Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2138/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2138/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 11260/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2138
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - E. S.
Judecător - M. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor privind ședința publică de la data de 22 aprilie 2015, privind judecarea apelului declarat de pârâta S.C.M. P. C., cu sediul în C., .. 1-3-5, județ D. împotriva sentinței civile nr. 7577 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., domiciliată în C., ., județ D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsi părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 22 aprilie 2015, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța, potrivit dispozițiilor art. 396 Cod Pr.Civilă, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 29.04.2015.
În urma deliberărilor:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7577 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. S. C. invocată de pârâtă.
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere în care se solicită restituirea garanției.
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta S.C.M. P. C., astfel cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale nete în cuantum de 15.824 lei.
Au fost respinse capetele de cerere privind restituirea garanției, plata dividendelor, drepturile aferente zilelor libere plătite pentru decesul fratelui și al socrului și ajutor de înmormântare.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei o parte din cheltuielile de judecată, respectiv suma de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost încadrată cu convenție individuală de muncă in cadrul societății parate, având funcția de coafeză începând cu data de 10.01.1977, apoi sef de unitate in perioada 1994-2000, iar la data de 01.04.2000 a fost trecută pe post de coafeză, conform convențiilor de muncă depuse la dosar.
Cu privire la exceptiile invocate de parată, instanța a analizat cu prioritate si astfel, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. S. C. având in vedere precizarea reclamantei in sensul că ințelege să se judece cu P. S. C., iar nu cu conducerea acesteia.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul de cerere în care se solicită restituirea garanției reținută in calitatea pe care a avut-o de gestionar pentru următoarele considerente:
Reclamanta a fost sef de unitate pe perioada_00, având calitatea de gestionar.
Potrivit Legii nr. 22/1969 art. 16 - garanția si dobânda pot fi ridicate de gestionar la încetarea contractului individual de muncă sau la trecerea . care nu se cere garanție, iar agentul economic este obligat să restituie in termen de cel mult 10 zile.
Instanța a considerat că începutul termenului de prescripție este data la care reclamanta a fost trecută . care nu se cere garanție, respectiv coafeză, iar nu data încetării convenției individuale de muncă, așa cum invocă reclamanta.
Astfel, in raport de data la care a fost trecută pe o altă functie-01.04.2000, cererea de chemare in judecată formulată la data de 01.07.2013 este prescrisă, având in vedere prevederile art. 268 al. 1 lit. c din Codul Muncii care prevede că cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale sau a unor despăgubiri către salariat pot fi formulate in trei ani de la data nașterii dreptului.
In consecință a respins acest capăt de cerere ca prescris.
Cu privire la fondul dreptului, instanța a admis în parte cererea de chemare in judecată, astfel cum a fost precizată.
In ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata la zi a drepturilor salariale restante și neachitate aferent ultimelor 3 ani anterior introducerii acțiunii, raportat la veniturile efectiv realizate la prevederile actului constituit și statutului cooperativei și la convenția individuală de muncă încheiată între părți, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei diferența de drepturi salariale nete în cuantum de 15.824 lei, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză.
Prin dispozițiile art. 164 C. Muncii care prevăd că salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzător programului normal de lucru se stabilește prin hotărâre de Guvern, după consultarea sindicatelor si a patronatelor, au fost reiterate de fapt principiile OIM care a militat încă de la înființarea sa pentru garantarea unui salariu care să asigure condiții de viată convenabile pentru toți lucrătorii.
Angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe tara si el este obligat sa garanteze in plată un salariul brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe tara.
Se retine că in convenția individuală de muncă la art. K s-a stabilit de comun acord " salarizare: Salariul de baza lunar brut este de 800 lei, Salarizarea se face in funcție de realizări prin cota procentuală conform b.v.c. media 2500 Ron."
Prin Hotărârea nr. 11 din 15.12.2006 a Uniunii Naționale a Cooperativei Meșteșugărești UCECOM art. 21" Drepturile si obligațiile privind raporturile de muncă dintre societatea cooperativă si membrul cooperator se stabilesc prin hotărârea adunării generale referitoare la clauzele generale privind raporturile de muncă si prin convențiile individuale de muncă".
Art. 102 din Hotărârea nr. 11/2006 prevede la al. 1 "Salariile individuale se stabilesc prin negocieri individuale si/sau colective intre președintele societății cooperative si membri cooperatori săi reprezentanți ai acestora."
La al. 2 "Drepturile stabilite potrivit al 1 nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin sistemul de salarizare. Societatea nu poate negocia sau stabili salarii de baza sub nivelul salariului minim brut pe tara stabilit prin hotărâre de Guvern".
Potrivit anexei 5 la Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă, art. 28 "Conducerea societății cooperative va lua măsuri tehnice si organizatorice care să permită realizarea de către membrii cooperatori a unui venit lunar corespunzător cel puțin salariului minim brut pe tara".
In ceea ce privește apărarea pârâtei in sensul că sistemul de salarizare la nivelul unității parate a fost stabilit prin Hotararea Adunării Generale a Membrilor Cooperatori din anul 2004, va fi înlăturată, deoarece ulterior acesteia a fost adoptată Legea nr. 1/2005 si Hotărârea nr. 11/2006 precum si anexele acesteia, acte normative obligatorii si ulterioare Hotărârii Generale a Membrilor Cooperatori din anul 2004.
A fost respins capătul de cerere privind plata dividendelor avându-se in vedere apărarea pârâtei in sensul că in anii 2010-2012 nu s-au repartizat dividende din profitul net niciunui membru cooperator, dovedită cu contul de profit si pierdere pe anii 2010-2012.
A fost respins capătul de cerere privind drepturile aferente zilelor libere plătite pentru decesul fratelui și al socrului, deoarece potrivit art. 38 din Hotărârea Adunării Generale (fila 167-176) membrii cooperatori nu aveau dreptul la zile libere pentru decesul fratelui, iar pentru dreptul la zile libere in cazul decesului socrului nu s-a făcut dovada solicitării acestuia cu cerere scrisă, însoțită de certificatul de deces.
Cu privire la ajutorul de înmormântare, instanța a respins această solicitare, deoarece nu există temei legal pentru solicitarea acestuia de la angajator.
In baza art. 453 al. 2 C.p.c a obligat pârâta să plătească reclamantei o parte din cheltuielile de judecată totale in cuantum de 1800 lei (800 onorariu expert, 1000 onorariu avocat), respectiv suma de 1300 lei cheltuieli de judecată reprezentând parte din onorariu avocat si expert..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de apel nu a dezlegat natura raporturilor dintre membrul cooperator și societatea respectivă. Art.33 din Legea nr.1/2005 prevede că principala calitate a reclamantei este cea de membru cooperator pe care se grefează una din cele trei categorii de raporturi patrimoniale, de muncă și comerciale cooperatiste.
S-a arătat că din art.33 Legea 1/2005 rezultă că primează calitatea de membru cooperator și urmare a acesteia, se încheie și contractul sau convenția de muncă, neputând fi salariată o persoană care nu are calitatea de membru.
S-a precizat că raporturile născute sunt complexe, iar raporturile de muncă sunt atipice, fiind reglementate prin lege specială, cu prevederea a două variante pentru stabilirea raporturilor de muncă, respectiv contract individual de muncă sau convenție individuală de muncă.
În speță, s-a precizat că a fost încheiată cu intimata o convenție individuală de muncă, apelanta precizând că nu se poate reține că membrul cooperator nu este un salariat, ci un membru cooperator care a înțeles să aibă și aceste raporturi de muncă atipice, adică în condițiile specifice date de tipul de societate și stabilite prin convenție.
Apelanta a arătat că prin convenția nr.22 încheiată cu intimata a fost prevăzută salarizarea la litera K, în funcție de realizări și cu posibilitatea ca salariul să fie sub salariul minim brut pe economie în lunile în care nu s-au făcut realizări prin raportare la cota procentuală BVC media 2500 lei.
Deși în Codul muncii s-a stabilit corelarea salariului angajatului cu salariul minim pe economie, apelanta a arătat că aceasta nu conduce la concluzia că salariatului i se cuvine respectivul salariu în orice condiții, existând temei juridic pentru stabilirea salariului în funcție de realizări, respectiv art.98 din Hotărârea 11/2006, Anexa la Hotărârea 11/2006, iar intimata a acceptat acest sistem de salarizare și prin semnarea statutului societății.
Apelanta a arătat că instanța de fond a analizat trunchiat textele de lege care fac trimitere la salariul minim brut pe țară, respectiv art.102 alin.2 din Hotărârea nr.11/2006, a cărei condiție impusă trebuie interpretată prin raportare la cele menționate în art.98, 101 și 102, neînsușindu-și nici argumentul prevăzut de art.28 din anexa nr.5 la Norme, reținut de instanța de fond.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar a solicitat că se impune efectuarea unei noi expertize contabile care să precizeze în concret dacă suma de 15.824 lei la care a fost obligată reprezintă diferența între sumele încasate de intimată și salariul minim brut pe economie.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că în baza art.164 Codul muncii, HG 23/2013, HG 171/2013, HG 1225/2011, adresa 2/2008 emisă de Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești, pârâta era obligată să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale de până la salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată pentru perioada dedusă judecății.
A mai precizat că ulterior Hotărârii Adunării Generale a Membrilor Cooperatori din anul 2004, invocată de apelantă, au fost adoptate Legea nr.1/2005 și Hotărâre nr.11/2006 a Uniunii Naționale a Cooperativelor Meșteșugărești, precum și anexele acesteia, acte juridice obligatorii și ulterioare, precum și cu forță juridică superioară Hotărârii Adunării Generale a Membrilor Cooperatori din anul 2004.
Hotărârea UCECOM nr.11/2006 nu derogă de la prevederile Codului muncii, prevăzându-se că pentru munca prestată în baza convenției individuale de muncă, fiecare membru cooperator are dreptul la un salariu exprimat în bani, iar drepturile salariale nu pot fi stabilite sub nivelul sistemului de salarizare propriu aprobat de societatea cooperatistă.
Apelanta pârât a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că nu a încheiat cu reclamanta contract individual de muncă, ci convenție individuală de muncă, ce are un spectru mai larg, fiind gândită prin specificul activității membrului cooperator, iar Codul muncii a stabilit corelarea salariului angajatului cu salariul minim brut pe economie, însă nu se poate trage concluzia că acesteia i se cuvine respectivul salariu indiferent de timpul de muncă efectiv sau dacă angajatul și-a realizat sau nu norma de muncă stabilită.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin motivele de apel s-a invocat caracterul complex și atipic al raporturilor de muncă dintre părți, fiind reglementate prin lege specială, cu prevederea a două variante pentru stabilirea raporturilor de muncă, respectiv contract individual de muncă sau convenție individuală de muncă. Într-adevăr, aceste raporturi sunt reglementate de art. 33 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației care prevede că între societatea cooperativă și membrul cooperator pot exista următoarele categorii de raporturi:
a)patrimoniale, concretizate prin obligația membrului cooperator de a depune părțile sociale și/sau aporturi în natură;
b)de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenției individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;
c)comerciale cooperatiste pentru livrările de produse și prestările de servicii efectuate de membrul cooperator pentru societatea cooperativă în calitate de operator economic independent.
În cazul reclamantei, în calitate de membru cooperator ,a fost încheiată convenția individuală de muncă nr. 26(filele 5-9 dosar fond), în care este menționată calitatea acesteia de membru cooperator, în baza căreia a fost încheiată convenția individuală de muncă.
Calitatea reclamantei de membru cooperator, căreia i-a fost încheiată convenție individuală de muncă și nu contract individual de muncă, nu poate conduce însă la concluzia salarizării acesteia sub nivelul salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată, stabilit prin hotărâri de guvern.
În urma adoptării Legii nr.1/2005, a fost adoptată și Hotărârea nr.11 din 15.12.2006 a Uniunii Naționale a Cooperației meșteșugărești, care în art.5 definește expres convenția individuală de muncă drept contractul în temeiul căreia o persoană fizică ce a dobândit calitatea de membru cooperator în condițiile prevăzute de statut se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unei societăți cooperative meșteșugărești, în schimbul unei remunerații (unui salariu).
În art.22 din Hotărârea UCECOM nr.11/2006 se prevede că între societatea cooperativă și membrii cooperatori există cumulativ raporturi patrimoniale, concretizate prin obligația membrului cooperator de a depune contravaloarea părților sociale în condițiile și la termenele prevăzute de statut, prin depuneri în numerar și/sau aporturi în natură și de muncă, în temeiul convenției individuale de muncă.
Prin motivele de apel s-a susținut că instanța de fond a analizat trunchiat textele de lege care fac trimitere la salariul minim brut pe țară, respectiv art.102 alin.2 din Hotărârea nr.11/2006 a UCECOM.
Această susținere va fi înlăturată de instanța de apel, întrucât art.102 din Hotărârea UCECOM nr.11/2006 prevede în mod expres că salariile individuale se stabilesc prin negocieri individuale si/sau colective intre președintele societății cooperative si membri cooperatori săi reprezentanți ai acestora."
La al. 2 se prevede că drepturile stabilite potrivit al 1 nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin sistemul de salarizare. Societatea nu poate negocia sau stabili salarii de baza sub nivelul salariului minim brut pe tara stabilit prin hotărâre de Guvern".
A..3 prevede că la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al fiecărei structuri de producție, prestări servicii sau comerciale, societatea cooperativă trebuie să ia în calcul cel puțin salariul de bază minim brut stabilit prin Hotărârea Guvernului.
De altfel, chiar în referatul nr.7103 din 3.11.2006, privind proiectul de hotărâre prin care să se aprobe normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă, norme invocate prin întâmpinarea din apel, s-a prevăzut expres că la elaborarea normelor s-a avut în vedere în primul rând să se asigure respectarea specificului raporturilor de muncă ale membrilor cooperatori lucrători, dar în același timp, să nu se stabilească drepturi sau obligații care să creeze discriminări între aceștia și persoanele încadrate cu contract de muncă într-o societate cooperativă meșteșugărească.. Ori, această nediscriminare presupune în mod obligatoriu ca și în cazul membrilor cooperatori angajați cu convenție individuală de muncă și nu cu contract de muncă, salarizarea să nu se situeze sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Mai mult, prin adresa UCECOM nr.1301 din 03.01.2011 transmisă Uniunii Județene a Organizațiilor Cooperației Meșteșugărești, se arată că în cazul membrilor cooperatori care prestează activitate în societățile cooperatiste meșteșugărești, se vor avea în vedere prevederile art.102 alin.2 din Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenție individuală de muncă aprobată prin hotărârea Consiliului nr.11 din 15.12.2006.
În concluzie, salarizarea reclamantei în calitate de membru cooperator care are încheiată convenție individuală de muncă nu trebuie să se situeze sub salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, așa cum rezultă chiar din actele normative specifice acestor tipuri de raporturi de muncă, respectiv Legea nr.1/2005 și Hotărârea nr.11/2006 a UCECOM. Aceste acte normative sunt ulterioare hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori din anul 2004, fiind cele aplicabile salarizării membrilor cooperatori angajați cu convenție individuală de muncă.
Aceste dispoziții legale sunt coroborate cu dispozițiile art.164 Codul muncii, în conformitate cu care salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzător programului normal de lucru se stabilește prin hotărâre de Guvern, după consultarea sindicatelor si a patronatelor, iar angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe tara si este obligat sa garanteze in plată un salariul brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe tara.
În acest fel, sunt respectate și dispozițiile Anexei 5 la Normele de la Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă, care în art. 28 prevede că "Conducerea societății cooperative va lua măsuri tehnice si organizatorice care să permită realizarea de către membrii cooperatori a unui venit lunar corespunzător cel puțin salariului minim brut pe tara".
Prin motivele de apel s-a arătat că prin convenția nr.22 încheiată cu intimata a fost prevăzută salarizarea la litera K, în funcție de realizări și cu posibilitatea ca salariul să fie sub salariul minim brut pe economie în lunile în care nu s-au făcut realizări prin raportare la cota procentuală BVC media 2500 lei. Această apărare va fi înlăturată de instanța de apel, întrucât din analiza convenției nr.22 încheiată cu intimata nu se prevede expres posibilitatea ca salariul să fie sub salariul minim brut pe economie în lunile în care nu s-au făcut realizări prin raportare la cota procentuală BVC media 2500 lei, iar în materia salarizării membrilor cooperatori angajați cu convenție individuală de muncă sunt aplicabile dispozițiile art.102, din Hotărârea nr.11/2006 a UCECOM, precizate anterior, în care la al. 2 se prevede expres că drepturile stabilite potrivit al 1 nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin sistemul de salarizare, iar societatea nu poate negocia sau stabili salarii de baza sub nivelul salariului minim brut pe tara stabilit prin hotărâre de Guvern.
Diferența de drepturi salariale nete a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, care la obiectivele 1 și 2 a stabilit drepturile salariale efectiv încasate de reclamantă și cuantumul actual al drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit reclamantei în raport de salariul de bază minim brut pe țară, rezultând un cuantum de 15.824 lei.
Acest cuantum a fost calculat pentru perioada iulie 2010 – iunie 2014, întrucât prin precizarea la acțiune formulată de reclamantă la instanța de fond (fila 29), aceasta a solicitat plata la zi a drepturilor salariale restante, fiind avută astfel în vedere perioada celor trei ani anteriori introducerii acțiunii, precum și perioada derulării procesului la instanța de fond, până la momentul efectuării raportului de expertiză contabilă.
Fiind stabilită prin această expertiză diferența între sumele încasate de intimată și salariul minim brut pe economie, în raport de actele contabile puse la dispoziția expertului chiar de către pârâtă (referitoare la salariul efectiv încasat de reclamantă și salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărârile de guvern incidente pentru perioada dedusă judecății), a fost respinsă proba solicitată prin motivele de apel, întrucât proba viza chiar acest aspect, ce a fost lămurit prin expertiza efectuată la instanța de fond.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
În baza art.453 Cod procedură civilă, apelanta pârâtă va fi obligată să plătească intimatei reclamante 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C.M. P. C., cu sediul în C., .. 1-3-5, județ D. împotriva sentinței civile nr. 7577 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., domiciliată în C., ., județ D., având ca obiect drepturi bănești.
Obligă apelanta pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | |
Grefier, V. R. |
Red. Jud.E.S.-22.05.2015
Thn. 2 ex.V.R./J.f.-C.Uncheașu
| ← Anulare act. Decizia nr. 1964/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 481/2015. Curtea... → |
|---|
