Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5385/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 5385/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 9145/101/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 471

Ședința publică de la 19 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - E. S.

Judecător - M. C.

Grefier - V. R.

x.x.x

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M. împotriva sentinței civile nr. 5385 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT D. P. R., precum și intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.6, având ca obiect drepturi bănești L.315/2006 (100 euro anul 2010).

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal iar prin conținutul motivelor scrise, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 Cod Procedură Civilă., după care:

Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului:

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 5385 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat D. P. R. în contradictoriu cu pârâții Școala G. nr.6 și I. Școlar al județului M.

A fost obligată pârâta Școala G. nr. 6 Tr. S. să plătească membrei de sindicat contravaloarea stimulentului de 100 euro, aferent anului 2010, calculat la cursul de schimb valutar la data plății, reprezentând ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006.

A fost obligat pârâtul I. Școlar al județului M. să aloce unității școlare sumele necesare efectuării plății.

Pentru a hotărî astfel, instanța a retinut următoarele:

Reclamanta membră de sindicat D. P. R. este personal didactic, iar în anul 2010 și-a desfășurat activitatea la pârâta Școala G. nr. 6 Drobeta Tr.S. (conform mențiunilor din carnetul de muncă).

Prin acțiunea dedusă judecății formulată în numele reclamantei membră de sindicat de U. S. Libere din Învățământ M. în baza art.28 al.2 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, s-a solicitat obligarea pârâților Școala G. nr.6 Tr. S. și I. Școlar al județului M. la plata actualizată a sumei reprezentând contravaloarea în lei a stimulentului de 100 euro aferent anului 2010.

Față de solicitarea reclamantei membră de sindicat, Tribunalul reține că prin art.1 din Legea nr. 315/2006 (în vigoare până la data de 03.07.2010) s-a prevăzut acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătății calității activității didactice. De asemenea, art.2 din aceeași lege prevedea că ajutorul financiar prevăzut la art.1 se acordă anual la solicitarea cadrelor didactice și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății.

Prin HG nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 și potrivit art.2 din norme, ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ preuniversitar la care cadrul didactic își desfășoară activitatea, art. 3 dispunând că acest ajutor se acordă anual pe bază de cerere formulată de beneficiar și înregistrată până la data de 01 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.

De asemenea, art. 5 al. 1, 5, 6 din aceleași norme, dispune că unitățile școlare vor solicita lunar la inspectoratul școlar sumele necesare pentru plata ajutorului financiar, inspectoratele școlare județene având obligația alocării lunare către unitățile școlare a sumelor necesare efectuării plății ajutoarelor; plata acestui ajutor se face de către unitățile de învățământ, integral pe baza documentelor justificative sau în avans într-o singură tranșă.

Potrivit art.4 din HG 453/2007, scopul acordării acestui ajutor financiar constă în asigurarea perfecționării activității cadrelor didactice, a creșterii calității pregătirii de specialitate și îmbunătățirii calității activității educative a personalului didactic din învățământul preuniversitar, beneficiarii ajutorului achiziționând programe educaționale sau cărți pe suport electronic, precum și cărți pe suport de hârtie.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate a rezultat că pentru acordarea ajutorului financiar este necesar ca solicitantul să aibă calitatea de cadru didactic titular și/sau suplinitor calificat în învățământul preuniversitar, acest ajutor acordându-se anual la solicitarea beneficiarului.

În cauză s-a constatat că reclamanta este cadru didactic și a formulat în termen legal cerere pentru acordarea ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, ajutor prevăzut de Legea nr. 315/2006, conform cererii înregistrate sub nr. 1650/09.10.2009 - fila 5 dosar.

Având în vedere dispozițiile Legii nr.315/2006 potrivit cărora reclamanta membră de sindicat beneficiază de contravaloarea în lei a ajutorului financiar de 100 euro aferent anului 2010, se apreciază că acesteia i se cuvine acest ajutor.

Referitor la apărările formulate de pârâți cu privire la abrogarea dispozițiilor Legii 315/2006, se reține că la data solicitării de către membra de sindicat a ajutorului financiar aferent anului 2010, respectiv 09.10.2009, Legea nr.315/2006 era în vigoare, fiind abrogată la data de 03.07.2010 prin . Legii nr.118/2010.

Potrivit art.2 din Legea nr. 315/2006, ajutorul financiar se acordă anual, în același sens fiind și dispozițiile art.3 din Normele metodologice de aplicare a legii. De asemenea art. 5 al.6 din aceleași norme prevede că plata ajutorului financiar se face integral pe baza documentelor justificative sau în avans într-o singură tranșă.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că ajutorul financiar se acordă integral pentru întregul an calendaristic, legiuitorul neprevăzând o plată fracționată.

Abrogarea Legii nr. 315/2006, a stins posibilitatea obținerii pe viitor a unor drepturi stabilite de acest act normativ, respectiv a înlăturat posibilitatea ca în noiembrie 2010 să se depună noi cereri pentru acordarea acestui ajutor în anul 2011.

În cauză, reclamanta a solicitat plata ajutorului financiar pentru anul 2010 la data de 09.10.2009, anterior abrogării actului normativ ce prevede acordarea ajutorului financiar solicitat.

Prin neacordarea ajutorului financiar prevăzut de Legea nr.315/2006, pârâta Școala G. nr.6 Tr. S. a încălcat și dispozițiile art.40 al.2 lit.c Codul muncii republicat, care prevede că angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Așa fiind, a fost obligată pârâta Școala G. nr.6 Tr. S. să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 100 euro reprezentând ajutorul financiar aferent anului 2010, acordat conform Legii nr.315/2006.

Referitor la solicitarea privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor bănești s-a apreciat că este nefondată, deoarece prin calcularea stimulentului în raport de cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății, se realizează acoperirea în întregime a prejudiciului produs reclamantei membră de sindicat.

Față de faptul că potrivit art.5 alin.1 din HG 453/2007, „unitățile școlare solicită lunar de la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar ….”, a fost obligat pârâtul I. Școlar al județului M. să aloce unității școlare sumele necesare plății ajutorul financiar.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul I. Școlar al județului M. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivând apelul, a arătat că în conformitate cu prevederile art.5 din Normele Metodologice ale HG 453/2007, unitățile școlare solicită lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare, iar ISJ solicită de la MECTS până la data de 20 a fiecărei luni, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.

A mai precizat că potrivit art.5 alin 4 din aceeași metodologie, Direcția Generală Buget Finanțe din cadrul MECTS trebuie să aloce lunar inspectoratelor școlare sumele aferente ajutorului financiar, în limita creditelor bugetare deschise.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art.15 alin.1 lit.k din Legea 118/2010 nu se mai acordă ajutorul financiar prevăzut de Legea 315/2006, prevederile legale în cauză fiind abrogate.

Solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii, iar pe fond respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de către petenți.

În drept, nu a indicat temeiul legal.

Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

În articolele 3 și 4 din Legea nr. 315/2006 se menționează că unitățile de învățământ care au calitatea de angajator urmează să elibereze cadrelor didactice documentele necesare valorificării acestui ajutor, iar sumele necesare acordării ajutorului financiar sunt asigurate de la bugetul de stat prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Prin H.G. nr. 453/2007 s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006, arătându-se care sunt beneficiarii ajutorului financiar prevăzut de lege și procedura de acordare a acestuia, specificându-se faptul că beneficiază de acest ajutor financiar cadrele didactice titulare sau suplinitoare calificate încadrate în învățământul preuniversitar și care sunt în activitate, iar ajutorul financiar se acordă de către unitatea de învățământ la care cadrul didactic își desfășoară activitatea și care păstrează și completează carnetul de muncă, pe baza unei cereri formulate de către beneficiar și înregistrată până la data de 01 noiembrie pentru anul următor la unitatea de învățământ la care beneficiarul exercită funcția de bază.

Astfel, potrivit HG nr. 453/2007 art. 5:

(2) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.

(3) Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.

(4) Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului București sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.

(5) Inspectoratele școlare județene/al municipiului București vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.

Susținerea pârâtului în sensul că a fost în mod nelegal obligat la plata ajutorului financiar pentru achiziționarea de cărți este nefondată, deoarece prin dispozitivul hotărârii nu s-a prevăzut o astfel de obligație, tribunalul aplicând corect dispozițiile legale enunțate, și obligând doar unitatea școlară la plata efectivă.

I. școlar a fost obligat doar să aloce unității școlare angajatoare sumele necesare, această obligație fiind subsecventă celei de a solicita ministerului de resort necesarul de deschideri de credite bugetare.

De asemenea, nu poate fi primită critica potrivit căreia dată fiind abrogarea LG. 315/2006 prin Legea 118/2010, reclamantei nu i se putea acorda acest ajutor și pentru anul 2010, deoarece dreptul la acțiune s-a născut anterior apariției Legii 118/2010, în aceeași măsură, scadența fiind anterioară intrării în vigoare a Legii. 118/2010.

Această soluție se sprijină și pe prevederile art. 2 din lege, potrivit cărora ajutorul financiar prevăzut la art. 1 se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, astfel încât momentul plății efective nu este relevant prin prisma intrării în vigoare a LG. 118/2010, relevantă fiind data la care această plată trebuia făcută.

Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Noul cod de procedură civilă, apelul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat apelul declarat de pârâtul I. ȘCOLAR JUDEȚEAN M. împotriva sentinței civile nr. 5385 din 21 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. ÎN NUMELE MEMBRULUI DE SINDICAT D. P. R., precum și intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.6

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014

Președinte,

E. S.

Judecător,

M. C.

Grefier,

V. R.

Red. Jud. E.S.

Thn. V.R. 5 ex./24.02.2014

J.Fond N.M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5385/2014. Curtea de Apel CRAIOVA