Contestaţie act. Decizia nr. 2912/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2912/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-06-2015 în dosarul nr. 1176/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2912
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea contestației în anularea Deciziei civile nr. 2775/30.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, formulată de contestatorul F. V., cu domiciliul ales în Drobeta T. S., ., jud. M., în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că în data de 02.06.2015, având în vedere că s-a scurs mai mult de 6 luni de la data ultimului act de procedură întocmit, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei suspendate conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea, din oficiu, în baza dispozițiilor art. 420 Cod proc. civ., invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2775/30.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ *, Curtea de Apel C. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-contestator F. V. împotriva sentinței civile nr. 1702 din 01.04.2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
In ceea ce priveste prima critica, respectiv cea referitoare la nemotivarea hotararii, s-a retinut ca prin sentinta apelată, instanta de fond a respins contestatia, expunand in considerentele hotararii situatia de fapt retinuta, dupa o analiza concreta a sustinerilor ambelor parti.
Retinand o anumita situatie de fapt, prima instanta a facut si aplicarea textelor legale incidente, aceasta nefiind limitata doar la o simpla enuntare a lor, ci a fost insotita de o analiza amanuntita a respectarii sau nerespectarii cerintelor acestora, prin raportare, de fiecare data, la situatia de fapt retinuta.
Motivarea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, se circumscrie exigentelor art. 425 C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar. Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Asa cum s-a aratat si in cauza Albina contra Romaniei, acest drept la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Cum in cauza instanta de fond a examinat efectiv sustinerile contestatorului, sentinta apelata cuprinzand motivele pe care se sprijina, nu se poate sustine cu temei incalcarea dreptului la un proces echitabil, cum apelantul pretinde.
De altfel, desi acesta invoca faptul ca nu au fost analizate toate sustinerile sale si nici toate probele pe care a inteles sa le administreze, nu precizeaza in concret in ce a constat aceasta omisiune a instantei, limitandu-se la aprecieri cu caracter general.
Pe fond, s-a constatat ca in mod corect prima instanta a apreciat ca decizia contestata nu este lovita de nulitate, fiind emisa cu respectarea dispozitiilor privind conditiile de forma si de fond.
Astfel, din continutul acesteia rezulta faptul ca decizia de concediere a fost emisa ca urmare a desfiintarii postului ocupat de catre contestator, avandu-se in vedere prevederile OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, Ordinul nr. 1104/2013 al președintelui ANAF privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și a structurilor din cadrul acestora, Ordinul nr. 1106/2013 al Președintelui ANAF privind aprobarea numărului de posturi pentru fiecare direcție generală regională a finanțelor publice, Ordinul nr. 1110/2013 al Președintelui ANAF privind aprobarea statului de funcții al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C., precum și prevederile art. 55 lit. c, art. 58-60, art. 65-67 și art. 75-77 Codul muncii, art. 208-216 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Actele normative evocate in preambulul deciziei nu reprezinta doar temeiul de drept al luarii masurii concedierii, cum apelantul pretinde, ele reliefeaza chiar motivele, cauza pentru care angajatorul a procedat in consecinta, fiind vorba despre reorganizarea activitatii ANAF derulata, astfel cum a retinut si instanta de fond, in baza unor acte normative si ordine ale Presedintelui ANAF.
Pe de alta parte, potrivit art. 65 din C. Muncii, concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.
Textul legal invocat nu limiteaza motivele care determina desfiintarea locului de munca, impunand numai conditia ca acestea sa fie reala si serioasă.
Altfel spus, este necesar sa aiba loc o reorganizare a activitatii angajatorului care sa corespunda unei nevoi a acestuia si care sa conduca la desfiintarea efectiva a postului ocupat de salariat.
Desființarea locului de muncă este efectivă când este suprimat din funcțional - organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și în organigramă și implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării.
Cauza este reală atunci când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de dificultăți economice sau de transformări tehnologice și este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătățirea activității și nu disimulează realitatea.
Analizand aceste conditii, in mod corect instanta de fond a apreciat ca sunt indeplinite.
Concluzia acesteia a fost, de altfel, intemeiata pe inscrisurile aflate la dosar, statele de functii depuse atestand faptul ca la C. Administrativ Arhivă și Gestionare a Formularelor, anterior reorganizării, existau 5 posturi dintre care 2 de muncitor calificat III, iar ulterior reorganizării instituției în noul stat de funcții se regăsește doar un post de muncitor III.
Ca atare, a existat o desfiintare efectiva a postului ocupat de contestator.
Astfel cum s-a aratat mai sus, cauza ce a stat la baza luarii acestei masuri a constat in reorganizarea ANAF, derulata in baza unor acte normative, pretinsul caracter haotic al aplicarii acestei reorganizari, conform sustinerilor apelantului, neputand duce la anularea deciziei de concediere, avand caracterul unei simple aprecieri a acestuia.
In ceea ce priveste critica referitoare la modul de organizare al examenului la care contestatorul a participat, s-a constatat ca acesta a inteles sa formuleze contestatie doar impotriva rezultatului obtinut, aceasta fiind respinsa de comisia de solutionare a contestatiilor.
Pe de alta parte, actiunea introductiva de instanta, astfel cum a fost precizata, nu a vizat si anularea examenului de testare profesionala, contestatorul intelegand astfel ca aspectele de eventuala nelegalitate sau fraudare a acestuia sa fie invocate ca argumente in sustinerea nelegalei sale concedieri si a incalcarii disp. art. 16 alin. 1 si art. 31 din Constitutie.
In atare conditii, cu respectarea principiului disponibilitatii, s-a constatat ca astfel de argumente nu pot fi primite in sustinerea cererii sale de anulare a deciziei contestate, aceasta putand fi analiza doar prin prisma respectiv disp. art. 65, respectiv 76 din C.Muncii.
In ceea ce priveste critica referitoare la nerespectarea prevederilor din C. Muncii referitoare la concedierea colectiva, s-a retinut ca aceasta nu poate privi relevanta dorita de contestator avand in vedere chiar prevederile C. Muncii, respectiv ale art. 74 alin. 5, retinute si de instanta de fond in combatrea sustinerilor sale.
Potrivit acestora, prevedrile art. 68-73 referitoare la concedierea colectiva nu se aplica salariatilor din institutiile publice si autoritatile publice.
Asa fiind, angajatorul nu era tinut de obligatia de informare, consultare a salariatilor, dupa cum nu era tinut nici de obligatia de comunicare a notificarii ori de a raspunde propunerilor de masuri in vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati si de a notifica catre ITM si AJOFM masura de concediere colectiva.
In acelasi sens, decizia de concediere nu trebuia sa cuprinda nici criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, acest continut fiind necesar a fi verificat doar in situatia existentei unei concedieri colective, ceea ce nu este cazul in speta.
Pentru considerentele ce preced, in temeiul art. 480 C.Proc. Civ., apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație în anulare apelantul F. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Primul termen de judecată a fost fixat la 05.09.2014, dată la care instanța, constatând că nici una din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a cerut, în scris, judecarea în lipsă, în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., a dispus suspendarea judecării cererii de apel.
În data de 02.06.2015, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol și citarea părților pentru a se verifica dacă subzistă motivul suspendării sau se impune a se verifica termenul de perimare.
La termenul fixat în data de 19 iunie 2015, Curtea, din oficiu, așa cum rezultă și din practicaua deciziei, a invocat excepția perimării, excepție ce o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 416 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că nu a fost întrerupt cursul perimării în înțelesul dispozițiilor art. 417-418 Cod proc. civ, ultimul act de procedură fiind efectuat la data de 05 septembrie 2014, când pricina a fost suspendată pentru lipsa părților.
Ca urmare, constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, Curtea, în temeiul art. 420 și următoarele Cod procedură civilă, va constata perimată contestația în anulare.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată contestația în anularea Deciziei civile nr. 2775/30.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, formulată de contestatorul F. V., cu domiciliul ales în Drobeta T. S., ., jud. M., în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., .. 2, jud. D..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se va depune la sediul Curții de Apel C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Iunie 2015.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G. 23 Iunie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1464/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
