Contestaţie act. Decizia nr. 2482/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2482/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6556/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2482/2015
Ședința publică de la 19 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta G. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat D. S., în C., .. 9, jud. D., împotriva sentinței civile nr.7050 din 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. C. ENERGETIC OLTENIA SA, cu sediul în Tîrgu - J., ., nr. 5, jud. Gorj, având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns apelanta reclamantă G. A., personal și asistată de avocat S. D., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, precum și intimata pârâtă S. C. ENERGETIC OLTENIA SA, reprezentată de consilier juridic C. I., care a depus împuternicire.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, prin serviciul registratură intimata pârâtă a depus note scrise și înscrisurile solicitate de instanță, după care;
Avocat S. D., față de înscrisurile depuse de intimata pârâtă, a solicitat emiterea unei noi adrese către intimata pârâtă pentru depunerea tuturor fișelor de evaluare întocmite de d-na A. M. pentru perioada solicitată, depunând fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale a unui alt salariat din cadrul aceluiași compartiment, coleg de serviciu cu apelanta reclamantă.
Instanța, a respins solicitarea apărătorului apelantei reclamante, apreciind că prin adresa depusă, intimata pârâtă precizează cine este persoana evaluator al Compartimentului Administrativ Transporturi, emiterea unei noi adrese fiind inutilă și a comunicat acestuia un exemplar al înscrisurilor depuse de intimata pârâtă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat S. D., a solicitat amânarea pronunțării în cauza de față în vederea depunerii de concluzii scrise.
Curtea, a respins cererea apărătorului apelantei reclamante.
Avocat S. D., pentru apelanta reclamantă, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în totalitate a hotărârii pronunțată de Tribunalul D., în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost precizată și anularea fișei de evaluare a performanțelor individuale nr. 3252/10.03.2014 și obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, reprezentând onorariu avocat fond și apel, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale și o analiză eronată a întregului probatoriu existent în cauză, susținând în esență motivele formulate în scris prin cererea de apel. A depus chitanță reprezentând onorariu avocat.
Consilier juridic C. I., a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat și menținerea ca temeinică și legală și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul D., pentru motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 29.04.2014 contestatoarea G. A. s-a adresat Tribunalului D. cu o contestație formulată în contradictoriu cu intimata S. Comercială C. Energetic Oltenia SA, solicitând anularea fișei de evaluare a performantelor individuale nr.2085/14.02.2014, elaborată de A. M. – lucrător comercial în cadrul compartimentului administrativ transporturi și a fișei de evaluare a performantelor individuale nr. 3252/10.03.2014 elaborată de S. L. director achiziții, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 7050 din 03 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul D., s-a respins cererea formulată de reclamanta G. A. în contradictoriu cu pârâta S. COMERCIALĂ C. ENERGETIC OLTENIA SA
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Reclamanta este angajata societății pârâte de la data de 7.02.1990 având o vechime neîntreruptă în unitate de 24 de ani îndeplinind funcția de secretar conform contractului individual de muncă nr. 2017/_/31.05.2012.
Prin decizia nr. 120/3.04.2013 emisă de directorul Sucursalei Electrocentrale C. II – fila 54- contestatoarea a fost numită pe postul de secretar in cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi – Sucursala Electrocentrale C. II, decizie pusă în aplicare prin actul adițional nr. 3/19.02.2013 la contractul individual de muncă.
In perioada 3.04.2013 – 01.08.2013, deși a ocupat funcția de secretar din ordinul conducerii a desfășurat activitate în calitate de lucrător registratură.
Prin decizia nr. 24/4.02.2014 s-a hotărât evaluarea performantelor individuale ale salariaților evaluare ce s-a desfășurat în perioada 01.02.2014 – 28.02.2014, perioada evaluată fiind 3.04.2013 – 31.12.2013 iar procesul de evaluare s-a desfășurat conform procedurii administrative ce are codul PAD – RU – 010.
Rezultatul evaluării contestatoarei a fost consemnat inițial în fișa de evaluare nr. 2085/14.0._ întocmită de A. M., fișă care a fost anulată deoarece nu a fost întocmită de persoana competentă, fiind întocmită apoi fișa de evaluare nr. 3252/10.03.2014 elaborată de S. L., Director Achiziții.
Având în vedere că s-a procedat la întocmirea unei fișe de evaluare noi nr. 3252/10.03.2014 elaborată de S. L., Director Achiziții prin care s-a anulat tacit evaluarea anterioară nr. 2085/14.0._ întocmită de A. M. instanța a constatat că este lipsită de interes și de obiect contestarea fișei de evaluare nr. 2085/14.0._ întocmită de A. M., urmând ca instanța să procedeze la analiza nemulțumirilor contestatoarei în raport de cea de –a doua fișă de evaluare nr. 3252/10.03.2014, așa cum de altfel a și fost precizată contestația la 20.10.2014.
Contestatoarea a înțeles să conteste evaluarea susținând că fișa a fost întocmită și contrasemnată de persoane care nu erau competente să o evalueze și respectiv să contrasemneze fișa de evaluare; nu a fost parcursă etapa obligatorie a interviului luat de evaluator, reclamantei nefiindu-i dată posibilitatea de a discuta liber și nici de a discuta nota prin care s-a comunicat fișa; evaluatorul nu a completat rubricile în motivarea notei acordate, nu a justificat cum a ajuns la această concluzie, în condițiile în care reclamanta are o activitate neîntreruptă la societatea pârâtă de 24 de ani.
Instanța a constatat că sunt neîntemeiate criticile contestatoarei pentru următoarele motive: inițial fișa postului a fost întocmită de d-na A. M., care a fost desemnată în acest scop, deoarece în cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi nu exista postul de șef.
Această prima fișă de evaluare a fost anulată, deoarece conform art. 5 din decizia 24/04.02.2014 evaluator a fost desemnat șeful ierarhic al salariatului evaluat, iar contrasemnatar șeful ierarhic al evaluatorului.
Potrivit organigramei – fila 79- C. Administrativ Transporturi este subordonat directorului achiziții și ca urmare era corect ca evaluarea să se fi realizat de directorul achiziții. Potrivit statului de funcții C. Administrativ Transporturi nu are post de șef astfel că nu este întemeiată susținerea contestatoarei că fișa sa de evaluare ar fi trebuit întocmită de A. M.. Faptul că aceasta a fost desemnată să întocmească fișa de post nu îi conferă acesteia calitatea de șef ierarhic competent să efectueze evaluarea.
Procedura de evaluare nu recomandă înregistrarea prin diferite mijloace a interviului de evaluare și nici înregistrarea lui pe un suport de hârtie, fiind efectuat sub forma unui dialog prin discuții libere.
Astfel în procedura administrativă de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale salariatului COD PAD-RU-010 la art.3.1.10 interviul de evaluare este definit ca fiind un schimb de informații între evaluator și salariat, în cadrul căruia se aduc la cunoștință salariatului evaluat notările evaluatorului din fișa de evaluare, iar la art.6.4.2 se arată că interviul de evaluare constă în discuții libere legate de performanțele salariatului, de eșecurile sau problemele cu care se confruntă la locul de muncă, interviul de evaluare este un dialog între salariat și evaluator pentru care nu s-a stabilit cât de extins trebuie să fie. Așadar nu se impune materializarea sa în formă scrisă.
Susținerea contestatoarei că nu a participat la interviul de evaluare și nu i-au fost aduse la cunoștință motivele depunctării nu a fost dovedită. Instanța a reținut însă că potrivit procedurii de evaluare cu ocazia realizării interviului evaluatorul și salariatul semnau fișa de evaluare, iar faptul că salariata a semnat fișa aspect recunoscut de aceasta reprezintă dovada realizării interviului.
De asemenea instanța a constatat că nu era obligatoriu să fie completate rubricile privind nota acordată, justificarea putând fi făcută și verbal cu ocazia interviului.
Potrivit procedurii de evaluare doar în cazul salariatului nemulțumit de calificativul obținut este reglementată expres obligația consemnării în scris a argumentelor ce-i susțin nemulțumirile (art.6.4.2 alin.3 din procedura de evaluare - fila 21).
Nemulțumirea contestatoarei referitoare la faptul că nu s-a ținut seama de evaluarea făcută de d-l M., directorul dezvoltare investiții, direcție în care și-a desfășurat activitatea până la un anumit moment activitatea care prin fișa de evaluare nr. DDI 1260/26.02.2014 a evaluat-o cu 10 la toate criteriile este neîntemeiată deoarece respectiva evaluare a vizat o altă perioadă, altă activitate, în altă structură a unității și nu exista obligația angajatorului de a ține seama de evaluările anterioare, evaluarea contestată având în vedere doar perioada de activitate desfășurată la noul loc de muncă 03.04.2013 – 31.12.2013, așa cum rezultă și din decizia nr. 24/04.02.2014 – fila 42.
În ce privește susținerea contestatoarei că aprecierile muncii desfășurate nu corespund realității instanța a constatat că acestea nu pot fi cenzurate de instanță angajatorul având dreptul conferit de lege (art. 40 alin.1 din codul muncii) de a stabili organizarea și funcționarea unității, de a stabili atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, de a stabili obiectivele de performanță individuală, criteriile de evaluare a realizării acestora.
Numai angajatorul este în măsură să aprecieze cantitatea și calitatea muncii propriilor salariați în funcție de sarcinile stabilite pentru aceștia, în raport de criteriile de evaluare stabilite.
Din aceleași considerente instanța nu a putut nici să cenzureze notele acordate contestatoarei prin raportare la ceilalți salariați, nefiind în măsură să stabilească dacă contestatoarea a fost defavorizată în raport de aceștia.
De asemenea instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada de către contestatoare a susținerii că evaluarea a fost făcută cu încălcarea principiilor de bază referitoare la obiectivitate, cooperare și comunicare prevăzute în art. 6.1 din procedura de evaluare.
Față de cele arătate mai sus instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel a arătat că, hotărârea pronunțată este nelegală și netemeinică, instanța de fond făcând o aplicare greșită a dispozițiilor legale și o analiză eronată a întregului probatoriu existent la dosarul cauzei.
In mod netemeinic instanța a constatat ca lipsită de interes și de obiect contestarea fișei de evaluare nr.2085/14.02.2014 întocmită de A. M., deși prin precizarea la cererea de chemare în judecată a învederat instanței că prin întâmpinarea formulată de pârâtă aceasta, în mod expres, a confirmat faptul că Fișa de evaluare a performanțelor individuale nr.2085/14.02.2014 elaborată de A. M. - lucrător comercial din cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi, a fost revocată tacit și ulterior a fost elaborată Fișa de evaluare nr.3252/10.03.2014, înțelegând așadar să invoce nulitatea acesteia din urmă.
A precizat că criticile reclamantei referitoare la motivele de nulitate ale Fișei de evaluare performanțe individuale nr.3252/10.03.2014 în mod nelegal au fost respinse de instanță ca fiind neîntemeiate.
A menționat că va demonstra în cele ce urmează, punctual, contrariul celor reținute de către instanța de fond.
Prin decizia nr.24/04.02.2014 a Directorului Sucursalei Electrocentrale C. II s-a hotărât ca evaluarea performanțelor individuale ale salariaților să se efectueze în perioada 01.02._14, perioada evaluată fiind 03.04._13, iar procesul de evaluare urmând a se desfășura conform procedurii administrative „Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului," cod PAD-RU-010.
În conformitate cu fișa postului nr.231/27.06.2013 întocmită de către Coordonatorul Compartimentului Administrativ Transporturi - Doamna A. M. - și căreia reclamanta se subordonează pe linie ierarhică în ceea ce privește postul de Secretar ocupat de aceasta (art.8 lit. a pct. l din fișa postului), munca desfășurată este într-o funcție de execuție, post operativ.
Potrivit art.5 și art.6 din decizia nr.24/04.02.2014 și art.3 pct.3.1.2 lit. a și pct.3.1.7. lit. a din procedura administrativă mai sus menționată, Evaluator pentru salariat în post operativ/CFL/muncitor este "salariatul din cadrul Societății C. Energetic Oltenia S.A., cu atribuții de conducere a entității/structurii organizatorice în cadrul căreia își desfășoară activitatea salariatul evaluat" pentru postul ocupat de reclamantă este șeful ierarhic, D-na A. M., iar Contrasemnatar al fișei de evaluare este șeful ierarhic al evaluatorului.
Așadar, dispoziția administrativă elaborată chiar de către pârâtă indică, ca evaluator salariatul cu atribuții de conducere a structurii organizatorice în care își desfășoară activitatea salariatul evaluat, ci nu Șeful ierarhic "numit prin decizie, nu prin responsabilități din fișa postului", cum a arătat în răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu societatea pârâtă.
S-a mai menționat, întrucât tuturor celorlalți salariați din cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi (B. M., R. G., Predeceanu G. C., P. N., G. M., D. L., S. D.) le-au fost întocmite fișele de evaluare a performanțelor individuale de către salariatul cu atribuții de conducere a compartimentului - Coordonator C. A. M. -, fără ca acestea să fie anulate sau revocate până la acest moment, înțelege să solicite în cadrul probei cu înscrisuri, fișele de evaluare a acestor salariați pentru aceeași perioadă evaluată 03.04._13 și fișa de post a D-nei A. M..
Toate aceste aspecte întăresc concluzia că evaluarea performanțelor individuale ale reclamantei s-a efectuat în mod deficitar, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 3 pct.3.1.2 lit. a și pct.3.1.7. lit. a din procedura administrativă „Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului," cod PAD-RU-010, ce stipulează persoana care are calitatea de Evaluator și salariatul care are calitatea de Contrasemnatar al Fișei de evaluare.
In conformitate cu Fișa postului, D-na A. M. este Coordonatorul Compartimentului Administrativ Transporturi, persoană cu atribuții de conducere a acestei entități și care în raport cu dispozițiile art.3 pct.3.1.2 lit. a și pct.3.1.7. lit. a din procedura administrativă „Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului," cod PAD-RU-010, trebuia să aibă calitatea de evaluator, iar Dl. S. L.- Director Achiziții, în calitate de șef ierarhic al evaluatorului, era contrasemnatarul fișei de evaluare.
Din acest punct de vedere este profund eronată aprecierea instanței că ’’potrivit statului de funcții C. Administrativ Transporturi nu are postul de șef, astfel că nu este întemeiată susținerea contestatoarei că fișa sa de evaluare ar fi trebuit întocmită de A. M.".
In concluzie, a arătat reclamanta, în cazul Fișei sale de evaluare performanțe individuale nr. 3252/10.03.2014 elaborată de S. L. - Director Achiziții, Evaluatorul și Contrasemnatarul Fișei sunt două persoane incompatibile cu această calitate conform art.5 și art.6 din decizia nr.24/04.02.2014 și art.3 pct.3.1.2 lit. a și pct.3.1.7. lit. a din procedura administrativă, așadar actul a fost întocmit și contrasemnat de persoane necompetente, fapt ce atrage nulitatea sa.
S-a mai precizat că un alt motiv de nulitate a Fișei de evaluare performanțe individuale nr. 3252/10.03.2014 invocat de reclamantă este nerespectarea la elaborarea procedurii obligatorii prevăzute de dispozițiile art.6.4. pct.2 din procedura administrativă „Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului," cod PAD-RU-010 a etapei obligatorii a interviului de evaluare organizat de evaluator, neexistând la dosarul cauzei nici un înscris în acest sens.
Ca urmare a acestui fapt, a apreciat că și din acest punct de vedere Fișa de evaluare performanțe individuale nr.3252/10.03.2014 este lovită de nulitate, întrucât la elaborarea acesteia nu au fost realizate toate etapele obligatorii prevăzute de procedura administrativă de evaluare a performanțelor individuale ale salariaților elaborată chiar de pârâtă.
Rolul etapei interviului este de a implica salariatul evaluat în discuții libere legate de performanțele sale, de eșecurile sau problemele cu care se confruntă la locul de muncă, se realizează un dialog între evaluator și salariatul evaluat, pe parcursul căruia se aduc la cunoștința salariatului notările și consemnările efectuate de evaluator, se enumeră salariatului evaluat obiectivele individuale de performanță și criteriile de evaluare, se stabilesc obiectivele individuale de performanță pentru următoarea perioadă evaluată și se consemnează necesitățile de dezvoltare profesională ale salariatului, dacă e cazul.
Reclamanta a arătat că în cazul ei, în fapt, această etapă a lipsit cu desăvârșire, întrucât Fișa de evaluare i-a fost înmânată doar pentru a semna de luare de cunoștință a conținutului acesteia, după ce Fișa fusese deja întocmită și contrasemnată.
Astfel, contrar celor reținute de către instanța de fond nu a semnat fișa de evaluare ce face obiectul prezentei acțiuni (filele 73-76), întrucât nu i s-a dat posibilitatea de a completa conform art.6.4.2 alin.3 (fila 21) "rubrica rezervată: comentariilor din formularul Fișă de evaluare, care se completează de salariat cu argumente".
Ca o consecință a acestui fapt împotriva Fișei de evaluare a formulat contestație la Comisia de soluționare a contestațiilor, iar ulterior prin adresa nr.4684/07.04.2014 Comisia i-a comunicat rezultatul contestației cu nr. 859/12.03.2014.
A subliniat faptul că rezultatul contestației nu i-a fost transmis reclamantei în termen legal conform dispozițiilor art.6.5 din procedura administrativă „Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului," cod PAD-RU-010.
Astfel, analizând contestația înaintată de reclamantă, Comisia de soluționare a contestațiilor a apreciat calificativul de „Foarte Bine" acordat ca urmare a evaluării ca nivel maxim de apreciere prevăzut de procedură „o reevaluare a acesteia nu poate modifica decât în sens descrescător nivelul aprecierii" și pe cale de consecință a respins contestația și a menținut rezultatul evaluării conform Fișei de evaluare performanțe individuale nr.3252/10.03.2014.
A arătat că întrucât a fost nemulțumită de modul de soluționare a contestației, s-a adresat instanței de judecată.
Așadar, Fișa de evaluare performanțe individuale nr.3252/10.03.2014 a fost elaborată cu încălcarea dispozițiilor art.6.4. pct.2 din procedura administrativă ,,Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului’’, cod PAD-RU-010, nerealizându-se etapa obligatorie a interviului de evaluare organizat de evaluator, astfel încât actul întocmit este lovit de nulitate.
S-a mai menționat că un alt motiv de nulitate al Fișei de evaluare performanțe individuale nr.3252/10.03.2014 invocat prin precizarea la acțiune este reprezentat de faptul că evaluatorul nu a completat rubricile specifice de comentarii din tabelul privind ,,Obiectivele individuale de performanță" și respectiv „Criterii de evaluare" prin care să prezinte motivația notei acordate, aspecte în legătură cu care instanța de fond a omis cu desăvârșire să se pronunțe.
Conform dispozițiilor din procedura administrativă „Evaluarea performanțelor individuale ale salariatului," cod PAD-RU-010 Fișa de evaluare a performanțelor individuale trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, motivarea calificativului acordat în baza criteriilor de evaluare.
Motivarea este necesară din perspectiva posibilităților de apreciere atât asupra competenței de emitere a actului respectiv, cât și asupra legalității și temeiniciei măsurii dispusă, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr.1580 din 11.04.2008).
Sub aspectul motivării actului de evaluare, Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară și echivocă algoritmul urmat de entitatea care a adoptat măsura atacată, astfel încât să permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competența să efectueze revizuirea actului de evaluare.
Insuficiența motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor comunitare, iar instanța de judecată învestită cu o acțiune în anularea Fișei de evaluare performanțe individuale a salariaților are competența de a exercita controlul de legalitate a procedurii de evaluare a performanțelor individuale ale salariaților.
În raport de considerentele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței pronunțată de Tribunalul D., în sensul de admitere a cererii de chemare în judecată formulată și ulterior precizată, anularea Fișei de evaluare performanțe individuale nr.3252/10.03.2014 elaborată de Dl. S. L. - Director Achiziții, emisă de pârâta S. COMERCIALĂ C. ENERGETIC OLTENIA SA și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, reprezentând onorariu avocat fond și apel.
In drept, a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art.466 și urm. Cod de procedură civilă și Codul Muncii.
In dovedirea prezentei cereri înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, inclusiv fișele de evaluare performanțe individuale ale colegilor din cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi mai sus menționați, fișă de post a salariatului A. M. valabilă la momentul 04.02.2014.
Intimata pârâtă S. C. ENERGETIC OLTENIA SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacată ca temeinică și legală.
Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind fondat pentru următoarele considerente:
Prin cererea inițială reclamanta a solicitat anularea fișei de evaluare nr.2085/14.02.2014 și a fișei de evaluare nr.3252/10.03.2014 emise de angajatorul ..
La data de 20.10.2014 ,având în vedere cele arătate de pârât în întâmpinare,în sensul că fișa de evaluare nr.2085/14.02.2014 a fost refăcută prin emiterea fișei de evaluare nr.3252/10.03.2014 ,reclamanta a precizat acțiunea în sensul că solicită numai anularea fișei de evaluare performanțe emisă ulterior,aceasta constituind obiectul cauzei de față.
Având în vedere motivele invocate prin apel,Curtea urmează să analizeze legalitatea procedurii în baza căreia s-a desfășurat evaluarea finalizată prin fișa nr.3252/10.03.2014,singura situație asupra căreia instanța se poate pronunța.
Prin decizia 24/4.02.2014 emisă de către angajator s-a stabilit că în perioada 1.02._14 se va efectua evaluarea performanțelor profesionale individuale ale salariaților din perioada 3.04._13 ,evaluator pentru salariatul ce ocupă post operativ fiind șeful ierarhic al acestuia iar contrasemnatar al fișei de evaluare ,șeful ierarhic al evaluatorului.
Potrivit fișei postului întocmită pentru contestatoare,aflată la fila 139 dosar fond ,aceasta ocupa în perioada evaluată ,funcția de execuție ,de secretar ,în cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi din cadrul Direcției Achiziții,fiind subordonată coordonatorului compartimentului.
Potrivit fișei postului întocmită pentru salariata A. M. ,aceasta ,în perioada aflată în litigiu,era subordonată directorului de achiziții și avea în subordine personalul din cadrul compartimentului administrativ.
Tot prin aceeași fișă a postului ,persoanei care avea în subordine personalul din cadrul Compartimentului Administrativ Transporturi i s-a stabilit ca sarcină întocmirea fișelor de evaluare pentru colegii de compartiment.
Față de aceste aspecte ,Curtea reține că susținerea apelantei reclamante în sensul că fișa de evaluare nr.3252/10.03.2014 nu a fost întocmită de persoana care avea calitatea de evaluator potrivit deciziei 24/4.02.2014 și procedurii administrative de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale salariatului,este întemeiată.
De asemenea Curtea constată întemeiate și criticile aduse în apel referitoare la nerespectarea în cadrul procedurii de evaluare a etapei interviului .
Potrivit procedurii administrative de evaluare performanțe profesionale ,evaluarea salariatului se realizează în trei etape :completarea fișei de evaluare,interviul de evaluare și contrasemnarea fișei de evaluare.
Interviul de evaluare este un dialog între evaluator și evaluat pe parcursul căruia evaluatorul enumără salariatului evaluat obiectivele individuale de performanță,criteriile de evaluare ,îi aduce la cunoștință notările și consemnările făcute ,consemnează necesitățile de dezvoltare profesională după care atât evaluatorul cât și salariatul semnează formularul „fișă de evaluare”.
În cazul în care salariatul nu este de acord cu calificativul de evaluare acordat sau cu comentariile menționate de evaluator ,rubrica rezervată comentariilor din formular se completează de salariat cu argumente.
În cauză ,din examinarea fișei de evaluare nr.3252/10.03.2014 ,se reține că aceasta cuprinde doar notele acordate de evaluator pentru fiecare obiectiv individual de performanță și pentru fiecare criteriu ,fără să existe vreo altă consemnare referitoare la motivarea notei respective sau altă constatare și concluzie asupra evaluării.
În plus fișa de evaluare nu este semnată de către salariata evaluată ,neexistând vreo consemnare asupra refuzului acesteia în cadrul interviului de evaluare.
Curtea constată că în cadrul procedurii de evaluare s-au instituit anumite obligații în sarcina evaluatorilor ,în cadrul interviului de evaluare ,proba realizării aceste cerințe trebuind a fi efectuată de către instituția pârâtă .Ori în cauză pârâta nu a dovedit în nici un fel că a respectat aceste obligații instituite în cadrul procedurii de evaluare,pentru respectarea principiului motivării actelor și a dreptului la apărare.
Față de toate aceste motive ,în baza art.480 al.2 cod procedură civilă Curtea urmează să admită apelul ,să schimbe sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării fișei de evaluare 3252/10.03.2014 ce formează obiectul cauzei.
În baza art.451 cod procedură civilă intimata va fi obligată la plata sumei de 900 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător în fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta G. A., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat D. S., în C., .. 9, jud. D., împotriva sentinței civile nr.7050 din 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. C. ENERGETIC OLTENIA SA, cu sediul în Tîrgu - J., ., nr. 5, jud. Gorj.
Schimbă sentința în sensul că admite acțiunea și anulează fișa de evaluare nr. 3252/10.03.2014.
Obligă intimata la plata sumei de 900 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel către apelanta reclamantă.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2015.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.M.L./25.05.2015
Tehn. N.A./4 ex.
J. f. C. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 210/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








