Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 633/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 633/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 67/104/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 633

Ședința publică de la 04 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător T. Ț.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea apelului declarat de contestatorul I. G. A., cu domiciliul în Slatina, ., jud. O., împotriva sentinței civile nr. 755 din 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. G. A. S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 45, sect. 1.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelantul contestator I. G. A., asistat de avocat C. M., și consilier juridic T. D., reprezentând-o pe intimata S.C. G. A. S.A. BUCUREȘTI.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat M. C., pentru apelantul contestator, a susținut oral motivele de apel formulate în scris, arătând că tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei, având în vedere că intimata a recunoscut că a desființat 15 agenții, pe teritoriul țării, și în această situație trebuia analizat dacă este vorba de o concediere colectivă.

A considerat că nu s-au avut în vedere motivele privind enumerarea posturilor vacante și despăgubirile de care contestatorul putea beneficia, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra motivului privind cauza concedierii. Concedierea nu este una reală și serioasă, iar postul nu a fost desființat efectiv, pe postul contestatorului fiind angajată o altă persoană, la dosar fiind depus contractul respectivei persoane.

A mai arătat că din actele depuse la dosar nu rezultă o vină a apelantului ce ar fi dus la regresul agenției, iar intimatei îi revenea sarcina de a depune înscrisuri din care să rezulte situația financiară a societății.

A pus concluzii de admitere a apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consilier juridic D. T., pentru intimata S.C. G. A. S.A. BUCUREȘTI, a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței, ca temeinică și legală, considerând că instanța de fond a analizat cauza sub toate aspectele.

Societatea a depus la dosarul cauzei toate actele încuviințate de instanță, iar decizia de concediere este legală, în fapt fiind vorba de o concediere individuală, conform art. 65 C.M.

Din cele două agenții la nivelul orașului Slatina s-a desființat una, chiar la solicitarea contestatorului, respectiv Agenția Primăverii, fapt cunoscut și recunoscut de contestator. Desființarea a fost urmarea unei analize a celor două agenții.

Prin Decizia nr. 19, se prevede organigrama unei agenții, respectiv un director și nenumărate posturi de agenți.

CURTEA

Asupra apelului civil de față, se constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 755 din 02 iunie 2014, Tribunalul O. a respins contestația formulată de contestatorul I. G. A., CNP_, cu domiciliul în localitatea Slatina, ., județul O., în contradictoriu cu intimata . București, cu sediul în București, .. 45, sector 1, identificată la O.N.R.C prin J_ . CUI_, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 86/29.11.2013, emisă de ..A. s-a dispus ca începând cu data de 02.12.2013 să înceteze contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 5173/30.09.2009 în temeiul art. 65 alin. 1 C.Muncii, pentru motive neimputabile salariatului.

Contestatorul a invocat atât motive de nelegalitate a deciziei de concediere, cât și motive de netemeinicie, tribunalul analizând decizia prin prisma motivelor de nelegalitate:

Din analiza contestației se reține că petentul contestator a invocat ca motive de nelegalitate nemenționarea în decizia de concediere locurilor vacante și termenul în care salariații pot să opteze pentru a ocupa un astfel de post.

Observând dispozițiile art.76 C.Muncii tribunalul a reținut că legiuitorul a instituit elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă decizia de concediere între care se înscrie și aceea de a preciza locurile de muncă.

Potrivit art. 76 C.Muncii o astfel de obligație subzistă însă în condițiile art. 64 potrivit cu care în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c)-( cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat) și d)- cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat., precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e- ( ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de reintegrare), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

În speță concedierea s-a dispus în temeiul art.65 C.Muncii pentru motive neimputabile contestatorului, temei care nu se circumscrie situațiilor mai sus descrise pentru care subzistă această obligație a indicării locurilor de muncă vacante.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii decizia nr. 6/2011, care a statuat că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii.

Pentru rațiunile astfel cum au fost expuse tribunalul a respins motivele de nelegalitate invocate de contestator, ca neîntemeiate.

Cu privire la temeinicia deciziei contestate tribunalul a reținut următoarele:

În analiza temeiniciei deciziei instanța a pornit de la constatarea că potrivit art. 65 C.Muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie reală și serioasă.

Din analiza organigramelor anterioare și ulterioare concedierii reiese că postul de Director Agenție din cadrul Agenției Slatina Primăverii a fost suprimat, ca urmare a desființării in totalitate a acestei agenții, astfel încât, desființarea locului de muncă are un caracter efectiv.

În ceea ce privește caracterul real și serios al cauzei care a determinat concedierea în doctrină și jurisprudență s-a subliniat în mod constant că pentru a se reține îndeplinirea condiției impuse de art. 65 alin.2 C.Muncii este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.

Prin reorganizarea activității în temeiul art.65 C.Muncii se înțelege inclusiv orice modificare a structurii interne a angajatorului precum și orice măsură de ordin organizatoric pe baza analizei performanțelor în activitate singurul îndreptățit să decidă în acest sens fiind angajatorul care este liber să gestioneze politica de personal în direcțiile pe care le consideră oportune pentru rentabilizarea activității, interesul legitim al angajatorului pentru conducerea angajatului fiind dictat tocmai de nevoia eficientizării activității.

În speță din analiza actelor dosarului s-a reținut că S.C. G. A. S.A. era organizată la nivelul Municipiului Slatina în 2 Agenții, respectiv Agenția Slatina Primăverii al cărui director era contestatorul și Agenția A.I. C..

Prin decizia nr. 73/31.10.2013 conducerea societății a hotărât desființarea unui număr de 15 sedii secundare între care și Agenția Slatina Primăverii, rațiunile avute în vedere fiind cele ale rezultatelor economică financiare obținute de cele 2 agenții de la nivelul localității Slatina, stabilite pe baza următorilor indicatori: venituri/cheltuieli (BVC)/ pondere retail, număr salariați, cheltuieli salariale, cheltuieli privind spațiul/imobilul, rata cheltuielilor de achiziție, rata încasare a primelor brute subscrise, constatându-se că Agenția Primăverii a înregistrat criterii de performanță mai slabe decât Agenția A.I. C..

De altfel, din înscrisurile depuse la dosar, se mai constată că la nivelul societății a avut loc o analiză a situațiilor financiare începând cu anul 2009 și până în 2013 constatându-se pierderi în toată această perioadă analizată.

S-a mai reținut că personalul care ocupa funcțiile de execuție în cadrul acestei agenții desființate a fost preluat de Agenția Slatina A.I. C., ca urmare a acordului acestora materializat prin încheierea actelor adiționale atașate la dosar.

Analizând actele dosarului tribunalul a apreciat că reorganizarea intimatei a fost impusă de pierderile înregistrate la nivelul societății pe perioada 2009-2012, constatându-se o disproporție între cheltuielile cu salarizarea personalului aferent sediilor secundare și tendința în continuă scădere a activității pe piața asigurărilor din România generată de recesiunea economică, astfel că rezultă fără dubiu că societatea intimată a trecut și trece prin dificultăți economice, că prin analiză și măsuri de eficientizare a încercat să optimizeze gestionarea fondurilor și să înlăture pierderile.

Pe de altă parte s-a mai constatat că decizia de a desființa Agenția Slatina Primăverii și nu Agenția Slatina A.I. C. a fost luată pe baza unei analize a mai multor indicatori și care vizau rentabilitatea acestora, nefiind analizată performanta individuală a fiecărui salariat care se reflecta în numărul de polițe încheiate, astfel că raportat la acești indicatori s-a stabilit că Agenția A.I. C. este mai profitabilă( evaluările fiind materializate în înscrisurile atașate la filele 263 – 264 din dosar).

Într-o atare situație se apreciază de instanță că încetarea raporturilor de muncă a avut o cauză serioasă nefiind reală susținerea contestatorului în sensul că s-a urmărit înlăturarea sa ca urmare a relațiilor tensionate dintre acesta și numitul L. Ș.-directorul zonal.

Astfel deși contestatorul a acreditat ideea că la baza concedierii sale a stat starea conflictuală cu directorul zonal instanța a apreciat că aceasta nu a fost dovedită cu atât mai mult cu cât și acesta a fost concediat pentru motive care nu țin de persoana sa, iar angajatorul a luat decizia reorganizării prin desființarea unui număr de 15 agenții de pe teritoriul țării și nu numai a Agenției Slatina Primăverii.

În consecință prin prisma celor mai sus expuse tribunalul a apreciat că desființarea agenției Slatina Primăverii a avut o cauză reală și serioasă, respingând contestația ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul I. G.-A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu următoarea motivare:

Potrivit art. 65 alin. 2, Codul Muncii, desființarea locului de muncă (în speță Agenția Slatina Primăverii) trebuia să aibă o cauză reală și serioasă, condiție legală încălcată flagrant de intimata. Respectând principiul bunei-credințe, apelantul a arătat că nu contestă apărarea intimatei potrivit căreia rezultatele economice negative înregistrate de societate în etapa post-fuziune au determinat măsura desființării a 15 sedii secundare, ci, așa cum trebuia să rezulte din probe, în rândul celor 15 sedii nu putea și nu trebuia să fie inclusă Agenția Slatina Primăverii. Dar, instanța de fond, a reținut corect faptul că în Municipiul Slatina existau doua agenții - Agenția Primăverii și Agenția A. I. C., iar intimata a hotărât să desființeze una dintre acestea, însă a motivat în absența unei cercetării judecătorești adecvate fondului « că Agenția Primăverii a înregistrat criterii de performanță mai slabe decât Agenția A. I. C. »!

O astfel de constatare cu privire la analiza comparativă a indicatorilor reținuți în considerente a fost întemeiată exclusiv pe un Tabel întocmit de intimată (filele 263-264 dosar fond), în conținutul căreia a sesizat consemnări ireale, derutante, încât la termenul de judecată din data 28.04.2014 a propus proba cu expertiza contabilă, proba admisibilă potrivit legii (art. 250 NCPC), care putea duce la o temeinică soluționare a procesului, așa cum prevede art. 255 (1) NCPC. Dar, instanța de fond a respins această unică probă concludentă în cauză (a se vedea încheierea de ședință la fila 220-221 dosar fond) și a reținut în motivarea sentinței doar înscrisurile prezentate de intimată. Astfel, fondul cauzei a fost confundat cu apărările intimatei ­pârâte și cercetarea judecătorească prin care trebuia să primească concretizare principiul contradictorialității a fost... abandonat.

Nevoia administrării probei cu expertiză contabilă a reieșit din cercetarea judecătorească în cursul căreia intimata a depus la dosarul cauzei tabelul derutant, iar apelantul nu putea prevedea la momentul sesizării instanței, prin cererea de chemare în judecată, utilizarea de către intimată a respectivului tabel neconform cu realitatea, încât dreptul la contraproba prevăzut de art. 254 alin. 2 pct. 2 NCPC a fost încălcat în mod nejustificat de către instanța de fond.

Expertiza contabilă putea să evidențieze prin analize și calcule cu caracter strict economic nu doar valoarea reală a indicatorilor (venituri / cheltuieli, pondere retail, cheltuieli salariale etc) prezentați în tabelul "aranjat", ci și utilzarea unui "truc economic": o parte a salariaților (inspectori de asigurări) a fost transferată la Agenția A. I. C. în luna aprilie 2013 împreuna cu veniturile anuale realizate ca angajați ai Agenției Primăverii, încât o parte a indicatorilor calculați pentru intervalul 01.01._13 și prezentați în tabel, cuprind o dubla eroare - sustragerea injustă din realizările Agenției Primăverii și o adăugire nemeritată la realizările Agenției A. I. C.! Totodată cheltuielile salariale semnificative aferente veniturilor realizate de salariații transferați de la agenția desființată, au rămas contabilizate în indicatorii Agenției Primăverii la "cheltuieli salariale" din tabelul derutant.

Având în vedere măsura intimatei de a fi transferat toți salariații Agenției Primăverii la Agenția A. I. C. și-a exprimat nedumerirea cu privire la concedierea apelantului, raportat la art. 7 din Legea nr. 67 / 2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora: "Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților de către cedent ori de către cesionar". La pag. 2 din întâmpinarea depusă la fond de către intimata s-a consemnat hotărârea societății ca funcțiile de inspector de asigurări si administrativ "sa fie relocate la agenția care se va menține în funcțiune", adică s-a realizat în fapt transferul unei părți din unitate, la partea rămasă în funcțiune. Numai apelantul a rămas singurul salariat afectat de acest transfer, motiv pentru care în temeiul art. 15 din legea nr. 67 / 2006 s-a adresat instanței de judecată. Potrivit art. 252 (1) NCPC "instanța de judecată trebuie să ia cunoștință din oficiu de dreptul în vigoare în România", adică si de art.5 (1) din Codul Muncii (principiul nediscriminării).

Buna credință a apelantului îl conduce și spre înțelegerea dificultății sau imposibilității reintegrării acestuia în funcția deținută anterior concedierii, încât, în cazul admiterii apelului și trimiterii cauzei spre rejudecare, la primul termen la care va fi citat de către instanța de fond, va modifica cererea în sensul renunțării la capetele de cerere privind obligarea pârâtei ( acum intimata) la reîncadrarea în funcția deținută anterior concedierii.

Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului.

Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente;

Potrivit dispozițiilor art.65 din Codul muncii concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Pentru reținerea ca temei al concedierii a acestor dispoziții angajatorul este obligat să demonstreze potrivit alin.2 al acestui articol că desființarea locului de muncă este efectivă și are o cauză reală și serioasă.

Desființarea este efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului când nu se mai regăsește în organigrama acestuia ori în statul de funcții. Caracterul efectiv real și serios al desființării locului de muncă ocupat de salariat rezultă din programul de restructurare și reorganizare al societății, proiectul de concediere, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigramele și statele de funcții anterioare și ulterioare concedierii. Acesta presupune o suprimare din statul de funcții a respectivului loc de muncă.

Curtea constată că în speță desființarea locului de muncă, a fost efectivă, întrucât din analiza înscrisurilor depuse de angajator în dosarul de fond, căruia îi revine sarcina probei în conformitate cu disp.art.272 Codul muncii, rezultă că a fost desființată în totalitate agenția, în cadrul căreia apelantul ocupa funcția de director agenție.

Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăți economice sau transformări tehnologice independent de buna sau reaua credință a angajatorului și este serioasă când se impune din necesități evidente privind îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.

Curtea reține că angajatorul, în temeiul art.40 alin.1 lit.a Codul muncii are dreptul să stabilească organizarea și funcționarea unității, iar în baza acestei prerogative, intimata a analizat activitatea sediilor secundare în vederea eficientizării activității, a gestionării eficiente a fondurilor și resurselor sale și pentru înlăturarea pierderilor înregistrate, probând prin înscrisurile depuse la dosar caracterul real al cauzei, înscrisuri din care rezultă că reorganizarea a fost impusă de pierderile înregistrate la nivelul societății.

Modul în care intimata înțelege să își reorganizează activitatea, nu poate fi cenzurat de instanța de judecată, tocmai ca urmare a prerogativei recunoscute de art.40 alin.1 lit.a Codul muncii.

Ca urmare, nu era necesară administrarea probei cu expertiză contabilă, solicitată de apelant.

Rezultă așadar că angajatorul nu a încălcat disp.art.65 din Codul muncii.

Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici disp.art.7 din Legea nr. 67 / 2006 invocate de apelant.

Astfel potrivit art. 1 din lege - prevederile prezentei legi reglementează condițiile în care se realizează protecția drepturilor de care beneficiază salariații, prevăzute în contractele individuale de muncă și în contractul colectiv de muncă aplicabil, în cazul transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, potrivit legii.

Art.4 lit. d din lege, definește transferul ca fiind trecerea din proprietatea cedentului în proprietatea cesionarului a unei întreprinderi, unități sau a unor părți ale acestora, având ca scop continuarea activității principale sau secundare, indiferent dacă urmărește sau nu obținerea unui profit;

În cauză nu a operat un astfel de transfer al unității sau al unor părți ale acestora, ca rezultat al unei cesiuni sau fuziuni, chiar dacă o parte din salariați au fost preluați de o altă agenție.

Sunt considerentele pentru care Curtea în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC, respinge apelul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul I. G. A., cu domiciliul în Slatina, ., jud. O., împotriva sentinței civile nr. 755 din 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata S.C. G. A. S.A. BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 45, sect. 1.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2015

Președinte,

M. P.

Judecător,

T. Ț.

Grefier,

C. C.

Red. Jud. M. P./16.02.2015

Tehnored. CC/4 ex.

Jud. Fond A. C. Tițoiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 633/2015. Curtea de Apel CRAIOVA