Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1789/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1789/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 4443/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1789
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6192/05.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. Administrației Publice „Forța Legii” pentru membrii de sindicat M. D., L. V., B. A. P., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul legal al intimatului-reclamant R. D., cu delegație la dosar, lipsă fiind apelanta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru lipsă de apărare, iar prin serviciul registratură apelanta-pârâtă a depus concluzii scrise.
Reprezentantul legal al intimatului-reclamant depune la dosar concluzii scrise și practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea, potrivit art. 482 raportat la 244 și 394 Cod proc. civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul-reclamant prin reprezentant D. R. pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere drept temeinică și legală a sentinței criticate.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința apelată Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul S. administrației Publice "Forța Legii" în calitate de reprezentant legal al salariaților membri de sindicat împotriva pârâtei Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului.
A obligat pârâta să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturile salariale pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, efectuată în perioada 01.04.2011 - 05.11.2014, de către salariații:
-M. D., având funcția de lenjereasă
-L. V., B. A. P. având funcția de instructor educație
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din ansamblul probelor administrate în cauză, tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată și pentru considerentele ce au fost dezvoltate în continuare a fost admisă în parte, susținerile pârâtei fiind înlăturate.
În cauză nu operează autoritatea lucrului judecat.
Potrivit art 430 și 431 C.proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul unei hotărâri precum și considerentele acesteia și nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
In cauza dedusă judecății într-un alt ciclu procesual, reclamantul, nu solicită despăgubiri ci, așa cum rezultă din întreaga motivare a acțiunii, stăruie în obligarea pârâtei la plata sporului salarial de 100%, având reprezentarea exactă a regimului juridic distinct pe care îl au sporurile în planul efectelor de asigurări sociale față de cel al eventualelor despăgubiri.
In considerentele hotărârii s-a motivat de ce o asemenea solicitare a fost respinsă
Cum în prezenta cauză reclamantul solicită despăgubiri, tribunalul a constatat că între cele două pricini deduse judecății, diferă și cauza și obiectul. Dacă în prima cerere reclamantul solicita un spor de 100% ( înțeles ca ceva ce se adăuga la o entitate) în prezenta acțiune se solicită o despăgubire ca și entitate distinctă susceptibilă de a i se adăuga sau nu un așa zis spor.
Este adevărat că potrivit art 159 alin (2) C. muncii "pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani" ,este adevărat că potrivit art 160 din Cod "salariul cuprinde salariul de bază, îndemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri"
Din această perspectivă "plata" reglementată de art 2 din Legea –Cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice - Capitolul II: Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale - în forma
"(1)Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite.
(2)Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător."
are, incontestabil, caracterul unor drepturi salariale .
Această prevedere este, însă, inaplicabilă deoarece prin acte normative succesive, pe care tribunalul le-a calificat ca fiind norme de excepție s-a consacrat obligativitatea unei conduite contrare în derularea raporturilor de muncă.
Astfel art. 9 din Legea nr. 285 / 2010 cu referire la anul 2011, art 7 din Legea nr. 283/2011, cu referire la anul 2012 și OUG 84/2012 cu referire la anul 2013 au dispus în esență " munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Dacă salariații au prestat activitatea pentru și sub autoritatea angajatorului în condițiile circumstanțiate de aceste acte normative de excepție, contraprestația angajatorului nu se va califica drept salariu susceptibil de a permite un spor (că numai salariul de bază poate primi un spor!) ci se va califica drept despăgubire.
Tribunalul a constatat așadar că munca suplimentară nu mai poate fi afectată pozitiv de existența sporului deoarece legiuitorul a impus ca salariaților săli se acorde timp liber corespunzător.
În situația în care, din orice motive, aceștia nu pot beneficia de timp liber corespunzător, devin îndreptățiți la despăgubire ce se calculează prin raportare la prevederile salariale din contractul individual de muncă.
Această despăgubire se va acorda nu pentru că s-a lucrat peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile… ci pentru că s-a lucrat în zilele când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător așa cum legiuitorul a dispus prin actele normative de excepție.
Cum timpul liber corespunzător nu mai coincide cu cel în care se prestează munca suplimentară acordarea în cadrul despăgubirilor a unor sume corespunzătoare sporurilor nu se impune.
Salariatul este despăgubit potrivit 253 alin.1 C. muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care a cesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul " nu pentru că a lucrat în zilele în care, potrivit legi, nu trebuia să lucreze, ci pentru că a lucrat când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător (indiferent că acest timp liber se suprapune cu zilele în care nu se lucrează, potrivit legii, sau, dimpotrivă cu zile normale de lucru)
Prin raportare la dispozițiile salariale din contractul individual de muncă (cu excluderea ideii de spor) despăgubirile la care va fi obligată instituția pârâtă se vor alinia atât prevederilor generale ale legislației muncii cât și normelor de excepție emise în considerarea dificultăților economice pe care le suportă unitățile bugetare.
Întinderea despăgubirilor, pentru fiecare salariat se constituie într-o stare de fapt ce se raportează exclusiv la "activitatea…care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător"
In condițiile în care părțile nu au agreat determinarea certă a acestei activități printr-o expertiză contabilă, instanța a dispus obligația generică, în sarcina angajatorului, de a determina despăgubirile după examinarea foilor de prezență și a celor de pontaj (cu atât mai mult cu cât în ultimul răspuns formulat la solicitarea instanței a confirmat efectuarea orelor solicitate, numărul acestora, faptul că nu au fost plătite și nici compensate). Oricum, aceste despăgubiri nu vor putea depăși cadrul consacrat de dispozițiile salariale ale contractului individual de muncă, iar în situația în care calculul efectuat de angajator este contestat de salariați se poate recurge la executare silită și la efectuarea unei expertize în dosarul de executare întocmit de executor.
În aceste împrejurării instanța a constatat că apărarea pârâtei din întâmpinare că salariații au beneficiat de zile libere corespunzătoare este neîntemeiată. Zilele libere menționate în foile colective de prezență lunare sunt urmarea organizării activității în ture, nu urmare a faptului că pârâta ar fi compensat cu timp liber corespunzător munca din zilele de sâmbătă, duminică sau în zile de sărbătoare legală. Astfel pentru a se considera zile acordate pentru compensare ar trebui ca în foile colective de prezență să se regăsească zile libere în plus față de cele cuvenite din planificarea turelor, ceea ce nu există.
Instanța nu a reținut nici apărarea pârâtei că reclamanții nu au solicitat compensarea cu timp liber corespunzător deoarece nu este de natură să exonereze de răspundere angajatorul pentru nerespectarea obligațiilor care îi reveneau, printre care obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii potrivit căreia angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și din contractul individual de muncă. Este atributul angajatorului de a organiza activitatea salariaților, iar cu acest prilej trebuie ca angajatorul să asigure salariaților toate drepturile prevăzute de lege.
În plus legea nu prevede ca și condiție prealabilă pentru plata orelor suplimentare formularea unei cereri din partea salariatului de compensare cu timp liber.
Susținerea pârâtei că salariații au beneficiat de un spor de încordare psihică de 15% și astfel nu sunt îndreptățită la despăgubiri nu a fost reținută deoarece nu are suport legal.
Ca urmare instanța a admis cererea, a obligat pârâta să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturile salariale pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător, efectuată în perioada 01.04.2011 (dată ce se situează în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de codul muncii) - 05.11.2014 (data pronunțării prezentei hotărâri – la zi).
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal apel pârâta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond în mod greșit a dispus obligarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. „să calculeze și să plătească cu titlu de despăgubiri sumele reprezentând drepturile salariale pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale și care nu a fost compensată cu timp liber corespunzător de către salariații N. M., instructor educație, A. C., asistent maternal profesionist și A. V. asistent maternal profesionist, deoarece instanța odată ce a constatat că cererea este întemeiată și a admis-o trebuia să precizeze exact cuantumul despăgubirilor acordate pentru fiecare salariat în parte, perioada care s-a avut în vedere la acordarea acestora pentru fiecare salariat în parte și în zilele care le-a apreciat că au fost necompensate cu timp liber corespunzător și pentru care a acordat aceste despăgubiri.
În motivarea sentinței instanța de fond a apreciat că „dacă salariații au prestat activitatea pentru și sub autoritatea angajatorului în condițiile circumstanțiate de aceste acte normative de excepție (Legea 285/2010, Legea 283/2011, OUG 84/2012) contraprestația angajatorului nu se va califica drept salariu susceptibil de a permite un spor ci se va califica drept despăgubire”.
Consideră că prin aceste motivări instanța de fond a pierdut din vedere faptul că în aceste acte normative se prevede în mod expres faptul că pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale sau în zilele în care nu se lucrează, potrivit reglementărilor legale se va acorda timp liber corespunzător.
În art. 253 Codul Muncii se prevede că: „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
O altă motivare a instanței de fond specifică faptul că „această despăgubire se va acorda nu pentru că s-a lucrat peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de
repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile...ci pentru că s-a lucrat în zilele când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător așa cum legiuitorul a dispus prin actele normative de excepție „însă nu specifică și cum a constatat că s-a lucrat când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător și de asemenea nu specifică că nici cate zile au lucrat reclamanții atunci când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător. Salariații care lucrează în ture, beneficiază automat de zile libere corespunzătoare fiecărei ture efectuate necontând faptul că ziua următoare este o zi liberă sau o zi lucrătoare.
De altfel ar fi imposibil ca o persoană să lucreze în continuu mai multe zile la rândfără să beneficieze de timp liber în care să se odihnească.
Personalul care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale, în ture și așa cum au mai arătat beneficiază de un spor de încordare psihică în cuantum de 15 % la salariul de bază, acesta acordându-se pentru activitățile ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau care se desfășoară în condiții deosebite.
De altfel nici reclamantul în acțiunea de chemare în judecată nu a specificat cuantumul despăgubirilor și nici câte zile au lucrat în perioada când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător și nici instanța de fond nu a dorit să constate dacă salariatele au lucrat sau nu în perioada când trebuia să beneficieze de timp liber corespunzător.
Instanța a dispus obligarea generică a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului D. de a determina despăgubirile după examinarea foilor de prezență și a celor de pontaj apreciind totodată că aceste despăgubiri nu vor putea depăși cadrul consacrat de dispozițiile salariale ale contractului de muncă, fapt care în eventualitatea respingerii prezentului apel va face imposibilă punerea în aplicare a sentinței de fond.
Consideră că instanța de judecată era obligată să stabilească dacă nu suma exactă măcar modalitatea de calcul a acestor despăgubiri și nu doar să-i oblige „generic” la plata unor sume de bani.
Având în vedere cele menționate, solicită să se constate că sentința apelată este în parte neîntemeiată, iar pe fond solicită admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii.
În drept a invocat prevederile art.466 și următoarele Cod pr.civilă, Legea nr.284/2010, Legea nr.285/2010, Legea nr.283/2011, OUG nr.84/2012, OUG nr.103/2013.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Examinând sentința criticată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi fondat apelul,pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 112 alin. 1 din Codul Muncii pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Art. 115 din același cod prevede că pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore, așa cum prevede alin. 2
Potrivit art. 135 în această situație salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
Cu privire la repusul săptămânal Codul Muncii prevede la art. 137 că se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Potrivit alin. 2 în cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
A.. 3 prevede de asemenea că în situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.
Situația este oarecum asemănătoare și în cazul zilelor de sărbători legale, art. 139 C. muncii arătând expres care sunt zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Potrivit art. 141 aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Art. 142 prevede în continuare că salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
A.. 2 prevede că în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Intimații reclamanți fac parte din categoria salariaților prevăzuți la art.141 din cod, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile alin. 2 al art. 142, ca și dispozițiile art. 137 alin. 3.
Astfel,în această situație,potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate, angajatorul are două posibilități: fie acordă drepturile salariale pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică/sărbători legale și o zile liberă corespunzătoare,în altă zi,fie ,dacă nu se poate acorda zi liberă,acordă drepturile salariale pentru munca prestată în zilele de sâmbătă și duminică /sărbători legale și un spor care nu poate fi mai mic de 100%.
Dar fiind vorba de salariați angajați .,prin lege specială, respectiv prin art. 9 din OUG 103/2014, art. 9 din Legea 285/2010, art. 7 din Legea 283/2011, OUG 84/2012 s-a stabilit că în unitățile bugetare din categoria cărora face parte și angajatorul DGASPC munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.
Așadar, dispozițiile de drept comun prevăzute în codul muncii au fost înlocuite cu cele din legile speciale, fiind evident că în perioada de timp pretinsă prin acțiune,salariații au dreptul să primească de la angajator doar timp liber corespunzător orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.
Apreciind că angajatul a suferit un prejudiciu pentru faptul că a lucrat în aceste zile, așa cum se susține prin acțiune și cum s-a reținut de prima instanță, iar în condițiile art. 253 codul muncii este îndreptățit la recuperarea lui, se constată că legea a cuantificat acest prejudiciu, stabilind o singură formă de acoperire a lui și anume prin acordarea de timp liber.
Reclamanții invocă prin acțiune dispozițiile art.142 codul muncii, astfel că pentru a stabili temeinicia acțiunii instanța trebuie să verifice dacă salariații au lucrat peste durata normală a unei luni de activitate, numai astfel putându-se verifica dacă au primit timp liber corespunzător pentru orele în care nu trebuiau să lucreze și anume sâmbăta duminica și sărbătorile legale.
Din observarea foilor colective de prezență depuse la dosar rezultă că reclamanții au lucrat în fiecare lună numărul legal de ore,beneficiind de salariul corespunzător timpului lucrat, niciodată nefiind depășită norma legală.
Este adevărat că o parte din aceste ore sunt lucrate în zile de sâmbătă și duminică,dar se poate observa din foile colective de prezență că ,după zilele libere în care au prestat activitate,salariații au beneficiat și de două zile libere corespunzătoare.
Susținerea intimaților din întâmpinare că măsura compensării cu timp liber plătit nu se referă la zilele libere neplătite la care au dreptul toți salariații în temeiul art.112-113 codul muncii este nefondată deoarece, după cum s-a arătat, legea specială nu face distincție între timp liber corespunzător plătit și timp liber corespunzător neplătit, ci impune acordarea de timp liber corespunzător.
În condițiile în care legea a eliminat sporurile pentru lucrul în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și nu prevede acordarea de timp liber plătit, iar salariaților li s-au acordat zilele libere conform legii, cererea reclamanților nu este fondată.
Prin urmare, potrivit art. 480 Cod procedură civilă, constatând că dispozițiile legale au fost greșit aplicate de tribunal în ceea ce privește acțiunea promovată de reclamanți, se va admite apelul, se va schimba sentința, în sensul că se va respinge în tot acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6192/05.11.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. Administrației Publice „Forța Legii” pentru membrii de sindicat M. D., L. V., B. A. P., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 Aprilie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, S. A. C. | |
Grefier, A. Golașu |
Red. MM
Tehnored. A.G./2 ex/16.04.2015
Jud. fond: C. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 821/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
