Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4719/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4719/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 2245/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4719
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-pârât . Locomotive și Utilaje – CFR IRLU SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2905/09.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. V., domiciliat în C., Calea București, nr. 38, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul-reclamant avocat ales P. R., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru soluționarea incidentului procedural ivit, cerere ce a fost respinsă.
Apărătoarea intimatului-reclamant depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat P. R. pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a apelului și de menținere drept temeinică și legală a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Arată că în speță nu operează autoritatea de lucru judecat, obiectul celor două dosare –_/63/2012 și cel de față – fiind diferit, iar potrivit art. 431 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, reclamantul poate solicita acordarea în continuare a acelorași drepturi în baza aceluiași temei.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința apelată, Tribunalul D. a admis în parte acțiunea formulată de reclamant T. V. în contradictoriu cu pârâtul S.C. CFR IRLU S.A.
A obligat pârâta să plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată ,diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 08.12.2012–09.05.2014(la zi), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte . București - . C. în perioada 07.12.2012 la zi, așa cum rezultă din actele adiționale la contractul individual de muncă depuse la dosar ,aspect necontestat de pârâtă.
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04.2012 și potrivit art. 144 din legea 62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contractul menționat (art. 2 alin.1 "prezentul contract colectiv de muncă devine aplicabil de la data înregistrării").
Acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 ("contractul colectiv de muncă este valabil pe o perioadă de doi ani de la data înregistrării").
Ca urmare, instanța a reținut că CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 a produs efecte în intervalul 12.04.2012 – la zi, data pronunțării prezentei hotărâri.
Data la care părțile au început negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă nu are nici o relevanță sub aspectul datei de la care acestea produc efecte, dispozițiile enunțate care reglementează acest aspect fiind clare și imperative.
Astfel potrivit art. 7 din CCM la nivel de unitate „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1".
Conform Anexei nr. 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 de lei pentru anul 2013 si pentru anul 2014.
Salariul minim a fost stabilit pe baza formulei: S = S clasa 1 * Kunde: S = salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1 = salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare (care este 700 lei, așa cum rezultă din anexa 1); K = coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Pârâta nu a respectat însă aceste prevederi și a stabilit reclamantului un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia contractului individual de muncă al acestuia (prin împărțirea salariului de bază lunar brut menționat în contractul individual de muncă la clasa de salarizare corespunzătoare funcției reclamantului rezultă un salariu minim mai mic de 700 lei).
Prin nerespectarea prevederilor CCM la nivel de unitate în perioada 08.12.2012–09.05.2014, s-a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul a suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța va obliga pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
În ceea ce privește calcularea salariului în funcție de salariului de baza minim brut garantat pe țară prevăzut de HG 1225/2011, respectiv 23/2013, instanța reține următoarele:
Prin HG nr. 1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pe anul 2012 la o valoare de 700 lei lunar,iar prin HG 23/2013 un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată pe anul 2013 la o valoare de 750 lei lunar Începând cu data de 1 februarie 2013, respectiv 800 lei lunar începând cu data de 1 iulie 2013.
Instanța a constatat că cele două acte normative invocate, respectiv HG 1225/2011 și HG 23/2013 nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Prin urmare, nu există o formulă de calcul în baza căreia să poată fi stabilit salariul reclamantului, formulă în care salariul minim brut garantat pe țară prev. de HG 1225/2011 și HG 23/2013 să intre ca și termen, ci angajatorii trebuie doar să respecte acest prag minim, prag care este anual stabilit, dovadă că HG nr. 1225/2011 a fost abrogat prin HG 23/2013 care stabilește un alt cuantum al acestui salariu minim brut garantat.
Potrivit art. 164 alin 1, 2 C. muncii "Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor și că "Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară ", iar potrivit art. 11 C. muncii "Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă."
Așa cum s-a arătat mai sus, cerințele acestor texte au fost respectate, reclamantul având un salariu de bază brut negociat cu mult mai mare decât salariul minim brut garantat pe țară, astfel cum rezultă din actele adiționale la contractul individual de muncă depuse la dosar de reclamant.
Mai mult, aceste dispoziții legale nu fac vreo referire la o formulă de calcul prin care salariul să se calculeze prin raportare la clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător funcției ocupate și care să țină seama de valoarea salariului minim brut garantat pe țară, ci prevăd doar obligația angajatorului de a stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă al căror cuantum să nu fie mai mic decât valoarea salariului minim brut garantat prev de HG nr. 1225/2011 ,respectiv HG 23/2013 .
Prin urmare, s-a constatat că în pârâta a respectat valoarea salariului minim brut garantat pe țară prevăzut de HG 1225/2011 și HG 23/2013
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 08.12.2012–09.05.2014 (la zi), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
În baza art. 451 și urm C.pr. civ., instanța a obligat pârâta, ca parte care a căzut în pretenții, la plata către reclamant a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul de avocat conform chitanței depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta . Locomotive și Utilaje – CFR IRLU SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat, privitor la problematica supusă judecății, hotărârea atacată se caracterizează prin superficiala tratare a caracterului și naturii demersului, precum și a înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei.
Principala critică adusă hotărârii atacate se circumscrie motivului că prima instanță în mod greșit a admis cererea reclamantului pentru plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 08.12._14. În aceste condiții, chiar dacă cererea reclamantului reclama acordarea plății diferențelor drepturilor salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ar fi trebuit în virtutea rolului său activ să cerceteze dacă cererea este îndreptățită.
De asemenea, contrar celor reținute de prima instanță prin hotărârea atacată, contractul individual de muncă al reclamantului relevă faptul că stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei evidențiat de grilele de salarizare din cuprinsul CCM, încheiate la nivel de unitate 2012/2014. Cu toate acestea, instanța de fond a ignorat toate aceste acte fără a le corobora și interpreta în mod corect, dând o soluție greșită în sensul obligării . la plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2011 până la zi.
Superficialitatea instanței de fond este relevată de faptul că prin considerente reține în mod greșit că în perioada 2012-2014 drepturile intimatului își găsesc temeiul legal în CCM la nivel de unitate potrivit art. 7. Or, printr-o analiză atentă a probelor administrate instanța de fond ar fi putut observa că prevederile înscrise la art. 7 din CCM la nivel de unitate 2012-2014 se coroborează cu art. 105 alin. 8 din Capitolul XI Dispoziții finale și cu Anexa nr. 1 în vederea emiterii unei opinii juste asupra utilizării coeficienților de ierarhizare. Prin urmare, singura concluzie judicioasă care se impunea în acest sens consta în sensul că au dispărut coeficienții de salarizare și implicit formula prin care era stabilit salariul minim.
Astfel, contrar celor susținute prin cererea introductivă de chemare în judecată, contractul individual de muncă al reclamantului releva faptul că stabilirea salariului s-a efectuat prin raportare la salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare obținută de fiecare salariat, conform Anexei 1 din cuprinsul CCM încheiat la nivel de unitate 2012/2014.
Ca atare, a învederat instanței de control judiciar analizarea acestor aspecte sesizate prin cererea de apel, inclusiv în considerația principiului că menținerea hotărârii atacate este de natură a conduce la îmbogățirea fără justă cauză în persoana părții reclamante.
Mai învederează instanței că la data de 14.04.2014 și-a încetat valabilitatea CCM încheiat la nivel de unitate 2012-2014.
Pe parcursul derulării cauzei și-au susținut și argumentat apărările prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei care releva că intimatul-reclamant își motivează cererea invocând clauze inserate în CCM la nivel de ramură transporturi în condițiile în care în acea perioadă la nivelul . erau în vigoare și prin urmare aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității 2012-2014.
Clarificarea conceptului de contract colectiv de muncă aplicabil se poate realiza prin analiza textelor legale care relevă ca având aplicabilitate mai întâi cel încheiat la nivel de unitate aflat în vigoare, ținându-se cont de drepturile și obligațiile pe care partenerii sociali le-au negociat la acest nivel.
Potrivit art. 247 din Codul muncii, „în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior".
În esență acest contract colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, pe care îl invocă intimatul-petent ca fiind izvor de drepturi poate fi avut în vedere în acele situații în care nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivelul unității.
În mod incontestabil, Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură este superior celui încheiat la nivel de unitate, însă raționamentul primei instanțe este total greșit în momentul în care declara că această societate se afla în culpă și nu poate invoca în favoarea sa Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. Or, acest ultim document nu reprezintă un act unilateral, așa cum lasă să se înțeleagă prima instanță, ci dimpotrivă este expresia voinței comune a partenerilor sociali, societatea pe de o parte și sindicatele reprezentative pe de altă parte. Acești ultimi parteneri fiind de fapt reprezentanții salariaților care negociază și semnează Contractul colectiv de muncă în numele salariaților. D. urmare, dacă instanța de fond, analizând atitudinea unității a concluzionat că nu se poate invoca propria culpă, apelând la metoda de interpretare logico-sistematică ar fi trebuit să-și extindă aprecierea cu privire la existența culpei și asupra sindicatelor care în momentul negocierii au reprezentat interesele intimatului-reclamant.
Pentru a stabili temeinicia pretențiilor intimatului-reclamant, prima instanță ar fi trebuit, din perspectiva normelor legale în vigoare, să analizeze noțiunea de aplicabilitate a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură transporturi invocat ca temei juridic de intimatul-reclamant în sprijinul pretențiilor sale. Astfel, a învederat instanței de control judiciar faptul că acest contract nu este aplicabil raporturilor dintre părți, deoarece . SA nu efectuează activități de transport și nu are în obiectul de
activitate astfel de activități, după cum rezultă din HG nr.864/2001.
Împrejurarea că . este nominalizată în lista societăților cărora li s-ar aplica contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este irelevantă atât timp cât contractul nu poate produce efecte decât în limitele Legii nr. 130/1996, și anume, conform art. 11 alin. l lit. c) din Legea nr.130/1996, text ce are următorul conținut:
« (1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează :
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă. »
Or, în condițiile în care . nu are în obiectul de activitate activități de transport rezultă că aceasta nu poate fi încadrată în rândul unităților din ramura transporturi, acest contract fiindu-i deci aplicabil, chiar și în situația în care . este menționată de semnatarii acestui contract ca fiind unitatea căreia i s-ar aplica.
De asemenea, împrejurarea că . asigura întreținerea și repararea locomotivelor ori a altor utilaje cu ajutorul cărora se prestează activitatea de transport este irelevantă, o astfel de activitate neputând fi asimilată celei de «transport». Prin analogie, dacă s-ar admite o interpretare de acest gen atunci oricărei unități de reparații autovehicule ar trebui să i se aplice acest contract, deoarece activitatea de transport se realizează și cu ajutorul autovehiculelor, ceea ce excede sensului noțiunii de transport.
Nu produce nici o consecință juridică prevederea de la art.3 alin. l din Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură de transporturi, prin care părțile au stipulat ca acest contract s-ar aplica și salariaților din unitățile cu activități conexe celei de transport atât timp cât o astfel de prevedere excede limitelor libertății contractuale stabilite la art. 11 alin.l lit.c din Legea nr. 130/1996 și la art. 8 alin. l din aceeași lege.
Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
În același timp, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Or, extinderea efectelor contractului și la salariații unităților conexe cu cele din transporturi nu este permisă de Legea nr. 130/1996 și, prin urmare, nu poate constitui «legea părților», ceea ce înseamnă că respectiva prevedere nu poate produce efecte juridice recunoscute și care pot beneficia de protecție juridică adecvată din partea statului.
Însă, prima instanță, fără a analiza și a corobora toate aceste elemente determinante pentru a soluționa în mod just cauza dedusă judecății s-a raportat doar la prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, transpunând de altfel în mod identic prin considerente susținerile intimatului-reclamant.
De altfel, prima instanță ar fi putut ignora prevederile Contractului Colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anulării acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.
O altă critică se îndreaptă împotriva soluției instanței de a obliga . la plata dobânzii legale pe care o consideră neîntemeiată având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. l și art. 8 din O.G. nr. 13/2011, părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, dobânda calculându-se numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Aceiași reglementare se regăsea și la art. l și art. 8 din OG nr.8/2000, cu modificările și completările aduse prin Legea nr.356/2002.
Or, în cauză, între intimat și . nu s-au stabilit raporturi juridice de natura dobânzii legale, ci raporturi de muncă, obiectul acțiunii reprezentându-l diferența de drepturi salariale.
Mai mult, în condițiile în care s-a dispus actualizarea creanței cu indicele de inflație în baza art. 166 alin.4 din Codul Muncii, republicat, acordarea dobânzii legale constituie o dublă reparație.
Dobânda legală reglementată de art. 1088 cod civil cu referire la OG nr.9/2000 și art.l535 din Noul Cod civil cu referire la OG nr. 13/2011, privește exclusiv convențiile, după caz, contractele referitoare la drepturi bănești asumate ca obligații și neexecutate.
În dreptul muncii, plata dobânzii legale devine admisibilă atunci când părțile contractante au stipulat în convenție o astfel de clauză, astfel, în condițiile art. 166 Codul muncii ca dispoziție derogatorie de la dreptul comun, neexecutarea obligației de plată a drepturilor salariale se transformă în daune interese, potrivit art. 1530 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor art. 166 alin.4 Codul muncii, republicat, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către creditor.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită. Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății.
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002) a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Pentru toate motivele expuse mai sus, a considerat că nu se impunea actualizarea sumei datorate intimatului-reclamant atât cu rata inflației cât și cu acordarea dobânzii legale, prima instanță rezolvând destul de sumar cererea de chemare în judecată, fără a uza pe deplin de rolul său activ pentru a oferi o justă soluționare a acțiunii promovată de intimatul-reclamant.
A solicitat examinarea cauzei sub toate aspectele și în consecință admiterea apelului declarat, modificarea hotărârii atacate, reținerea cauzei pentru continuarea judecății, iar pe fondul procesului respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea apelului.
Examinând sentința criticată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată a fi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea apelantei pârâte la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite în perioada 07 12 2012 la zi, invocând în susținerea pretențiilor sale dispozițiilor CCM la nivel de unitate din anii 2012 – 2014
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2012 – 2014 este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3 și, în condițiile în care a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială la 12.04.2012, a produs efecte în intervalul 12.04.2012 și până la data pronunțării sentinței primei instanțe.
Pentru perioada 01 09 2009 – 07 12 2012, reclamantul a formulat a altă acțiune, ca a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012 în care, prin sentința nr.8557/07 12 2012 a Tribunalului D. ,rămasă irevocabilă,s-a admis în parte acțiunea,a fost obligată parata . București - . C. sa plătească reclamantului, în raport de activitatea desfășurată, diferențele dintre drepturile salariale calculate in raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, cuvenit conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 si dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011–2012, respectiv 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 01.09.2009 – 31.12.2010, 21.02.2011 – 22.03.2012, 12.04.2012 – 07 12 2012, (la zi), sume care vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe, la data plății efective.
Prin această sentință instanța s-a pronunțat așadar cu privire la îndreptățirea intimatului reclamant de a beneficia de drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de bază minim brut de 700 lei în baza CCM la nivel de unitate pe anii 2012-2014, pentru perioada cu care a fost investită.
Este adevărat că între cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._/63/2012 și prezenta cauză nu există identitate de obiect, perioadele pentru care se solicită acordarea diferențelor de drepturi salariale fiind diferite, astfel încât, nefiind îndeplinită condiția triplei identități prevăzută de art. 431 NCPC, nu este incidentă autoritatea de lucru judecat
În același timp însă, în condițiile în care în prezenta cauză se solicită acordarea în continuare a acelorași drepturi, în baza aceluiași temei, sunt incidente dispozițiile art. 431 alin.2 NCPC, potrivit cărora oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Prin prisma acestor dispoziții legale, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Ori, s-a statuat, cu putere de lucru judecat, prin sentința nr. 8557/07 12 2012 a Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, că intimatului reclamant i se cuvin drepturi salariale calculate prin raportare la salariul de bază minim brut de 700 lei și în temeiul CCC la nivel de unitate din anii 2012 – 2014, așadar după înregistrării și pe toată durata valabilității acestuia, deci inclusiv în perioada dedusă judecății în prezenta cauză.
În consecință, criticile apelantei privind greșita interpretare a dispozițiilor art. 7 și ar. 105 alin. 8 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014, din care rezulta dispariția coeficienților de salarizare și a formulei de calcul, nu vor putea fi primite, asupra acestor aspecte pronunțându-se cu putere se lucru judecat instanța prin sentința nr. 8557/07.12.2012 a Tribunalului D..
Referitor la critica recurentei privind acordarea dobânzii legale Curtea, reține următoarele.
Drepturile bănești acordate de prima instanță au natură salarială, iar prin neacordarea lor la data când erau datorate, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral, potrivit art. 166 alin.4 Codul muncii.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste drepturi bănești prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daunele interese la care este îndreptățit reclamantul pentru întârzierea nejustificată a plății acestora .
Prin acordarea acestor drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că va fi obligată apelanta la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă însă la valoarea de circulație din momentul plății. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată.
Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată la care fac trimitere disp.art.166 alin.4 din Codul muncii și care cuprind dobânda legală, așa cum prevedeau disp.art.1088 Cod civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Pentru toate aceste argumente, având în vedere că motivele de apel formulate în cauză nu sunt de natură a conduce la schimbarea sau anularea sentinței apelate, Curtea în temeiul dispozițiilor art.480 alin. 1 Cod proc. civ., va respinge apelul formulat ca nefondat.
Față de înscrisurile doveditoare depuse, în temeiul art. 451 și următoarele Cod proc. civ., fiind în culpă procesuală va fi obligată apelanta către intimat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât . Locomotive și Utilaje – CFR IRLU SA, cu sediul în București, .. 38, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2905/09.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. V., domiciliat în C., Calea București, nr. 38, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
Obligă apelanta la plata sumei de 150 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 Noiembrie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. AC 04.12.2014
Jud. fond: E. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
