Acţiune în constatare. Decizia nr. 5150/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5150/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 5150/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5150
Ședința publică de la 03 Noiembrie 2015
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul V. A., domiciliat în comuna Jupânești, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3347/23.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în București, sector 1, .. 9, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant V. A., personal, lipsind intimata pârâtă .>
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- intimata pârâtă . depus la dosar concluzii scrise, la data de 12.10.2015;
- prin încheierea de ședință din data de 24.03.2015, judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 01.10.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța a pus în discuție, din oficiu excepția perimării apelului formulat în cauză, potrivit dispozițiilor art. 416 Cod procedură civilă, având în vedere că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a trecut mai mult de 6 luni din vina exclusivă a părților.
Apelantul reclamant V. A. a arătat că lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr._, la data de 23.01.2014, reclamantul V. A. a chemat în judecată pârâta S.C. E. S.A., solicitând obligarea pârâtei la acordarea grupei I de muncă în procent de 100%, în conformitate cu prevederile Ordinului nr.50/1990, modificat și completat prin Ordinele nr. 100/1990 și 125/1990 ale Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, pentru perioada 18.12._01, și în continuare, perioadă în care a desfășurat activitatea în condiții care se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%, precum și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe cu mențiunile privitoare la acordarea grupei I de muncă în procent de 100%, pentru perioada lucrată la pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr.3347 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantul V. A., cu domiciliul în comuna Jupânești, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, C.U.I. RO_, cu sediul în București, .. 9, sector 1.
S-a reținut că reclamantul a solicitat acordarea grupei I de muncă pentru activitatea desfășurată în perioada 18.12._01 la societatea pârâtă, în baza Ordinului nr.50/1990 modificat si completat prin Ordinele nr.100/1990 si nr.125/1990 ale Ministerului Muncii si Protecției Sociale.
Conform mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului V. A., la data de 18.12.1989 reclamantul a fost angajat la I.R.E. C., pe postul de electrician, la data de 01.08.1998 a fost preluat prin transfer de S.C. E. S.A. București, unde a lucrat până la data de 01.04.2001.
Acordarea grupelor de muncă a fost reglementată prin Ordinul nr.50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării emis de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății, Comisia Naționala Pentru Protecția Muncii.
Conform art.1 si 2 din ordinul menționat, în grupa I de munca se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1, iar în grupa a II-a de munca se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
Potrivit art.3 din Ordinul nr.50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de munca, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
De asemenea, în conformitate cu art.6 din ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art.7 din Ordinul nr.50/1990 prevede că încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
La art.15 din Ordinul nr.50/1990 se prevede că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale. Totodată, ținând seama de prevederile art.2 și 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze și sa precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării prezentului ordin, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și II de munca începând cu 18.03.1969 și până în prezent.,,.
Prin Ordinul nr.125/1990 emis de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională Pentru Protecția Muncii au fost precizate locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990. La punctul 4 din acest ordin s-a prevăzut faptul că metodologia pe baza căreia unitățile efectuează încadrarea în grupele I și II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr.50/1990 cu completările făcute prin Ordinul nr.100/1990, care se aplică în continuare.
În perioada 18.12._01 reclamantul a fost electrician la instalațiile electrice si LEA. din zona Târgu-J. – Rovinari, desfășurând activități de exploatare, întreținere si reparații la instalațiile electrice de înaltă tensiune, conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
Raportat la prevederile legale mai sus menționate, instanța a reținut că postul ocupat de reclamant nu se regăsește în niciuna din categoriile profesionale, activitățile sau locurile de muncă pentru care se acordă grupa I de muncă, prevăzute în Ordinul nr.50/1990 și Ordinul nr.125/1990, ca de altfel nici activitatea prestată efectiv de reclamant.
Pentru activitatea prestată în sistemul energetic, după 1 martie 1990, locurile de muncă cu condiții deosebite au fost încadrate în grupa a II- a de muncă prin Ordinul 125/1990, la punctele 112, 113, 114 și 115 din anexa 2 la ordin, pentru următoarele activități:
,,112. Activitatea de exploatare din camerele de comanda din centralele electrice conectate la sistemul energetic național.
113. Electricienii și alt personal din formațiile de revizii și reparații ale LEA de 110 kv și mai mari care lucrează sub tensiune sau la potențial.
114. Personalul de tura din instalațiile de 750 kv care desfășoară activitate la pupitrul de comanda și în restul instalației.
115. Montarea, exploatarea, întreținerea și repararea stâlpilor și a liniilor electrice de inalta tensiune, la înălțimi peste 15 m.,,.
Prin urmare, în condițiile în care activitatea corespunzătoare postului deținut de reclamant a fost încadrată conform Ordinului nr.125/1990 în grupa a II-a de muncă, este exclusă posibilitatea încadrării acesteia în grupa I de muncă, din punct de vedere juridic locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă neputându-se regăsi în același timp și în grupa I de muncă.
În raportul de expertiză s-a reținut că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa I de muncă, pct.123 din anexa I la Ordinul nr.50/1990, prin asimilare.
În anexa 1 la pct.123 din Ordinul nr.50/1990 este prevăzută activitatea desfășurată de electrician la ,,întreținere cale, poduri, întreținere mecanizată a căii, sudarea căii, CT, IFTE din unitățile de exploatare a căilor ferate, a căror activitate este legată de siguranța circulației,,. Însă,activitatea desfășurată efectiv de reclamant nu se încadrează în cele menționate la pct.123, reclamantul desfășurând efectiv activități de exploatare, întreținere si reparații la instalațiile electrice de înaltă tensiune, si nu cele menționate la pct.123 din Ordinul nr.50/1990.
Așadar, niciuna din activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsește printre cele prevăzute în anexa I, sub aspectul art.1 sau art.3 din ordin.
Față de aspectele reținute mai sus, au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză privind încadrarea reclamantului în grupa I de muncă, pct.123 din anexa I la Ordinul nr.50/1990, (prin asimilare).
S-a mai reținut că la art.6 din Ordinul 50/1990 se prevede că “nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități”.
Or, în speță nu există documente din care să rezulte că la unitatea la care și-a desfășurat activitatea reclamantul s-a făcut nominalizarea acestuia în grupa I de muncă. De asemenea, nici în carnetul de muncă al reclamantului nu s-a făcut vreo mențiune cu privire la grupa I de muncă, respectiv procentul de cel puțin 50 % din programul de lucru desfășurat în astfel de condiții.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată de reclamant, pentru a se retine tratamentul discriminatoriu este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial, în afara de cazul în care acest tratament este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.1 si 2 O.G. nr. 137/2000). După cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr.818/03.07.2008, decizia nr.819/03.07.2008, decizia nr.820/8 iulie 2008, decizia nr.821/03.07.2008), instanțele judecătorești nu pot proceda la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor pentru a stabili existența discriminării în sensul O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare. În speță, încadrarea în grupa I sau II de muncă se face potrivit reglementărilor legale mai sus enunțate, după o analiză atentă a condițiilor concrete de muncă, ținând cont, totodată, de activitățile specificate în Ordinul nr.50/1990, respectiv Ordinul nr.125/1990.
Referitor la discriminarea ca efect al hotărârilor judecătorești prin care s-a acordat grupa I de muncă unor persoane cu funcții similare, s-a reținut că în sistemul nostru de drept practica judiciară nu constituie izvor de drept, așa încât soluțiile pronunțate în cauze similare la care face trimitere reclamantul nu pot obliga instanța a da o soluție identică, instanța fiind chemată să aplice legea la cazuri concrete, în speța dedusă judecății.
Cu privire la obligarea societății pârâte să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că activitatea specifică grupei I de muncă s-a desfășurat în procent de 100%, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.158 alin.2 din Legea nr. 263/2003, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau II de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Potrivit art. 126 alin. 1 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr.14 numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhivă.
Rezultă deci că obligația angajatorului de a elibera o asemenea adeverință în temeiul acestui act normativ există doar dacă are la bază documente verificabile aflate în arhiva angajatorului, întocmite anterior anului 2001. Or, în speță, nu există asemenea documente, astfel încât pârâta nu poate fi obligată la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
Prin urmare, cererea reclamantului, astfel cum a fost precizată, privind acordarea grupei I de muncă si eliberarea unei adeverințe în acest sens este neîntemeiată, și a fost respinsă. Față de prevederile art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, aceeași soluție de respingere a fost dată în ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că reclamantul este în culpă procesuală, declanșând o procedură judiciară, finalizată cu respingerea cererii sale.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul V. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul este perimat.
Din verificarea actelor din dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 24 martie 2015, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
În conformitate cu dispozițiile art.416 Cod pr. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții, nemaiîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, instanța, în baza art. 416 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimat apelul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul formulat de reclamantul V. A., domiciliat în comuna Jupânești, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3347/23.10.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata pârâtă . sediul în București, sector 1, .. 9.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Noiembrie 2015.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, A. P. |
Red.jud.N.D.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.N.C.B.
10.11.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2750/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








