Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1770/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1770/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 4439/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1770
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. C.-Președinte Instanță
-M. C. Ț.- Judecător
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. DINUȚA, P. E., B. E., împotriva sentinței civile nr. 6209/05.11.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic E. C. pentru apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. DINUȚA, P. E., B. E. și consilier juridic C. T. pentru intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat Curtea, potrivit art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.
Consilier juridic E. C. pentru apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. DINUȚA, P. E., B. E. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Învederează că, instanța de fond, s-a aflat într-o eroare totală în ceea ce privește obiectul și temeiul juridic al cererii făcând o confuzie între noțiunea de timp de repaus și cea de timp liber corespunzător și astfel a pronunțat o soluție greșită, depune concluzii scrise și jurisprudență.
Consilier juridic C. T. pentru intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței Tribunalului D., ca temeinică și legală, pe fond respingerea acțiunii.
Față de pretențiile formulate de reclamant și-a motivat solicitarea pe prevederile art. 142 alin 1 și art. 253 alin. 1 din Codul Muncii- Legea 53/2003.
Despăgubirile legale pe care reclamanții le solicită, vizează doar lipsa compensării cu timp liber corespunzător, iar din statele existente la dosar rezultă că orele efectuate de către salariate în aceste zile, au fost plătite de către intimată, fapt necontestat de către reclamanți,depune concluzii scrise depune concluzii scrise și jurisprudență.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 6209 de la 05.11.2014, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr. 32, județul D., pentru membrii de sindicat reclamantele M. DINUȚA cu CNP_, P. E. cu CNP_, B. E. cu CNP_, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI (DGASPC ) D., cu sediul în C., .. 22, județul D..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamantele reprezentate în cauză de sindicatul reclamant, au calitatea de salariat al pârâtei, în perioada solicitată fiind angajate cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată, în funcția deinstructor educație M. DINUȚA, spălătoreasă - P. E., respectiv bucătar B. E..
În această calitate, reclamantele au prestat activitate, inclusiv în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, după cum a rezultat din foile de pontaj depuse de pârâtă, prin specificul muncii lor, desfășurând activitate în ture de 12/24 h.
Prin cererea de față, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu plata orelor efectuate de reclamanți în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, dar necompensate, grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art.253 al.1 C. Muncii, potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Potrivit dispoz. art. 115 C. Muncii (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Iar, potrivit art. 137 C. Muncii (1)Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.
(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite, potrivit art. 123 alin. (2).
La art.142 din C. Muncii se prevede că (1)Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Astfel, conform art.137 alin.2 și 3 din Codul Muncii (L 53/2003 modif. și compl.), în cazul în care salariații lucrează în zilele de sâmbătă și duminică, beneficiază de un spor și de zile libere corespunzătoare, iar conform art.142 beneficiază de spor doar dacă nu se pot compensa cu zile libere corespunzătoare.
Pe de altă parte, potrivit dispoz. art. 2 alin.(1) din Legea-cadru nr.284/2010, menținute și de legile ulterioare din anii 2011-2014, în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, nu se mai pot acorda sporuri la salariu, ci numai zile libere în compensare.
Reclamantele au contestat în speță, lipsa compensării acestor zile lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, solicitând despăgubiri pentru aceste zile.
Din graficele de lucru și foile colective de prezență depuse la dosar, privind pe cele trei reclamante, a rezultat că acestea au beneficiat de zile libere, urmare a turelor de 12 h efectuate în perioada litigioasă, a căror durată este, de cele mai multe ori, mai mare de 24 h (48 h și chiar 72 h).
Ori, potrivit art.115 C. Muncii, durata maximă a timpului de repaus aferent turei de 12 h este de 24 h.
A rezultat astfel, că reclamantele au beneficiat de un timp de repaus corespunzător turei de 12 h, mai mare decât cel prevăzut de lege.
Pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat, urmare a muncii prestate în ture, respectiv în zilele de repaus săptămânal și/sau de sărbători legale, era necesară efectuarea unei expertize de specialitate, probă de care reclamantele nu au înțeles să se folosească.
Oricum, chiar și în lipsa unei expertize contabile, față de despăgubirile legale menționate anterior, ce prevăd doar compensarea cu timp liber corespunzător, din ștatele de plată existente la dosar a rezultat că orele efectuate de salariatele-reclamante în aceste zile, au fost plătite de către pârâta DGASPC, fapt necontestat de către acestea.
Prin urmare, s-a constatat că reclamantele, membre de sindicat, nu au dreptul la alte despăgubiri și instanța, constatând că susținerile reclamantului nu sunt fondate, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii pentru membrii de sindicat M. Dinuța, Poap E. și B. E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că prin sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei să le plătească apelanților-reclamanți despăgubiri cauzate de necompensarea cu timp liber corespunzător a activității desfășurate de aceștia în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în cadrul schimbului de lucru, în perioada care face obiectul prezentului litigiu.
A solicitat instanței de apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, care a înțeles în mod eronat prevederile legale invocate, aplicabile în speță.
În perioada care face obiectul acestei cauze, apelanții-reclamanți au lucrat, în cadrul schimbului normal de lucru, în zile de repaus săptămânal și de sărbători legale, în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Ca salariați angajați cu normă întreagă, apelanții-reclamanți au o durată normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână, conform art. 112 al.(1) C. Muncii, pe care în cadrul instituției intimate o realizează în schimburi - conform art. 136 C. Muncii, în baza unui program stativ de lucru de 12 ore /zi, de tip continuu, beneficiind de o repartizare a timpului de muncă în cadrul săptămânii cu două zile de repaus, în temeiul art. 113 al.d) C. Muncii, aceste două zile de repaus fiind libere neplătite nu fac obiectul acestui litigiu.
Apelanții-reclamanți au lucrat în timpul programului normal de lucru, în schimburi, în perioada dedusă judecății, inclusiv în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, dar activitatea astfel prestată nu a fost compensată cu timp liber corespunzător în condițiile art. 142 (1) CM.
Apelanților-reclamanți nu li s-a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate în aceste codiții în perioada supusă analizei, măsură care face obiectul cauzei, așa cum prevede art. 142 alin.f1) C.Muncii, pentru compensare în foile colective de prezență ar fi trebuit să se reliefeze distinct față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.
Important: Măsura compensării cu timp liber corespunzător (plătit) este distinct prevăzută de lege în raport de dispozițiile art.113 al.(1) C. Muncii și nu se referă la cele două zile libere (neplătite) la care toți lucrătorii din România au dreptul săptămânal și la care și apelanții-reclamanți aveau dreptul în temeiul art. 112-113 CM.
Datorită programului special de lucru - în schimburi, inclusiv weekend și sărbători legale apelanții reclamanți aveau în plus dreptul să se bucure de reglementarea distinctă a art. 142 alin. (1), temei de drept care nu a fost analizat de instanță, în sensul de a primi (în locul unui salariu de 100% care nu se acordă) timp liber plătit în oricare din următoarele 30 de zile în care figurau în grafic cu activitate.
A solicitat instanței să observe că legiuitorul a menționat expres faptul că ,, li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător" în următoarele 30 de zile, după acest termen măsura compensării cu timp liber fiind prescrisă, în timp ce dreptul la acțiune cu privire la dreptul salariaților la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate - art. 171 al.(1) C. Muncii.
Intimata-pârâtă a motivat în fața instanței prin personal insuficient, aspect de natură a întări ipoteza necompensării acestor ore cu timp liber, pe care instanța trebuia să îl constate.
Apelanții-reclamanți au dreptul, în timpul lor liber (neplătit, dar și în cel plătit de către
instituție) să desfășoare și alte activități, pe care legea le permite. Punerea acestora în
imposibilitatea de a-și valorifica în totalitate drepturile care li se cuvin potrivit legii echivalează într-o atare situație, cu îngrădirea dreptului reclamanților la proprietate, consfințit de Constituția României și jurisprudența CEDO, deoarece apelanților-reclamanți în timpul lor liber plătit, trebuia să li se acorde prin grija intimatei-pârâte timp efectiv liber au fost puși să presteze activitate la instituție, fără ca această activitate prestată în plus să le mai fie plătită.
Această situație a creat premisele declanșării acestui conflict între părți, cu care instanța este legal învestită, în temeiul juridic conferit de art. 253 din Codul Muncii, rep., potrivit căruia „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material (….), din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Culpa intimatei-pârâte este indiscutabilă, deoarece aceasta îndeplinește funcția de angajator al apelanților-reclamanți, având competența stabilirii programului de lucru, atribuțiilor, sarcinilor personalului din subordine, precum și a aplicării prevederilor legale în vigoare.
Apelanții-reclamanți au suferit un prejudiciu material evident în timp și ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, constând în neplata orelor de activitate prestată în zilele în care trebuiau să beneficieze de compensarea cu timp liber, deoarece în perioada care face obiectul acestui litigiu au avut obligația de a-și îndeplini toate îndatoririle de serviciu, să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea activității, conform graficelor de lucru stabilite de intimata-pârâtă.
Instanța de fond a fost învestită să constate că salariații apelanți-reclamanți au suferit un prejudiciu material și moral, din culpa angajatorului, prin faptul că au lucrat în zilele în care trebuiau să beneficieze de timp liber corespunzător, în speță fiind încălcate dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii care prevăd obligația angajatorului de a le acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și contractul individual de muncă.
În judecarea acestei spețe, instanța de fond a reținut corect că apelanții-reclamanți au contestat lipsa compensării muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, însă reținerea acesteia potrivit căreia reclamantele au beneficiat de zile libere conform turelor de 12h efectuate în perioada litigioasă este greșită.
Apelanții-reclamanți au primit zile libere (neplătite), conform turelor efectuate în cadrul schimbului normal de lucru, indiferent dacă au lucrat sau nu sâmbăta sau duminica.
Solicitarea lor privește acordarea de despăgubiri corespunzătoare numărului de zile în care apelanții-reclamanți trebuiau să beneficieze de zile libere plătite, însă au lucrat în acele zile, diferență de nuanță juridică pe care instanța de fond nu a perceput-o.
Instanța a reținut în mod greșit că din ștatele de plată existente la dosar ar fi rezultat că orele lucrate de apelanții-reclamanți „în aceste zile” ar fi fost plătite de intimata-pârâtă, fapt care, în opinia instanței „nu ar fi contestat” de apelanții-reclamanți, afirmație complet eronată.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că, începând cu anul 2011, salariații care au lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în schimbul normal de lucru, trebuiau să beneficieze doar de compensarea cu timp liber corespunzător pentru toate orele lucrate în aceste zile, ca atare apelanții „în aceste zile" ar fi fost plătiți de intimata-pârâtă.
Din ștatele de plată depuse de intimată la dosarul cauzei nu a reieșit că apelanții-reclamanți ar fi primit o remunerare suplimentară la salariu din care instanța să fi apreciat că aceste zile au fost plătite de pârâtă, ca atare reținerea instanței nu a putut fi menținută.
Zilele libere menționate în foile colective de prezență sunt urmare a organizării activității în ture, nu urmare a faptului că ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. D. fiind că salariaților apelanți nu le-au fost acordate zile libere plătite, aceștia sunt îndreptățiți să fie despăgubiți pentru munca prestată în aceste zile, în cuantum corespunzător egal cu salariul pentru orele prestate - art. 122 al.(2) Codul Muncii.
Întinderea despăgubirilor solicitate în speță se raportează la activitatea desfășurată de apelanți, conform numărului de ore ce trebuiau compensate cu timp liber corespunzător, iar aceștia le-au lucrat, pe care intimata le va determina prin simpla însumare a acestor ore desfășurate în perioada care face obiectul litigiului și înmulțirea acestora cu tariful orar brut.
Determinarea în concret a despăgubirilor rămâne o obligație în sarcina angajatorului, pe care a putut să o realizeze după examinarea foilor de prezență și actelor de pontaj în situația de excepție în care calculul efectuat de angajator a fost considerat de apelanții-reclamanți ca eronat, aceștia au putut recurge la efectuarea unei expertize contabile.
În ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize de specialitate aînvederat reclamantul că apelanții-reclamanți nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată determinarea certă a activității prestate printr-o expertiză contabilă, această obligație revenind angajatorului, care a determinat pentru perioada dedusă judecății din cuprinsul foilor de prezență și actelor de pontaj numărul exact de ore și zile lucrate de fiecare reclamant în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. În situația în care calculul efectuat de angajator ar fi fost contestat de salariați, au putut recurge la executarea silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare.
Reținerea instanței potrivit căreia „pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture era necesară efectuarea unei expertize de specialitate" este nefondată, deoarece calculul tuturor drepturilor salariale ale salariaților, deci și ale apelanților, se face de către angajator în temeiul unor prevederi legale sau a unui titlu executoriu, pe baza graficelor de lucru și a foilor colective de prezență pe perioada respectivă după ce instanța a constatat dreptul salariaților la remunerarea muncii astfel prestate.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe prevederile legale mai sus invocate.
S-a procedat la regularizarea cererii de apel, potrivit dispozițiilor art. XV din Legea nr. 2/2013.
Intimata D.G.A.S.P.C. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii a depus răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea apelului.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanțe și motivele de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.
Obiectul acțiunii cu care instanța a fost investită în prezenta cauză vizează obligarea pârâtei la plata despăgubirilor determinate de necompensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, datorate de pârâtă în temeiul răspunderii patrimoniale reglementate de art. 253 alin. 1 din Codul muncii și despre care reclamantul a precizat expres că sunt egale cu plata orelor efectuate de reclamant, dar necompensate cu timp liber corespunzător.
Prin urmare, pentru a fi îndeplinite condițiile angajării răspunderii patrimoniale a angajatorului, era necesar ca în sarcina acestuia să se rețină în primul rând săvârșirea unei fapte ilicite, în urma căreia angajatul să fi suferit un prejudiciu cert, material sau moral.
În ceea ce privește fapta ilicită invocată de către reclamant, va reține Curtea că dispozițiile art. 112 din Codul muncii stabilesc că durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Conform art. 113 Codul muncii, repartizarea timpului de muncă în timpul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus, iar în funcție de specificul unității sau al muncii prestate se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Durata zilnică a timpului de muncă este de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Dispozițiile art. 137 Codul muncii reglementează repausul săptămânal în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica, recunoscând totodată dreptul angajatorului de a acorda acest repaus și în alte zile decât cele de sâmbătă și duminică, în acest caz codul stabilind că salariații beneficiază de un spor la salariu, stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual.
Pentru munca prestată în zilele de sărbători legale, în cadrul unităților al căror specific impune aceasta, conform art. 141 Codul muncii, legiuitorul a prevăzut compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau, în cazul în care nu se acordă zile libere din motive justificate, un spor la salariu de bază ce nu poate fi mai mic de 100%, conform art. 142 Codul muncii.
În condițiile în care reclamanții fac parte din categoria personalului din sectorul bugetar, plătit din bugetul general consolidat al statului, le sunt aplicabile prevederile legilor speciale de salarizare, conform art. 2 alin.1 și 3 din Legea nr.284/2010.
Astfel, prin legea specială, respectiv prin art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012 s-a stabilit că în unitățile bugetare din categoria cărora face parte și angajatorul DGASPC munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Prin urmare, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, astfel încât, pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în perioada dedusă judecății, angajații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător.
Din observarea foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că reclamanții au lucrat, de regulă, în fiecare săptămână, numărul legal de ore, nefiind depășită norma legală, și că, deși o parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică ori de sărbătoare legală, în perioada următoare s-au acordat zile libere 24 ore, 48 ore sau chiar 72 de ore.
Ori, ipoteza în care angajatul lucrează numărul legal de ore pe săptămână, inclusiv sâmbăta și/sau duminica, presupune, ca regulă, acordarea de timp liber corespunzător, față de dispozițiile art. 113 din Codul muncii.
Acest aspect a fost, de altfel, implicit recunoscut prin chiar motivele de apel, apelanții reclamanți arătând că cele două zile de repaus, prevăzute de art. 112 - 113 alin. 1 din Codul muncii, sunt zile libere neplătite, care se acordă distinct de măsura compensării cu timp liber corespunzător plătit, prevăzută de art. 142 Codul muncii și solicitată în prezenta cauză.
O astfel de susținere nu va putea fi primită însă, în condițiile în care legea specială nu cuprinde nici o mențiune în acest sens, ci doar impune acordarea de timp liber corespunzător, iar atunci când legiuitorul a avut în vedere acordarea de timp corespunzător plătit, a prevăzut în mod expres acest lucru - art. 122 din Codul muncii referitoare la compensarea prin ore libere plătite a muncii suplimentare.
De altfel, apelanții au invocat prin motivele de apel și aplicabilitatea în cauză a acestor dispoziții legale, susțineri care nu vor putea fi reținute, fiind formulate pentru prima dată în apel, dar și în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată instanța nu a fost investită cu o cerere privind plata eventualelor ore prestate suplimentar și neplătite.
În plus, din analiza comparativă a statelor de plată și a foilor de prezență rezultă că reclamanții au fost plătiți pentru numărul de ore lucrate efectiv în fiecare lună.
Prin urmare, în ipoteza în care pentru zilele orele lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală, salariaților li s-a acordat timp liber corespunzător neplătit, nu se poate reține vreo faptă ilicită în sarcina angajatorului, în condițiile în care legea specială a eliminat posibilitatea acordării sporului pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede acordarea de timp liber plătit.
Mai mult decât atât, plata unor despăgubiri egale cu salariu corespunzător pentru zilele în care reclamanții nu au prestat activitate și care au fost acordate ca zile libere în compensare conform prevederilor legii speciale, ar echivala în fapt tocmai cu un spor de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale (în plus, față de timpul liber dat în compensare), spor a cărui acordare a fost interzisă de lege pe perioada în litigiu.
De altfel, chiar în ipoteza în care s-ar susține că fapta ilicită ar consta în neacordarea de zile libere în compensare, astfel cum impun dispozițiile art. art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012, prin repararea prejudiciului în forma solicitată de reclamanți – despăgubiri egale cu plata orelor efectuate, dar necompensate cu timp liber corespunzător - s-ar ajunge ca, pe calea unei acțiuni în răspundere patrimonială întemeiată pe art.253 alin.1 Codul Muncii, aceștia să beneficieze tocmai de echivalentul sporului a cărui acordare a fost interzisă de legiuitor, eludându-se astfel prevederile imperative ale legii speciale cuprinzând această interdicție
În aceste condiții, nici cerința existenței unui prejudiciu cert nu era îndeplinită deoarece recuperarea prejudiciului în forma pretinsă de reclamanți nu este posibilă și aceștia nu au invocat, în concret, un alt prejudiciu ce li s-ar fi produs prin neacordarea de zile libere în compensare, pe care să îl dovedească în funcție si de situația particulară a fiecăruia.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat, astfel încât, în temeiul art.480 alin.1 NCPC, îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII PENTRU M. DINUȚA, P. E., B. E., cu sediul în C., . nr.32, județul D., împotriva sentinței civile nr. 6209/05.11.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C.,..22, județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2015.
Președinte, M. C. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, D. M. |
30.04.2015
Red.jud.M.C.Ț.
4 ex/AS
j.f.R.S.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 261/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
