Pretentii. Decizia nr. 60/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 60/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 60
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2015
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4659/16.09.2014, pronunțată de T. D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. E., domiciliată în Calafat, .. 29, la sediul Judecătoriei Calafat, jud. D. și intimații pârâți T. D., cu sediul în C., ., jud. D., C. DE A. C., C., .. 5A, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, precum și solicitarea apelantului pârât de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantului pârât de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 27.03.2014, reclamanta reclamanta M. E. a formulat în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, C. DE A. C., T. D., cerere de chemare in judecată solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentinta nr. 2234/10.05.2010 a Tribunalului D.-Sectia Conflicte de Muncă in dosar nr._ de la data la care sentinta a rămas executorie și până la data plății integrale a acestor sume.
În motivarea cererii, a arătat că este judecător la Judecătoria Calafat, iar prin sentința invocată s-a dispus obligarea pârâtilor să-i plătească sporul de confidentialitate de 15 % incepând cu data de 26.10.2007 si pana la 12.11.2009.
Sentinta a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de catre C. de A. C..
A susținut că toate aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și dispozițiilor art. 1088 și urm. Cod Civil
A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 166, 161 și 295 Codul Muncii.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar in copie sentințele mai sus menționate și practică judiciară privind plata dobânzii legale.
Pârâții au formulat întâmpinare în cauză prin care au invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune conform art. 2503, 2512 si 2513 din Noul Cod Civil, in sensul că o dată cu stingerea dreptului privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii, iar in cazul in care un debitor este obligat la prestatii succsesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare dintre aceste prestatii se stinge printr-o prescriptie deosebită, chiar daca debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestatiile datorate.
Pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 4659/16.09.2014, pronunțată de T. D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost admisă in parte cererea formulată de reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, C. DE A. C., T. D..
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei dobânda legală cuvenită pentru creantele stabilite prin sentinta nr.2235/10.05.2010 a Tribunalului D.-Sectia Conflicte de Muncă de la data formulării prezentei cereri 27.03.2014 si până la data plătii efective.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta este judecător la Judecătoria Calafat, iar prin sentința invocată s-a dispus obligarea pârâtilor să-i plătească sporul de confidentialitate de 15 % incepând cu data de 26.10.2007 si pana la 12.11.2009.
Sentinta a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de catre C. de A. C..
Instanta a respins exceptia precriptiei dreptului la actiune invocată de pârâti ca neîntemeiată, deoarece dispozitiile invocate din Noul cod civil nu sunt aplicabile, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere in aplicare a Legii privind Codul Civil "prescriptiile incepute si neîmplinite la data intrării in vigoare a Codului civil sunt si rămân supuse dispozitiilor legale care le-au instituit"
Termenul de prescriptie a fost intrerupt prin recunoasterea pe care pârâtii au făcut-o prin plata unei părti a sumelor datorate, dar si prin adoptarea OUG nr. 71/2009.
Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr. 2/17.02.2014, pronuntata in dosarul nr. 21/2013 a admis recursul in interesul legii si a statuat că pot fi acordate daune interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata esalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, in conditiile art. 1 si 2 din OUG nr. 71/2009.
Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .
Instanța a apreciat că dobânda legală poate fi acordată reclamantei, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).
Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanti constau în dobânda legală, care curge de la data punerii în întârziere, adică de la data formulării cererii de chemare în judecată de acordare a dobânzii, dată de la care se justifică acordarea acesteia.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța a admis în parte cererea reclamantului și a obligat pârâta unitatea școlară să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul M. Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivând că, așa cum rezultă și din considerentele Deciziei nr. 954/20.03.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr._, solicitarea de obligare la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, astfel că sunt incidente prevederile art. 1 alin. 2 din decretul 167/1958 potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
A mai arătat că atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
D. urmare, consideră apelantul că OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat, astfel că instanța de fond, în mod nefundat, a admis acțiunea chiar și numai în parte, llipsind de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, a invocat disp.art. 171 alin. 1 din Codul muncii, conform cărora „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Pe fondul cauzei, apelantul a susținut că daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
In speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadentă., întrucât în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, termenul fiind suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În acest sens, apelantul a arătat că, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011, după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu."
D. urmare, consideră că atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadentă, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
De asemenea, daunele se acordă atunci când se află întrunite elementele răspunderii civile, ceea ce în speță nu poate fi reținut.
Sub acest aspect, apelantul a invocat Decizia nr. 190/02.03.2010 prin care C. Constituțională a verificat constituționalitatea OUG nr.71/2009, statuând că „ Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanța de urgență prevede că acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume."
În raport de aceste împrejurări, apelantul a menționat că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_.
Ca practică judiciară, a invocat Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în dosarul nr._ și Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ .
Față de motivele invocate, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, a solicitat admiterea apelului și, pe cale de consecință, modificarea sentinței civile apelate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți, ca neîntemeiată.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 411, art. 466 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă
Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție ce se impune a fi analizată cu prioritate potrivit art.248 alin.1 NCPC, C. apreciază că aceasta nu operează în cauză, în condițiile în care accesoriile la drepturile salariale nu au fost acordate la prima instanță cu mai mult de trei ani în urmă, ci începând cu data introducerii acțiuni de față, respectiv 27.03.2014 și există, și în prezent, sume de bani rămase neachitate din hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu.
Pe fond, C. reține că nu poate fi primit motivul de apel prin care se susține că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului suferit prin actualizarea sumelor în funcție de rata inflației astfel că acordarea și a dobânzii legale ar conduce la o dublă reparare și la o îmbogățire fără just temei.
Sub acest aspect, C. reține că actualizarea în funcție de inflație are caracter compensatoriu, prin aceasta fiind reparată partea din beneficiul nerealizat, urmărindu-se astfel păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, în timp ce dobânda legală reprezintă prețul lipsei de folosință.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii ) rezultă că este admisibil cumulul acestora, neajungându-se la o dublă reparație, cum susține apelantul.
Totodată, se reține că împrejurarea că, prin art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009, se prevede acordarea actualizării sumelor datorate personalului bugetar cu titlu de drepturi bănești stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ca accesoriu al creanței principale, aceasta nu înseamnă că a fost instituită o interdicție de acordare a dobânzii legale la aceste sume, atâta timp cât cele două categorii de despăgubiri au natură juridică diferită.
De altfel, în acest sens este și decizia RIL nr.2/2014 pronunțată de Înalta C. de Casați și Justiție, prin care s-a statuat că: „ În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
În același timp, în raport de considerentele acestei decizii care a reținut, drept temei pentru plata daunelor interese moratorii, răspunderea civilă delictuală, nu poate fi primită ca fondată nici susținerea apelantului în sensul că daunele nu pot fi acordate reclamantei, întrucât nu sunt întrunite elementele răspunderii civile.
Neîntemeiate sunt și celelalte motive de apel referitoare la caracterul neexigibil al creanței reclamantei .
Sub acest aspect, C. reține că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale. Pentru creanțele inițiale stabilite prin hotărâre judecătorească, reclamanta are un titlu executoriu, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlu executoriu a fost eșalonată independent de voința lor, creanțele urmând a fi executată în anumite procente și la anumite termene.
Aceasta nu înseamnă că aceste creanțe nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență așa cum susține apelantul pârât, cu motivarea că, în cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen, că termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței, iar obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
În speță, nu este vorba de astfel de creanțe la care face referire apelantul pârât, întrucât creanțele au fost constatate prin hotărâri judecătorești, iar hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt definitive și executorii, potrivit art.289 Codul muncii, ceea ce conduce la concluzia că aceste creanțe au devenit certe, lichide și exigibile de la data pronunțării hotărârii
Totodată, se reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat o despăgubire care are ca obiect suma de bani ce reprezintă prejudiciul suferit de creditor pentru neexecutarea integrală a creanțelor stabilite în titlu executoriu, obligație succesivă și distinctă de aceea de plata drepturilor salariale neachitate.
În acest sens, trebuie avut în vedere că, în raport de data la care creanțele au devenit scadente, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil vechi care reglementează efectele obligațiilor, mai precis ale disp.art.1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare, care potrivit art.1082 Cod civil constă în daune interese pentru neexecutarea obligației sau întârzierea executării, chiar dacă debitorul nu este de rea credință.
Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală. Aceste daune interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, C. reține că reclamanta, în calitate de creditor, este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit disp.art.3711 Cod pr. civilă, executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin actele normative menționate a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
În privința hotărârilor judecătorești invocate de apelant ca practică judiciară, se reține că în legislația română precedentul judiciar nu constituie izvor de drept și nu poate reprezenta, prin el însuși, motiv de admitere a acțiunii, în absența unei legislații care să confirme dreptul dedus judecății, aceasta cu atât mai mult cu cât hotărârile judecătorești menționate sunt anterioare pronunțării deciziiei RIL nr.2/2014.
Având în vedere aceste considerente, C. apreciază că apelul este nefundat, astfel încât în temeiul art.480 alin.1 NCPC îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 4659/16.09.2014, pronunțată de T. D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. E., domiciliată în Calafat, .. 29, la sediul Judecătoriei Calafat, jud. D. și intimații pârâți T. D., cu sediul în C., ., jud. D., C. DE A. C., C., .. 5A, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2015.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, N. D. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/20.01.2015
Jud. fond C. Uncheașu
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1560/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... → |
|---|
