Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 992/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 992/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 5739/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 992
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNT GORJ, pentru membrul de sindicat P. M., cu sediul în Tg. J., ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4750/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. NOVACI, cu sediul în Novaci, jud. Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, precum și solicitarea apelantei reclamante de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea apelantei reclamante de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 09.07.2014, sub nr._, reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, în numele membrului de sindicat P. M., în contradictoriu cu pârâta Școala G. Novaci, a solicitat obligarea pârâtei la calculul și plata către membrul de sindicat a diferențelor de drepturi neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.330/2009 cu referire la Legea nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, pentru perioada 01.01._11, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Prin sentința nr.4750 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata din oficiu.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj cu sediul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, CUI_, în numele membrului de sindicat P. M., domiciliată în localitatea Sitești, nr. 192, oraș Novaci, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Școala G. Novaci cu sediul în Novaci, ., județul Gorj, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Tribunalul, având în vedere excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, s-a pronunțat cu precădere asupra acestei excepții, conform art.248 alin.1 Cod de procedură civilă.
Obiectul prezentei cauze îl constituie obligarea pârâtei Școala G. Novaci la calculul si plata către membrul de sindicat P. M., educator în cadrul unității școlare pârâte, a diferențelor de drepturi neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.330/2009 cu referire la Legea nr.221/2008 pentru aprobarea O.G. nr.15/2008, pentru perioada 01.01._11, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
Potrivit art.166 din Codul muncii (în forma în vigoare până la data de 18 mai 2011), respectiv art.171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile erau datorate.
Obligația de a plăti salariul are caracter succesiv, salariul plătindu-se în fiecare lună.
În cazul obligațiilor cu executare succesivă, pentru fiecare prestație curge o prescripție deosebită (art.12 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă).
Obligația lunară de a plăti salariul cadrelor didactice este afectată de un termen suspensiv de executare. În acest caz, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit termenul de executare (art. 7 alin.3 din Decretul nr.167/1958).
Potrivit anexei la Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.86/2005, data plății salariilor pentru angajații din cadrul Ministerului Educației Naționale și instituțiilor publice subordonate este data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.
Pretențiile deduse judecății privesc perioada 01.01._11, iar acțiunea a fost introdusă la data de 09.07.2014, astfel că dreptul la acțiune este prescris.
Instanța nu a reținut cele invocate în acțiune, respectiv faptul că termenul de prescripție a fost întrerupt de prevederile art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010, ce stabileau că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.141/2009, și a început să curgă la data de 06.10.2011, când Curtea Constituțională a constatat că prevederile art.5 alin.6 din O.U.G. nr.1/2010 sunt neconstituționale, având în vedere că împrejurarea invocată nu se încadrează în cazurile de întrerupere a termenului de prescripție, prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă, iar deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, astfel cum prevede art.147 din Constituția României.
In consecință, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, și s-a respins acțiunea, fiind prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNT GORJ, pentru membrul de sindicat P. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că în mod eronat instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată cu privire la pretențiile menționate pentru perioada ianuarie 2010-2011, considerând ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Instanța de fond a interpretat în mod greșit temeiul legal invocat prin cererea de chemare in judecata pronunțând o soluție netemeinică si nelegală.
Art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 prevede că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300 2009."
Prevederile O.U.G. nr. 71/2009 la care face referire art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 nu se putea să nu fie avute în vedere la stabilirea salariilor personalului didactic după data de 01.01.2010 deoarece a fost aprobată prin Legea nr. 300/2009 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 676 din 08.10.2009.
De asemenea, nici prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 nu se putea să nu fie avute în vedere la stabilirea salariilor personalului didactic după data de 01.01.2010 și până la exercitarea controlului de constituționalitate.
O.U.G. nr. 1/2010, în ansamblul ei a fost abrogată prin art. 39 lit. x) din Legea nr. 284/2010 care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.
Prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate abia la data de 06.10.2011 și, prin Decizia nr. 877/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 706 din 06.10.2011 Curtea Constituțională a constatat:
„În cauza de față, Curtea constată că textul legal criticat a fost abrogat prin dispozițiile art. 39 lit. x) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și nu produce efecte juridice asemenea celor învederate Curții de către autorii excepției de neconstituționalitate. Însă această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 19 mai 2011, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariate ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, astfel încât reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se va face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr._, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009. O atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 272 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009 sau Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 531 din 31 iulie 2009).,,
În acest sens s-a pronunțat ulterior și Înalta Curte de Casație si Justiție care, în soluționarea recursului în interesul legii, a dispus prin Dec, nr. 11/ 2012 obligatorie pentru instanțele judecătoreștii ceea ce privește problemele de drept dezlegate, potrivit art. 330 alin.4 din Codul de procedura civila:
Așadar, dreptul la acțiune cu privire la aplicarea coeficientului 1=400,00 privind salarizarea personalului didactic pentru perioada 01.01._11 s-a născut la data de 06.10.2011 când curtea constituțională a constatat că prevederile art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010 sunt neconstituționale, termenul de prescripție așadar începe sa curgă de la data de 06.10.2011.
Aceste drepturi salariale devin un drept constituit prin lege, un drept legitim, licit, iar reclamanta ar fi putut să aibă în patrimoniul ei în mod efectiv și licit sumele aferente acestor drepturi salariale, cu atât mai mult cu cât actele normative în domeniu prevăd expres menținerea cuantumului acestor drepturi salariale în continuare.
Prin neacordarea acestor drepturi salariale reclamanta a fost privată de un drept constituit prin lege și, ca urmare, un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit să-1 dobândească în mod efectiv; a avut loc o încălcare a prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional, motiv pentru care, în baza art. 11 și art.20 din Constituția României trebuie să se acorde prioritate reglementărilor internaționale la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției. In speța de față, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește și de altfel este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.
Instanța de fond nu a avut in vedere nici dispozițiile art.l din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctiva „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar conform art.3 termenul prescripției este de 3 ani.
Art. 16 din același decret prevede ca „ prescripția se întrerupe", a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar art. 17 reglementează că „ întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o noua prescripție."
Din interpretarea coroborata a acestor dispoziții legale rezulta ca nu a intervenit prescripția executării silite, sumele datorate fiind eșalonate prin diferite acte normative până în anul 2016, ceea ce echivalează cu o recunoaștere de datorie din partea debitorului și implicit cu o întrerupere a termenului de prescripție începând cu prima eșalonare care a avut loc in anul 2010, conform OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, după care curge un nou termen de prescripție de trei ani, astfel că cererea introdusa este în acest termen.
Așadar termenul de prescripție începe să curgă de la data ultimei plăți mai exact anul 2016, conform OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii în situația reclamantei hotărârile judecătorești privind drepturile salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 330/2009 cu referire la Legea nr. 221/2008.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466-482 C.p.c.
Apelul este nefondat.
În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
În cauză, excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe dispozițiile legale menționate, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008, a fost corect soluționată, deoarece potrivit disp. art. 268 lit.c C. Muncii, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, cererile având un astfel de obiect pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
OUG nr. 1/2010, invocată de apelantă, nu reglementează în mod expres un caz de întrerupere a termenului de prescripție, iar în raport de data intrării în vigoare a acestui act normativ nici nu ar fi fost de natură a întrerupe cursul prescripției, fiind ulterior perioadei vizată de acțiune și inaplicabil în speță, conform principiului neretroactivității legii..
Decizia Curții Constituționale cu nr. 877/2011 nu modifică în vreun fel cursul prescripției, de vreme ce soluția pronunțată prin această decizie este de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate privitoare la un act normativ ulterior perioadei ce face obiectul acțiunii.
Prin urmare, nu operează o cauză de întrerupere a termenului de prescripție de 3 ani, termen care a început să curgă la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv în anul 2008, introducerea cererii de chemare în judecată la 27.06.2014 fiind făcută peste termenul prevăzut de art.268 lit.c din Codul muncii. Această normă preia termenul general de prescripție din art.1 din Decretul nr.167//1958, aplicându-se așadar principiile prevăzute de legea generală în privința întreruperii sau suspendării termenului, instituții care, așa cum s-a arătat anterior, nu operează în speță.
Nefondată este și susținerea că pretențiile reclamantului și-ar găsi temeiul în dispozițiile Deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu face decât o interpretare a prevederilor legale care fac obiectul sesizării, fără a aduce o modificare legislativă care să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a datoriei.
Dreptul reclamantului la un bun, în sensul prevederilor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost încălcat, având în vedere că reclamantul nu a înțeles să-și valorifice dreptul în justiție în termenul prescris de lege.
De asemenea, actele normative prin care sau eșalonat sumele datorate prin hotărâri judecătorești, intervin numai în faza de executare a unor astfel de hotărâri deja pronunțate, fără a reglementa o formă de recunoaștere a datoriei pentru părțile care nu se aflau în posesia unui titlu executoriu, cum este cazul de față.
De altfel, aceste acte normative cuprind o reglementare generală, iar o recunoaștere trebuie să fie expresă și să privească o datorie concretă, cu indicarea exactă a cuatumului creanței și a debitorilor și creditorilor.
În concluzie, criticile apelantului sunt nefondate, iar sentința atacată este legală și temeinică, astfel că, potrivit art. 480 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNT GORJ, pentru membrul de sindicat P. M., cu sediul în Tg. J., ., jud. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 4750/02.12.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. NOVACI, cu sediul în Novaci, jud. Gorj.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2015.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, A. P. |
Red.jud.N.D.
Tehn.M.D.4 ex
J.f.E.G.
3.03.2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 444/2015. Curtea... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1039/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
