Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 2178/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2178/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 2178/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2178/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - I. V.
Judecător - F. D.
Grefier - N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta intimată G. B. SA, cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză – Business Center Novo Park 3, nr.5, ..5 și 6, împotriva sentinței civile nr.6066/30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. M., cu sediul în C., Calea București, nr.125, ., ., județul D., având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta intimată G. B. SA, reprezentată de avocat I. R. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata contestatoare R. M., reprezentată de avocat S. M. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat: prin încheierea nr. 31 de la data de 30 martie 2015 a fost respinsă cererea de recuzare formulată de apelanta intimată, împotriva judecătorilor I. V. și F. D., membrii ai completului de judecată C12 în dosarul de față și, împotriva căreia nu a fost declarat recurs, după care,
Avocat I. R., pentru apelanta intimată, solicită emiterea unei adrese la Tribunalul D., grefa secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pentru a înainta o copie a transcriptului înregistrării ședinței din data de 23 octombrie 2014, având în vedere că din redactarea încheierii nu se poate înțelege cine a invocat excepția nulității deciziei contestată în cauză,precum și a excepției lipsei de interes în promovarea acestei contestații. De asemenea, nu se poate deduce dacă aceste excepții au fost solicitate înainte sau după ce a avut loc discuția referitoare la probatoriile solicitate în cauză..
Avocat S. M., pentru intimata contestatoare, arată că își aduce aminte cu precizie despre momentul invocării acestei excepții a nulității deciziei contestate,excepție care a fost invocată de către intimata în cauză, în cererea introductivă, însă și ca o chestiune de fond a contestației.
Avocat I. R. pentru apelanta intimată, solicită încuviințarea probei testimoniale cu trei martori, precum și proba care vizează depunerea la dosarul cauzei a transcrierii înregistrării audio-CD, înregistrare audio depusă ca anexă a întâmpinării la dosarul cauzei în primă instanță.
Apărătorul intimatei contestatoare se opune probei testimoniale cu trei martori, solicitând decăderea apelantei din această probă, potrivit disp. art. 231 alin.2 Cod pr.civilă.
Se opune la cererea înscrierii audio, fiind efectuată pro causa.
Având în vedere cererile formulate de apărătorul apelantei intimate, instanța deliberează:
Cu privire la prima solicitare privind transcrierea înregistrării încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2014, instanța constată că nu există dovadă în dosar că această probă a fost solicitată de către partea interesată,respectiv intimata, la prima instanță, după pronunțare și,respectiv până la promovarea apelului, potrivit dispozițiilor art.231 alin.2 cod procedură civilă.
În plus, această excepție privind nulitatea deciziei contestată a fost invocată prin însăși contestația formulată, în materia dreptului muncii știindu-se că nulitățile au un regim special față de cele de drept comun.
În ceea ce privește transcrierea înregistrării audio a CD-ului atașat întâmpinării, instanța respinge această cerere, având în vedere că aceasta a fost o probă deja emisă de către apelanta intimată și nu a existat nici un impediment legal pentru ca aceasta să transcrie suportul audio cu mențiunea că își asumă veridicitatea transcrierii sub parafă și semnătură, potrivit dispozițiilor art.287 Cod procedură civilă.
Referitor la proba testimonială, instanța dispune decăderea din această probă potrivit dispozițiile prevăzute de art.254 alin.4 lit a Cod procedură civilă., avându-se în vedere, totodată, calitatea invocată a martorilor precum și opoziția făcută de partea adversă, instanța având în vedere dispozițiile art.315 alin.1 pct.3 cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul părților asupra apelului de față,considerând cauza în stare de judecată.
Avocat I. R. pentru apelanta intimată, față de motivele invocate în scris pe care le-a dezvoltat oral, a pus concluzii de admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii contestației formulate de intimata contestatoare. A solicitat admiterea excepției lipsei de interes invocată în cauză,conform motivelor de apel dezvoltate în scris,avându-se în vedere faptul că, decizia de reducere a salariului pe trei luni nu a produs efecte juridice, cu atât mai mult cu cât există dovezi că salariul intimatei nu a fost redus, iar această sancțiune nu ar putea să fie valorificată de către un alt eventual angajator, deoarece această sancțiune a fost radiată din evidența REVISAL.
Pe fondul cauzei, consideră că în mod greșit instanța de fond a extins sancțiunea prevăzută de art.251 Codul Muncii. Contestatoarea a avut cunoștință despre fapta săvârșită,decizia a fost motivată. Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat S. M. pentru intimata contestatoare R. M., a pus concluzii de respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond, conform motivelor invocate prin întâmpinare. Consideră că prima instanță a interpretat în mod corect dispozițiile art.251 Codul Muncii, că legiuitorul nu a instituit nici o excepție de la această regulă, iar cercetarea disciplinară în cauză nu a avut loc, contestatoarea fiind doar un salariat foarte bine pregătit profesional; în ceea ce privește radierea sancțiunii din registrul REVISAL, precizează că aceasta nu a fost încă radiată, cu consecințele legale corespunzătoare.
Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător ales, cu dovada la dosar.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 6066 de la 30.10.2014, Tribunalul D. a respins excepția lipsei de interes invocată de intimată.
A admis contestația formulată de contestatoarea R. M., cu domiciliul în C., .. 125, .. 1, ., județul D., având CNP_, în contradictoriu cu intimata G. B. SA, cu sediul în Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 5, Bussines Center Novo ParcK 3, Clădirea F, ., sector 2, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J 40/4429//2009, având sediul procesual ales la P. F. SCA, clădirea SKYTOWER, .. 246 C, ._, sector 1, București, persoane însărcinate cu primirea corespondenței fiind avocat I. D. și avocat C. P. și a constatat nulă decizia nr. 112/27.03.2014 emisă de intimată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin decizia 112 din 27.03.2014 emisă de intimată s-a dispus sancționarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, în temeiul art.248 alin. 1 lit. c din Codul Muncii.
Asupra excepției lipsei de interes în promovarea contestației, invocată de intimată prin întâmpinare, instanța a avut în vedere următoarele:
Reducerea salariului de bază cu 10 % pe o perioadă de 3 luni este o sancțiune cu caracter precumpănitor patrimonial, dar are consecințe și în ceea ce privește persoana salariatului și cariera sa profesională. Din această perspectivă, instanța a apreciat că neexecutarea sancțiunii de reducere a salariului datorită încetării raporturilor de muncă prin acordul părților nu conduce la ideea că salariata contestatoare nu mai are nici un folos practic în urma contestării sancțiunii disciplinare aplicată de angajator.
Decizia contestată nu și-a produs efectele sub aspectul nediminuării salariului contestatoarei, însă produce efecte în dosarul personal al acesteia, astfel că s-ar putea vorbi de lipsa ei de efecte abia după 12 luni de la aplicare, când intervine radierea de drept, cu condiția ca salariatului să nu i se aplice o nouă sancțiune în interiorul termenului de 12 luni.
Prin urmare, instanța a apreciat că reclamanta are un interes legitim, născut și actual în contestarea deciziei de sancționare, motiv pentru care a respins excepția lipsei interesului invocată de intimată prin întâmpinare ca fiind neîntemeiată.
Asupra motivelor de nulitate absolută a deciziei de sancționare invocate de contestatoare, s-au reținut următoarele:
Obiectul prezentei contestații îl reprezintă anularea deciziei de sancționare, invocându-se atât motive de nulitate absolută ( de formă) ale deciziei contestate întemeiate pe disp. art. 251 alin. 2 și art. 252 alin. 2 lit. c din C. muncii, cât și motive de netemeinicie ( de fond ale acesteia ) .
Analizând cu prioritate condițiile de formă a căror nerespectare conduce la constatarea nulității absolute a deciziei contestate, instanța a constatat următoarele:
Prin dispozițiile art. 251 s-a instituit ca, prealabil emiterii deciziei de sancționare, să se efectueze în mod obligatoriu cercetarea disciplinară, ca o concretizare a dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituția României și de art. 6 din CEDO.
Codul Muncii reglementează în mod expres modalitatea în care se efectuează cercetarea disciplinară prealabilă, dispozițiile cuprinse în art. 251 fiind imperative.
În speță, decizia de sancționare a fost emisă fără ca angajatorul intimat să facă dovada îndeplinirii cercetării prealabile în condițiile alin. 2 din art. 251, în conformitate cu care „în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul a fost convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii”.
Convocarea reprezintă una dintre etapele cercetării prealabile, fiind o obligație a angajatorului și se efectuează conform cerințelor imperative din Codul Muncii.
Astfel, s-a constatat că prin adresa de convocare ( fila 35 din dosar) intimata a convocat-o pe contestatoare în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă, fără a-i aduce la cunoștință faptele în legătură cu munca acesteia care fac obiectul cercetării, limitându-se a înșirui o . reglementări din codul de conduită și din regulamentul intern al băncii.
Din conținutul acestei adrese lipsește precizarea privind obiectul cercetării, respectiv ce anume abateri disciplinare urmează să fie cercetate, data sau datele la care au fost săvârșite faptele ce se impută contestatoarei; în aceste condiții, contestatoarei nu i-a fost respectat dreptul la apărare consacrat de dispozițiile legale sus-menționate, nefiindu-i aduse la cunoștință motivele și împrejurările pentru care este convocată. Nu s-a putut reține apărarea intimatei, în sensul că salariata a fost în măsură să răspundă la întrebările membrilor comisiei de cercetare disciplinară, cunoscând dinainte aspectele cu privire la care s-au purtat discuțiile la cercetarea disciplinară. Legiuitorul nu a instituit excepții de la modul imperativ în care reglementează procedura cercetării disciplinare prealabile ; prin urmare, în lipsa precizării obiectului, vătămarea salariatului este prezumată și nu poate fi acoperită prin prisma aptitudinii acestuia de a răspunde la întrebări privind faptele ce i se impută.
În plus, obiectul cercetării trebuie să cuprindă și data comiterii faptelor, dată care reprezintă un element esențial pentru individualizarea lor și posibilitatea salariatului de a formula apărări, precum și pentru verificarea legalității deciziei de sancționare. S-a observat faptul că în adresa de convocare se face referire la încălcarea de către contestatoare a procedurilor și normelor interne ale băncii pe o perioadă îndelungată, septembrie 2013 – martie 2014, fără individualizarea vreunei fapte ce ar constitui abatere disciplinară în tot acest interval de timp.
Faptele au fost individualizate doar în cuprinsul deciziei de sancționare, după efectuarea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă, astfel că susținerea contestatoarei în sensul nelegalității deciziei pentru nerespectarea dispozițiilor privind convocarea la cercetarea disciplinară prealabilă apare ca fiind întemeiată.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că decizia de sancționare este lovită de nulitate, fiind emisă fără îndeplinirea prealabilă a cercetării disciplinare în modalitatea cerută de legiuitor și care este imperativ prevăzută în conținutul art. 251 Codul Muncii .
În ceea ce privește susținerea contestatoarei, în sensul că decizia de sancționare este nulă, întrucât în cuprinsul ei nu se regăsesc motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările, instanța a găsit-o neîntemeiată, întrucât intimata a cuprins în decizia contestată motivele pentru care s-au înlăturat aprecierile făcute de contestatoare, fiind îndeplinite cerințele art.252 alin. 2 lit. c din C. muncii.
Soluționarea cauzei pe aspecte ce vizează legalitatea deciziei contestate face inutilă examinarea motivelor privind fondul cauzei.
Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a respins excepția lipsei de interes invocată de intimată, a admis contestația și a constatat nulă decizia nr. 112/27.03.2014 emisă de intimată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata G. B. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului arată că sentința apelată este nelegală atât din punct de vedere procedural, cât și din punct de vedere al aplicării normelor de drept substanțial.
Motivul de apel privind greșita invocare, din oficiu, a excepției nulității deciziei contestate.
Dezbaterile de la termenul de judecată din 23 octombrie 2014 și soluția pronunțată de prima instanța. Deși nu li s-a comunicat încheierea de la acest termen (încheierea făcând corp comun cu sentința apelată și fiind astfel criticată prin prezentul apel), prezintă în cele ce urmează succesiunea cererilor discutate la acel termen potrivit percepției lor
- discutarea excepției lipsei de interes,
- invocarea din oficiu de către prima instanță a excepției nulității deciziei contestate. Ambele părți au apreciat că excepția este de fapt fondul cauzei și au cerut judecarea pe fond, nu ca excepție. în subsidiar, subscrisa a solicitat și respingerea respectivei excepții ca neîntemeiate, după administrarea probatoriului solicitat.
Discutarea probelor, subscrisa solicitând administrarea probei cu înscrisuri, cu martori si cu audierea unor înregistrări telefonice efectuate de auditorii interni ai băncii.
Instanța a închis dezbaterile, rămânând în pronunțare cu privire la ambele excepții si asupra probelor.
Soluția primei instanțe, afișată pe portalul instanțelor, a fost de respingere a excepției lipsei interesului si de admitere a excepției nulității deciziei contestate, însă în sentința apelată (inclusiv în dispozitiv) nu apare mențiunea că admiterea contestației se datorează admiterii excepției nulității deciziei invocate de către instanță,
Erorile procedurale săvârșite de prima instanța. În judecarea prezentei cauze prima
instanță de fond a ignorat și aplicat greșit nu numai normele de drept material, ci și norme de
drept procedural menite să asigure un proces echitabil în cadrul procesual stabilit de
reclamant. Prima instanță a nesocotit normele procedurale prin faptul că:
- a invocat aspecte de fond ce făceau obiectul fondului cererii pe cale de excepție. Practic, a invocat din oficiu, pe cale de excepție nulitatea deciziei contestate, pentru aceleași motive de nelegalitate invocate pe cale de acțiune de către contestatoare. E adevărat că există posibilitatea invocării pe cale de excepție a nulității absolute a unui act juridic, dar această posibilitate aparține pârâtului
- a încălcat principiul disponibilității prin faptul că a judecat însuși fondul contestației pe cale de excepție invocata din oficiu. Subliniază că ambele părți, inclusiv contestatoarea, au apreciat că excepția este de fapt un aspect de fond al cauzei, solicitând instanței să trateze excepția ca argument de fond.
- în dovedirea acestui aspect, solicită prezentarea unei copii certificate a paginii relevante din caietul grefierului, în plus fața de încheierea de la termenul din 23.10.2014, în posesia căreia se află la momentul formulării prezentului apel, ca urmare a omisiunii primei instanțe;
- prima instanță era deja investită cu soluționarea motivelor de nelegalitate ale deciziei contestate, de către contestatoare, invocarea acelorași motive pe cale de excepție nu era nici măcar necesară.
- după luarea concluziilor părților asupra excepției invocate din oficiu, prima instanță a acordat cuvântul pe probe. Chiar trecând peste imposibilitatea invocării pe cale de excepție a fondului cauzei de către instanță, faptul că după punerea în discuție a excepției a mai acordat părților cuvântul pe probe atesta o dată în plus incoerența raționamentului procedural
După audierea concluziilor părților asupra excepției nulității, instanța ar fi trebuit să dispună unirea excepției cu fondul (nu se menționează în sentința apelată că s-ar fi unit excepția cu fondul, de altfel nu se menționează nici faptul invocării excepției din oficiu) și să dea cuvântul părților eu privire la solicitarea probelor.
Motivul de apel privind soluția asupra probelor solicitate de subscrisa
Sentința apelată a fost comunicată G. B. în data de 17 noiembrie 2014, și, cu toate că, în partea introductivi a sentinței apelate se menționează clar că „dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 23 octombrie 2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și „încheierea face parte integrantă din hotărâre”.
Încheierea din data de 23 octombrie 2014 nu a fost comunicată subscrisei G. B.. Având în vedere faptul că nu le-a fost comunicată încheierea din 23 octombrie 2014, nu cunosc dacă prima instanță, s-a pronunțat asupra probelor, când (înainte sau după analizarea excepției nulității deciziei contestate), iar dacă se va dovedi prin încheierea de la termenul din 23.10.2014 că s-a pronunțat, nu cunosc motivele respingerii respectivelor probe. Soluția instanței în acest sens este astfel nemotivată, iar sancțiunea pentru lipsa încheierii de dezbateri ce împiedică verificarea modului în care instanța a respectat regulile procedurale este nulitatea sentinței atacate.
Nu în ultimul rând, apreciază că lipsa din dispozitiv a faptului că admiterea contestației este efectul admiterii excepției (invocate din oficiu) nulității deciziei contestate reprezintă motiv de nulitate a sentinței apelate, mai ales când soluția afișată pe portal menționa excepția nulității.
nulității.
Motivul de apel privind greșita interpretare a legii și aplicarea acesteia la situația de fapt din speță în ceea ce privește nivelul de detaliu la cerinței descrierii obiectului cercetării prin convocarea la procedura de cercetare disciplinară.
Considerentele primei instanțe. Principalul motiv pentru care prima instanță a constatat nulitatea sentinței apelate este. „neparcurgerea procedurii de cercetare disciplinară conform legii", manifestată însă doar printr-o informitate a convocării la cercetare disciplinară, informitatea vizând pretinsa lipsă a precizării obiectului cercetării disciplinare.
Legiuitorul nu a stabilit decât generic obligația de a menționa obiectul cercetării în convocarea la cercetare disciplinara. Nivelul de detaliu ai descrierii obiectului cercetării nu este prescris de lege, aceasta trebuind să fie doar suficient pentru a asigura posibilitatea salariatului de a se apăra în procedura de cercetare. Legiuitorul a lăsat așadar la aprecierea angajatorului gradul de detaliu al descrierii faptelor ce urmează a fi cercetate, urmând ca instanțele să aprecieze de la caz la caz dacă descrierea faptelor a fost suficientă pentru a asigura salariatului posibilitatea de a se apăra în timpul cercetării.
Analizarea caracterului (suficient/insuficient, în sensul de vătămător) al descrierii obiectului cercetării disciplinare în convocarea la cercetare din speță.
În adresa de convocare la cercetare disciplinara se descriu faptele prin indicarea clauzelor relevante ale normelor interne pretins încălcate. Din simpla lectură arespectivelor clauze, salariata a putut să cunoască, în suficient nivel de detaliu faptele cercetate și a putut si sa se apere.Salariata nu a cerut clarificări privind faptele cercetate și a participat. în mod activ la ședința de cercetare. Fiind vorba despre deschiderea unor conturi specifice, salariata cunoștea data săvârșirii faptelor (data rezultă din înscrisurile întocmite chiar de salariată).
Combaterea tezei primei instanțe în sensul că vătămarea este prezumată.
Prima instanță a înlăturat apărarea G. privind neoperarea nulității Deciziei Contestate, întrucât salariata nu a suferit o vătămare din pretinsa omisiune de indicare detaliată a c cercetării. Prima instanță a reținut că vătămarea se prezumă si ca dispozițiile le instituie nulitatea sunt imperative.
În realitate, instanța s-a aflat în eroare invocând caracterul imperativ al normei care instituie sancțiunea nulității. Nulitatea este întotdeauna atrasă, de încălcarea normelor imperative, nu au invocat lipsa caracterului imperativ al normelor, ci faptul ca legea nu instituie o prezumție (cu atât mai puțin absolută, cum pretinde prima instanța) de vătămare a salariatului! Daca legea ar fi instituit o asemenea prezumție, ar fi fost expresă, iar nivelul de detaliu al descrierii faptelor cercetate ar fi fost mai strict prevăzute de lege.
Trecând peste faptul că legea nu instituie o prezumție de vătămare din orice omisiune a angajatorului, apreciază în subsidiar că și dacă s-ar putea trage o prezumție din orice omisiune a angajatorului, această prezumție ar putea fi răsturnată. În speță, cercetând procesul verbal al ședinței de cercetare, precum și motivele de nelegalitate din contestația salariatei se va observa că aceasta a cunoscut și cunoaște exact și data săvârșirii faptelor cercetate (pe care nici nu o contesta de altfel) precum și faptele săvârșite.
Motivul de apel privind greșita respingere a excepției lipsei de interes.
Raționamentul incomplet al primei instanțe.
Prima instanță a reținut că, în pofida faptului că decizia contestata nu și-a produs efectele patrimoniale (întrucât contestatoarea și-a dat demisia înainte de implementarea sancțiunii disciplinare aplicate), această decizie produce totuși efecte în dosarul de personal al fostei salariate. Acest raționament este eronat întrucât nu are în vedere toate elementele de fapt relevante în speță.
Decizia contestată nu a produs și nici nu produce vreun efect (patrimonial sau nepatrimonial). Prima instanță a reținut în mod corect ca din punct de vedere patrimonial, decizia contestată nu și-a produs efectul întrucât drepturile salariate achitate contestatoarei nu au fost diminuate cu 10% pentru că intimata a demisionat. Cu privire la argumentul primei instanțe referitor la efectele de altă natură decât cele patrimoniale ale sancționăriidisciplinare, subliniază că radierea sancțiunii din dosarul de personal ar fi operat abia după 12 luni de la sancționare doar dacă intimata-contestatoare ar mai fi fost la acel moment salariata subscrisei. În realitate, pentru că salariata a demisionat, decizia contestată are vocația de a atrage vreun efect asupra persoanei sau patrimoniului intimatei.
De altfel, această concluzie este susținută și în literatura de specialitate, în care s-a reținut că natura contractuală a raporturilor de muncă determină caracterul relativ al abaterii disciplinare și al efectelor acesteia, astfel încât odată cu încetarea raporturilor de muncă încetează și drepturile și obligațiile reciproce ale părților inclusiv sub aspectul sancțiunii disciplinare2
Necesitatea respingerii contestației ca lipsite de interes.
Având în vedere acestea, prevederile art. 248 alin. 3 Codul Muncii sunt inaplicabile în acest caz, iar contestatoarea prezintă un interes actual în contestarea Deciziei nr. 112 din 27 martie 2034, impunându-se astfel admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii excepției lipsei de interes si respingerii contestației ca fiind lipsită de interes.
Având în vedere considerentele de mai sus, solicită admiterea prezentului apel și schimbarea în tot a sentinței nr. 6066/30.10.2014 (inclusiv a încheierii de la termenul din 23 octombrie 2014), în sensul respingerii contestației formulate de intimata contestatoare R. M. în principal ca lipsită de interes și în subsidiar ca neîntemeiată. Solicită și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentei cauze.
În drept au invocat prevederile art. 470 și următoarele NCPC, art. 251 si urm. Codul Muncii.
Apelul este nefondat.
Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, nefiind susceptibilă de anulare sau schimbare prin prisma dispozițiilor art.480 și următoarele Cod Procedură Civilă.
Excepțiile de procedură sunt mijloace procedurale de apărare pe care orice parte interesată, fără să angajeze fondul litigios al cauzei, le poate invoca, urmărind să întârzie sau să împiedice judecata.
Astfel, ca incident procedural, excepția se va soluționa cu prioritate față de actele de cercetare a fondului cauzei.
Conform art.237 alin.(2) pct.1 NCPC, soluționarea excepțiilor se face în etapa de cercetare a procesului, etapă în care se îndeplinesc, în condițiile legii, acte de procedură la cererea părților ori din oficiu, pentru pregătirea dezbaterii în fond a cauzei, dacă este cazul.
Dispozițiile art.248 alin.1 NCPC au în vedere, generic, regula că excepția procesuală să fie rezolvată înainte de analiza fondului, indiferent de soluția care urmează să fie dată acesteia.
De asemenea, potrivit art.248 alin.3 NCPC, dacă instanța nu se poate pronunța de îndată asupra excepțiilor invocate, va amâna judecata și va stabili un termen scurt în vederea soluționării excepțiilor.
Rezultă că invocarea și punerea în dezbatere a excepțiilor în acord cu regulile de mai sus presupun și soluționarea lor prioritară în faza cercetării procesului, care va putea avea loc fie în același timp, fie la un termen ulterior.
Mai mult, dispozițiile art. 137 alin.2 NCPC prevăd că excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea pe fond a pricinii.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, în mod corect prima instanță, deși a acordat cuvântul în faza dezbaterilor și pentru probatorii, a soluționat cu prioritate cele două excepții invocate în cauză, aceea a lipsei de interes în promovarea acțiunii, invocată de către pârâtă, cât și aceea a excepției absolute a nulității deciziei contestate, formulate prin acțiunea principală de către contestatoare,considerând în mod legal și corect că pentru judecata lor nu este nevoie să se administreze probe în legătură cu dezlegarea pe fond a cauzei.
În speță,contestatoarea a invocat atât prin cererea de chemare în judecată cât și în fața instanței de fond atât motive de constatare a nulității absolute a deciziei contestate cât și motive de netemeinicie a acesteia,instanța de fond neinvocând din oficiu excepțiile invocate în cauză.
Referitor la motivul de apel privind soluția asupra probelor solicitate de către pârâtă, Curtea constată că acesta vizează critici nefondate,cu atât mai mult cu cât soluționarea cauzei a privit însăși soluționarea excepției invocate,iar precizarea de către prima instanță în considerentele hotărârii a fost pertinentă,în sensul că soluționarea cauzei pe aspecte ce vizează legalitatea deciziei contestate face inutilă examinarea motivelor privind fondul cauzei.
Faptul că instanța,în ședința publică de la data de 23.10.2014 nu s-a pronunțat pe cererea de probatorii a fost tocmai în vederea parcurgerii cercetării judecătorești prin prisma excepțiilor invocate și a soluționării acestora cu prioritate.
Motivul de apel privind greșita interpretare a legii și aplicarea acesteia la situația de fapt din speță în ceea ce privește nivelul de detaliu la cerinței descrierii obiectului cercetării prin convocarea la procedura de cercetare disciplinară este nefondat.
Corect a fost reținut de către prima instanță întreaga situație de fapt cu referire la
convocarea salariatei contestatoare din data de 25 martie,ora 15.00,convocare purtând nr.19/20.03.2014,la sediul G. B. S.A. din București.
Respectiv,această convocare a fost realizată fără îndeplinirea și întocmirea dispozițiilor art.251 alin.2 din Codul Muncii,în sensul că nu a fost indicat expres obiectul întrevederii.
Dispozițiile art.251 alin.2 din Codul Muncii-Legea 53/2003-prevăd expres că în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile,salariatul va fi convocat în scris de către persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea,precizându-se obiectul,data,ora și locul întrevederii.
Din acest punct de vedere criticile apelantei,care consideră că legiuitorul nu a stabilit decât în mod generic obligația de a menționa obiectul cercetării în convocarea la cercetarea disciplinară,sunt nefondate în situația în care ,dispozițiile art.251,alin 1 Codul Muncii prevăd că,sub sancțiunea nulității absolute nici o măsură nu poate fi dispusă înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Cum ne situăm în fața unor norme de drept imperative,angajatorul trebuia să se supună acestor dispoziții legale,legiuitorul înțelegând să facă aceste mențiuni legale în vederea exercitării drepturilor salariaților la apărare și,respectiv la asigurarea unui cadru legal în care acesta din urmă are posibilitatea de a invoca și de administra în fața comisiei de cercetare disciplinară prealabilă toate apărările și probele pe care le consideră necesare în apărarea sa.
Din conținutul adresei de convocare,cum corect a reținut și prima instanță de judecată, lipsește precizarea privind obiectul cercetării, respectiv ce anume abateri disciplinare urmează să fie cercetate, data sau datele la care au fost săvârșite faptele ce se impută contestatoarei; în aceste condiții, contestatoarei nu i-a fost respectat dreptul la apărare consacrat de dispozițiile legale sus-menționate, nefiindu-i aduse la cunoștință motivele și împrejurările pentru care este convocată.
De asemenea, obiectul cercetării trebuie să cuprindă și data comiterii faptelor, dată care reprezintă un element esențial pentru individualizarea lor, în adresa de convocare făcându-se referire la încălcarea de către contestatoare a procedurilor și normelor interne ale băncii pe o perioadă îndelungată, septembrie 2013 – martie 2014 ,însă fără individualizarea vreunei fapte ce ar putea constitui abatere disciplinară în tot acest interval de timp,aceasta în situația în care faptele au fost individualizate doar în cuprinsul deciziei de sancționare.
În mod corect prima instanță a respins excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă,în speță fiind,de asemenea corect reținută incidența dispozițiilor art.4,alin 2 din Hotărârea nr.500/18.05.2011 privind Registrul General de Evidență al Salariaților,conform cu care orice modificare a elementelor prevăzute la art.3,alin 2,lit. a,c-g și care vizează și salariul,se înregistrează în REVISAL.
Deși această sancțiune,după cum prevăd dispozițiile art.248, alin 3 din Legea 53/2003,republicată,se radiază într-un termen de 6 luni de la data aplicării dacă salariatului nu i s-a mai aplicat nici o altă sancțiune în acest interval de timp,nu are relevanță în eventualitatea admiterii excepției lipsei de interes invocată în cauză,în situația în care,sancțiunea privind diminuarea drepturilor salariale cu 10% a rămas înscrisă în REVISAL,creând viitoare impedimente la angajarea într-o altă unitate bancară.
Astfel,decizia contestată nu și-a produs efectele sub aspectul nediminuării salariului contestatoarei, însă produce efecte în dosarul personal al acesteia,în situația în care pe perioada de timp destul de mare în care contestatoarea a fost salariata G. B. S.A.,a menținut și perfecționat relațiile atât cu portofoliul de clienți cât și cu colegii de serviciu.
Având în vedere aceste considerente,prin prisma dispozițiilor art 480 și următoarele Cod Civil,Curtea constată că apelul declarat de apelanta intimată G. B. SA, cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr.6066/30 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. M.,este nefondat și va fi respins în consecință.
Având în vedere culpa procesuală stabilită în sarcina intimatei,în conformitate cu dispozițiile art.453 Cod Civil,Curtea,având în vedere dovezile depuse la dosar,respectiv, chiitanță onorariu apărător ales-fila 76 dosar apel-va obligă apelanta către intimată la plata sumei de 1240 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta intimată G. B. SA, cu sediul în București, Șoseaua Fabrica de Glucoză – Business Center Novo Park 3, nr.5, ..5 și 6, împotriva sentinței civile nr.6066/30 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare R. M., cu domiciliul în C., Calea București, nr.125, ., ., județul D..
Obligă apelanta către intimată la plata sumei de 1240 lei, cheltuieli de judecată.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
I. V. F. D.
Grefier,
N. D.
Red.jud.I.V.
4 ex/AS
j.f.G.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
