Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1513/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1513/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 10864/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1513
Ședința publică de la 23 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte: - P. B.
Judecător: - T. R.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat D. P., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței numărul 386 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR.6, cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., având ca obiect drepturi bănești Premiul anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- apelul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- intimata pârâtă nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă;
- apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat D. P., prin motivele apel, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă formulată de apelanta reclamantă U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat D. P. prin motivele apel, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința nr.386 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a respins acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrului de sindicat D. P. în contradictoriu cu pârâta Școala G. Nr. 6.
Pentru a pronunța această sentință analizând acțiunea în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul a constatat și a reținut următoarele:
Reclamantul D. P. - reprezentată în prezentul litigiu de U. S. Libere din Învățământ, în temeiul art.28 din Legea 62/2011 a dialogului social este personal didactic iar în anul 2010 a desfășurat activitate la pârâtul Școala G. NR.6, conform adeverințelor emise de unitățile școlare pârâte.
Prin acțiunea dedusă judecății s-a solicitat să fie obligați pârâții la plata actualizată a premiului anual aferent anului 2010, drept prevăzut de art.25 din Legea nr. 330/2009.
Instanța a constatat că în urma soluționării recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010, raportat la art.25 din Legea 330/2009, referitor la acordarea premiului anual pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, Înalta Curte de Casației și Justiție prin Decizia nr. 21/18.11.2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 37/16.01.2014, a admis recursul și a constatat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anul pentru anul 2010 prevăzut de art.25 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Astfel s-a reținut că, cu privire la art.8 din Legea 285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă începând cu anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariu/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
Față de faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a mai reținut că aceste dispoziții de lege prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Referitor la natura juridică a premiului anual Înalta Curte a reținut că prin decizia nr. 414 din 14 iulie 2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu, acesta fiind inclus în majorarea salarială din anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.
Decizia în interesul Legii nr.21/18.11.2013 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.37/16.01.2014 .
Potrivit art.517 alin.4 Cod proc. Civ. „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.”
Având în vedere dispozițiile Deciziei nr.21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat D. P..
Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit instanța de fond a apreciat ca sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost incluse in creșterile salariale ce s-au acordat in anul 2011 personalului din sectorul bugetar conform disp. art. 8 dinL.285/2010. În realitate nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de „premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente: 1) art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011; 2) natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților; 3) nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent ( de 15%); 4) conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 ( perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare). Prin urmare, este evident faptul că, în baza art. 8 din Legea nr. 285/2010, membrul nostrum de sindicat a fost privat de dreptul sau de a primi premiul anual aferent anului 2010, fiindu-i încălcat dreptul fundamental al acestuia la respectarea bunului, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, membrul de sindicat era beneficiarul unui drept actual - în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu o bază legală - Legea nr. 330/2009, astfel încât intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenție. Ori, în privința drepturilor asupra veniturilor salariale, în jurisprudența C.E.D.O. se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată ( cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată „bun" dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007. Totodată, prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."
Solicită admiterea apelului, modificarea hotărârea instanței de fond in sensul admiterii acțiunii introductive.
Solicită, in conformitate cu dispozițiile art. 411 pct. 1 alin.2 din Noul Cod de procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata pârâtă ȘCOALA G. NR.6 nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Premiul anual a fost reglementat prin Legea nr.330/2009 care la art.25 (1) prevede că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. La alin. (2) se arată că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate iar la (3) că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Potrivit alin.(4) al aceluiași articol, plata premiului anual se face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legea recunoștea în principiu salariaților ale căror drepturi salariale erau stabilite potrivit acestor dispoziții, beneficiul premiului anual, a cărui cuantificare se realiza la finele anului 2010, când în raport de prestația fiecăruia salariat pe parcursul anului se putea stabili dacă este persoană îndreptățită să primească acest premiu și care este cuantumul drepturile salariale aferente acestui premiu.
La data de 31.12.2010 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 care la art. 8 menționează că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetari.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a schimbat destinația sumelor corespunzătoare premiului anual, înainte ca apelantul să dobândească calitatea de persoană îndreptățită la acest premiu, deci înainte de a se naște dreptul de a primi premiul anual aferent anului 2010. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009.
În raport de aceste precizări, Curtea constată a fi nefondate susținerile apelantului referitoare la calitatea sa de titular al acestui drept la expirarea anului 2010.
Ca urmare, apelantul, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, nu era beneficiarul unui drept actual și nu deținea un bun în sensul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pentru a intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Soluția de respingere a cererilor având ca obiect obligarea angajatorului de a achita premiul anual pentru anul 2010 a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/2013, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014 și este obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Instanța supremă a arătat care este soluția adoptată de Curtea Constituțională în materia aplicării art. 8 din Legea nr. 285/2010, făcând referire la deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, prin care s-a stabilit că textul pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaților s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. S-a arătat că premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, însă dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea Constituțională a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale la dreptul de proprietate privată. Nu a fost reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție.
În motivarea deciziei pronunțate asupra recursului în interesul legii s-a arătat că modificarea sau suprimarea, pentru viitor, a unui premiu nu afectează dreptul fundamental al salariatului de a primi contraprestație pentru munca depusă și că se impune interpretarea dată de Curtea Constituțională referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului. S-a reținut că premiul anual nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, dată fiind modificarea legislativă, iar orice analiză a includerii premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Concluzia care se impune este aceea că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate a sentinței din cele invocate de parte și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 2 teza II Noul cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrului de sindicat D. P., cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., împotriva sentinței numărul 386 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR.6, cu sediul în Dr.Tr.S., ., județul M., ca nefondat.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 aprilie 2014.
Președinte, P. B. | Judecător, T. R. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud. T.R.
Tehn S.C. 4 ex.
24.05.14
Jud.fond: L.S.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3595/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1677/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
