Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3355/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3355/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-07-2015 în dosarul nr. 615/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3355/2015
Ședința publică de la 10 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- S. P.
Judecător- C. R.
Grefier -F. I.
****
Pe rol, fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 6 iulie 2015, privind soluționarea apelului declarat de reclamanta J.(fostă B.) O.- C., domiciliată în C., ., etaj 2, județul D., împotriva sentinței civile nr.783 din 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., ., nr.32, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 6 iulie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie și instanța în conformitate cu prevederile dispozițiilor art.396 Cod pr.civ. a amânat pronunțarea la data de 10 iulie 2015.
Curtea, deliberând pronunță următoarea soluție.
INSTANȚA
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr.783 din 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamant B. (J.) O.-C. cu domiciliul în localitatea Mischii, . în contradictoriu cu pârât ., cu sediul în C., . nr 32, județul D..
S-a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecata, formulată de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Conform contractului individual de muncă încheiat de părți (f.9-10, dosar fond), reclamanta B. (J.) O. C. și-a început activitatea în cadrul societății pârâte . de 15.12.2010, în funcția de "administrator".
Pe fondul litigiului civil ivit între reclamantă și soțul acesteia, ce are calitatea de unic acționar al societății pârâte, reclamanta a solicitat încetarea contractului de muncă prin demisie (f. 14), de care s-a luat act prin decizia nr. 3/30.11.2013 (f. 13). Ca urmare, la data de 30.11.2013 contractul individual de muncă al reclamantei a încetat în baza art. 81 alin. 1 Codul Muncii.
Între clauzele contractului individual de muncă și mențiunile înscrise în REVISAL, potrivit adreselor înaintate de Inspectoratul Teritorial de Muncă D. la solicitarea instanței, există neconcordanțe în ceea ce privește funcția deținută de reclamantă, precum și data de încetare a contractului individual de muncă . Astfel, conform mențiunilor din REVISAL, funcția deținută de reclamantă este cea de a "lucrător comercial", fiind menționate totodată date privind un al doilea act încheiat de părți, care ar fi produs efecte între 01.02._13.
Cu toate acestea, pârâta a susținut constant că părțile nu au încheiat un alt contract de muncă sau act adițional la contractul încheiat în 15.12.2010, aspect confirmat și de reclamantă.
Conform art. 10, raportat la art. 16 Codul Muncii, actul care atestă existența raporturilor juridice de muncă este contractul individual de muncă, existând totodată obligația angajatorului de a înființa Registrul General ala salariaților în care se consemnează toate datele privind salariații și activitatea acestora, în condițiile art. 16 alin. 2 și art. 34 Codul Muncii. Nerespectarea dispozițiilor privind înființarea Registrului General ala salariaților sau înregistrarea eronată a datelor prevăzute de lege în acesta, poate atrage aplicarea unor sancțiuni pentru angajator, însă din punct de vedere al raporturilor juridice stabilite între părți, efecte produc doar contractele de muncă sau actele adiționale la acestea încheiate cu respectarea dispozițiilor art. 18 Codul Muncii.
În ceea ce privește activitatea efectiv prestată de către reclamantă pentru societatea pârâtă s-a reținut că, începând cu data de 23.08.2013, reclamanta nu s-a mai prezentat la serviciu, aspect ce rezultă din declarația dată în fața instanței de către reclamantă, la interogatoriul luat din oficiu, confirmat de altfel și de martora audiată în cauză, B. N..
De asemenea, s-a reținut că, potrivit buletinului de furnizare a informațiilor înaintat instanței de către ORC de pe lângă Tribunalul D. începând cu data de 25.09.2013 funcția de "administrator" al societății a fost preluată de numitul F. S. M. (f.108).
Pentru perioada în litigiu statele de plată depuse de către pârâtă nu prezintă semnăturile salariaților săi, inclusiv ale reclamantei (f.69-84, dosar fond ), însă după cum recunoaște chiar reclamanta și confirmă martora audiată în cauză, salariile erau încasate din banii încasați de societate în ziua fixată pentru plata salariilor, fără însă a li se pune la dispoziție un stat de plată aferent lunii respective, în vederea semnării.
Din răspunsurile la interogatoriul luat reclamantei de către instanță, s-a mai reținut că aceasta a luat hotărârea de a nu își încasa salariul aferent activității împreună cu soțul său (acționar unic al societății pârâte), considerând oportun să folosească sumele respective în folosul societății și nici nu a solicitat – de –a lungul desfășurării raporturilor de muncă - respectarea acestei clauze contractuale, în acest fel justificând neplata salariilor pretinse în cauză.
Conform depoziției martorei audiate în cauză, ce deține funcția de vânzătoare în cadrul societății pârâte, sumele de bani pe care le încasa zilnic erau la dispoziția reclamantei, aceasta venind deseori să ridice sumele încasate sau solicita să îi fie aduși banii prin intermediul altui salariat, cu funcția de șofer al societății .
Potrivit dispozițiilor art. 159 alin. 2 din Codul Muncii” pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani”, în același sens fiind și art. 39 alin. 1 lit. a Codul Muncii.
Totodată, la art. 168 alin. 1 din codul muncii s-a prevăzut că „plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit”.
La alin. 2 al acestui articol s-a prevăzut că „statele de plată și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator…”.
Din probele administrate în cauză, enumerate anterior, s-a constatat că reclamanta a fost salariata unității pârâte în perioada 15.12._13 (și nu de la 13.12.2010, cum susține), prestând activitate efectiv până la data de 23.08.2013 și, având în vedere obiectul contractului individual de muncă, aceasta avea atribuții de administrare și de reprezentare a societății.
Ca urmare, obligația de evidențiere a orelor de muncă prestate, precum și de verificare a efectuării plății acestora, prin intermediul foilor de pontaj, respectiv a statelor de plată, revenea chiar reclamantei.
Aceste acte, odată întocmite și avizate, reprezintă acte necesare pentru evidențierea în operațiunile contabile de determinare a drepturilor salariale, cât și dovezi ce atestă realitatea lor, sarcină ce revenea reclamantei, în calitate de "administrator" al societății.
Or, așa cum a rezultat din statele de plată depuse la dosar, în perioada în care reclamanta a îndeplinit funcția de administrator și care coincide cu perioada în litigiu, niciunul dintre salariații unității pârâte nu a semnat statele de plată lunare.
Fiind obligația sa de a se asigura că toți salariații, între care se afla și ea, au încasat salariile lunar semnând în acest sens statele de plată, în condițiile în care nu și-a îndeplinit această sarcină de serviciu, nu poate fi primită critica sa privind neîncasarea drepturilor salariale din culpa pârâtei bazată pe lipsa semnăturii sale din statele de plată.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, martora audiată în cauză, a declarat că – deși nu a semnat statele de plată, și-a încasat salariul lunar, infirmând implicit susținerea reclamantei privind neîncasarea salariilor argumentată de lipsa semnăturii în statele de plată .
S-a constatat astfel că la nivelul unității nu era respectată obligația instituită de art. 168 alin. 1 Codul Muncii, încălcarea legii fiind tolerată chiar de reclamantă .
Pe de altă parte, așa cum rezultă din prevederile art. 159 Codul Muncii, salariatul are dreptul la plata salariului corespunzător activității sale pentru munca prestată, astfel că înainte de a se proba plata salariului, trebuie dovedită prestarea efectivă a muncii de către salariat.
Or, pentru perioada 13.12._10, respectiv pentru perioada 23.08._13 reclamanta nu a prestat activitate pentru unitatea pârâtă, în cauză nefiind probată existența raporturilor juridice de muncă. Conform contractului individual de muncă reclamanta și-a început activitatea la data de 15.12.2010 și, conform răspunsului la interogatoriul luat din oficiu, declarând că nu a mai s-a mai prezentat la serviciu începând cu 23.08.2013.
Ca urmare, în lipsa prestării muncii de către reclamantă nu există nici obligația corelativă a plății salariului, în aceste perioade de timp, în sarcina pârâtei.
Pentru considerentele expuse, instanța a constatat neîntemeiată acțiunea reclamantei, urmând să o respingă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta J.(fostă B.) O.- C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie :
În motivele de apel se arată că în mod greșit a fost respinsă acțiunea, iar instanța a soluționat cauza plecând de la proba cu interogatoriu, și trăgând concluzia greșită că apelanta, în calitate de administrator al societății și-ar fi încasat salariul pentru perioada 15.12.2010 – 23.08.2013, reținând și faptul că, pe perioada 23.08._13 nu a mai prestat activitate pentru unitatea pârâtă.
Apelanta arată că a prestat muncă pentru societatea pârâtă, dar așa cum rezultă din interogatoriu și declarația martorei, la ridicarea salariilor nu se semnau statele de plată, dar aceasta nu înseamnă că nu se ținea o evidență a acestor sume de bani, ținându-se un registru de intrări și ieșiri ce se află în posesia unității, unde la rubrica „ ieșiri” erau trecute sumele reținute de către vânzătoare cu titlu de salariu.
Apelanta mai arată că a fost de acord pentru o perioadă temporară, ca sumele care i se cuveneau cu titlu de salariu să fie temporar folosite în interesul societății, dar nu înseamnă că a renunțat vreodată și definitiv la banii cuveniți pentru munca sa, iar instanța trebuia să cerceteze în baza rolului activ dacă apelanta și-a încasat salariul și să nu tragă concluzii din declarațiile martorilor.
Se solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
La data de 18.05.2015 intimata pârâtă . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Apelul este fondat.
Potrivit dispoz. art. 168 alin. 1 Codul muncii, după republicare, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Prin urmare, legiuitorul obligă angajatorul la o maximă diligență în ceea ce privește plata salariilor, obligându-l să întocmească state de plată sau price alte documente justificative, pe care salariatul să le semneze pentru confirmarea primirii salariului.
În practica judiciară s-a reținut că, în caz de conflict de muncă, angajatorul este cel care are sarcina probei – potrivit art. 287 Codul muncii, înainte de republicare -, deci de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite salariatului, textul de lege al art. 168 alin. 1 stabilind și modalitatea prin care poate fi probată plata salariilor: prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative.
În analiza excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege (art. 168 alin. 1 Codul muncii după republicare ) Curtea Constituțională prin Decizia 1010/2010 și Decizia 882/2012 a reținut că acest text de lege nu creează o situație discriminatorie sau favorizantă vreuneia dintre părțile contractului de muncă, ci pune doar în aplicare principiul general de drept comun prev. și de art. 1891 cod civil 1864 potrivit căruia, actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, fiind exclusă proba cu martori . Această cerință nu vine decât să contribuie la protejarea siguranței raporturilor juridice dintre salariați și angajatori. De asemenea nu este împiedicată nici exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deține documentele justificative prevăzute de textul de lege criticat, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe.
Din prevederile art. 168 alin.1 și deciziile 1010/2010 și 882/2012 ale Curții Constituționale rezultă fără echivoc care sunt probele admisibile pentru dovada plății salariului. În această categorie intră statele de plată și orice alte documente justificative, fiind vorba deci de proba cu înscrisuri. Este evident astfel că în această categorie nu poate fi inclusă proba cu martori.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a administrat proba cu martori pentru dovada plății salariului, această probă fiind inadmisibilă raportat la dispoz. art.168 alin. 1 Codul muncii.
În condițiile în care unitatea însăși recunoaște că nu a întocmit state de plată, aceasta având sarcina probei, potrivit dispoz. art. 287 Codul muncii, rezultă că nu se face dovada achitării drepturilor bănești către salariata apelantă. Faptul că aceasta era o practică a unității intimate nu poate reprezenta un argument care să prezinte vreo relevanță . De asemenea, nu poate fi reținută nici apărarea intimatei din întâmpinare ce vizează invocarea principiului nemo auditur propriam tulpitudinem allegans, întrucât indiferent de conduita unui salariat, unitatea avea obligația de a respecta dispozițiile legale și nu face dovada că ar fi dispus vreo sancțiune disciplinară împotriva apelantei, care nu și-ar fi îndeplinit obligațiile rezultate din activitatea sa.
În această situație, în mod greșit instanța de fond nu acordă relevanță faptului că unitatea intimată nu întocmea state de plată, arătând în mod greșit că „încălcarea legii era tolerată chiar și de reclamantă” .
Prin urmare, în condițiile lipsei dovezilor stabilite de lege – art. 168 alin. 1 Codul muncii - că apelanta și-a încasat salariul, criticile acesteia sunt întemeiate. În ceea ce privește perioada pentru care se apreciază întemeiată această cerere, în situația în care apelanta a oscilat din acest punct de vedere, Curtea va avea în vedere, ca o dovadă cererea apelantei de la fila 14, fond privind demisia și în care solicită plata drepturilor salariale pentru perioada 01.01._13, astfel că aceasta este perioada care urmează a fi avută în vedere.
Referitor la susținerea intimatei, în sensul că ar fi existat o convenție între părți cu privire la renunțarea de către apelantă a drepturilor sale bănești în favoarea societății, acest argument nu poate fi avut în vedere, întrucât există interdicția statornicită de dispoz. art. 38 alin.1 Codul muncii potrivit căreia salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse și de prev. art. 480 alin. 2 C.pr.civilă, se va admite apelul, se va schimba sentința civilă, în sensul că se va admite în parte acțiunea.
Va fi obligată pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale pe perioada 01.01.2013- 6.11.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta J.(fostă B.) O.- C., domiciliată în C., ., etaj 2, județul D., împotriva sentinței civile nr.783 din 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., cu sediul în C., ., nr.32, județul D..
Schimbă sentința civilă nr.783 din 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ civilă în sensul că admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale pe perioada 01.01.2013- 6.11.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iulie 2015
Președinte, S. P. | Judecător, C. R. | |
Grefier, F. I. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./Ex.4/15.07.2015
Jud.Fond/ D. S.
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3539/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 829/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
