Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1239/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1239/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 4759/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1239
Ședința publică de la 9 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE- S. P.
Judecător- C. R.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, fiind judecarea apelului declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE „FORȚA LEGII”, cu sediul în C., ..32, județul D., pentru membrii de sindicat B. N., M. C. A., V. V., B. Gena C. și G. P., împotriva sentinței civile nr. 6931 din 28 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., ..22, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic T. C., pentru intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., fiind lipsă apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE „FORȚA LEGII.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, în cadrul procedurii prealabile intimata pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de appel, ce a fost comunicată și apelantului reclamant, acesta depunând răspuns la întâmpinare, după care ;
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod procedură civilă, raportat la art. 216 Cod procedură civilă și art. 482 Cod procedură civilă, a acordat cuvântul părții prezente, asupra apelului.
Având cuvântul, reprezentantul intimatei pârâte, a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinare.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6931 din 28 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., ., nr. 32, județul D., pentru reclamanții B. N.,CNP_, M. C. A.,CNP_, V. V.,CNP_, B. GENA C.,CNP_, G. P.,CNP_ în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI (DGASPC ) D., cu sediul în C., .. 22, județul D..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanții, membri de sindicat, au avut calitatea de salariați încadrați cu contract individual de munca, în funcția de asistent medical reclamantele B. N., M. C. A., V. V., iar reclamantele B. GENA C., G. P. în funcția de îngrijitor curățenie .
Referindu-se la apărările instituției pârâte grevate pe prevederile art. 11 din OUG 37/2008 privind aprobarea OUG nr. 80/2010 pentru completarea art.11 din OUG 37/2008 instanța a constatat că respectivele prevederi se aplică (în sensul că sporurile nu se plătesc) și personalului la care se referă art. 2 din Capitolul II la Anexa III la Legea –Cadru 284/2010.
Reclamanții au apreciat că temeiul de drept invocat de pârâtă se constituie într-o normă generală, aplicabilă la modul general "personalului din sectorul bugetar ", pe când personalul din domeniul sanitar și de asistență socială se bucură de o normă specială care derogă de la dreptul comun.
S-a considerat așadar, că genul proxim l-ar constitui "personalul plătit din fonduri publice " iar diferența specifică ar fi cea nominalizat în anexa III "reglementări specifice personalului din sănătate".
De la această diferențiere se ajunge să se invoce, în funcție de propriile interese, legea generală versus legea specială.
Pornind de la susținerile părților grevate pe efectele actelor normative, definiția normei juridice - element structural de bază al ordinii de drept și clasificarea normelor după criteriul sferei de aplicare în: norme generale, norme speciale și norme de excepție, tribunalul va identifica și va interpreta dispozițiile legale în cauza dedusă judecății din prisma faptului că normele speciale se aplică înaintea normelor generale, iar cele de excepție, înaintea normelor speciale, deci cu atât mai mult înaintea celor generale.
Astfel, în Codul muncii care reprezintă norma generală, se prevăd următoarele:
Art. 139 (1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: - 1 și 2 ianuarie; - prima și a doua zi de Paști; - 1 mai; prima și a doua zi de Rusalii; - Adormirea Maicii Domnului; -30 noiembrie, Sfântul apostol A.; - 1 decembrie; - prima și a doua zi de C.; - 2 zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.
Art. 140 Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art. 141 Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Art. 142(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art.140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art.141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2) În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
LEGEA–CADRU nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care reprezintă legea specială și care prevede în CAPITOLUL II intitulat Reglementări specifice personalului din sănătate, din unitățile de asistență medico-socială și din unitățile de asistență socială/servicii sociale, următoarele:
Art.2 (1)Munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100 % din salariul de bază al funcției îndeplinite.
(2) Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
LEGEA nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 9 că "(1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
LEGEA nr. 283 / 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 7 că "(1) În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
O.U.G. nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare care reprezintă norma cu caracter de excepție și care prevede la art. 2 că "prevederile art.7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
În ceea ce privește raporturile de muncă, Codul muncii se constituie într-o normă generală, consacrată de chiar art. 1 în maniera " prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă și jurisdicția muncii "
Legea 284/2010 se constituie în normă specială din cel puțin două motive: reglementează numai un segment al raporturilor de muncă și anume numai salarizarea; privește numai o categorie de subiecți și anume personalul plătit din fonduri publice
Cu incidență asupra cauzei deduse judecății, a operat dispozițiile privind familia ocupațională de funcții bugetare – sănătate, care familie cuprinde toate unitățile sanitare de asistență socială și de asistență medico- socială.
Sporul de 100% de care face vorbire norma specială nu este un spor cu reglementare unică și exclusivă deoarece însuși Codul muncii prin art. 142 alin 2, prevede acest spor în cazul în care nu se aplică regula compensării cu timp liber corespunzător "din motive justificate" (regula consacrată de Codul muncii prin art. 142 alin 1 fiind compensarea cu timp liber corespunzător )
O altă împrejurare pentru care reclamanta circumstanțiază norma ca și normă specială ce operează în favoarea sa ar consta, în opinia sa, în faptul că activitatea pentru care s-a solicitat sporul este prestată "în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru"
A invocat atitudinea altor unități bugetare din familia ocupațională SĂNĂTATE care, dând expresie preeminenței normei speciale, astfel cum acestea au înțeles-o, au acordat sporul de 100% solicitat, susțineri pe care considerăm sunt nefondate.
Raportându-se la relația general–special sau normă generală–normă specială, reclamanta ignoră caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de Legea 285/2010, Legea 283/2011 și Ordonanța de urgență 84/2012, care norme se aplică înaintea normelor speciale și, cu atât mai mult, înaintea normelor generale.
Legiuitorul este cel care a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau de execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează "în cadrul schimbului normal de lucru " (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula instituită de Codul muncii prin art. 142 alin 1.
Deoarece, așa cum am arătat mai sus, prin prevederi legale anuale imperative, cu caracter de excepție, norme ce se aplică cu prioritate față de normele generale, s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă doar timp liber corespunzător, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE „FORȚA LEGII” pentru membrii de sindicat B. N., M. C. A., V. V., B. Gena C. și G. P.,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond a constatat că susținerile reclamantului ar fi grevate pe efectele actelor normative, potrivit clasificării după criteriul sferei de aplicare, examinând în acest sens normele invocate. Instanța a apreciat astfel că Legea nr.53 / 2003, rep., reprezintă normă generală, Legea nr. 284/ 2010 constituie normă specială, în timp ce Legea nr. 285 / 2010, Legea nr. 283 / 2011 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 84 / 2012 ar reprezenta norme de excepție, aplicabile speței deduse judecății.
Faptul că Legea-cadru nr. 284 / 2010 reprezintă o lege specială în raport de Codul Muncii, așa cum opinează instanța, nu a fost contestat în niciun fel de reclamant aceasta fiind chiar temeiul în baza căruia a solicitat acordarea drepturilor bănești pentru apelantă.
Nici faptul că Legea 285/ 2010, Legea 283/ 2011 și Ordonanța de urgență 84/ 2012 ar reprezenta normele de excepție nu îl contestă, aceste norme referindu-se în anii 2011,2012 și 2013 la aplicarea unor articole din Legea-cadru nr. 284/2010.
De altfel, nici nu s-a ignorat caracterul și efectele normelor de excepție arătate de instanță, cum în mod greșit a apreciat judecătorul, numai că acestea nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece niciuna din normele „de excepție" invocate de intimata-pârâtă, reținute ca atare de instanță în sentința apelată nu modifică, nu încetează și nu suspendă prevederile art. 2 - Cap. II din Anexa III la Legea-Cadru nr. 284/ 2010, ce constituie temeiul de drept al solicitării noastre, astfel că instanța nu trebuia să le dea eficiență în speță.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-au întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Reținerea instanței potrivit căreia legiuitorul a dispus ca tot personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" să beneficieze de timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii la art. 142 alin. 1, este legală.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de Norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare. în situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelantul, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul Muncii - art. 142 alin. (1), invocat de instanță, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate – OUG nr. 34/2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit Sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber – s-a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
S-a solicitat admiterea prezentului apel, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiem apelul pe art. 477- 480 din Noul Cod proc. civ.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, iar apelantul răspuns la întâmpinare.
Apelul este nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, repausul săptămânal este reglementat la art.137 Codul muncii, care de regulă se acordă potrivit alin.1, sâmbăta și duminica, dar poate fi acordat potrivit alin.2 și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Potrivit alin.3 în situația prevăzută la alin.2 salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv sau după caz individual de muncă.
Potrivit alin.4, în situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau după caz al reprezentanților salariaților.
Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin.4 au dreptul potrivit alin.5 la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art.123 alin.2.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că sporul la salariu se acordă în situația în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbătă și duminică și în situația în care se acordă cumulat după o perioadă de 14 zile calendaristice.
Sărbătorile legale sunt reglementate la art.139 Codul muncii, iar acordarea lor se face de către angajator.
La art. 140 Codul muncii se menționează că prin hotărâre de guvern se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
Art.142 alin.1 Codul muncii recunoaște salariaților care lucrează în unitățile prev. la art.140, precum și la locurile de muncă prev. la art.141 (unități cu foc continuu în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității)dreptul de a fi compensați cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile, iar alin.2 dreptul de a primi un spor la salariu de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că doar salariații, care lucrează în cadrul unităților menționate la art.140 Codul muncii și în cadrul celor cu foc continuu, pentru activitatea prestată în zilele de sărbătoare legală, au dreptul în principal de a fi compensați cu timp liber corespunzător, și numai în situația în care nu li se asigură această compensare, li se acordă acest spor la salariu.
Ei nu au un drept de opțiune cu privire la modul în care vor fi compensați pentru activitatea prestată în aceste zile.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin.1 din Cap. II din Anexa III, la Legea nr.284/2010, invocate de apelant, munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. La alin.2 se menționează că munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător.
Dispozițiile art.2 menționate mai sus nu reprezintă o excepție de la dreptul . muncii ci doar confirmă dreptul și altor categorii de salariați respectiv cei din unitățile de asistență socială și de asistență medico-socială de a fi compensați cu un spor la salariu pentru activitatea prestată în aceste zile.
Cu alte cuvinte apelanta pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, este îndreptățită a fi compensată în principal cu acordarea de timp liber corespunzător și numai în situația în care angajatorul refuză a-i respecta acest drept, poate solicita acordarea unui spor la salariu de bază.
Nici disp. art. 9 - (1) din Legea nr.285/2010 potrivit cărora, în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător, nu reprezintă o excepție de la dreptul comun ci confirmă aceeași regulă instituită de art.142 Codul muncii, fiind evident că în situația în care angajatorul nu este în măsură să acorde salariaților care au prestat activitate în aceste zile, timp liber corespunzător, salariații sunt îndreptățiți să primească un spor la salariu de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Aceasta întrucât Curtea Constituțională, prin decizia nr.422/24.10.2013, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și ale art. II art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, reținâd următoarele:
„Este adevărat că art. 18 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că pentru munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003, însă aceste prevederi ale legii-cadru de salarizare nu s-au aplicat în anii 2011 și 2012, întrucât au fost adoptate legile anuale de salarizare, și anume Legea nr. 285/2010 pentru anul 2011 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru anul 2012, legi anuale care derogă de la prevederile legii-cadru.
Or, potrivit dispozițiilor de lege criticate, în anii 2011 și 2012, întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere beneficiază de compensarea muncii suplimentare și a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, numai cu timp liber corespunzător, iar nu de o compensare bănească, sub forma unui spor. Aceste prevederi fac parte din legi anuale de salarizare - pentru anii 2011 și 2012 - și se aplică întregului personal bugetar încadrat în funcții de execuție și de conducere în cadrul schimbului normal de lucru.”
Cu alte cuvinte apelanta pentru activitatea prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este îndreptățită a fi compensată cu acordarea de timp liber corespunzător.
Prin cererea de chemare în judecată apelanta nu a invocat însă refuzul angajatorului de a-i acorda timp liber corespunzător în compensare, și nu a investit instanța de judecată cu un asemenea petit, acțiunea formulată fiind neîntemeiată.
Faptul că apelanta reclamantă nu a beneficiat de acordarea de timp liber corespunzător, deși a lucrat în regim de continuitate, în ture de 12h urmate de 24h libere nu reprezintă o critică întemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada nici la fond și nici în apel că apelanta s-a adresat cu o astfel de cerere către unitatea angajatoare .
În mod eronat se susține că instanța de fond ar fi concluzionat că intimata a compensat această muncă cu timp liber corespunzător, în condițiile în care din cuprinsul considerentelor se reține doar faptul că prin prevederile legale anuale imperative s-a stabilit că nu se plătește sporul, ci se acordă timp liber corespunzător, fără a se preciza dacă unitatea intimată a și acordat această compensare.
Față de considerente le de fapt și de drept expuse, se apreciază ca neîntemeiate criticile formulate, astfel că, în temeiul disp.art.480 alin.1 NCPC respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE „FORȚA LEGII”, cu sediul în C., ..32, județul D., pentru membrii de sindicat B. N., M. C. A., V. V., B. Gena C. și G. P., împotriva sentinței civile nr. 6931 din 28 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D.- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., ..22, județul D.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 9 martie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
S. P. C. R.
Grefier,
F. I.
Red.C.R.
Tehn.I.C./Ex.4/07.04.2015
Jud.Fond/E.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
