Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 03-03-2015, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 5804/95/2014

Dosar nr._ ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1107/2015

Ședința publică de la 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. P.

Judecător G. I.

Grefier G. Ț.

*****************

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâtul C. L. Tg-J., împotriva sentinței civile nr.4754 din 02.12.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Școala G. P. M. și intimata reclamantă U. S. Libere din Învățământ Gorj, având ca obiect drepturi plata dobânzii legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:

Curtea, în baza dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, raportat la art. 394 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului.

CURTEA:

Asupra apelului civil de față,

Prin sentința civilă nr.4754 din 02.12.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Târgu Jiu, invocată de acesta.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, cu sediul în Târgu-J., în numele și pentru reclamanta-membru de sindicat C. M. - M., în contradictoriu cu pârâții Școala G. „P. M.”, și C. L. Târgu-J..

Ai fost obligați pârâții Școala G. „P. M.” și C. L. Tg.J. la calculul si plata către membrul de sindicat C. M.-M. a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr.970/19.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 10.07.2011 și sentința nr. 3478/05.07.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data pronunțării titlului executoriu, până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

S-au respins restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății, astfel cum rezultă din prevederile art.36 din Codul de procedură civilă.

Prin sentința nr. 970 din 19 aprilie 2010 pronunțată în dosar_ Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale, invocată de intimatul C. local Tg. J..

A admis acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamanții Arpezeanu M. R., B. S., S. P. V., Chitigiu E., C. M. M., Ș. Polina R., N. E. N., P. G. V., I. T., Holt A. O., în contradictoriu cu pârâții Școala Generală „P. M.” și C. L. Tg. J..

Au fost obligate pârâtele să calculeze drepturile salariale ale reclamantei, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008 și să plătească acesteia diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la 31.12.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, sume ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe luare la momentul plății efective.

Prin sentința nr. 3478 din data de 05 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de către reclamanta C. M. M. în contradictoriu cu pârâții Școala Generală „P. M.”Tg-J. și C. L. Tg-J..

S-a dispus obligarea pârâtei Școala Generală „P. M.”Tg-J. să emită o nouă decizie privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei începând cu data de 01.01.2010, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr.970/19.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .

Au fost obligați pârâții Școala Generală „P. M.” Tg-J. și C. L. Tg-J. să calculeze și să plătească reclamantei diferența dintre drepturile bănești astfel stabilite și cele primite, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Sentințele sus menționate sunt irevocabile.

Pârâtul C. L. Târgu Jiu administrează bugetul pentru unitatea de învățământ din prezenta cauză, având calitatea de ordonator de credite.

Prin sentințele pentru care se solicită dobânda legală pârâtul C. L. Tg. J. a fost obligat să plătească drepturile salariale restante motiv pentru care este culpabil pentru neîndeplinirea la timp a obligațiilor stabilite prin acestea.

În baza prevederilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, putând fi acordate creditorului daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale.

Pentru aceste considerente s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C. L. Târgu Jiu.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit art.1 din O.U.G. nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra compatibilității modalității de eșalonare a plății drepturilor salariale stabilită prin O.U.G. nr.71/2009 cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale (decizia din 4 septembrie 2012 in Cauza D. D. D. si alții împotriva României, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012).

Potrivit dispozițiilor art.1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune - interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar, conform art.1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În același sens sunt și prevederile art.1531 din Codul civil din 2009, conform cărora:

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

Conform art.1535 din Codul civil din 2009, se pot solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor, cât și celorlalte subiecte de drept civil.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin Decizia nr.2/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, si a stabilit că: “În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

S-a reținut că, atâta timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperita doar pierderea efectiva, în temeiul art.1 alin.(3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului Cât privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativa de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului, care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art.44 alin.(1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Din conținutul acestei decizii rezultă că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală.

Conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere.

Pârâții au fost obligați prin hotărâri judecătorești la plata unor drepturi bănești către reclamanta-membru de sindicat C. M. - M.. O parte din sumele datorate au fost achitate cu întârziere, restul rămânând neachitat, astfel că pârâții sunt în culpă pentru neexecutarea, respectiv executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor bănești datorate în temeiul sentințelor judecătorești.

Hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit obligația de plată a pârâților sau alocarea sumelor necesare achitării drepturilor salariale au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar, conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept. Așadar, pârâții aveau obligația de a-si executa obligațiile chiar de la momentul pronunțării sentințelor, dată la care sentințele erau executorii.

Însă, față de cererea de acordare a dobânzii pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii și până la data plății efective a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr.970/19.04.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ se va acorda începând cu data de 10.07.2011 și până la data plătii sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Cu privire la dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr.3478/05.07.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, aceasta se va acorda de la data pronunțării titlului executoriu (de la aceasta data si pana la data introducerii acțiunii trecând o perioada mai mică de 3 ani) și până la achitarea sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

În consecință, a fost admisă în parte acțiunea, au fost obligați pârâții Școala G. „P. M.”și C. L. Târgu Jiu la calculul si plata către membrul de sindicat C. M. - M. a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr.970/19.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 10.07.2011 și sentința nr. 3478/05.07.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul C. L. al Municipiului Tg.J.,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel se arată că, prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter „intuituu personae", presupunând existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.

Prin definiția dată de art. 10 din Codul muncii „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumită salariu" și art. 157 (1) din același cod care prevede că „Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați și reprezentanți ai acestora" rezultă încă o dată lipsa calității consiliului local in ceea ce privește acordarea drepturilor salariale.

C. local nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ deoarece nu are calitatea de angajator în contractul individual de muncă și nu este nici semnatar al contractului colectiv de muncă, care este, conform art. 236 - „convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizare, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".

Mai mult decât atât, consiliul local nu are un buget propriu, nu are conturi în bancă, și cu atât mai puțin un patrimoniu, deci nu poate avea capacitate de exercițiu într-o astfel de cauză.

Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, în speță unitatea de învățământ.

Conform art. 104 din Legea 1/2011 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale pentru:

„a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege precum și contribuțiile aferente acestora.”

În același sens erau și prevederile legislației anterioare, respectiv art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995.

Prin urmare, C. L. al Municipiului Târgu Jiu, nu poate plăti drepturi salariate cadrelor didactice sau nedidactice din învățământul preuniversitar, deoarece nu-i incumbă o atare obligație, nici în considerarea unui acord contractual și nici în virtutea legislației în vigoare.

C. L. al Municipiului Târgu Jiu nu poate fi obligat nici să aloce sumele necesare plății drepturilor solicitate, deoarece așa cum s-a mai arătat nu există nici un fel de raport juridic între reclamant și instituția pârâtă, iar potrivit legii contravaloarea acestor drepturi se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.

Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.

Calitatea procesuală pasivă în cauză a Consiliului L. al orașului Târgu Jiu, rezultă din considerentele hotărârilor care au stabilit creanța, la care se calculează dobânzile solicitate prin prezenta acțiune.

Prin aceste hotărâri s-a stabilit cu putere de lucru judecat că apelantul-pârât are calitate procesuală pasivă pe cererea având ca obiect plata drepturilor bănești, respectiv, sentința nr.970/19.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ și sentința nr. 3478/05.07.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .

Prezenta acțiune are ca obiect numai obligarea la plata dobânzilor legale, care reprezintă o creanță accesorie în raport de creanța principală, reprezentată de obligarea la plata diferențelor de drepturi salariale.

Pe de altă parte, în astfel de cauze, obligația de plată, în ceea ce privește consiliile locale, trebuie interpretată în sensul obligației de a-și îndeplini toate atribuțiile ce decurg din lege pentru asigurarea efectuării plății către beneficiari, în speță, personal didactic, și nu plata efectivă, care, evident, cade în sarcina angajatorului.

Calitatea procesuală pasivă a consiliului local vizează procedura de alocare a sumelor reprezentând drepturile salariale și era conferită de atribuțiile privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, astfel cum erau ele reglementate de OG nr. 32/2001 care stabilea la art. XIII faptul că finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ – teritoriale, conform dispozițiilor art. 167 alin. 1 din Legea 84/1995.

În raport de normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aprobate prin HG nr. 538/2001 și modificate prin HG nr. 174/2003, principalele instituții cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea și plata salariului pentru personalul din învățământul preuniversitar erau: unitatea de învățământ, consiliul local și primarul.

În baza acestor norme metodologice, fiecare instituție de învățământ avea obligația să-și întocmească bugetul propriu (art.8) .

Bugetele elaborate de instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se prezentau autorității administrației publice locale în faza de elaborare a proiectului bugetului de stat și a proiectelor bugetelor locale ( art. 16 ). După aprobarea legii bugetului de stat, C. Județean repartiza sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele unităților administrației – teritoriale și în cadrul acestora, pe fiecare instituție de învățământ preuniversitar de stat.

Consiliile locale, pe baza sumelor repartizate de la bugetul de stat, după adăugarea sumelor necesare pentru finanțarea complementară, comunica bugetele aprobate conform legii, instituțiilor de învățământ și trezoreriilor la care acestea sunt arondate ( art.18 ).

Și în Legea nr.1/2011 se regăsesc dispoziții similare. Astfel potrivit art. 104 - (1) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale; (2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora;(5) Finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Art. 110 - (1) Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de către fiecare unitate de învățământ preuniversitar, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, se aprobă și se execută conform legii.

De asemenea, HG. Nr. 1395/2010, prevede că finanțarea cheltuielilor cu salariile stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.(2) Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi, de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural. (3) Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.

Din toate aceste prevederi legale, reiese că apelantul are atribuții în ce privește finanțarea cheltuielilor de personal din unitățile de învățământ preuniversitar, ceea ce justifică calitatea sa procesuală pasivă.

Față de aceste considerente, se constată că apelul declarat de pârât este nefondat și se va respinge în baza art.480 alin.1 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul C. L. Tg-J., împotriva sentinței civile nr.4754 din 02.12.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Școala G. P. M. și intimata reclamantă U. S. Libere din Învățământ Gorj, având ca obiect drepturi plata dobânzii legale.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2015.

Președinte,

P. P.

Judecător,

G. I.

Grefier,

G. Ț.

Red.jud.P.P.

Tehn.MC/5 ex.

Data red.09.03.2015

j.f. E.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 03-03-2015, Curtea de Apel CRAIOVA