Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4958/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4958/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 6689/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 1181
Ședința publică de la 05 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant E. I., domiciliat în Strehaia, .. 24, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4958 din 21.11.2014, pronunțată de Tribunalul M., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă S. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat Oltenia – cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat instanței că apelul nu a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, sentința apelată a fost comunicată reclamantului la data de 04.12.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 100 dosar fond, iar apelul a fost depus la data de 30.12.2014; intimata-pârâtă a depus întâmpinare, înregistrată sub nr.3561/28.01.2015; apelantul-reclamant E. I. a depus concluzii scrise, înregistrate sub nr.8914/02.03.2015, prin care a solicitat judecarea în lipsă conform art.411 Cod pr. civ; după care;
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității apelului formulat de apelantul-reclamant, în raport de dispozițiile art. 468 Cod pr. civ. coroborate cu art.215 din Legea 62/2011.
Față de solicitarea apelantului-reclamant de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., se reține cauza pentru soluționarea excepției ridicate.
CURTEA
Asupra apelului de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2014 sub nr._, reclamantul E. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat Oltenia, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale cuvenite și neacordate, respectiv plata diferenței dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calculat ca fiind cls.I la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare, respectiv: 700 lei pe perioada 18.09.2011 – 31.01.2013, 750 lei pentru perioada 01.02.2013 – 30.06.2013, 800 lei pentru perioada 01.07.2013 – 31.12.2013, 850 lei pentru perioada 01.01.2014 – 31.07.2014, 900 lei pentru perioada 01.07.2014 – 18.09.2014 în funcție de timpul efectiv lucrat potrivit prevederilor art.7 al.3, art.6 al.8 coroborate cu anexa 1 din CCM la nivel de societate pentru anii 2011 – 2012 și 2012 – 2014, precum și în baza Hotărârilor de Guvern prin care au fost stabilite salariile minime pe economie, sume ce solicită a fi actualizate și la care să se calculeze dobânda legală în raport de data scadenței fiecărui drept restant până la data plății efective; obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa de Pensii și a impozitelor aferente în temeiul art.40 al.2 lit.f din Codul muncii.
A motivat că, este salariatul pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în funcția de mecanic locomotivă, desfășurându-și activitatea la S. „C. Marfă” SA Sucursala Marfă Banat Oltenia – Depoul C. – Remiza Drobeta Tr.S..
A arătat că în calitatea de salariat al pârâtei trebuia să beneficieze de drepturile salariale prevăzute în CCM 2011-2012 și respectiv 2012 – 2014 încheiate la nivel de unitate, în sensul că salariile minime brute prevăzute în aceste contracte, rezultate în urma negocierilor și prin aplicarea Hotărârilor de Guvern, trebuiau să fie de 700 lei pentru perioada 01.01.2011 – 31.01.2013, de 750 lei pentru 01.02.2013 – 30.06.2013, de 800 lei pentru perioada 01.07.2013 – 31.12.2013, de 850 lei pentru perioada 01.01.2014 – 30.07.2014, de 900 lei pentru perioada 01.07.2014 – 10.09.2014, salarii care în definirea cls.I de salarizare stabilite prin CCM, în perioadele arătate, reprezintă baza la care se aplică coeficienții de ierarhizare și respectiv clasele de salarizare.
A menționat că drepturile salariale care i-au fost plătite au fost cele stabilite la un salariu corespunzător clasei de salarizare convenită cu angajatorul, dar pornind de la cls.I de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei și nu la valoarea salariului minim brut prevăzut de contractele colective de muncă aplicabile și Hotărârile de Guvern pe anii 2010, 2011 și 2013 în care era stabilită o altă valoare a salariului minim brut pe economie.
Totodată a arătat că pârâta avea obligația de a-i plăti drepturile salariale potrivit clasei de salarizare negociate pornind de la un salariu minim brut de 700 lei corespunzător cls.I, așa cum a fost prevăzut la art. 7 al.3 art.106 al.8 coroborată cu anexa 1 din CCM la nivel de societate pe anii 2011/2012 și 2012/2014, obligație ce este reglementată și de prevederile Codului muncii.
In contractul individual de muncă pe care îl are încheiat cu angajatorul, este negociată clasa de salarizare nr. 33, clasă față de care, ar fi trebuit, în raport de salariile cuprinse în CCM aplicabile pe anii 2011/2014, pentru cls.I de salarizare - salarii de 700, 750, 800 și 850 lei – să beneficieze de un cuantum mai mare al salariului, însă, pârâtele nu au procedat la aplicarea coeficienților de ierarhizare prevăzuți la art.106 al.8 anexa 1 în care este redată formula de stabilire a salariului, respectiv, S = S cls.I x K, unde S reprezintă salariul corespunzător clase de salarizare negociate, S cls.I - reprezintă salariului corespunzător cls.I de salarizare, iar K reprezintă coeficientul de ierarhizare al claselor de salarizare.
A mai arătat că, drepturile salariale pe care le solicită rezultate din CCM Unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008/2010, CCM la nivel de unitate pe anii 2011/2012 și anii 2012/2014, Hotărârile de Guvern prin care a fost stabilit salariul minim pe economie, iar potrivit disp. art. 7 din Legea nr. 130/1996 și ale art.969 Cod civil, convențiile făcute între părți au putere de lege.
A menționat că, prin neacordarea drepturilor salariale solicitate, pârâta a încălcat dispozițiile art-.40 al.2 lit.c din Codul muncii, producându-i astfel un prejudiciu material constând în c/val. drepturilor salariale neacordate fapt pentru care trebui să îl despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa acestora conform art. 253 codul muncii și conform art.1489 al.2, 1531-1535 cod civil pentru dobânda legală. .
În susținerea celor arătate a depus la dosar în copie: adeverința nr. 1 TR_, carte de identitate, Extras CCM, ..09.2013, pronunțată de Tribunalului M., adresa nr. 1630/30.11.2013, Decizia nr. 556/2014 a Curții de Apel C..
În apărare, pârâta S. „C. Marfă” SA – Suc. Banat Oltenia a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A motivat că, în CCM valabil pe anul 2011, cls.I de salarizare a fost de 700 lei, iar în Anexa nr. 1 au fost prevăzute clasele de salarizare și valoarea acestora fără să fie precizat coeficientul de ierarhizare aferent fiecărei clase, astfel că, la nivelul anul 2011, salariul a fost acordat conform grilei de salarizare fără aplicarea vreunei formule sau a coeficienților de ierarhizare.
A arătat că, potrivit prevederilor art.106 din CCM a fost stipulat că, părțile au stabilit ca la următoarele discuții privind un nou CCM să negocieze, printre altele și coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, astfel că în anul 2011 nu au fost aplicate prevederile referitoare la coeficienții de ierarhizare.
În anul 2012, cls.I de salarizare a fost de 700 lei, iar cu privire la coeficienții de ierarhizare și la formula de calcul a fost prevăzut că aceste reglementări nu se vor aplica, salariile acordate fiind cele corespunzătoare fiecărei clase de salarizare menționate expres în anexa I din CCM.
A menționat că, în CCM pe anii 2012/2014 la art.98 al.6 s-a prevăzut că pe durata valabilității acestui contract nu se acordă coeficienții de ierarhizare și orice referire la drepturile prevăzute în cap.XI se face numai cu scopul de a stabili în sarcina părților obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de muncă, așadar salariul acordat a fost cel conform grilei de salarizare menționată în CCM fără aplicarea vreunei formulate sau a vreunui coeficient de ierarhizare.
A invocat de asemenea, în apărarea sa că reclamantul nu a solicitat niciodată în instanță constatarea nulității clauzelor contractuale, potrivit prevederilor art.24 al.2 din Legea nr. 130/1996, mai mult chiar reprezentanții salariaților au fost de acord cu clauzele CCM.
În susținerea celor arătate a depus la dosar în copie: Extras CCM 2011/2012, a S. „C. Marfă” SA, Extras CCM 2012/2014, Act adițional la Contractul individual de muncă al reclamantului încheiat pe anii 2010, 2012 și 2014.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a reiterat aceleași susțineri de fapt și de drept ca cele din acțiunea introductivă.
La termenul din data de 21.11.2014, pârâta a formulat și depus la dosar precizări scrise prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru drepturile salariale solicitate de reclamant pentru perioada 18.09.2011 – 31.12.2013, motivând că dosarul nr._ al Tribunalului M. a avut aceleași părți și ca obiect obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale pe perioada 01.01.2011 – 30.03.2013, iar prin Sentința nr. 4405/01.10.2013, a fost admisă în parte acțiunea formulată în sensul că, a fost obligată societatea la plata diferenței dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 700 lei pe perioada 01.01.2011 – 31.01.2013 și a diferenței dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de bază minim brut de 750 lei pe perioada 01.02.2011 – 30.03.2013.
Prin Decizia nr. 842/19.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în același dosar, a fost schimbată sentința pronunțată de Tribunalul M., în sensul că a fost respinsă acțiunea.
Prin sentința civilă nr. 4958 din 21.11. 2014, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul E., în contradictoriu cu pârâta S. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat Oltenia.
Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat următoarele;
Reclamantul E. I. este salariatul pârâtei S. „C. Marfă SA” – Sucursala Banat Oltenia – Subunitatea CZM C. - Depoul Exploatare C. – Remiza Drobeta Tr.S., în funcția de mecanic locomotivă automotor, potrivit actelor adiționale încheiate pe anii 2010, 2012, 2013 și 2014 la contractul individual de muncă al acestuia.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă privind plata drepturilor salariale solicitate aferente perioadei 18.09.2011 – 31.12.2013, instanța a constat că este întemeiată, fiind admisă în parte doar pentru perioada 18.09.2011 – 30.03.2013, pentru următoarele considerente:
Prin sentința nr. 4405/01.10.2013 pronunțată în dosar nr._, sentință ce a avut ca obiect obligarea pârâtei S. „C. Marfă” SA – Suc. Banat Oltenia la plata către reclamanți, printre care și reclamantul E. I., a drepturilor bănești reprezentând sporul de 125% din salariul de bază minim brut pentru munca desfășurată în timpul nopții, în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, a drepturilor bănești reprezentând diferențele dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa I de salarizare pentru perioada 16.02.2011 – 31.01.2013 și respectiv de 750 lei corespunzător cls.I de salarizare pentru perioada 01.02.2013 – 31.03.2013, în temeiul contractelor colective de muncă încheiate la nivel de societate pe anii 2011 – 2012 și 2012 – 2014, precum și în temeiul hotărârilor de Guvern prin care s-a stabilit salariul minim pe economie, a fost admisă în parte acțiunea.
Prin Decizia nr. 842/19.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar a fost admis apelul pârâtei S. „C. Marfă” SA – Suc. Banat Oltenia, a fost schimbată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea.
Potrivit prevederilor art.431 al.1 C.p.civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
S-a constatat astfel că prevederile art.431 C.p.civ. își găsesc aplicabilitatea în speță pentru cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind cls.I de salarizare, respectiv, de 700 lei pentru perioada 18.09.2011 – 31.01.2013 și de 750 lei pentru perioada 01.02.2013 – 30.03.2013, existând astfel triplă identitate de părți, cauză și obiect.
Trebuie menționat că există identitate de părți între acțiunea de față și acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._, chiar dacă în prezenta cauză reclamantul a promovat acțiunea în nume propriu, iar în dosarul sus arătat a fost promovată de Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Drobeta Tr.S. în numele reclamantului membru de sindicat.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtei la plata diferenței dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind cls.I de salarizare de 700 lei pentru perioada 18.09.2011 – 31.01.2013 și de 750 lei pentru perioada 01.02.2013 – 31.03.2013.
Cu privire la fondul pretențiilor privind plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind cls.I la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare de 750 lei pentru perioada 01.04.2013 – 30.06.2013, de 800 lei pentru perioada 01.07.2013 – 31.12.2013, de 850 lei pentru perioada 01.01.2014 – 31.07.2014 și de 900 lei pentru perioada 01.07.2014 – 18.09.2014, ce nu cade sub incidența autorității de lucru judecat, instanța a constatat următoarele:
Așa cum s-a arătat reclamantul are calitatea de salariat al pârâtei cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în funcția de mecanic locomotivă automotor.
Din cuprinsul adeverinței eliberată reclamantului de către pârâtă, în calitatea sa de angajator s-a constatat că acestuia îi este acordat un salariu de bază brut lunar de 1.566 lei, salariu corespunzător clasei de salarizare 33.
În calitatea sa de salariat al pârâtei a solicitat plata diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut de 750 lei, 800 lei, 850 lei și respectiv 900 lei pe perioada 01.04.2013 – 10.09.2014, ce trebuia luat în calcul ca fiind clasa I la aplicarea claselor de salarizare conform art. 7 al.3 și art.106 alin.8 coroborate cu Anexa nr.l din CCM încheiate la nivel de societate pentru anii 2011/2012 și 2012/2014, invocând faptul că salariul plătit de către pârâtă pe perioada în litigiu nu a fost unul corect stabilit, întrucât calculul s-a făcut prin raportare la clasa I de salarizare corespunzătoare unui salariu minim brut de 600 lei, iar nu a unui salariu minim brut de 750 lei, 800 lei, 850 lei, 900 lei, invocând CCM încheiat la nivel de societate pentru anii 2011 – 2012 și respectiv 2012/2014 prin raportare și la Hotărârile de Guvern prin care s-a stabilit salariul minim pe economie pe anii 2010, 2011 și 2013.
La nivelul societății pârâte au fost încheiate două contracte colective de muncă, pentru perioada 2011-2012 a fost aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 15/16.02.2011, și pentru perioada 2012/2014 a fost aplicabil CCM înregistrat la ITM București cu nr. 108/20.04.2012, contracte colective de muncă ce au făcut o distincție clară între grila care conține coeficienții de ierarhizare prezentată în cadrul art. 106 al.8 din contract și grila cu clasele de salarizare și salariile de bază brute corespunzătoare prezentată în Anexa I.
Cele două grile sunt distincte și nu au o legătură între ele, niciuna din clauzele contractului nu cuprinde prevederi referitoare la interpretarea celor două grile, în sensul unei legături de interdependență între acestea, respectiv cu privire la existența unei corelări între valorile conținute de acestea.
Art. 106 din Capitolul XI. Dispoziții finale al CCM nr. 15/2011 este stipulat că, părțile stabilesc ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze unele prevederi, la alineatul 8 al acestui articol figurând coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare.
Astfel, grila coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare va fi negociată de părți la următoarele negocieri, plecându-se de la valorile stabilite în art. 106 alin. (8) din CCM.
Această clauză îndeplinește condițiile art. 129 alin. (6) din Legea nr. 62/2011 părțile stabilind o renegociere a unor clauze ale contractului în anumite condiții prestabilite.
De asemenea, prin prevederile art.98 al.6 din CCM la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014 înregistrat sub nr. 108, a fost prevăzut că pe durata valabilității acestui contract, nu vor fi acordați coeficienții de ierarhizare ai claselor de salarizare, fiind reluată sintagma „ referirile la drepturile prevăzute în acest capitol nr. XI sunt făcute doar cu scopul de a se stabili în sarcina părților, obligația negocierii acestora cu ocazia încheierii unui nou contract colectiv de muncă”
Or, reclamantul susține că această grilă a coeficienților de ierarhizare a claselor de salarizare are aplicabilitate, făcând abstracție de termenii foarte clari ai contractului colectiv prin care se stabilește doar că aceasta va face obiectul unei negocieri viitoare, prevederile contractului interpretându-se conform cu voința comună a părților, în cazul de față neexistând sub nici o formă posibilitatea unei alte interpretări față de cea stipulată clar cu privire la negocierea coeficienților prezentați în acel tabel la următoarele negocieri ale contractului colectiv de muncă.
Nivelul de salarizare a fost stabilit prin Anexa I la CCM nr. 15/2011, acesta plecând în mod legal de la un salariu minim brut de 700 lei pentru cls.I de salarizare (peste nivelul stabilit de HG 1193/2010 de 670 lei pentru anul 2011 și egal pentru anul 2012, conform HG 1225/2011), aceeași valoare fiind stabilită și pentru cls.I de salarizare prin CCM nr. 108/2012 valabil pentru anii 2012 - 2014.
Chiar și în Anexa I la CCM se regăsește clauza conform căreia părțile stabilesc că la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei și a coeficienților de ierarhizare existenți în CCM 2009-2010.
Mențiunile cuprinse la art.106 din CCM nr. 15/16 februarie 2011 încheiat la nivel de unitate prin care se stipulează că părțile stabilesc ca, la următoarele discuții privind un noul CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare a claselor de salarizare, se regăsesc și în contractul la nivel de unitate nr. 108/2012 care, în art. 98 menționează expres și că, pe durata valabilității prezentului CCM nu se acordă drepturile salariale în discuție. De altfel, în cele două contracte încheiate la nivel de unitate, s-a prevăzut expres, la art. 7 alin. 3, că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1, care nu face nici o referire la coeficienții de ierarhizare, menționându-se doar clasa de salarizare și valoarea în lei aferentă fiecărei clase, ci nu mențiuni cu privire la vreo formulă de calcul prin care să se determine valoarea fiecărei clase de salarizare. De asemenea la art. 106 din CCM pe anul 2011, respectiv art. 98 din CCM pe anii 2012-2014 părțile semnatare, având în vedere situația financiară a societății, menționează doar posibilitatea ca la următoarele discuții privind un nou CCM să se negocieze coeficienții de ierarhizare și aplicarea acestora în determinarea salariului corespunzător fiecărei clase de salarizare prin utilizarea formulei S = S clasa 1 x K unde: S: salariul de baza brut corespunzător clasei de salarizare respective; S clasa 1: salariul de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare; K: coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare.
Mai mult, părțile, pentru a scoate în evidență faptul că valoarea claselor de salarizare a fost stabilită de comun acord prin negociere directă, fără a se folosi o formulă de calcul sau coeficienți de ierarhizare, au reluat aceste precizări și la anexa 1 iar contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil încheiat la nivel superior.
Susținerile reclamantului potrivit cărora pârâta nu a pus în aplicare prevederile Hotărârilor de Guvern prin care au fost stabilite salariile minime pe economie, așa cum de altfel a fost menționat și în adresa nr. 1630/30.11.2013 în sensul că, în raport de salariul minim brut pe țară garantat în plată la valoarea de 850 lei potrivit HG nr. 871/2013, să se procedeze la încheierea de acte adiționale pentru salariații care sunt încadrați la clasele de salarizare 1 – 10, nu pot fi reținute de instanță întrucât reclamantul avea stabilit un salariu corespunzător cls. 33, clasă în dreptul căreia se regăsește cuprinsă valoarea de 1.566 lei, nefiindu-i aplicabil astfel conținutul adresei menționate.
Prin Hotărârile de Guvern invocate se stabilește doar valoarea salariului minim brut pe economie garantat în plată, stabilindu-se totodată și obligația angajatorilor de a nu acorda salariaților un salariu de bază mai mic decât valoarea celui stabilit prin acest act normativ, respectiv sub valoarea de 800 lei, 850 lei.
Aceste acte normative prin care se reglementează valoarea salariului minim pe economie garantat în plată stabilesc totodată obligația pentru angajator ca nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, să nu fie inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut.
Deci, așa cum s-a arătat dispozițiile legale menționate au creat obligații pentru angajatori numai sub aspectul cuantumului salariilor de bază minime brute ce urmau a fi achitate în perioada de referință a fiecărui act normativ menționat; când în stabilirea salariului de bază al unui salariat interveneau elemente (diverse sporuri) care asigurau depășirea acestui nivel, dispozițiile legale menționate nu puteau fi incidente în sensul ca sumele menționate în cele două acte normative să fie utilizate pentru determinarea salariului de bază al angajatului respectiv.
Prin Hotărârile de guvern invocate nu se face referire la salariile de bază corespunzătoare vreunei clase de salarizare, ci la cuantumul salariului de bază minim garantat în plată, indiferent de modalitatea de calcul a acestuia.
Susținerile reclamantului prin care arată că potrivit CCM la nivel de unitate, salariul trebuia stabilit pe baza unei formule, așa cum s-a arătat mai sus, ce avea drept scop diferențierea drepturilor salariale în funcție de anumite criterii, fiind stabilite salarii de bază diferite în funcție de clasa de salarizare, neaplicarea acestei formule ducând la încălcarea obligațiilor contractuale și a prevederilor legislației muncii, prin neaplicarea Hotărârilor de Guvern nu pot fi reținute de instanță, întrucât amânarea aplicării formulei de calcul stipulată în CCM nu conduce la concluzia că a fost încălcată Hotărârea de Guvern, cu atât mai mult cu cât drepturile salariale ale reclamantului sunt superioare celor reglementate de hotărârile de guvern.
În raport de cele arătate, instanța a constatat că drepturile salariale ce au fost stabilite și plătite reclamantului de către pârâtă, au fost corect calculate, atât în raport cu contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2012/2014, precum și în raport de Hotărârile de Guvern prin care s-a stabilit valoarea salariului minim de bază garantat în plată, astfel că acțiunea promovată de către acesta este neîntemeiată și pe cale de consecință urmează a fi respinsă..
Referitor la celelalte petite prin care reclamantul solicită atât plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neacordate, cât și actualizarea acestor sume și acordarea dobânzii legale, instanța urmează a le respinge, urmare a respingerii petitului principal al acțiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant E. I., criticand-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că, în fapt, prin acțiunea introductiva a solicitat obligarea piritei S. C. Marfa SA-Sucursala Banat Oltenia la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite si neacordate, respective diferenței dintre salariile calculate in raport de salariul de baza minim brut ce trebuia luat in calcul ca fiind cls.I la aplicarea claselor de salarizare si a coeficienților de ierarhizare, respectiv: 700 lei pentru perioada 18.09._13, 750 lei pentru perioada 01.02._13, 800 lei pentru perioada 01.07._13, 850 lei pentru perioada 01.01._14, 900 lei pentru perioada 01.07._14 in funcție de timpul lucrat potrivit prevederilor art.7 alin.3 si art.6 alin8 coroborate cu anexa 1 din CCM la nivel de societate pentru anii 2011-2012 si 2012-2014, precum si a hotărârilor de guvern prin care au fost stabilite salariile minime pe economie, sume actualizate si la care sa se calculeze dobânda legala in raport de data scadentei fiecărui drept restant până la data plații efective, obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale neplătite către Casa de Pensii si a impozitelor aferente in temeiul art. 40 alin.2 lit.f din |Codul Muncii.
Instanța de fond, Tribunalul M., prin sentința nr. 4958 din 21. 11.2014 i-a respins acțiunea in totalitate cu motivarea operării autorității de lucru judecat pentru perioada 18.09._13 si cu motivarea calculării in mod corect a drepturilor salariale de către pirita pentru celelalte perioade.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, a considerat că în mod eronat aceasta a fost admisa de către instanța de fond, deoarece nu există tripla identitate având în vedere că în acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului M., calitatea de reclamant a avut-o Sindicatul Mecanicilor de Locomotiva din Remiza Drobeta T. S. și nu E. I..
A menționat că acest sindicat a promovat mai multe acțiuni in numele membrilor săi, acțiuni care au avut soluții total diferite, in dosarul_ al Tribunalului M., Curtea de Apel C. a admis apelul paratelor respingând în totalitate acțiunea, pe când în dosarul nr._ aceeași curte de apel, într-o cauză similară, pentru un alt lot de angajați S. C. Marfa SA-Sucursala Banat Oltenia, a admis in parte apelul paratelor, urmând ca acestea să plătească diferențele salariale pentru perioada 01.01._12.
A considerat că instanțele de judecată nu pot face discriminare între angajații aceleași societăți, aplicând în mod haotic normele legale și având în vedere principiul aplicării unitare și nediscriminatorii a dreptului, instanța de apel ar trebui să admită în parte acest apel și să adopte o soluție în concordanță cu practica aceleași instanțe, asemănătoare cu soluția din dosarul nr 4869/101/_ și cu alte spețe similare soluționate de Curtea de Apel C..
Având în vedere aceste considerente, a solicitat să se admită apelul, să se caseze sentința atacată, iar pe fond să se admită în parte acțiunea oblicind pârâta la plata diferenței dintre salariile calculate în raport de salariul de bază minim brut ce trebuia luat în calcul ca fiind cls.I la aplicarea claselor de salarizare și a coeficienților de ierarhizare, respectiv: 700 lei pentru perioada 18.09._13, 750 lei pentru perioada 01.02._12.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelantul-reclamant E. I. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea apelului, așa cum a fost formulat.
Curtea, din oficiu, a invocat tardivitatea apelului declarat de apelantul-reclamant.
Apelul este tardiv, urmând să fie respins ca atare.
Astfel, coroborând prevederile art. 215 cu art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în materia litigiilor de muncă, termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 și 186 din Noul Cod proc. civ. precizează că neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că apelantul a primit sentința la data de 04.12.2014, conform dovezii de comunicare aflată la fila 100 dosar fond, iar apelul a fost depus la Tribunalul M. la data de 30.12.2014, deci peste termenul legal prevăzut de lege, iar apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de apel s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința sa.
Ca atare, față de textele legale menționate, Curtea urmează să respingă apelul ca tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de apel care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod proc. civ. soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv apelul declarat de apelantul-reclamant E. I., domiciliat în Strehaia, .. 24, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 4958 din 21.11.2014, pronunțată de Tribunalul M., Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă S. "C. Marfă" SA - Sucursala Banat Oltenia – cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2015.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. E. B.
Tehn. E.O.
4 ex.13.03.2015
Jud. fond G. R.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 24-06-2015, Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
