Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1737/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1737/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 4593/63/2014
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1737
Ședința publică din data de 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 25.03.2015, privind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. Administrației Publice „Forța Legii” în numele membrilor de sindicat C. A., I. E. și C. P., împotriva sentinței civile nr.7533/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., având ca obiect drepturi bănești.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25.03.2015, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în conformitate cu prevederile art.396 alin.1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea în cauză la data de 01.04.2015.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.7533/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr 32, județul D., pentru membrii de sindicat C. A.,CNP_, I. E.,CNP_, C. P.,CNP_ în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D., cu sediul în C., .. 22, județul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții reprezentați de sindicatul reclamant, au avut calitatea de salariați ai pârâtei, în perioada solicitată fiind angajați cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, în funcția de asistent medical C. A., asistent maternal profesionist I. E. și supraveghetor noapte C. P., .
În această calitate, reclamanții au prestat activitate inclusiv în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale după cum rezultă din foile de pontaj depuse de pârâtă, prin specificul muncii lor, desfășurând activitate în ture de 12/24 h.
Prin cerere, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egală cu plata orelor efectuate de reclamanți în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru dar necompensate, grevată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art.253 al.1 C Muncii potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îi despăgubească pe salariați în situația în care aceștia au suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor deserviciu sau în legătură cu serviciul.
În cererea anterioară formulată de reclamante, față de care pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unui spor de 100% pentru orele lucrate de reclamante în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada 01.01._13, actualizate, și în continuare, pe durata continuității raportului de muncă între părți și condițiilor de lucru, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 142 Codul Muncii și Legea-Cadru nr. 284/2010. Prin cererea de față se solicită plata unor despăgubiri, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 253 Codul Muncii .
Ca excepție procesuală, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 431 cod de procedură civilă care stabilește că este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
În speță, între cele două cereri nefiind identitate de obiect și de cauză, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 431 cod de procedură civilă, motiv pentru care se constată neîntemeiată excepția invocată de pârâtă.
Pe fondul cauzei s-a reținut următoarele:
Potrivit dispoz.art.115 C Muncii (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore. (2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.
Iar, potrivit art.137 C. Muncii (1)Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
(2) În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
(4) În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.
(5) Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).
La art.142 din C. Muncii se prevede că (1)Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Astfel, conform art.137 al.2 și 3 din Codul Muncii (L 53/2003 modif. și compl.), în cazul în care salariații lucrează în zilele de sâmbătă și duminică, beneficiază de un spor și de zile libere corespunzătoare, iar conform art.142, beneficiază de spor doar dacă nu se pot compensa cu zile libere corespunzătoare.
Pe de altă parte, potrivit dispoz. art. art.2 al.(1) din Legea-cadru nr.284/2010, menținute și de legile ulterioare din anii 2011-2014, în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, nu se mai pot acorda sporuri la salariu, ci numai zile libere în compensare.
Reclamantele contestă în speță, lipsa compensării acestor zile lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, solicitând despăgubiri pentru aceste zile.
În ceea ce privește reclamantele C. A. și C. P. ,instanța reține următoarele:
Din graficele de lucru și foile colective de prezență depuse la dosar, privind pe cei trei reclamanți, rezultă că aceștia au beneficiat de zile libere urmare a turelor de 12 h efectuate în perioada litigioasă, a căror durată este, de cele mai multe ori, mai mare de 24 h (48 h și chiar 72 h)
Or, potrivit art.115 C.Muncii, durata maximă a timpului de repaus aferent turei de 12 h este de 24 h.
A rezultat astfel, că reclamanții au beneficiat de un timp de repaus corespunzător turei de 12 ore mai mare decât cel prevăzut de lege.
Din statele de plată existente la dosarul de fond a rezultat că orele efectuate de reclamanți în aceste zile intră în totalul orelor plătite de către angajator, fapt necontestat de către aceștia.
Din răspunsul la adresa instanței comunicat pentru termenul din 12.12.2014 a rezultat însă că orele lucrate în zilele de repaus săptămânal și/sau de sărbători legale nu au fost plătite și reclamanții nu au formulat cerere pentru acordarea timpului liber .
Pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture, respectiv în zilele de repaus săptămânal și/sau de sărbători legale, precum și a numărului orelor lucrate în aceste zile, inclusiv a plății c/val acestora, dar și a faptului dacă au fost plătite orele în care aceștia au lucrat, deși trebuia să li se acorde timp liber corespunzător era necesară efectuarea unei expertize de specialitate, probă de care reclamanții nu au înțeles să se folosească.
Prin urmare, instanța a constatat că reclamantele, membre de sindicat, nu au făcut dovada că au suferit un prejudiciu din vina pârâtei, în legătură cu munca lor, care să atragă necesitatea unei despăgubiri în sensul reglementat de art.253 Codul Muncii, invocat în cauză și, constatând că susținerile lor nu sunt fondate, acțiunea urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește situația asistentului maternal, instanța a reținut următoarele:
Art. 8 din HG 679/2003 circumstanțiată activitatea asistenților maternali în maniera:
"(1)Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfășoară în baza unui contract individual de muncă, care are un caracter special, specific protecției copilului, încheiat cu un serviciu public specializat pentru protecția copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligația supravegherii și sprijinirii activității desfășurate de asistenții maternali profesioniști."
Aceste dispoziții se completează cu prevederile din Legea nr. 272/2004 republicată în care se reiterează caracterul special al contractului de muncă încheiat între autoritate și asistentul maternal profesionist, iar în fișa postului care este anexă la contractul individual de muncă, pe care salariatul a semnat-o și și-a însușit-o este menționat expres că activitatea acestuia este permanentă.
Împrejurarea că activitatea de creștere, îngrijire și educarea copiilor aflați în plasament se desfășoară la domiciliu, că programul de lucru este impus de nevoile copiilor, iar planificarea timpului liber se face în funcție de programul familiei și al copiilor aflați în plasament face ca, cuantificarea temporală a activității să aparțină exclusiv asistentului maternal care a avut reprezentarea exactă a activităților ce se cereau executate în chiar momentul încheierii contractului individual de muncă.
Prin urmare, cererea reclamantului cu privire la salariatul asistent maternal profesionist a fost respinsă.
Față de cele expuse mai sus, instanța a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. Administrației Publice „Forța Legii” în numele membrilor de sindicat C. A., I. E. și C. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că prin sentința împotriva căreia a formulat prezentul apel, instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a respins cererea de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei să le plătească apelanților-reclamanți despăgubiri cauzate de, necompensarea cu timp liber corespunzător a activității desfășurate de aceștia în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în cadrul schimbului de lucru, în perioada care face obiectul prezentului litigiu.
Solicită instanței de apel, având în vedere caracterul devolutiv al acestei căi de atac, să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, care a înțeles în mod eronat prevederile legale invocate, aplicabile în speță.
În perioada care face obiectul acestei cauze, apelanții-reclamanți au lucrat, în cadrul schimbului normal de lucru, în zile de repaus săptămânal și de sărbători legale, în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Ca salariați angajați cu normă întreagă, apelanții-reclamanți au o durată normală a timpului de muncă de 40 ore pe săptămână - conform art. 112 al.(1) C. Muncii, pe care în cadrul instituției intimate o realizează în schimburi - conform art. 136 C. Muncii, în baza unui program stativ de lucru de 12 ore /zi, de tip continuu, beneficiind de o repartizare a timpului de muncă în cadrul săptămânii cu două zile de repaus, în temeiul art. 113 al.1 C. Muncii, aceste două zile de repaus fiind libere neplătite nu fac obiectul acestui litigiu.
Apelanții-reclamanți au lucrat în timpul programului normal de lucru, în schimburi, în perioada dedusă judecății, inclusiv în zile de repaus săptămânal și sărbători legale, dar activitatea astfel prestată nu a fost compensată cu timp liber corespunzător în condițiile art. 142 (1) C. muncii.
Apelanților-reclamanți nu li s-a asigurat compensarea cu timp liber corespunzător a or lucrate în aceste codiții în perioada supusă analizei, măsură care face obiectul cauzei, așa cum prevede art. 142 alin.f1) C.Muncii, pentru compensare în foile colective de prezență ar fi trebuit să se reliefeze distinct față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.
Important: Măsura compensării cu timp liber corespunzător (plătit) este distinct prevăzută de lege în raport de dispozițiile art.113 al.(1) C. Muncii - si nu se referă la c două zile libere (neplătite) la care toți lucrătorii din România au dreptul săptămânal ș care și apelanții-reclamanți aveau dreptul în temeiul art. 112-113 CM.
Datorită programului special de lucru - în schimburi, inclusiv weekend și sărbători legale apelanții reclamanți aveau în plus dreptul să se bucure de reglementarea distinctă a art. 142 alin. (1), temei de drept care nu a fost analizat de instanță, în sensul de a primi (în locul unui s salariat de 100%, care nu se acordă) timp liber plătit în oricare din următoarele 30 de următoare în care figurau în grafic cu activitate.
Solicită instanței să observe că legiuitorul a menționat expres faptul că ,,li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător" în următoarele 30 de zile, după acest termen măsura compensării cu timp liber fiind prescrisă, în timp ce dreptul la acțiune cu privire la dreptul salariaților la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata drepturilor salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile erau datorate - art. 171 al.(1) C. Muncii.
Intimata-pârâtă a motivat în fața instanței prin personal insuficient, aspect de natură a întări ipoteza necompensării acestor ore cu timp liber, pe care instanța trebuia să îl constate.
Apelanții-reclamanți au dreptul, în timpul lor liber (neplătit, dar și în cel plătit de către
instituție), să desfășoare și alte activități, pe care legea le permite. Punerea acestora în
imposibilitatea de a-și valorifica în totalitate drepturile care li se cuvin potrivit legii echivalează într-o atare situație, cu îngrădirea dreptului reclamanților la proprietate, consfințit de Constituția României și jurisprudența CEDO, deoarece apelanții-reclamanți în timpul lor liber plătit, c trebuia să li se acorde prin grija intimatei-pârâte ca timp efectiv liber au fost puși să presteze activitate la instituție, fără ca această activitate prestată în plus să le mai fi plătită.
Această situație a creat premisele declanșării acestui conflict între părți, cu care instanța este legal învestită, în temeiul juridic conferit de art. 253 din Codul Muncii, rep., potrivit căruia „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material (….), din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Culpa intimatei-pârâte este indiscutabilă, deoarece aceasta îndeplinește funcția de angajator al apelanților-reclamanți, având competența stabilirii programului de lucru, atribuțiilor, sarcinilor personalului din subordine, precum și a aplicării prevederilor legale în vigoare.
Apelanții-reclamanți au suferit un prejudiciu material evident în timpul și ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, constând în neplata orelor de activitate prestată în zilele în care trebuiau să beneficieze de compensarea cu timp liber, deoarece în perioada care face obiectul acestui litigiu au avut obligația de a-și îndeplini toate îndatoririle de serviciu, să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea activității conform graficelor de lucru stabilite de intimata-pârâtă.
Instanța de fond a fost învestită să constate că salariații apelanți-reclamanți au suferit un prejudiciu material și moral, din culpa angajatorului, prin faptul că au lucrat în zilele în care trebuiau să beneficieze cu timp liber corespunzător, în speță fiind încălcate dispozițiile art. 40 alin. 2 din Codul Muncii care prevăd obligația angajatorului de a le acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și contractul individual de muncă.
În judecarea acestei spețe, instanța de fond a reținut corect că apelanții-reclamanți au contestat lipsa compensării muncii prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, însă reținerea acesteia potrivit căreia reclamantele au beneficiat de zile libere conform turelor de 12h efectuate în perioada litigioasă este greșită.
Apelanții-reclamanți au primit zile libere (neplătite), conform turelor efectuate în cadrul schimbului normal de lucru, indiferent dacă au lucrat sau nu sâmbăta sau duminica.
Solicitarea lor privește acordarea de despăgubiri corespunzător numărului de zile în care apelanții-reclamanți trebuiau să beneficieze de zile libere plătite, însă au lucrat în acele zile, diferență de nuanță juridică pe care instanța de fond nu a perceput-o.
Instanța a reținut în mod greșit că din Statele de plată existente la dosar ar rezulta că orele lucrate de apelanții-reclamanți „în aceste zile" ar fi fost plătite de intimata-pârâtă, fapt care în opinia instanței „nu ar fi contestat” de apelanții-reclamanți, afirmație complet eronată.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că începând cu anul 2011 salariații care au lucrat în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, în schimbul normal de lucru, trebuiau să beneficieze doar de compensarea cu timp liber corespunzător pentru toate orele lucrate în aceste zilele, ca atare apelanții „în aceste zile" ar fi fost plătiți de intimata-pârâtă.
Din statele de plată depuse de intimată la dosarul cauzei nu reiese că apelanții-reclamanți ar fi primit o remunerare suplimentară la salariu din care instanța să fi apreciat că aceste zile au fost plătite de pârâtă, ca atare reținerea instanței nu poate fi menținută.
Zilele libere menționate în foile colective de prezență sunt urmare a organizării activității în ture, nu urmare a faptului că ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. D. fiind că salariaților apelanți nu le-au fost acordate zile libere plătite, aceștia sunt îndreptățiți să fie despăgubiți pentru munca prestată în aceste zile, în cuantum corespunzător egal cu salariul pentru orele prestate - art. 122 al.(2) Codul Muncii.
Întinderea despăgubirilor solicitate în speță se raportează la activitatea desfășurată de apelanți conform numărului de ore ce trebuiau compensate cu timp liber corespunzător iar aceștia le-au lucrat, pe care intimata le va determina prin simpla însumare a acestor ore desfășurate în perioada care face obiectul litigiului și înmulțirea acestora cu tariful orar brut.
Determinarea în concret a despăgubirilor rămâne o obligație în sarcina angajatorului, pe care o va putea realiza după examinarea foilor de prezență și actelor de pontaj în situația de excepție în care calculul efectuat de angajator va fi considerat de apelanții-reclamanți ca eronat, aceștia vor putea recurge la efectuarea unei expertize contabile.
În ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize de specialitate învederează reclamantul că apelanții-reclamanți nu au solicitat prin cererea de chemare în judecată determinarea certă a activității prestate printr-o expertiză contabilă, această obligație revenind angajatorului, care va determina pentru perioada dedusă judecății din cuprinsul foilor de prezență și actelor de pontaj numărul exact de ore și zile lucrate de fiecare reclamant în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale. În situația în care calculul efectuat de angajator ar fi contestat de salariați, vor putea recurge la executarea silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare.
Reținerea instanței potrivit căreia „pentru cuantificarea exactă a întinderii timpului liber acordat urmare a muncii prestate în ture era necesară efectuarea unei expertize de specialitate" este nefondată, deoarece calculul tuturor drepturilor salariale ale salariaților, deci și ale apelanților, se face de către angajator în temeiul unor prevederi legale sau a unui titlu executoriu, pe baza graficelor de lucru și a foilor colective de prezență pe perioada respectivă după ce instanța constată dreptul salariaților la remunerarea muncii astfel prestate.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe prevederile legale mai sus invocate.
Intimata D.G.A.S.P.C. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței, iar pe fond respingerea acțiunii.
Reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii a depus concluzii scrise solicitând rejudecare pe fond și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept a invocat dispoz. art. 205 și urm. C.pr.civilă.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 112 alin. 1 din Codul Muncii pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Art. 115 din același cod prevede că pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore, așa cum prevede alin. 2
Potrivit art. 135 în această situație salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
Cu privire la repusul săptămânal Codul Muncii prevede la art. 137 că repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Potrivit alin. 2 în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
A.. 3 prevede de asemenea că în situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
Situația este oarecum asemănătoare și în cazul zilelor de sărbători legale.
Astfel potrivit art. 139 zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
- 1 și 2 ianuarie;
- prima și a doua zi de Paști;
- 1 mai;
- prima și a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 1 decembrie;
- prima și a doua zi de C.;
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Potrivit Art. 141 prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Art. 142 prevede în continuare că salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
A.. 2 prevede că în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Apelanții-reclamanți fac parte din categoria salariaților prevăzuți la art.141 din cod, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile alin. 2 al art. 142, ca și dispozițiile art. 137 alin. 3.
Prin legea specială, respectiv prin art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012 s-a stabilit că în unitățile bugetare din categoria cărora face parte și angajatorul DGASPC munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Așadar, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune salariații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Apreciind că angajatul a suferit un prejudiciu pentru faptul că a lucrat în aceste zile, așa cum se susține prin acțiune și cum s-a reținut de prima instanță, iar în condițiile art. 253 codul muncii este îndreptățit la recuperarea lui, se constată că legea a cuantificat acest prejudiciu, stabilind o singură formă de acoperire a lui și anume prin acordarea de timp liber.
Reclamanții invocă prin acțiune dispozițiile art.142 codul muncii, astfel că pentru a stabili temeinicia acțiunii instanța trebuie să verifice dacă salariații au lucrat peste durata normală a unei luni de activitate, numai astfel putându-se verifica dacă au primit timp liber corespunzător pentru orele în care nu trebuiau să lucreze și anume sâmbăta duminica și sărbătorile legale.
Din observarea foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că reclamanții au lucrat în fiecare lună numărul legal de ore, niciodată nefiind depășită norma legală, aspect recunoscut și prin întâmpinarea depusă în apel. O parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică, iar prin întâmpinare reclamanții intimați susțin că măsura compensării cu timp liber plătit nu se referă la zilele libere neplătite la care au dreptul toți salariații în temeiul art.112-113 codul muncii.
O astfel de susținere este nelegală, deoarece, după cum s-a arătat, legea specială nu face distincție între timp liber corespunzător plătit și timp liber corespunzător neplătit, ci impune acordarea de timp liber corespunzător. În condițiile în care legea a eliminat sporurile pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede acordarea de timp liber plătit, iar salariaților li s-au acordat zilele libere conform legii, cererea reclamanților nu este fondată.
Pentru considerentele arătate în baza art. 480 cod proc. civ. va fi respins apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. Administrației Publice „Forța Legii” în numele membrilor de sindicat C. A., I. E. și C. P., împotriva sentinței civile nr.7533/12.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 01.04.2015.
Președinte,Judecător,
L. E. C. T. Grefier,
I. B.
Red.Jud.C.T./08.05.2015
Tehn.I.C./Ex.2
Jud.Fond/E. V.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 1185/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
