Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 313/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 313/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 5319/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5319/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C.
Judecător: P. P.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul T. M., domiciliat în Drobeta T. S., ., . 9, împotriva sentinței civile nr.3138/18.06.2015, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . sediul în Tr.S., Cl. Timișoarei nr. 204, jud. M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul pârât T. M., reprezentat de avocat N. I., lipsind intimata-pârâtă .>
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, precum și faptul că, prin serviciul registratură, intimata a depus concluzii scrise, după care;
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat N. I., pentru apelantul pârât, a susținut oral motivele de apel formulate în scris, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 21.04.2015 reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul T. M. pentru a fi obligat la plata sumei de 12.091,88 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor profesionale.
Prin sentința civilă nr.3138/18.06.2015, Tribunalul M. a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A, înregistrată la Registrul Comerțului M. sub nr. J_, având CUI RO1606030 cu sediul în Tr.S., Cl. Timișoarei nr. 204, jud. M. în contradictoriu cu pârâtul T. M. CNP_ domiciliat în Drobeta T. S., ., .> A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12.091,88 lei, cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor profesionale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul reclamantei, contractul individual de muncă încetând la data de 14.10.2013, prin demisie.
Pe perioada derulării raporturilor de muncă în perioada 14.03._11 pârâtul a urmat cursul de formare profesională pentru obținerea certificatului de inspector în vopsitorie atesta FROSIO conform NS 476.
Certificatul a fost obținut în urma reexaminării în perioada 30.06._11.
La data de 28.06.2011 a fost încheiat actul adițional nr 3 la contractul individual de muncă nr. 4201/01.11.2006, potrivit căruia perioada cursului a fost 14.03._11 și perioada reexaminării a fost 30.06._11.
Conform actului adițional și a dovezilor depuse la dosarul cauzei valoarea cursului a fost de 22.255 lei și au fost suportate de către angajator. Conform art. 4 din actul adițional salariatul nu poate avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de 60 zile de la data obținerii arestului, perioadă în care se obligă să presteze muncă în favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate cu formarea profesională.
În situația solicitării încetării contractului individual de muncă din inițiativa salariatului înainte de acest termen, salariatul se obligă să plătească și costurile cu formarea profesională a altei persoane ca inspector atestat cu certificat FROSIO conform NS 476.
În cazul de față, de la data obținerii certificatului, pârâtul a prestat muncă la societate timp de 2 ani 3 luni și 12 zile respectiv de la data de 02.07.2011 și până la data de 14.10.2013 când contractul individual de muncă a încetat prin demisie.
Conform art. 198 Codul Muncii, salariații care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională sau stagiu de formare profesională a căror cheltuieli sunt suportate de angajator nu pot avea inițiativa încetării contractului individual de muncă.
Conform art. 198 alin.3 Codul Muncii nerespectarea de către salariat a dispoziției mai sus determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adițional la contractul individual de muncă.
În aplicarea acestei dispoziții și a prevederilor din actul adițional pârâtul trebuie să suporte o parte din costurile de formare profesională, respectiv suma de 12.091,88 lei, din totalul de 1800 zile ce trebuiau lucrate la angajator, acesta a prestat muncă un număr de 822 zile, rămânând nelucrate 978 zile.
Pârâtul a susținut că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 198 Codul Muncii, ci vechile reglementări din codul muncii respectiv art. 195 Codul Muncii potrivit cărora nu putea avea inițiativa încetării contractului individual de muncă pe o perioadă de cel puțin 3 ani de la data absolvirii cursului/ stagiului de pregătire profesională numai dacă durata cursului era mai mare de 60 zile ori în cazul de față cursul nu a avut o asemenea durată.
Apărarea pârâtului nu poate fi primită având în vedere actul adițional încheiat între părți, la data încheierii acestuia fiind în vigoare modificările Codului Muncii așa cum au fost prezentate mai sus.
Mai mult, nici vechea reglementare nu interzicea încheierea actului adițional la contractul individual de muncă în legătură cu durata obligației salariatului de a presta muncă în valoarea angajatorului care a suportat cheltuieli de formare profesională precum și alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului ulterioare formării profesionale.
Ca atare acțiunea reclamantei, a fost admisă iar pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă sumei de 12.091,88 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor profesionale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul T. M., pe care o consideră ca fiind nelegală si netemeinică si în temeiul art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă solicită admiterea apelului, iar pe fond schimbarea în totalitate a sentinței atacate, prin respingerea în totalitate a acțiunii, ca nelegală.
Cere, totodată, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond și dovedite prin chitanța depusă la dosar precum și a celor pe care le va face cu acest proces, conform art. 453 NCPC.
In temeiul art. 411 NCPC, solicită judecarea cauzei în lipsă.
Motivele de apel:
Prin hotărârea pronunțată, instanța a aplicat greșit legea în sensul că nu a ținut seama de prevederile exprese ale dispozițiilor art. 38 alin. 2, art. 195(1) raportat la art. 194 (2) și (3), art. 256 din Codul Muncii din Codul Muncii, art. 9, alin. 2 coroborat cu art. 20 din Codul de procedură civilă;
Reclamanta își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 256 din Codul Muncii, considerând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii patrimoniale a angajatului, însă acest text de lege nu este aplicabil în speță și el a invocat încă de la începutul întâmpinării această apărare, instanța nu a ținut seama de acest argument și a pronunțat o hotărâre în aplicarea art. 198 alin. 3 din Codul Muncii noua reglementare, fără sa pună în discuția părților cadrul procesual stabilit de reclamant, întrucât el nu a încasat necuvenit nici o sumă de bani de la angajator pentru a fi în situația prevăzută de art. 256 pe care își fondează acțiunea reclamanta și nici măcar nu a motivat și cu atât mai puțin dovedit acest fapt.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din codul de procedură civil, obiectul și
limitele procesului sunt stabilite de părți prin cerere și apărări, iar instanța avea
obligația de a respecta acest principiu al disponibilității părților potrivit art. 20 din
Codul de procedură civilă, ori din acest punct de vedere, atât cererea de chemare în.
judecată cât și hotărârea sunt lipsite de temei legal.
Instanța de fond face o greșită apreciere a aplicării legii civile în timp, întrucât nu ține seama de momentul începerii cursului care are loc înainte de . noului cod al muncii și nici de durata cursului pentru că acesta este momentul derulării contractuale pentru pregătirea profesională și nici măcar nu are în vedere că reclamanta nu a dovedit dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 194 alin. lit. b, referitoare la scoaterea din producție și cu atât mai puțin durata cursului care este cu mult sub durata minimă de 60 de zile prevăzută de art. 195 alin. 1 din Codul Muncii.
Deși a menționat că reclamanta nu face dovada plății efective a sumei de 22.255 lei, cu scopul acoperirii costurilor necesare obținerii de către apelant a Certificatului de inspector vopsitorie atestat FROSIO conform NS 476 ci doar se menționează această sumă în actul adițional la CIM nr. 03 din 28.06.2011 pentru a pretinde chiar și pe fond această sumă instanța de fond nici măcar nu a analizat acest motiv.
Ori dovada plății unui curs profesional se face cu înscrisuri cu caracter special prevăzute de legea contabilități, ca facturi, chitanțe sau instrumente de plată ori extrase de cont avizate de banca si nu cu o cifră înscrisă în actul adițional la CIM.
Este relevant momentul și perioada în care a urmat acest curs care este cuprinsă între 14 martie 2011 și 26 martie 2011 - deși reclamanta nu a depus la dosar nici acest certificat - pentru că acesta este momentul în care se nasc raporturile juridice dintre angajat și angajator cu privire la suportarea costurilor cu formarea profesională și la obligația corelativă a angajatului de a nu avea inițiativa încetării CIM sub sancțiunea pecuniară a suportării costurilor profesionale proporțional cu perioada rămasă de executat până la împlinirea termenului stabilit de părți care nu poate fi mai mic de 3 ani.
In raport de perioada urmării cursului de formare profesională dispozițiile codului muncii aplicabile părților sunt cele din Legea nr. 53/2003 aplicabile înainte de intrare a Legii nr. 40/2011. Astfel, se poate observa că am participat la un curs de formare profesională de 12 zile cuprins între 14 și 26 martie 2011, iar dispozițiile legale aplicabile sunt art. 195(1) raportat la art. 194 (2) și (3) din Codul Muncii așa cum era redactat anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011, și aceste dispoziții stabileau interdicția inițiativei încetării CIM a salariatului care a beneficiat de acoperirea costurilor cu formarea profesională numai dacă durata cursurilor era mai mare de 60 de iile.
Este evident că din moment ce a participat la un curs de formare profesională de numai 12 zile, nu îi este aplicabilă interdicția legală de inițiere a încetării CIM.
Față de dispozițiile citate anterior, obligația încheierii unui act adițional pentru inserarea clauzei privind această interdicție, subzistă numai dacă ar fi fost îndeplinite cumulativ cele două condiții cerute de lege și anume:
Cursul de pregătire profesională să fi avut o durată mai mare de 60 de zile (art. 195 alin. 1);
Pentru participare la curs salariatul să fi fost scos din activitatea de producție fie mai mult de 25% din programul zilnic potrivit art. 194 alin.2 lit. b fie integral potrivi art. 194 alin. 3.
In mod cert reclamanta nu poate dovedi, ci dimpotrivă conform propriilor susțineri durata cursului la care a participat este de numai 12 zile cu mult sub durata de peste 60 de zile prevăzută de codul muncii.
Întrucât cele două condiții nu sunt îndeplinite și legea aplicabilă, potrivit principiul neretroactivității legii, este vechea reglementare a codului muncii în vigoare la data participării la cursul de formare profesională, nu poate exista nici obligația legală de încheiere a unui act adițional la CIM care să stabilească interdicția angajatului de a avea inițiativa încetării CIM sub sancțiunea suportării costurilor cu formarea profesională.
Tocmai pentru faptul că legea nu prevedea o obligație legală de încheiere a unui act adițional la CIM, pârâta nici nu a încheiat un astfel de act înainte de participarea la cursul de formare profesională așa cum prevede codul muncii, pentru că înainte de începerea cursurilor părțile trebuie să cunoască drepturile și obligațiile care le revin.
Cu toate acestea după ce a intrat în vigoare Legea nr. 40/2011, angajatorul, cu rea credință, l-a pus să semnez actul adițional nr. 3/28.06.2011 în condițiile art. 198 din codul muncii deși această formă a art. 198 nu era în vigoare la data participării la cursul de formare profesională, inițiativă evident abuzivă și în afara dispozițiilor legale, fapt care lovește actul adițional nr. 3/28.06.2011 cu nulitatea absolută sau cel puțin cu ineficacitatea.
Practic reclamanta a ignorat atât dispozițiile art. 195 alin 1 și 2 și art. 193 din codul muncii în redactarea anterioară cât și dispozițiile art. 38 alin. 2 CM care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la aceste drepturi (în speță dreptul de a nu încheia un act adițional la CIM) sau limitarea acestora este lovită de nulitate absolută, fapt care este pe deplin aplicabil în speță.
Instanța de fond consideră că încheierea actului adițional este legală si corectă, iar în baza acestui act, indiferent că se pune în discuție aplicarea în timp a legii vechi sau a legii noi acest act produce efecte juridice, însă ignoră dispozițiile legale exprese care stabilesc interdicția de a avea inițiativa încetării raporturilor juridice si pe baza căror (numai a acest dispoziții) se poate încheia actul adițional si nu pur și simplu prin voința părților, pentru că se intră în sfera obligării la muncă împotriva voinței angajatului, iar actul adițional este doar o modalitate de stabilire a raporturilor juridice în completarea CIM.
Din cele expuse anterior, rezultă că actul adițional prin care s-a stabilit o durată cursului de formare profesională de numai 12 zile corelativ cu interdicția subsemnatului de a avea inițiativa încetării CIM, încheiat ulterior începerii cursului cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare atât la data începerii cât și la dat finalizării cursului de formare profesională, reprezintă o tranzacție făcută la presiunea angajatorului cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. 2 CM, act care este lipsit di eficiență juridică și care nu poate constitui temei valabil pentru limitarea dreptului pârâtului de a dispune asupra momentului încetării CIM - drept consacrat de OLM Constituția României și art. 3 alin. 2 din CM (atât în vechea cât și în noua reglementare)
Instanța de fond se rezumă la a motiva că este suficientă existența actului adițional încheiat între părți fără să aibă în vedere că prin încheierea acestui act a fost încălcată legea și în principal dispozițiile art 38 alin. 2 CM, pentru că prin semnarea acestui act a fost obligat la muncă forțată în favoarea angajatorului împotriva voinței sale, deși legea nu îl obliga decât în condițiile descrise mai sus care nu sunt întrunite.
În drept, își întemeiază prezentul apel pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod Proc. Civ.
In susținerea motivelor de apel înțelege să se folosească de proba cu înscrisurile deja existente în dosarul de fond.
Intimata-pârâtă . depus întâmpinare, arătând, în esență, că motivele de apel nu sunt întemeiate, solicitând respingerea apelului ca nefundat.
Apelul nu este fondat.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate de apelant și prevederile art.477-479 N.Cod de procedură civilă, Curtea reține că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, prima instanță stabilind în mod corect situația de fapt și aplicând în mod corespunzător dispozițiile legale în materie.
Astfel, referitor la criticile ce vizează temeiul juridic al acțiunii și nerespectarea prevederilor art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, acestea sunt nefondate, având în vedere precizarea expreă a reclamantei, în cererea depusă la dosar la 28 mai 2015, înainte de primul termen de judecată, în sensul că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 198 alin.3 din Codul muncii.
Tribunalul a examinat cauza conform obiectului și limitelor procesului stabilite de părți, în speță, de reclamantă, care a investit instanța cu o acțiune în răspundere patrimonială, întemeiată pe dispozițiile art. 198 alin.3 din Codul muncii, care vizează nerespectarea de către salariatul, care a beneficiat de un stagiu sau un curs de formare profesională, a obligației de a nu avea inițiativa încetării contractului de muncă pentru o perioadă stabilită prin act adițional, respectând, astfel, art. 9 alin. 2 Cod procedură civilă, așa încât, sub acest aspect, apelul nu este fondat.
Cât privește criticile apelantului, cu referire la greșita aplicare a legii civile în timp, acestea, de asemenea, sunt neîntemeiate, având în vedere actul adițional încheiat între părți, la data încheierii acestuia fiind în vigoare modificările Codului Muncii așa cum au fost expuse în motivarea sentinței. De altfel, după cum a reținut și Tribunalul, nici vechea reglementare nu interzicea încheierea actului adițional la contractul individual de muncă în legătură cu durata obligației salariatului de a presta muncă în valoarea angajatorului care a suportat cheltuieli de formare profesională precum și alte aspecte în legătură cu obligațiile salariatului ulterioare formării profesionale.
Referitor la dovada plății, este de menționat că în cuprinsul actului adițional semnat fără obiecțiuni, de către apelant, în calitate de salariat al societății reclamante, se face precizarea expresă, la pct.3, că salariatul este de acord și a luat cunoștință că valoarea costurilor suportate de angajator cu formarea sa profesională, inclusiv reexaminarea în vederea obținerii Certificatului, sunt în sumă de 22.255 lei; or, chiar și numai această mențiune, însușită de salariat prin semnătura sa, în sensul că valoarea costurilor a fost suportată de unitatea reclamantă, vine în contradicție cu susținerile din apel privind nedovedirea plății.
În ceea ce privește criticile și susținerile apelantului, cu referire la eventuale neregularități ale cursului de pregătire profesională și consecințele ce decurg din aceasta, și condițiile în care a semnat actul adițional, acestea exced actualului cadru procesual, în care instanța de apel examinează și se pronunță numai asupra criticilor ce vizează modul în care instanța de fond a examinat și s-a pronunțat asupra cererilor și apărărilor deduse judecății, în speță, asupra cererii reclamantei . obligare a pârâtului T. M. la plata sumei de 12.091,88 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor profesionale, cerere întemeiată pe dispozițiile Codului muncii și actul adițional semnat de unitate și salariat.
Constatând că pârâtul a urmat cursul de pregătire, a semnat actul adițional fără obiecțiuni, act adițional pe care însă nu l-a respectat, aspect ce atrage răspunderea acestuia, conform codului muncii, Curtea reține că soluția Tribunalului, de admitere a acțiunii formulată de unitatea reclamantă, este legală și temeinică, instanța de fond nefiind investită de către pârât, cu vreo cerere referitoare la aspectele semnalate în apel.
În raport de considerentele expuse, în baza art. 480 Cod de procedură civilă, apelul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul T. M., domiciliat în Drobeta T. S., ., . 9, împotriva sentinței civile nr.3138/18.06.2015, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă . sediul în Tr.S., Cl. Timișoarei nr. 204, jud. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.P.P.
Tehnored.M.M.
5ex./17.11.2015
j.f.L.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
