Anulare act. Decizia nr. 724/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 724/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 724/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 724/2015
Ședința publică de la 03 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenții reclamanți Ș. D. R. și S. P. D., împotriva sentinței civile nr.3793/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I.P.J. D., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza a fost suspendată la data de 23 octombrie 2015 și potrivit referatului întocmit de grefa secției, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constarea perimării, părțile fiind citate cu această mențiune.
Instanța, din oficiu, a invocat excepția perimării recursului în raport de dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, urmând ca acesta să fie luat în examinare sub aspectul excepției.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Tribunalul D. prin sentința civilă nr.3793 de la 18.06.2014 a respins acțiunea precizata formulata de reclamantul S. P. D. pentru reclamanta membra de sindicat Ș. D. R., cu sediul procedural ales la M. L.- Cabinet de Avocat, situat în C., ., jud. D., in contradictoriu cu paratul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI D., cu sediul în C., ., jud. D..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta, prin acțiunea precizata, a solicitat obligarea paratei la plata diferenței intre salariile cuvenite (adică cele de la nivelul lunii mai 2010, adică fără acea diminuare de 25%) si salariile plătite efectiv pana la soluționarea definitiva si irevocabila a litigiului, suma actualizata cu coeficientul de devalorizare de la data scadentei si pana la plata efectiva; solicita obligarea la plata salariilor nediminuate si după soluționarea definitiva si irevocabila a litigiului; solicita acordarea normei de echipament in cuantumul stabilit la 01 ianuarie 2010, a primei de vacanta si a normei de hrana in cuantum nediminuat.
În motivare, reclamanta a criticat măsura reducerii salariale dispusă prin legea 118/2010, arătând că aplicarea acestei legi încalcă dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale art.1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A susținut că legea 118/2010 încalcă dreptul de proprietate consacrat de art.1 Protocol 1 al CEDO, cu motivarea că dreptul salarial este un drept de proprietate în sensul Convenției, astfel că reducerea cuantumului acestuia echivalează cu o expropriere.
Potrivit art. 1 Protocol 1 al CEDO „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Reclamanta are calitatea de angajat cu contract de muncă ai unei instituții publice – I. D. și sunt salarizați în condițiile Lg nr. 330/2009.
Urmare a acestui fapt au intrat sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. 1 Lg. nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului, dispozițiile Lg nr. 118/2010 fiindu-le aplicabile.
Potrivit dispozițiilor art. 157 Lg nr. 53/2003 „(2) Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.
Pornind de la dispozițiile citate din Codul Muncii, rezultă cu prisosință că pentru personalul plătit din fonduri publice, salarizarea acestora stă sub semnul legii, spre deosebire de angajații din mediul privat ale căror raporturi de muncă sunt guvernate de negocieri individuale sau colective așa cum prevede alin. 1 al art. 157 CM
În acest sens sunt considerentele deciziei nr. 874/2010 a Curții Constituționale în care s-a arătat expres că ” angajații din mediul public nu se află în aceeași situație juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator”.
Mai mult decât atât, dispozițiile art. 17 (4) CM sunt exprese în sensul că obligația de informare nu subzistă în cazul angajatorului, atunci când modificarea contractului de muncă operează de drept, în temeiul legii.
Salarizarea personalului plătit din fondurile publice se face prin lege și orice modificare a contractului individual de muncă determinată de o dispoziție legală face parte de drept din acel contract.
De asemenea, Curtea Constituțională s-a pronunțat expres prin deciziile 874 și 872/2010 asupra constituționalității dispozițiilor Lg nr.118/2010, reținându-se în esență că dreptul la salariu este corolar al dreptului la muncă, iar diminuarea salariului se poate realiza doar în condițiile strict și limitativ prevăzute în art. 53 Constituție.
În concret, „Curtea constată că această amenințare la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizațiilor/soldelor cu 25%.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea constată că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/ indemnizației/ soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/ reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea a constatat, totodată, că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și în același mod.
Curtea a reținut că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, din moment ce condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observă, de asemenea, că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.”
Așadar, având în vedere dispozițiile art. 147 alin 4 Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanțele judecătorești.
Pentru a stabili dacă măsura de diminuare a salariului, respectiv reducerea salariului cu 25% este incompatibilă cu art. 1 Protocolul 1 CEDO, se va analiza mai întâi dacă drepturile de natură salariată intră în sfera noțiunii de bun și, prin urmare, beneficiază de protecția asigurată de prevederile alin. 1 al protocolului 1.
Jurisprudența C.E.D.O. în acest domeniu este deosebit de nuanțată, iar din analiza ei rezultă că se face o distincție esențială, de către Curte, între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariu, câștigat pentru o perioada în care munca a fost prestată.
Astfel, în cauza Lelas v/Croația din 20 mai 2010 Curtea a statuat încă o dată că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un „bun" în sensul art.1 din Protocolul 1. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
Edificatoare în acest sens este și hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern ( de ex, când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept ), Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.
In mod similar si în speța Bahceyaka c/ Turciei din 13 iulie 2006 unde Curtea reiterează faptul că un venit viitor poate fi considerat „bun" numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.
Așa cum rezultă din hotărârile pronunțate, pentru ca dreptul salarial să fie considerat un bun trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Convenție, dat fiind faptul că se protejează dreptul la salariu de către Convenție și nu și întinderea lui.
Prin urmare, prin dispozițiile Lg nr. 118/2010, nu s-a adus atingere dreptului la salariu, ci s-a redus cuantumul acestuia, ceea ce din perspectiva jurisprudenței CEDO analizată nu este o încălcare a Convenției și a art. 1 din Protocol.
In acest sens, jurisprudența C.E.D.O. statuează că statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situației în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei ( Wîeezorek C. Poloniei, hotărârea din 08 decembrie 2009, par. 59 sau Mellaeher C. Austriei, Hotărârea din 19 decembrie 1980, Series A nr, 109, par. 53 ),
Având în vedere că nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proporționalitate nu va consta în verificarea acordării de către stat a unei despăgubiri adecvate, și se va analiza în concret în ce măsură funcționarul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson C. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, par, 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență f Azinas c. Ciprului, par, 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson C. Islandei, citată mai sus, par. 39 ),
În aceste condiții trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie, marjă care este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Ar mai fi de spus și faptul că instanțele naționale nu pot interpreta Convenția și sfera de aplicare a acesteia fără a exista o jurisprudență a Curții în acest sens, judecătorii naționali putând doar aplica jurisprudența existentă la situații simulare din statui respectiv.
Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 441/30.06.2010.
Ca urmare a promulgării actului normativ incident, în perioada 03.07._10, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, ale personalului plătit din fonduri publice, se vor diminua cu 25%.
Măsura legislativă de reducere a veniturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar cu 25% este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv asupra tuturor categoriilor de bugetari, în același cuantum și în același mod. Din moment ce condițiile prevăzute la art. 53 din Constituția României, republicată, sunt respectate, este evident faptul că măsura legislativă de reducere a veniturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului.
Având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei și marja mare de apreciere de care se bucură statele în domeniu, se poate conchide că în cauza s-a demonstrat că măsura diminuării salariului cu 25% nu încalcă condițiile reglementate de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție instanța urmând a respinge acest capăt de cerere privind plata diferențelor salariale si cererea accesorie de actualizare cu coeficientul de devalorizare de la data scadentei pana la data plații efective.
În privința primei de vacanță, se constată că potrivit dispozițiilor art. 37 al 2 din OG 38/2003 „la plecarea în concediul de odihnă polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu", prevederile nefăcând referire la personalul contractual.
Si chiar daca dispozițiile de mai sus s-ar fi referit si la personalul contractual, se vor aplica prevederile legii 118/2010, care, la art.1 stabilesc următoarele: ,,Cuantumul brut al salariilor/ soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
Prin urmare, prima de concediu calculată în funcție de salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (OG 38/2003) se acordă în cuantum diminuat (conform legii 118/2010) dacă cererea de concediu este depusă după . legii 118/2010 sau dacă perioada efectuării concediului se situează la cel puțin 5 zile după . legii 118/2010.
Legea 118/2010 se aplică cu prioritate fiind lege specială care stabilește diminuarea, pe o anumită perioadă, a tuturor drepturilor salariale, prima de vacanță încadrându-se în această categorie.
Această lege a fost publicată în Monitorul oficial în data de 30.06.2010, astfel că a intrat în vigoare la 3 zile de la publicare, potrivit art. 78 din Constituția României, deci la data de 03.07.2010.
Față de data intrării în vigoare a legii 118/2010 și având în vedere scadența obligației pârâtului de plată a primei de concediu (cu cel puțin 5 zile înaintea datei plecării în concediu), se constată că, în mod legal pârâtul a procedat la diminuarea cu 25% a primei, în baza unor dispoziții legale în vigoare la data acordării primei.
Referitor la prima de vacanță pentru anul 2011, sunt de menționat dispozițiile legii 285/ 2010 care la art.9 alin.2 prevede: "În anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță".
Prin urmare, pentru anul 2011, reclamanta nu este îndreptățita la acordarea primei de vacanță.
Referitor la norma de hrană, aceasta este reglementată de dispozițiile Ordinului MAI nr. S/310/21.12.2009, art. 1, al. 2, potrivit cu care ,, …personalul contractual … beneficiaza gratuit de normele de hrana…".
În anexa la HG nr. 65/2003 se regăsește Norma 12 B care se acordă mai multor categorii de polițiști sau personal din cadrul Politiei Române.
În cuprinsul HG 65/2003, care constituie cadrul legal general pentru acordarea normelor de hrană și a categoriilor de persoane beneficiare, se prevede în art. 4 că normele de aplicare a hotărârii, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al Ministrului de Interne.
Ordinul nr. 310/2009, adoptat de către Ministrul de Interne în baza disp. art. 4 din HG 65/2003, prevede în art. 1 alin. 1 că efectivele Ministerului de Interne au dreptul la hrană gratuită, care în timp de pace se acordă potrivit normelor și regulilor cuprinse în acest ordin.
Conform art.5 valoarea financiară a normelor de hrană se stabilește și se actualizează, în mod unitar, de către Ministerul Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în funcție de indicii prețului de consum pentru actualizare la rata inflației a elementelor patrimoniale, capitolul "Mărfuri alimentare", publicați de Institutul Național de S. în Buletinul Statistic de Prețuri, pentru sortimentele de produse cuprinse în structura normelor de hrană.
Art.6 (2) Valoarea financiară lunară se calculează prin înmulțirea valorii financiare zilnice a normei de hrană cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă.
Potrivit art.2 din Legea 118/2010: "Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: (...) d) cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum si valoarea financiară a drepturilor de echipament".
Ca urmare, norma de hrană a fost corect redusă, de la 2 iulie 2010, cu 25%, în temeiul legii 118/2010, pentru ca ulterior, după . legii 285/2010, să fie majorată cu 15%.
In ceea ce privește norma de echipament acest drept este prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 236/30.09.2009 privind aprobarea Regulamentului pentru compunerea si portul uniformelor de politie, precum si a Regulilor pentru aplicarea normelor privind echiparea polițiștilor, modificat si completat prin O.M.A.I. nr. 152 din 6 iulie 2010. De aceea, reclamanta, desfășurându-si activitatea in cadrul instituției parate ca si personal contractual, nu beneficiază de prevederile Ordinului M.A.I. nr. 236 din 30 septembrie 2009, nefiindu-i datorata aceasta norma de echipament.
F. de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea precizata, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții Ș. D. R. și S. Polițiștilor D...
Verificând actele de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 23 octombrie 2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, pentru lipsa părților.
Se constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod pr.civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod pr.civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța, în baza art.248 și urm Cod pr.civilă, urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Constată perimat recursul declarat de recurenții reclamanți Ș. D. R. și S. P. D., împotriva sentinței civile nr.3793/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I.P.J. D..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, F. D. | Judecător, I. V. |
Grefier, N. D. |
Red.jud.Fl.D.
2 ex/AS
j.f.M.I.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3415/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
