Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3539/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3539/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 799/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3539
Ședința publică de la 04 Septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrului de sindicat Ș. V., cu sediul în Drobeta T. S., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1630/28.04.2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Grădinița cu P. Prelungit nr. 22, cu sediul în Drobeta T. S., ., jud. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că:
- apelul este declarat și motivat în termen legal;
- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 223 Cod proc. civ.
Curtea, socotindu-se lămurită, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, apreciază pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă apelată, Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat Schiopescu V. în contradictoriu cu pârâta Grădinița cu P. Prelungit nr. 22 Drobeta T. S..
A obligat pârâta să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 01.01._14 în cuantum de 16 lei lunar, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 03.02.2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrei de sindicat Schiopescu V. prin care a chemat în judecată pe pârâta Grădinița cu program prelungit nr. 22 Drobeta T. S. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la calcularea salariului de bază potrivit încadrării, la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la data pronunțării hotărârii; calcularea sporului de vechime în muncă cuvenit în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază calculat conform petitului anterior pe aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite calculate conform celor arătate, pe o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
În baza art. 201 al.1 Cod proc. civ . acțiunea a fost comunicată în copie pârâtei care nu a formulat întâmpinare.
Din oficiu s-au solicitat relații de la pârâtă referitoare la salariul de bază și la sporul de vechime calculate reclamantei membră de sindicat în perioada 03.02.2012 – 03.02.2015, respectiv dacă sporul de vechime a fost acordat în procent separat sau a fost inclus în salariul de bază.
Relațiile solicitate au fost comunicate cu adresa nr. 211/24.04.2015.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul a constatat și reținut următoarele:
Reclamanta membră de sindicat Schiopescu V. este angajata pârâtei Grădinița cu program prelungit nr. 22 Drobeta T. S. și ocupă o funcție nedidactică – îngrijitor I, așa cum rezultă din adeverința nr. 250/09.07.2014 emisă de unitatea școlară.
Prin acțiunea dedusă judecății formulată în numele membrei de sindicat de USLI M. în baza art. 28 alin.2 din Legea dialogului social nr.62/2011, se solicită să fie obligată pârâta la calcularea salariului de bază potrivit încadrării, în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și a sporului de vechime în muncă, ca procent din salariul de bază, calculat conform solicitării anterioare, precum și plata actualizată a diferențelor de drepturi salariale dintre drepturile încasate și cele cuvenite, pe o perioadă de 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Analizând solicitările reclamantei membră de sindicat, Tribunalul a reținut că prin HG nr.1225/2011 s-a stabilit salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată începând cu data de 01 ianuarie 2012 la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore .
De asemenea, prin HG nr.23/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, iar începând cu data de 01 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013.
Prin HG nr.871/2013 s-a prevăzut că începând cu data de 01 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună, iar începând cu data de 01 iulie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore.
Prin HG nr.1091/2014 s-a prevăzut că începând cu data de 01 ianuarie 2015 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168, 667 ore în medie pe lună.
În toate actele normative menționate anterior s-a prevăzut că pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
În raport de prevederile hotărârilor de guvern succesive referitoare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se constată că reclamanta membră de sindicat solicită ca salariul de bază să-i fie calculat în raport de salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată și corespunzător să-i fie calculat și sporul de vechime în muncă, în raport de acest salariu, ca procent din salariul de bază.
Față de aceste solicitări, instanța a constatat că hotărârile de guvern menționate nu fac vreo referire la modalitatea de calcul a salariului, ci prevăd doar un prag minim al salariului de bază brut care să fie respectat de către angajatori.
Referitor la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 164 alin.1, 2, Codul muncii, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește prin hotărâre de guvern, iar angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut pe țară.
Din interpretarea prevederilor art.164 alin.3 Codul muncii potrivit cărora angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, rezultă că noțiunea de salariu de bază menționată la alin.2 nu este identică cu cea de salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată menționată la alin.1.
Salariul de bază este partea principală a salariului total ce se cuvine fiecărui salariat, luând în considerare de regulă nivelul studiilor, calificarea și pregătirea profesională, importanța postului, caracteristicile sarcinilor și competențele profesionale. El constituie nu numai partea fixă a salariului, ci și element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților.
S-a reținut că începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii cadru 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/1 la lege.
Astfel, potrivit notei din anexa II/1 "în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul neuropsihic, sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, salariul de merit, creșterea cu 5% a salariilor de bază, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Prin urmare, potrivit anexei nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime reprezintă un element al sistemului de salarizare incorporat sau inclus în salariul de bază.
Ulterior, prin OUG 19/2012, OUG 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr.83/2014 nu au fost prevăzute schimbări referitoare la modul de calcul al salariului personalului nedidactic pe anii 2012, 2013, 2014, 2015.
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază în care este inclus sporul de vechime.
Față de aceste dispoziții legale în materia salarizării personalului bugetar, rezultă că în salariul de bază este inclus și sporul de vechime.
În cauză, reclamanta membră de sindicat contestă această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze în procent separat, prin adăugare la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, însă în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime.
Reclamanta nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.
Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantei rezultă că acesteia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile Codului muncii, ale art. 11 din Legea nr. 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, în sensul că sporul de vechime este calculat, dar el se include în salariul de bază.
Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic cuantumul salariului de bază se stabilește utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care se adaugă sporul de vechime. Salariul de bază astfel obținut se compară cu nivelul salariului minim de bază în învățământ rezultat în urma aplicării OUG 19/2012. În acest sens sunt și prevederile Ordinului Ministrului Muncii nr. 44/13.09.2011, precum și cele ale Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 77/14.01.2011.
În speță, s-a constatat că reclamantei i-au fost achitate drepturile salariale prin raportare la OG 10/2008 și la Legea nr. 330/2010, prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
În acest sens s-a reținut că potrivit relațiilor comunicate de pârâtă cu adresa nr. 211/24.04.2015 și statelor de plată înaintate la dosar, pe perioada 01.01._12 salariul de bază al reclamantei a fost de 700 lei, pe perioada 01.06._12 salariul de bază al reclamantei a fost de 756 lei, pe perioada 01.12._13 salariul de bază al reclamantei a fost de 812 lei, pe perioada 01.07._14 salariul de bază al reclamantei a fost de 900 lei, iar începând cu data de 01.01.2015 salariul de bază al reclamantei a fost de 975 lei, astfel că în perioadele respective reclamanta a încasat drepturi salariale peste nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de actele normative pentru anii 2012, 2013 și 2014, 2015.
În ceea ce privește însă perioada 01.01._14 s-a constatat că potrivit relațiilor comunicate de unitatea școlară pârâtă cu adresa nr. 211/24.04.2015, salariul de bază al reclamantei membră de sindicat a fost de 834 lei.
Cum, prin HG nr. 871/2013, începând cu data de 01.01.2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost stabilit la 850 lei lunar, iar reclamanta a încasat în perioada 01.01._14 suma de 834 lei lunar, instanța a constatat că au fost încălcate dispozițiile art. 164 Codul muncii și cele ale HG nr. 871/2013 potrivit cărora „începând cu data de 01 ianuarie 2014 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună”.
Ca urmare, s-a impus ca angajatorul să fie obligat să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 01.01._14 în cuantum de 16 lei lunar având în vedere că în modul de calcul al salariului reclamantei nu s-au respectat dispozițiile legale în ceea ce privește salariul de bază pentru perioada susmenționată, respectiv pentru o parte din perioada dedusă judecății, pentru restul perioadei de timp dedusă judecății fiind respectate dispozițiile legale, atât în ceea ce privește salariul de bază cât și sporul de vechime.
Pentru o dreaptă și justă despăgubire a reclamantei diferențele de drepturi bănești datorate de pârât, au fost actualizate cu indicele de inflație, devalorizarea monetară făcând ca valoarea obligațiilor bănești la data efectuării plății să fie diferită de cea existentă la momentul când drepturile respective erau datorate.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse instanța a constatat că acțiunea este întemeiată, fiind admisă în parte în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei membră de sindicat diferența de salariu de bază pentru perioada 01.01._14, în cuantum de 16 lei lunar, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă U. S. Libere din Învățământ M., în numele membrului de sindicat,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că după . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază în care este inclus și sporul de vechime.
Astfel, art. 160 din Codul muncii prevede că "salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri", iar actele normative incidente sau raportat nu la salariul ca întreg, ci la salariul de bază ca și componentă a salariului integral.
Deci, salariul de bază este salariul de încadrare, salariu care trebuie să fie cel puțin egal cu salariul minim pe economie.
Ori, în componența acestuia nu poate fi inclus și sporul de vechime întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 160 din Codul muncii, care prevăd acest spor ca o componentă distinctă a salariului.
Este evident că, dacă comparăm salariile minime pe economie și salariile de încadrare ale membrului de sindicat se observă fără putință de tăgadă că pârâta nu a respectat legislația în vigoare care stabilea cuantumul salariului minim pe economie, aceasta încadrând membrul de sindicat pe un salariu mult inferior celui stabilit de legiuitor.
Ori, în toate actele normative prin care salariul minim a fost modificat din 2011 până în prezent, la art. 2 HG 1225/2011 din se prevede în mod expres că," pentru personalul din sectorul bugetar nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată".
Este evident că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. l din Lg. 283/2011, întrucât s-ar încălca dispozițiile art. 2 din HG 1225/2011 care prevede în mod expres că nu pot fi stabilite salarii la un nivel inferior celui stabilit la art. 1, respectiv de 700 lei.
Potrivit art. 38 din Lg.53/2003, republicată " salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege".
Ori, conform art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii " angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractual colectiv de munca și din contractual individual de muncă ".
Astfel, art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 922/ 27.12.2011) prevede: "începând cu 01.01.2012 salariului de bază minim brut garantat pe țară se stabilește la 700 lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, ", iar art. 2 din aceeași hotărâre statuează: "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1"
Conform art. 1 din H. G. nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 52/23.01.2013:
"(1) începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013.
(2) începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013 ", iar potrivit art. 2 din aceeași hotărâre de guvern: "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."
Hotărârea nr. 871/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (Monitorul Oficial, Partea I nr. 703/15.11.2013):
"Art. 1. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
(2) începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Art. 2. - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 1."
Pentru aceste motive, a solicitat să se admită apelul, să se modifice hotărârea instanței de fond în sensul admiterii acțiunii introductive.
Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta face parte din categoria personalului din sectorul bugetar, astfel că drepturile salariale i se stabilesc prin acte normative cu caracter special, instanța de judecată și angajatorul având obligația să respecte aceste dispoziții legale.
După . Legii 330/2009, prin art. 30 din lege s-au introdus în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și indemnizațiile de conducere.
Art. 5 alin. 3 din OUG nr. 1/2010 a reluat această normă legală, prevăzând că începând cu data de 01.01.2010 salariile de bază cuprind sporul de vechime în munca si alte sporuri si indemnizații.
Dispozițiile legale aplicabile pentru anul 2010 au fost reluate și prin art. 1 alin.5 din Legea nr. 285/2010, care a stabilit salariile din sectorul bugetar în anul 2011, fiind prevăzut expres că în salariul de bază sunt cuprinse sporurile și indemnizațiile, care, potrivit Legii 330/2009, făceau parte din salariul de bază. Între sporurile pe cale legile de salarizare le-au inclus în salariul de bază este și sporul de vechime în muncă.
Art. 9 din Legea nr. 285/2010 prevedea că sistemul de salarizare cuprinde salariul de bază de încadrare, sporurile, premiile și alte stimulente, iar potrivit art. 7 din lege, valoarea salariului de bază se stabilește prin lege, modalitatea de stabilire fiind cea prevăzută la art. 10, adică prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință. Pentru personalul din învățământ, valoarea de referință pentru anul 2011 a fost stabilită la 600 lei.
Potrivit legii, salariul brut este compus din salariul de încadrare, (în care sunt incluse sporurile cu caracter permanent, printre care sporul de vechime în muncă) și alte sporuri și indemnizații prevăzute de lege.
Din dispozițiile legii 284/2010 rezultă cu claritate că de la 1.01.2011 garantarea salariului minim brut pe economie a fost realizată prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
Dispozițiile legale în vigoare atât în anul 2010, cât și în 2011 prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind în repetate rânduri că nu contravin legii fundamentale.
De altfel, chiar o parte din dispozițiile legale invocate de reclamant prin acțiune în susținerea pretențiilor sale se referă la majorări de salariu sau la modul de stabilire a salariului de bază în care au fost incluse sporuri. În acest sens se au în vedere prevederile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 285/2010, art. 1 alin. 2 din OUG 103/2013.
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la salariul de bază care are inclus sporul de vechime.
Așadar, după cum se susține și prin acțiune, salariul de bază pentru sectorul bugetar și salariul de bază potrivit încadrării sunt identice, cu mențiunea că potrivit legii în salariul de bază se include și sporul de vechime.
Din modul în care au fost redactate acțiunea și motivele de apel rezultă că reclamantul contestă această includere, apreciind că sporul de vechime trebuie să i se calculeze separat, prin adăugarea la un salariu de bază cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, ori în sectorul bugetar, salariul de bază include sporul de vechime. Reclamantul nu poate cere angajatorului să ignore prevederile legale, în condițiile în care nemulțumirea sa privește dispoziția legală ca atare.
Din dispozițiile legale citate și din modul în care a fost calculat salariul reclamantului rezultă că acestuia nu i s-a negat dreptul la acordarea sporului de vechime, fiind respectate prevederile codului muncii, ale art. 11 din Legea 284/2010, art. 1 din OUG 19/2012, în sensul că sporul de vechime este calculat, dar el se include în salariul de bază.
Concluzia care se impune este că pentru personalul nedidactic cuantumul salariului de bază se stabilește utilizând salariul de încadrare prevăzut de OG 10/2008 la care se adaugă sporul de vechime.
Salariul de bază astfel obținut se compară cu nivelul salariului minim de bază în învățământ rezultat în urma aplicării OUG 19/2012. În acest sens sunt și prevederile din Ordinul Ministrului Muncii 44/13.09.2011, și ale ordinului Ministrului Finanțelor nr. 77/14.01.2011.
În speță, se constată că reclamantului i s-au achitat în perioada de referință drepturile salariale, prin raportare la OG 10/2008 și la Legea 330/2009, prin includerea sporului de vechime în salariul de bază.
De asemenea, din probatoriul administrat la prima instanță rezultă cu claritate că reclamanta nu a încasat drepturi salariale sub nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată prevăzut de acte normative pentru anul 2011, 2012, 2013, 2014, 2015 astfel că nu poate fi reținută în sarcina angajatorului pârât încălcarea dispozițiilor art. 164 codul muncii și cele ale art. 2 din HG 1193/2010, art. 2 din HG nr. 1225/2011, art.1 din HG 23/2013, art.2 din HG 871/2013, HG 1091/2014 potrivit cărora în sistemul bugetar salariul de bază nu poate fi mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată pe economie.
Ca urmare, prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale ;i a acordat diferențele salariale doar pentru lunile în care salariul acordat a fost mai mic decât salariul minim brut garantat în plată astfel că, în temeiul art. 480 cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrului de sindicat Ș. V., cu sediul în Drobeta T. S., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1630/28.04.2015, pronunțată de Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Grădinița cu P. Prelungit nr. 22, cu sediul în Drobeta T. S., ., jud. M., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 Septembrie 2015.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G. 09 Septembrie 2015
Jud. fond: M. I.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








