Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 5315/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5315/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 5403/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1397/2015
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul B. V. C., împotriva sentinței civile nr. 5315 din 04 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C. MARFĂ" S.A. BUCUREȘTI și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C. MARFA" S.A. -SUCURSALA BANAT OLTENIA, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat peste termenul prevăzut de lege, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității apelului promovat în cauză și a rămas în pronunțare cu privire la excepția invocată
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 01.08.2014, reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA București și S.N.T.F.M. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat-Oltenia, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligate la plata în solidar a unei despăgubiri egală cu valoarea următoarelor drepturi neacordate, reprezentând diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind cls. I la aplicarea claselor de ierarhizare pe perioadele 01.08._13, de 750 lei pentru perioada 01.02._13, de 800 lei pentru perioada 01.07._13 și drepturile efectiv plătite în funcție de timpul efectiv lucrat, conform art. 7 al.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2013, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie.
De asemenea, s-a solicitat să fie obligate pârâtele la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculată în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la plata efectivă, precum și obligarea la plata contribuțiilor aferente acestor drepturi salariale și a impozitului, potrivit art.40 alin.2 lit. f) C. muncii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5315 din 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul M., s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. V. C. în contradictoriu cu pârâtele S. "C. MARFA" SA BUCUREȘTI și S. "C. MARFĂ " SA-SUCURSALA BANAT-OLTENIA.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul M. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Reclamantul B. C. a fost angajatul pârâtei S. C. Marfă SA – Sucursala Banat Oltenia, Depoul de Exploatare C., desfășurând activitatea în cadrul Remizei Dr. Tr. S., în funcția de mecanic ajutor locomotivă, având încheiat contract individual de muncă pe durată nedeterminată, așa cum rezultă din adeverința nr. 1TR_ eliberată de pârâtă, desfășurând activitatea până la data de 28.10.2013 când potrivit Deciziei nr. 1TR7/5583/28.10.2013 contractul de muncă încheiat cu pârâta a încetat .
Prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egală cu valoarea următoarelor drepturi neacordate, reprezentând diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind cls. I la aplicarea claselor de ierarhizare claselor de ierarhizare pe perioadele 01.08._13, de 750 lei pentru perioada 01.02._13 și de 800 lei pentru perioada 01.07._13 și drepturile efectiv plătite în funcție de timpul efectiv lucrat, conform art. 7 al.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, precum și în baza hotărârilor de guvern privind stabilirea salariului minim pe economie.
În ceea ce privește acordarea diferențelor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 7 alin.3 și art. 106 alin.8, coroborate cu anexa 1 din CCM încheiat la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 și 2012-2014, salariul de 750 lei, 800 lei și 850 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, potrivit HG nr.1193/2010, GH 1225/2011 și HG 23/2013, instanța a constatat următoarele:
Începând cu 1 ianuarie 2011 ar fi fost aplicabil CCM nr. 2584/2 iunie 2009 încheiat la nivelul S. C. Marfă, prelungit prin Actul adițional nr. 1713/21 aprilie 2010.
În același timp, CCM nr. 15/16 februarie 2011 încheiat la nivel de unitate menționează, la art. 106, că părțile stabilesc că, la următoarele discuții privind un noul CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare.
Aceleași mențiuni se regăsesc și în contractul la nivel de unitate aplicabil perioadei 20 aprilie 2012/19 aprilie 2014, nr. 108/20.03.2012 care, în art. 98 menționează expres și că, pe durata valabilității prezentului CCM nu se acordă drepturile salariale în discuție.
De altfel, în cele două contracte încheiate la nivel de unitate, s-a prevăzut expres, la art. 7 alin. 3, că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1, care nu face nici o referire la coeficienții de salarizare.
Instanța a reținut că, potrivit art. 1 și 2 din HG 1193/2010 „salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Cât privește HG 1225/2011 în art. 1 și 2 s-au prevăzut următoarele: „Art. 1 - Începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră.
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.”
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din HG 23/2013 „Începând cu data de 1 februarie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,44 lei/oră.(2) Începând cu data de 1 iulie 2013, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună în anul 2013, reprezentând 4,74 lei/oră.”
Art. 2 - Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art.1”.
Dispozițiile legale menționate au creat obligații pentru angajatori numai sub aspectul cuantumului salariilor de bază minime brute ce urmau a fi achitate în perioada de referință a fiecărui act normativ menționat; când în stabilirea salariului de bază al unui salariat interveneau elemente (diverse sporuri) care asigurau depășirea acestui nivel, dispozițiile legale menționate nu puteau fi incidente în sensul ca sumele menționate în cele două acte normative să fie utilizate pentru determinarea salariului de bază al angajatului respectiv.
Un argument în susținerea celor expuse îl constituie prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 283/2011.
Prin art. 10 alin.1 din Legea nr. 284/2010 s-a prevăzut că „salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință”.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 283/2011 a prevăzut că „valoarea de referință se menține și în anul 2012 la 600 lei.”
Rezultă din norma legală citată că, deși salariul de bază minim brut garantat în plată a fost stabilit, prin HG 1225/2011, la 700 lei lunar pentru anul 2012, pentru stabilirea salariilor de bază din sistemul bugetar nu era utilizat acest cuantum, ci valoarea de referință, stabilită a fi de 600 lei în anul 2012.
Referitor la plata diferențelor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei, respectiv de 800 lei corespunzător clasei 1 de salarizare, potrivit HG nr. 23/2013 s-a reținut că, prin aceste hotărâri de guvern, invocate de reclamant, statul garantează plata unui salariu de bază minim, pentru toți salariații, stabilind totodată obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic decât acela.
Acest lucru s-a întâmplat și în cazul reclamantului, angajatorul acordându-i acestuia un salariu de bază superior celui reglementat de actele normative invocate, fiind salarizat potrivit clasei 25 de salarizare cu un salariu de 1.241 lei .
Acest aspect a fost recunoscut inclusiv de reclamant prin acțiunea introductivă, în cadrul căreia a arătat că și după . hotărârilor de guvern privind salariile minime pe economie, angajatorul a stabilit acest salariu la nivelul claselor 1-8 de salarizare.
Faptul că acest salariu este stabilit, conform CCM, pe baza unei formule ce are drept scop diferențierea salariilor în funcție de anumite criterii, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, nu conduce la concluzia că a fost încălcată hotărârea de guvern, cât timp salariul astfel stabilit este superior celui reglementat de hotărârea de guvern.
Hotărârile de guvern invocate nu fac vorbire de salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci de salariul de bază al salariatului, indiferent de modul cum este stabilit și calculat.
De altfel, reclamantul a beneficiat de un salariu de bază este mai mare decât cel minim pe economie stabilit de actele normative invocate, dar consideră în mod eronat că acesta ar fi trebuit calculat nu în funcție de salariul de bază pentru clasa 1 de salarizare, cum este prevăzut în CCM, ci în funcție de salariul minim pe economie.
Față de considerentele expuse, instanța a constatat că cererea reclamantului privind acordarea diferențelor salariale în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei este neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul B. V. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit acțiunea introdusă și actele depuse la dosar.
Astfel, reclamantul a precizat că personal nu a beneficiat de mărirea salariului pârâtele nu i-au plătit un salariu corect, corespunzător clasei de salarizare convenită cu angajatorul pornind de la clasa 1 de salarizare corespunzător unui salariu minim brut de 600 lei și nu unui salariu minim brut de 700 lei, 750 lei, 800 lei așa cum este prevăzut la clasa 1 de salarizare în CCM aplicabile în perioada 2011-2014 precum și față de dispozițiile HG nr. 1193/2010, HG 1225/2011, nr. 23/2013, nr. 871/2013 privind salariul minim brut pe economie.
Aceste HG au fost date pentru toate categoriile de salariați toți ar fi trebuit să beneficieze de aceste măriri, care trebuiau să se regăsească în creșterea salariului.
A arătat că de aceste măriri conform actelor depuse au beneficiat numai angajații cu clasele de salarizare 1-8, 1-10.
Restul angajaților, printre care se află și reclamantul, nu au beneficiat de această mărire.
In HG sus menționate nu se precizează că de aceste măriri beneficiază numai o categorie de salariați din contră de aceste măriri trebuie să beneficieze toți salariații.
S-a precizat că dacă salariul minim pe economie crește mereu, iar reclamantului nu i se aplică această creștere se va ajunge ca un angajat cu clasa 1-10 să aibă același salariu cu el, cu clasa 25 de salarizare, cu toate că funcția prestată de reclamant la data respectivă necesita o pregătire profesională superioară cu mai multe responsabilități și riscuri.
S-a menționat că, în ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate mai sus a constatat că instanța Tribunalul M. nu ia în considerare CCM încheiate la nivel de S. C. Marfă SA pe anii 2011-2012, 2012-2014.
Potrivit art. 7 alin. 3 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012, 2012-2014 "Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilește conform Anexei nr. 1" în care sunt prevăzute clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare.
Conform Anexei 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 lei pentru anii 2011-2012, 2013.
Salariul de bază brut corespunzător fiecărei clase de salarizare a fost calculat după formula S= S clasa 1 X K unde S - reprezintă salariul corespunzător clasei de salarizare negociate. S clasa 1 - reprezintă salariul corespunzător clasei 1 de salarizare conform Anexei nr. 1. k - reprezintă coeficientul de ierarhizare al claselor de ierarhizare.
S-a mai arătat că, pârâtele nu au respectat aceste prevederi și au stabilit un salariu de bază mai mic cum rezultă din actele depuse la dosar.
Ca urmare pârâtele au încălcat prevederile CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012, 2012-2014 și prevederile art. 40 alin. 2 lit. c CM potrivit cărora "Angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din CCM aplicabile și din contractul individual de muncă" precum și dispozițiile art., prevederile art. 229 alin. 4 (anterior art. 236 alin. 4) CM potrivit cărora "Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiile legale constituie legea părților".
Referitor la perioada de valabilitate a contractelor de muncă aplicabile la nivel de unitate, CCM pentru anii 2011-2012 a fost înregistrat la ITM București sub nr. 15/16.02.2011 și potrivit art. 2 alin. 1 s-a aplicat de la data înregistrării.
Potrivit art. 2 alin. 2 din CCM acest contract a fost valabil 1 an.
Față de aceste dispoziții contractuale s-a constatat că, contractul colectiv a produs efecte pe perioada 16.02._12.
Referitor la CCM la nivel de unitate pentru anii 2012-2014 acesta a fost înregistrat la ITM București sub nr. 108/20.04.2012 și potrivit art. 2 alin. 1 s-a aplicat de la data înregistrării.
Potrivit art. 2 alin. 3 din CCM acest contract a fost valabil 2 ani de la data înregistrării, producând efecte începând cu data de 20.04.2012.
Pentru perioada de 16.02._12 la nivelul societății nu a fost încheiat contract colectiv de muncă, însă pentru această perioadă sunt aplicabile dispozițiile HG 1225/14.12.2011 prin care s-a stabilit că începând cu 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este 700 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,33 ore în medie pe lună în anul 2012 reprezentând 4,13 lei/oră.
Reclamantul consideră că a fost discriminat de către instanța Tribunalul M. care i-a respins acțiunea și care greșit a interpretat actele din dosar, întrucât în dosarul nr._/101/2013 sentința nr. 412/2013 pronunțată de către același complet de judecată rămasă definitivă și irevocabilă, aceeași speță, reclamanții fiindu-i colegi la aceeași societate, a fost admisă acțiunea .
De menționat că și în acest dosar au fost folosite aceleași înscrisuri și administrate aceleași probe.
A arătat că, instanța Tribunalul M., interpretează diferit două spețe identice, pronunțând două hotărâri diferite.
Față de cele relatate solicită să-i fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată, să fie obligate pârâtele să-i plătească diferențele de drepturi salariale, dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare pe perioada 01.08._13, 750 lei pentru perioada 01.02._13, 800 lei pentru perioada 01.07._13 și drepturile efectiv plătite în funcție de timpul efectiv lucrat conform art. 7 alin. 3 și art. 106 alin. 8 cu anexa nr. 1 din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011-2012 precum și în baza HG privind stabilirea salariului minim pe economie.
Mai solicită ca pârâtele să fie obligate la plata actualizată a acestor sume și a dobânzii legale calculate în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la data plății efective.
A depus Sentința nr. 4121 a Tribunalului M., Decizia nr. 556/2014 a Curții de Apel C., Sentința nr. 2866/02.08 Tribunalul M., Decizia nr. 4087/06.11.2014.
Intimatele pârâte au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul M. ca fiind temeinică și legală.
Apelul este tardiv.
Potrivit prevederilor art.215 din Legea 62/10.05.2011 privind dialogul social în materia litigiilor de muncă, așa cum a fost implicit modificată prin Legea 76/2012, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 și 186 Cod procedură civilă precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că apelantul reclamant B. V. C., a primit sentința la data de 16.12.2014, conform dovezii de înmânare aflată la fila 114 dosar fond, iar apelul a fost depus la Tribunalul M. la data de 12.01.2015, deci peste termenul legal prevăzut de lege.
Întrucât apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința lui, potrivit dispozițiilor legale invocate, apelul declarat se va respinge ca fiind tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de nelegalitate care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca fiind tardiv formulat, apelul declarat de reclamantul B. V. C., împotriva sentinței civile nr. 5315 din 04 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C. MARFĂ" S.A. BUCUREȘTI și SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "C. MARFA" S.A. -SUCURSALA BANAT OLTENIA.
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./30.03.2015
Tehn. N.A./ 5 ex.
J. f. L. S.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2531/2015.... | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 3001/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
