Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 533/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 533/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 158/54/2014
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 533
Ședința publică din data de 26 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de către apelantul S. M., împotriva deciziei civile nr.602/10.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. T. D. F., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că s-a solicitat și judecata cauzei în lipsă, după care,
Curtea, date fiind dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., a constatat că acestei instanțe îi aparține competența generală de soluționare a prezentei cauze iar temeiul de drept pentru care se constată competența instanței este art.269 alin.2 Codul muncii coroborat cu art.208 din Legea nr. 62/2011 și art.96 pct.2 C.pr.civ.
Apreciind cauza în stare de soluționare la acest termen și că nu se mai impune estimarea duratei cercetării procesului potrivit art.238 alin.1 C.pr.civ., instanța a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința nr. 5676/18.09.2013, Tribunalul D. a admis cererea formulată de reclamant S. M. cu domiciliul în orașul Filiași, ., județul D. în contradictoriu cu pârât L. T. " D. F." DIN FILIAȘI cu sediul în orașul Filiași, ., județul D..
A obligat pârâta unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamantului dobânda legală aferentă creanței stabilite prin Sentința civilă nr. 24/14.01.2013 pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._ *, începând cu data formulării prezentei acțiuni 28.02.2013 și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este angajatul unității de învățământ pârâte.
Prin sentința civilă irevocabilă nr. 24/14.01.2013 pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._ * depusă în copie la dosar, pârâta unitate școlară a fost obligată să plătească reclamantului drepturi salariale restante, corespunzător activității desfășurate.
Prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale și, pe de altă parte, în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite.
Astfel acestuia i s-a cuvenit atât actualizarea sumei cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului, până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală, în temeiul art.40 alin.2 lit. c raportat la prevederile art.253 din Codul muncii, având în vedere și dispozițiile art.1535 din Noul Cod Civil.
Actualizarea cu indicele de inflație este de natură a restitui integral suma neplătită – damnum emergens. Acordarea dobânzii legale asigură și acoperirea beneficiului nerealizat - lucrum cessans. Acesta din urmă este un prejudiciu cert, în cazul datoriilor bănești fiind prezumat de lege (art. 1088 din vechiul Cod civil, în vigoare în perioada respectivă).
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil (respectiv art. 1530 și urm. din NCC).
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligata este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Pe de altă parte conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că dobânda legală solicitată de reclamant este datorată începând cu data formulării prezentei cererii de chemare în judecată, astfel că s-a justificat acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței civile nr. 24/14.01.2013.
La pronunțarea soluției instanța a avut în vedere practica unitară, în această materie, a Curții de Apel C., precum și necesitatea unificării practicii și la nivelul Tribunalului D..
Prin urmare, instanța a admis în parte cererea și a obligat pârâta unitatea de învățământ să calculeze și să plătească reclamantului, dobânda legală aferentă creanței stabilite prin Sentința civilă nr. 24/14.01.2013 pronunțată de către Tribunalul D. în dosarul nr._ *, începând cu data formulării prezentei acțiuni 28.02.2013 și până la data plății efective.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal, a declarat apel, reclamantul S. M., solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul obligării pârâtului la calcularea și plata dobânzii legale aferente sentinței definitive și irevocabile nr._ * pronunțată de Tribunalul D., începând cu data nașterii dreptului și până la stingerea efectivă a creanțelor stabilite prin această sentință.
În motivarea apelului a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtului la calcularea și plata dobânzii legale aferente sentinței mai sus-menționate, pronunțată de Tribunalul D., începând cu data nașterii dreptului și până la stingerea efectivă a creanțelor.
A arătat că potrivit hotărârii Curții din 18.04.2013, a Curții Europene de Justiție de la Luxemburg, pronunțata in cauza C-565/11(I.), dobânda legala pentru taxa de poluare de la data plătii acesteia si pana la data restituirii efective a acesteia.
Că, de regula, o obligație stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, in caz contrar putându-se recurge la executare silita, potrivit art.3711 si următoarele din Cod procedură civilă.
A arătat apelantul reclamant că, in principiu, o hotărâre judecătorească poate fi pusă în executare, numai dacă a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă și a fost respectată procedura învestirii cu formula executorie, investirea necesara pentru a se conferi hotărârii judecătorești forța executorie.
Hotărârea executorie de drept constituie prin ea însăși titlu executoriu, astfel ca, prin voința legiuitorului, o asemenea hotărâre poate fi pusa in executare din momentul pronunțării.
Caracterul exigibil al unei creanțe este dat de momentul la care creditorul unei obligații poate cere in mod legal debitorului executarea obligației sale.
Art. 3712 alin.2 si 3 cod procedura civila permite organului de executare sa actualizeze valoarea obligației principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei, atât in situația in care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul, cat si in situația in care titlul nu conține nici un fel de mențiune, nefiind acordate, cum este cazul in speța.
In aceasta din urma situație, potrivit art.3712 alin 3 Cod procedură civilă „În cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii”.
Altfel spus, executarea unor creanțe rezultate dintr-o hotărâre judecătoreasca nu este supusa punerii in întârziere, însăși hotărârea ținând loc de notificare.
Mergând pe ideea admisibilității cuantumului dobânzii legale cu rata inflației, aceasta noua acțiune in repararea prejudiciului, având ca obiect patrimonial, se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitata in termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, termen ce începe sa curgă de la data când hotărârea judecătoreasca constituie, potrivit legii, titlu executoriu, respectiv de la data pronunțării de către prima instanța, in materia litigiilor de munca.
Pe de alta parte, cum plata unei sume de bani poate avea efect întrerupător de prescripție, doar in condițiile in care este voluntara si se refera la chiar debitul pretins prin cererea de chemare in judecata, nu se poate aprecia ca in cauza termenul de prescripție al acestei noi acțiuni a fost întrerupt prin achitarea sumelor prevăzute in titlurile executorii inițiale, fiind vorba despre o alta prescripție si anume, aceea a executării.
Aceasta din urma cerere nu poate constitui o forma prin care debitorii sunt puși in întârziere, căci necesitatea existentei acestei manifestări de voința este ceruta doar in materie contractuala, răspunderea civila contractuala in condițiile angajării acesteia, respectiv acordarea de despăgubiri fiind reglementate de Codul Civil la materia efectelor obligațiilor, respectiv, in cadrul art.1073-1090.
Dispozițiile Codului muncii permit aplicarea și completarea dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului și în consecință sunt aplicabile dispozițiile art.1088 Cod civil, (respectiv art.1530 și următoarele NCC).
Daunele interese constau în dobânda legală, care curge de drept, fără punere în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale, potrivit contractului de muncă, întrucât obligația de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită în contractul de muncă.
Dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâtul fiind în întârziere conform art.1079 (1523 NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifica acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
În drept a invocat dispozițiile art. 466-482 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.602/10.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. M., cu domiciliul în orașul Filiași, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 5676/18.09.2013, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât L. T. D. F., cu sediul în orașul Filiași, ., județul D., având ca obiect drepturi bănești.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale.
Deci pentru creanțele inițiale stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamantul are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive.
Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu executoriu a fost eșalonată independent de voința acesteia, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență deoarece în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, că termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței și obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În speță nu este vorba de astfel de creanțe întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii potrivit art.289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe de la data pronunțării hotărârii au devenit certe, lichide și exigibile.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat o despăgubire, care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor, pentru neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
În raport de data la care creanțele au devenit scadente, prezentul litigiu nu cade sub incidența Noului Cod civil, aplicabile în cauză fiind dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor.
Astfel potrivit disp.art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la desdăunare, care potrivit art.1082 Cod civil constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții Curtea a reținut că reclamantul în calitate de creditor este beneficiarul acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod procedură civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamantul prin mai multe acte normative a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
De aceea, nu se pot reține ca întemeiate criticile apelantului în sensul că dobânzile legale se cuvin de la data nașterii dreptului, în condițiile în care instanța a apreciat corect că acestea vor fi datorate de la data înregistrării cererii.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (art.1084 Cod civil), având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.
Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
De asemenea, s-a reținut că debitorii nu sunt de drept în întârziere, întrucât nu ne aflăm în nici una din ipotezele prevăzute de art.1079 Cod civil. Totodată, creanța nu face parte din categoria celor pentru care, după lege, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd dispozițiile art.1088 alin.2 Cod civil.
În aceste condiții dobânzile sunt datorate de la data când au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, și nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă.
Nici celelalte critici nu au fost primite, iar în privința altor hotărâri invocate, pronunțate în alte spețe se reține că nu este recunoscut în sistemul judiciar român precedentul judiciar, așa cum se întâmplă în sistemul common law.
Jurisprudența Curții Europene este direct aplicabilă în sistemul român de drept; are forță constituțională și supralegislativă.
De asemenea, jurisprudența Curții Constituționale, spre deosebire de jurisprudența instanțelor, are asemănător deciziilor pronunțate de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii o astfel de forță, constituind izvor de drept, deciziile pronunțate făcând corp comun cu Constituția pe care Curtea o interpretează.
În raport de argumentele expuse mai sus, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul a fost considerat ca nefondat și s-a respins, menținându-se soluția pronunțată ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare S. M., arătând următoarele :
La data de 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg s-a pronunțat într-o speță asemănătoare cu a sa, respectiv acordarea dobânzii legale pentru sumele reprezentând taxa de poluare, în cauza C-565/11 privind pe M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu.
Astfel, în dispozitivul acestei hotărâri se menționează:
..Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."
Astfel, potrivit art.19 alin.3 din Tratatul privind Uniunea Europeana, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este în conformitate cu tratatele:
a). cu privire la acțiunile introduse de un stat membru, de o instituție ori de persoane fizice sau juridice;
b).cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții;
c). celelalte cazuri prevăzute in tratate;
Astfel, dreptul Uniunii Europene prevede acordarea dobânzii legale începând cu data nașterii acestuia, respectiv momentul plații taxei de poluare declarată nelegală și până la achitarea contravalorii acesteia.
Potrivit art.20 din Constituția României, în cazul în care există neconcordanțe între legile interne și tratatele la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, potrivit punctului 28 al Hotărârii Curții Europene de Justiție, pronunțata la data de 18 aprilie 2013 în cauza C-565/11, ,referitor la perioada acordării dobânzii legale, se menționează:
„Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia." În speța de față, durata indisponibilizării, creanțelor stabilite prin sentința nr.4830/2010 a survenit în perioada care începe cu luna octombrie 2008 și continuă până la stingerea acestor creanțe, și prin urmare se impune acordarea acestei pierderi pentru această perioadă.
Potrivit art.l alin2 din Codul Civil in cazurile neprevăzute de lege se aplică dispozițiile legale privitoare la situații asemănătoare.
Hotărârile Curții Europene de Justiție reprezintă izvor de drept.
Contestatorul consideră că în speță sunt incidente dispozițiile art.503 cod procedură civilă.
În drept, a invocat dispozițiile art.503-508 cod procedură civilă, art.20 din Constituția României, OG 13/2011, Codul Civil, Hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza C 565/11.
Contestația în anulare este inadmisibilă și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
În speță, contestatorul S. M. a indicat drept temei legal al contestației în anulare dispozițiile art. 503 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Potrivit art. 503 NCPC
(1). Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că „ Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”.
Prin urmare, în afara acestor motive expres prevăzute de lege, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești definitive pentru motive de fond și care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, întrucât aceasta ar conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive.
Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri, practica instanței europene de contencios al drepturilor omului afirmând constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă nu trebuie să mai fie rejudecată ( Hotărârea din 8 nov. 2007 în cauza R. c. României) iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță ( Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).
În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.
În speță, contestatorul a invocat faptul că la pronunțarea deciziei nr. 602/2013 instanța de apel nu a dat eficiență jurisprudenței comunitare, ignorând hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție A Uniunii Europene de la Luxemburg, la data de 18 aprilie 2013, în cauza C-565/11 privind pe M. I. împotriva Administrației Finațelor Publice Sibiu și Administrația Fondului de Mediu, hotărâre invocată de apelantă.
Acest motiv ca și celelalte invocate de contestator nu se circumscrie niciuna dintre situațiile prevăzute de art. 503 Noul Cod de Procedură Civilă.
Contestația în anulare reprezintă calea extraordinară de atac, prin intermediul căreia aceeași instanță își poate retracta propria hotărâre iar nu o cale de cenzură judiciară.
Aceasta nu poate fi exercitată decât în cazurile strict prevăzute de lege prin dispozițiile art. 503 Cod. procedură civilă, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ori a unor motive care au fost rezolvate de instanță.
Curtea constată că în cauza de față este de verificat aplicabilitatea alin.1 al art. 503, decizia contestată fiind o decizie pronunțată în apel, alineatul al doilea al articolului 503 din Noul cod de procedură civilă fiind incident în situația deciziilor pronunțate în recurs, ceea ce nu este cazul în speță.
Criticile formulate de contestator nu vizează însă ipoteza din text – contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata – ci vizează aspecte de fond, respectiv aspecte ce țin de modalitatea de interpretare a probatoriilor și de aplicare a legii prin care contestatorul tinde la modificarea deciziei pronunțată de instanța de apel, solicitând reanalizarea aspectelor legate de fondul litigiului, și care au format obiectul judecății în apel, urmărind rejudecarea apelului, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art.483 alin. 2 teza a II a Noul Cod de Procedură Civilă.
Promovarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive trebuie să se încadreze în dispozițiile restrictive ale legii pentru a nu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și autorității de lucru judecat
Această concluzie se desprinde și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la o judecată echitabilă în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina părții introductive a Convenției care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante ( cauza Belasin c. României, cererea nr._/04, Hotărârea din 15.02.2008).
Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să fie rejudecată (cauza Brumărescu împotriva României - hotărârea din 30.09.1999).
În virtutea acestui principiu nici o parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei.
Față de considerentele expuse, curtea constată că prezenta contestația în anulare este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de către apelantul S. M., împotriva deciziei civile nr.602/10.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul L. T. D. F..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.02.2014.
Președinte,Judecător,
L. E. C. T.
Grefier,
I. B.
Red. Jud. C.T. / 06.03.2014
Tehn. red. I.C. / 2 ex
Jud. Apel/ P.P. și
M. C.
Jud.Fond/ C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 3173/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
