Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4566/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4566/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 1956/63/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4566/2014
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Grefier G. Ț.
*****************
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 10.11.2014, privind apelul declarat de pârâta . BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3627 din 11.06.2014, pronunțată de Tribunalul D.-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. I., având ca obiect drepturi bănești.
Procedura de citare este legal îndeplinită fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.11.2014 și încheierea din 18.11.2014, care fac parte integrantă din prezenta decizie și când instanța în conformitate cu prevederile art. 396 Cod pr.civ, a amânat pronunțarea la data de 24.11.2014.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 3627 de la 11.06.2014, Tribunalul D. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. I. cu domiciliul ales în C., localitatea Rovine, nr. 146, jud. D. în contradictoriu cu pârâta S.C. C.F.R. I. SA BUCUREȘTI PRIN . C., cu sediul în C., . Depoului, nr. 14 A, județul D. având ca obiect drepturi bănești
A fost obligată parata . București - . C. sa plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011–2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 29.11.2012 – 12.04.2014 (data expirării contractului colectiv de muncă), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, corespunzător activității desfășurate, precum și 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte . București - . C. în perioada 29.11.2012 la zi, așa cum a rezultat din carnetul de muncă depus la dosar. În perioada 29.11.2012 la zi drepturile solicitate de reclamant și-au găsit temeiul legal în prevederile CCM la nivel de unitate.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04.2012 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării").
Acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 ("contractul colectiv de muncă este valabil pe o perioadă de doi ani de la data înregistrării").
Ca urmare instanța a reținut că CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a produs efecte în intervalul 12.04.2012 (data înregistrării contractului colectiv de muncă) – 12.04.2014 (data expirării contractului colectiv de muncă).
Prin nerespectarea prevederilor CCM la nivel de unitate în perioada 29.11._14, pârâta a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea precizată, a obligat parata sa plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011–2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 29.11.2012 – 12.04.2014 (data expirării contractului colectiv de muncă), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, corespunzător activității desfășurate.
După data de 12.04.2014, data expirării CCM la nivel de unitate drepturile solicitate nu au mai putut fi acordate, deoarece nu s-a invocat un alt temei de drept și nu s-a făcut dovada temeiului de drept.
În baza art. 453 din NCPC a obligat pârâta să plătească reclamantului 150 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat dovedit cu chitanța depusă la dosar.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâta S.C. ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII LOCOMOTIVE ȘI UTILAJE – C.F.R. I.R.L.U. S.A. BUCURESTI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece în ansamblu, privitor la problematica supusă judecații, hotărârea atacată se caracterizează prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului, precum și a înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei.
In concret, criticile aduse hotărârii atacate s-au structurat astfel:
Principala critică adusă hotărârii atacate se circumscrie motivului că prima instanță în mod greșit a admis cererea reclamantului pentru plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 29.11._14. În aceste condiții, chiar dacă cererea reclamantului reclama acordarea plății diferențelor drepturilor salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei din 2009 până la zi, ar fi trebuit în virtutea rolului său activ să cerceteze dacă cererea este îndreptățită.
Astfel, contrar celor reținute de prima instanță prin hotărârea atacată, contractul individual de muncă al reclamantului relevă faptul că stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei evidențiat de grilele de salarizare din cuprinsul CCM, încheiate la nivel de unitate 2012/2014. Cu toate acestea, instanța de fond a ignorat toate aceste acte fără a le corobora și interpreta în mod corect, dând o soluție greșită în sensul obligării . la plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2012 până la zi.
Ca atare, a învederat instanței de control judiciar analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de recurs, inclusiv în considerația principiului că menținerea hotărârii atacate este de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză în persoana părții reclamante.
Clarificarea conceptului de contract colectiv de muncă aplicabil se poate realiza prin analiza textelor legale care relevă ca având aplicabilitate mai întâi cel încheiat la nivel de unitate aflat în vigoare ținându-se cont de drepturile și obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplica contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior". În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură pe care-1 invocă intimatul - petent ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu exista un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În mod incontestabil Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură este superior celui încheiat la nivel de unitate, însă raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declară că subscrisa societate se află în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Or acest ultim document nu reprezintă un act unilateral așa cum lasă să se înțeleagă prima instanța ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, subscrisa societate pe de o parte și sindicatele reprezentative pe de altă parte.
Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază și semnează Contractul colectiv de muncă în numele salariaților. D. urmare daca instanța de fond analizând atitudinea subscrisei a concluzionat că nu se poate invoca propria culpa, apelând la metoda de interpretare logico-sistematică ar fi trebuit să-și extindă aprecierea cu privire la existența culpei șiasupra sindicatelor care în momentul negocierii au reprezentat interesele intimatului-reclamant.
Pentru a stabili temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant prima instanța ar fi trebuit din perspectiva normelor legale în vigoare să analizeze noțiunea de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură transporturi invocat ca temei juridic de intimatul-reclamant în sprijinul pretențiilor sale.
Astfel, acest contract nu este aplicabil raporturilor dintre părți deoarece . nu efectuează activități de transport și nu are în obiectul de activitate astfel de activități, după cum rezultă din HG nr.864/2001. (împrejurarea ca . este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este relevantă atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele Legii nr.130/1996, și anume, conform art.11 alin.l lit.c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut:
„ (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, după cum urmează:
c) pentru toți salariații încadrați in toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca”.
Or, în condițiile în care . nu are în obiectul de activitate activități de transport rezultă că aceasta nu poate fi încadrată în rândul unităților din ramura transporturi, acest contract fiindu-i deci inaplicabil, chiar și în situația în care . este menționată de semnatarii acestui contract ca fiind unitatea căreia i s-ar aplica.
De asemenea, împrejurarea că . asigura întreținerea și repararea locomotivelor ori altor utilaje cu ajutorul cărora se prestează activitatea de transport este irelevantă, o astfel de activitate neputând fi asimilată celei de « transport». Prin analogie dacă s-ar admite o interpretare de acest gen atunci oricărei unități de reparații autovehicule ar trebui să i se aplice acest contract, căci activitatea de transport se realizează și cu ajutorul autovehiculelor, ceea ce excede sensului noțiunii de transport.
Nu produce nici o consecință juridică prevederea de la art.3 alin.l din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, prin care părțile au stipulat că acest contract s-ar aplica și salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport atât timp cât o astfel de prevedere excede limitelor libertății contractuale stabilite la art.ll alin.l lit.c din Legea 130/1996 și la art.8 alin.l din aceeași lege.
Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
În același timp, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale instituie legea părților.
Or, extinderea efectelor contractului și la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisă de Legea nr. 130/1996 și, prin urmare, nu poate constitui «legea părților», ceea ce înseamnă că respectiva prevedere nu poate produce efecte juridice recunoscute și care pot beneficia de protecție juridică adecvată din partea statului.
De altfel, prima instanța ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-si efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
O altă critică s-a îndreptat împotriva soluției instanței de a obliga . la plata dobânzii legale pe care a considerat-o netemeinică având în vedere următoarele considerente;
Potrivit art.l și art.8 din O.G. nr. 13/2011 părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Aceiași reglementare se regăsea și la art.l și art.8 din OG nr.8/2000 cu modificările și completările aduse prin Legea nr.356/2002.
Or, în cauză, între intimat și . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-l diferența de drepturi salariale.
Mai mult, în condițiile în care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație în baza art.l66 alin.4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dublă reparație.
Dobânda legală reglementată de art.1088 cod civil cu referire la OG nr.9/2000 și art.l.535 din Noul Cod civil cu referire la OG nr. 13/2011, privește exclusiv convențiile, după caz contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate.
În dreptul muncii plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, astfel, în condițiile art.l66 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plata a drepturilor salariale se transformă în daune interese potrivit art.l530 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art.l66 alin.4 Codul muncii, republicat, întârzierea justificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o suma de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către creditor.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de previziune urmărindu-se că dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plații.
De altfel, chiar Curtea Constituționala, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței valoarea ei reală.
În drept invocă prevederile art.466 și următoarele Cod pr.-civilă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate Curtea constată că apelul este nefundat, pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 29 11 2012 la zi, invocând în susținerea pretențiilor sale dispozițiilor CCM la nivel de unitate din anii 2012 – 2014
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 și, în condițiile în care a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04.2012, a produs efecte în intervalul 12.04.2012 și până la data pronunțării sentinței primei instanțe.
Pentru perioada 01 09 2009 – 29 11 2012, reclamantul a formulat a altă acțiune, ca a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012 în care, prin sentința nr.8228/29.11.2012 a Tribunalului D. ,rămasă irevocabilă, s-a admis în parte acțiunea, a fost obligată parata . București - . C. sa plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 si dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011–2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, 21.02.2011 – 22.03.2012, 12.04.2012 – 29.11.2012 (la zi), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
Prin această sentință instanța s-a pronunțat așadar cu privire la îndreptățirea intimatului reclamant de a beneficia de drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de bază minim brut de 700 lei în baza CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2014, pentru perioada cu care a fost investită.
Este adevărat că între cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012 și prezenta cauză nu există identitate de obiect, perioadele pentru care se solicită acordarea diferențelor de drepturi salariale fiind diferite, astfel încât, nefiind îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 431 NCPC, nu este incidentă autoritatea de lucru judecat
În același timp însă, în condițiile în care în prezenta cauză se solicită acordarea în continuare a acelorași drepturi, în baza aceluiași temei, sunt incidente dispozițiile art. 431 alin.2 NCPC, potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Prin prisma acestor dispoziții legale, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Ori, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, prin sentința nr. 8228/29.11.2012 a Tribunalului D., rămasă irevocabilă, că intimatului reclamant i se cuvin drepturi salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei și în temeiul CCC la nivel de unitate din anii 2012 – 2014, așadar după înregistrării și pe toată durata valabilității acestuia, deci inclusiv în perioada dedusă judecății în prezenta cauză.
În consecință, criticile apelantei privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 7 și ar. 105 alin. 8 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014, din care rezulta dispariția coeficienților de salarizare și a formulei de calcul, nu vor putea fi primite, asupra acestor aspecte pronunțându-se cu putere se lucru judecat instanța prin sentința nr. 8228/29.11.2012 a Tribunalului D..
Nici criticile referitoare la inaplicabilitatea Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi nu sunt întemeiate, în condițiile în care acțiunea reclamantului nu a fost întemeiată pe acesta, ci pe dispozițiile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.
În condițiile în care reclamantul a învederat instanței că nu i-au fost achitate drepturile salariale conform acestui CCM în perioada 29 11 2012 la zi, apelantei în conformitate cu disp.art.272 Codul muncii îi revenea sarcina probei, iar dovada plății se face potrivit disp.art.168 alin.1 Codul muncii, prin semnarea statelor de plată și orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății.
Referitor la critica recurentei privind acordarea dobânzii legale Curtea, reține următoarele.
Drepturile bănești acordate de prima instanță au natură salarială, iar prin neacordarea lor la data când erau datorate, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, potrivit art. 166 alin.4 Codul muncii.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste drepturi bănești prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daunele interese la care este îndreptățit reclamantul pentru întârzierea nejustificată a plății acestora .
Prin acordarea acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că va fi obligată apelanta la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă însă la valoarea de circulație din momentul plății. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.
Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată la care fac trimitere disp.art.166 alin.4 din Codul muncii și care cuprind dobânda legală, așa cum prevedeau disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
În raport de considerentele expuse, Curtea în temeiul disp. art.480 alin.1 Cod pr. civ., va respinge apelul ca nefondat.
În baza art. 453 din NCPC a obligat pârâta să plătească reclamantului 150 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, dovedit cu chitanța depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta . BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3627 din 11.06.2014, pronunțată de Tribunalul D.-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. I..
Obligă apelanta pârâtă la 150 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | |
Grefier, G. Ț. |
12.12.2014
Red.jud.A.M.
4 ex/AS
j.f.C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 25/2014.... → |
|---|
