Acţiune în răspundere patrimonială. Hotărâre din 21-10-2015, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-10-2015 în dosarul nr. 4770/2015
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4770
Ședința publică din data de 21 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea apelului declarat de reclamantul D. C. S., împotriva sentinței civile nr.691/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. O. A., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă reprezentată de avocat B. L. C., precum și intimatul pârât reprezentat de avocat G. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că s-a depus raportul de expertiză, raport ce a fost comunicat părților în vederea observării și formulării eventualelor obiecțiuni, după care, interpelate de către instanță, părțile au arătat că nu au obiecțiuni față de raportul de expertiză.
Nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților.
Avocat B. L. C. pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului pentru motivele invocate prin cererea de apel și schimbarea în tot a sentinței, în sensul obligării pârâtului la restituire prejudiciului reprezentând sume nedatorate conform raportului de expertiză, sume achitate din eroare, mai mari decât cele la care avea dreptul conform Actului adițional și al Planului de vânzare.
Motivarea instanței în respingerea cererii, că nu este incidentă instituția plății nedatorate ci răspunderea contractuală și că trebuie dovedită culpa pârâtului, este neîntemeiată.
A solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.
Avocat G. C. pentru intimatul pârât, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, instanța de fond apreciind corect că în cauză este incidentă răspunderea civilă contractuală, iar plata nedatorată presupune ca aceasta să fi fost făcută din eroare, în lipsa oricărui titlu.
Conform art. 256 alin.1 Codul muncii, restituirea sumei nedatorate este obligatorie, dar în anumite condiții. Plata a fost făcută în baza contractului individual de muncă, nefiind întrunită condiția inexistenței unei cauza juste.
Neîndeplinirea planului de vânzări (target) presupune neîndeplinirea obligațiilor din contractul de muncă, iar prin întrunirea tuturor condițiilor legale, în cauză poate fi antrenată răspunderea civilă contractuală.
A solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul D. la data de 18.06.2014 sub nr._, reclamanta D. C. S. SRL a chemat in judecata pe paratul G. O. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 9349 lei, reprezentand plata nedatorata efectuata de reclamanta in beneficiul paratului in perioada mai 2011 – iunie 2012.
Prin sentința civilă nr.691/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins acțiunea reclamantei D. C. S. SRL, cu sediul in localitatea S., ca neîntemeiată.
S-a luat act de precizarea pârâtei potrivit căreia cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Astfel, cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei, raporturile juridice de munca dintre reclamanta si pârât au luat nastere ca urmare a incheierii contractului individual de munca nr. nr. 90/01.07.2009, inregistrat la ITM D. sub nr._/09.07.2009 (filele 12 -13 dosar).
In cuprinsul acestui contract s-a prevazut ca raportul de munca se incheie pe o durata nedeterminata, cu aplicabilitate de la data de 25.06.2009, specificandu-se, de asemenea, si celelalte elemente obligatorii prevazute de lege, respectiv, locul muncii, felul muncii, atributiile postului, conditiile de munca, durata muncii, concediul, drepturi si obligatii ale părților, stabilindu-i-se un salariu de baza lunar de 7000 ron.
Acest contract a suferit modificari concretizate prin incheierea actului aditional nr. 158/06.05.2011, act ce intra in vigoare incepand cu data de 01.05.2011 (fila 43 dosar ) .
Astfel, s-a convenit ca locul de munca sa fie S./zona Oltenia; salariul de baza lunar brut de 7000 lei va fi acordat proportional cu realizarea lunara a volumului de vanzare cantitativ si valoric, in conformitate cu prevederile bugetului aferent ariei de activitate deservite, dar nu mai putin decat salariul minim brut pe tara; aria de activitate- zona Oltenia- judetele D., O., Valcea, Arges, Mehedinti, Gorj. Se mentioneaza ca prin realizarea volumului de vanzare se intelege cantitatea (volume sticle si BIB-uri) stabilita prin bugetul lunar in sortimentele si gamele corespunzatoare.
Potrivit fisei de post (fila 15 dosar), scopul postului paratului consta in coordonarea si asigurarea intregului proces al activitatii de vanzari din zona arondata, administrarea contractelor de distributie, in vederea realizarii indicilor planificati, in conformitate cu obiectivele stabilite, programul si standardele de calitate ale firmei.
Deasemenea, obiectivele postului sunt: realizarea cifrei de vanzare si a profitului din vanzari in zona de acoperire in fiecare luna; organizarea si coordonarea intregului proces de elaborare si aplicare a celor mai bune solutii in domeniul vanzarilor in aria/teritoriu de responsabilitate; dezvoltarea retelei de clienti si administrarea eficienta a contractelor de distributie.
La data de 16.07.2012, ca urmare a demisiei paratului G. O. A., reclamanta D. C. a emis decizia nr. 97/16.07.2012 (fila 14 dosar), raporturile de munca urmand sa inceteze incepand cu data de 20.07.2012.
Prin actiunea introdusa, in temeiul art. 194 din cpc si art. 256 al. 1 din Codul Muncii, reclamanta a solicitat obligarea paratului la restituirea in beneficiul său a sumei de 9.349 lei, reprezentand plata nedatorata efectuata in perioada mai 2011 – iunie 2012 in baza contractului individual de munca nr. 90/01.07.2009, inregistrat la ITM D. sub nr._/09.07.2009 și a Actului aditional nr. 158/06.05.2011.
Arata ca, potrivit Actului Aditional nr. 158/06.05.2011, paratul a convenit respectarea unui plan de vanzare (target) a produselor subscrisei, iar in cazul neindeplinirii acestuia urma sa i se reduca salariul proportional cu volumul de vanzare neindeplinit (anexa 3 – Plan de vanzare).
Astfel, intrucat paratul a primit lunar o suma de bani (cu titlu de salariu) mult mai mare decat cea cuvenita conform targetului realizat, reclamanta apreciaza ca este vorba de o plata nedatorata efectuata de catre aceasta catre parat.
Din probatoriul administrat, desi reclamantul sustine ca plata integrala a salariului este o plata nedatorata, Tribunalul retine ca aceasta teza nu se sustine, intrucat plata nedatorata presupune, in mod obligatoriu, ca aceasta sa fi fost facuta din eroare, in lipsa oricarui titlu.
Potrivit articolului 256 al. 1, salariatul care a incasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Însă, pentru a fi aplicabil acest articol, este absolut necesar a se dovedi că pârâtul:
- a incasat sume necuvenite (spre exemplu, premii, indemnizatii, despagubiri etc.);
- a primit, fara a avea dreptul, bunuri ce nu se mai pot restitui in natura ;
- i s-au prestat servicii fara sa fi fost indreptatit legal sau contractual.
In cazul platii nedatorate, plata este nula, deoarece este lipsita de cauza si nu poate fi retinut ceea ce nu este datorat.
Prestatia solvensului trebuie sa fie facuta cu titlu de plata (solutio), fiind lipsit de relevanta daca obiectul platii il constituie o suma de bani, bunuri certe sau de gen.
De asemenea, se impune ca plata sa fie nedatorata, adica sa nu aiba fiinta (de exemplu, se mai achita o datorie care a mai fost platita; se achita o datorie inexistenta; se face plata inainte de implinirea conditiei)
O alta conditie de admisibilitate este aceea ca plata sa fi fost facuta din eroare. Desi, izolat, aceasta conditie a fost negata, marea majoritate a autorilor o considera indispensabila. Conditia este impusa expres chiar de legiuitor, care prevede ca plata sa fi fost facuta din eroare.
Pe de alta parte, cererea de restituire motivata prin invocarea dispozitiilor art. 256 Codul Muncii nu este intemeiata pe culpa salariatului in producerea pagubei, afirmarea culpei antrenand raspunderea acestuia potrivit dispozitiilor art. 254 Codul Muncii.
Sub acest aspect, Tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, Curtea Constitutionala a Romaniei, analizand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 256 Codul Muncii a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
In speta, reclamanta a susținut ca in perioada mai 2011 – iunie 2012, paratul nu si-a indeplinit planul de vanzari, astfel ca nu i se cuvenea salariul integral.
Nerealizarea planului de vanzari presupune neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul de munca, situatie in care raspunderea acestuia, in ipoteza verificarii intrunirii tututror conditiilor prevazute de lege, poate fi antrenata raspunderea civila contractuala a acestuia.
In plus, asa cum s-a aratat anterior, a constatat ca plata drepturilor salariale a fost facuta in baza contractului de munca intervenit intre parti, nefiind intrunita conditia inexistentei unei juste cauze.
Asa fiind, este evident ca situatia descrisa de reclamanta nu permite obligarea paratului la restituirea sumelor solicitate, in temeiul dispozitiilor invocate de aceasta, respectiv, art. 256 Codul Muncii.
Nu au nicio relevanta in prezenta cauza sustinerile paratului referitoare la savarsirea infractiunii de evaziune fiscala de catre reclamanta, nefiind justificat nici interesul acestuia in ceea ce priveste modalitatea de inregistrare in contabilitate, de stornare si de impozitare a sumelor ce se solicita a fi restituite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul D. C. S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că argumentația instanței este neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Cererea introductivă a fost întemeiată pe dispoziții art. 256 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.
Aceste dispoziții legale sunt incidente în prezenta cauză, întrucât salariatul a încasat o sumă mai mare decât cea la care avea dreptul, conform Actului adițional nr. 158/06.05.201 l,coroborat cu Planul de vânzare.
Modalitatea de îndeplinire a activității pârâtului era verificată printr-un Plan de vânzare (a se vedea anexa 3) în care erau inserate următoarele informații: cantitatea pe care trebuia să o vândă pârâtul, cantitatea mărfii efectiv vândute de salariat si valoarea remunerației la care avea dreptul salariatul, stabilită în funcție de procentul de marfă vândură.
Întrucât pârâtul nu a vândut, în perioada mai 2011 - iunie 2012, cantitatea de marfă convenită cu acesta, i s-a redus salariul proporțional cu volumul cantitativ nevândut, valoarea redusă a salariului fiind inserată în Planul de vânzare.
Cu toate că în Planul de vânzare pârâtul avea dreptul la un salariu redus, acestuia i s-a acordat, din eroarea întregul salariu în valoare de 7.000 lei, fără a lua în considerare situația de fapt reală atestată de planul sus-menționat.
Motivarea instanței că ar fi incidență răspunderea contractuală și că ar trebui dovedită culpa salariatului este neîntemeiată, devreme ce munca prestată și salariul lunar al pârâtului stabilit în funcție de cantitatea mărfii vândute erau deja consemnate în Planul de vânzare, iar plata drepturilor salariale trebuia făcută strict în funcție de valorile indicate în acest înscris.
Astfel, deși pârâtul avea dreptul la o sumă de bani inferioară salariului de 7.000 lei, conform Planului de vânzare, din eroare, a achitat o sumă de bani mai mare decât cea la care e:a îndreptățit pârâtul.
În concluzie, suma de 9.349 este nedatorată, întrucât pârâtul nu a prestat servicii în beneficiul angajatorului, motiv pentru care acesta are obligația de a restitui suma de bani susmenționată, în temeiul art. 256 alin. 1 din Codul muncii.
Pentru motivele sus-menționate, solicită admitere apelului,schimbarea în tot a sentinței civile nr. 691/12.02.2015, în sensul obligării intimatului la restituirea, în beneficiul subscrisei, a sumei de 9.349 lei, reprezentând sumă nedatorată achitată în perioada mai 2011 - iunie 2012, - obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
In drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă și art. 256 alin. 1 din Codul muncii.
Intimatul pârât a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Referitor la natura juridică a pretențiilor deduse judecății, Curtea reține că reclamanta folosește sintagma de „plată nedatorată”, indicând drept temei de drept al cererii sale dispozițiile art. 256 alin. 1 Codul Muncii ce reglementează posibilitatea angajatorului de a recupera sumele de bani pe care salariatul le-a primit fără să fie îndreptățit.
Deși reglementată în cadrul răspunderii patrimoniale, recuperarea sumelor plătite salariatului fără a fi datorate se fundamentează pe un alt temei juridic decât în cazul răspunderii patrimoniale.
Astfel, dacă în cazul răspunderii patrimoniale temeiul juridic este constituit de răspunderea civilă contractuală, reglementată de art. 1350 din Codul civil ce are la bază vinovăția salariatului și elementul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în situația recuperării sumelor primite și nedatorate, aceasta nu are la bază un act de vinovăție al salariatului ci se întemeiază pe dispozițiile art. 1341 alin. (1) -1344 din Codul civil, conform cărora cel care plătește fără a datora, are dreptul la restituire.
În speță, se reține că, potrivit Actului adițional nr. 158/6 mai 2011 (fila nr. 44 dosar apel), activitatea desfășurată de intimatul pârât ca și director de vânzări, era evaluată în raport de realizarea targetului lunar de vânzări stabilit de comun acord cu angajatorul – aspect confirmat și de intimat, prin răspunsul la interogatoriul luat în dosarul nr. 16_ al Tribunalului D., depus în copie la fila nr. 32 dosar apel.
S-a convenit de către părțile contractante ca salariul reclamantului să fie acordat „proporțional cu realizarea lunară a volumului de vânzare cantitativ și valoric, în conformitate cu prevederile bugetului aferent ariei de activitate deservite, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară.”.
Din modul de redactare a acestei clauze rezultă că plata unui salariu egal cu salariul minim brut pe țară era garantată și, în funcție de realizări, acestuia i se adăuga sau nu, o sumă de bani, proporțional cu realizarea targetului în luna respectivă.
În același timp, nu există nici o prevedere expresă, nici în contractul individual de muncă și nici în actul adițional, potrivit căreia nerealizarea integrală ori parțială a acestui target ar putea fi calificată ca fiind o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale, producătoare de prejudicii angajatorului și care ar atrage răspunderea contractuală a salariatului, așa cum este ea prev. de art. 1350 Cod. civil.
Rezultă, deci, că ceea ce s-a achitat în plus intimatului reprezintă plată nedatorată, în înțelesul art. 1341 cod. civ., ce nu presupune vinovăția salariatului, iar obligația de restituire care se naște în sarcina salariatului se întemeiază pe caracterul inacceptabil al îmbogățirii fără just temei, înțeleasă în sens larg.
Referitor la starea de fapt trebuie menționat că, potrivit răspunsurilor la întrebările nr. 3 și 4 din interogatoriul menționat anterior, în intervalul mai 2011/iunie 2012 au existat luni în care nu s-a realizat acest target și s-au încasat drepturi salariale într-un cuantum mai mare decât cel calculat conform actului adițional, respectiv, proproțional cu realizarea targetului lunar.
Această împrejurare este confirmată și de raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul M. T., dispus de către instanța de apel, ce a concluzionat că intimatul a încasat, în perioada mai 2011/iunie 2012, un salariu net în sumă de 59. 707 lei în condițiile în care cuantumul salariului cuvenit conform targetului realizat a fost de 52. 2444 lei, fiind astfel, achitată în plus suma de 6. 962 lei.
Privitor la aceste constatări ale expertului, nici una dintre părți nu a înțeles să formuleze obiecțiuni.
Din coroborarea tuturor acestor aspecte, Curtea concluzionează că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 480 Cod. pr. civ., astfel că se va admite apelul și se va schimba sentința, admițând în parte acțiunea și obligându-l pe pârât, către reclamantă, la plata sumei de 6.962 lei reprezentând drepturi salariale încasate nedatorat în perioada mai 2011 – iunie 2012.
În temeiul dispozițiilor art. 451 și următoarele cod. pr. civ., va fi obligat intimatul pârât la 4.000 lei către apelanta- reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul D. C. S., împotriva sentinței civile nr.691/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. O. A..
Schimbă sentința.
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 6962 lei reprezentând drepturi salariale încasate nedatorat în perioada mai 2011 – iunie 2012.
Obligă intimatul la 4000 lei către apelantă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.10.2015.
Președinte, Judecător,
L. E. C. T.
Grefier,
I. B.
Red Jud LE/12 nov. 2015
Tehn red IB /2 ex /
Jud fond MR H.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Acţiune în constatare. Hotărâre din 22-10-2015, Curtea de... → |
|---|
