Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 2554/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2554/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 13892/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 3496
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant O. D. - C., domiciliat în Municipiul C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2554 din 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de munca și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., reprezentată prin administrator judiciar EUROSMART IPURL, cu sediul în Oradea, .. 85, județul Bihor, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant O. D. - C., lipsind intimata-pârâtă ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen; intimata-pârâtă a depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/22.07.2015; apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, înregistrat sub nr._/07.08.2015 și concluzii scrise, înregistrate sub nr._/26.08.2015, după care;
Apelantul-reclamant O. D. – C. a susținut că nu i-a fost comunicată decizia nr.117/2014 nici personal și nici prin poștă, astfel încât a solicitat administrarea unor probe, prin care intimata-pârâtă să facă dovada că i-a comunicat această decizie.
În baza dispozițiilor art.479 Cod pr. civ., instanța a respins cererea de probatorii, având în vedere că proba solicitată excede cauzei de față.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Apelantul-reclamant O. D. – C. a solicitat admiterea apelului, conform motivelor invocate, să se modifice sentința atacată și să se dispună anularea deciziilor de încetare a contractului individual de muncă.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2014 pe rolul Tribunalului D., reclamantul O. D. C. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei nr. 129 din 22.10.2014, cu obligarea pârâtei la plata de daune moratorii în cuantum de 1909.16 lei lunar până la pronunțarea prezentei hotărârii.
Prin sentința civilă nr.2554 din 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul O. D. Cătalin, în contradictoriu cu pârâta ., prin administrator judiciar .>
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Între reclamantul O. D. C. și pârâta . a fost încheiat contractul individual de muncă nr._ pe durată determinată de 3 luni prin care reclamantul a fost angajat în funcția de șef serviciu comerț cu ridicata Ulterior, prin actul adițional din 26.02. 2010 contractul de muncă a fost modificat în contract de muncă pe durată nedeterminată.
La data de 25. 09.2014, prin Decizia nr. 69 s-a dispus suspendarea contractului de muncă nr._, începând cu data de 26.09.2014 până la finalizarea cercetării disciplinare prealabile a reclamantului.
Cercetarea disciplinară a vizat conform convocatorului nr. 1297/29.09.2014 verificarea prejudiciului mare adus societății de mai mulți angajați, prejudiciu produs prin neglijență sau cu complicitatea altor angajați.
Urmare a cercetării disciplinare efectuate de către pârâtă, a fost emisă Decizia de sancționare nr. 117/20.10.2014 prin care s-a constatat că reclamantul a săvârșit o . abateri disciplinare care au vizat faptul că " nu a verificat modul în care personalul din subordine își îndeplinește atribuțiile; nu a raportat conducerii faptul că un agent de vânzări din subordine și un șofer livrator au sustras din banii de încasări suma de_ ron, cu toate că știa de aproape un an acest lucru".Sancțiunea aplicată reclamantului a fost de desfacere a contractului individual de muncă conform art. 248 lit. c din CM.
Această decizie, comunicată reclamantului prin mandat poștal la data de 30.10.2014, nu a fost contestată, așa cum s-a confirmat de reclamant și în instanță la termenul din 07.04.2015.
Prin urmare, decizia de sancționare a rămas definitivă în privința măsurii de desfacere a contractului de muncă al reclamantului.
Ca o consecință a necontestării deciziei de sancționare disciplinară, pârâta a emis Decizia 129/22.04.2014 prin care în temeiul art. 61 lit. a din CM a dispus "încetarea contractului " de muncă al reclamantului. În preambulul deciziei 129/22.04.2014, pârâta face trimitere la decizia de sancționare nr. 117/20.10.2014 a cărei legalitate și temeinicie nu a fost contestată de către reclamant. S-a arătat c de către tribunal că susținerile reclamantului din prezenta cauză referitoare la caracterul abuziv și nelegal al măsurii dispuse de către pârâtă puteau face obiectul verificării doar în situația în care reclamantul contesta decizia de sancționare disciplinară nr. 117/20.10.2014.
S-a apreciat că deși în art. 1 din Decizia 129/22.04.2014 se folosește termenul de încetare a contractului de muncă și nu de concediere, această inadvertență nu constituie o cauză de nulitate a deciziei contestate. D. fiind caracterul subsidiar al capătului de cerere având ca obiect acordarea de daune moratorii, instanța a respins și acest capăt de cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant O. D. - C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că a atacat Decizia nr. 129 / 22.10.2014 de încetare a contractului de muncă, emisă de către angajatorul ., decizie care i-a fost comunicată și în care se arată măsura sancționatoare care s-a luat împotriva sa iar Decizia nr. 117 / 20.10.2014 nu i s-a comunicat.
Instanța de fond a motivat hotărârea arătând că pentru că nu a contestat decizia nr. 117 / 20.10.2014, angajatorul a emis decizia nr. 129 / 22.10.2014. Ori termenul de contestare conform disp. art. 268 alin ( 3 ) din Lg. nr. 53 / 2003, este cel de 30 de zile și nu de 2 zile. Astfel, pârâta nici nu a așteptat să se îndeplinească termenul de 30 de zile de la emiterea Deciziei nr. 117 / 20.10.2014 pe care nu a primit-o, că peste 2 zile a și emis Decizia nr. 129 / 22.10.2014, ceea ce face dovada că pârâta nu a emis decizia 129 / 22.10.2014 numai după cele 30 de zile în care avea dreptul de apel.
A mai învederat ca instanța să solicite pârâtei să depună la dosarul cauzei dovada comunicării Deciziei 129 / 22.10.2014 și a comunicării Deciziei nr. 117 / 20.10.2014. Astfel, Decizia de încetarea a Contractului de Muncă a fost prematur comunicată și cu intenția de a-l induce în eroare. Astfel, a atacat decizia de concediere considerând că aceasta trebuie atacată.
În drept, și-a întemeiat prezenta cerere pe disp. art. 466 N C Pr Civ.
În probațiune a solicitat pârâtei să depună la dosarul cauzei dovada comunicării separate a Deciziei nr.117/20.10.2014.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
Apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare și concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelului, să se modifice sentința atacată și să se dispună anularea deciziilor de încetare a contractului individual de muncă.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul, angajatorul a emis două decizii, cu aceeași finalitate, prin care a dispus aplicarea celei mai grave sancțiuni disciplinare, concedierea pentru motive disciplinare. Prima decizie a fost emisă sub nr. 117 la data de 20.10.2014, a fost amplu motivată, fiind indicate abaterile disciplinare imputate salariatului, angajatorul hotărând desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Potrivit art. 211 din Legea 62/2011, această decizie putea fi contestată de salariat în termen de 45 zile de la data luării la cunoștință de măsura dispusă, în speță data dovedită cu exactitate a luării la cunoștință fiind data depunerii deciziei la tribunal, în dosarul de față, având în vedere că nu s-a făcut dovada comunicării prin alte mijloace a deciziei de sancționare.
La data de 22 .10. 2014, angajatorul a emis o nouă decizie, sub nr. 129, în care se face trimitere la Decizia de sancționare nr. 117/20.10.2014 și se decide încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, conform art. 61 li. a) codul muncii. Așa cum a reținut și prima instanță, în preambulul acestei decizii nu se mai reiau abaterile disciplinare imputate, ci se arată că se are în vedere Decizia 117/2014.
Emiterea celei de a doua decizii a fost necesară întrucât în decizia inițială de sancționare disciplinară prin concediere nu s-a menționat data de la care măsura urmează a fi aplicată.
Chiar dacă la data când s-a comunicat salariatului Decizia 129/2014 acesta nu a cunoscut faptul că fusese emisă Decizia 117/2014, simpla trimitere la prima decizie de sancționare și precizarea faptului că prin aceasta s-a aplicat sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă, era de natură să îl atenționeze pe reclamant, care trebuia să solicite comunicarea imediată a primei decizii.
Relevant în speță este faptul că măsura concedierii reclamantului a fost luată prin Decizia 117/20.10.2014, raporturile de muncă încetând ca urmare a acestei decizii, astfel că atacarea în instanță a deciziei ulterioare este lipsită de efecte juridice.
Apărarea apelantului în sensul că prima decizie nu i-a fost comunicată și că a considerat că trebuia atacată decizia din 22.10.2014 nu este fondată, în condițiile în care exista posibilitatea legală de a ataca decizia în condițiile art. 211 din Legea 62/2011 iar eroarea în care pretinde salariatul că s-a aflat în legătură cu efectele deciziei nr. 129/2014 nu este prevăzută de lege și nu este nici măcar scuzabilă, dat fiind faptul că în preambulul deciziei atacate se face referire la decizia prin care a fost aplicată sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă.
Apreciind că sentința primei instanțe este legală și temeinică, potrivit art. 480 cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant O. D. - C., domiciliat în Municipiul C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr.2554 din 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul D., Secția Conflicte de Munca și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ., reprezentată prin administrator judiciar EUROSMART IPURL, cu sediul în Oradea, .. 85, județul Bihor, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Septembrie 2015.
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./04.09.2015
Jud. fond C. D. P.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 946/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
