Acţiune în constatare. Decizia nr. 2599/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2599/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4105/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2599/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant C. C. - C., .,..14, D., împotriva sentința civile nr.112/15.01.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . – C.,Calea București,nr.80,jud. D., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant C. C., lipsind intimata pârâtă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, la dosarul cauzei prin serviciul registratură, a fost depusă cerere scrisă din partea doamnei Martie Cici, apărător al apelantului reclamant, prin care solicită să se ia act că în data de 27.05.2015, a reziliat contractul de asistență juridică, după care
Instanța ia act de cererea depusă la dosarul cauzei de către apărătorul apelantului reclamant ,constată că acesta nu a avut apărător angajat, neavând nici o dovadă în acest sens, și consideră cererea rămasă fără obiect și lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare, a răspuns apelantul reclamant, care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.
Instanța, respinge ca fiind neîntemeiată cererea de amânare formulată de apelantul reclamant, întrucât acesta a avut timp suficient pentru ași angaja apărător, având în vedere că apelul a fost declarat la data de 30.01.2015, iar citația a fost emisă la data de 09.03.2015, și constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Apelantul reclamant a solicitat admiterea apelului conform motivelor depuse la dosarul cauzei. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 112 de la 15.01.2015, Tribunalul D. a luat act de renunțarea reclamantului C. C., la petitul nr. 2 al cererii introductive, având ca obiect constatarea faptului că activitatea desfășurată în perioada 01.04.2001 – 01.11.2002 în cadrul societății pârâte s-a desfășurat în condiții speciale și obligarea pârâtei să elibereze o adeverință în acest sens.
A fost respinsă cererea reclamatului C. C., CNP_, cu domiciliul în C., str..,., jud.D., formulată împotriva pârâtei ., cu sediul în Mun. C., .. 80, jud. D., ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor Ordinului 50/1990, încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
Existența condițiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților.
Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, au constatat că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal.
Totodată, Ordinul prevede că „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru.
În speță, instanța a constatat că reclamantul nu se încadrează nici în prevederile alineatului 1 ale acestui articol, întrucât în exercitarea meseriei de mașinist pe mașini speciale nu a lucrat la locurile de muncă și în activitățile menționate în anexa I a ordinului.
De asemenea, instanța a reținut că, astfel cum a rezultat din înscrisurile depuse de pârâtă, activitatea efectiv desfășurată de reclamant nu a constat în "prăjirea și aglomerarea minereului de cupru", această activitate fiind una specifică domeniului metalurgic.
Condițiile în care se desfășoară activitatea de prelucrare prin procedeul electroeroziunii sunt descrise în NSSM 14 (fila 43 și următoarele dosar), din acestea reieșind în mod evident că această activitate se desfășura în încăperi speciale, dotate cu instalație de ventilare, care asigurau evacuarea gazelor rezultate din prelucrare, dar și sisteme de protecție, menite să mențină siguranța lucrătorilor, iar în planșele foto depuse de către pârâtă la filele 40,41 este prezentată o astfel de mașină.
Conform art. 4 din ordin „Încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii”.
În speță nu a existat nicio dovadă sau referire la existența unui nivel de noxe ridicat la locul de muncă al reclamantei.
Probele administrate de reclamant în dovedirea susținerilor sale nu sunt în măsură să răstoarne probele contrare făcute de angajator.
Astfel, din declarația martorului audiat la propunerea reclamantului – D. G. – fila 66 dosar, a rezultat că reclamantul lucra pe mașini de electroeroziune, iar procedeul de producție presupunea topirea materialelor printr-un procedeu electric, piesele respective fiind din oțeluri (călite sau necălite), aluminiu, fontă, nicidecum nefiind susținută afirmația reclamantului în sensul că activitatea pe care a desfășurat-o a presupus prăjirea și aglomerarea minereului de cupru.
În ceea ce privește existența noxelor (existența în atelier a fumului și gazelor), simpla afirmație a martorului audiat, nesusținută de alte probe, nu este în măsură să răstoarne cele rezultate din înscrisurile depuse de pârâtă, respectiv, norme tehnice și măsurătorile efectuate, potrivit procedurilor prevăzute de lege, în urma cărora au fost determinate meseriile și locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă.
Reclamantul nu a solicitat administrarea altor probe care să dovedească că a prestat activitatea prevăzută la pct. 35 din anexa I a Ordinului 50/1990, probe apte să răstoarne susținerea pârâtei, în sensul că în uzină nu s-a desfășurat o astfel de activitate, cu specific metalurgic, astfel că tribunalul a apreciat că nu s-a dovedit în cauză că reclamantul a desfășurat activitate care trebuia încadrată în grupa I de muncă.
Din înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului a rezultat că în perioada dedusă judecății, acesta a fost angajat ca mașinist pe mașini de prelucrare prin electroeroziune însă, câtă vreme unitatea nu a nominalizat această funcție/meserie ca încadrându-se în grupa I de muncă, în raport de prevederile Ordinului nr. 50/1990, reclamantul nu poate beneficia de încadrare, fără parcurgerea procedurilor speciale de încadrare a locului de muncă și activității în grupa de muncă, respectiv, fără o verificare a condițiilor efective în care reclamantul și-a desfășurat activitatea.
De asemenea, existența unor hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea altor salariați nu poate constitui un temei suficient pentru a se considera dovedită acțiunea reclamantului, dat fiind faptul că, în dreptul român, practica judiciară nu constituie izvor de drept, iar o soluție de speță (precedent judiciar) nu are forța obligatorie pentru instanțe.
D. urmare, instanța a reținut, în consecință că, potrivit Ordinului nr. 50/1991, meseria reclamantului nu face parte dintre cele care să poată să fie încadrate în grupa I de muncă.
În consecință, constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca reclamantul să fie încadrat în grupa I de muncă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În ceea ce privește cel de-al doilea petit al cererii introductive, prin care reclamantul a solicitat instanței să constate că activitatea prestată la unitatea pârâtă în perioada 01.04._02 s-a desfășurat în condiții speciale, Tribunalul a luat act că acesta a renunțat în mod expres la judecata acestui petit.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că prin acțiunea introdusă la Tribunalul D., a solicitat, în contradictoriu cu . instanța să constate că activitatea desfășurată în perioada 01.05._01 s-a desfășurat în condiții de în grupa I de muncă, conform Ordinului nr.50/1990, Anexa I, pct.35, în procent de 100%. A precizat că a lucrat în condiții deosebite de muncă caracterizate printre-un nivel ridicat al noxelor fără sistem de ventilație, care permit încadrarea în grupa I de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa I, pct.35.
În acest sens a solicitat proba cu înscrisuri și martori, colegi de muncă care anterior au avut litigii asemănătoare cu . au primit soluții favorabile.
Arată că Tribunalul D. i-a respins acțiunea considerând că activitatea pe care a desfășurat-o nu se înscrie în Ordinul 50/1990 anexa I, pct.35, în realitate, instanța examinează conținutul dispoz.art.20 din Legea 19/2000 privind activitățile încadrate în condiții deosebite de muncă care necesită determinări speciale de noxe efectuate de organele Ministerului Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților dar și de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii.
Susține că este irelevant faptul că „din înscrierile din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că în perioada dedusă judecății, acesta a fost angajat ca mașinist pe mașini de prelucrare prin electroeroziune însă, câtă vreme unitatea nu a nominalizat această funcție/meserie ca încadrându-se în grupa I de muncă, în raport de prevederile Ordinului nr.50/1990, reclamantul nu poate beneficia de încadrare, fără parcurgerea procedurilor speciale de încadrarea locului de muncă și activității în grupa de muncă, respectiv, fără o verificare a condițiilor efective în care reclamantul și-a desfășurat activitatea „ pentru că ceea ce i se impută era obligația unității.
În mod just instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere decizia nr.258/20.09.2004 a ICCJ, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în formă inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999, a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă. Instanța a avut în vedere și faptul că alți colegi ai martorului, care au avut meserie de rectificator și care au lucrat în aceleași condiții ca și acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Totodată, solicită să se observe că hotărârea instanței de fond nu respectă nici jurisprudența CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nicio justificare obiectivă și rezonabilă și a stabilit că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a art. 14 din Convenție, combinat cu art.l din Protocolul nr. 1.
Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
In scop probator, în faza apelului, înțelege să se folosească de proba testimonială (reaudierea martorului audiat la fond și audierea celui de-al doilea martor propus prin cererea de chemare în judecată).
In drept, a invocat prevederile art.480 alin.2 Noul Cod pr.civilă.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel,potrivit dispozițiilor art. XV din legea nr.2/2013.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea reține că apelul este nefondat.
Astfel, reclamantul a criticat sentința Tribunalului cu privire la respingerea cererii de încadrare în grupa I de muncă pentru perioada 01.05._01, cât a desfășurat activitate ca frezor.
Potrivit alin. 2.din Ordinul nr.50/1990, în grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. II.
Potrivit alin. 3. beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, conform celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă șiactivitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așa cum se observă din dispozițiile Ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de muncă, în sensul că activitățile, locurile de muncă și categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului. În acest sens, Ordinul a prevăzut prin alin. 1, 2 si 3 modalitatea de stabilire și încadrare în grupele de muncă. În consecință, dacă prin alineatele 1 si 2 s-au prevăzut în mod expres locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale, beneficiare de grupe de muncă, încadrarea salariaților realizându-se ca urmare a regăsirii acestora în una din situațiile cuprinse în anexe, prin alineatul 3 s-a prevăzut posibilitatea ca alți salariați care nu se regăsesc expres în una din situațiile din anexe, să fie beneficiare a unei grupe de muncă, prin asimilare, ca urmare a prestării efective a muncii în una din situațiile cuprinse în anexe.
Această asimilare se realizează indiferent de numărul salariaților și din categoria profesională din care face parte.
În concluzie, încadrarea în grupele de muncă se face fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situații din cele prevăzute in anexe.
Potrivit pct. 6. din Ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Cu probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că pentru perioada vizată în cererea de chemare în judecată apelantul îndeplinește condițiile de încadrare în grupa a II a de muncă fiedirect ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Stabilirea încadrării unei persoane în grupa de muncă se realizează în concret, prin raportare la atribuțiile efective ale meseriei și la condițiile de muncă în care fiecare salariat își desfășoară activitatea.
Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condițiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiții dificile sau grele de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activitățile desfășurate, ci prin analiza îndeplinirii condițiilor impuse de actul normativ.
Susținerea reclamantului că activitatea prestată de frezori se încadrează în pct. 34 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990 nu este susținută în totalitate de declarația martorului audiat la propunerea acestuia, acesta declarând că, în afara operațiilor de polizare și șlefuire, reclamantul desfășura și activități de strunjire, frezare, găurire, alezare, finisare a pieselor, care nu fac parte din activitățile enumerate la pct. 34.
Nici criticile apelantului referitoare la faptul că instanța, în baza rolului activ, față de condițiile în care și-a desfășurat activitatea, trebuia să constate incidența pct. 160 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990 nu pot fi primite. Astfel, prin cererea de chemare în judecată apelantul a invocat în drept doar dispozițiile Ordinului 50/1990, Anexa II; pct. 34, nu și pct.160; ori, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. 6 NCPC judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele investirii, respectând așadar a principiului disponibilității, consacrat de art. 9 NCPC, care la alin. 2 prevăd expres că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.
Mai mult decât atât, simpla existență a condițiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate nu este un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menționată de Ordinul 50/1990, îndeplinirea procedurii prevăzută de același Ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
În ceea ce privește hotărârile judecătorești date în favoarea altor salariați, va reține Curtea că acestea nu justifică acordarea grupei de muncă II în mod automat, deoarece nu se pot supune comparației condițiile de muncă concrete în care și-au desfășurat activitatea persoane diferite ,având în vedere că probatoriul administrat poate fi distinct.
Decizia 258/2004 pronunțată de ICCJ și decizia 87/1999 a Curții Constituționale, invocate în cuprinsul motivelor de apel, nu au statuat faptul că angajatorul sau instanța ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele prevăzute de lege. Dimpotrivă, aceste decizii se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau modificarea Ordinului 50/1990 prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
Față de aceste considerente, în baza art. 480 alin.1 NCPC, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. C. - C., .,..14, județul D., împotriva sentința civile nr.112/15.01.2015, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . – C.,Calea București, nr.80, județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2015.
Președinte, I. V. | Judecător, F. D. | |
Grefier, N. D. |
Red.jud.I.V.
4 ex/AS
j.f.M.R.H.
| ← Contestaţie act. Decizia nr. 3046/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 590/2015.... → |
|---|
