Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 444/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 703/54/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 444
Ședința publică de la 02 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător G. I.
Judecător E. B.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea M. D. împotriva deciziei civile nr. 294 din 04.05.2015, pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul I. de S. în Construcții, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic E. C. pentru intimatul I. de S. în Construcții, lipsind contestatoarea M. D.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că intimatul a depus întâmpinare ce a fost înregistrată sub nr._/25.06.2015, că s-au depus de contestatoare motive scrise ce au fost înregistrate sub nr._/01.07.2015 și concluzii scrise ce au fost înregistrate sub nr._/02.07.2015, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra contestației în anulare de față.
Consilier juridic E. C., pentru intimatul I. de S. în Construcții, a solicitat, în principal, respingerea contestației în anulare ca tardiv motivată, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestației ca nelegală și neîntemeiată.
În susținere a depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față :
Prin sentința civilă nr. 14 din 19.01.2015, pronunțată de Tribunalul O., a fost respinsă contestația formulată de reclamanta M. D., CNP_, cu domiciliul în Slatina, ., ., ., județul O., în contradictoriu cu intimatul I. de S. în Construcții, cu sediul în București, ., sector 5, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, a arătat că instanța de fond a dat o interpretare vădit greșită dispozițiilor OUG 93/2011 și HG nr. 1557/2011 cu privire la reorganizarea și restructurarea Inspectoratului de S. în Construcții.
A arătat că total eronat prima instanță a reținut că reclamanta a fost notificată asupra faptului că ISC a fost legal desființat ca urmare a adoptării OUG nr. 93/2011 și a HG nr. 1157/2011, în realitate, actele normative la care face referire instanța de fond nu au avut in vedere desființarea Inspectoratului de S. in Construcții ci restructurarea si reorganizarea acestei instituții.
O.U.G. nr. 93/2011 a reglementat restructurarea si nu desființarea Inspectoratului de S. în Construcții, prevăzând în structura sa 7 direcții regionale fără personalitate juridică, potrivit art. I alineat 3, iar în cadrul acestora alte substructuri, fără personalitate juridică, sub denumirea „ compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor în construcții", identificate pe localități.
Art. II din OUG nr. 93/2011 a reglementat expres situația posturilor de conducere si de execuție din cadrul structurilor nou înființate ." Posturile de conducere de la nivelul direcțiilor regionale în construcții și de la nivelul Direcției regionale în Construcții București - Ilfov se ocupă prin concurs, organizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
Prin urmare, ordonanța in discuție a avut in vedere ocuparea prin concurs a posturilor de conducere in noile structuri si nu a posturilor de execuție-inspector de specialitate, care nu au fost reduse/desființate, fiind redate in nota de fundamentare a H.G. nr. 1157/2011( f. 123-126, f. 273-281).
A mai precizat că aspectele legate de desființarea posturilor nu vizează posturile de execuție inspector de specialitate gr. I si II, ci următoarele categorii de posturi: posturile de conducere - director si sef serviciu,posturile de expert,posturile de funcționari,posturile de inspectori cu studii de scurta durata,posturile de stenodactilografi,posturile de referenți
Contrar celor reținute de prima instanța, cele 125 de posturi desființate prin H.G. nr. 1157/25.11.2011 nu au fost posturi de execuție - inspector de specialitate ci posturi de conducere - director si sef serviciu, expert, funcționar, inspectori cu studii de scurta durata, stenodactilografi, referenți.
In nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern privind ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul ISC ( f. 163-167, f. 264-272), emisă ulterior concedierii și organizării examenului concurs din data de 05.12.2014, se arată că:
- la nivel național existau 211 de posturi vacante in cadrul ISC, dintre care 164 posturi de inspectori de specialitate;
- deficitul de personal a generat la nivel național o preocupare majoră, urmarea imediata fiind creșterea gradului de ocupare a personalului existent peste limita normală cu consecința aglomerării personalului de specialitate cu sarcini excedentare
- numărul de posturi contractuale vacante din cadrul ISC este de 211, întrucât a fost creat un deficit de personal care s-a resimțit acut la nivelul instituției;
Posturile vacante din cadrul I.S.C. erau: inspector de specialitate -164 posturi;in cadrul Direcției Regionale in Construcții Sud-Vest Oltenia sunt vacante 24 de posturi după cum urmează: inspector de specialitate 23 posturi.
- în condițiile unei încărcări normale a personalului de specialitate, prezentul proiect de act normativ este promovat in vederea ocupării numărului mare de posturi contractuale vacante, cu "încadrarea strictă in cheltuielile de personal aprobate I.S.C;
Prin urmare, după adoptarea O.U.G. nr. 93/2011 si H.G. nr. 1157/2011, postul de execuție inspector de specialitate gr. I. ocupat de către contestatoare nu a fost desființat ca efect al reorganizării si restructurării Inspectoratului de S. in Construcții, fapt confirmat cu înscrisurile depuse la dosar de intimate, respectiv statele de funcții - lunile noiembrie, decembrie 2011 (f.176-180) si actele normative indicate.
Prin decizia nr. 897/29.11.2011, emisa de Secretarul General al I.S.C, in baza H.G. nr. 1157/2011, s-a aprobat Regulamentul privind organizarea si desfășurarea concursului/examen in vederea încadrării personalului in noua structura organizatorică.
Contrar argumentării instanței de fond, astfel cum rezultă din
conținutul actelor normative speciale la care a făcut referire si din Statul de funcții - Anexa nr.5 la Ordinul nr. 2973/29.11.2011, Statul de funcții și Foaia Colectiva de prezenta pentru lunile ianuarie 2012, februarie 2012, martie 2012, ( f.283-291), după adoptarea O.U.G. nr. 93/2011, cele 7 posturi de inspector de specialitate din cadrul Compartimentului de Control si Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor de Construcții - O. ( nr._- nr._) nu au fost reduse din structura organizatorică a Inspectoratului de S. in Construcții.
Prima instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 61, art. 65, art. 74 alin. 5 si art. 75-77 din Codul muncii raportat la motivele reale ale deciziei de concediere, reținând fără bază legală și de fapt că, anterior emiterii deciziei de concediere, postul de inspector de specialitate pe care l-a ocupat contestatoarea ar fi fost desființat.
Prin decizia de concediere nr. 51/24.01.2012, emisă de I. de S. in Construcții s-a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 21/07.26/01.07.2006.
In art. 1 din decizie se indică drept temei legal al concedierii art. 65 alin. 1 din Codul muncii, iar ca stare de fapt "restructurarea și reorganizarea Inspectoratului de S. in Construcții".
Art. 65 alin. 1 din Codul muncii invocat ca bază a încetării contractului de muncă vizează concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului și reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
In conținutul art. 2 alin. 3 din aceeași decizie se menționează o altă stare de fapt, in sensul că " încetarea contractului de muncă a fost determinată de rezultatul obținut la examenul organizat in data de 05.12.2011".
Ultima mențiune din decizia de concediere este reglementată insă de dispozițiile art. 61 lit. d) din Codul muncii, respectiv situația în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă.
Cele două temeiuri care au stat la baza concedierii au regimuri juridice specifice fiind reglementate distinct de Codul muncii.
In aceste condiții, deși intimatul pârât a emis decizia de concediere susținând aparent aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 93/2011 si H.G. nr. 1157/2011 referitoare la restructurarea și reorganizarea Inspectoratului de S. in Construcții, din conținutul motivării deciziei de concediere se constată că, in realitate, acesta a schimbat temeiul de fapt și de drept al concedierii.
Această situație este confirmată cu următoarele împrejurări: anterior emiterii deciziei de concediere .a ocupat postul de execuție inspector de specialitate gr. I., după adoptarea O.U.G. nr. 93/2011 si H.G. nr. 1157/2011 postul de execuție inspector de specialitate gr.l nu a fost desființat, ulterior emiterii deciziei de concediere postul de execuție inspector de specialitate gr. I. nu a fost desființat .
Motivarea instanței de fond, in sensul că textul de lege menționat este incident in cauză, câtă vreme in cuprinsul deciziei se face referire la acesta, vine in contradicție cu motivarea subsecventă in care se arată că, potrivit art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 93/2011, incetarea contractelor individuale de muncă, drept urmare a aplicării prevederilor art. 1, se face cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de legislația muncii și protecției sociale.
Dacă prima instanța a avut in vedere că prevederile imperative din Codul muncii se regăsesc și in legislația specială la care face referire, argumentarea soluției pronunțate prin prisma simplei mențiuni in decizia de concediere a disp. art. 65 alin. 1 din Codul muncii este contrară dispozițiilor art. 76 din Codul muncii, conform cărora "Concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută."
Dacă încetarea contractului individual de muncă s-ar fi realizat ca efect al aplicării dispozițiilor art. 61 lit. d) din Codul muncii, corespunzător motivării de la art. 2 al deciziei contestate, intimatul pârât avea obligația respectării legislației muncii specifice acestui caz de concediere, plecând de la organizarea evaluării prealabile a salariatului ( art. 63 alin. 2 din Codul muncii) cu acordarea termenului de preaviz de 30 de zile.
Făcând o combinare a două cauze de încetare a contractului individual de muncă, in conținutul aceleiași decizii de concediere, prima instanță, reținând apărările intimatului pârât, a pronunțat o hotărâre cu o motivare contradictorie, incompatibilă cu dispozițiile art. 77 din Codul muncii.
Pronunțându-se totuși asupra aplicării dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii cu argumentarea că aceasta concediere a fost motivată de faptul desființării postului ocupat de salariat, instanța a refuzat să analizeze in substanța dispozițiile art. II si art. III din O.U.G. nr. 93/2011 si dispozițiile H.G. nr. 1157/2011 din care rezultă explicit că prin aceste acte normative posturile de inspectori de specialitate nu au fost desființate.
Nefiind reduse din structura organizatorică a I.S.C, posturile de inspector de specialitate au fost redate in statele de funcții, statele de plată și in foile de prezență, după adoptarea O.U.G. nr. 93/2011 si H.G. nr. 1157/2011.
A mai precizat că motivarea instanței referitoare la termenul de 30 de zile in care ar fi fost necesar să fie desfășurată procedura de reorganizare și restructurare la nivelul I.S.C. de la data de 28.11.2011 și că informațiile privitoare la concurs au fost publicate pe site-ul ISC, incă din data de 21.11.2011, este incompatibilă cu prevederile O.U.G. nr. 93/2011 invocate anterior și cu prevederile Codului muncii.
A mai arătat că atâta timp cât instanța a reținut și aplicarea art. III din OUG nr. 93/2011, in sensul că procedura concedierii trebuie să respecte prevederile legislației muncii, raportarea ulterioară la un termen de recomandare ce vizează procedura administrativă de reorganizare este contrară dispozițiilor art. 76 din Codul muncii.
Stabilind natura și durata unor termene prealabile concedierii in raport de durata unor termene administrative prevăzute in acte normative cu un rang inferior Codului muncii, nici instanța și nici angajatorul nu pot deroga de la prescripțiile speciale din materia concedierii prevăzute de Codul muncii, .
In soluționarea litigiului, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 75 alin. 1 din Codul Muncii, art. 76 Codul muncii, art. 4 alin. 3 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului în vederea încadrării personalului în noua structură organizatorică a I.S.C, aprobat prin decizia nr. 897/29.11.2011, art. III alin. 2 din OUG nr. 93/2011 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de S. în Construcții, asimilând notificarea din data de 29.11.2011 cu un preaviz obligatoriu ca natură și termen, contrar preavizului reglementat de normele Codului munii.
Conform art. 75 alineatul 1 din Codul Muncii „concedierea salariatului
nu se poate realiza decât cu respectarea termenului de preaviz care nu poate fi
mai mic de 20 de zile lucrătoare."
A precizat că rezultă astfel că decizia de concediere este nelegală, în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 65 alin. 1 si art. 75 alin. 1 din Codul muncii.
Dacă pârâtul a invocat și prevederile Regulamentului aprobat prin decizia nr. 897/2011, momentul de la care se calculează termenul de preaviz în situația de față trebuie analizat în funcție de dispozițiile art. 4 alin. 3 din Regulament.
Conform acestui text de lege „în situația în care personalul prevăzut la alineatul 2 nu obține nota finală minimă 7 la concurs - examen, va fi declarat respins urmând să beneficieze de un preaviz care nu poate fi mai mic de 20 de zile înainte de a-i înceta contractul individual de muncă în condițiile expres stipulate de Codul Muncii".
Dacă s-ar fi apreciat că I.S.C. O., structura în cadrul căreia reclamanta a ocupat funcția de execuție, a fost reorganizată într-o nouă structură, inspectorii de specialitate având obligația de a participa la concurs instanța trebuia să aibă în vedere că preavizul nu putea fi emis decât după finalizarea concursului conform art. 4 alin. 3 din Regulament.
A menționat că întrucât notificarea nr._ din data de 29.11.2011 stabilea obligația pozitivă a reclamantei de a se înscrie la concurs pentru menținerea raporturilor de muncă, contractul individual de muncă nu putea fi desființat retroactiv, calificând această notificare ca un preaviz contrar dispozițiilor legale. 75 alineatul 1 din C.Muncii si art. 4 alin. 3 din Regulament.
Art. 4 alin. 1 din Regulament este la fel de explicit în ceea ce privește obligația preliminară de prezentare la examen.
„Personalul contractual din structurile supuse restructurării - reorganizării care nu se prezintă la examen este considerat respins, fiind asimilat personalului care nu a promovat examenul urmând să fie concediat în condițiile Codului Muncii după efectuarea unei perioade de preaviz ce nu poate fi mai mică de 20 zile lucrătoare".
Cum textul normativ prevede două situații distincte în funcție de prezentarea sau neprezentarea la examen, tot astfel prevede efectuarea unei perioade de preaviz care se calculează în funcție de dispozițiile Codului muncii.
In aceste condiții, notificarea din data de 29.11.2011, anterioară și înscrierii la concurs, nu poate fi echivalată cu un preaviz conform dispozițiilor art. 4 alin. 3 din Regulament și art. 75 alin. 1 din Codul Munci, deoarece aceste norme prevăd explicit momentul emiterii preavizului, ulterior si nu anterior finalizării examenului/concurs.
Prin raportare la termenul de preaviz și justificarea notificării din data de 29.11.2011, era necesar ca instanța de fond sa analizeze in substanța dispozițiile speciale aplicabile efectiv, respectiv art. III alin. 2 din OUG nr. 93/2011 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de S. în Construcții Conform art. III din OUG nr. 93/2011.
Inspectoratului de S. în Construcții nu a fost desființat ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 93/2011 in condițiile in care acest act normativ a reglementat restructurarea și nu desființarea Inspectoratului de S. în Construcții, prevăzând în structura sa 7 direcții regionale fără personalitate juridică, potrivit art. I alineat 3, iar în cadrul acestora alte substructuri, fără personalitate juridică, sub denumirea „ compartiment de control și inspecție pentru calitatea lucrărilor în construcții", identificate pe localități.
Art. II O.U.G. nr. 93/2011 a prevăzut regula generală că posturile de conducere de la nivelul direcțiilor regionale se ocupă prin concurs și nu posturile de execuție inspector de specialitate gr. I si gr. II, de tipul celui pe care l-am ocupat "Posturile de conducere de la nivelul direcțiilor regionale în construcții și de la nivelul Direcției Regionale în Construcții București - Ilfov se ocupă prin concurs, organizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare."
A mai arătat că ocupând un post de execuție in cadrul I.S.C. care nu a fost redus ca efect al adoptării OUG nr. 93/2011, situație confirmata expres cu nota de fundamentare, statele de funcții, statele de plata si foile de prezenta, nu avea obligația participării la concurs, intrucât acesta nu era echivalent cu posturile de conducere sau cele de execuție nominalizate in nota de fundamentare a HG nr. 1157/2011.
Concret, in raport de motivarea deciziei de concediere dată de angajatorul I.S.C, referitoare la rezultatele examenului/ concursului organizat in data de 05.12.2011, se deduce că decizia de concediere a fost emisă in baza unui alt temei de fapt și de drept, respectiv art. 61 din Codul muncii, potrivit cărui angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului in următoarele situații in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă in care este încadrat.
In acest caz termenul de preaviz se acordă potrivit dispozițiilor art. 62 din Codul muncii.
In condițiile date, dacă angajatorul ar fi constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 61 lit. d) din Codul muncii coroborate cu dispozițiile 4 alin 1 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului în vederea încadrării personalului în noua structură organizatorică a I.S.C. aprobat prin decizia nr. 897/29.11.2011, era obligatoriu ca decizia de concediere să fie emisă in conformitate cu procedura prevăzută de aceste norme.
Dacă pârâtul intimat susține insă temeiul de drept al reorganizării și restructurării I.S.C, ca fiind art. 65 alin. 1 din Codul muncii, in decizia de concediere era obligatoriu să fie menționate durata termenului de preaviz și elementele referitoare la desființarea efectivă a postului de execuție - inspector specialitate de gr. I.
Pentru aceste motive, in raport de prevederile art. 80 din Codul muncii, cum decizia de concediere este nelegală, in temeiul art. 312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată ( f.255-263), anularea deciziei de concediere nr. 51/24.01.2012 cu repunerea in funcția si drepturile avute anterior emiterii deciziei, inclusiv drepturile salariale actualizate la data plății și plata cheltuielilor de judecată.
In susținerea recursului, a depus decizii de practică judiciară.
IntimatulI. DE S. ÎN CONSTRUCȚII - I.S.C, a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 294 din 04.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I civilă, în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:
In temeiul dispozițiilor OUG 93/2011 privind modificarea si completarea OG 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de S. în Construcții si HG 1157/2011 I. Județean în Construcții O. a fost desființat si s-a înființat C. Control si Inspecție pentru calitatea Lucrărilor în Construcții O., în cadrul Direcției Regionale în Construcții Sud Vest Oltenia.
In conformitate cu Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale si Turismului nr. 2973/2011 pentru aprobarea statului de funcții al Inspectoratului de S. în Construcții la nivelul noii structuri înființate prin desființarea ISC O. si crearea Direcției Regionale în Construcții Sud - Vest Oltenia, postul de inspector de specialitate gr. I ocupat de contestatoare a fost desființat .
In noul stat de funcții aprobat prin ordinul amintit, în cadrul Compartimentului Control si Inspecție pentru calitatea Lucrărilor de Construcții Gorj, din subordinea Direcției Regionale în Construcții Sud Vest Oltenia, au fost prevăzute 7 posturi de execuție de inspectori de specialitate.
In acest sens, nu pot fi primite susținerile recurentei privind nota de fundamentare a HG nr. 1157/2011 din cuprinsul căreia rezulta ca nu erau vizate posturile de inspectori de specialitate dat fiind ca nu nota de fundamentare este care se aplica efectiv, ci actul normativ adoptat in baza sa.
Faptul ca numărul de posturi de inspector de specialitate a fost mai mic decât numărul salariaților ce ocupau acest post in vechea structura rezulta din situația aflata la f. 156 dosar fond privind rezultatele concursului organizat pentru ocuparea noilor posturi, concurs la care, la nivelul subunității din O., au participat 10 salariați pentru un număr de 7 posturi. Probatoriul administrat dovedește fără echivoc ca a existat o desființare de locuri de munca, inclusiv de natura celui ocupat de recurent conform pregătirii sale de baza.
Potrivit art. III al. 2 din OUG 93/2011 si art. II alin. 1 din HG 1157/2011, încadrarea personalului în noua structură organizatorică se face numai prin promovarea unui concurs/examen, cadrul legal de organizare si desfășurare a acestuia fiind prevăzut de Regulamentul aprobat prin decizia secretarului general nr. 897/2011.
La art. 1 alin. 6 din regulament se prevede că pentru ipoteza în care în cadrul unei structuri supuse reorganizării sau restructurării din cadrul ISC există un post sau posturi de aceeași categorie, clasă si/sau grad profesional, ocupat de un singur angajat sau de un număr de angajați inferior numărului de posturi existent, acesta/aceștia vor susține proba de examen, fiind admiși angajații care au obținut nota finală minim 7.
Participând la concurs contestatoarea a obținut calificativul respins.
Cu toate că posturile scoase la concurs nu au fost ocupate în totalitate, nota obținută de contestatoare fiind sub 7 nu a permis ocuparea celor rămase vacante
In acest sens sunt si prevederile art. 4 al. 4 din Regulamentul aprobat prin decizia 897/2011 potrivit căruia posturile rămase neocupate se declară vacante, urmând să se comunice candidatului care a obținut nota finală imediat inferioară, dar cel puțin nota minimă 7.
Susținerea potrivit căreia contestatoarea nu ar fi trebuit să susțină concursul deoarece postul său există în noua structură organizatorică, nu poate fi reținută de către instanță, deoarece din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 si art. 3 din Regulament rezultă că nu sunt supuși procedurii de concurs doar acei salariați care provin din structuri total desființate, respectiv acei salariați, pentru care nu mai există posturi de aceeași categorie, clasă si/sau grad profesional cu posturile ocupate anterior, pentru care se dispune încetarea contractului de muncă.
Potrivit prevederilor art. II al. 2 din HG 1157/2011 procedurile legale de restructurare si reorganizare a ISC trebuiau aplicate în termen de minim 30 de zile de la . HG 1157/2011, respectiv începând cu 28.11.2011, când s-a publicat în Monitorul Oficial actul normativ în discuție, procedura de reorganizare si restructurare la nivelul ISC trebuind a fi așadar desfășurată înăuntrul termenului de 30 de zile și nu la expirarea acestuia .
Cum in mod corect a reținut instanța de fond, informațiile privitoare la concurs au fost publicate pe site-ul ISC încă din data de 21.11.2011, după . 93/2011, la data de 30.11.2011, contestatoarea fiind notificată cu privire la desființarea postului si posibilitatea înscrierii la concursul din data de 05.12.2011, manifestându-si opțiunea de a se înscrie la concurs, punctajul obținut nepermițându-i insa ocuparea unuia din cele 7 posturi din noua structură organizatorică.
Curtea ia act că până la demararea acestui litigiu contestatoarea nu a avut obiecții în privința modului de organizare si desfășurare a concursului, nu a solicitat anularea concursului si reluarea procedurii de concurs astfel că, în mod corect s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, ca efect al rezultatului obținut de candidată, necontestat. De altfel, chiar contestatoarea arata in cuprinsul cererii de chemare in judecata ca obiecțiile sale au vizat nerespectarea prevederilor legale privind organizarea concursului programat a avea loc la data de 19.12.2011 pentru ocuparea posturilor de conducere, sef serviciu .
Neobținând nota minimă cerută de regulament, angajatorul a fost în imposibilitate de a proceda la angajarea contestatoarei pe unul din cele 7 posturi de inspector de specialitate, fapt care a dus la încetarea contractului individual de muncă.
Argumentele recurentei privitoare la concedierea unui salariat ca efect al nepromovării unui examen/concurs numai pentru ipoteza prevăzută de art. 61 lit. d C. Muncii nu si în cazul concedierii întemeiate pe dispozițiile art. 65 din C. Muncii, aplicate în speță, nu pot fi reținute, deoarece salariaților din instituțiile si autoritățile publice nu li se aplică procedura concedierilor colective, obligația de a proceda la reîncadrarea personalului în noua structură organizatorică numai urmare a promovării concursului/examenului fiind statuată în termeni imperativi, în dispozițiile legale amintite anterior.
Corect a reținut instanța de fond si faptul că decizia de concediere având ca temei prevederile art. 65 al. 1 C. Muncii este si consecința aplicării unor dispoziții cu caracter special ( OG 63/2001, OG. 93/2011, HG 1335/2011 modificată prin HG 1557/2011, Ordinul 2973 /29.11.2011 al MDRT, Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 44/2012 emis de MRDT) redate în cuprinsul deciziei atacate.
In concluzie, Curtea retine că instanța de fond a ținut cont de prevederile art. III din OUG 93/2011 potrivit cărora încetarea contractelor individuale de muncă, urmare a reorganizării si restructurării ISC, are loc cu respectarea termenelor si procedurilor legale, încadrarea în noua structură fiind posibilă numai prin concurs, în limita posturilor aprobate.
Considerentele instanței cu privire la respectarea termenului de preaviz sunt de asemenea, corecte deoarece notificarea primită de contestatoare cu privire la desființarea postului si posibilitatea înscrierii la concurs constituie preaviz nu numai pentru situația neprezentării la concurs ci si pentru cazul nepromovării concursului, fără promovarea concursului nefiind posibilă încadrarea în noua structură.
Așadar, de la data primirii acestei notificări, 30.11.2011, a curs termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare .
De altfel, scopul preavizului este acela de a aduce salariatului la cunoștința desființarea postului pe care il ocupa, scop care a fost atins in cauza, neputându-se constata vreun prejudiciu adus contestatoarei in acest sens.
Curtea concluzionează că, postul ocupat inițial de contestator a fost efectiv desființat, fapt reținut și de instanța de fond, iar desființarea acestuia a avut fără tăgadă o cauză reală și serioasă, și anume reorganizarea dispusă prin OUG nr. 93/2011 și HG nr. 1157/2011 în vederea eficientizării activității instituțiilor din domeniul construcțiilor, ținând cont de condițiile prezente ale economiei, luând în considerare constrângerile bugetare impuse de efectele crizei economice și necesitatea implementării unor măsuri unitare la nivelul tuturor instituțiilor, așa cum se arată în cuprinsul actelor normative respective, încadrarea în noua structură fiind permisă numai ca urmare a promovării concursului, condiție neîndeplinită de contestatoare.
Pentru considerentele ce preced, în baza art. 312 C.Pr.Civ., recursul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea M. D., invocând ca temei legal prevederile art. 318 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației în anulare contestatoarea a susținut următoarele:
1.Dezlegarea dată situației de fapt și de drept prin decizia contestată, este rezultatul unei greșeli materiale;
1.1. Pronunțarea hotărârii în recurs, ca rezultat al unei greșeli materiale,
vizează neobservarea și neanalizarea înscrisurilor aflate la filele nr. 283-291 ( dosar
fond), reprezentând statele de funcții și foile colective de prezență pe lunile
ianuarie 2012, februarie 2012, martie 2012, acte și mijloace de probă din care
rezultă că postul de inspector specialitate ocupat de contestatoare nu a fost
desființat;
2. Instanța de recurs, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze toate motivele de recurs, astfel cum au fost prezentate de către contestatoarea M. D. in cererea de recurs
2.1. Referitor la primul motiv de recurs - Instanța nu s-a pronunțat și nu a analizat nota de fundamentare a H.G. nr.1157/2011, (f. 123 126-dosar fond ) din care rezultă expres situația reală a posturilor desființate. In acest document administrativ este redată situația posturilor desființate și a posturilor nedesființate, respectiv inspector specialitate,
In acest context, instanța de recurs a omis să analizeze acest act normativ, parte integrantă a HG nr. 1157/2011, ce a stat la baza emiterii deciziei de concediere.
Refuzul de a răspunde acestui motiv rezultă și din motivarea deciziei date în recurs, ultima parte a hotărârii, care analizează, totuși, parțial, secvențe din nota de fundament, răspunzând insa cu privire la apărarea intimatului.
2.2. Referitor la motivul nr.2 de recurs - Instanța nua răspuns asupra criticii principale cu privire la incompatibilitatea aplicării a două temeiuri de drept de către intimat, atunci când a emis decizia de concediere, respectiv art. 65 alin. 1 și art. 61 lit. d) din Codul Muncii.
2.3. Referitor la motivul nr. 3 de recurs - Instanța a omis să analizeze aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. 1 din Codul muncii cu privire la respectarea termenului de preaviz, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat în motivele de recurs, actele normative speciale invocate de către intimat au prevăzut expres că încetarea contractelor individuale de muncă se face numai cu respectarea și aplicarea dispozițiilor Codului muncii, respectiv art. II și art. III din OG nr. 93/2011 și art.4 din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului examen aprobat prin Decizia nr.897/2011.
Intimatul I. de S. în Construcții a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare în principal ca tardiv motivată, iar în subsidiar ca nelegală și neîntemeiată cu consecința menținerii deciziei civile pronunțată de instanța de recurs ca fiind legală și temeinică.
Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a motivării contestației în anulare în conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 321 Cod procedură civilă invocate de intimat în susținerea excepției, nu se referă la termenul în care trebuie motivată contestația în anulare, acest text punând în discuție excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare, în sensul că „ nu se poate face o nouă contestație pentru motive ce au existat la data celei dintâi”.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestația în anulare reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia aceeași instanță își poate retracta propria hotărâre.
Nefiind o cale de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată decât în cazurile strict prevăzute de lege prin dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă, nefiind posibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ori a unor motive care au fost rezolvate de instanță.
În speță, contestatoarea a indicat drept temei legal al contestației în anulare dispozițiile art.318 alin.1 teza I și teza a II a Cod procedură civilă.
Potrivit art.318 alin.1 teza I Cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
În sensul acestei teze a art. 318 Cod procedură civilă, greșelile materiale nu sunt greșeli de judecată a fondului pricinii, ci erori care țin de investirea instanței, de formularea cererilor în termen, de procedură.
Or, verificând decizia supusă contestației în anulare se constată că nemulțumirea contestatoarei nu vizează situații precum cele anterior precizate, ci vizează modalitatea în care instanța de recurs a interpretat materialul probator existent la dosarul cauzei, implicit modalitatea de soluționare a cauzei, aspecte ce nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare de față.
În atare situație, Curtea constată că în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 318 teza I Cod procedură civilă, astfel încât contestatoarea nu are deschisă calea contestației în anulare pe acest temei legal.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 318 alin. 1 teza a II a Cod procedură civilă.
Potrivit textului de lege citat, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Din considerentele deciziei civile nr. 294/04.05.201 pronunțată de Curtea de Apel C. rezultă că instanța de recurs a răspuns motivat celor trei motive de recurs pe care le-a invocat recurenta M. D., arătând argumentele de fapt și de drept pentru care criticile formulate au fost apreciate ca nefondate.
Faptul că instanța de recurs nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de recurentă în susținerea fiecărei critici, nu poate echivala cu omisiunea examinării vreunui motiv de recurs, astfel cum prevede expres art. 318 alin 1 teza a II a Cod procedură civilă.
Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care au susținut motivele de casare sau modificare, aceasta putând să le analizeze global și să răspundă printr-un considerent comun, scop în care poate grupa diferitele argumente.
De aceea, neexaminarea distinctă a fiecărui argument de fapt sau de drept invocat în susținerea unui motiv de recurs nu echivalează cu omisiunea de a cerceta un motiv de recurs și ca o consecință, nu deschide calea contestației în anulare în conformitate cu prevederile art. 318 alin 1 teza a II a Cod procedură civilă.
Deși susține că nu au fost analizate motivele de recurs, în realitate, contestatoarea este nemulțumită de modalitatea de soluționare a cauzei pe fond, solicitând implicit o reluare a judecății.
Prin motivele invocate contestatoarea tinde de fapt la modificarea deciziei pronunțată de instanța de recurs, solicitând reanalizarea aspectelor de fond, aspecte ce au format obiectul judecății în recurs, urmărind rejudecarea recursului printr-un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil, în condițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Promovarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive trebuie să se încadreze în dispozițiile restrictive ale legii pentru a nu se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și autorității de lucru judecat
Această concluzie se desprinde și din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la o judecată echitabilă în fața unei instanțe, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina părții introductive a Convenției care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante ( cauza Belasin c. României, cererea nr._/04, Hotărârea din 15.02.2008).
Unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe nu trebuie să fie rejudecată (cauza Brumărescu împotriva României - hotărârea din 30.09.1999).
În virtutea acestui principiu nici o parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei.
În atare situație, contestația în anulare de față este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea M. D. împotriva deciziei civile nr. 294 din 04.05.2015pronunțată de Curtea de Apel C., Secția I civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul I. de S. în Construcții, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2015.
Președinte, C. S. | Judecător, G. I. | Judecător, E. B. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Tehn.MC/4 x.
Data red.13.07.2015
j.rec. R.M.
A.M.
S.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 662/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 992/2015.... → |
|---|
