Obligaţie de a face. Decizia nr. 829/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 829/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2005/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 829
Ședința publică de la 16 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.-P.
Judecător C. S.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr. 1524 din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant P. I. reprezentat de avocat R. C. și avocat G. M., pentru intimata pârâtă ., lipsind intimata pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat R. C., pentru apelantul reclamant P. I., a solicitat admiterea apelului în sensul de a se constata culpa pârâtei în imposibilitatea de a emite adeverința solicitată și de a fi obligată acesta la plata despăgubirilor solicitate.
A susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, adeverința emisă de pârâtă necuprinzând toate datele necesare pentru a putea dovedi activitatea reclamantului și care să stea la baza întocmirii dosarului de pensionare.
S-a arătat că nu este culpa reclamantului că nu există în arhiva pârâtei documente verificabile și astfel acesta nu își poate valorifica drepturile de asigurări sociale în întregime conform activității prestate . Avându-se în vedere și recunoașterea pârâtei că nu are acele documente, s-a susținut că trebuie admis capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul cauzat prin necompletarea de către pârât a actului administrativ.
Simpla scuză a pârâtei că nu are în posesie actul respectiv nu o poate exonera de răspundere.
Avocat G. M., pentru intimata pârâtă ., a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate prin întâmpinare.
S-a precizat că pârâta nu a refuzat eliberarea adeverinței solicitate de apelant, aceasta fiind emisă în aceeași zi, adeverință care a răspuns solicitărilor reclamantului în sensul că s-au precizat toate datele necesare în vederea întocmirii dosarului de pensionare.
Cu ocazia completării adeverinței i-a fost explicat reclamantului că anumite rubrici nu pot fi completate, chiar dacă sunt obligatorii, întrucât societatea nu deține aceste informații și nu ar putea furniza informații nereale întrucât ar săvârși o infracțiune.
A arătat că societatea nu deține un act administrativ care să cuprindă nominal muncitorii, grupa de muncă și perioada ce trebuia întocmit potrivit Ordinului 50/1990. Sindicatul trebuia să elaboreze o astfel de situație ce trebuia avizată și aprobată de conducerea unității și ulterior înregistrată la Ministerul Muncii
Astfel, actuala conducere nu a avut posibilitatea de a-și asuma răspunderea completând adeverința respectivă cu un act care nu există.
CURTEA
Asupra apelului civil de față :
Prin sentința civilă nr. 1524 din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei în perioada 14.09.1977 –22.02.1993, iar pârâta i-a eliberat acestuia adeverința nr.143/20.02.2014 (fila 5), în care s-au menționat meseria, grupa de muncă și procentul în care a desfășurat grupa de muncă, fără să completeze și câmpul destinat nominalizării actului administrativ emis de unitate pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, pentru perioada respectivă.
Prin cererea nr.49/01.04.2014, reclamantul, fost salariat al pârâtei, a solicitat completarea acestei adeverințe și cu numărul actului administrativ, emis în baza Ordinului 50/1990, prin care s-au stabilit la nivel de societate, meseriile, grupa de muncă aferentă acestora, precum și procentul în care s-au desfășurat acestea.
Prin răspunsul transmis reclamantului de către pârâtă, aceasta a arătat că nu deține un astfel de act, ca atare nu poate completa acel câmp din adeverința nr. 143/20.02.2014.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul Muncii, angajatorului îi revine obligația eliberării, la cerere, a documentelor care atestă calitatea de salariat a solicitantului.
Conform art. 34 alin. 5 din Codul Muncii, "la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea in muncă, în meserie și în specialitate ".
Reclamantul s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a i se completa adeverința emisă sub nr. 143/20.02.2014, aceasta a dat curs solicitării, și a arătat că la nivel de societate nu există un act administrativ de nominalizare a locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantului conform căreia, pârâta nu a înțeles obligația stabilită de legiuitor în sarcina sa, privind eliberarea adeverinței care să cuprindă funcția, grupa de muncă și procentul în care reclamantul a desfășurat activitate în grupa de muncă, întrucât această adeverință i-a fost eliberată.
Singura obligație pe care o are angajatorul în acest sens, la încetarea contractului de muncă, este aceea de a elibera salariatului documente care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate (art. 34 alin. 5 din Codul muncii). Or, pârâta a dovedit că a eliberat reclamantului acest act (adeverința nr. 143/20.02.2014), motiv pentru care acțiunea formulată este neîntemeiată.
Împrejurarea că pârâta se află în imposibilitate de a completa un câmp (spațiu) din adeverința tipizată nr. 143/20.02.2014, prin care să evidențieze numărul actului administrativ prin care s-a constatat grupa de muncă și procentul de desfășurare în grupa de muncă față de meseria desfășurată la nivel de societate, pentru motivul că nu deține un astfel de act, nu-l îndreptățește pe reclamant să recurgă la forța coercitivă a statului în scopul de a obține obligarea pârâtei în acest sens (ad impossibilium, nulla obligatio).
Astfel, art. 126 alin. (1) din HG nr. 257/2011, prevede că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
De asemenea, potrivit art. 125 din același act normativ, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu, în baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul cauzat prin necompletarea de către pârât în adeverința nr. 143/20.02.2014 a actului administrativ, instanța urmează să-l respingă, având în vedere că pârâta nu se află în culpă, din moment ce refuzul acesteia de a completa mențiunea respectivă este justificat de lipsa documentelor verificabile aflate în evidențele sale.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință completă, respectiv în care să fie menționat și actul administrativ emis de unitatea angajatoare pentru precizarea locurilor de muncă, a activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă, pentru perioada 14-09-_93 și obligarea la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin neeliberarea acestei adeverințe.
Solicitarea era în sensul că, adeverința eliberată să cuprindă toate mențiunile ce sunt obligatorii conform Anexei nr. 14 din Normele de Aplicare, imperios necesară pentru obținerea dreptului de asigurări sociale pentru munca depusă .
Instanța de fond a apreciat că, răspunsul pârâtei, prin care admite că nu a
eliberat acest act având în vedere că, nu există la nivelul societății, este suficient și legal, având în vedere că, aceasta a eliberat o adeverință, recunoaște incompletă dar, că nu are de unde să completeze (ceea ce legea impune) datele respective și că nu poate recurge la forța coercitivă a statului în scopul de obține obligarea pârâtei în acest sens.
A arătat că, soluția și această motivare sunt nelegale, având în vedere art. 34 alin. 5 Codul muncii, art.40 alin. 2 lit.h ) Codul muncii, unde se menționează obligația angajatorului de a elibera un document prin care se ateste activitatea desfășurată de angajat, durata activității, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate, document ce trebuie să îndeplinească toate condițiile legalității, un document util și valabil ce poate fi folosit pentru scopul în care a fost solicitat și este eliberat.
A susținut că a primit un document incomplet, conform legii acesta trebuie să cuprindă obligatoriu toate datele necesare pentru a putea să dovedească activitatea reclamantului și să stea la baza întocmirii dosarului de pensionare.
În situația în care documentul este incomplet și nu poate fi folosit, nu înseamnă că se poate reține faptul că, angajatorul s-a achitat de obligațiile prevăzute de art. 43 alin. 5 și art. 40 alin . 2 lit. h) Codul muncii.
A mai susținut ca fiind inoportună motivarea instanței referitor la art. 126 alin. 2) din H.G.257/2011, privind completarea Anexei nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive; faptul că, nu există în arhivă documentele verificabile, nu este vina sa, care nu poate să își valorifice drepturile de asigurări sociale în întregime conform activității prestate, situație în care, având în vedere și recunoașterea pârâtei că, nu are acele documente, trebuie admis capătul doi de cerere, respectiv acordarea despăgubirilor materiale și morale pentru prejudiciul cauzat prin necompletarea de către pârâtă a actului administrativ; nu se poate reține simpla scuză a pârâtei că nu are în posesie actul respectiv și să beneficieze de exonerare de răspundere, de neculpabilizarea acesteia, în condițiile în care era obligatorie un astfel de act, iar legea nu prevede că, reclamantul nu este prejudiciat la calculul drepturilor de asigurări sociale dacă nu poate dovedi activitatea depusă.
Având în vedere prevederile art.466-482 C.p.civ., a solicitat admiterea apelului și să se constate culpa pârâtei în imposibilitatea emiterii documentului, cu obligarea la plata despăgubirilor solicitate.
Intimata pârâtă . a formulat întâmpinare prin care a solicitat în temeiul art.480 alin.1 noul Cod de procedură civilă, respingerea apelului ca nefondat și păstrarea soluției apelate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept a invocat dispozițiile art.205 și următoarele noul Cod de procedură civilă.
Apelul este nefondatpentru considerentele ce succed :
Potrivit art.34 alin.5 din Codul Muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.
În același timp însă, art.126 alin.1 din HG nr.257/2011 prevede că adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și /sau a –II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în Anexa nr.14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Mai mult, în conformitate cu prevederile art.125 din HG nr.257/2011, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor pe care le înscriu în baza documentelor deținute în adeverințele pe care le eliberează în vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
În speță, la solicitarea reclamantului, pârâta a eliberat adeverința nr.143/20.02.2014, în care a menționat activitatea desfășurată de acesta în cadrul societății, durata activității, grupa de muncă și procentul în care reclamantul a desfășurat activitate în grupa de muncă.
Cu ocazia întocmirii acestei adeverințe pârâta nu a completat câmpul (spațiul) din exemplarul tipizat referitor la actul administrativ prin care s-a constatat grupa de muncă și procesul de desfășurare a activității în grupa de muncă.
Prin cererea nr.49/01.04.2014 reclamantul a solicitat completarea adeverinței nr.143/20.02.2014 și cu numărul actului administrativ prin care s-a stabilit grupa de muncă și procentul de desfășurare a activității în grupa de muncă, iar pârâta prin răspunsul transmis reclamantului i-a comunicat că nu poate completa spațiul respectiv din adeverință, întrucât nu deține un astfel de act.
Prin acțiunea adresată tribunalului, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință completă în care să fie menționat actul administrativ emis de unitate pentru precizarea locurilor de muncă, a activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă.
Tribunalul, prin sentința supusă apelului a respins în mod legal acțiunea reclamantului întrucât pârâta nu poate fi obligată să elibereze adeverința solicitată, în condițiile în care nu deține actul administrativ care atestă grupa de muncă și procentul de desfășurare a activității în grupa de muncă.
Din lucrările dosarului rezultă că pârâta nu a refuzat eliberarea adeverinței solicitate, ci dimpotrivă, a eliberat reclamantului adeverința solicitată, conformându-se astfel prevederilor art.40 alin.2 lit.h) dar și prevederilor art.34 alin.5 din Codul Muncii.
Cât privește necompletarea spațiului referitor la actul administrativ prin care s-a constatat grupa de muncă și procentul de desfășurare a activității în grupa de muncă, acest fapt nu constituie un refuz sau un abuz din partea pârâtei, respectiv o nesocotire a dispozițiilor art.40 alin.2 lit.h) și art.34 alin.5 din Codul Muncii.
Potrivit art.126 alin.1 din HG nr.257/2011, o astfel de completare poate fi făcută numai pe baza documentelor verificabile aflate în evidența societății pârâte.
Cum, în evidența pârâtei nu există nici un act administrativ cu privire la constatarea procentului și a grupei de muncă pentru perioada solicitată de reclamant, pârâta nu poate face mențiuni cu privire la un act inexistent, întrucât aceasta ar atrage răspunderea angajatorului, în condițiile art.125 din HG 257/2011.
Sentința instanței de fond este legală și temeinică și urmează a fi menținută.
Pentru considerentele expuse, apelul este nefondat și în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant P. I., domiciliat în S., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 1524 din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în S., ., județul O..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015.
Președinte, M. P.-P. | Judecător, C. S. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.02.03.2015
J.f. O.M.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1208/2015.... → |
|---|
