Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale. Decizia nr. 2019/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2019/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 9612/63/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2019/2015
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător M. P.
Grefier G. Ț.
*************
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata C. Județeana de Pensii D., împotriva sentinței civile nr. 7201 din 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. P., având ca obiect contestație privind alte drepturi de asigurări sociale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimatul reclamant B. P. asistat și reprezentat de avocat T. A. lipsind: apelanta intimată C. Județeană de Pensii D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, prin conținutul motivelor scrise, solicitându-se judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 411 alin2. pct.2 NPCP; după care,
Avocat T. A. pentru intimatul reclamant B. P. depune la dosarul cauzei talon de pensie al intimatului reclamant, împuternicire avocațială și chitanța onorariu apărător.
Curtea, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra apelului:
Avocat T. A. pentru intimatul reclamant B. P. a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul D. pentru considerentele formulate în scris prin întâmpinare. A solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
CU R T E A
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr.7201 din 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, s-a Admite contestația formulată de contestatorul B. P., în contradictoriu cu intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
S-a anulat decizia nr._/23.05.2014 și somația nr. 239/23.05.2014 emise de intimată.
S-a dispus restituirea sumelor reținute contestatorului în baza acestora .
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/23.05 2014 s-a constituit în sarcina contestatorului un debit de 1047 lei reprezentând sume încasate necuvenit în perioada 01.01.2013 – 01.06.2014, datorită faptului că a încasat drepturile ca urmare a indexării incorecte a indemnizației acordate în baza Legii nr.8/2006 pe această perioadă.
Contestatorul a înțeles să conteste această decizie, precum și somația emisă de intimată în baza ei, nefiind reținute susținerile intimatei referitoare la faptul că a fost contestată doar somația și tardiv ( prin răspunsul la întâmpinare ) decizia de debit, întrucât, chiar dacă nu se menționează expres în cererea introductivă contestarea și a deciziei de debit, din cuprinsul acesteia reiese că demersul judiciar al reclamantului a vizat contestarea înscrisurilor prin care i s-a constituit debitul, fiind anexate cererii de chemare în judecată atât somația cât și decizia de debit Deși în baza acelorași argumente, intimata a susținut că este tardiv formulată solicitarea de anulare a deciziei de debit, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada datei comunicării către contestator a deciziei de debit, or, termenul de contestare curge de la data comunicării actului conform art.172 - 173 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În aceste condiții, este neîntemeiată excepția tardivității contestării deciziei de debit invocată de intimată.
Cât privește decizia nr._ /23 mai 2014 de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale, s-a constatat că suma de 1047 lei se pretinde a fi restituită ca urmare a indexării incorecte a indemnizației acordată contestatorului în baza Legii nr.8/2006, pentru perioada 01.01._14.
Potrivit art. 1 din Legea nr.125/2014
A. 1 – "Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează."
prevederi din capitolul I (Norme Metodologice din 2014) la data 03-dec-2014 pentru Art. 1
CAPITOLUL I: Dispoziții generale
Art. 1
Prevederile Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, denumită în continuare lege, sunt aplicabile pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, data intrării în vigoare a legii.
Art. 2
În sensul legii, sintagma "pensionari aflați în evidența sistemului public de pensii" înseamnă pensionarii ale căror drepturi de pensie sunt cuvenite, aflate în plată, sau suspendate de la plată la data de 1 octombrie 2014 inclusiv.
Art. 3
Prevederile legii nu se aplică persoanelor care, la data de 1 octombrie 2014, se aflau în evidența sistemului public de pensii, însă ulterior acestei date s-a constatat, în mod retroactiv, că la data de 1 octombrie 2014 nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru acordarea acestora, fiind scoase din această evidență din cauza încetării calității de pensionar.
CAPITOLUL II: Scutirea de la plată a debitelor provenite din pensii
Art. 4
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din lege sunt scutite de la plată sumele rămase de recuperat, înscrise în evidența debitorilor la data de 1 octombrie 2014, din debitele constituite anterior acestei date.
Art. 5
Sunt scutite, de asemenea, de la plată, conform legii, debitele constatate ulterior datei intrării în vigoare a legii în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la această dată, corespunzătoare perioadei anterioare datei de 1 octombrie 2014.
Art. 6
Conform legii, debitele prevăzute la art. 4 și 5, care au drept cauză culpa debitorului, nu se scutesc de la plată.
Art. 7
Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:
a) pensii stabilite conform legislației sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și pensii de serviciu;
b) indemnizația socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
c) indemnizația pentru însoțitor, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.
Art. 8
Beneficiază de prevederile art. 1 alin. (1) din lege, cu respectarea prevederilor art. 4-7, următoarele categorii de pensionari:
a) pensionarii sistemului public de pensii;
b) pensionarii beneficiari de pensii de serviciu.
Art. 9
Debitele aflate în evidență la data de 1 octombrie 2014, care fac obiectul legii, se scutesc de la plată în baza deciziei emise de casa de pensii competentă, întocmită potrivit modelului aprobat prin ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice. Deciziile se emit în 3 exemplare, din care unul se comunică pensionarului. În temeiul acestor decizii debitele se scad din evidența contabilă.
Art. 10
În situațiile în care, ulterior intrării în vigoare a legii, respectiv după data de 1 octombrie 2014, se constată debite reprezentând sume plătite necuvenit în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a legii, se procedează la revizuirea pensiilor, iar pe deciziile de modificare a drepturilor se va înscrie mențiunea "Suma de ........ lei, încasată necuvenit în perioada ............. 1 octombrie 2014, se scutește de la plată în temeiul Legii nr. 125/2014".
Pentru sumele plătite necuvenit corespunzătoare perioadei de după data de 1 octombrie 2014 se emite decizie de recuperare a acestor sume.
Art. 11
Sumele prevăzute la art. 10, scutite de la plată, se evidențiază într-un cont în afara bilanțului.
Art. 12
În situația în care se constată plata unor sume necuvenite ca urmare a mai multor cauze, dintre care unele sunt din culpa debitorului, prin decizie a casei de pensii competente, se va stabili cuantumul corect și legal al pensiei, valoarea debitului care urmează a fi recuperat și sumele scutite de la plată din totalul debitului stabilit.
Art. 13
Nu fac obiectul prevederilor art. 1 alin. (1) din lege debitele stabilite în sarcina pensionarilor prevăzuți la art. 8, care au drept cauză culpa acestora, respectiv:
a) depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor documente eliberate cu nerespectarea reglementărilor legale în vigoare, ulterior infirmate de către angajator sau de către deținătorul de drept al arhivei angajatorului;
b) depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor carnete de muncă sau adeverințe în care sunt înscrise date neconforme realității, respectiv: date personale, stagiu de cotizare, venituri asigurate, care au suferit modificări necertificate conform prevederilor legale în vigoare și care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realității;
c) depunerea, în vederea stabilirii drepturilor, a unor acte de identitate sau a unor documente de stare civilă care, ulterior stabilirii dreptului, se dovedesc a fi neconforme realității;
d) depunerea, la dosarul de pensionare, a unor decizii medicale asupra capacității de muncă, care s-au dovedit ulterior că au fost neconforme realității sau au fost obținute fără ca titularii să fi urmat procedura de încadrare în grad de invaliditate sau de revizuire medicală prevăzută de lege;
e) depunerea, la dosarul de pensionare, a unor certificate de persoană cu handicap care s-au dovedit ulterior că au fost neconforme realității sau au fost obținute în lipsa derulării procedurilor prevăzute de lege;
f) declararea nesinceră sau nedeclararea unor situații pentru care legea prevede declarația pe propria răspundere ca act necesar pentru acordarea dreptului respectiv;
g) necomunicarea de către beneficiar sau de către reprezentantul legal către casa de pensii competentă a modificărilor intervenite în situația proprie, de natură să conducă la modificarea condițiilor în funcție de care a fost stabilit și s-a plătit dreptul respectiv;
h) încasarea, de către aceeași persoană, cu încălcarea prevederilor legale, a două prestații de asigurări sociale incompatibile între ele, dintre cele prevăzute la art. 7, obținute ca urmare a depunerii a două solicitări sau a nedeclarării tuturor drepturilor de care beneficiază;
i) cumularea pensiei cu venituri de natură salarială, în cazurile interzise de reglementările legale în vigoare;
j) utilizarea, la calculul drepturilor de pensie, a unor documente în cazul cărora s-a constatat nulitatea;
k) orice alte cauze care au condus la plata unor sume necuvenite din culpa pensionarului.
CAPITOLUL III: Procedura de efectuare a restituirii sumelor reprezentând debite recuperate până la data de 1 octombrie 2014
Art. 14
Restituirea sumelor, reprezentând debite recuperate de la pensionari, în perioada 1 ianuarie 2011-1 octombrie 2014, se face numai către titularul dreptului de pensie, al indemnizației sociale pentru pensionari sau al indemnizației pentru însoțitor, aflat în evidența sistemului public de pensii la data de 1 octombrie 2014, la cererea acestuia.
Art. 15
Conform prevederilor art. 2 din lege nu fac obiectul restituirii sumele reprezentând debite care au drept cauză culpa debitorului.
Art. 16
Fac obiectul restituirii sumele recuperate din debitele reprezentând:
a) pensii stabilite conform legislației sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010, precum și pensii de serviciu;
b) indemnizația socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
c) indemnizația pentru însoțitor, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I.
Art. 17
Nu fac obiectul restituirii sumele reprezentând debite instituite pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu data de 2 octombrie 2014.
Art. 18
Sumele prevăzute la art. 16, care fac obiectul restituirii, sunt cele provenite din debite constituite anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2011 și recuperate, total sau parțial, după caz, în perioada 1 ianuarie 2011-1 octombrie 2014. Aceste sume se evidențiază prin contul de creditori.
Art. 19
Restituirea se face la cererea titularului dreptului de pensie, al indemnizației sociale pentru pensionari sau al indemnizației pentru însoțitor, depusă la casa de pensii competentă, în a cărei evidență se află titularul dreptului, respectiv a tutorelui, curatorului, a persoanei căreia i s-a încredințat sau i s-a dat în plasament copilul minor, a mandatarului.
Art. 20
Restituirea sumelor care fac obiectul legii se efectuează în perioada 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2019, în cinci tranșe anuale egale.
Art. 21
După înregistrarea cererii, casa de pensii procedează la verificarea îndeplinirii condițiilor pentru restituirea sumelor recuperate și calculează suma totală de restituit, precum și cuantumul celor cinci tranșe anuale, corespunzătoare perioadei anilor 2015-2019. În situația în care suma totală de restituit nu se divide în mod egal la cinci, fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarilor, urmând ca în ultima tranșă să se facă regularizarea.
Art. 22
Restituirea primei tranșe către solicitant se efectuează în maximum 3 luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii.
Art. 23
În situația cererilor depuse la casele de pensii în cursul anului 2014, dar nu mai devreme de 1 octombrie, eșalonarea la plată este cea corespunzătoare cererilor înregistrate în luna ianuarie 2015.
Art. 24
Tranșele următoare de restituire se fac anual, în luna octombrie a fiecărui an.
Art. 25
În funcție de data depunerii cererii, casa de pensii poate achita mai multe tranșe cumulate, maximum cinci.
Art. 26
Suma de restituit se achită odată cu drepturile de care beneficiază solicitantul, prin aceleași mijloace de plată. Pe talonul de plată a drepturilor se va înscrie distinct suma restituită ce face obiectul legii.
Art. 27
În situația persoanelor care, la data efectuării tranșei de plată, nu mai sunt în evidența sistemului public de pensii, suma de restituit se achită prin mandat poștal.
Art. 2 prevede următoarele:
"Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată și al restituirii, potrivit prevederilor prezentei legi."
Instanța a apreciat că debitul constituit în sarcina contestatorului face obiectul scutirii de la plată și al restituirii în temeiul dispozițiilor sus menționate, neavând drept cauză culpa contestatorului ,ci o indexare incorectă a indemnizației acordată în temeiul legii 8/2006, așa cum se precizează în decizia de debit. Această indemnizație are același regim juridic ca și cel privind drepturile de pensie, astfel cum rezultă din prevederile art.7-9 din Legea nr.8/2006, în conformitate cu care:
Art. 7-(1)Sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizație se recuperează de la beneficiar, în condițiile legii.
(2)În cazul în care sumele plătite necuvenit drept indemnizație nu pot fi recuperate de la beneficiar, ele vor fi recuperate, în condițiile legii, de la persoanele vinovate de dispunerea fără drept a plății.
prevederi din Art. 14 (Norme Metodologice din 2006) la data 01-ian-2007 pentru Art. 7
Art. 14
(1) Sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizație se recuperează în termenul general de prescripție de 3 ani.
(2) Casele teritoriale de pensii recuperează sumele plătite necuvenit în baza deciziei emise de conducerea casei respective, care constituie titlu executoriu.
Art. 8-Fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de prezenta lege, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Art. 9-Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi.
Pe de altă parte, instanța reține și faptul că modul incorect de indexare a indemnizației ce a determinat stabilirea unui debit de 1047 lei în sarcina contestatorului nu este susținut de materialul probator aflat la dosarul cauzei.
Față de aceste considerente, instanța a admis contestația, a dispus anularea deciziei de debit contestată și a somației emise în temeiul deciziei, precum și restituirea sumelor reținute contestatorului în baza acestora .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. Județeana de Pensii D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, intimata a arătat că prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat anularea somației nr.239/23.05.2014.
Intimata reiterează excepția tardivității contestației împotriva deciziei de debit, așa cum a formulat-o cu ocazia dezbaterii cauzei.
Intimatul-contestator a precizat că înțelege să conteste decizia de debit nr._/23.05.2014 prin răspunsul la întâmpinare, deci peste termenul legal de 15 zile.
Analizând excepția tardivității, instanța de fond a reținut că decizia de debit a fost atașata cererii de chemare în judecată și, prin urmare, a prezumat faptul că și aceasta a fost contestată.
Consideră intimata că soluția adoptată de instanța de fond este greșita întrucât, deși a reținut că în cuprinsul cererii de chemare în judecată este contestată doar somația, faptul că la cerere a fost atașată și decizia de debit, echivalează cu contestarea acesteia.
Un alt motiv pentru care excepția tardivității a fost respinsă de către instanța de fond este
faptul că nu a făcut dovada datei comunicării deciziei de debit, motivare care este cel puțin curioasă în condițiile în care aceasta a fost atașată cererii de chemare în judecată, deci data introducerii acțiunii (_25.06.2014) - reclamantul se afla în posesia ei. Chiar luând această dată ca dată a comunicării, se poate constata că termenul de 15 zile a fost depășit, și prin urmare excepția tardivității este întemeiata si soluția trebuia sa fie admiterea ei.
Pe fond, intimata aduce următoarele critici hotărârii:
În ceea ce privește fondul cauzei, consideră ca instanța a pronunțat o soluție greșită, cu interpretarea eronata a dispozițiilor legale incidente în cauza dedusă judecății.
Astfel, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 125/2014, soluția de admitere fiind în totalitate bazată pe acest act normativ.
Așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul de fond al cauzei, debitul s-a constituit întrucât în perioada 01.01._14 intimatul a încasat necuvenit suma de 1047 lei, = urmare a indexării incorecte a indemnizației acordate in baza Legii nr. 8/2006.
Înceea ce privește temeiul de drept invocat de către instanța, intimata solicită să se aibă în vedere următoarele:
Art.1 alin.1 și 2 din Legea nr. 125/2014 stabilește categoriile de debite care fac obiectul reglementării:
ART. 1
(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi instituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.
(2) Sumele cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație
pentru însoțitor provenite din debite și recuperate de la pensionari începând cu data de 1
ianuarie 2011 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eșalonat, pe o
perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăti anuale egale”.
Mai mult, în normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014, în art. 7, sunt enumerate în mod limitativ debitele care fac obiectul scutirii de la plata.
•ART. 7
Fac obiectul scutirii de la plată sumele reprezentând:
a) pensii stabilite conform legislației sistemului public de pensii, pensii recalculate potrivit prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și pensii de serviciu;
b) indemnizația socială pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.196/ 2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr.196/2009, cu modificările ulterioare;
c)indemnizația pentru însoțitor, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în cui pensionarilor de invaliditate gradul I."
Având în vedere dispozițiile enumerate mai sus, instanța de fond a interpretat greșit legea considerând că debitul care face obiectul prezentei cauze se încadrează în categoria celor scutite de la plata, conform Legii nr.125/2014, întrucât, așa cum a arătat, debitul se datorează faptului că indemnizația prevăzuta de Legea nr. 8/2006, de care a beneficiat intimatul, a fost indexata in mod greșit.
Aste adevărat că Legea nr.8/2006 statuează că prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite de această lege, însă acest lucru nu schimbă natura juridică a indemnizației.
Prin urmare, consideră intimata că motivarea instanței de fond este greșită și că debitul care face obiectul prezentei cauze nu poate fi încadrat în prevederile Legii nr.125/2014.
Un alt motiv de apel îl constituție faptul că instanța de fond a obligat CJP D. să-i restituie intimatului sumele reținute în baza deciziei de debit anulate, ori acest lucru este în contradicție cu însăși dispozițiile actului normativ pe care își întemeiază soluția de admitere acțiunii (Legea nr. 125/2014).
În conformitate cu prevederile art.1 alin.3 din Legea nr.125/2014, restituirea se realizează pe baza cererilor depuse de către pensionari la casele județene de pensii. Mai mult, legiuitorul a înțeles să întărească cele prevăzute la art.1 alin.3, prin instituirea sancțiunii pentru nedepunerea cererii, acesta fiind nerestituirea sumelor (art. 1 alin. 4).
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței nr.101/_ pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de munca si Asigurări Sociale, în sensul respingerii contestației.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile Legii nr. 8/2006, Legii nr. 263/2010 cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 125/2014 si art. 466-483 C.p.c.
Intimatul reclamant B. P. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de intimata C. Județeană de Pensii D..
Analizând apelul formulat Curtea reține următoarele,
În ceea ce privește excepția tardivității contestației formulată de contestator, Curtea apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că ceea ce a înțeles să conteste contestatorul a fost constituirea debitului imputat, debit constituit prin decizia de debit nr._/23,05,2014 iar faptul că în contestație nu a indicat și decizia ci numai somația emisă în baza deciziei de debit nu poate fi interpretat că acesta nu a înțeles să conteste și decizia, cu atât mai mult cu cât a și atașat-o contestației.
Interpretarea unei cereri adresată instanței trebuie făcută în raport de ceea ce urmărește cel ce o face și nu de modul de redactare sau de exprimare al acestuia care în condițiile în care nici nu are cunoștințe juridice poate fi deficitar.
În concluzie, înțelegând să conteste stabilirea acelui debit și obligarea vsa la plata acestuia, contestatorul a înțeles să conteste actele prin care a fost stabilit deci inclusiv sau în primul rând decizia prin care a fost constituit, astfel că a formulat în termen contestația în condițiile în care apelanta intimată nu a făcut dovada comunicării deciziei anterior datei de 25 06 2014 data formulării contestației.
Este astfel nefondată critica formulată de apelantă sub acest aspect.
Nefondată este și critica referitoare la faptul indemnizația reglementată de legea nr. 8/2006 nu ar face parte din categoria debitelor ce fac obiectul legii nr. 125/2014.
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea nr. 8/2006, prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, potrivit dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr.246/2010.
Potrivit art. 1 din legea nr. 125/2014, prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează.
Reiese deci că obiectul acestei legi îl constituie or ce sumă primită cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitori.
Contestatorul primește o indemnizație socială în baza legii nr. 8/2006, în calitatea sa de pensionar al sistemului public de pensii, astfel că indemnizația respectivă se încadrează în categoria sumelor cu titlu de pensie sau a indemnizaților ce fac obiectul legii nr. 125/2014.
Legea nu precizează actele normative prin care au fost stabilite indemnizațiile respective astfel că ori ce indemnizație socială primită de un pensionar face obiectul acestei legii.
Este însă fondată critica apelantei în ceea ce privește obligația acesteia de restituire dispusă de instanța de fond.
Aceasta deoarece aceeași lege nr. 125/2014 și normele de palicare a acesteia prevăd o procedură de restituire a acestor sume și de care instanța de fond nu a ținut cont.
Astfel potrivit art.2 din legea nr. 125/2014, sumele cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor provenite din debite și recuperate de la pensionari începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi se restituie eșalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la data de 1 ianuarie 2015, prin plăți anuale egale.
Restituirea se realizează pe baza cererilor depuse de către pensionari la casele județene de pensii, C. de Pensii a Municipiului București, respectiv casele de pensii sectoriale.
Nedepunerea cererii prevăzute la alin. (3) atrage nerestituirea sumelor.
Sumele ce urmează a fi restituite pensionarilor în condițiile alin. (2) nu se actualizează cu indicele de inflație și nu sunt purtătoare de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz.
Potrivit 21 din normele de aplicare a legii, după înregistrarea cererii, casa de pensii procedează la verificarea îndeplinirii condițiilor pentru restituirea sumelor recuperate și calculează suma totală de restituit, precum și cuantumul celor cinci tranșe anuale, corespunzătoare perioadei anilor 2015-2019. În situația în care suma totală de restituit nu se divide în mod egal la cinci, fracțiunile de leu se întregesc la un leu în favoarea pensionarilor, urmând ca în ultima tranșă să se facă regularizarea.
Potrivit art. 22 restituirea primei tranșe către solicitant se efectuează în maximum 3 luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii.
Art. 23 prevede că în situația cererilor depuse la casele de pensii în cursul anului 2014, dar nu mai devreme de 1 octombrie, eșalonarea la plată este cea corespunzătoare cererilor înregistrate în luna ianuarie 2015, iar potrivit art. 24 tranșele următoare de restituire se fac anual, în luna octombrie a fiecărui an.
Potrivit art. 26 suma de restituit se achită odată cu drepturile de care beneficiază solicitantul, prin aceleași mijloace de plată.
Având în vedere prevederile enunțate, obligația de restituire a sumei respective impusă de instanța de fond apare ca fiind nelegală, astfel că în baza art. 480 cod proc. civ. se impune admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței în sensul înlăturării obligației de restituire a sumei, aceasta urmând a fi restituită conform procedurii instituită de legea nr. 125/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de intimata C. Județeana de Pensii D., împotriva sentinței civile nr. 7201 din 04.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. P..
Schimbă în parte sentința, în sensul că înlătură obligația intimatei apelante la restituirea debitului.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Aprilie 2015.
Președinte, R. M. | Judecător, M. P. | |
Grefier, G. Ț. |
Red.jud.M.P./29.04.2015
Tehn.MC/4 ex.
j.f. G.S.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 683/2015. Curtea... → |
|---|








