Despăgubire. Decizia nr. 556/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 5240/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 556/2014
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de apelantul reclamant S. M. DE LOCOMOTIVĂ REMIZA DROBETA-T.-S. ÎN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT: F. D. A.-R., G. L. N., P. M. I.-L. LA C..AV. N. I. C. și apelanta pârâtă S.N.T.F.M "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA – C., . A, jud. D. și SNTF M C. Marfă SA București, împotriva sentinței civile nr.4121/19.09.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._, având ca obiect despăgubire ajutoare materiale echivalente clasei 1 de salarizare pentru sărbătorile de P. și C. aferente anului 2010.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelurile au fost declarate și motivate în termen legal, întâmpinarea formulată de către apelantul reclamant S. M. DE LOCOMOTIVĂ REMIZA DROBETA-T.-S. ÎN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT: F. D. A.-R., G. L. N., P. M. I.-L. LA C..AV. N. I. C. la apelul formulat de către apelanta pârâtă S.N.T.F.M "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA- C., a fost depusă peste termenul legal,respectiv la data de 30.ianuarie 2014, precum și lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.411 cod pr.civ., după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față.
Tribunalul M. prin sentința civilă nr. 4121 de la 19.09.2013 a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta invocate de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA- Sucursala Banat Oltenia și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. Marfă” SA.
A admis în parte acțiunea formulată de S. M. DE LOCOMOTIVĂ REMIZA DROBETA-T.-S. în numele membrilor de sindicat F. D. A.-R. – CNP_, G. L. N.- CNP_, P. M. I.-L. – CNP_ cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. I. C. din Drobeta Tr.S., .. 14, ., jud. M. în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București – CUI_, cu sediul în București, .. 38, sector 1 și S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia – CUI_, cu sediul în C., ., jud. D..
A obligat pârâtele să plătească reclamantelor G. L. N. și P. M. I.-L. diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr. 1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.01._13, în funcție de timpul efectiv lucrat, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, precum și să plătească dobânda legală calculată pentru aceste sume de la data de 15.04.2013 până la data plății efective .
A obligat pârâtele să plătească reclamantei F. D. A.-R. diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr. 1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 27.03._13, în funcție de timpul efectiv lucrat, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, precum și să plătească dobânda legală calculată pentru aceste sume de la data de 15.04.2013 până la data plății efective
A obligat pârâtele să plătească reclamantelor G. L. N. și P. M. I.-L. și F. D. A.-R. diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei corespunzător clasei I de salarizare conform HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.02.2013 – 31.03.2013, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe până la data plății efective, precum și să plătească dobânda legală calculată pentru aceste sume de la data de 15.04.2013 până la data plății efective .
A obligat pârâtele să plătească pentru reclamanții membri de sindicat contribuțiile la bugetul de stat aferente drepturilor salariale acordate și suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că în baza art. 248 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâte.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâte, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată respingând-o pentru următoarele considerente:
Drepturile solicitate de reclamante prin cererea de chemare în judecată sunt drepturi de natură salarială așa cum sunt definite de art.160 din Codul muncii, astfel că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.268 alin.1 lit.e) Codul muncii, ci sunt dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, potrivit cărora, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate „ în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”, termen în limita căruia reclamantele au formulat prezenta acțiune.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat Oltenia față de reclamanta F. A. R., instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, respingând-o având în vedere că, deși în perioada 10.05._12 reclamanta s-a aflat în concediu pentru creștere și îngrijire copil în vârstă de până la 2 ani, potrivit Deciziei nr. 2A1.1/10/10.05.2010 emise de pârâta S. C. MARFĂ SA –Sucursala Banat Oltenia, în această perioadă contractul individual de muncă al reclamantei a fost suspendat așa cum de altfel se menționează și în decizia invocată, iar potrivit dispozițiilor art.49 Codul muncii „suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator” fără a se pierde calitate de angajat în această perioadă.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantele membre de sindicat G. L. N. și P. M. I.-L. și F. D. A.-R. reprezentate în prezentul litigiu de S. M. de Locomotivă Remiza Dr.Tr.S., în temeiul art.28 din Legea 62/2011 a dialogului social sunt angajatele pârâtei S. C. Marfă SA – Sucursala Banat Oltenia, Remiza T. S., având încheiate contracte individuale de muncă pe durată neterminată.
In ceea ce privește cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P. și Ziua Feroviarului pentru anul 2010, s-a constatat că potrivit art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008, invocat de reclamante în acțiune, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărui cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
Prevederile din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități referitoare la drepturile arătate mai sus reglementate de acest contract au fost preluate și în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate.
Ulterior, părțile semnatare ale acestor contracte au negociat clauze contractuale în sensul amânării și apoi al neacordării acestor drepturi pentru anii 2009, 2010.
Potrivit art.236 alin.4 Codul muncii „Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, iar art.243 Codul muncii dispune că „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți”.
Ca atare, nici instanța nu poate interveni în voința părților prin acordarea unei alte interpretări dispozițiilor și clauzelor contractuale diferită de ceea ce părțile semnatare au urmărit și care a fost agreată la negocierile cu partenerii sociali.
Astfel, potrivit art.64 din contractul colectiv de muncă 2009/2010 al „C. Marfă” SA „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; aceste prevederi se aplică cu 01.01.2010”. Pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; aceste prevederi se aplică cu 01.01.2010”.
Din interpretarea dispozițiilor contractuale anterior citate rezultă că partenerii sociali au convenit ca pentru anul 2009 să nu se acorde premierea pentru Ziua Feroviarului, ajutoarele materiale de P. și C..
Art.64 din contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al „C. Marfă” SA a fost modificat prin actul adițional la acest contract înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a municipiului București sub nr. 2584/04.06.2009 în sensul că drepturile privind ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P. și C. și premierea pentru Ziua Feroviarului nu se acordă pentru anul 2010.
Față de dispozițiile art.64 din contractul colectiv de muncă, astfel cum a fost modificat prin act adițional, rezultă că pentru anul 2010 reclamantele nu sunt îndreptățite la acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. și nici la acordarea ajutorului material cu ocazia sărbătorii de P. 2010 ori a premierii de Ziua Feroviarului 2010, astfel că urmează a se respinge cererea reclamantelor privind acordarea acestor drepturi.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții au solicitat și obligarea pârâtelor la plata sporului de 125% din salariul de bază minim brut pentru munca desfășurată în timpul nopții în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, calculat conf. art.42 alin. 1 lit g din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, aferent perioadei 02.04._10, precum și obligarea pârâtelor la plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind cls.I la aplicarea claselor de ierarhizare conform art. 7 al.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și cu HG privind salariul minim pe economie și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.01.2011 – 31.01.2013 în funcție de timpul efectiv lucrat, iar pe perioada 01.02.2013 – 31.03.2013 în raport de un salariu de 750 lei corespunzător cls.I de salarizare având în vedere HG nr. 23/2013; de asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la plata efectivă, precum și la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa Județeană de Pensii M. și a impozitelor.
Analizând solicitările reclamantelor membre de sindicat Tribunalul a reținut că prin art.17 alin.1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010 înregistrat la MMFES sub nr.722/03/24.01.2008 pentru munca prestată în intervalul 22-6, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite, este lucru în timpul nopții, iar prin alin. 5 al aceluiași articol se recunoaște salariaților care efectuează munca de noapte fie dreptul la un program de muncă redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă pentru zilele în care efectuează cel puțin trei ore de muncă de noapte, fie dreptul la un spor la salariu.
De asemenea, în art.42 alin.1 lit e din același contract se prevede că pentru lucrul în timpul nopții se acordă un spor de 25% din salariul de bază brut al salariatului, iar în art.42 alin. 1 lit . g se prevede că în cazul în care munca în timpul nopții va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare legală, timpul efectiv lucrat se va plătit cu spor de 100% la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții ( procent total de majorare 250%)
Prin urmare, partenerii sociali au înțeles să stabilească un spor deosebit de cel reglementat prin art. 42 alin. 1 lit. e) în ipoteza în care munca în timpul nopții este prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, prin art.42 alin.1 lit.g) prevăzându-se că se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare 250%).
Din interpretarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă, rezultă că la sporul de 25% prevăzut la art. 42 lit. e) pentru munca în timpul nopții se adaugă un spor de 100%, atunci când munca de noapte are loc într-o zi de repaus sau de sărbătoare, cuantumul acestui spor fiind de 125%, spor care a fost deja plătit de angajator, așa cum recunosc și reclamanții membri de sindicat prin acțiune, precum și pârâtele prin întâmpinare.
În raport de dispozițiile CCM citate anterior este nefondată solicitarea reclamantelor în sensul de a li se plăti diferența de 125% neachitată din sporul total de 250% din aceste ore.
În acest sens s-a reținut că dispozițiile din CCM unic la nivel de ramură transporturi trebuie coroborate cu disp. art.27 alin. 1 din CCM încheiat la nivel de unitate, care prevede că munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale se plătește cu sporul de 100% din salariu de bază, iar la pct. VI este reglementat sporul pentru timpul lucrat în cursul nopții, acesta fiind negociat la procentul de 25% din salariul de bază aferent timpului lucrat. Această prevedere a CCM la nivel de unitate este conformă cu disp. art.42 alin.1 lit e) din CCM unic la nivel de ramură transporturi, care prevede pentru munca în timpul nopții un spor de 25%.
Dispozițiile art. 42 lit. e) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nu conține prevederi mai favorabile salariaților, deoarece partenerii sociali au reglementat sporul minim de 25 % pentru muncă în timpul nopții, spor care putea fi însă negociat ulterior la nivel de unitate în procente mai mari, care urmau să se aplice sporului minim de 100 % reglementat la lit. g) cu condiția ca totalul majorării să nu depășească 250%.
În mod greșit reclamantele membre de sindicat au susținut că sporul negociat prin CCM la nivel de ramură este de 250%, procent menționat în paranteză, ca limită maximă a procentului de majorare ce poate fi negociat la nivel de unitate pentru munca de noapte.
Sintagma „procent total de majorare” nu este echivalentă cu cea de cuantum al sporului, ci are în vedere situația în care prin contractele colective la nivel de unitate sau cele individuale s-ar negocia un spor mai mare, plafonul maximal al acestor negocieri fiind stabilit la 250%.
Din interpretarea gramaticală a disp. art. 42 lit. g) rezultă că la sporul de 25% pentru munca pe timp de noapte în zilele obișnuite de lucru, se adaugă un spor de 100% pentru munca pe timp de noapte în zilele de sărbătoare legală sau de repaus săptămânal.
Chiar și dacă s-ar aprecia că există un dubiu în interpretarea dispozițiilor art. 42 lit. g) din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, atunci se aplică regula de interpretare prevăzută de art. 983 cod civil (în vigoare în perioada în litigiu) conform căreia ”Când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă”, în speță în favoarea angajatorului.
Prin urmare, s-a constatat că sporul aplicabil pentru orele de muncă în timpul nopții din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale este de 125%, prevăzut ca valoare minimală în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură și preluat în aceleași procente la negocierea colectivă de la nivelul unității, spor care a fost plătit de către angajator, reclamanții nefiind îndreptățiți la plata diferenței de spor de 125%.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 01.01._13, s-a constatat că sunt aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de S. C. Marfă SA pe anii 2011/2012, 2012/2014.
Cât privește invocarea de către pârâta S. C. Marfă SA a sentinței nr.652/M /2012 pronunțată de Tribunalul B., prin care s-a constatat nulitatea absolută a Anexei I la CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010, se constată că din considerentele acestei hotărâri rezultă că motivul de nulitate îl constituie neconformitatea clauzelor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității cu clauza prevăzută la art. 41 pct. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi care prevedea un salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi de 700 de lei, iar în cauză se invocă neplata drepturilor salariale în raport de contracte colective de muncă încheiate ulterior anului 2010.
Astfel potrivit art. 7 al. 3 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014 „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1" în care sunt prevăzute clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare.
Conform Anexei nr. 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 de lei pentru anii 2011, 2012, 2013.
Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare a fost calculat după formula: S = S = Sclasa1 * K unde: S = salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 = salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare (care este 700 lei, așa cum rezultă din anexa 1), K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Pârâtele nu au respectat aceste prevederi și au stabilit reclamantelor un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Ca urmare, pârâtele au încălcat prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și prevederile art. 40 alin. 2 litera c) Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și dispozițiile art. prevederile art. 229 alin. 4 (anterior art. 236 al.4) Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Referitor la perioada de valabilitate a contractelor de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada în litigiu, Tribunalul a reținut următoarele:
CCM la nivel de unitate pentru anii 2011/2012 a fost înregistrat la ITM București sub nr.15/16.02.2011 și potrivit art. 2 al.1 s-a aplicat de la data înregistrării .
Potrivit art.2 alin.2 din CCM, acest contract a fost valabil 1 an. Cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate părțile semnatare se vor întâlni la sediul C. Marfă pentru renegocierea acestuia.
Față de aceste dispoziții contractuale, s-a constatat că contractul colectiv a produs efecte pe perioada 16.02._12.
Referitor la CCM la nivel de unitate pentru anii 2012/2014, s-a reținut că a fost înregistrat la ITM București sub nr.108/20.04.2012 și potrivit art. 2 al.1 s-a aplicat de la data înregistrării .
Potrivit art.2 alin.3 din CCM, acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării. Cu 45 de zile calendaristice înainte de expirarea termenului de valabilitate părțile semnatare se vor întâlni la sediul C. Marfă pentru renegocierea acestuia.
Față de aceste dispoziții contractuale, s-a constatat că contractul colectiv a produs efecte începând cu data de 20.04.2012 .
Pentru perioada 16.02._12 la nivelul societății nu a fost încheiat contract colectiv de muncă, însă pentru această perioadă sunt aplicabile dispozițiile HG 1225/14.12.2011 prin care s-a stabilit ca începând cu 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 700 lunar, pentru un program complet de lucru de 169,33 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei pe oră.
Referitor la perioada 01.01._11, s-a constatat că la nivelul societății nu a fost încheiat contract colectiv de muncă și pentru această perioadă nu se aplică, așa cum se solicită de către avocatul sindicatului, prevederile sentințelor judecătorești anterioare prin care pârâtele au fost obligate la plata diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.42 alin.1 lit a teza finală din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010.
Din considerentele și din dispozitivele acestor hotărâri judecătorești ( anexate la dosar) a reieșit că perioada pentru care s-au acordat diferențe salariale avea ca moment final data de 31.12.2010, rezultând că până la acest moment sunt obligatorii dispozițiile sentințelor.
Prin nerespectarea prevederilor CCM la nivel de unitate și a disp. HG 1225/2011 în perioada 16.02._13 pârâtele au produs reclamantelor un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii.
Referitor la perioada 01.02._13, se reține că prin art. 1 alin.1 din HG nr. 23/22.01.2013 s-a stabilit că începând cu data de 1.02.2013 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar pentru un program complet de lucru.
Potrivit art. 2 alin.5 din CCM C. Marfă pe anii 2012/2014 „dacă o prevedere a prezentului contract colectiv de muncă va fi în contradicție cu prevederile unui act normativ apărut ulterior semnării contractului, acesta se va aplica în conformitate cu legislația în vigoare.
S-a mai constatat că potrivit art. 164 alin.2, 3 Codul muncii angajatorul are obligația să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, neputând negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.
Prin adresa nr. 368/26.02.2013, pârâta S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București, aducea la cunoștință sucursalelor C. Marfă, centrelor zonale de marfă, Centrului de Întreținere și Reparații Vagoane noul cuantum la salariului de bază minim brut pe țară stabilit prin art. 1 alin.1 din HG nr. 23/22.01.2013, dispunându-se luarea de măsuri de modificare a tuturor contractelor individuale de muncă ce nu respectă aceste prevederi, referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată – fila 38 dosar.
În cauză, pârâtele nu au respectat dispozițiile HG 23/2012, deși art. 2 al. 5 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate impunea aplicarea prevederilor contractului potrivit acestui act normativ. De altfel, pârâtele prin întâmpinările formulate nu au formulat apărări referitoare la acest petit.
Față de considerentele anterior expuse, s-a constatat că reclamantele membre de sindicat G. L. N. și P. M. I.-L. sunt îndreptățite la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr. 1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și HG 1225/2011 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.01._13, în funcție de timpul efectiv lucrat, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei corespunzător clasei I de salarizare conform HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.02.2013 – 31.03.2013.
În ceea ce o privește pe reclamanta F. A. R. instanța a constatat că în perioada 10.05._12 a avut contractul individual de muncă suspendat pentru creștere și îngrijire copil în vârstă de până la 2 ani, conform Deciziei de suspendare nr. 2A1.1/10/10.05.2010 (fila 24 dosar) motiv în raport de care constată că este îndreptățită la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei I de salarizare conform art.7 alin.3 coroborat cu Anexa nr. 1 din contractele colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011/2012, 2012/2014 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 27.03._13 în funcție de timpul efectiv lucrat, precum și la plata diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei corespunzător clasei I de salarizare conform HG nr. 23/2013 și drepturile salariale efectiv încasate aferente perioadei 01.02.2013 – 31.03.2013.
Potrivit art. 253 al.1 Codul muncii, „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
În raport de textul de lege citat se apreciază că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale calculate în raport de dispozițiile contractelor colective de muncă invocate, reclamantele au fost prejudiciate, iar pentru repararea prejudiciului cauzat, diferențele salariale se vor acorda actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
De asemenea s-a impus și repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, motive pentru care vor fi obligate pârâtele și la plata dobânzii legale datorate de la data când au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv 15.04.2013.
Cât privește natura juridică a dobânzii s-a constatat că este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății – daune compensatorii, fiind admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Nu s-a putut reține incidența deciziei în interesul legii nr.11/24.10.2005 invocată de pârâta S. „C. Marfă” - Sucursala Banat Oltenia, deoarece această decizie dispune că „ Clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii”. În speță, nu se solicită restituirea la scadență a sumelor împrumutate, ci calculul și plata drepturilor salariale în raport de prevederile contractelor colective de muncă la nivel de unitate.
În ceea ce privește petitul privind obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor și impozitelor aferente drepturilor neplătite, se constată că este întemeiat .
Potrivit art. 7 din Legea 263/2010 angajatorii au obligația de a întocmi și depune lunar la casele teritoriale de pensii declarațiile nominale privind contribuțiile suportate atât de către angajator cât și de către salariat aferente drepturilor salariale efectiv încasate, art. 40 pct.2 lit. f Codul muncii dispunând că „angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii aferente”.
În raport de aceste prevederi legale au fost obligate pârâtele să plătească pentru reclamantele membre de sindicat contribuțiile și impozitele aferente diferențelor de drepturi salariale acordate prin prezenta sentință.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.
În baza art. 452 Cod proc.civilă au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această cauză în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Tribunalul M. prin încheierea de la 14 noiembrie 2013 a respins cererea de completare de dispozitiv a Sentinței nr. 4121/19.09.2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, formulată de reclamantul S. M. de Locomotivă Remiza Drobeta T.-S. în numele membrilor de sindicat F. D. A.-R. – CNP_, G. L. N.- CNP_, P. M. I.-L. – CNP_ cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. I. C. din Drobeta Tr.S., .. 14, ., jud. M. în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București – CUI_, cu sediul în București, .. 38, sector 1 și S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia – CUI_, cu sediul în C., ., jud. D..
Împotriva acestei sentințe au formulat apel S. „C. Marfă” SA-Sucursala Banat Oltenia, S. M. de Locomotivă Remiza Dr.Tr.severin în numele membrilor de sindicat și S. „C. Marfă” SA București.
Pârâta apelantă S. „C. Marfă” SA-Sucursala Banat Oltenia în motivele de apel a arătat următoarele:
Prima instanța a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiată pe dispozițiile art. 268 (1) lit. e) din Codul muncii.
Potrivit art.268, alin.1, lit. e din Codul Muncii, cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamanții au solicitat obligarea subscrisei la plata diferenței de salariul dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile efectiv plătite pe perioada 01.01._13.
Orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect. Termenul de 6 luni prevăzut de art. 168, alin. 1, lit. e are în vedere faptul că orice conflict colectiv trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil, îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție.
A interpreta altfel ar însemna că prevederile art. 268 (1), lit. e sunt golite de conținut si inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situațiile când se promovează acțiuni ce au ca obiect plata unor drepturi bănești.
Instanța de fond a reținut că aceste pretenții ale reclamanților sunt de natură salarială și ca atare se aplică prevederile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii și nu art.268 alin.1 lit.e) Codul muncii.
Mai mult decât atât, dacă instanța de fond își întemeiază soluția pe nerespectarea obligației prevăzute în CCM, deci a unei clauze contractuale, este un nonsens respingerea excepției prescripției întemeiate pe art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii și acordarea acestor drepturi tocmai ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin CCM, deci a neexecutării contractului.
Având în vedere prevederile art. 268, alin. 1, lit. e Codul Muncii, solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe prevederile art.268 alin.1 lit.e) așa cum a fost invocată.
Pe fondul cauzei critică sentința, pentru netemeinicie:
Referitor la diferența de salariu în anul 2011, învederează instanței faptul că în CCM al S. C. Marfă SA valabil pentru anul 2011, clasa 1 de salarizare a fost de 700 lei.
Arată că în anul 2011 salariul a fost fix fiind acordat și primit conform grilei de salarizare menționată în CCM fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare.
Faptul că nu se aplică coeficientul de ierarhizare și formula de calcul indicată de reclamanți rezultă din prevederile art.106, unde se stipulează „Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele prevederi: (8) Coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare”, alineat urmat de coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase precum și formula de calcul.
Așadar, în anul 2011 nu se aplică prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare, salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare fiind menționate expres în anexa 1 din CCM.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în temeiul art.7 alin.3 și art.106 alin.8, ignorând prevederile art.106 unde se menționează „ Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele prevederi:[…].
(8)Coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.
Este evident că în anul 2011 nu se aplică prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare și nici vreo formulă de calcul.
Referitor la diferența de salariu pentru anul 2012, învederează instanței de apel că și în anul 2012, clasa unu de salarizare a fost de 700 lei, astfel încât pretențiile aferente acestui capăt de cerere sunt nefondate.
În CCM al S. C. Marfă SA în anexa 1 sunt prevăzute clasele de salarizare și valoarea acestora, iar clasa 1 de salarizare este în valoare de 700 lei.
De asemenea, în anul 2012 nu se aplică prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare și la formula de calcul, salariile corespunzătoare fiecărei clase de salarizare fiind menționate expres în anexa nr.1 din CCM.
Faptul că nu se aplică coeficientul de ierarhizare și formula de calcul rezultă din prevederile art.98, unde se stipulează „Părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele drepturi care pe durata valabilității prezentului CCM nu se acordă (6) Coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare”, alineat urmat de coeficientul de ierarhizare corespunzător fiecărei clase precum și formula de calcul”.
Așadar, în anul 2012 salariul a fost fix fiind acordat și primit conform grilei de salarizare menționată în CCM fără a se aplica vreo formulă sau coeficient de ierarhizare.
Critică sentința primei instanțe și sub aspectul greșitei obligări a angajatorului la actualizarea sumei cu indicele de inflație și dobânda legală.
Admițând recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicată în Monitorul Oficial nr.123 din 09.02.2006) că „orice clauză penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii”.
În acest caz reclamantul solicită instanței să-i acorde o dublă despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri.
Sumele care reprezintă drepturi salariale nu sunt purtătoare de dobândă, astfel că în mod nefondat instanța de fond a admis capătul de cerere privind dobânda legală, pe lângă actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație.
Aceste argumente rezultă și din aplicarea regulilor privind convențiile: părțile nu pot stipula în contract și nici nu pot solicita pe cale judecătorească alte daune decât dobânda legală sau actualizarea cu indicele de inflație (una excluzând-o pe cealaltă).
Atât dobânda legala cât și actualizarea cu indicele de inflație reprezintă tot despăgubiri și au aceeași natură juridică, ambele reprezentând daune și, de aceea, cumulul acestora apare astfel inadmisibil.
Solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul de respingere în totalitate a cererii de chemare în judecată.
În drept, invocă prevederile art. 466-482 NCPC.
Reclamantul S. M. de Locomotivă Remiza Dr.Tr.S. în motivele de apel arată următoarele:
Arată că prin hotărârea pronunțată instanța a aplicat greșit legea în sensul că nu a ținut seama de prevederile exprese ale dispozițiilor art.40 alin. 2 lit.c, art.155, art.156, art.236 alin.4, art.241-243 Codul muncii și art.30 din legea nr.130/1996 prin raportare la art.42 alin.1, lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M.M.F.E.S. sub nr.722/03/24.01.2008.
Mai arată că deși au fost și sunt salariați ai pârâtelor și și-au desfășurat activitatea corespunzător nu au beneficiat de drepturile prevăzute în CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2009-2010 nu au primit decât sporul de 125 % din salariul de bază minim brut pentru desfășurarea activității în timpul nopții, în zilele de repaus săptămânal sau în zilele de sărbători legale cu toate că, potrivit art.42 alin.1 lit.g) din acest contract aveau obligația să le plătească sporul de 250% (spor total) pentru timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Consideră că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art.42 alin.1 lit.g) din CCM RTprin raportare laart.42 alin.lit.2 din același contract întrucât această ultimă clauză reglementează lucrul în timpul nopții în zilele normale de muncă și nu în cele de repaus sau sărbători legale, ci dimpotrivă art.42 alin.1 lit.g) vine să precizeze că pentru lucru în aceste condiții se acordă un spor de 250 % adică un spor de noapte de 50 % și spor de zile libere și sărbători legale de 200 %. Ori, din moment ce părțile aau stabilit în mod clar fără nici un fel de interpretare faptul că sporul total și în nici un caz sporul maxim așa cum reține instanța de fond (niciunde în cuprinsul CCM RT nu se folosește sintagma „spor maxim”) este de 250 % această clauză este una imperativă și obligă angajatorul să plătească sporul de 250%.
Instanța a procedat în mod nelegal la interpretarea acestei clauze prin prisma clauzei prevăzută de art.27 alin.1 din CCM încheiat la nivel de unitate în care se precizează că sporul este de 25 % dar această clauză este sub nivelul prevăzut de art.42 alin.1lit.g) din CCM RT și nu poate fi asociată cu prevederile art.42 alin.1 lit.e pentru că așa cum menționau mai sus această clauză reglementează situații diferite, practic pentru munca desfășurată în timpul nopții în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale
Pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă C. Marfă Sa București în motivele de apel solicită în temeiul art.480 NCPC admiterea apelului, modificarea sentinței criticate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și în temeiul art. 722 - 723 Cod procedură civilă a mai solicitat restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării.
Totodată a solicitat instanței de apel în temeiul art. 476 și urm. NCPC, să procedeze la rejudecarea fondului pricinii și să constate ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți, având în vedere următoarele critici:
Este criticabilă soluția instanței de fond de respingere a excepției prescrierii dreptului material la acțiune, motivat de faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 268 lit c din Codul Muncii.
Învederează instanței de apel faptul că reclamanții solicită acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractele colective de muncă iar potrivit art. 268 alin.l lit. e Codul Muncii republicat, „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune,,.
Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție. CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.
Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă - legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.
Față de cele menționate, pentru a determina normele aplicabile sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune, este evident că instanța de fond trebuia să analizeze la izvorul drepturilor solicitate, rezultând că pentru neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia prescripția intervine la 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Față de cele de mai sus, solicită instanței să constate că dreptul la acțiune a reclamanților era stins prin prescripție.
2. Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile, procedură ce este prevăzută de CCM pe anii 2011-2013 și care trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servanda în temeiul art.969 Cod Civil, având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp duce la degrevarea instanțelor de judecată.
În ceea ce privește fondul cauzei și admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere privind diferențele salariate pentru perioada 2011, în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor legale, art.7, 106 și Anexa 1 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2013, HG nr.1255/2011, HG nr.23/2013. și art.1535 Cod Civil.
Învederează instanței de apel la art.7 alin3 din CCM la nivel de unitate aplicabile pentru anii 2011-2013, se menționează „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr.1.”
Anexa 1 a CCM conținea doar clasele de salarizare și valoarea salariului ce corespunde fiecărei clase.
Pentru perioada 16 februarie 2011 - 31 martie 2013 nu există temeiul legal invocat de reclamanți, astfel că cererea este neîntemeiată, susținerile reclamanților fiind în contradicție cu realitatea și cu prevederile contractelor colective și individuale de muncă, având în vedere următoarele motive:-pentru întreaga perioada pentru care se solicită aceste drepturi nu există temeiul juridic, contractele colective de muncă nestabilind coeficienți de ierarhizare ai claselor de salarizare, ci doar posibilitatea unei negocieri viitoare a acestora (2011-2013). - pentru perioada 2011 - 2013 nu există contract colectiv de muncă la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate.- nivelul salariilor la C. Marfă este stabilit prin Anexa I la CCM, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de ierarhizare sau formule de calcul aplicabile.- C. Marfă SA a acorda fiecărui salariat un salariu de bază minim brut de peste 749 lei, nivel superior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru toată perioada 2011-2013, conform legii.
Pentru perioada 16 februarie 2011 - 15 februarie 2012 este aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 15/16.02.2011.
În cazul acestui contract colectiv de muncă trebuie făcută o distincție clară între grila care conține coeficienții de ierarhizare prezentată în cadrul art. 106 din contract și grila cu clasele de salarizare și salariile de bază-brute corespunzătoare prezentată în Anexa I.
Cele două grile sunt distincte si nu au o legătură sau corelare între ele.
Niciuna din clauzele contractului nu leagă cele două grile, neexistând o corelare a valorilor conținute de acestea.
Art. 106 din Capitolul XI. Dispoziții finale al CCM nr. 15/2011 spune că, părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze următoarele prevederi, la alineatul 8 al acestui articol figurând coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare.Nivelul de salarizare a fost stabilit prin Anexa I la CCM nr. 15/2011, acesta plecând în mod legal de la un salariu minim brut de 700 lei (peste nivelul stabilit de HG 1193/2010 de 670 lei pentru anul 2011 și egal pentru anul 2012, conform HG 1225/2011).
Pentru perioada 20 aprilie 2012 – 31 martie 2013 este aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 108/20.04.2012.
Și acest contract colectiv de muncă are prevederi similare cu cel anterior, în acest caz art. 98 din Capitolul XI. Dispoziții finale al CCM nr. 108/2012 spunând că, părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata valabilității prezentului CCM nu se acordă. La alin. (6) se regăsește lista coeficienților de ierarhizare ai claselor de salarizare a căror aplicare o cer reclamanții în prezenta cauză.
Și aici, nivelul salariilor este stabilit prin Anexa I la CCM, fiecărei clase de salarizare revenindu-i o valoare, fără să existe coeficienți de calcul sau formule aplicabile.
De altfel, chiar și în Anexa I la CCM se regăsește clauza conform căreia părțile stabilesc că la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010.
Având în vedere că este clară interpretarea și voința părților cu privire Ia tabelul ce conține coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare, considerăm ca lipsită de temei solicitarea și pentru această perioadă.
Față de cele de mai sus, este evident că C. Marfă a acordat salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective de muncă aplicabile si din contractele individuale de muncă în conformitate cu prevederile art.164 din Codul Muncii.
Factorii economici reprezintă fundalul obiectiv pe care se grefează, sub aspect juridic, negocierea colectivă sau individuală și acesta nu poate fi ignorat.
„Deși există o legislație unitară, aceeași pe întreg cuprinsul țării, aplicarea acesteia datorită contractului colectiv de muncă, dar și a celui individual, comportă un specific, se creează diferențieri de la o ramură de activitate la alta, de la un grup de angajatori la altul, de la un angajator la altul și uneori în aceeași unitate de la o perioadă la alta, în funcție de situația sa economică susține în mod corect A. Ț. în „Tratat de dreptul muncii - ediția a IV".
Referitor la prevederile HG nr. 23/2013, în baza cărora instanța de fond obligă societatea noastră la recalcularea salariilor pentru perioada 01.02._13, în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei, precizăm că dispozițiile acestei hotărâri stabilește doar valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată care este de 750 lei!
Conform dispozițiilor art. 3 alin 1: Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 și 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Față de cele de mai sus arătate precizează că reclamanții prin contractile individuale de muncă încheiate, au beneficiat de salarii de bază, garantate la plată, peste nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată prevăzut de HG nr. 23/2011, iar singura sancțiune ce poate fi aplicată o constituie amenda prevăzută la art. 3 alin 1.
Trebuie să subliniat faptul că nici un salariat nu a avut salariul diminuat în urma negocierilor și ca urmare a încheierii noilor contracte colective de muncă, mai mult, toți salariații având un salariu minim brut peste nivelul stabilit de lege sau de grila de salarizare pentru clasa I, aspect pe care instanța de fond trebuia să îl verifice.
Mai mult, precizează că la nivelul întregii societăți cel mai mic nivel de salarizare este pentru funcția de ..îngrijitor" - clasa 5 de salarizare cu un salariu de 749 lei.
Instanța nu poate interveni în voința părților dând o interpretare diferită de cea care s-a dorit și s-a agreat de partenerii sociali, cu privire la prevederi ale contractului colectiv de muncă sau adăugând la acesta, pentru că ar institui un drept absolut al salariatului, drept ce depășește condițiile și limitele prevăzute de lege și de contractele colective de muncă.
Consideră că, în fapt, acțiunea de față are ca obiect o renegociere a salariului la nivel de unitate, o astfel de acțiune fiind inadmisibilă, instanța fiind datoare să o respingă ca atare.
De asemenea, menționează că redactarea întregii hotărâri este lipsită de consecventă si principialitate, conține mențiuni vagi și imprecise care fac imposibilă urmărirea raționamentelor logice folosite pentru pronunțarea soluției.
Cu privire la admiterea de către instanța de fond privind actualizarea sumelor cu rata inflației, precum și obligarea C. Marfă la plata dobânzii legale arătă următoarele:
Pretențiile reclamanților nu sunt de natură salarială, neexistând o întârziere a plății salariului sau o neplată a acestuia pentru a putea solicita o despăgubire în înțelesul art. 166 alin 4 Codul Muncii;
Potrivit art. 2 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, aceasta poate fi acordată dacă obligația este purtătoare de dobânzi, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractual. Organizația sindicală a solicitat dobânda legală pentru diferențe salariale în conformitate cu prevederi din contracte colective de muncă, deși aceste clauze nu prevăd acordarea de dobânzi.
În drept invocă prevederile art.477 și următ. Noul Cod pr.civilă, prevederile Legii nr.62/2011, legii nr.53/2003 Codul muncii, Contractele colective de muncă ale S. C. Marfă Sa valabile în perioada solicitată.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
Apelurile sunt nefondate:
Hotărârea instanței d fond este legală și temeinică,fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză,fără a fi susceptibilă de casare sau modificare.
În ceea ce privește apelul formulat de reclamantul S. M. DE LOCOMOTIVĂ REMIZA DR.TR.S., va reține Curtea că, în ceea ce privește Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 a fost înregistrat la MMFES sub nr.722/03/24.01.2008 și este aplicat de societatea pârâtă, inclusiv sub aspectul sporurilor care fac parte din salariul personalului angajat.
Art. 17 alin. 1 din acest contract stabilește că munca prestată în intervalul 22-6, cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite, este lucru în timpul nopții, iar prin alin. 5 al aceluiași articol se recunoaște salariaților care efectuează munca de noapte fie dreptul la un program de muncă redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă pentru zilele în care efectuează cel puțin trei ore de muncă de noapte, fie dreptul la un spor la salariu.
Cuantumul sporului pentru lucrul în timp de noapte este stabilit prin dispozițiile art. 42 alin. 1 lit.e din contract, la un procent de 25% din salariul de bază brut al salariatului.
Partenerii sociali au înțeles să stabilească un spor deosebit de cel reglementat prin art. 42 alin. 1 lit. e) în ipoteza în care munca în timpul nopții este prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, la solicitarea celui care angajează, prin art.42 alin.1 lit.g din contractul colectiv de muncă ramură transporturi pe anii 2008-2010 prevăzându-se că se va plăti cu spor de 100%, la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare 250%).
Exprimarea textului este evident în sensul că la sporul de 25% prevăzut la art. 42 lit. e) pentru munca în timpul nopții se adaugă un spor de 100%, atunci când munca de noapte are loc într-o zi de repaus sau de sărbătoare. Cuantumul acestui spor este, așadar, de 125% și el a fost deja plătit de angajator, după cum a recunoscut reclamantul prin concluziile scrise și a reținut prima instanță.
Sintagma „procent total de majorare” nu este echivalentă cu cea de cuantum al sporului, ci are în vedere situația în care prin contractele la nivel de unitate sau cele individuale s-ar negocia un alt spor, mai mare, plafonul maximal al acestor negocieri fiind stabilit la 250%.
Cum sporul de 125% a fost deja plătit de angajator, Curtea constată că au fost respectate dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, precum și dispozițiile art.39 alin.1 lit.a Codul muncii și ale art.40 alin.2 lit.c Codul muncii, pretențiile reclamanților constând în obligarea pârâtelor la plata unei diferențe de spor de 125% din salariul de bază minim brut nefiind justificate.
Cu privire la soluția pronunțată pe excepția prescripției, Curtea constată ca acest motiv este nefondat, având in vedere natura drepturilor solicitate de reclamant, si anume drepturi de natura salariala.
Potrivit dispozițiilor art. 161 al. 1 lit. c Codul muncii, in redactarea aplicabila perioadei in litigiu, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat Oltenia față de reclamanta F. A. R., instanța a constatat în mod legal și corect că aceasta este neîntemeiată, respingând-o având în vedere că, deși în perioada 10.05._12 reclamanta s-a aflat în concediu pentru creștere și îngrijire copil în vârstă de până la 2 ani, potrivit Deciziei nr. 2A1.1/10/10.05.2010 emise de pârâta S. C. MARFĂ SA –Sucursala Banat Oltenia, în această perioadă contractul individual de muncă al reclamantei a fost suspendat așa cum de altfel se menționează și în decizia invocată, iar potrivit dispozițiilor art.49 Codul muncii „suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator” fără a se pierde calitate de angajat în această perioadă.
In ceea ce privește celelalte motive de apel, ce vizează fondul cauzei, acestea, de asemenea, sunt neântemeiate.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a aplicat corect legea în sensul că a ținut seama de prevederile exprese ale dispozițiilor art.40 alin. 2 lit.c, art.155, art.156, art.236 alin.4, art.241-243 Codul muncii și art.30 din legea nr.130/1996 prin raportare la art.42 alin.1, lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M.M.F.E.S. sub nr.722/03/24.01.2008.
Astfel, prin art. 41(1) al Contractului colectiv de munca unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 – 2010, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse intre 1 si 2.
La alin. 2 s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplica la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b): „ părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca.”
In consecința, prin contract colectiv la nivel de ramura s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum si salariul de baza minim brut.
S-a prevăzut totodată ca acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplica la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), in negocierile colective la nivel de grup de unități si de unitate, părțile implicate urmează sa pornească in stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de munca la nivel de ramura.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie sa plece de la aceste valori in sens crescător.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de munca la nivel C. Calatori SA, salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezulta din recunoașterile unității parate, a fost de 540, 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de alta parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare in mod crescător in raport de clasa de ierarhizare, insa aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, ci la valoarea de 570 lei.
Prin urmare in mod temeinic si legal instanța de fond a constat încălcarea prevederilor din contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996 in vigoare in perioada in litigiu, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează:
a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 238 (1) din C. Muncii, in redactarea din perioada in litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art. 247 din C. Muncii, in cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Potrivit art. 40(2) din C. Muncii, angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații:
c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă;
Potrivit art. 236(4) din C. Muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
In raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare in mod temeinic si legal a reținut instanța de fond ca parata nu a respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii si au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Nu pot fi reținute motivele de apel potrivit cu care angajatorul are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel superior doar in cazul in care la nivelul angajatorului nu exista încheiat contract colectiv de munca.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezulta efectul obligatoriu al contractelor colective de munca de nivel superior si caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte fata de cele de nivel inferior.
Nu se pot retine nici motivele de apel potrivit cu care cererile ar trebui formulate pe durata existentei contractului de munca, in cazul in care se solicita constatarea nulității, deoarece prezenta cauza nu are ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de munca, ci plata unor drepturi salariale stabilite in baza unui contract colectiv de munca.
Este adevărat ca unitatea a stabilit prin contractul colectiv de munca încheiat la nivelul sau alte valori, mai mici, ale clasei I de salarizare si pe care angajatorul le-a pus in aplicare ca urmare a dispozițiilor din contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități.
Curtea constata insa ca alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective trebuie reținute atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referința, potrivit art. 11(1) din L.130/1996, cat si principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de munca, care determina interdicția prevăzuta de art. 247 din C. Muncii.
In consecința, in situația existentei unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorita celor doua principii, angajatorul are obligația sa aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
Prin urmare in mod temeinic a reținut instanța ca angajatorul trebuia sa aplice, in mod direct, clauzele mai favorabile din contractul colectiv la nivel de ramura, ca fiind mai favorabile decât cele la nivel de unitate.
Din acesta perspectiva, Curtea retine considerentele deciziei nr. 511/2006 a Curții Constituționale potrivit cu care: „ Curtea a reținut că dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept (ca și legea) la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale. Prin urmare, părțile, cu respectarea acestor obligații firești, au toată libertatea să negocieze și alte clauze, precum și drepturi superioare.”
In ceea ce privește susținerea ca respectarea modului de calcul a salariului brut potrivit dispozițiilor contractului colectiv la nivel de unitate conduce la un cuantum mai mare decât cel potrivit calculului la nivel de ramura, Curtea retine ca in calculul prezentat valoarea salariului brut mai mare rezulta din aplicarea unor coeficienți de ierarhizare negociați cu valoare mai mare, aferenți claselor de salarizare stabilite la nivel de unitate.
Dar așa cum rezulta din calcul salariul nu a fost stabilit in raport de salariul de baza minim potrivit art.41 alin.3 lit. a, ci la o valoare a coeficientului de 570 lei.
În ceea ce privește critica legată de depășirea bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de guvern, Curtea o apreciază ca nefondată.
Din moment ce partenerii sociali au negociat dreptul salariaților, alcătuirea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuia să aibă în vedere drepturile astfel negociate. Neasigurarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale negociate nu poate constitui un motiv de stingere a drepturilor salariaților, în condițiile în care clauzele contractuale erau în vigoare și nu au fost anulate.
Referitor la motivul de apel privind greșita acordare a sporului pentru condiții speciale de muncă în procent de 25 %, Curtea apreciază că prin actele depuse în dosar reclamantul a făcut dovada că, este angajat în funcția de mecanic de locomotivă, activitate care se încadrează în condiții speciale potrivit dispozițiilor din Legea 226/2006, anexa 2, în baza avizului nr. 11/30._ emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă D..
Conform art. 37 din Codul muncii, „ drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariați se stabilesc prin negociere, în cadrul contractelor de muncă și al contractelor individuale de muncă.
Potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nr.722/24.01.2008 valabil în anii 2008 - 2010 pentru activitatea desfășurată în condiții speciale a fost prevăzut acordarea unui spor pentru condiții speciale de muncă în cuantum de 25 % din salariul de bază minim brut al salariatului.
De asemenea, potrivit art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil în anii 2008 - 2010 „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: .., iar pentru condiții speciale 25 %”.
Pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului sporul pentru condiții speciale de muncă, încălcând prevederile art. 40 alin. 2 lit. c, din codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, prevederile art. 236 alin 4 din codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”, prevederile art. 241 litera c din codul muncii potrivit cărora „contractul colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel”.
În acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea sporului pentru condiții speciale de muncă, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 269 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Nici critica referitoare la greșita cumulare a dobânzii legale cu indicele de inflație nu poate fi primita, in mod corect instanța de fond admițând acțiunea si sub acest aspect.
Astfel, potrivit regulilor răspunderii civile contractuale, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația in care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Cum în mod corect a reținut instanța de fond, neplata drepturilor salariale produce un prejudiciu care poate fi reparat prin actualizarea debitului cu rata inflației, pentru ca in final devalorizarea nu poate profita debitorului.
Pe de altă parte, este de reținut că în timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului, deoarece acestea au temeiuri de drept si scopuri diferite.
Temeiul de drept în baza căruia dobânda este datorata este dat de prevederile art.166 din Codul Muncii, iar actualizarea își are rațiunea in respectarea principiului reparării integrale a pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației ce îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare in intervalul de timp scurs de la data scadenței si cea a plății efective a sumei datorate.
Așadar, în mod întemeiat instanța de fond a apreciat ca este posibil cumulul dintre suma rezultată ca urmare a reactualizării cu indicele de inflație si dobânda legală.
Pe de altă parte, recursul în interesul legii invocat în recurs nu are legătură cu speța de față, întrucât acesta statuează numai asupra interdicției de inserare a clauzei penale în contractele de împrumut.
Alte excepții invocate fiind depuse peste termenul legal,respectiv prin întâmpinarea formulată de către apelantul reclamant S. M. DE LOCOMOTIVĂ REMIZA DROBETA-T.-S. ÎN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT: F. D. A.-R., G. L. N., P. M. I.-L. LA C..AV. N. I. C. la apelul formulat de către apelanta pârâtă S.N.T.F.M "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA- C., nu vor putea fi analizate.
Având în vedere aceste considerente în baza art.480 alin.1 Noul Cod procedură civilă, apelurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul reclamant S. M. DE LOCOMOTIVĂ REMIZA DROBETA-T.-S. ÎN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT: F. D. A.-R., G. L. N., P. M. I.-L. LA C..AV. N. I. C. și apelantele-pârâte S.N.T.F.M "C. MARFĂ" SA - SUCURSALA BANAT-OLTENIA – C., . A, județul D. și SNTF M C. Marfă SA București, ..38, sector 1, împotriva sentinței civile nr.4121/19.09.2013, pronunțată de Tribunalul M., în dosar nr._ .
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Februarie 2014
Președinte, I. V. | Judecător, F. D. | |
Grefier, N. D. |
20.03.2014
Red.jud.I.V.
5 ex/AS
j.f.L.S.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1677/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
