Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1716/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1716/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 7525/95/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1716

Ședința publică de la 01 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. P.

Judecător T. Ț.

Grefier C. C.

x.x.x.

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. BUMBEȘTI J., cu sediul în Bumbești J., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 257 din 22 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT GORJ, cu sediul în Tg. J., ., jud. Gorj, în numele membrului de sindicat – intimata reclamantă D. V., și intimatul pârât C. M. VITEAZUL, cu sediul în Bumbești J., ., nr. 14, jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești plata dobânzii legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin cererea de apel s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.c.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererea de judecată în lipsă, a luat în examinare apelul.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.09.2014 sub nr._ pe rolul Tribunalului Gorj - Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, prin reprezentant legal președinte H. C., în numele membrului de sindicat D. V., a chemat în judecată pârâții C. „M. Viteazul” Bumbești J. și C. L. Bumbești J., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâților C. „M. Viteazul” Bumbești J. și C. L. Bumbești J., la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentința nr. 680/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ , pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății efective.

Prin sentința nr.257 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliului L. Bumbești J..

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, prin reprezentant legal H. C., cu sediul în Municipiul Târgu Jiu, ., Județul Gorj, CUI_, în numele membrului de sindicat D. V., CNP_, cu domiciliul în comuna P., . în contradictoriu cu pârâții C. „M. Viteazul” Bumbești J., cu sediul în Oraș Bumbești J., Județul Gorj și C. L. Bumbești J., cu sediul în Oraș Bumbești J., Județul Gorj. Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Bumbești-J..

Au fost obligați pârâții C. „M. Viteazul” Bumbești-J. și C. L. Bumbești-J. să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate conform următoarelor hotărârii judecătorești: sentința nr.680/25.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ începând cu data de 30.09.2011, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau de fond, care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În consecință, s-a analizat cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Bumbești J., invocata de acest pârât.

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.

Reclamantul, în calitate de profesor, a chemat in judecată pârâții, C. „M. Viteazul” Bumbești J. și C. L. Bumbești J., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâților C. „M. Viteazul” Bumbești J. și C. L. Bumbești J., la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentința nr. 680/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății efective.

Instanța a constatat că prin sentința nr. 680/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, ambii pârâți au fost obligați la plata unor drepturi bănești în favoarea reclamantei, astfel că obligația de plată a dobânzii decurgând din executarea cu întârziere a hotărârii revine atât unității școlare, cât și consiliului local. În consecință, va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât.

Trecând la analiza cererii pe fond, tribunalul a reținut că prin sentința nr. 680/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Organizația de Sindicat a Colegiului „M. Viteazul” Bumbești J., împotriva pârâților C. L. Bumbești J. și C. „M. Viteazul” Bumbești J., a obligat pârâții C. L. Bumbești J. și C. „M. Viteazul” Bumbești J., la plata către reclamanți a sumelor cuvenite rezultând din diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite membrilor de sindicat in conformitate cu prevederile Legii 221/2008 pentru aprobarea OG nr 15/2008 pentru perioada 1.10.2008 –31.12.2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Sentința menționată mai sus este irevocabilă.

Potrivit art.1 din O.U.G. nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra compatibilității modalității de eșalonare a plății drepturilor salariale stabilită prin O.U.G. nr.71/2009 cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale (decizia din 4 septembrie 2012 in Cauza D. D. D. si alții împotriva României, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012).

Potrivit dispozițiilor art.1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune - interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar, conform art.1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art.1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățit la daune interese sub forma dobânzii legale, fără punerea în întârziere a debitorului.

În același sens sunt și prevederile art.1531 din Codul civil din 2009:

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul executării

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

De asemenea, conform art.1535 din Codul civil din 2009, se poate solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor, cât și celorlalte subiecte de drept civil.

De altfel, prin Decizia nr.2/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, si a stabilit că: “În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

S-a reținut că, atâta timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperita doar pierderea efectiva, în temeiul art.1 alin.(3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului Cât privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativa de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului, care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art.44 alin.(1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Astfel, reclamantei i se cuvine acordarea dobânzii legale pentru nerespectarea de către debitor a obligației de plata a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește perioada pentru care se cuvine dobânda legală, s-a reținut că obligația de plată a drepturilor salariale restante s-a născut din hotărâri judecătorești și era scadentă de la data pronunțării acestora, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar, conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept.

Prin urmare, văzând și solicitarea reclamantului de acordare a dobânzii pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni și până la data plății efective a drepturilor salariale datorate, dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 680/25.03.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, se va acorda începând cu data de 30.09.2011 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale .

Împotriva sentinței a formulat apel pârâtul C. L. Bumbești J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare invocă lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L. Bumbești J. având în vedere că nu are calitatea de angajator fata de reclamant, intre el si acesta neexistând niciun fel de raporturi de muncă.

Art.166, alin.(4) din Codul muncii, dispoziție legală invocata de reclamant în motivarea cererii de chemare în judecata, stabilește: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Așa cum se poate observa din adeverința ce i-a fost eliberată reclamantului, acesta este salariat al unei instituții de învățământ cu personalitate juridică, intre aceasta și reclamant stabilindu-se un raport de muncă din care decurg drepturile și obligațiile corelative ale angajatului și respectiv ale angajatorului.

Faptul ca potrivit art.104, alin.5 din Legea 3/2011 - legea educației naționale finanțarea de baza (care cuprinde cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariate în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora) se asigură din bugetul de stat și se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, nu transformă consiliile locale în angajatori.

Consiliile locale neavând calitatea de angajatori nu pot fi obligate la calculul sau plata unor drepturi salariate acestea obligații fiind în sarcina unității de învățământ al cărei angajat este reclamantul.

Față de cele arătate, solicită admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii excepției invocate privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului L. al orașului Bumbești J..

În drept, își întemeiază cererea pe disp. art. 466-481 Cod procedură civilă, art.10, 39, 40 și 166 din Codul muncii.

Intimata reclamantă și intimatul pârât nu au formulat întâmpinări.

Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.

Calitatea procesuală pasivă în cauză a Consiliului L. al orașului Bumbești J., rezultă din considerentele hotărârilor care au stabilit creanța, la care se calculează dobânzile solicitate prin prezenta acțiune.

Prin sentința nr. 680/2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 8193/95/_, a fost admisă cererea Organizației de Sindicat a Colegiului M. Viteazul, fiind obligați intimații C. M. Viteazul si C. L. Bumbesti J. la plata sumelor cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru perioada 01.10._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Astfel, prin aceste hotărâri s-a stabilit cu putere de lucru judecat că apelantul-pârât are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea plății obligației principale.

Prezenta acțiune are ca obiect numai obligarea la plata dobânzilor legale, care reprezintă o creanță accesorie în raport de creanța principală, reprezentată de obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale.

Prin urmare, în speță, raportat la criticile formulate prin apel, nu prezintă importanță calitatea de angajator, ci cine este partea care poate fi obligată la plata/alocarea de fonduri bănești, chestiune irevocabil stabilită prin hotărârile judecătorești depuse în dosar.

În considerarea celor prezentate, Curtea, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. L. Bumbești J., cu sediul în Oraș Bumbești J., Județul Gorj, împotriva sentinței nr.257 din 22 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă U. S. Libere din Învățământ Gorj, prin reprezentant legal H. C., cu sediul în Municipiul Târgu Jiu, ., Județul Gorj, CUI_, în numele membrului de sindicat D. V., cu domiciliul în comuna P., . și intimatul pârât C. „M. Viteazul” Bumbești J., cu sediul în Oraș Bumbești J., Județul Gorj.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2015.

Președinte,

M. P.

Judecător,

T. Ț.

Grefier,

C. C.

Red.jud.T.Ț.

Tehn.M.D.5 ex.

J.f.T.M.

07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1716/2015. Curtea de Apel CRAIOVA