Obligaţie de a face. Decizia nr. 662/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 662/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 3719/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 662
Ședința publică de la 05 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Judecător E. B.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanții-reclamanți G. I., P. M., E. V., V. F., M. N., D. N., Măncioiu M., C. E., B. C., L. M., P. N., L. T., M. P., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. N., în Slatina, ., nr. 28, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1523 din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte . sediul în București, ..9, sector 1 și . C., cu sediul în C., ., județ D., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat instanței că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal; apelanții-reclamanți au solicitat judecarea în lipsă conform art.223 Cod pr. civ.; intimata-pârâtă . depus întâmpinare, înregistrată sub nr._/30.12.2014 și nr.360/07.01.2015; apelanții-reclamanți nu au depus răspuns la întâmpinare, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelanților-reclamanți de judecare a cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare apelul de față.
CURTEA
Asupra apelului de față:
P. cererea înregistrată la data de 24.07.2013 pe rolul Tribunalului O., sub nr._ reclamanții G. I., P. M., E. V., V. F., M. N., D. N., Măncioiu M., C. E., B. C., L. M., P. N., L. T., M. P., au chemat în judecată pârâtele . și . C., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligate să le acorde grupa I de muncă, conform prevederilor Ordinului 50/1990, în procent de 100%, pentru perioada de activitate cuprinsă între data angajării și data de 01.04.2001, conform înscrierilor din carnetul de muncă; să fie obligată pârâta . C., în calitate de deținător al arhivelor de personal, urmare a HG 1342/2001 de reorganizare a . le emită adeverință în conformitate cu prevederile Ordinului 590/2008, care să ateste faptul că în perioada respectivă au beneficiat de grupa I de muncă, activitatea desfășurându-se în procent de 100% în grupa I, precum și să facă mențiunile în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei . IRE, conform carnetelor de muncă depuse la dosar, efectuând lucrări de întreținere, revizie, reparații și intervenții la avarii, la instalațiile electrice aflate sub tensiune și scoase de sub tensiune, intervenții accidentale, lucrări de lichidare a avariilor, etc.
Astfel, potrivit atribuțiilor și sarcinilor de serviciu, activitatea desfășurată se încadrează în grupa I de muncă, dreptul la acordarea acestui beneficiu fiind prevăzut de dispozițiile art. 3 - 7 din Ordinul 50/1990, prin asimilare cu categoriile beneficiare ale pct.123 – Anexa I la acest act.
S-a mai invocat faptul că activitatea a fost desfășurată efectiv în prezența unei tensiuni cuprinse între_ și_ volți, fiind expuși la factori de risc foarte ridicați de accidentare prin electrocutare, factori de mediu cu risc datorat intemperiilor, terenuri accidentate, acțiunea agenților chimici periculoși și nocivi din aparatele electrice. Activitatea în sistemul de transport și distribuție a energiei electrice a fost desfășurată în condiții riguroase de protecție a muncii, funcționarea instalațiilor fiind în regim de foc continuu sub incidența Decretului 400/1981 și sub comandament militarizat în baza Decretului 208/1985.
Au susținut reclamanții că nu se poate reține caracterul limitativ al Ordinului 50/1990 deoarece dacă s-ar accepta restrângerea sferei de aplicare a acestui act ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea nediferențiată a tuturor celor care au activat în condiții similare de muncă, în susținerea acestei concluzii invocând Decizia ÎCCJ nr.258/2004 și Decizia nr.87/1999 pronunțată de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește eliberarea adeverințelor solicitate s-a precizat că potrivit prevederilor HG 1342/2001 de reorganizare a . C. Distribuție SA, fosta Filială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Oltenia SA C. până în anul 2007, a preluat personalul și arhiva de personal astfel că în conformitate cu prevederile Ordinului 590/2008 în revine obligația eliberării adeverințelor de grupă de muncă.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului 50/1990.
În dovedire acțiunii, reclamanții au depus la dosar în copie: carnete de muncă, cărți de identitate
La data de 18.09.2013, pârâta . formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a societății și inadmisibilitatea acțiunii în constatare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsa calității procesuale pasive s-a invocat de către pârâta că sistemul energetic a suferit mai multe reorganizări. În conformitate cu dispozițiile H.G. nr.1342/2001 privind Reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice “E. SA “, personalul existent în cadrul ., ., . SA, ., . SA și . SA, a fost preluat de către noile entități. În anul 2005 prin HG 74/2005 s-a înființat . Servicii Energetice „E. Serv” SA, iar activitatea de furnizare a energiei electrice care la nivel de teritoriu era organizată în unități care au purtat denumiri ca IRE, FRE Sucursale, Agenții, a fost preluată împreună cu toate drepturile și obligațiile.
În acest sens, s-a invocat de către unitate că la data preluării salariaților de către unele entități mai sus enunțate, a fost preluată și arhiva de personal aferentă.
În acest sens, s-a precizat de către pârâta că prin preluarea personalului și a arhivelor de personal, noile societăți comerciale s-au substituit în drepturile și obligațiile . au preluat toate drepturile și obligațiile . în litigiile în curs conform HG nr.1342/2001 și HG 74/2005.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a invocat faptul că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței să constate o situație de fapt și nu de drept, respectiv că activitatea desfășurată de către aceștia s-ar încadra într-o grupă superioară celei determinate de unitatea la care au fost angajați.
Pe fondul cauzei, pârâta a invocat în esență că prin acordarea grupei de muncă de către instanța de judecată s-ar încălca disp.art.5 din Ordinul 50/1990 și mai mult, instanța și-ar depăși competențele raportat la prev.art.6 din Ordinul 50/1990 cu privire la nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de a li se elibera adeverință cu mențiunile corespunzătoare grupei de muncă, pârâta a invocat faptul că aceste adeverințe se întocmesc numai pe baza documentelor aflate în evidențele angajatorilor sau a deținătorilor de arhivă.
La data de 23.10.2013 reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâta . de faptul că, prin actele normative ulterioare anului 2001 au fost înființate mai multe societăți comerciale ca urmare a reorganizării unor activități din cadrul . fiind transferați după 01.04.2001 la societățile nou înființate, astfel că anterior acestui an au fost efectiv angajații pârâtei .> În privința susținerii pârâtei că acțiunea este inadmisibilă s-a susținut că prezenta acțiune are ca obiect obligația de a face, respectiv de a obliga pârâta să acorde grupa I de muncă.
La data de 05.12.2013 reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată cu privire la perioadele pentru care au solicitat să se constate că au lucrat în grupa I de muncă.
Pârâta . a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanți, ca neîntemeiată, motivat de faptul că aceștia nu au ocupat posturi de natura celor prevăzute de lege ca fiind încadrate în grupa I de muncă prevăzute de Ordinul 50/1990.
În susținere au fost depuse la dosar acte adiționale la contractele individuale de muncă ale reclamanților.
P. încheierea de ședință din data de 17.04.2014 a fost admisă proba cu expertiza tehnică de specialitate protecția muncii, având ca obiective să se stabilească dacă activitatea desfășurată efectiv de reclamanți se încadrează în grupa I de muncă, raportat la condițiile concrete de muncă, înscrisurile existente la dosar și dispozițiile legale aplicabile, iar în caz afirmativ să se stabilească procentul, precum și proba testimonială cu un martor coleg de serviciu al reclamanților.
În cauză a fost numit expertul I. D..
La termenul din data de 15.05.2014 a fost audiat martorul C. V. a cărei declarație de află atașată la dosarul cauzei – f.15 vol.2.
La data de 07.10.2014 a fost depus raportul de expertiză efectuat de expert I. D. (filele 29 – 51 vol.2 dosar).
P. sentința civilă nr.1523 din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanții: G. I., P. M., E. V., V. F., M. N., D. N., Măncioiu M., C. E., B. C., L. M., P. N., L. T., M. P., în contradictoriu cu pârâtele . . C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . prin întâmpinare instanța, analizând-o prin prisma considerentelor expuse și a obiectului prezentei cauze, a considerat-o neîntemeiată având în vedere că reclamanții au avut raporturi de muncă, pe perioada pentru care solicită să se constate că se încadrează în grupa I de muncă și care se întinde până în anul 2001, cu .>
Instanța a constatat că pentru capătul de cerere privind acordarea grupei de muncă calitate procesuală pasivă justifică pârâta . în vedere că pe perioadele pentru care s-a formulat acțiunea reclamanții au fost angajați ai acestei societăți.
Este de asemenea neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea unei situații de fapt având în vedere că obiectul cererii este obligația de a face, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.111 C., invocate de pârâtă.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați în cadrul pârâtei . pentru activitatea desfășurată nu au fost încadrați în grupe superioare de muncă.
Principiul de bază al încadrărilor în grupe de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de lucru, program de lucru, factori nocivi, etc.
Ordinul 50/1990 la care fac referire reclamanții, a fost modificat și completat prin două acte normative, respectiv Ordinul nr.100/09.04.1990 și Ordinul nr.125/05.05.1990.
Potrivit disp.art.5 din Ordinul 50/1990, existența condițiilor deosebite la locul de muncă și noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuată de către Ministerul Sănătății sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, determinări ce trebuiesc confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor și toate instalațiile de protecția muncii funcționau normal.
Mai mult, la art.6 din Ordinul 50/1990 se prevede cine nominalizează persoanele care se încadrează în grupele I și II de muncă, respectiv “nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități”.
În speță, reclamanții nu au dovedit că au fost nominalizați de către conducerea unității și sindicat în vederea încadrării în grupele de muncă conform cerințelor prevăzute de art.6 din Ordinul nr.50/1990 și nu au existat nici determinări exacte ale timpului de muncă efectiv lucrat, pentru a stabili procentul lucrat în astfel de condiții.
Aceștia au recunoscut implicit că nu s-a făcut o nominalizare a activităților încadrate în grupe de muncă și nu există dispoziții în Ordinul 50/1990 în baza cărora angajatorul să facă această nominalizare, deoarece își fundamentează juridic acțiunea pe dispozițiile Ordinului 50/1990, invocând o situație similară cu alte categorii profesionale, respectiv cele menționate la pct. 123 din Anexa I la Ordinul 50/1990.
P. concluziile raportului de expertiză, expertul a arătat că sunt justificate susținerile reclamanților privind faptul că au efectuat lucrări de exploatare, revizie, verificare și reparare a instalațiilor electrice de înaltă și joasă tensiune ale pârâtei din zona Centrului CDEE Slatina, Scornicești, Caracal. De asemenea s-a arătat că activitatea s-a desfășurat în condiții deosebite de muncă determinate de: caracteristicile, volumul și complexitatea instalațiilor electrice; specificul și complexitatea sarcinii de muncă pentru asigurarea funcționării neîntrerupte a sistemului energetic în condiții de siguranță în exploatare; lucru în aer liber cu microclimat nefavorabil și temperaturi extreme; lucru în condiții deosebite confirmate de buletinele de determinare prin expertizare și recunoscute de către administrație în CCM sau actele adiționale la CIM, CO suplimentar, etc; suprasolicitarea neuropsihică prin stresul determinat de responsabilitatea activității sub incidența Decretului 208/1985 și Decretului 400/1981. S-a făcut analiza activității Oficiului de Calcul și Informatică, concluzionând că în activitatea informatică se manifestă factori profesionali cu nivel foarte crescut de risc: suprasolicitarea organului vizual, auditiv, poziții de lucru vicioase.
În acest context s-a menționat că, pentru reclamanții G. I., P. M., E. V., V. F., Măncioiu M., C. E., L. M., M. P., se justifică încadrarea în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990 pentru perioada în care s-a desfășurat activitate de exploatare, întreținere, reparații și intervenții la avarii în instalații electrice ca: electrician, electrician exploatare stații, șef centru S., electrician șef echipă, inginer, electrician furnizare, iar pentru ceilalți reclamanți se justifică încadrarea în grupa a II-a de muncă, pentru activitățile desfășurate ca subinginer, subinginer proiectare, șef colectiv proiectare, inginer electronist, conducător auto, analist programator, șef birou informatică.
Instanța nu poate reține aceste susțineri deoarece concluzia expertului nu este edificatoare în condițiile în care nu se pot verifica în concret condițiile de muncă anterioare anului 2001, acesta făcând doar o descriere generală a sistemului energetic național, a activității de furnizare a energiei electrice și a factorilor de risc specifici instalațiilor electrice în general și nu a atribuțiilor concrete din fișa postului reclamanților.
Astfel concluziile raportului de expertiză nu pot fi reținute nefiind fundamentate pe obiectivele stabilite de către instanță, în sensul că nu s-au detaliat condițiile de lucru ale reclamanților prin perceperea la fața locului, expertiza judiciară având în vedere doar elemente de practică judiciară și tratamentul discriminatoriu pentru persoanele care au activat în sistemul energetic național.
De asemenea expertul a concluzionat referitor la stabilirea procentului în care reclamanții ar fi desfășurat asemenea activitate că acesta este de 70% - 100%.
Faptul că au desfășurat permanent activitatea descrisă de expert nu este de natură a justifica încadrarea în acel procent, știut fiind faptul că încadrarea unei activități într-o anumită grupă de muncă nu se face doar în funcție de locul unde desfășori acea activitate sau de complexitatea sarcinilor de serviciu, ci așa cum prevedea ordinul 50/1990, în art. 4 încadrarea în grupele I și II de muncă se va face în situația în care, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute în aceste grupe depășește nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii.
Este adevărat că potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, însă activitatea desfășurată de reclamanți nu se regăsește în Ordinul 50/1990 și nu a existat o nominalizare a încadrării în grupe de muncă astfel cum impuneau prevederile acestui act normativ.
Încadrarea unei activități desfășurate de o persoană într-o grupă sau alta de muncă, presupune un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, iar angajatorul împreună cu sindicatele erau singurii în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I sau II de muncă.
Sfera de aplicare a Ordinului nr.50/1990 nu se poate extinde și la alte categorii de personal, atât timp cât locurile de muncă nu se regăsesc în Anexa nr.1 și Anexa nr.2 la ordinul 50/1990, care cuprinde o enumerare expresă și limitativă a activităților și locurilor de muncă care se încadrează în grupe I și II de muncă.
Nu poate fi reținută în cauză aplicarea principiului nediscriminării și similitudinii, atât timp cât reclamanții nu se regăsesc în situații identice cu cele ale persoanelor cărora li s-a recunoscut grupa superioară de muncă, iar decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale, invocată de reclamanți, vizează situația persoanelor la momentul intrării în vigoare a Decretului Lege nr.68/1990, respectiv aceea de persoane în activitate (care beneficiau de grupe de muncă) și de persoane cu raporturile de muncă încetate prin pensionare sau din alte motive, ori transferate în alte locuri de muncă care nu mai au caracterul avut în vedere de lege, pentru recunoașterea grupelor I și II de muncă.
Nu se poate reține ca argument în favoarea reclamanților nici practica judiciară favorabilă deoarece aceasta nu constituie izvor de drept așa încât soluțiile pronunțate în cauze similare nu pot obliga instanța a da o soluție identică, instanța fiind chemată să analizeze anumite aplicări ale legii la cazuri individuale, deci aplicarea și interpretarea normei legale se fac în concret la speța dedusă judecății.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada faptului că au lucrat în condițiile prevăzute de Ordinul 50/1990 privind acordarea grupelor superioare de muncă, anexele la Ordinul 50/1990 cuprinzând o enumerare generică a locurilor de muncă ce se circumscriu acestor grupe de muncă, însă nominalizarea persoanelor care se încadrează în aceste grupe se face în concret la nivelul fiecărei societăți, în condițiile art. 6 din actul normativ în discuție.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a li se elibera adeverință cu mențiunile corespunzătoare grupei de muncă și efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă, instanța a respins și această solicitare, fiind accesorie celuilalt capăt de cerere principal respins.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-reclamanți G. I., P. M., E. V., V. F., M. N., D. N., Măncioiu M., C. E., B. C., L. M., P. N., L. T., M. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare au arătat că hotărârea pronunțată de instanța de fond, așa cum se poate observa din practicaua hotărârii, nu antameaza fondul cauzei, motivația înscrisă fiind total contradictorie.
Prima instanța nu a analizat cererea prin prisma celor invocate prin cererea de chemare în judecată și a celor invocate, respectiv încadrarea în grupe superioare de muncă ca urmare a asimilării condițiilor de muncă în care și-au desfășurat efectiv activitatea în condițiile prevăzute de Anexa 1- pct. 123 din Ordinul 50/1990.
Prima instanță a pronunțat soluția fără a examina, în mod obiectiv, probele administrate în cauză pentru a concluziona dacă există o asemenea similitudine a activităților de la locurile de muncă ale reclamanților cu activitatea nominalizată de pc t 123-Anexa 1 din Ordinul 50/1990.
Instanța de fond se îndepărtează de obiectul cererii de chemare în judecată, suprimând efectiv accesul la justiție și la un proces echitabil invocând faptul că nu a dovedit că au fost nominalizați de către conducerea unității și sindicat în vederea încadrării în grupele de muncă conform cerințelor prevăzute de art.6 din Ordinul 50/1990 și că nu au existat determinări exacte ale timpului de muncă efectiv lucrat pentru a se stabili procentul.
Deși a fost admisă și administrată proba cu expertiza de specialitate care a concluzionat că au desfășurat activitatea în codiții de grupa superioara de munca, expertiza fiind în detaliu argumentata, nefiind formulate obiectiuni la raport de către pârâte și nici instanța nu a dispus completarea sau lămurirea unor aspecte pentru aflarea adevărului în baza rolului activ, instanța de fond face afirmația că aceasta nu este edificatoare în condițiile în care nu se pot verifica în concret condițiile de munca anterioare anului 2001.
Este mai mult decât evident faptul că, ar fi un non-sens să susțină instanța că nu s-au verificat în concret condițiile anterioare anului 2001, pentru ca o analiza concreta și palpabila a acestor condiții nu se poate efectiv realiza după 13 ani.
Expertul, în schimb, a analizat și detaliat amănunțit condițiile concrete în care s-a desfășurat activitatea la locurile de munca avute în cadrul sistemului energetic național raportat la fișa postului și atribuțiunile în raport de normativele tehnice de exploatare și întreținere a instalațiilor din sistemul energetic național.
A solicitat să se facă o apreciere obiectivă a poziției contradictorii exprimate de instanța de fond în pagina 4 din practica unde se susține că "Deși este adevărat ca potrivit art 3 din Ordinul 50/1990, beneficiază de încadrarea în grupa I și II de munca potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personal care este în activitate, muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca și activitățile prevăzute de Anexele 1 și 2 din Ordinul 50/1990, însă activitatea desfășurată de reclamanți nu se regăsește în Ordinul 50/1990 și nu a existat o nominalizare a încadrării în grupe de muncă, astfel cum impuneau prevederile acestui act normativ".
P. poziția instanței de fond care reține că singurii care erau în măsură să nominalizeze persoanele care se încadrează în grupa I și II de muncă, nu face altceva decât să suprime fără motive dreptul lor de a se constata o situație de fapt concreta în care au desfășurat activitatea, neavând nicio culpă că angajatorul și sindicatele au adoptat o stare de pasivitate după apariția Ordinului 50/1990.
Ori, rațiunea promovării cererii de chemare în judecata a fost tocmai aceea de a înlătura inechitățile și a se recunoaște un drept ce a fost încălcat de către intimate și tocmai pe faptul că enumerarea cuprinsă în Ordinul 50/1990 nu este limitativa, acesta fiind aplicabilă și altor categorii de persoane ce au desfășurat activitatea în condiții similare cu personalul prevăzut expres în cele doua anexe.
S-a învederat instanței și faptul că, susținerea adusă de instanța de fond de maniera că, în conformitate cu prevederile art.5 din Ordinul 50/1990 existența condițiilor deosebite la locul de muncă și noxele trebuie să rezulte din determinări de noxe efectuata de Ministerul Sănătății sau de laboratoare de specialitate proprii ale unităților, determinări ce trebuiesc confirmate de inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care la data efectuării analizei constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de nominalizare a condițiilor și toate instalațiile de protecția muncii, nu poate fi primita intrucât:
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul 50/1990, perioada pentru care se solicită recunoașterea unui drept, nu era condiționată de buletine de determinare a noxelor-art. 14 din Qrdinul50/1990 și nu era posibilă pentru perioadele trecute, acest act normativ intrând în vigoare în anul 1990, perioadele de referința aduse în discuție prin acțiune sunt anterioare anului 2001, fapt ce a determinat necesitatea efectuării expertizei de specialitate protecția muncii.
Concluzionând, s-a solicitat instanței de apel să aibă în vedere faptul că instanța de fond a înlăturat probatoriile administrate și care veneau să dovedească cererea, invocând motive străine de pricină, motive care sunt opinii personale ale judecătorului și care nu au corespondent și nu derivă din fondul cauzei.
În drept, au invocat dispozițiile art.466 și următoarele Cod proc. civilă.
Intimata-pârâtă . depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
P. motivele de apel se critică încălcarea liberului acces la justiție si dreptul la un proces echitabil prin refuzul instanței de a examina pe fond acțiunea reclamanților.
Pronunțându-se în cauza Airey contra Irlandei si Lopez Ostra contra Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, protecția drepturilor individuale înseamnă „protecția unor drepturi concrete si efective, iar nu teoretice si iluzorii” iar obligația pozitiva a statelor semnatare este o obligație de a face, asociata in mod tradițional cu drepturile economice si sociale, fiind aceea de „a adopta masuri rezonabile si adecvate pentru protecția drepturilor ce revin individului”.
Din punct de vedere procesual, obligația pozitivă a statelor semnatare include si obligația de a asigura o procedură judiciară echitabilă, care să permită tranșarea oricărui litigiu între persoanele private (Hotărârea Sovtransavto Holding contra Ucrainei), în domeniul de aplicare al art. 6 din Convenție fiind incluse si litigiile de muncă, instanțele având prerogativa de a efectua o examinare corespunzătoare a afirmațiilor, motivelor si probelor (Hotărârea B. contra României).
Reținând aceste considerente, Curtea constată că tribunalul s-a conformat întru totul dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului privind accesul efectiv la o instanță imparțială si dreptul la un proces echitabil, în sensul că s-a declarat competentă să judece, pe fond, acțiunea, lipsa actului de nominalizarea pentru încadrarea în grupă de muncă a reclamanților, neconstituind pentru instanță un fine de neprimire a acțiunii, cum greșit s-a susținut.
Reclamanții au avut posibilitatea să beneficieze de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege, prin administrarea probelor necesare în fata instanței de judecată, înlăturarea unor probe ca fiind neconcludente ca si neînsușirea argumentației oferită de reclamanți în susținerea demersului lor procesual, neputând constitui o încălcarea a dispozitiilor art. 6 din CEDO.
In ceea ce priveste expertiza efectuată în cauză, corect a apreciat instanța fondului că nu poate fi valorificată ca si probă, descrierea condițiilor de muncă făcută de expert fiind mult prea generală, acesta fiind investit să facă verificări cu privire la situația de fapt dedusă judecății si nu să emită aprecieri cu privire la aplicarea actelor normative si a principiului nediscriminării.
Totodată, Curtea precizează că, lipsa obiecțiunilor la expertiză nu face ca această probă să fie acceptată, principiul liberei aprecieri a probelor lăsând instanței de judecată posibilitatea ca, la deliberare, să aprecieze concludența tuturor probelor, principiul aflării adevărului impunându-i să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Împrejurarea că o analiză concretă a condițiilor de lucru din perioada de referință nu a mai fost posibilă nu validează expertiza, cum greșit au susținut apelanții, deoarece încadrarea în grupa de muncă nu poate avea ca temei o opinie a expertului insuficient motivată, ce contine aprecieri de ordin general, esențial fiind să existe un proces de analiză a condițiilor concrete în care se desfășoară această activitate, raportat la o anumită perioadă din programul de lucru, în care trebuie să se desfășoare această activitate, un anumit nivel al noxelor, etc. Imposibilitatea identificării condițiilor concrete de lucru nu poate constitui un argument consistent pentru admiterea acțiunii, încadrarea în grupă neputând fi dispusă doar în baza unor simple afirmații, neverificate.
Nefiind dovedite condițiile concrete de lucru, condiție esențială pentru încadrarea în grupă, instanța nu avea de analizat „ similitudinile” invocate de reclamanți cu alte activități nominalizate de ordinul 50/1990.
De altfel, apelanții nu au oferit o justificare obiectivă pentru faptul că au cerut instanței să facă astfel de verificări după mai bine de 10 de ani de la data abrogării actelor normative ce prevedeau beneficiul grupei superioare de muncă.
De asemenea, contrar celor susținute de apelanți, buletinele de determinare a noxelor efectuate de organele ministerului sănătății ori de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților, confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii sunt obligatorii pentru perioadele de după 31.12.1989, expertiza de specialitate neputând suplini lipsa acestora.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada că neacordarea beneficiului grupei superioare de muncă ar avea la bază convenția abuzivă dintre Sindicat și reprezentantul societății pentru eludarea principiul legalității încadrării în grupă, beneficiul grupei de muncă neputând fi acordat dincolo de condițiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiții dificile sau grele de muncă, ci prin analiza îndeplinirii condițiilor impuse de actul normativ care, în cazul reclamanților, nu sunt îndeplinite, instanța de apel apreciază că se impune respingerea apelului.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.480 alin.1 Cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți G. I., P. M., E. V., V. F., M. N., D. N., Măncioiu M., C. E., B. C., L. M., P. N., L. T., M. P., cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat M. N., în Slatina, ., nr. 28, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1523 din 23.10.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte . sediul în București, ..9, sector 1 și . C., cu sediul în C., ., județ D., având ca obiect obligație de a face.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2015.
Președinte, G. I. | Judecător, E. B. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. E. B.
Tehn. E.O.
5 ex./16.02.2015
Jud. fond O. M. P.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 27-05-2015, Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 444/2015. Curtea... → |
|---|
