Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2531/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2531/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 10229/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2531
Ședința publică de la 21 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător P. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-intimată Societatea I. K. SRL, cu sediul în C., .-1943) nr. 34, județul D., reprezentată convențional de SCPA TUMBAR C.&P., cu sediul profesional în C., ..30, Clădirea Malmo, etaj 2, împotriva sentinței civile nr.486 din 03.02.2014, 0pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator B. T., cu domiciliul în comuna C., . nr. 9, județul D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat C. D., pentru apelanta-intimată Societatea I. K. SRL și intimatul-contestator B. T., asistat de avocat C. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că prin încheierea nr.41/18.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I Civilă, s-a admis cererea de abținere formulată de d-na. judecător B. E., membru al completului de judecată C 10A; apelul a fost declarat și motivat în termen; intimatul-contestator a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._ /29.04.2015, după care;
Avocat C. D., pentru apelanta-intimată Societatea I. K. SRL, a depus la dosar o cerere de strămutare, care a fost comunicată și părții adverse și a solicitat acordarea unui termen pentru a face dovada înregistrării acestei cereri la ÎCCJ.
Avocat C. D., pentru intimatul-contestator B. T., a arătat că se opune pentru acordarea unui termen, deoarece cererea de strămutare privește modalitatea de soluționare a deciziei Tribunalului și nu a Curții de Apel C., această cerere vizând de fapt calitatea părților din dosar.
Instanța a respins cererea de acordare a unui termen pentru a se face dovada înregistrării cererii la ICCJ, având în vedere că, potrivit legii, dacă se consideră întemeiată cererea, se poate anula decizia dată de Curtea de Apel.
Avocat C. D., pentru apelanta-intimată Societatea I. K. SRL, a solicitat încuviințarea cererii de probatorii pe excepția tardivității și anume, efectuarea unei adrese către Poșta Română care să comunice copia chitanței de pe contestația formulată de contestator, iar în subsidiar, a solicitat efectuarea unei expertize metrologice, prin care să se determine dacă înscrisurile depuse de contestator pot avea greutatea de 36 g, menționată în adeverința de la Poștă.
Avocat C. D., pentru intimatul-contestator B. T., a solicitat respingerea acestei cereri, susținând că Poșta Română a eliberat un înscris prin care se arată a fost emisă recomandată, iar recipisa a fost înaintată tribunalului, astfel încât o altă adresă în acest sens ar fi inutilă.
De asemenea, nu este de acord nici cu efectuarea unei expertize metrologice, deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă numărul și data recomandatei, neputându-se oferi informații eronate.
Instanța respinge cererea de probatorii formulată de reprezentantul apelantei, apreciind că este inutilă deoarece Poșta Română a înaintat actele pe care le deținea cu privire la data depunerii de către contestator a plicului înaintat tribunalului.
În ceea ce privește efectuarea expertizei, instanța a apreciat că nu se impune o nouă expertiză deoarece intimata avea posibilitatea să depună o expertiză extrajudiciară, prin care să facă dovada cât cântăresc foile de hârtie depuse de contestator.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat C. D., pentru apelanta-intimată Societatea I. K. SRL, a solicitat admiterea apelului conform motivelor expuse pe larg în cererea de apel, schimbarea sentinței, în sensul respingerii contestației. În esență, a susținut că în mod greșit a fost unită excepția tardivității cu fondul cauzei, deoarece această excepție este una absolută și trebuia soluționată la momentul respectiv. A mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile de la dosar și anume hotărâre A. prin care societatea a dispus desființarea a trei posturi, printre care și postul ocupat de constatator, apreciind că a fost desființat cu rea credință doar postul contestatorului. Această decizie de desființare a posturilor a fost determinată de faptul că societatea și-a reorganizat activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționari eficiente, reducerea cheltuielilor cu personalul și dimensionarea numărului de salariați potrivit nevoilor reale. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că acestea vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat C. D., pentru intimatul-contestator B. T., a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, conform motivelor expuse pe larg în întâmpinare. A susținut că din toate de la dosar rezultă că desființarea postului nu a avut o cauză reală și serioasă, ci a fost determinată de un conflict avut de contestator în cadrul unității, urmărindu-se îndepărtarea din societate a petentului, care a devenit subit incomod. În ceea ce privește dificultățile financiare, a arătat că aceasta nu justifica desfacerea raporturilor de muncă ale unui salariat, cât timp performanțele economice ale societății sunt cât mai mari posibile. De asemenea, înscrisurile depuse la dosar demonstrează buna activitate a contestatorului în cadrul unității, fiind un abuz de putere din partea unității de a-l îndepărta pe salariat. Solicită plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului de față ;
La data de 4 iunie 2013, B. T. a formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 654/15.04.2013 solicitând anularea acesteia, repunerea părților în situația anterioară, obligarea intimatei la despăgubiri începând cu data concedierii și până la reintegrarea efectivă pe post sau pe un post similar corespunzător pregătirii sale profesionale.
La data de 4.10.2014, intimata a formulat întimpinare, invocând excepția tardivității introducerii contestației, iar pe fond solicitând respingerea acesteia.
Prin sentința nr. 486 din 3 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul D., s-a respins excepția tardivității.
S-a admis contestația, a fost anulată decizia 64/15.04.2013, emisă de intimată.
A fost obligată intimata către contestator la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în perioada dintre data emiterii deciziei anulate și data pronunțării prezentei hotărârii .
S-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii actului de concediere cu reîncadrarea contestatorului pe același post sau pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale.
A fost obligată intimata către contestator la 4000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că a fost comunicată contestatorului decizia de concediere la data de 18.04.2013, când acesta a luat cunoștință efectiv de act și contestația a fost înregistrată la 05.06.08.15, fiind respectat termenul legal.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 65 codul muncii, astfel că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă, să aibă o cauză reală și să aibă o cauză serioasă.
S-a reținut că la data de 04.03.2013 a avut loc A., care a emis Hotărârea nr. 118 prin care se dispune desființarea locului de muncă ocupat de salariatul contestator.
Tribunalul a reținut că în aceeași perioadă a existat un conflict între salariat și un terț de care societatea este legată prin anumite interese și s-a apreciat că acesta ar putea fi motivul concedierii.
S-a reținut că în decizia de concediere cuprinde mențiunea "atribuțiile postului ocupat de B. T. sunt descrise la art. II, "Felul serviciului", alin 2 din Contractul individual de muncă", mențiune care nu este specifică deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă ci, dimpotrivă, este necesară în momentul încheierii contractului individual de muncă și se materializează, de regulă, prin fișa postului.
S-a apreciat că inserarea acestei mențiuni s-a făcut în scopul de a justifica susținerea intimatei că societatea nu mai operează cu activități de genul celor prestate de către salariat.
S-a avut în vedere și faptul că la data de 08.03.2013 salariatului i s-a solicitat pentru prima dată semnarea fișei postului pentru luarea la cunoștință a atribuțiilor de serviciu specifice funcției de expert vamal, certificând astfel retroactiv activitatea desfășurată de salariat încă din momentul angajării, iunie 1998. S-a apreciat că astfel angajatorul a realizat necesitatea existenței unei fișe a postului pentru salariatul concediat și a constituit înscrisul în scopul justificării încetării raporturilor de muncă.
Tribunalul a considerat că în cauza dedusă judecății se face confuzie între "locul de muncă" și "postul ocupat se salariat" iar în condițiile în care art.65 din Cod face vorbire de desființarea locului de muncă, în speță s-a constatat că demersul angajatorului s-a concretizat în eliminarea din organigramă a postului.
S-a concluzionat că nu a avut loc o desființare a locului de muncă, ci o desființare a postului operată la voința exclusivă a angajatorului cu sau fără luarea în considerare a dificultăților economice.
Instanța a analizat dacă a existat o cauză serioasă, arătând că desființarea postului operată în organigrama, deși efectivă, nu a avut o cauză reală și serioasă, ci a urmărit îndepărtarea din organizație a unui salariat perceput ca fiind incomod. S-a apreciat că în cauza dedusă judecății condiția de efectivitate este în mod cert îndeplinită prin voința exclusivă a angajatorului în exercitarea dreptului său de a stabili organizarea și funcționarea societății dar decizia angajatorului se dovedește deficitară în ceea ce privește condiția existenței unei cauze reale și serioase.
S-a reținut că decizia de concediere nu este motivată sub aspectul indicării cauzelor ce au determinat luarea acestei măsuri. S-a făcut referire la apărarea din întâmpinare, referitoare la dificultățile economice și conjuncturii geopolitice ( aderarea României la Uniunea Europeană, ) dar acest motiv nu a fost considerat motiv real în condițiile în care pretinsele modificări ale conjuncturii geopolitice s-au produs cu mulți ani în urmă.
S-a apreciat că angajatorul a făcut abstracție de vechimea salariatului în firmă, de rezultatele obținute, care se prezumă ca fiind bune în condițiile în care nu a fost înlăturat de la majorările salariale, de competențele ce puteau acoperi alte activități din cadrul firmei. Situația dedusă judecății ar fi fost evitată dacă angajatorul i-ar fi adus salariatului la cunoștință, individual sau în cadru organizat la nivel de sindicat, în executarea obligațiilor prevăzute de art. 4o alin 1 lit. a, în timp util și anterior concedierii, faptele și împrejurările pentru care se impune încetarea raporturilor de muncă. În acest context s-ar fi putut identifica posibilitățile de continuare a raporturilor de muncă însă informarea salariatului s-a făcut în preajma datei concedierii și ocazionat de un conflict intern între salariat și o persoană fizică din afara societății, dar cu care societatea se află în relații contractuale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-intimată Societatea I. K. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a criticat modalitatea de soluționare a excepției tardivității contestației, susținându-se că data luării la cunoștință despre decizia de concediere este data depunerii deciziei în cutia poștala a contestatorului de la adresa de domiciliu, în data de 17.04.2013, ora 16.10, așa cum rezulta din Procesul verbal de înmânare întocmit de B. llie M.-M., data împlinirii termenului fiind luni, 03 iunie 2013
Apelanta a susținut că instanța de fond dă preferința unei simple mențiuni aplicata pe prima fila a contestației, respectiv datei aplicata cu stampila și rezoluția din 04 iunie 2013, în contra dovezii existenta la fila 107 din dosar constând in lista poștala de distribuire a trimiterilor recomandate unde apare data de 05 iunie 2013 ca data de expediere, iar la poziția 25 este menționata chiar recomandata nr.4038.
S-a criticat referirea tribunalului la dispozițiile art.93 alin.l si 2 ind.l din HG 387/2005, susținând că nu exista nici un proces verbal întocmit în condițiile textului invocat din care să reiasă data certa a înregistrării excepționale la registratura.
S-a susținut că judecătorul fondului a respins nemotivat excepția de tardivitate, dând preferință principiului disponibilității față de principiul legalității, în condițiile în care la dosar nu se găsește plicul prin care contestatorul pretinde că a trimis cererea de chemare în judecată la instanță, adeverința fără număr și neasumată de nicio persoană angajat al Poștei Române nu poate face dovada pretinsă, ci doar proba faptului că s-a trimis ceva de către cabinetul de avocat care îl reprezintă pe contestator, către Tribunalul D., dar in niciun caz nu poate fi făcuta dovada ca aceasta trimitere poștala a conținut contestația si actele depuse in cauza de fata;
Apelantul a arătat că nu există o recipisă care să ateste primirea corespondenței de către Tribunalul D.; nu există factura prin care s-au achitat serviciile poștale; arhiva Tribunalului D. nu a oferit nici un răspuns la solicitarea de informații a completului de judecată; judecătorul cauzei nu a insistat în administrarea unei probe pe care o încuviințase, a respins mai multe cereri de probe prin care intimata urmărea să se stabilească dacă adeverința depusă în probatoriu de către apărătorul contestatorului are legătură cu prezenta cauză ori nu; adeverința folosită de contestator certifică transmiterea unui plic în greutate de 36 g, greutate în mod evident infimă raportat la cea pe care o poate avea numărul de file depuse de contestator (înscrisurile depuse de contestator nu pot avea o greutate mai mică de 200 g);
S-a susținut că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 248 alin.4 NCPC, pentru soluționarea acestei excepții nu era necesara administrarea acelorași dovezi ca și pentru fondul cauzei, ci doar proba cu înscrisuri și adresele solicitate, astfel că nu se impune unirea excepției cu fondul.
În aceste condiții, invocă nelegalitatea soluției de unire cu fondul a soluționării excepției tardivității.
În ceea ce privește fondul cauzei, apelanta a susținut că motivarea sentinței este contradictorie și nelegală, că au fost constatate subiectiv anumite aspecte cuprinse la filele 13-15 din sentința atacata.
O prima constatare greșita este aceea ca societatea a dispus prin hotărâre A. in data de 04.03.2013 desființarea locului de munca ocupat de salariatul constatator, deși au fost desființate trei posturi-1 post de economist contabil - expert vamal - sef serviciu import-export din cadrul Departamentului Logistica și 2 posturi de programator din C. CED-compartiment Informatica.
A arătat că în mod greșit Tribunalul D. nu a reținut că decizia a fost determinata de faptul că societatea nu mai desfășoară operațiuni vamale dar si de necesitatea reorganizării activității in conformitate cu cerințele unei funcționari eficiente, reducerea cheltuielilor cu personalul si dimensionarea numărului de salariați potrivit nevoilor reale.
A criticat cele reținute de tribunal în legătură cu discuțiile care au dat un conflict intre contestator și un terț, administrator la o alta firma, Manufactura de Est, concedierea nefiind determinată de un eventual conflict pe care unul sau altul dintre salariați l-ar avea cu Minghelli Tiziano, persoana care din punct de vedere al conducerii societății și activității este total străin de I. K. SRL, aprecierea martorilor fiind combătută de înscrisurile prezentate în probatoriu.
A enumerat înscrisurile depuse la dosar și care fac dovada ca interpretarea instanței de fond sau aprecierea martorului B. F. sunt greșite.
A criticat cele reținute de tribunal în legătură cu fișa postului contestatorului și motivul concedierii, arătând că acesta nu îl reprezintă desființarea postului determinata de dificultățile economice întâmpinate de intimată, așa cum, în mod eronat a reținut instanța, ci a fost determinata de împrejurarea ca, urmare a aderării României la Uniunea Europena, spațiul in care își desfășoară activitatea intimata este circumscris spațiului Uniunii Europene, astfel ca, din motive evident obiective, nu mai realizează operațiuni vamale, de import-export.
Acest lucru a determinat necesitatea regândirii si redimensionării posturilor, astfel încât să eficientizeze activitatea si, implicit, sa reducă costurile, toate acestea fiind motive ce au determinat desființarea postului ocupat de contestator, fără legătura cu persoana acestuia.
Consideră că din actele dosarului si din susținerile expuse reiese ca desființarea postului in discuție a avut o cauza reala si serioasa, independenta de conduita salariatului, . a urmărit eficientizarea activității, prin dimensionarea posturilor in funcție de nevoile reale, nu datorita dificultăților economice, ci datorita conjuncturii geo-politice.
În drept, își întemeiază apelul pe dispozițiile art.466 și urm., art.476 alin. l si 480alin.2 NCPC.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente.
Prin motivele de apel s-au adus critici referitoare la soluționarea excepției tardivității formulării contestației și cu privire la fondul cauzei.
Prima categorie de critici, vizând soluționarea excepției, nu sunt întemeiate, tribunalul apreciind în mod corect că a fost formulată în termenul legal contestația.
Excepția tardivității este una peremtorie, care tinde la împiedicarea judecății pe fond a unei cereri, prin urmare pentru soluționarea excepției se pot administra probe, dar nu se poate uni cu fondul cauzei, soluționarea pe fond și pe excepție excluzându-se una pe alta.
Soluția aleasă de prima instanță, de a uni excepția tardivității cu fondul cauzei nu este una corectă din punct de vedere juridic, dar sentința nu poate fi anulată pe acest considerent. Instanța de control judiciar trebuie să decidă dacă soluția asupra excepției este corectă, chiar dacă normele procedurale de soluționare au fost ignorate.
Cu privire la data când a fost comunicată contestatorului decizia de încetare a contractului de muncă nu au fost aduse critici în apel, apelanta arătând că termenul de formulare a contestației a început să curgă la data de 3 iunie 2015.
La fila 2 a dosarului primei instanțe este depusă contestația formulată de B. T., fiind menționată data de 5.06.2013 ca fiind data înregistrării. Contestația nu este însoțită de un plic poștal, însă contestatorul a susținut prin răspunsul la întâmpinare depus la 22.10.2013 că a trimis actul prin poștă, făcând dovada cu adeverința emisă de oficiul poștal la data de 21.11.2013 că avocatul contestatorului a expediat o corespondență către Tribunalul D. la data de 3.06.2013, cu nr. 4038-4038.
Datele din adeverință sunt confirmate de lista de distribuire a corespondenței de la Oficiul Poștal C. 3 către Tribunalul D., în care figurează la poziția 25 ca fiind primită la tribunal corespondența cu nr. 4038. Astfel, data de 5 iunie este data primirii corespondenței, iar nu cea a trimiterii acesteia de către parte, cum greșit susține apelanta.
Din coroborarea celor două înscrisuri rezultă că la oficiul poștal corespondența a fost depusă la 3.06.2013, iar la tribunal aceasta a fost primită la 5.06.2013.
Chiar dacă nu se face dovada expresă a conținutului corespondenței, se apreciază că sunt suficiente elemente pentru a se aprecia că avocatul contestatorului a depus la 3 iunie 2013 corespondența conținând contestația ce a fost înregistrată la tribunal la 5.06.2013. Nu se pot imputa părții eventuale disfuncționalități în serviciul instanței legate de pierderea plicului cu care a fost expediată corespondența și nu se poate aplica sancțiunea procesuală a respingerii cererii ca fiind tardiv formulată, în condițiile în care există cel puțin o prezumție că a depus la poștă, în termen, contestația.
În atare situație, se impune analiza pe fond a cererii și, implicit, a motivelor de apel, excepția de tardivitate fiind corect soluționată de prima instanță.
Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, text în baza căruia s-a dispus desfacerea contractului de muncă, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Codul muncii nu conține multe dispoziții cu privire la concedierea individuală din motive care nu țin de persoana salariatului, precizând doar că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și aibă o cauză reală și serioasă.
Desființarea locului de muncă este efectivă în cazul în care organigrama societății reflectă clar modificarea structurii posturilor prin eliminarea locului de muncă desființat, astfel ca acesta să nu se mai regăsească în organigrama societății după finalizarea procedurii de restructurare internă. În aprecierea caracterului efectiv al desființării postului se are în vedere ca desființarea să fie definitivă, cu raportare la perioada de timp în care are loc reorganizarea societății, fiind posibil ca după redresarea economică postul să fie reînființat.
În speță, tribunalul a reținut că este îndeplinită condiția de efectivitate a desființării postului, aspect care nu a fost criticat în calea de atac și ca urmare a intrat în puterea lucrului judecat, această concluzie fiind corectă și argumentată pornind de la organigrama unității pârâte, din care rezultă că au fost desființate trei posturi, fără ca acestea să mai figureze în organigrama de după data când măsura concedierii a fost luată.
Cauza reală și serioasă a desființării postului rezidă în necesitatea economică a organizării activității angajatorului astfel încât să fie cât mai profitabilă. Angajatorul are atributul exclusiv de a decide cu privire la modalitatea de exercitare a propriei sale activități, în virtutea prerogativei organizatorice, conferită de art. 40 alin.1 lit. a din Codul Muncii, de a găsi soluții pentru eficientizarea acesteia în vederea utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, instanța având obligația să cenzureze deciziile de concediere a angajatului în cazul în care constată că acestea nu respectă legea și sunt abuzive.
Sub acest aspect este greșită soluția aleasă de tribunal, care a apreciat fără argumente juridice că sub aspectul cauzei decizia de concediere nu este motivată și că o astfel de cauză lipsește.
În preambulul deciziei contestate, emisă de pârâtă sub nr. 64/15.04.2013 se motivează măsura luată față de contestator, invocându-se Hotărârea A. nr. 118 din 4.03.2013, care a dispus desființarea postului ca urmare a reorganizării activității, postul nemaifiind necesar deoarece societatea nu mai desfășoară activități vamale.
Înainte de a se emite decizia de concediere, unitatea a înaintat salariatului preavizul nr. 128 din 18.03.2013, prin care îi aducea la cunoștință că la împlinirea termenului de preaviz de 20 zile lucrătoare se va trece la emiterea deciziei de concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, anume reorganizarea activității în conformitate cu cerințele unei funcționări eficiente, reducerea cheltuielilor de personal și dimensionarea numărului de salariați potrivit nevoilor reale ale angajatorului.
Prin urmare, decizia luată este amplu motivată, fiind neconformă cu actele cauzei partea din considerentele sentinței referitoare la nemotivarea deciziei.
Unitatea pârâtă este o societate comercială, persoană juridică de drept privat, prin urmare aprobarea organigramei și modul de organizare a activității s-a făcut prin hotărâre a adunării generale a acționarilor.
Angajatorului îi revine dreptul de a-și organiza activitatea potrivit propriilor interese, de a dimensiona numărul personalului și a stabili repartizarea acestuia pe sectoare de activitate, de a identifica atribuțiile specifice fiecăruia, nici salariații și nici instanța de judecată neavând posibilitatea de a dicta modul în care firma se organizează în scopul de a obține profit maxim.
Cauza desființării unui post este reală când are caracter obiectiv și poate consta nu numai în dificultăți economice, cum a apreciat tribunalul, ci și în necesitatea reducerii unor cheltuieli apreciate de angajator ca inutile. Scopul maximizării profitului cu minim de cheltuieli este scopul declarat al înființării unei societăți comerciale, astfel că angajatorul are prerogativa de a stabili organigrama așa cum apreciază că o impun indicatorii economici ai unității.
Sub acest aspect, oportunitatea concedierii este tot atributul angajatorului, care decide dacă un post este neproductiv.
În speță, instanța constată că salariatul contestator era angajat ca economist contabil (expert vamal- șef serviciu export-import), iar după concediere atribuțiile sale de serviciu au fost incluse în fișa postului altor angajați, în acest fel unitatea dovedind că nu se impunea păstrarea mai multor posturi de economist, deoarece atribuțiile specifice acestei funcții puteau fi exercitate de un număr mai mic de salariați.
Nu are relevanță sub aspectul legalității și temeiniciei deciziei de concediere data la care contestatorul a semnat fișa postului, acesta nefiind unul din elementele în funcție de care se analizează decizia. Angajatorul a ales să ceară contestatorului să semneze fișa postului înainte de a emite decizia de concediere pentru a se evidenția care sunt atribuțiile efective ale acestuia și a se recunoaște de către angajat sarcinile specifice locului său de muncă. În acest fel s-a justificat de ce angajatorul a suprimat din organigramă postul economistului care avea inițial atribuții de expert vamal.
Faptul că în întâmpinare unitatea a precizat că desființarea acestui post s-a impus datorită condițiilor geo-politice, făcând referire la împrejurarea că după aderarea României la UE nu mai sunt necesare formalități vamale pentru derularea activității, nu are relevanță asupra legalității deciziei de concediere. Instanța analizează măsura luată prin raportare la conținutul actelor emise înainte sau odată cu decizia, iar nu la conținutul întâmpinării. Ori, așa cum s-a arătat deja în preaviz și în decizie unitatea a indicat cauzele reale ale desființării postului. Pe de altă parte, contextul geo-politic nu constituie în sine o cauză, ci faptul că la câțiva ani după desființarea formalităților vamale unitatea a apreciat că sarcinile de economist contabil pe care le mai îndeplinea contestatorul puteau fi atribuite altor salariați iar sarcinile specifice pentru care a fost angajat nu mai erau de actualitate, firma neavând nevoie de servicii vamale.
În aprecierea caracterului serios al concedierii instanța trebuie să stabilească dacă măsura luată de angajator nu disimulează realitatea, ci urmărește îmbunătățirea activității.
Instanța de fond a apreciat greșit că angajatorul a urmărit exclusiv îndepărtarea din unitate a contestatorului, din cauză că acesta a avut o discuție contradictorie cu un terț față de unitate.
Astfel, odată cu postul contestatorului s-au desființat și alte două posturi, așa încât este evident că unitatea a urmărit eficientizarea activității sale, chiar dacă nu se confrunta cu dificultăți economice. Faptul că la o altă societate din același trust au fost angajate ulterior două dintre angajatele ale căror posturi au fost desființate nu afectează legalitatea deciziei, în discuție fiind activitatea societății pârâte, independent de raporturile comerciale cu alte firme partenere.
Se constată că referirile din finalul sentinței la vechimea în muncă a contestatorului, performanțele sale profesionale, modul cum trebuia încunoștințat despre măsura ce urma a fi luată nu au legătură cu cauza, deoarece se pune în discuție legalitatea încetării raporturilor de muncă pentru motive ce nu țin de persoana salariatului iar toate condițiile legale au fost îndeplinite.
Instanța constată că fiind vorba despre o concediere individuală, iar măsura fiind luată pentru a reduce numărul de angajați în vederea eficientizării activității, unitatea nu avea obligația de a-l reîncadra pe contestator pe un alt post, cât timp nu are posturi disponibile. Reintegrarea profesională a cestuia se face în condițiile art. 67 codul muncii, cu ajutorul instituțiilor specializate.
În consecință, dispozițiile art. 65 din Codul muncii au fost greșit aplicate de tribunal, angajatorul făcând dovada că măsura concedierii contestatorului a avut astfel o cauză reală și un caracter obiectiv, după data concedierii salariatului unitatea are o noua structură organizatorică, necesitatea reorganizării a fost determinată de factori economici, apreciați la nivelul adunării generale, fiind adoptată în acest sens o hotărâre A..
Apreciind că sentința atacată este nelegală și netemeinică, potrivit art. 480 cod procedură civilă apelul se va admite, fiind schimbată în parte sentința și respinsă contestația ca nefondată.
Se vor menține dispozițiile sentinței privind soluționarea excepției tardivității contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-intimată Societatea I. K. SRL, cu sediul în C., .-1943) nr. 34, județul D., reprezentată convențional de SCPA TUMBAR C.&P., cu sediul profesional în C., ..30, Clădirea Malmo, etaj 2, împotriva sentinței civile nr.486 din 03.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-contestator B. T., cu domiciliul în comuna C., . nr. 9, județul D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Schimbă în parte sentința civilă nr. 486 din 03.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în sensul că respinge contestația formulată de contestatorul B. T., ca nefondată.
Menține dispozițiile sentinței civile nr. 486 din 03.02.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, referitoare la soluționarea excepției tardivității contestației.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2015.
Președinte, G. I. | Judecător, P. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./26.05.2015
Jud. fond M. N.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 633/2015. Curtea... | Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 5315/2015. Curtea de... → |
|---|
