Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 367/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 367/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 367/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 367
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului principal declarat de apelantul-pârât S. Județean de Urgență Târgu Jiu, cu sediul în Târgu Jiu, ., jud. Gorj, și a apelului incident declarat de reclamanții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. și D. C. M., toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. V. F. din Târgu Jiu, ., jud. Gorj, împotriva sentinței 2298/11.09.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns în reprezentarea apelanților – reclamanți avocat ales G. V. F., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- apelul principal este declarat și motivat în termen legal;
- în cadrul procedurii prealabile intimații-reclamanți au depus la dosar întâmpinare și apel incident, iar apelantul-pârât – răspuns la acestea.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Avocat G. V. F. pentru apelanții-reclamanți solicită în principal, în temeiul art. 480 alin. 3 Cod proc. civ., admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea capătului de cerere privind acordarea drepturilor solicitate și pentru viitor.
În subsidiar, cere să fie menținută hotărârea atacată sub aspectul obligării intimatei la acordarea drepturilor salariale reprezentând spor de risc în procent de 50% din salariul de bază pe perioada 06.05._14, iar pentru petent D. Contantin, pe perioada 01.10._14 și să fie respins apelul pârâtului și admis apelul incident.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă apelată, Tribunalul Gorj a admis acțiunea, ulterior precizată, formulată de petenții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. și D. C. M. în contradictoriu cu intimatul S. Județean de Urgență Tg-J..
A obligat intimatul la plata către petenții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. a drepturilor salariale reprezentând spor de risc în procent de 50 % din salariul de bază, pe perioada 06.05._14.
A obligat intimatul la plata către petentul D. C. M. a drepturilor salariale reprezentând spor pentru condiții de muncă deosebit de periculoase în procent de 50 % din salariul de bază, pe perioada 01.10._14.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petenții sunt medici ai Secției de Ortopedie Traumatologie și Urologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-J., desfășurându-și activitatea în specialitate chirurgicală .
Potrivit dispozițiilor legii nr.304/03.12.2008 (care a modificat OUG nr.115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar), personalul contractual din unitățile sanitare reprezentat de medicii de specialitate chirurgicală beneficiază de un spor pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50%-100% din salariul de bază. Astfel, în art.2 din legea nr. 304/2008 se menționează că art.13 litera e din OUG nr.115/2004 se modifică în sensul că pentru condiții deosebit de periculoase medicii de specialitate chirurgicală beneficiază de un spor de 50%-100% din salariul de bază, iar nivelul complet al sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare de comun acord cu sindicatele reprezentative ale Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli, prin această dispoziție a legii nr. 304/2008 adăugându-se la categoriile de personal prevăzute inițial de OUG 115/2004 ca fiind beneficiare a acestui spor și categoria reprezentată de „medicii de specialitate chirurgicală”. Această dispoziție legală stabilește în mod concret atât nivelul sporului, cât și categoria de personal contractual care urmează să îl primească, iar acordarea sa este independentă de stabilirea printr-un buletin de expertizare emis de o unitate competentă a condițiilor concrete de la locul de muncă, deoarece legea nu prevede nici o altă condiționare decât calitatea de „medic de specialitate chirurgicală” din cadrul unităților sanitare publice.
Instanța nu a putut reține apărarea intimatului referitoare la faptul că potrivit Ordinului nr.721/2005 sporurile la salariile de bază în conformitate cu art.13 din OUG nr.115/2004 s-a realizat în baza Regulamentului de acordare a sporurilor aprobat prin Ordinul nr.721/2005 și acest regulament nu prevede acordarea sporului pentru condiții periculoase medicilor de specialitate chirurgicală deoarece, pe de o parte, după cum s-a arătat, legea nr.304/2008 nu condiționează acordarea sporului de o procedură prevăzută în condiții concrete, iar pe de altă parte este evident că personalul de specialitate chirurgicală nu este prevăzut în acest regulament din anul 2005 atâta timp cât sporul a fost prevăzut pentru această categorie de personal abia în anul 2008. De altfel, neenumerarea categoriei salariale din care fac parte petenții în Regulamentul de acordare a sporurilor nu are semnificația imposibilității reclamanților de a beneficia de acest spor deoarece ar însemna ca un Regulament emis de ministrul de resort să modifice o lege adoptată de către Parlamentul României, fapt de neacceptat în ierarhia actelor constituționale, căci o lege organică (este cazul legii de salarizare a personalului sanitar) nu poate fi abrogată implicit prin omisiunea dintr-un Regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății.
Este astfel lipsită de relevanță apărarea intimatului privitoare la faptul că nu există o prevedere în sensul acordării sporului pentru condiții deosebit de periculoase personalului de specialitate chirurgicală, deoarece în cazul de față există o lege adoptată de Parlament care impune acordarea acestor drepturi salariale. De asemenea, nu are nici o relevanță în speță sporul de 7% pe care l-ar fi primit reclamanții potrivit Anexei nr.1 litera C punctul 4 la Ordinul nr.721/2005 și care acordă acest spor de 7% din salariul de bază medicilor din blocul operator ca urmare a stabilirii printr-un buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă a condițiilor periculoase sau vătămătoare, deoarece cele două sporuri sunt prevăzute în mod distinct, iar sporul prevăzut de art.13 litera e din OUG nr. 115/2004 astfel cum a fost modificat prin legea nr.304/2008 este acordat în mod expres categoriei salariale din care fac parte reclamanții.
Instanța a constatat că în art.2 din legea nr. 304/2008 se menționa că art.13 litera e din OUG nr.115/2004 se modifică în sensul că pentru condiții deosebit de periculoase medicii de specialitate chirurgicală beneficiază de un spor de 50%-100% din salariul de bază. Ori, reclamanții fac parte din categoria menționată.
În ceea ce privește cuantumul sporului, odată cu . Regulamentului nr.547/2010 s-a prevăzut la Anexa nr.2 lit. E pct.2 pentru personalul care lucrează în celelalte compartimente din serviciile de anatomie patologică, un spor de 50% din salariul de bază.
La art.5 din același regulament s-a prevăzut că „Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii: a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă; b) gradul de creștere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective; c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă.
Buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă se eliberează de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică și se avizează de inspectoratele teritoriale de muncă, care constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal.
De altfel la art.7 se prevede că la acordarea sporului pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase, condiții periculoase sau vătămătoare s-au avut în vedere următorii factori care determină încadrarea locului de muncă în una dintre cele trei categorii: a) natura factorilor nocivi - fizici, chimici sau biologici - și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului;b) intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori; c) durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi; d) existența unor condiții de muncă ce implică un efort fizic mare, în condiții nefavorabile de microclimat, zgomot intens sau vibrații; e) existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, determinată de un risc de accidentare sau de îmbolnăvire;f) structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă;g) alte condiții de muncă vătămătoare, grele sau periculoase care pot duce la uzura prematură a organismului.
Prin procesul – verbal nr.3/30.07.2009, încheiat la sediul Spitalului Județean de Urgență Tg-J. încheiat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, în urma solicitării acestuia de încadrarea a locurilor de muncă în condiții deosebite, s-au efectuat determinările de noxe, la locurile de muncă precizate de angajator în condiții normale de lucru printre acre și printre care și Secția chirurgie generală I și II, UPU, secția Ortopedie –Traumatologie, Secția Urologie .
Din buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, buletin din care rezultă că personalul medico-sanitar din S. de Urgență Tg-J., secția chirurgie generală I și II, UPU, precum și personalul sanitar încadrat în blocul operator din clădirea 2 și își desfășoară activitatea în condiții deosebite, în sensul că în timpul intervențiilor chirurgicale vine în contact cu agenți biologici de origine umană, cu efecte contaminate biologic, instrumentar contaminat, fiind expuși riscului de îmbolnăvire prin contagiune.
De asemenea, din examinarea probelor de aer nivelul noxelor chimice impunea încadrarea activității din S. de Urgență Târgu-J. în aceea desfășurată într-un loc de muncă cu condiții deosebite.
Legea unică de salarizare nr. 330/2009 a precizat astfel în mod expres în art. 3 că sistemul de salarizare reglementat prin această lege are la bază principiile luării în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a legii prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor legii în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare. În același sens, în spiritul și interpretarea legii, art.30 din legea 330/2009 prevede că începând cu data de 01 ianuarie 2010 sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere. A..5 al aceluiași articol impune că în anul 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar „noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege și sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009”.
Potrivit reglementărilor în vigoare enunțate personalul bugetar își păstrează pe cale de consecință salariul avut în luna decembrie 2009, iar condiționarea unică impusă de legea 330/2009 este ca acest salariu să fie legal acordat, și anume sporurile cuprinse în veniturile lunare să fie legal acordate în luna decembrie 2009. Cum sporul în discuție era prevăzut la data acordării sale de art.304 punctul 2 din Legea nr.304/2008 prin care a fost modificat art.13 din OUG nr.115/2004 în mod explicit și concret pentru salariații în categoria cărora se încadrează și reclamantul (personalul contractual din unitățile sanitare reprezentat de medicii de specialitate chirurgicală beneficiază de un spor pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50%-100% din salariul de bază), iar acest spor era legal acordat, menținerea acestui spor după data de 31.12.2009 se impune în respectarea legii nr.330/2009.
Ulterior prin dispozițiile art.14 alin.(1) din Regulamentul nr.547/2010 privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că cuantumul sporului se stabilește prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
La alin.(2) al aceluiași articol, s-a statuat că în anul 2010 sporurile se acordă într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, cu completările ulterioare, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
De asemenea, în anul 2010 sporurile prevăzute în anexa nr. 1, la cap. I, lit. A pct. 3, 4 și 5, în anexa nr. 2, la lit. E pct. 12, 13, 14 și 15, și în anexa nr. 3, la lit. A pct. 2, se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, cu completările ulterioare, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în anexele la prezentul regulament.
La art.15 se stabilește că nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic superior și se aprobă de comitetul director, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistență socială.
Așadar, atât Legea nr.284/2010 actualizată în anul 2014 și Regulamentul nr.547/2010, privind salarizarea și alte drepturi al personalului contractual din unitățile sanitare, a prevăzut în art.14 alin.2, pentru medicii de specialitate chirurgicală acordarea de sporuri, care au fost recunoscute de lege, respectiv legea cadru 330/2009 privind salarizarea personalului sanitar. Aceste sporuri au fost recunoscute prin legea 304/2008, dar nu au fost acordate reclamanților deși erau îndreptățiți la aceste drepturi salariale, urmare a condițiilor de muncă .
Pentru considerentele menționate anterior, a fost admisă acțiunea, ulterior precizată formulată de reclamanți și obligat intimatul S. Județean de Urgență Tg-J. la plata către petenții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. a sporului pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50% din salariul de bază pe perioada 06.05._14, iar pentru petentul D. C. M. pe perioada 01.10._14.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul S. Județean de Urgență Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului său pârâtul a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, având în vedere că, punctul 2 lit. e din Legea nr. 304/2008 stabilea cuantumul minimal și maximal al acestui spor (50-100%), care trebuia interpretat și aplicat prin raportare la prevederile art. 13 alin.3 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar .modificata si completata, aliniat în care se stipulează că „Locurile de muncă, categoriile de personal și mărimea concretă a sporurilor prevăzute la aliniatul 1, precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății cu consultarea sindicatelor semnatare a contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Pentru sporurile prevăzute la aliniatul 1 lit. e, este necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al ministerului Finanțelor Publice."
Ca urmare, atât timp cat Regulamentul de acordare a sporurilor, aprobat prin Ordinul nr. 721/2005, privind acordarea sporurilor la salariile bază în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 115/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2005, nu a fost completat, în sensul punctului 2 lit. e din Legea nr. 304/2008, respectiv precizarea condițiilor concrete de aplicare, sporul nu s-a putut acorda.
În acest sens, a solicitat a se observa ca in Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 721/2005 nu se regăsește categoria de salariați din care fac parte petenții și nici sporul solicitat.
Menționează că, intimații beneficiază de spor de 7%, potrivit Anexei nr.1 lit. C pct. 4 la Ordinul nr. 721/2005.
Precizează încă o dată că, sporurile nou introduse prin Legea nr. 304/2008 de aprobare a OG nr. 17/2008, pentru modificarea si completarea OUG nr. 115/2004, nu au putut fi acordate datorită necompletării Regulamentului de sporuri aprobat prin Ordinul nr. 721/2005, evident după apariția Legii nr. 304/2008.
Mai mult decât atât, învederează instanței de judecată că, odată cu . Legii nr. 330/2009, privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, a fost abrogata OUG nr. 115/2004, privind salarizarea personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare și,deci implicit, Regulamentul de acordare a sporurilor aprobat prin Ordinul nr. 721/2005.
Salarizarea personalului din unitățile sanitare în anul 2010 a avut loc în baza prevederilor din Anexa nr. H/2 la Legea nr. 330/2009, în prezent și aceasta fiind abrogată prin Legea nr. 284/2010 .în cadrul acestei anexe, la paragraful „Sporuri pentru condiții de muncă deosebite„ sunt incluse și categoriile de sporuri acordate in raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, iar stabilirea locurilor de muncă, categoriilor de personal, mărimea concretă a sporurilor, precum și condițiilor de acordare a acestora se va face printr-un regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice. Odată
Cu . Regulamentului nr. 547/2010 s-a prevăzut cuantumul concret al sporului respectiv 50%. Potrivit Anexei nr. 2 lit. E pct. 2 pentru medicii de specialitate chirurgicală pe perioada cât desfășoară activitate în blocul operator, însă în anul 2010 unitatea nu a putut acorda acest spor în cuantumul amintit, acest lucru fiindu-ne interzis, prin art. 14 alin. 2 din acest regulament care arată că în anul 2010, sporurile se acordă întru-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit Ordinului nr. 42/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevederile, Ordinul nr. 547/2010 se aplică până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea nr. 284/2010 care stipulează că: "Sporurile pentru condiții de muncă stabilite în baza Legii-cadru nr. 330/2009 se acordă până la aprobarea regulamentelor prevăzute la art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010 numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții de muncă. "
În drept, invocă art. 205 Cod. pr. civ.
În data de 14.11.2014, reclamanții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. și D. C. M. au formulat întâmpinare și apel incident.
În motivare au solicitat ca în temeiul art. 480, să fie păstrată hotărârea atacată sub aspectul obligării intimatei la acordarea drepturilor salariale reprezentând spor de risc în procent de 50% din salariul de bază pe perioada 06.05._14, iar pentru apelantul petent D. Contantin, pe perioada 01.10._14 și să fie respins apelul considerând că soluția instanței de fond este legală și temeinică fiind bazată pe materialul probatoriu administrat în cauză. Prin sentința apelată instanța de fond, a admis doar petitul privind acordarea sporurilor de risc retroactiv pe o perioadă de 3 ani de la data formulării acțiunii. Procentul acordat a fost de 50% din salariul de bază, procent care a fost acceptat de intimat prin întâmpinarea formulată, intimata motivând că o parte din cadrele medicale din cadrul serviciului UPU și a ATI beneficiază de acest spor, prevăzut de lege. In mod corect instanța de fond a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la
aceste sporuri, datorită condițiilor deosebit de periculoase, datorită unui contact
prelungit cu bolnavul, în toate fazele preoperatorii și postoperatorii, odată cu
internarea în secție, urmată de pregătirea pentru operația bolnavului, efectuarea
actului chirurgical, ce presupune contactul cu probele biologice ale bolnavului,
urmărirea evoluției acestuia. Legea 284/2010, actualizată în anul 2014 și Regulamentul nr. 547/2010, privind salarizarea și alte drepturi al personalului contractual din unitățile sanitare, a prevăzut în art. 14 alin.2, pentru medicii de specialitate chirurgicală acordarea de sporuri, care au fost recunoscute de lege, respectiv legea cadru 330/2009 privind salarizarea personalului sanitar. Aceste sporuri au fost recunoscute prin legea 304/2008, dar nu au fost acordate reclamanților deși erau îndreptățiți la aceste drepturi salariale, urmare a condițiilor de muncă. De asemenea instanța de fond a analizat actele depuse în susținerea cererii și a împărtășit punctul de vedere exprimat în cererea de chemare în judecată și argumentată cu practica judiciară precedentă că există medici care își desfășoară activitatea în sala de operație ca și intimații reclamanți din prezenta cauză, în condiții asemănătoare și că între aceste două categorii există o discrepanță nejustificată raportată la dispozițiile legale. In concluzie bazându-se pe probatoriul administrat a solicitat respingerea apelului cu privire la rezolvarea acestui petit de achitare retroactivă a drepturilor salariale pe perioada ultimilor 3 ani. In temeiul art. 472 Cod proc. civ., înțeleg să formuleze apel incident împotriva sentinței 2298/11.09.2014, pe care o critică pentru nelegalitate, avându-se în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la petitul principal al cererii, respectiv plata drepturilor salariale, a sporului de risc ce li se cuvine reclamanților din salariul de bază.
Este vorba de o solicitare care privește un drept salarial lunar ce se acordă conform dispozițiilor legale raportat la condițiile de muncă speciale, deosebite în cadrul secției de chirurgie. Instanța de fond s-a pronunțat doar cu privire la dreptul retroactiv la aceste sporuri de risc, fără a se pronunța la cererea principală, cerere pentru care au fost depuse înscrisurile doveditoare. În aceste condiții au solicitat admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea pronunțării unei soluții legale și temeinice și pentru primul capăt de cerere solicitat de acordare a drepturilor salariale și a sporului de risc în procent de 50% din salariul de bază. În fapt, apelanții reclamanți sunt angajați ai intimatei în calitate de medici ai Secției de Ortopedie Traumatologie și respectiv Urologie, conform carnetelor de muncă, și prin specificul activității desfășurate în specialitatea chirurgicală, pentru condiții de muncă deosebite, avem dreptul la sporuri de risc salariale. Legea 284/2010 actualizată în anul 2014 și Regulamentul 547/2010, privind salarizarea și alte drepturi al personalului contractual din unitățile sanitare, a prevăzut în art. 14 alin.2, pentru medicii de specialitate chirurgicală acordarea de sporuri, care au fost recunoscute de lege, respectiv legea cadru 330/2009 privind salarizarea personalului sanitar. Aceste sporuri au fost recunoscute prin legea 304/2008, dar nu au fost acordate reclamanților deși erau îndreptățiți la aceste drepturi salariale, urmare a condițiilor de muncă. Drepturile apelanților reclamanți la acest spor de risc se raportează și la buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, buletin din care rezultă că personalul medico-sanitar din spitalul de Urgență Târgu-J., secția chirurgie generală I și II, UPU, precum și personalul sanitar încadrat în blocul operator din clădirea 2, își desfășoară activitatea în condiții deosebite, în sensul că în timpul intervențiilor chirurgicale vine în contact cu agenți biologici de origine umană, cu efecte contaminate biologic, instrumentar contaminat, fiind expuși riscului de îmbolnăvire prin contagiune. De asemenea din examinarea probelor de aer nivelul noxelor chimice impune încadrarea activității din S. de Urgență Târgu Jiu în aceea desfășurată într-un loc de muncă cu condiții deosebite. Față de aceste considerente apelanții reclamanți sunt îndreptățiți la acordarea acestui spor pentru condiții deosebit de periculoase, motiv pentru care vă solicităm admiterea apelului incident.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată în prezenta cauză reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul S. Județean de Urgență Târgu Jiu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sporului de risc în procent de 75% din salariu de bază pe o perioadă de 3 ani, respectiv perioada 06 05_14.
La data de 13 06 2014, reclamanții au formulat cerere adițională, au modificat acțiunea inițială și au solicitat obligarea pîrîtului la plata sporului de risc în procent fix de 50 %.
Curtea constată că instanța de fond a acordat acest spor în baza unor reglementări care, în perioada 06 05_14 nu mai erau în vigoare.
Curtea reține din adeverințele depuse la dosar că reclamanții sunt angajați ai secției de ortopedie ,traumatologie și secția urologie.
Pentru a beneficia de acest spor în perioada solicitată, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții, și anume să fi beneficiat de acest spor în baza legislației anterioare datei de 01 01 2010 și potrivit dispozițiilor din legile anuale care reglementează salarizarea personalului bugetar, trebuie să beneficieze în continuare.
Astfel, Curtea reține că acest spor a fost prevăzut de art. 13 lit. e din OUG nr. 115/2004, așa cum a fost modificat de L.304/2008, între 50-100% dar până la data de 01 01 2010, când prin art. 48 alin.1 pct.17 Legea nr. 330/2009 s-a abrogat OUG.114/2004.
Curtea constată că reclamanții din cauză nu au beneficiat de acest spor anterior datei de 01 01 2010 și, potrivit dispozițiilor din Legea nr.285/2010, nu pot beneficia în continuare de acest spor.
În anul 2010, salarizarea personalului din unitățile sanitare a avut loc în baza prevederilor anexei nr.II/2 din Legea nr. 330/2009.
În nota la această anexă, la pct.1 lit. b s-a prevăzut că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea pot fi acordate, cu respectarea prevederilor legale, pentru condiții deosebit de periculoase, personalul încadrat în blocul operator beneficiază de spor de 50-100% din salariul de bază, nivelul sporului urmând a se stabili de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli.
Ulterior, s-a adoptat Regulamentul nr.547/2010 și s-a prevăzut acest spor în anexa nr.2, lit.E, pct.12, dar în procent de 50 % pentru medicii de specialitate chirurgicala pe perioada cat desfășoară activitate in blocul operator.
În art.14 alin.3 din acest act normativ s-a prevăzut că în anul 2010 ,sporurile prevăzute in anexa nr. 1, la cap. I, lit. A pct. 3, 4 si 5, in anexa nr. 2, la lit. E pct. 12, 13, 14 si 15, si in anexa nr. 3, la lit. A pct. 2, se vor acorda . sa conducă la o valoare egala cu suma calculata pentru luna decembrie 2009.
Așadar, reclamanții care au fost în activitate anterior datei de 01 01 2010, dar neavându-l în luna decembrie 2009, angajatorul nu putea să-l acorde în baza acestor dispoziții, nici în anul 2010.
După cum se observă din aceste dispoziții, legiuitorul a stabilit că vor beneficia de aceleași sporuri de care au beneficiat și nu de cele care trebuiau să beneficieze, așa cum a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte, Curtea reține că, odată cu ocazia intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, angajatorii din sistemul bugetar au procedat la emiterea deciziilor de reîncadrare prin care au stabilit salariul și sporurile de care vor beneficia salariații în anul 2010, fiind prevăzută în art.34, o procedură de contestare a acestora în caz de erori.
Reclamanții nu au făcut dovada în cauză că au urmat această procedură și au contestat deciziile de reîncadrare, astfel încât să se poată reține că au beneficiat efectiv de acest spor și, în baza art.30 din Legea nr.330/2009, trebuie acordat și în anul 2010.
În ceea ce privește posibilitatea acordării sporului solicitat în anul 2011, Curtea reține următoarele:
Prin art.39, lit.w din Legea nr.284/2010 s-a abrogat Legea nr.330/2009, astfel că acest act normativ nu mai poate constitui temei al acordării sporului solicitat în anul 2011.
Nici Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice nu poate sta la baza acordării acestui spor, deoarece prin acest act normativ s-a prevăzut în art.1 alin.1 că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
A..2 a prevăzut că începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Cu alte cuvinte, se acordă doar o majorare a salariilor și sporurilor de care beneficiază efectiv, fără să se acorde alte sporuri.
D. urmare, nu mai există temei legal pentru acordarea acestui spor reclamanților începând cu anul 2011.
Curtea constată că nici în anul 2012 nu pot beneficia de acest spor, deoarece prin Legea nr. 283 din 14 decembrie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, în art.1 alin.1 s-a prevăzut că în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
Aceeași situație este și în anul 2011, 2012, 2013, când prin legile anuale s-a prevăzut că se reîncadrează personalul din unitățile bugetare ,se stabilesc salariile de bază și sporurile, decizii pe care trebuie să le conteste în termenul prevăzut de lege.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că sentința este nelegală și urmează ca în baza art.480 alin.2 Cod procedură civilă, să admită apelul formulat de pârât S. Județean de Urgență Târgu Jiu, va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea.
Pentru aceleași considerente, va respinge apelul incident declarat de reclamanții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. și D. C. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul principal declarat de apelantul-pârât S. Județean de Urgență Târgu Jiu, cu sediul în Târgu Jiu, ., jud. Gorj, împotriva sentinței 2298/11.09.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Respinge apelul incident declarat de apelanții-reclamanții D. I., N. S. F., R. C., B. V., R. B. D. și D. C. M., toți cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. V. F. din Târgu Jiu, ., jud. Gorj, împotriva aceleiași hotărâri.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 Ianuarie 2015.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM/ 28 Ianuarie 2015/ Jud. fond: S. V. U.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 361/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 617/2015.... → |
|---|








