Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 16-04-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 5118/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1423
Ședința publică de la 16 Aprilie 2014
PREȘEDINTE T. Ț.
Judecător M. L. N. A.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. R., cu sediul în ., împotriva sentinței civile nr. 4994 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A. R., cu domiciliul în Tg. J., ., ., ., intimații pârâți L. T. C. Ș., cu sediul în ., și P. R., cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin întâmpinarea formulată de intimata reclamantă s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare apelul.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr.4994 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. Comunei R., invocata din oficiu, și, în consecință, s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta P. Comunei R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. A. R., cu domiciliul în Târgu-J., ., . împotriva pârâților L. T. ,,General C. Ș., Bîlta, cu sediul în ., și C. L. R., cu sediul în ..
A fost obligat pârâtul L. T. ,,General C. Ș.,, Bîlta la plata către reclamantă a sumei de 1474 lei, reprezentând cheltuieli de transport cuvenite si nedecontate pentru perioada aprilie 2012 - aprilie 2013.
A fost obligat pârâtul C. L. R. la alocarea fondurilor necesare plății acestor drepturi bănești.
S-a respins acțiunea cu privire la diferența dintre cheltuielile de transport solicitate si cheltuielile cuvenite, respectiv suma de 340 lei, ca neîntemeiată.
În conformitate cu prevederile art.248 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, administrarea probelor sau cercetarea în fond a pricinii, după caz.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. Comunei R. C. L. Rovinari, excepție invocată din oficiu:
Conform art.2 din Instrucțiunile 2/2011 (data intrării în vigoare 17.02.2011) privind decontarea navetei cadrelor didactice, consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de transport.
Prin urmare, plata cheltuielilor de transport către profesor se realizează de către unitatea de învățământ, iar consiliul local, in calitate de ordonator de credite, aproba alocarea fondurilor necesare plătii acestor drepturi bănești. Deci, P. Comunei R. nu are obligații privind plata cheltuielilor de transport cuvenite cadrelor didactice.
Având în vedere dispozițiile legale invocate, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. Comunei R., invocată din oficiu.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta este angajata Liceului T. ,,General C. Ș.,, Bîlta, în funcția de profesor, din data de 01.09.2001, conform adeverinței nr. 945/10.05.2013 emisă de unitatea școlara pârâtă(fila 5 din dosar).
In aceasta calitate, reclamanta solicită obligarea unității de învățământ L. T. ,,General C. Ș.,, Bîlta la plata cheltuielilor de transport efectuate începând cu data de 01.04.2012, în suma de 1814 lei, cuvenite si nedecontate, precum si obligarea pârâtului C. L. R. la alocarea fondurilor necesare efectuării acestor plăți.
Conform art.1 din Instrucțiunile nr.2/2011 emise de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,,, personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală”
De asemenea, în art.2 din aceleași Instrucțiuni se menționează procedura de acordare a acestor sume, arătându-se: “C. de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare”, iar „direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, inspectoratele școlare județene/al municipiului București, unitățile de învățământ, instituțiile de învățământ superior și autoritățile administrației publice locale duc la îndeplinire prezenta instrucțiune”.
În speța de față, reclamanta, domiciliind într-o altă localitate decât cea în care funcționează ca profesor(reclamantul domiciliază în localitatea Târgu-J., după cum rezultă din actul de identitate de la fila 3 din dosar, iar unitatea școlară își are sediul în localitatea Bîlta), s-a deplasat la unitatea școlară cu autoturismul proprietate personală si cu mijloacele de transport în comun, potrivit documentelor justificative de la dosar.
In conformitate cu Instrucțiunile nr.2/2011 emise de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a adresat conducerii școlii cereri, însoțite de documente justificative, pentru decontarea cheltuielilor de transport efectuate în perioada 01.04._13(filele 79-92 din dosar)
Aceste cereri nu au fost soluționate, deși au fost înregistrate la instituția de învățământ pârâtă, iar aceasta a solicitat alocarea sumelor necesare decontării de la C. L. R. (filele 93-96 din dosar).
Pentru perioada aprilie 2012-decembrie 2012, reclamanta se află în situația prevăzută de art.1 din Instrucțiunile nr.2/2011 emise de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în care, pe ruta în discuție, existau mijloace de transport în comun, însă aceasta a circulat cu autoturismul proprietate personală (aspect relevat de cererile adresate instituției de învățământ si bonurile fiscale privind achiziționarea de combustibil), astfel încât urmează să i se deconteze cheltuielile de transport având în vedere contravaloarea abonamentului lunar pe mijlocul de transport în comun existent pe ruta respectivă, fără a se depăși suma solicitata în decontare pentru fiecare lună.
În speța de față, după cum rezultă din relațiile comunicate prin adresa nr.10/04.09.2013 emisă de .(fila 58 din dosar), valoarea unui abonament de călătorie lunar pe ruta Târgu-J.-Bîlta și retur a fost de 170 de lei, în perioada februarie 2012-ianuarie 2013 si de 190 de lei începând cu luna februarie 2013 si pana în prezent.
Cum unele din sumele solicitate lunar de reclamantă în perioada aprilie 2012-decembrie 2012 depășesc valoarea unui abonament lunar, se va plăti reclamantei pentru aceasta perioada, pentru fiecare lună, valoarea unui abonament lunar conform relațiilor furnizate de operatorul de transport .., mai puțin în lunile în care reclamanta a solicitat o suma mai mică, când s-a acordat reclamantei aceasta suma, astfel că reclamantei i se vor acorda: 94 lei(aprilie 2012)+170 lei(mai 2012)+170 lei(iunie 2012), 50 lei(iulie 2012) +170 lei(septembrie 2012)+170 lei(octombrie 2012)+170 lei( noiembrie 2012)+150 lei(decembrie 2012), total 1094 lei.
Pentru perioada ianuarie 2012-aprilie 2013, reclamanta s-a deplasat cu mijloacele de transport în comun, astfel că se vor deconta cheltuielile de transport în comun efectuate. Văzând zilele in care reclamanta s-a prezentat la serviciu, conform foilor pontajelor de la dosar, în perioada ianuarie 2013-aprilie 2013 sau calculat cheltuielile lunare de transport cuvenite reclamantei înmulțindu-se numărul zilelor lucrate cu valoarea unui bilet de transport, conform biletelor depuse la dosar, înmulțit cu 2(dus-întors) (total 380 lei).
Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul C. local R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A arătat că în mod greșit instanța de fond nu a făcut verificări dacă sumele solicitate de către reclamantă au fost solicitate în prealabil Consiliului L. R..
A mai arătat că sumele necesare acoperirii cheltuielilor bugetare pentru personalul din domeniul învățământului se asigură de la bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului prin Ministerul de Finanțe.
S-a motivat, de asemenea, că astfel de cheltuieli, potrivit art. 105 din Legea nr.1/2011, intră la finanțarea complementară, care impune, potrivit art. 106, un contract de management încheiat între directorul unității de învățământ și primarul localității, ceea ce în speță nu s-a realizat, astfel că, sub acest aspect, acțiunea este nefondată.
Intimata reclamantă reclamanta D. A. R., a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat, a apelului declarat de pârât.
Apelul este nefondat.
Dreptul reclamantei cu privire la decontarea cheltuielilor de transport pentru perioada aprilie 2012 – aprilie 2013 este recunoscut de 104 al.3 teza a V a din Legea 128/1997, art.276 din Legea nr.1/2011 și Instrucțiunea nr. 2 /2011 a Ministerului Educației Naționale.
Din conținutul acestor dispoziții rezultă că decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic. Așadar, textul conferă calitate procesual pasivă Consiliului local în ceea ce privește obligația de a deconta cheltuielile de transport ale cadrelor didactice.
În ceea ce privește, susținerea apelantului, privind lipsa contractului de management între directorul unității de învățământ și primarul localității, aceasta nu va fi primită ca și motiv care să atragă respingerea acțiunii, întrucât, pe de o parte, chiar dacă este reală, nu este imputabilă reclamantei.
Pe de altă parte, atât în anul bugetar 2012 cât și în 2013 au fost efectuate toate celelalte cheltuieli prevăzute în buget conform art. 106 din Legea nr. 1/2011, care condiționează realizarea finanțării complementare de existența unui contract de management, așa încât trebuiau achitate și cheltuielile de transport cuvenite reclamantei.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că, în mod corect prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat C. L. R. să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate de aceasta astfel că, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul declarat de pârât este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. local R. cu sediul în . împotriva sentinței nr.4994 din 21 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții L. T. ,,General C. Ș., Bîlta, cu sediul în comuna R., ., P. R. și intimata reclamantă D. A. R., cu domiciliul în Târgu-J., ., ., ..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2014.
Președinte, T. Ț. | Judecător, M. L. N. A. | |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.6 ex
J.f.N.C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 52/2014.... → |
|---|








