Acţiune în constatare. Decizia nr. 699/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns în reprezentarea apelantului-reclamant avocat ales N. M., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termen legal, iar în cadrul procedurii prealabile s-a formulat și depus la dosar întâmpinare și răspuns la aceasta.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat N. M. pentru apelantul-reclamant solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.

Arată că raportul de expertiză efectuat în cauză a confirmat faptul că al său client și-a desfășurat activitatea în perioada litigantă în condiții de muncă nefavorabile și periculoase, iar prin înlăturarea în totalitate a acestuia prima instanță i-a încălcat dreptul la apărare.

Precizează că încadrarea meseriilor în grupe speciale de muncă nu este limitată la cele prevăzute de Anexa la Ordinul 50/1990, astfel că în raport de înscrisurile administrate și raportul de expertiză, consideră că acțiunea este întemeiată și, pentru înlăturarea discriminării, se impune admiterea acesteia, cu atât mai mult cu cât s-a beneficiat de spor pentru muncă grea.

Invocă în susținere Decizia Curții Constituționale nr. 87/2009 și practica judecătorească, depunând la dosar hotărâri în acest sens.

Depune la dosar chitanța nr._/12.01.2015 și cere cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința apelată, Tribunalul Gorj a rspinsexcepția lipsei calității procesuale pasive a . excepția inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârâta .>

A respins acțiunea formulată de reclamantul B. D., în contradictoriu cu .>

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Examinând cererea dedusă judecății în raport de actele și lucrările dosarului, de obiectul acțiunii și dispozițiile legale invocate, Tribunalul în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în total sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a constatat-o ca fiind neîntemeiată întrucât Ordinul 50/1990 a fost dat tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei I de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea acestuia de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta . a respins excepția, cu motivarea că reclamantul a fost salariatul pârâtei așa cum rezultă din carnetul de muncă, astfel încât pârâta are legitimare procesuală ca angajator.

Reclamantul și–a desfășurat activitatea ca electrician la . în care calitatea de angajator o are pârâta .>

Cât privește fondul cauzei s-a respins acțiunea formulată de reclamant pentru următoarele considerente:

Reclamantul a fost angajat al societății pârâte, în funcția de electrician, prestând activității în cadrul acesteia în domeniul energetic, în perioada anterioară datei de 01.04.2001 când a intrat în vigoare Legea nr. 19/2000.

În anexele nr. 1 și 2 ale Ordinului comun nr. 50/05.03.1990 sunt prevăzute locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă, respectiv, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I de muncă.

Din verificarea anexelor la Ordinul comun nr. 50/1990, rezultă faptul că prin actul normativ în discuție au fost prevăzute la Anexa I locurile de muncă, activitățile, meseriile și funcțiile, care se încadrează în grupa I de muncă, prevederi în care reclamantul nu se încadrează, deoarece și-a desfășurat activitatea în domeniul energetic, iar pentru activitatea prestată în sistemul energetic locurile de muncă a fost încadrat în grupa a II a de muncă prin Ordinul 125/1990, la punctele 112, 113, 114 și 115 din Anexa 2.

În acest context rezultă că funcția de electrician, pe care reclamantul a deținut-o în domeniul energetic nu este cuprinsă în Anexa nr. 1 din Ordinul 50/1990, anexă care se referă strict la locurile de muncă care sunt încadrate la grupa I de muncă, astfel încât distincția de încadrare pe grupe de muncă între categorii de salariați a fost efectuată direct de legiuitor prin actul normativ.

Instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamant nu are caracterul unei acțiuni în despăgubire, ci în obligarea angajatorului în realizarea unui drept pe care reclamantul îl pretinde în baza unui act normativ, iar reclamantul nu a supus controlului de legalitate actul normativ pe care se bazează pretențiile sale și care ar cuprinde prevederi ce îi prejudiciază, invocând aplicarea discriminatorie a legii de către angajator, iar nu existența unei situații discriminatorii transpuse prin lege, astfel încât, instanței nu i s-a solicitat să aplice alte prevederi legale sau să înlăture situația creată prin aplicarea unei prevederi ale Ordinului 50/1990, în situația în care, în urma controlului de legalitate s-ar fi constat caracterul discriminatoriu al unor prevederi din acest act normativ.

S-a reținut de către instanță că din punct de vedere juridic locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care au fost încadrate în grupa a II-a de muncă nu se pot regăsi în același timp și în grupa I de muncă.

Astfel, s-a reținut că potrivit disp.art.5 din Ordinul 50/1990, existența condițiilor deosebite la locul de muncă și noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuată de către Ministerul Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări ce trebuiesc confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și toate instalațiile de protecția muncii funcționau normal.

Mai mult, instanța a reținut că art.6 din Ordinul 50/1990 se prevede cine nominalizează persoanele care se încadrează în grupele I și II de muncă, respective “nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități”.

În speță, reclamantul nu a dovedit că ar fi lucrat în condițiile prevăzute de Ordinul 50/1990, respective cel puțin 50% din programul de lucru, aspect ce rezultă și din carnetul de muncă așa cum precizează și reclamantul, în sensul că angajatorul nu a făcut nici o referire la grupa de muncă.

În concret, instanța a reținut că reclamatul nu a făcut dovada faptului că a lucrat în condițiile prevăzute de Ordinul 50/1990 privind acordarea grupei I de muncă, anexele la Ordinul 50/1990 cuprinzând o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscrie acestei grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în concret la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ în discuție.

În ceea ce privește obligarea societății pârâte să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte că activitatea specifică grupei I de muncă s-a desfășurat în procent de 100%, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2003, adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau II de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

Potrivit art. 126 alin. 1 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele 1 și/sau a II a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14 numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhivă.

Rezultă deci că o obligație a angajatorului sau deținătorului de arhivă de a elibera o asemenea adeverință în temeiul acestui act normativ există doar dacă are la bază documente verificabile aflate în arhiva angajatorului, întocmite anterior anului 2001.

Ori, în speță, nu există asemenea documente în arhiva angajatorului, așa încât obligarea sa la emiterea unei astfel de adeverințe este nelegală.

În concret, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada faptului că a lucrat în condițiile prevăzute de Ordinul 50/1990 privind acordarea grupei I de muncă, anexele la Ordinul 50/1990 cuprinzând o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscrie acestei grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în această grupă se face în concret la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ în discuție.

Au fost înlăturate astfel concluziile raportului de expertiză, având în vedere următoarele:

Raportul de expertiza întocmit în cauza realizează o descriere a activităților realizate de către reclamant în exercitarea funcției de electrician, a condițiilor de muncă, concluzionând ca activitățile sunt corespunzătoare grupei I de munca.

Însă, niciuna din activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute în anexa I din ordin. Acesta este și motivul pentru care nici reclamantul, nici expertul nu au arătat în concret care sunt activitățile sau condițiile expres prevăzute în ordin si în care reclamantul se încadrează.

Simpla exercitare a funcției de electrician și condițiile grele specifice activității desfășurate, nu atrag automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de muncă să fie din cele prevăzute în anexa I la ordin.

Cu referire la starea de discriminare, aspect invocat de către reclamant, este de reținut că nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemene distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (art. 1, al. 3 din O.G. nr. 137/2000). În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul O.G. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Curtea Constituțională în acord cu practica Curți Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situaților egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiai instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări. Principiul egalității nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr. 168/1988, 294/2001).

Or, încadrarea activităților în grupa I sau II de muncă se face potrivit reglementărilor legale mai sus enunțate, după o analiză atentă a condițiilor de muncă de către sindicate și unitatea angajatoare.

În fine, este de menționat că în sistemul nostru de drept practica judiciară nu constituie izvor de drept așa încât soluțiile pronunțate în cauze similare la care face trimitere reclamantul nu pot obliga instanța a da o soluție identică, instanța fiind chemată să analizeze anumite aplicări ale legii la cazuri individuale, deci aplicarea și interpretarea normei legale se fac în concret la speța dedusă judecății.

Pentru aceste considerente și cu motivarea mai sus expusă s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta . s-a respins acțiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta . neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinței în termen legal a promovat recurs, calificat drept apel, reclamantul B. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că potrivit carnetului de muncă depus în copie la dosarul cauzei, rezultă indubitabil că în perioada dedusă judecății, pârâta a avut calitatea de angajator, iar reorganizarea societății și preluarea personalului de către noile societăți înființate s-a realizat ulterior.

Una din obligațiile esențiale raportului de muncă, stabilită în sarcina angajatorului constă în acordarea drepturilor ce decurg din lege, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.

Prin cererea de chemare în judecată a solicitat să se constate că a desfășurat activitate în grupa I de muncă în perioada în litigiu, respectiv 15.05._01, deci anterior Hotărârii de Guvern nr. 1342/27.12.2001, privind reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „ E.,, - SA, când pârâta avea calitatea de angajator.

Prin urmare, cu privire la perioada în litigiu ( anterioară datei de 01.04.2001), pârâta are calitate procesuală pasivă în cauză, în calitate de angajator, întrucât reorganizarea societății și preluarea personalului de către noile societăți comerciale înființate s-a realizat ulterior.

In baza contractelor de muncă colective încheiate în perioada_01, a beneficiat de sporuri la salariu pentru condiții grele, periculoase sau nocive de muncă.

In contractele colective de muncă se certifică și se caracterizează nivelul de risc, îmbolnăvire profesională și accidente ale lucrătorilor în conformitate cu Normele generale de protecție a muncii și sunt definite activitățile desfășurate în condiții periculoase și de risc și anume: locurile unde există risc de accidente și explozii, arsuri, electrocutări, căderi de la înălțime și intoxicare cu substanțe chimice; unitățile trafo care conțin cantități mari de ulei ce pot lua foc în caz de defecțiuni și pot produce explozii, implicit la personalul operativ de exploatare și revizii.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică, rezultă că în perioada 15.05._01 a desfășurat activitate în Stația de transformare „Seciurile,, care este o Stație Electrică de Transformare, unitate specifică Sistemului Energetic Național, stație care alimentează obiective industriale cu funcționare permanentă.

În această perioadă a desfășurat conform fișei postului, lucrări de exploatare, revizie, verificare și reparare a instalațiilor sub tensiune, în condiții deosebite de muncă, fiind expus la mai multe noxe și factori de risc .

Activitatea desfășurată se regăsește prin similitudine, la poziția 123 și 125, Anexai a Ordinului 50/1990, instalațiile electrice, aparatura de control, dispozitivele de lucru electrice, transformatoarele electrice fiind similare și au parametrii de funcționare identici, indiferent că acestea funcționează în Sistemul Energetic (Distribuție), în Sistemul Căilor Ferate, etc.

In concluzie, expertul susține că activitatea și locul de muncă în care a activat în perioada 15.05._01 se încadrează în grupa 1 de muncă, în procent de 100%.

Înlăturarea concluziilor raportului de expertiză tehnică de către instanța de fond nu are temei legal, întrucât principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

Această concluzie se regăsește în Nota de fundamentare la H.G. 1223/1990 - principiul de bază privind extinderea grupelor de muncă, prin notă specificându-se că aceasta analiză trebuia să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber, sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru prelungit, efortul fizic mare, factori nocivi.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 258/20.09.2004 că Ordinului 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Acest mod de rezolvare răspunde cerințelor înlăturării atât a oricărui criteriu discriminatoriu ce ar contraveni dispozițiilor cu valoare de principiu incluse în Codul Muncii și a celor cuprinse în art.6 al CEDO, cât și a inechității de tratament creată.

Referitor la inexistența discriminării de tratament reținută de instanța de fond, depune alăturat sentința civilă nr. 772/06.04.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6584/14.12.2010, pronunțată de Curtea de Apel C., investită cu formulă executorie, prin care colegului său, P. C F., care își desfășoară activitatea în același loc de muncă, în condiții absolut similare, i-a fost admisă acțiunea, pârâta fiind obligată să îi acorde grupa I de muncă.

Față de motivele invocate, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formatată.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Examinând sentința prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.

Art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.

Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.

In concluzie, potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa îndeplinească urmatoarele conditii:

- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O. nr. 50/1990 sau

- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție,

- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă,

- să fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

In concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.

Raportul de expertiza întocmit in cauza realizează o descriere generică a sistemului energetic național, a activităților realizate de către reclamant in exercitarea funcției de electrician, a condițiilor de munca, concluzionând ca activitățile ar fi corespunzătoare grupei I de munca.

Insa așa cum in mod corect a reținut instanța de fond, niciuna din activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute in anexa I, nici sub aspectul art.1, nici sub aspectul art. 3 din ordin si in mod corect a înlăturat concluziile raportului de expertiza.

Simpla exercitare a funcției de electrician si condițiile grele specifice activității desfășurate, nu atrag automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in anexa I la ordin.

Mai mult deși se invocă aplicarea dispozițiilor Anexei I pct. 123 și 125 din Ordinul nr. 50/1990, Curtea constată că în aceste dispoziții legale sunt nominalizate „meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este legată de siguranța circulației” sau activitățile de exploatare și întreținere a metroului.

Textele legale citate se referă deci exclusiv la funcții din unitățile de exploatare a căilor ferate sau metroului, or, în speță, nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că angajatorul era unitate de natura celor menționate la punctul 123 sau punctul 125.

Ori, pentru o corectă asimilare a activității reglementate de punctul 123 era necesară a fi îndeplinită o altă condiție esențială pentru încadrarea în grupele de muncă, astfel cum este reglementată de ordinul nr. 50/1990, și anume cea a nominalizării de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Pe de altă parte, punctul 125 se referă la activitățile de exploatare și întreținere a metroului, activități care nu se regăsesc decât la nivelul municipiului București, singurul care beneficiază de existența unui astfel de mijloc de transport.

Decizia nr. 258/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și Decizia nr. 87/1999 pronunțată de Curtea Constituțională nu au statuat în nici un caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ. Dimpotrivă, deciziile invocate de recurenți se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990, prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.

Se retine ca in mod întemeiat a reținut instanța de fond ca practica judiciara nu constituie izvor de drept, instanța fiind chemata sa analizeze modul de aplicare a legii la cazul concret, raportat la condițiile concrete de muncă astfel cum sunt ele dovedite în fiecare cauză în parte.

In ceea ce privește invocarea unei pretinse discriminări, Curtea retine ca stabilirea grupelor de munca se face in raport de condițiile, activitățile sau locurile de munca specifice fiecărui salariat, deci condițiilor concrete așa cum rezulta din raporturile de munca ce fac obiectul fiecărei judecăți în parte, după cum apărările părților diferă în raport de fiecare speță.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază criticile ca fiind nefondate și, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de de apelantul-reclamant B. D., domiciliat în R. de Amaradia, ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3701/04.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .>, cu sediul în București, .. 9, sector 1, având ca obiect acțiune în constatare.