Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 52/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 5204/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 52/2014
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. L.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta . BUCURESTI cu sediul în Bucuresti, ..38, jud.D., împotriva sentinței civile nr.5460/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat T. M. cu domiciliul în Coșoveni, ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că prin cererea de apel nu s-au propus probe noi, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea judecătorească în fața instanței de apel, motiv pentru care în baza art.482 raportat la 244 Noul Cod de proc.civ., și respectiv art.394 Noul Cod de proc.civ., constată terminată cercetarea judecătorească în apel și declară închise dezbaterile apreciind ca fiind în stare de soluționare cauza.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr.5460/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția prescripției invocata de parata prin întâmpinare.
A admis acțiunea formulată de reclamantul T. M., cu domiciliul în Coșoveni, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta . BUCURESTI, cu sediul în Bucuresti, ..38, jud.D..
A obligat pârâta către reclamant la plata salariului suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional.
A obligat pârâta către reclamant la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010, a sărbătorii de P. pentru anul 2010 și premierea pe anul 2010 de Ziua Feroviarului, echivalente fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional.
A obligat pârâta catre reclamant sa-i plateasca drepturile salariale de mai sus, calculate la valoarea salariului de baza minim brut de 700 lei, corespunzător clasei unu de salarizare conform prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010.
A obligat parata la daune interese pentru aceste sume constând in actualizarea lor in raport de rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă.
A obligat parata către reclamant la 100 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Reclamantul a fost angajat al societății . BUCURESTI, în anii 2009 – 2010, anii pentru care se solicită drepturile bănești, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța a constatat că este neîntemeiată și a fost respinsă deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, ("salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri" așa cum prevede art. 160 din codul muncii), astfel că în cauză au fost incidente dispozițiile art. 268 al. 1 lit. c codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamanții solicită drepturi bănești, respectiv salariul suplimentar pe anul 2009, fata de care este invocata excepția prescripției, pentru care dreptul la acțiune s-a născut începând cu 01.01.2010, data de la care, potrivit art.30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, pârâții aveau obligația să plătească salariul suplimentar pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data la care pârâții trebuiau să plătească sumele respective și nu au făcut-o. Înainte de această dată reclamanții nu puteau să anticipeze dacă pârâții își vor îndeplini sau nu obligația.
Potrivit art. 30 alin 2 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, salariul suplimentar se poate acorda si trimestrial, in baza hotărârii consiliului de administrație.
Prin urmare, legea a stabilit doar termenul de la care începe să curgă obligația pârâților de plată, fără să menționeze expres și termenul final până la care trebuiau să plătească, condiții în care se înțelege că aveau la dispoziție întregul an 2010 pentru a-și îndeplini obligația de plată, (fiind vorba de un ajutor bănesc ce se acorda anual).
Ca urmare acțiunea reclamanților formulată la 07.03.2013 precum și acțiunile formulate pe parcursul întregului an 2013 se situează în limita termenului de 3 ani de prescripție.
Pe fondul cauzei instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariu de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv", iar potrivit art. 43 alin.2 litera a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, valabil în anii 2008-2010 s-a prevăzut că "alte venituri sunt al 13 lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent și va fi acordat în primul semestru al anului următor".
Conform art.71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional s-a prevăzut că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele:
- cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice, precum și salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare care la data acordării ajutoarelor cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se aflau în concediu fără plată cu o durată de un an.
- pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare".
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea că drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 („(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora. (3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.” ), precum și în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit până la 31.01.2011 (Clauzele prezentului contract colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de muncă și pentru perioada când din diverse motive nu există CCM la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația de a respecta prevederile cuprinse în prezentul CCM").
Pe de altă parte potrivit Codului muncii, în forma aplicabilă în 2009 - 2010 contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu puteau să prevadă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior (de ramură sau de grup de unități).
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
Acțiunea reclamantului a fost întemeiată pe prevederile CCM la nivel de grup de unități și cele din CCM la nivel de ramură, contracte superioare care se aplică cu prioritate față de CCM la nivel de unitate.
Obligația de a constitui fondul pentru plata salariului suplimentar este stabilită în sarcina paratei. Pârâta nu poate să justifice încălcarea unei obligații prin încălcarea altei obligații asumate, nu poate să invoce propria culpă în nerespectarea obligațiilor ce îi reveneau.
Ca urmare instanța a constatat că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de prevederile art. 30 și 71 din CCM la nivel de grup de unități.
Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități instanța a reținut următoarele:
CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s - a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni. Acesta a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din CCM –ul respectiv potrivit cărora valabilitatea contractului se prelungea până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, dacă nici una din părți nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Pe de altă parte instanța a reținut că prin acte adiționale succesive părțile semnatare ale CCM la nivel de grup de unități au hotărât prelungirea valabilității până la 31.01.2011, așa cum rezultă din copia actului adițional nr. 629/04.01.2011.
Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost valabil și în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile bănești.
Ca urmare instanța a reținut că în perioada 2009 – 2010 pârâta trebuia să respecte prevederile CCM la nivel de grup de unități și să acorde salariaților salariul suplimentar pentru anii 2009 - 2010 și ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști 2010, C. 2009 – 2010 și Ziua Feroviarului 2010, calculate în conformitate cu prevederile art. 30 și art. 71 din CCM la nivel de grup de unități, ținând în același timp seama și de prevederile art. 41 alin. 3 litera a din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 referitoare la salariul de bază minim brut de 700 lei, în funcție de care trebuie stabilit cuantumul drepturilor cuvenite pentru fiecare salariat.
Pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din anii 2006– 2008 și prevederile art.40 alin.2 litera c din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților” și a produs reclamantului un prejudiciu material pe care este obligată să îl acopere, în temeiul art. 253 din codul muncii potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor bănești reglementate de CCM la nivel de grup de unități, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație, plus dobânda legală aferentă, de la data nașterii dreptului până la data plății efective, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis cererea, a obligat pârâta sa plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anii 2009-2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anului respectiv conform art. 30 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006 - 2008 prelungit prin actul adițional, precum și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional, sume actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă, sumele cuvenite urmând a fi calculate și cu respectarea prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi valabil pe anii 2008 – 2010, actualizată și cu dobânda legală aferentă.
In baza art.274 c.pr.civ., a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE – C.F.R. I.R.L.U. S.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ansamblu, privitor la problematica supusă judecații, hotărârea atacată se caracterizează prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului, precum și a înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei.
În concret, criticile aduse hotărârii atacate se structurează astfel:
În mod greșit prima instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât pretențiile intimatului-reclamant derivă din neexecutarea unor clauze ale contractelor colective de muncă, astfel încât sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, conform cărora acțiunea este tardiv formulată și nicidecum nu sunt aplicabile dispozițiile art.283 lit.c din Codul Muncii, așa cum în mod eronat declara prima instanța pentru a-si justifica soluția de respingere a excepției invocate.
Pe parcursul derulării prezentei cauze s-a susținut și argumentat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței care relevă că întinderea efectelor juridice a Contractului colectiv de muncă 2007-2008 încheiat la nivel de unitate s-a produs până la data de 30 iulie 2008.
Astfel, actul emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale atestă, această afirmație declarând că după 30 iulie 2008 și până în momentul emiterii actului, respectiv 24.03.2009, . nu mai apare înregistrată cu un contract colectiv de muncă.
Însă, chiar dacă subscrisa societate a susținut, în esență, că prevederile CCM 2007-2008 sunt inaplicabile și că nu poate reprezenta un izvor normativ, pentru plata salariului suplimentar pe anul 2009, pentru plata primei de C. și că inopozabilitatea sa este evidentă întrucât . nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract, instanța de fond a conchis printr-o greșită interpretare a textelor de lege incidente aplicabilitatea acestui contract, ceea ce ne îndreptățește la o alta critică adusă pe această cale hotărârii atacate.
Așa fiind instanța de fond și-a fundamentat considerentele pentru a-și justifica soluția în baza prevederilor CCM încheiat la nivel de grup de unități.
În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități pe care-l invocă prima instanță ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu exista un contract colectiv de muncă încheiat, la nivelul unității, însă în cazul subscrisei societăți nu poate funcționa această regulă întrucât așa cum a menționat mai sus nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, semnatara acestui contract.
Însă, prima instanța fără a analiza și a corobora toate aceste elemente determinante pentru a soluționa în mod just cauza dedusă judecații s-a raportat doar la prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități transpunând de altfel în mod identic prin considerente susținerile intimatului-reclamant.
Așa fiind instanța de fond și-a fundamentat considerentele pentru a-și justifica soluția în baza prevederilor CCM încheiat la nivel de grup de unități și a Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de Ramura Transporturi. Însă așa cum recunoaște și prima instanță semnatară acestor contracte este SNTFM C. Marfa SA și nicidecum subscrisa societate iar invocarea calității de filială a acestei societăți de către prima instanța pentru a-și motiva soluția injustă aduce atingeri identității societății ca persoană juridică și contravine principiilor care guvernează organizarea și funcționarea societăților comerciale.
De altfel, prima instanță ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anulării acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
Chiar daca maniera lapidara în care prima instanța s-a pronunțat asupra admisibilității capătului de cerere referitor la plata salariului suplimentar pe anul 2009 și 2010 nu necesită multe discuții aduce în atenția instanței de control judiciar analiza modului de interpretare a clauzei înscrisă la art.30 (1) din CCM 2007-2008 si CCM 2009-2010 care stipulează în mod clar că « pentru munca desfășurata în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv», iar art.31 alin.l paragraf 1 statornicește criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de fond a arătat că această clauză este susceptibilă de următoarea interpretare: acordarea acestui salariu suplimentar nu reprezintă o obligație contractuală imperativă ci, din contra, constituie o facultate a angajatorului.
Potrivit art.1270 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege, astfel ca instanța este obligată să le aplice așa cum au fost concepute și redactate de părțile contractante și să le asigure îndeplinirea exactă a îndatoririlor asumate de părțile contractante.
Ignorându-se toate aceste argumente de interpretare teleologică și in corpusa dispozițiilor art. 30 si art. 31 din CCM prima instanța a concluzionat într-o manieră lapidară doar că fostul salariat este îndreptățit la plata salariului suplimentar pe anul 2010 .
Însă, aceasta apreciere este evident una greșită întrucât instanța a eliminat în mod vădit și nejustificat, argumentul contextual și respectiv teleologic, ignorând conținutul clauzelor înscrise la art.30 si art.31, ceea ce produce efecte nedorite și contrare voinței pârtilor semnatare CCM care au stabilit prin sintagma « poate beneficia » doar posibilitatea acordării unui astfel de drept ceea ce nu echivalează cu o obligație.
Astfel, soluția primei instanțe este total eronată întrucât dezbaterile contradictorii-au avut drept efect facultatea de acordare a dreptului solicitat, iar numai după stabilirea existenței unei obligații imperative instanța ar fi putut să decidă existența unui drept corelativ care s-ar fi născut în patrimoniul fiecărui salariat doar în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute la art. 31 alin. 1 si enumerate prin anexa 6 din Contractul Colectiv de Munca (CCM). D. urmare, instanța avea menirea de a dezlega această problema de drept, daca exista o obligație imperativa asumata de către angajator prin CCM care stipula acordarea unui salariu suplimentar.
Mai mult, dacă s-ar face abstracție de consensul părților și a se analiza art. 30 (1) din CCM potrivit regulilor comune de interpretare prevăzute de art. 1269 din Codul civil (Legea nr.287/2009) interpretarea se face în favoarea celui care se obligă, în speță angajatorul.
De asemenea, s-a considerat greșită justificarea primei instanței de a-și fundamenta soluția acceptării cererilor intimatei referitoare la plata drepturilor bănești cuvenite salariaților cu ocazia Zilei Feroviarului și de Paști pe anul 2010 doar pe dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate pe 2009/2010 ignorând modificările aduse acestui contract prin actul adițional. Astfel, chiar dacă a fost înregistrat în data de 29.04.2010 actul adițional modificator reflecta voința partenerilor sociali de a nu acorda salariaților subscrisei societăți aceste drepturi bănești aferente Zilei Feroviarului și sărbătorilor de Paști pe anul 2010.
O altă critică vizează modalitatea de interpretare a clauzei înscrisă la art.62 (2) din CCM 2009-2010 care stipulează în mod clar că «pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere a cărei " cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare ».
Din analiza textului înscris la art.62 din CCM 2009-2010 se reține că determinarea cuantumului primei se stabilește de către Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, însă instanța de fond prin soluția pronunțată a ales să se substituie Consiliului de Administrație fără a administra un probatoriu vast care sa releve valoarea drepturilor bănești, fără a estima cuantumul primei și fără a lamuri dacă aceste sume acordate sunt brute sau nete.
În acest mod conținutul clauzei face trimitere doar la modul de determinare a cuantumului primei și nicidecum nu constituie un drept în favoarea salariaților.
Ca atare, s-a solicitat să se constatate că întrucât acest drept nu poate fi stabilit în mod arbitrar, ci numai de către organul administrativ al societății, în speța Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatului, în urma unei analize temeinice a situației economico-financiare cu care se confrunta societatea, în momentul sărbătoririi evenimentului Zilei Feroviarului, respectiv 23 aprilie, acordarea acestei prime nu se circumscrie în sfera obligațiilor imperative stipulate în sarcina societății prin Contractul Colectiv de Muncă.
Altfel spus, numai dacă prin voința pârtilor semnatare a CCM s-ar fi impus în sarcina angajatorului o obligație prin care s-ar fi stabilit cuantumul fix al acestei prime, s-ar fi consacrat în acest fel un drept câștigat necondiționat de existența unei decizii a organului administrativ.
D. urmare, prin modul în care este redactată clauza suntem în prezența unei norme de trimitere și nu o normă care să conțină un drept al salariatului.
De asemenea, examinând CCM pe care se întemeiază pretențiile intimatului se poate constata că art.62 nu stipulează un drept pur și simplu, ci un drept afectat de condiția existenței unei situații financiare pozitive în momentul acordării dreptului. Ori în cauza de față nu s-a făcut dovada existentei unei consultări a administrației cu delegații sindicatului, așa cum s-a întâmplat în 2007, aceștia nedovedind pe parcursul derulării cauzei că au uzat de acest drept, de a iniția consultări cu partenerul social pentru a da eficiență conținutului clauzei.
În plus, trebuie adăugat incapacitatea instanței de fond de a disjunge capetele de cerere în momentul argumentării acordării drepturilor bănești aferente primei de C. pe anul 2009. Astfel, se poate observa din lecturarea considerentelor că justificarea soluției este identică cu cea referitoare la drepturile bănești aferente primei cu ocazia sărbătorilor de Paste pe anul 2010 și a Zilei Feroviarului pe anul 2010 în condițiile în care părțile semnatare au convenit încă din momentul încheierii CCM 2009/2010 inaplicabilitatea clauzei prevăzută la art.62 referitoare la acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C. din 2009 precizându-se în mod expres că aceste prevederi se vor aplica începând cu 01 ianuarie 2010.
Pe parcursul derulării prezentei cauze și-au susținut și argumentat părerile formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul instanței care relevă căintimatul-reclamant își motivează cererea invocând clauze inserate în (contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi în condițiile în care în acea perioadă la nivelul . erau în vigoare și prin urmare aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității 2009/2010. Clarificarea conceptului de contract colectiv de muncă aplicabil se poate realiza prin analiza textelor legale care relevă ca având aplicabilitate mai întâi cel încheiat la nivel de unitate aflat în vigoare ținându-se cont de drepturile și obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pe care-l invocă intimatul - petent ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În mod incontestabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură este superior celui încheiat la nivel de unitate, însă raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declară că subscrisa societate se află în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Or acest ultim document nu reprezintă un act unilateral așa cum lasă să se înțeleagă prima instanța ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, subscrisa societate pe de o parte și sindicatele reprezentative pe de altă parte.
Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază și semnează Contractul colectiv de muncă în numele salariaților. D. urmare daca instanța de fond analizând atitudinea subscrisei a concluzionat că nu se poate invoca propria culpa, apelând la metoda de interpretare logico-sistematică ar fi trebuit să-și extindă aprecierea cu privire la existența culpei șiasupra sindicatelor care în momentul negocierii au reprezentat interesele intimatului-reclamant.
Pentru a stabili temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant prima instanța ar fi trebuit din perspectiva normelor legale în vigoare să analizeze noțiunea de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură transporturi invocat ca temei juridic de intimatul-reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
Astfel, au susținut că acest contract nu este aplicabil raporturilor dintre părți deoarece . nu efectuează activități de transport și nu are în obiectul de activitate astfel de activități, după cum rezultă din HG nr.864/2001. (împrejurarea ca . este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este relevantă atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele Legii nr.130/1996, și anume, conform art.11 alin.l lit.c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut: „ (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca”.
Or, în condițiile în care . nu are în obiectul de activitate activități de transport rezultă că aceasta nu poate fi încadrată în rândul unităților din ramura transporturi, acest contract fiindu-i deci inaplicabil, chiar și în situația în care . este menționată de semnatarii acestui contract ca fiind unitatea căreia i s-ar aplica.
De asemenea, împrejurarea că . asigură întreținerea și repararea locomotivelor ori altor utilaje cu ajutorul cărora se prestează activitatea de transport este irelevantă, o astfel de activitate neputând fi asimilată celei de « transport». Prin analogie dacă s-ar admite o interpretare de acest gen atunci oricărei unități de reparații autovehicule ar trebui să i se aplice acest contract, căci activitatea de transport se realizează și cu ajutorul autovehiculelor, ceea ce excede sensului noțiunii de transport.
Nu produce nici o consecință juridică prevederea de la art.3 alin.l din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, prin care părțile au stipulat că acest contract s-ar aplica și salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport atât timp cât o astfel de prevedere excede limitelor libertății contractuale stabilite la art.ll alin.l lit.c din Legea 130/1996 și la art.8 alin.l din aceeași lege.
Clauzele contractelor colective de munca pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
În același timp, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale instituie legea părților.
Or, extinderea efectelor contractului și la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisă de Legea nr. 130/1996 și, prin urmare, nu poate constitui «legea părților», ceea ce înseamnă că respectiva prevedere nu poate produce efecte juridice recunoscute și care pot beneficia de protecție juridică adecvată din partea statului.
De altfel, prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-si efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
O altă critică se îndreaptă împotriva soluției instanței de a obliga . la plata dobânzii legale pe care o consideră netemeinică având în vedere următoarele considerente;
Potrivit art.l și art.8 din O.G. nr. 13/2011 părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Aceiași reglementare se regăsea și la art. l și art.8 din OG nr.8/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr.356/2002.
Or, în cauză, între intimat și . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-l diferența de drepturi salariale.
Mai mult, în condițiile în care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație în baza art.l66 alin.4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dublă reparație.
Dobânda legală reglementată de art.1088 Cod civil cu referire la OG nr.9/2000 și art.l.535 din Noul Cod civil cu referire la OG nr. 13/2011, privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate.
În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, astfel, în condițiile art.l66 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plata a drepturilor salariale se transformă în daune interese potrivit art.l530 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.l66 alin.4 Codul muncii, republicat, întârzierea justificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către creditor.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de previziune urmărindu-se că dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații.
De altfel, chiar Curtea Constituționala, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței valoarea ei reală.
Pentru toate motivele expuse s-a considerat că nu se impunea actualizarea sumei datorate intimatului-reclamant atât cu rata inflației cât și cu acordarea dobânzii legale.
În drept își întemeiază recursul pe dispoz.art.299 și art.304 indice 1 din Codul de procedura civilă și în consecință solicită admiterea recursului modificarea hotărârii atacate, și reținerea cauzei pentru continuarea judecații, iar pe fondul procesului respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Apelul este fondat, cu următoarele precizări;
Cu privire la soluția pronunțată pe excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea constata că motivele de apel formulate sub acest aspect sunt nefondate, având în vedere natura drepturilor solicitate de reclamant, si anume drepturi de natură salarială.
Potrivit dispozițiilor art. 171 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar acest termen de prescripție este respectat în speță.
Criticile referitoare la inaplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar sunt neîntemeiate.
În acest sens, se vor avea în vedere dispozițiile art. 15 alin. 1 lit. b din Legea nr. 130/1996, potrivit cărora la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură participă asociațiile patronale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au independență organizatorică și patrimonială; reprezintă patroni ale căror unități cuprind minimum 10% din numărul salariaților din ramura respectivă, iar potrivit dispozițiilor alin. 2 din același articol, îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate se constată de către Tribunalul Municipiului București, la cererea asociației patronale. Totodată, potrivit disp. art. 16 din Legea nr. 130/1996, „Asociațiile patronale reprezentative la nivel național sunt reprezentative și la nivelul ramurilor și al grupurilor de unități prin intermediul organizațiilor de tip federativ, componente.”
De asemenea, potrivit Anexei nr. 4 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, acest contract produce efecte în toate unitățile nominalizate în anexă, unități printre care figurează și pârâta, la poziția 13.
În ceea ce privește salariul suplimentar, reclamantul se întemeiază pe disp. art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi.
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumeră la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. pe anii 2009-2010 se rețin următoarele:
Prima instanță nu a efectuat o corectă corelare a prevederilor contractuale care reglementează modul de acordare al acestor ajutoare sau prime.
Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional”sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11 04 2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat.
De altfel, dacă reclamantul s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes.
Pentru considerentele ce preced, Curtea va admite apelul și va schimba sentința, în sensul că va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta . BUCURESTI cu sediul în Bucuresti, ..38, jud.D., împotriva sentinței civile nr.5460/10.09.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat T. M. cu domiciliul în Coșoveni, ., jud. D. .
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Președinte, I. M. | Judecător, M. L. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
3ex/G.L.
J.F.M.N.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 338/2014.... → |
|---|
