Anulare act. Decizia nr. 1964/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1964/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 6022/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1964
Ședința publică de la 20 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii Gorj împotriva sentinței civile nr. 5202 din 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. A., având ca obiect anulare act anulare act - contestație împotriva deciziei de pensie nr._/30.05.2014 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă P. A. reprezentată de avocat L. I. C., lipsind apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii Gorj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Avocat L. I. C., pentru intimata reclamantă P. A., a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
A precizat că instanța de fond a apreciat și a stabilit calculul stagiului de cotizare a reclamantei având în vedere data pensionării, vârsta și stagiul de cotizare.
La data formulării cererii de ieșire la pensie reclamanta avea vârsta de 53 ani și 9 luni, iar potrivit anexei 5 din Legea 263/2010 avea un stagiu de cotizare de 33 ani și 10 luni, fapt ce permite reducerea din vârsta de 59 ani și 10 luni a celor 7 ani și 6 luni pentru cei 15 ani și 8 luni lucrați în grupa I de muncă.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 5202 din 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a admis acțiunea ulterior completată, formulată de reclamanta P. A.,, împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj.
S-a anulat decizia nr._/30.05.2014 și decizia nr._/04.07.2014 emise de pârâta C. Județeană de Pensii.
A fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie cu privire la cererea de pensionare formulată de reclamantă la data de 07.05.2014, prin care să se valorifice perioadele lucrate în grupa I si grupa a II-a de muncă menționate în adeverința nr.P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J. și adeverința nr.CZ 2.3/72/27.02.2012 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.- Sucursala Banat Oltenia, și la acordarea către reclamantă a drepturilor de pensie începând cu data de 07.05.2014.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/30.05.2014 emisă de C. Județeană de Pensii Gorj s-a respins cererea reclamantei pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, formulată la data de 07.05.2014, cu motivarea că adeverința nr.P/385/2010 nu s-a valorificat deoarece nominalizarea pentru grupa superioară de muncă este incorectă, iar adeverința nr.CZ_ nu s-a valorificat, deoarece reclamanta nu a prezentat sentința nr.6841/2011 a Tribunalului Gorj(fila 5 din dosar).
Prin decizia nr._/04.07.2014, C. Județeană de Pensii Gorj a revenit asupra acestei decizii, valorificând perioada lucrată în grupa I de muncă conform sentinței nr.6841/2011 a Tribunalului Gorj (fila 98 din dosar).
Reclamanta a contestat deciziile la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, însă, până la data pronunțării prezentei sentințe, contestațiile nu fuseseră soluționate. Prin urmare, instanța va proceda la soluționarea contestației, în absența hotărârii Comisiei Centrale de Contestații, având in vedere Decizia Curții Constituționale nr.956/13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României nr.838/12.12.2012, prin care s-a stabilit că dispozițiile art.151 alin.(2) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în măsura în care se interpretează că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea în termenul legal a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații nu împiedică accesul la justiție.
Motivul prezentei contestații îl constituie neluarea în considerare de către C. Județeană de Pensii a perioadelor menționate în adeverința nr.P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J. și adeverința nr.CZ 2.3/72/27.02.2012 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.- Sucursala Banat Oltenia, ca fiind lucrate în grupa a I si a II-a de muncă.
Potrivit art.52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.
În baza art.17 alin.1 din Legea nr.263/2010, constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c).
În cazul pensiei pentru limită de vârstă, persoanele care au realizat vechime în muncă în grupa a I si a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare.
Astfel, în conformitate cu art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.
Potrivit art.55 alin.1 din Legea nr.263/2010:
,,(1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:
a) conform tabelului nr. 1, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă;
a1) conform tabelului nr.11, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale,,.
Prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 stabilesc că adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Adeverința nr.CZ 2.3/72/27.02.2012 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.- Sucursala Banat Oltenia atestă că reclamanta a desfășurat activitate în grupa I de muncă, în procent de 100%, în perioadele 12.01._89, 15.11._92, 15.12._94. Adeverința a fost eliberată în baza sentinței nr 6841 din 13.10.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ *, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel C. nr 1679/14.02.2012, prin care fostul angajator al reclamantei a fost obligat să elibereze o adeverință din care să rezulte că reclamanta a desfășurat activitate în grupa I de muncă în perioadele menționate.
Pârâta nu a valorificat adeverința la emiterea deciziei nr._/30.05.2014, pe motiv că reclamanta nu a depus la dosarul de pensie sentința în baza căreia a fost eliberată. După depunerea hotărârii judecătorești, pârâta a revenit asupra acestei decizii, valorificând perioadele lucrate în grupa I de muncă prin decizia nr._/04.07.2014.
Cea de a doua decizie a fost emisă pentru soluționarea cererii de pensionare formulate de reclamantă la data de 07.05.2014, astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei, si nu pentru o cerere de pensionare formulată ulterior, cum a susținut pârâta.
În temeiul prevederilor art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 reclamanta nu era obligată a depune sentința, întrucât acestea se referă la valorificarea adeverințelor ce atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, iar sentința nu era un document verificabil întocmit anterior datei de 1 aprilie 2001.
Pe de altă parte, nu există nicio dovadă că reclamantei i s-a solicitat să depună la dosarul de pensie hotărârea judecătorească anterior emiterii deciziei nr._/30.05.2014.
În ceea ce privește adeverința nr.P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J.(fila 7 din dosar), aceasta atestă că reclamanta, angajată la Regionala C.F.R C. si Sucursala Marfă C.-Stațiile Copăcioasa, Târgu-J., E. T. din 13.10.1980 și până la data emiterii adeverinței, a fost încadrată în grupa I de muncă, în procent de 100%, în perioadele 30.03._87, 01.01._90, 01.05._93 și 01.11._96, când ocupa postul de magaziner comercial și tranzit, conform nominalizării efectuate prin pontaje lunare și liste de plată, temeiul juridic al încadrării fiind Ordinul nr.50/1990 completat cu avizele ulterioare, anexa 1 pct.123. Conform aceleiași adeverințe, în perioada 29.09._01, reclamanta, având funcția de casier CF, a fost încadrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, conform nominalizării efectuate prin pontajele lunare și liste de plată, temeiul juridic al încadrării reprezentându-l Ordinul nr.50/1990 al M.M.P.S. completat cu avizele ulterioare, anexa II pct.2010.
Adeverința a fost emisă înainte de . Legii nr.263/2010(01.01.2011), astfel că, în ceea ce privește condițiile de fond și de formă pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi valorificată la stabilirea drepturilor de pensie, este aplicabil Ordinul nr.590/2008, conform art.126 alin.5 din Legea nr.263/2010, ce prevede că:
,,Adeverințele întocmite în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 590/2008, până la . legii, vor putea fi valorificate la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condițiile de fond și formă prevăzute de acesta,,.
În anexa la Ordinul nr.590/2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse sunt arătate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverința ce atestă încadrarea in grupa I sau a II a de muncă, respectiv: denumirea societății unde si-a desfășurat activitatea salariatul, datele de identificare ale salariatului, meseria/funcția acestuia, grupa I sau a II-a de muncă in care a fost încadrat, perioada în care a desfășurat activitate in grupa de munca, procentul încadrării în grupa de munca, actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.
In conformitate cu dispozițiile pct.6 din Ordinul nr.50/1990, "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I si a II-a de munca se face de conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din unități,,.
Instanța a reținut că adeverința cuprinde toate elementele prevăzute de Ordinul nr.50/1990, necesare valorificării la stabilirea drepturilor de pensie.
În adeverință sunt menționate denumirea unității angajatoare, datele de identificare ale salariatului, perioadele în care reclamanta a fost încadrată în grupa I de muncă: 30.03._87, 01.01._90, 01.05._93 și 01.11._96, respectiv grupa II-a –perioada 29.09._01; meseria, funcția angajatului - magaziner tranzit și comercial, casier CF; actul de nominalizare a reclamantei în grupa de muncă-pontaje lunare, liste de plată; procentul de încadrare in grupa de muncă - 100%, temeiul juridic al încadrării în grupa de muncă – pct.123 anexa I la Ordinul nr.50/1990 si pct.210-anexa II la Ordinul nr.50/1990.
La pct.123 anexa I la Ordinul nr.50/1990 se menționează că funcția de magaziner tranzit si comercial se încadrează în grupa I de muncă, iar în nota înscrisă după pct.123 si 124 se arată că personalul prevăzut la pozițiile 123 si 124 beneficiază de încadrare in grupa I de muncă de la data când a lucrat în meseriile și funcțiile respective. De asemenea, printre meseriile și funcțiile încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit prevederilor de la pct.210 anexa 2 la Ordinul nr.50/1990, se menționează și cea de casier CF, post pe care l-a ocupat reclamanta în perioada 29.09._01, iar la nota înscrisă după pct.213 se arată că personalul prevăzut la pozițiile 210 211, 212 si 213 beneficiază de încadrarea în grupa a II-a de muncă de la data la care a lucrat în locurile de muncă și activitățile respective.
Modalitatea de nominalizare a reclamantei în grupa a I si a II-a de muncă, menționată în adeverința nr.P/385/18.03.2010 se regăsește între cele enumerare în anexa la Ordinul nr.590/2008, si anume ,,proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.,,
Pârâta a susținut că nominalizarea prin pontajele lunare este valabilă doar în cazul persoanelor care la data intrării in vigoare a Ordinului nr.50/1990(01.03.1990) nu mai erau salariați în unitatea respective, fără a indica însă o dispoziție legală care să prevadă aceasta.
Așadar, motivul pentru care nu s-a luat în considerare la soluționarea cererii de pensionare adeverința nr.P/385/18.03.2010, respectiv faptul că ,,nominalizarea este incorectă, este neîntemeiat, adeverința respectând cerințele impuse la Ordinul nr.590/2008. Prin urmare, C. Județeană de Pensii Gorj trebuia să aibă în vedere această adeverință la stabilirea drepturilor de pensie.
Reclamanta a solicitat să i se stabilească drepturile de pensie începând cu data de 07.05.2014, data depunerii cererii de pensionare.
Tribunalul a constatat că reținerea stagiului de cotizare realizat de reclamantă în grupa I de muncă în perioada 30.03._96, conform adeverinței nr.P/385/18.03.2010 și adeverinței nr.CZ 2.3/72/27.02.2012 ar fi avut ca efect reducerea vârstei standard de pensionare.
Conform art.39 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010:
(1) Reducerea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au desfășurat activități încadrate prin lege în condiții deosebite de muncă se face corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste condiții, din vârstele standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6 la lege, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 55 alin. (1) lit. a) din lege.
Prevederile art.55 alin.1 lit.a si a1 din Legea nr.263/2010, în tabelul nr.11, respectiv tabelul nr.1.stabilesc, pentru perioadele lucrate în grupa I de muncă sau condiții deosebite de muncă(prin asimilare, conform dispozițiilor anterior menționate, si pentru perioadele lucrate în grupa a II-a de muncă), modalitatea de reducere a vârstei standard de pensionare.
Reținerea stagiului de cotizare în grupa I de muncă pentru perioada 30.03._96 (15 ani 8 luni si 25 de zile) ar fi dus la reducerea vârstei de pensionare cu 7 ani și 6 luni.
La data formulării cererii de pensionare(07.05.2014) reclamanta avea vârsta de 53 de ani și 9 luni.
Potrivit anexei nr.5 la Legea nr.263/2010, vârsta standard de pensionare la acea dată era de 59 de ani si 10 luni.
Prin urmare, reclamanta îndeplinea condiția cu privire la vârsta de pensionare, redusă ca urmare a reținerii stagiului de cotizare in grupa I de muncă, pentru a putea benefica de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.
Și cealaltă condiție prevăzută de art.55 alin.1 din Legea nr.263/2010, privind realizarea stagiului complet de cotizare, era îndeplinită, reclamanta având un stagiu total de cotizare realizat de 33 de ani 10 luni si 25 de zile, stagiul complet de cotizare la data formulării cererii de pensionare(07.05.2014), conform anexei nr.5 la Legea nr.263/2010, fiind de 29 de ani si 8 luni.
În ceea ce privește perioada 29.09.1997 – 31.03.2001( 3 ani 6 luni și 2 zile), lucrată în grupa a II-a de muncă potrivit adeverinței nr.P/385/18.03.2010, nu poate fi reținută ca stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă care să determine reducerea vârstei standard de pensionare, având în vedere prevederile art.55 alin.1 lit.a coroborat cu art. 39 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010, conform cărora se reduce vârsta de pensionare pentru cel puțin 6 ani lucrați în grupa a II-a de muncă.
Însă, interesul reclamantei pentru valorificarea acestei perioade în grupa a II-a de muncă subzistă chiar și în această situate, reclamanta putând beneficia de creșterea punctajului de pensie cu 25%, în baza prevederilor art.100 lit.a din Legea nr.263/2010.
Acordarea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei se va face începând cu data de 07.05.2014 (data înregistrării cererii de pensionare), în baza prevederilor art.104 alin.1 si 2 din Legea nr.263/2010, reclamanta îndeplinind condițiile de pensionare la data înregistrării cererii.
Față de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, s-a admis contestația ulterior completată, se vor anula decizia nr._/30.05.2014 și decizia nr._/04.07.2014 emise de pârâta C. Județeană de Pensii, se va obliga C. Județeană de Pensii Gorj să emită o nouă decizie cu privire la cererea de pensionare formulată de reclamantă la data de 07.05.2014, prin care să se valorifice perioadele lucrate în grupa I si grupa a II-a de muncă menționate în adeverința nr. P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J. și adeverința nr.CZ 2.3/72/27.02.2012 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.- Sucursala Banat Oltenia, și la acordarea către reclamantă a drepturilor de pensie începând cu data de 07.05.2014.
În baza art. 453 alin.1 Cod de procedură civilă, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată(onorariu avocat, dovedit, potrivit art.452 Cod de procedură civilă, cu chitanța . nr.248/02.07.2014 fila 30 din dosar).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta C. Județeană de Pensii Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
In fapt, prin cererea nr._/07.05.2014, contestatoarea a solicitat CJP Gorj înscrierea la pensie limita de vârsta, motiv pentru care a fost emisa decizia nr._/30.05.2014, prin care a fost respinsa cererea de pensionare motivat de faptul ca nu sunt îndeplinite prevederile art. 55 din Legea nr. 263/2010.
La emiterea deciziei contestate nu a fost valorificat stagiul de cotizare in grupa superioara de munca din adeverința nr. P/385/2010, deoarece nominalizarea nu este corecta.
De asemenea, nu a fost valorificat stagiul de cotizare in grupa I de munca consemnat in adeverința nr. C.Z 2.3/72/27.02.12 întrucât nu a fost depusa sentința civila nr. 6841/13.11.2011 pronunțata de Tribunalul Gorj, sentința ce a stat la baza emiterii adeverinței susmenționata.
Ulterior, d-na P. A., cu cererea înregistrata la nr._/17.06.2014, la care a anexat sentința civila nr. 6841/2011 pronunța de Tribunalul Gorj in dosarul nr._ *, rămasa definitiva prin decizia Curții de Apel C. nr. 1679/14.02.2014, a solicitat acordarea pensiei pentru limita de vârsta, fapt pentru care instituția noastră a emis decizia nr._/04.07.2014. Prin aceasta decizie a fost valorificat stagiul de cotizare in grupa I de munca din adeverința nr. C.Z 2.3/72/27.02.2012. Având in vedere ca nici de aceasta data petenta nu îndeplinește condițiile impuse de art. 55 din Legea nr. 263/2010 s-a menținut soluția inițiala, respectiv de respingere a cererii de acordare a pensiei pentru limita de vârsta.
Având in vedere situația expusa mai sus a rămas in litigiu stagiul de cotizare in grupa I de munca consemnat in adeverința nr. P/385/18.03.2010. Așa cum s-a arătat mai sus nu s-au valorificat in grupa I de munca perioadele 30.03._87, 01.01._90, 01.05._93 si 01.11._96 deoarece, potrivit prevederilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea petentei in acesta grupa se impunea a fi făcuta printr-un act ( hotărârea consiliului de administrație, decizie, etc), ori in adeverința se menționează ca temei al nominalizării pontajele.
Se precizează că prin adresa nr. 6934/24.07.2014 instituția noastră i-a comunicat petentei punctul de vedere cu privire la contestațiile formulate împotriva deciziilor de respingere a cererilor de acordare a pensiei pentru limita de vârsta.
In ceea ce privește soluția instanței privind acordarea drepturilor de pensie cu data cererii formulate inițial (07.05.2014), se arătă următoarele:
Raportat la prevederile Legii nr. 263/2010, in situația in care s-ar valorifica grupa I de munca si din adeverința nr. P/385/18.03.2010, stagiul de cotizare in aceasta grupa "dovedit cu înscrisurile depuse de petenta si stabilit de instanța de fond este de 15 ani 8 luni si 25 de zile.
Vârsta standard de pensionare conform anexei 5 din Legea nr. 263/2010 si in raport de luna si anul nașterii este de 61 de ani si 10 luni.
Vârsta de pensionare redusa ca urmare a celor 15 ani 8 luni si 25 de zile realizați in grupa I de munca este de 54 de ani si 4 luni ( 61 de ani si 10 luni - 7 ani si 6 luni = 54 de ani si 4 luni).
Petenta la data cererii (07.05.2014) avea vârsta de 53 de ani si 9 luni, fapt pentru care nu îndeplinea condițiile de acordare a pensiei pentru limita de vârsta.
Eroarea pe care o săvârșește instanța de fond in ceea ce privește acordarea drepturilor de pensie se datorează faptului ca stabilește vârsta standard de pensionare la 59 de ani si 10 luni contrar prevederilor anexei 5 din Legea nr. 263/2010.
S-a solicitat admiterea apelului declarat, schimbarea în tot a hotărârii ce face obiectul acestui dosar, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata a formulat întâmpinare înregistrată sub nr. 8714/27.02.2015 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
Apelul este fondat în parte și se va admite ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima critică legată de valabilitatea adeverinței nr. P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J. este nefondată. Nu se poate susține că menționarea în cuprinsul adeverinței a pontajelor lunare ca act din care rezultă încadrarea activității salariatei în grupa de muncă invalidează conținutul adeverinței. Adeverința a fost emisă la data de 18.03.2010, iar actul normativ care reglementa formularul de adeverință era Ordinul nr. 590/2008, care menționa expres pontajele lunare în enumerarea exemplificativă corespunzătoare rubricii unde se completează actul administrativ al unității de nominalizare în grupa de muncă, astfel:
„Se completează actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea, pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).
Câtă vreme în anexa I pct. 123 a Ordinului nr. 50/1990 se regăsește expres menționată funcția de magaziner tranzit și comercial, funcție pe care contestatoarea a ocupat-o, iar în anexa II pct. 210 se regăsește menționată funcția de casier CF, funcție pe care, de asemenea, a ocupat-o contestatoarea, nu se poate nega încadrarea activității acesteia în grupe superioare de muncă.
Se constată astfel nefondată critica apelantei privind adeverința nr. P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J..
Este însă fondată cea de a doua critică a apelantei privind stabilirea datei de la care se cuvin contestatoarei drepturile de pensie.
Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 263/2010 privind vârsta de pensionare.
Este adevărat că, urmare a valorificării adeverinței nr. P/385/18.03.2010 emisă de S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A. - Sucursala Marfă C. - Stația C.F.R. Târgu-J., stagiul de cotizare realizat în grupe superioare de muncă îi permite contestatoarei pensionarea cu o reducere de 7 ani și 6 luni a vârstei standard de pensionare.
Potrivit art. 53 din Legea nr. 263/2010 „Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5. Anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010 stabilește modul în are este eșalonată vârsta standard de pensionare pornind de la primul criteriu, acela a datei nașterii. În funcție de acest criteriu se determină toate celelalte elemente care servesc la determinarea dreptului la pensie. În cazul concret al contestatoarei, născută la data de 27.07.1960, pe rândul corespunzător datei nașterii iulie 1960 este menționată vârsta standard de pensionare de 61 de ani și 10 luni. Reducând această vârstă cu 7 ani și 10 luni, rezultă că vârsta de pensionare redusă în cazul contestatoarei este de 54 de ani și 4 luni, vârstă pe care contestatoarea nu o împlinise la data de 07.05.2014.
Instanța de fond a considerat că vârsta standard de pensionare se culege din tabelul Anexei 5 prin raportare la data cererii de pensionare. Interpretarea dată de instanța de fond Anexei nr. 5 a legii adaugă la lege, deoarece face abstracție de criteriul expres reglementat de legiuitor, acela al datei nașterii și adaugă nepermis un criteriu care nu se regăsește în niciun fel în rubricile tabelelor de la Anexa nr. 5, respectiv „data formulării cererii de pensionare”. În aceste condiții este evident că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, prin adăugarea unui criteriu inexistent .
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul formulat de pârâtă este fondat în parte, motiv pentru care îl va admite ca atare și, în temeiul art. 480 alin. din Codul de procedură civilă, va schimba în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligarea intimatei CJP Gorj la acordarea către reclamantă a drepturilor de pensie începând cu data de 07.05.2014 și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta pârâtă C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., județul Gorj împotriva sentinței civile nr. 5202 din 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. A., cu domiciliul în Târgu-J., ., ., ., județul Gorj.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 5202 din 11.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ în sensul că înlătură obligarea intimatei CJP Gorj la acordarea către reclamantă a drepturilor de pensie începând cu data de 07.05.2014.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 aprilie 2015.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
5ex/29.04.2015
Jud. Fond: C.N.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 268/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








