Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 09-12-2015, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 6206/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6206
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - E. S.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta C. L. E., domiciliată în comuna Drăguțești, ., împotriva sentinței civile nr. 3501 din 15 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. A. T. V., având ca obiect drepturi bănești spor condiții vătămătoare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal iar prin conținutul motivelor scrise, apelantul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 411 al.1, pct.2 teza finală și art. 223 alin.3 Cod Procedură Civilă., după care:
Instanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la soluționarea apelului:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3501 din 15 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost respinsă actiunea formulată de reclamanta C. L. E., în contradictoriu cu intimatul pârât C. A. T. V.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta C. L. E. este salariată în cadrul pârâtului C. A. „T. V.”, din data de 07.09.2013, în funcția de administrator financiar (contabil), conform adeverinței emisă de pârâtă (fila 5 din dosar).
Sistemul de salarizare al cadrelor didactice și didactice auxiliare este reglementat de Legea nr.63/2011.
Conform dispozițiilor art.1 alin.1, alin.4 și alin.6 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.,,
De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.
Inițial, Legea nr.63/2011 a stabilit drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată.
Însă, aplicarea prevederilor sale ulterior anului 2011, până în 2015 inclusiv, a fost stabilită prin acte normative adoptate anual, respectiv Legea nr.283/2013(art.II art.1 alin.3 și 4), O.G. nr.84/2012(art.2), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4 ), O.U.G. nr.83/2014( art.1 alin.2).
În ceea ce privește sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare cuvenit cadrelor didactice auxiliare, la art.2 alin.3 din anexa 5 cap.II Legea nr.63/2011 se prevede că:
,,Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, spor pentru condiții de muncă, spor pentru vechime în muncă, precum și compensații tranzitorii,,.
Totodată, art.6 din anexa 5 cap.II Legea nr.63/2011 prevede că:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin.(2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
Așadar, până la aprobarea regulamentului de acordare a sporului, acesta se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
În fapt, reclamanta a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare de muncă începând cu data de 07.09.2013, conform deciziilor 1253/01.10.2013 și 329/19.09.2014 emisă de C. A. „T. V.” (filele 6 - 7 din dosar).
Conform adresei 5800/09.09.2015, persoana angajată anterior reclamantei pe postul de contabil a beneficiat de spor pentru condiții periculoase și vătămătoare, doar în perioada iunie 2012 – mai 2013.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtului la plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu luna 07.09.2013, instanța a constatat că dispozițiile art.6 alin. 3 din anexa 5 cap. II Legea nr.63/2011 nu sunt îndeplinite, având în vedere faptul că, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv decizii de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare și buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emise de Direcția de Sănătate Publică Gorj, la nivelul unității de învățământ pârâte C. A. „T. V.” și adresei 5800/09.09.2015, nu a fost emisă o decizie privind acordarea acestui spor anterior intrării în vigoare a Legii nr.63/2011 (13.05.2011), respectiv în anul 2011.
Având în vedere motivele invocate mai sus, acțiunea formulată de reclamantă a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta C. L. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că este salariata pârâtei ca personal didactic auxiliar (contabil) și din data de 07.09.2013 a fost nominalizată să beneficieze de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15 %, prin decizia nr.1253/01.10.2013, emisă în baza buletinului de expertizare nr.110/2013.
Începând cu luna iunie 2013, acest spor a fost sistat fără temei legal personalului didactic și didactic auxiliar de către pârâtă, fără să fie emisă o dispoziție scrisă din partea Inspectoratului Școlar Județean Gorj sau din partea Colegiului A. „T. V.”.
A motivat că are dreptul să beneficieze de acest spor pe motiv că este prevăzut în Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, care la art.2 alin.(3) din anexa nr.5 prevede: „Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin.(2), se acordă, după caz, indemnizația de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă."
Aceleași drepturi se regăsesc transpuse și în Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate în Învățământ Preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S - sub nr._/02.11.2012 care în capitolul IV intitulat „Salarizarea și alte drepturi salariale ", la art.34 alin.(l), lit.c) prevede: „pe lângă salariul de bază personalul didactic și didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca".
A mai arătat că prin respingerea acțiunii este discriminată în raport cu colegii săi care beneficiază de sporul de 15 % de la data adoptării legii și până în prezent, deși lucrează în aceleași condiții.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.2 alin.3 din Anexa nr.5 la Legea nr.63/2011, art.34 alin .1 lit.c) din CCM unic la nivel de sector de activitate în învățământul preuniversitar, pe art.6 alin.1 din Codul muncii, precum și art.70 și următoarele Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat în principal plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 15%, începând cu luna septembrie 2013 și până în prezent.
Potrivit art.9 capitolul I și art.6 Capitolul II anexa 5 Legea 63/2011, în vigoare din 13.05.2011, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului efectiv lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Potrivit alin.2, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că în lipsa unui astfel de regulament, acordarea în continuare a acestor sporuri este condiționată de aprobarea lor în condițiile legii, nefiind suficiente buletinele de determinare a noxelor de puse la dosar și pe care le invocă reclamanta în susținerea apelului.
Regulamentul prevăzut de Legea 63/2011 nu a fost elaborat, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, astfel că pentru acordarea sporului pentru condiții de muncă este necesar să se facă dovada că la . legii de salarizare reclamanta beneficia de acest spor și a continuat să își desfășoare activitatea în aceleași condiții.
În speță, apelanta reclamantă s-a angajat în cadrul pârâtei începând cu 07.09.2013, așa cum rezultă din adeverința emisă de C. A. „T. V.” (fila 5 dosar fond), situație în raport de care este evident că aceasta nu putea beneficia, în cadrul pârâtei, de sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase solicitate la . Legii 63/2011(13.05.2011).
Instanța de fond a făcut însă demersuri pentru a stabili dacă personalul cu funcție similară reclamantei, respectiv contabil șef, a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare începând cu anul 2011. Prin adresa nr.5800 din 09.09.2015, pârâta a menționat că administratorul financiar (contabil șef ) a beneficiat de spor pentru condiții periculoase și vătămătoare în perioada iunie 2012 – mai 2013.
Se apreciază astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că la nivelul pârâtei nu a fost emisă o decizie privind acordarea acestui spor anterior intrării în vigoare a Legii nr.63/2011 (13.05.2011), respectiv în anul 2011, personalul cu funcție similară reclamantei beneficiind de acest spor doar în perioada iunie 2012 – mai 2013.
În aceste condiții, rezultă că la nivelul pârâtei, din luna iunie 2013, nu a mai fost acordat sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, aspect susținut de altfel și de reclamantă atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin motivele de apel.
Nefiind acordat acest spor personalului didactic și didactic auxiliar care-și desfășoară activitatea în cadrul Colegiului A. „T. V.”, va fi înlăturată susținerea reclamantei privind discriminarea sa în raport de alți colegi care ar beneficia de acest spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare.
Prevederea generică a sporului în contractul colectiv de muncă nu este suficientă pentru plata lui, deoarece salarizarea personalului din învățământ se face potrivit legii, drepturile care se stabilesc prin acorduri colective, dar nu se regăsesc în lege, nefiind posibil a fi acordate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Cod Procedură Civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C. L. E., domiciliată în comuna Drăguțești, ., împotriva sentinței civile nr. 3501 din 15 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât C. A. T. V..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Decembrie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, E. S. | |
Grefier, V. R. |
Red. jud. E.S.-11.12.2015
Thn. V.R. 4 ex.
J.f. E.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








