Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2935/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2935/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 3752/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr.2935
Ședința publică de la 22 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- C. R.
Judecător- S. P.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind soluționarea apelului declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat C. R. M., împotriva sentinței civile nr.194 din 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul O.- Secția I Civilă- Complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. VIESPEȘTI, cu sediul în ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, iar prin conținutul motivelor de apel, apelantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 pct.2 teza 2 NCPC, după care:
Curtea, în baza dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, raportat la art. 394 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea procesului și a trecut la soluționarea apelului.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința civilă nr.194 din 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul O.- Secția I Civilă- Complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de instanță și respinge acțiunea formulată de reclamantul S. Învățământului Preuniversitar O., cu sediul în Slatina, .. 64 B, județul O. în numele membrului de sindicat C. R.-M. cu CNP._ în contradictoriu cu pârâta Școala G. Viespești, cu sediul în ., ca fiind prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune în totalitate, reținând că cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de munca, pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Cum în cauză obiectul judecății l-a constituit drepturi de natura salarială solicitate de reclamant pentru membrii de sindicat, termenul de prescripție este cel reglementat de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) Codul Muncii .
Având în vedere data de 29.12.2014 la care a fost introdusă acțiunea, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit raportat la perioadele pentru care reclamantul solicită reintegrarea, calculul și plata diferențelor salariale.
Pentru aceste considerente a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune astfel cum a fost invocată și a fost respinsă acțiunea în totalitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., în numele membrului de sindicat C. R. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivarea apelului a arătat următoarele:
I. Codul civil prevede:
Art 2512: Invocarea prescripției de partea interesată
(1)Prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin
reprezentant, și fără a fi ținut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.
(2)Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.
(3)Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi
în interesul statului sau al unităților sale administrativ-teritoriale.
Art. 2513: Momentul până la care se poate invoca prescripția. Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare, sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
Dispozițiile mai sus citate sunt de imediată aplicare, în raport de data intrării în vigoare a Codului civil. în consecință, în litigiile începute după 1 octombrie 2011 (categorie în care este inclusă și prezenta cauză), apreciem că instanța nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris și nici nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menționate.
În acest sens, cere a se avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Dispozițiile Codului civil sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situații juridice subzistă după . Codului civil și pe interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 223 din același act normativ.
Întrucât regulile de invocare a prescripției țin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind - din această cauză - de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil. Orice interpretare contrară ar nega caracterul și efectul novator al dispozițiilor din Codul civil care au reglementat prescripția extinctivă ca instituție de ordine privată.
În aceste condiții, apreciază că instanța nu avea posibilitatea de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, acțiunea nu putea fi respinsă ca prescrisă.
II. În opinia apelantei termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 - ne referim, desigur, la O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008. O.U.G. nr. 1/2009. O.U.G. nr. 31/2009 și O.U.G. nr. 41/2009. Ori, unitatea de învățământ nu avea nicio posibilitate să facă plata corectă a salariilor personalului didactic de la data de 01.10.2008, din moment ce era îngrădită de actele emise de Guvern, mai sus menționate.
În egală măsură, nici dreptul membrilor de sindicat nu putea fi considerat născut la data de 01.10.2008, din moment ce existau prevederi legale în vigoare care îl suspendau - sens în care s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara - Secția C. Administrativ (sentința civilă nr. 18/19.01.2011, pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin Decizia nr. 4730/14.10.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal). Respectivele dispoziții și-au încetat aplicabilitatea abia după publicarea în Monitorul Oficial a ultimei decizii de constatare a neconstituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului, enumerate mai sus, dată până la care termenul de prescripție a fost suspendat. Decizia în cauză poartă numărul 124/09.02.2010 și privește neconstituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 41/2009; ea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272/27.04.2010, astfel că, de la această dată, curge termenul de prescripție.
În fapt și în drept, ca urmare a ingerințelor executivului, dreptul la acțiune al membrilor de sindicat de a beneficia de dispozițiile nu s-a născut în mod real și efectiv la data de 01.10.2008 (data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2008). în condițiile în care pretențiile vizează drepturi salariale care se acordă lunar, este evident că termenul de prescripție nu se împlinește odată pentru întreaga sumă, ci gradual, lună de lună, din moment ce vorbim de prestații/obligații succesive, lunare, ale angajatorului.
În susținerea acestui motiv de apel, invocă jurisprudența instanțelor din România.
În consecință, pentru motivele de mai sus, precum și față de cele detaliate în cererea de chemare în judecată, precum și în raport de practica invocată - inclusiv a Curții de Apel C., apreciază că se impunea admiterea în integralitate a acțiunii și obligarea pârâților la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
III. În egală măsură, apreciază că și sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a primarului și consiliului local, sentința este netemeinică, întrucât:
În opinia sa, judecătorul fondului a ignorat prevederile legale în vigoare, aplicabile în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar, în special cele ale Legii educației naționale nr. 1/2011, în vigoare cu începere de la 09.02.2011, care, la art. 104 alin. (2), prevede: „(2) Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, (...)". Legea nr. 1/2011 reia practic dispozițiile aplicabile anterior în materia finanțării unităților de învățământ preuniversitar - respectiv art. XIII din O.U.G. nr. 32/2001, aprobată prin Legea nr. 374/2001, HG nr. 538/2001 și art. 167 din Legea învățământului nr. 84/1995 - pe care le-a abrogat explicit sau implicit.
În plus, așa cum rezultă din art. 36 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, „în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) Ut. b), consiliul local: d) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local (...)".
Ori, prin cererea de chemare în judecată am solicitat nu doar calculul unor drepturi - cum reține judecătorul fondului - ci și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, în aceste condiții, având în vedere și prevederile legale invocate, precum și faptul că salarizarea este o componentă esențială a finanțării, apreciem că și consiliul local are calitate procesuală pasivă și trebuie să răspundă pentru punerea în executare a sentinței va pronunțate în cauză.
În ceea ce privește Primarul, face precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (4) lit. a) raportat la art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, republicată, și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice locale îndeplinește funcția de ordonator de credite. Primarul a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite asupra bugetului consiliului local (calitate negată, în mod neîntemeiat de pârâți), astfel încât, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și prevederile legale menționate, apreciem că sentința pronunțată în cauză trebuie să îi fie opozabilă și să răspundă de asemenea pentru plata drepturilor membrilor noștri de sindicat.
Este deci evident faptul că și Primarul are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste considerente, în raport și de susținerile din cererea de chemare în judecată și de practica instanțelor interne și internaționale, apreciază că apelul este fondat, astfel că solicită să fie admis astfel cum a fost formulat, să fie casată în tot sentința nr. 1416/2014 și, rejudecând cauza pe fond, să fie respinse excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive și să fie admisă cererea astfel cum a fost formulată.
În drept: își întemeiază prezentul apel pe dispozițiile art. 193 alin. (1) și (2), art. 266 și urm și art. 483 alin. (2), art. 517 alin. (4) din Noul Cod de Procedură Civilă, raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 2512 și art. 2513 din Codul civil, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ale art. 104 din Legea educației naționale nr. 1/2011.
Examinând sentința apelată prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Primul motiv de apel invocat care se referă la faptul că instanța nu mai poate invoca excepția prescripției - posibilitate pe care o are numai partea interesată, în condițiile și cu limitările prevăzute de noul Codului civil este nefondat.
Este adevărat că art.2512 noul cod civil prevede că invocarea prescripției se face de partea interesată, dar această dispoziție se aplică doar prescripției care a început să curgă după data intrării în vigoare a noului Cod civil, adică după data de 01 10 2011, deoarece în art. 6 alin. 4 prevede că ,,prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
În acest sens, a decis și ÎCCJ prin decizia nr. 1/2014 în recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanțe, din oficiu ori de către părți, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepției prescripției extinctive, în cazul prescripțiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite și, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil - 1 octombrie 2011 .
Dezlegarea problemelor de drept dată prin acestă decizie este obligatorie pentru instanțele de judecată potrivit art.517 alin.4 Cod procedură civilă.
Înalta Curte a decis că noul regim juridic al prescripției extinctive, al cărei specific constă și în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu și de către organul de jurisdicție, este aplicabil doar prescripțiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.
Spre deosebire de acestea, prescripțiile începute și împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispozițiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât în privința acestora instanțele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepția prescripției, după cum același drept de a invoca excepția îl au și părțile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.
Având în vedere că reclamantul a solicitat pentru membrii de sindicat drepturi bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii 221/2008, aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009, la data formulării acțiunii, 29.12. 2014, termenul de prescripție de 3 ani era îndeplinit.
În ceea ce privește susținerea apelantei că termenul de prescripție nu poate fi calculat începând cu data de 01.10.2008, din moment ce, ulterior acestei date, au intervenit acte normative care au blocat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, Curtea constată că este nefondată .
Potrivit art.268 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Curtea reține că majorarea salarială în privința personalului din învățământ a intervenit ca urmare a aprobării cu modificări a O.G. nr. 15/2008 prin Legea nr. 221/2008, principala modificare fiind majorarea coeficientului de multiplicare pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2008, coeficient care reprezenta și valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior adoptării Legii 221/2008 de către Parlament, au fost emise de către puterea executivă mai multe ordonanțe de urgență - OUG nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/10.11.2008, OUG nr. 1/2009, OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 prin care s-au redus valorile coeficienților de multiplicare stabilite prin Legea nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Atât OUG nr. 136/2008, cât și O.U.G. nr. 151/10.11.2008 și OUG nr. 1/2009 (art. 2 și 3) au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1221/12.11.2008, nr. 842/02.06.2009 și nr. 989/30.06.2009 ale Curții Constituționale, decizii ce au avut în vedere, în esență, faptul că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de Parlament încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat prin Constituție.
Dar, această succesiune de acte normative nu a afectat dreptul reclamantului de a acționa în judecată angajatorul pentru a fi obligat la plata diferențele salariale, rezultate ca urmare a greșitei aplicări a Legii nr. 221/2008 .
Chiar dacă s-ar accepta interpretarea apelantului că termenul de prescripție curge de la pronunțarea de către Curtea Constituțională a ultimei decizii prin care constată neconstituționalitatea actelor normative care au impiedicat angajatorii să utilizeze la calculul drepturilor salariale pentru cadrele didactice elementele prev.de Legea nr.221/2008, respectiv data de 27 04 2010, și, în raport de această dată și față de data formulării acțiunii 29.12.2014, termenul de 3 ani de prescripție este împlinit.
În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție prin recunoașterea expresă sau tacită a debitorului, conform art.171 alin.2 Cod pr. civilă, trebuie precizat că aceasta trebuie să se producă înăuntrul termenului de prescripție și nu ulterior împlinirii acestuia, când plata efectuată de debitor are caracter benevol și nu produce efecte asupra prescripției împlinite.
OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010, a prevăzut plata eșalonată începând cu anul 2012 a drepturilor salariale deja acordate prin hotărâri devenite executorii până la data de 31 dec. 2011, iar în speță se tinde la obținerea unor astfel de hotărâri, reclamantul neavând un titlu executoriu.
Pe de altă parte în situația în care pârâtele au achitat drepturile salariale solicitate, chiar în lipsa unei hotărâri judecătorești, nu se justifică introducerea acțiunii, deoarece într-un atare caz acțiunea este lipsită de obiect.
Referitor la criticile invocate de apelant la punctul III din cererea de apel, Curtea reține că acestea privesc fondul cauzei, astfel că analizarea lor devine inutilă, în condițiile soluționării acțiunii pe excepția prescripției,excepție care, așa cum s-a arătat anterior, a fost corect reținută de către prima instanță.
Față de aceste argumente, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează ca, potrivit art.480 Cod proc.civ.,să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O., cu sediul în Slatina, ..64B, județul O., în numele membrului de sindicat C. R. M., împotriva sentinței civile nr.194 din 17 martie 2015, pronunțată de Tribunalul O.- Secția I Civilă- Complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ȘCOALA G. VIESPEȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 iunie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. R. S. P.
Grefier,
F. I.
Red.Jud.C.R./08.07.2015
Tehn.I.C./Ex.4/
Jud.Fond/ O.C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 697/2015.... → |
|---|
