Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 6329/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6329/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 6329/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6329
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE -M. C. Ț. -Judecător
-L. E. - Judecător
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta P. A. moștenitor - P. G. prin mandatar P. M. și apelul incident formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 3301/24.06.2015 pronunțată de T. M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. M. și C. DE A. C., având ca obiect drepturi bănești - diferența de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 și în continuare, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că apelurile sunt declarate și motivate în termenul legal;
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța apreciază că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită și, în baza art. 482 raportat la art. 244 NCPC, constată terminată cercetarea judecătorească în apel, și lasă cauza în pronunțare.
CU R T E A
Asupra apelurilor civile de față:
P. cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 24.03.2015, reclamantele P. A. și P. M. în calitate de moștenitoare ale numitului P. G., decedat, au chemat în judecată pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data pății efective, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
Reclamantele au arătat că sunt moștenitoare legale ale defunctului P. G., decedat la data de 05.04.2011, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.104/29.12.2011 eliberat de BNP S. E., iar până la data decesului autorul moștenirii a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Orșova.
Au arătat că, dreptul la premiul anual s-a născut din lege, respectiv Legea nr.330/2009, ca un drept subiectiv care conferă titularului prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectul pasiv al raportului juridic născut, respectiv angajatorului și ordonatorului de credite, să efectueze o anumită prestație pozitivă, respectiv de a plăti suma ce reprezintă al 13-lea salariu (premiul anual).
Acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare ”pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat”, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr.21/2013) a statuat că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază”.
C. Constituțională, prin interpretarea dată în Decizia nr.115/2012 a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterior prevăzută de art.25 din Legea nr.330/2009.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului anual sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii nr.330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a nedreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar.
Dispozițiile art.25 din Legea nr.300/2009 au fost abrogate de art.39 pct.w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ce a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.
P. art.8 din Legea nr.285/2010 – privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Dreptul autorului de a beneficia de acest premiu este câștigat, atâta timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Ori, în cazul de față, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui.
Potrivit dispozițiilor art.20 din Constituția României, intitulat ”Tratatele internaționale privind drepturile omului”, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertăților cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
S-a mai arătat că, în ceea ce privește prevederile internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, care au fost încălcate în speță, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: ”1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.”.
Lipsirea autorului de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea de acest bun în sensul celei de a doua faze primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1. Astfel, că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu (premiul anual) și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
Au precizat că trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, C. de A. Bacău, secția civilă – România – în cauza aflată pe rolul instanței privind interpretarea articolului 15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303/2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Au precizat că, Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii, în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului uniunii, aceste instanțe fiind obligate să aplice dreptul uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
Cu privire la acordarea dobânzilor legale, reclamantele au arătat că se impune repararea integrală a prejudiciului suferit ca urmare a neacordării acestui drept autorului lor, prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor de bani datorate de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, dar și prin plata dobânzii legale, calculate conform OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
Au arătat că solicită judecarea cauzei în lipsa părților și au depus la dosar mandat de reprezentare și certificat de moștenitor nr.104/2011.
Pârâtul, M. Justiției, a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art.268 alin.1 lit.c din legea nr.53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate ”în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art.8 din decretul nr.167/1958 – privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care ”Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.”.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că prin mai multe decizii, C. Constituțională a constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.
P. Legea nr.284/2010 – privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dreptul la acordarea premiului anual nu a mai fost prevăzut, operând astfel o abrogare implicită a temeiului legal de acordare a acestui drept.
P. art.8 din legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
În continuare, începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut în niciuna din legile și ordonanțele anuale de salarizare (Legea nr.283/14.12.2011, OUG nr.84/12.12.2012, OUG nr.103/14.11.2013, OUG nr.83/2014).
În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit acestora „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. Însă alin.2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor”.
A invocat, în acest sens, cauza Kechko versus Ucraina, Hotărârea C. versus M. și Hotărârea Vilho Eskelinen și alții versus Finlanda.
Cu privire la principiul neretroactivității legii, principiu invocat de reclamante în susținerea pretențiilor, a arătat că un pretins conflict între norme succesive prin prisma efectului neretroactivității, respectiv între Legea nr.330/2009 și Legea nr.285/2010, a fost soluționat de către C. Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai arătat că, nu se poate pune problema supraviețuirii dreptului la premiul anual sub imperiul legilor și ordonanțelor anuale de salarizare care nu l-au mai prevăzut, întrucât Legea nr.284/2010 a abrogat dreptul la acordarea premiului anual în forma prevăzută de Legea nr.330/2009, fiind evident că acest drept s-a stins pentru viitor prin . legilor noi.
Pârâtul a mai arătat și că nu poate fi obligat la plata diferenței de salariu întrucât acesta alocă doar sumele de bani necesare.
Pârâtul, C. de A. C., a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 24.03.2012, ținând cont că data introducerii cererii este de 24.03.2015 și pe cale de consecință a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă pentru această perioadă având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și ținând cont de dispozițiile art.6 alin.4 din NCC, respectiv art.201 din legea nr.71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub legea veche rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât susținerile reclamantelor sunt eronate întrucât dreptul de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 s-a născut la 01.01.2011 însă, începând cu aceeași dată a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 – privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care prin art.39 lit.w a abrogat expres dispozițiile Legii nr.330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fonduri bugetare.
Salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost reglementată de Legea nr.285/2010, care la art.8 prevede că ”Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (…).”.
Totodată, Legea nr.284/2010 menționează că începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar de la data intrării în vigoare a acestei legi (01.01.2011) a fost abrogată Legea cadru nr.330/2009, astfel că beneficiul acordat de art.25 din Legea nr.330/2009 a fost suprimat prin legea nr.284/2010 și prin art.8 din Legea nr.285/2010.
Privitor la momentul intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.285/2010, trebuie menționat faptul că acestea au intrat în vigoare la 01.01.2011 și s-au aplicat întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Referitor la neretroactivitatea legii, invocată de către reclamante, pârâtul a arătat că în literatura de specialitate se consideră în mod firesc că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situații juridice, nici asupra efectelor acestor situații care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi.
Toate efectele situațiilor juridice, care s-au produs ori epuizat înainte de . legii noi, rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia după modificarea legii sunt supuse legii noi. Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche este în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr.285/2010 .
Prevederile Legii nr.285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care a avut loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
Adoptarea – începând cu 1 ianuarie 2011 – a noilor politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și restrângerea, pentru o perioadă determinată, a beneficiului acordării drepturilor bănești în discuție nu reprezintă o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantelor de bunul lor în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
Măsurile de restrângere adoptate sunt nediscriminatorii, aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. Măsurile propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă România.
A precizat că, în mod constant C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu reprezintă o încălcare a art.1 din Protocol nici diminuarea salariului lunar al personalului bugetar printr-un act adoptat de parlament.
Și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile Codului de procedură civilă și pe actele normative incidente și a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Reclamantele au formulat și depus la dosar răspuns al întâmpinare.
Din oficiu, instanța a solicitat pârâtului T. M. să comunice modul de calcul al drepturilor salariale în ceea ce îl privește pe P. G. și să înainteze macheta de încadrare salarială la data de 01.01.2011 referitoare la P. G., relații comunicate prin adresa nr.806/17.06.2015.
P. sentința civilă nr. 3301/24.06.2015 pronunțată de T. M., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamante.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamantele P. A. și P. M., moștenitoare ale defunctului P. G., fostă salariat al pârâtului T. M. au chemat în judecată pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data pății efective, precum și obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
În luna decembrie 2010 au fost în vigoare dispozițiile art.25 din Legea cadru nr.3300/2009 care instituie un premiu anual (considerat cel de al treisprezecelea salariu) proporțional cu timpul lucrat în anul respectiv și calculat în raport cu media veniturilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare. Legea prevedea anumite criterii de acordare, înlăturând de la beneficiul acestui premiu pe salariații care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționați disciplinar, pe cei suspendați ori înlăturați din funcție pentru fapte imputabile lor.
Potrivit textului de lege susmenționat se prevede că plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se adaugă premiul.
La data de 28 decembrie 2010 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea cadru nr.284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr.330/2009, intrând în vigoare la 31 decembrie 2010.
Legea nr. 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2010 și au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
P. dispozițiile art.1 al.1 și 2 din Legea nr.285/2010 s-a dispus ca „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de bază (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut (…) astfel cum a fost acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.
Potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea cadru nr.330/2009 a fost inclus potrivit art.8 din Legea nr.285/2010 de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din acest act normativ fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Cu privire la art.8 din Legea nr.285/2010 s-a pronunțat și C. Constituțională prin mai multe decizii, cum sunt Deciziile nr.115/2012 și nr.25/2012, stabilind că aceasta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2011, în sensul că, pe de o parte reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Începând cu luna ianuarie 2011, salariul brut aferent lunii octombrie 2010 s-a majorat cu 15% conform Legii nr.285/2010 rezultând o majorare totală a salariului brut lunar ce nu poate fi depășită conform art.16 din Legea nr.285/2010.
Majorarea salarială din anul 2011 a fost rezultată ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază potrivit art.8 din Legea nr.285/2010.
P. dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, legiuitorul a avut în vedere o nouă modalitate de plată a premiului anual (care era prevăzut ca un salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat) și anume o plată eșalonată și succesivă în cursul anului 2011 prin creșterea corespunzătoare a cuantumului salariului de bază cu 15% conform art.1 al.1 și 2 din Legea nr.285/2010.
Ca atare, reclamantele pornesc de la premisa greșită a existenței unui drept salarial prin includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.01.2011 – și în continuare, în cuantumul stabilit prin Legea nr.330/2009.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 au modificat doar modalitatea de plată a acestui premiul anual aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictum într-o executare succesivă pe parcursul anului 2011, iar sumele corespunzătoare acestui drept s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010. Nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că fiind o lege cadru nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție.
Lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de celelalte criterii, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus efectiv în salariul de bază ci reflectă intenția legiuitorului să asigure tuturor un tratament egal prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de C. Constituțională.
P. art.1 al.2 din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice s-a stabilit că, începând cu data intrării sale în vigoare, drepturile salariale ale personalului prevăzut de la al.1 sunt și rămân în mod exclusiv, cele prevăzute de această lege.
Astfel sunt neîntemeiate pretențiile reclamantelor privind acordarea drepturilor salariale în cuantumul stabilit prin Legea nr.330/2009, întrucât prin Legea nr.284/2010, statul a fundamentat o nouă politică de salarizare, realizată etapizat potrivit art.7 al.1 din Legea nr.284/2010 prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază, salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare prin legi speciale de aplicare.
În acest scop a fost adoptată Legea nr.285/2010 și dacă potrivit art.8 din acest act normativ s-a prevăzut expres că sumele corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011, personalului din sectorul bugetar, nu același lucru rezultă din actele normative ulterioare potrivit cu care premiul anual nu s-a plătit pentru anii 2011-2015, respectiv Legea nr.283/2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar: OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, programarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal – bugetare, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Potrivit prevederilor din actele normative amintite, legiuitorul a statuat că autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, fără a preciza dacă acestea vor fi incluse ulterior în majorările salariale, așa cum expres se prevăzute în Legea nr.285/2010.
O altă interpretare, cea care rezultă din acțiunea formulată de reclamante, ar excede legii, ar adăuga la lege.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază al personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.
Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare, iar legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (Decizia Curții Constituționale nr.108 din 14.02.2006, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.212 din 08.03.2006).
Nu au putut fi reținute nici argumentele că nu a avut loc o compensare concretă deoarece într-un atare caz ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat, luându-se în considerare îndrituirea fiecăruia de a primi anumite sume cu titlul de premiu anual pe anul 2010, iar nu în mod unitar și legal sau că aceste creșteri salariale au avut la bază alte criterii precum, gradul sau treapta salarială, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau specialitate dobândită până la data de 31.12.2010.
Decizia nr.21/2013 a ÎCCJ a tranșat în considerente și acest aspect, stabilind că premiul aferent anului 2010 a fost inclus de către legiuitor în noua reglementare salarială sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări, iar legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale.
Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată conform art.330 ind.7 al.4 C.p.civ. atât cu privire la dispozitiv, cât și cu privire la considerentele avute în vedere de ICCJ și față de forța obligatorie a acestei decizii va înlătura argumentele reclamanților referitoare la faptul că prin o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor brute se aduce atingere dreptului lor de proprietate consacrat de art.1 din Primul Protocol al CEDO.
Actele normative privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
C. a stabilit că dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelimen și alții c. Finlandei, hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutaiis mutandis, cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). Nu este suficient ca un reclamant să invoce existența unei „contestații reale" sau a unei „plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor [Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
În lumina principiilor stabilite în jurisprudența Curții se observă că, în această speță, măsurile criticate de reclamante nu l-au determinat-o pe salariat, în prezent decedat, să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Mai mult, din adresa nr.806/2015, emisă de T. M. a rezultat că decedatul P. G., în anul 2010 nu a desfășurat activitate, acesta fiind în concediu medical, astfel că acesta nu avea cum să beneficieze de premiul anual, având în vedere că acesta se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic.
Sunt considerente pentru care s-a apreciat că acțiunea formulată de reclamantele P. A. și P. M. în calitate de moștenitoare ale numitului P. G., decedat, este neîntemeiată și s-a dispus respingerea acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta P. A. moștenitor - P. G. prin mandatar P. M., precum și M. Justiției criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului reclamantei P. A., prin mandatar P. M., arată că în fapt, au chemat in judecata pârâții, solicitând obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și in continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat cu indicele de inflație la data plații efective, precum si obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respective dobânzi legale începând cu 01.01.2011.
Mai arată că să sunt moștenitoare legale ale defunctului P. G., decedat in prezent, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor depus la dosar, și că până la data decesului, autorul moștenirii a îndeplinit funcția de judecător in cadrul Judecătoriei Orșova, județul M..
Susțin că în această calitate, autorul lor-defunct în prezent, avea dreptul-potrivit Legii nr.330/2009, la acordarea premiului anual (al treisprezecelea salariu ) pentru perioada indicată.
Au subliniat că este vorba despre un drept născut din lege-ope legis- drept subiectiv ce conferă titularului său prerogativele în virtutea cărora poate pretinde subiectului pasiv al raportului juridic născut-în speță, angajatorul-sa efectueze plata premiului anual.
Apelantele mai arată că, instanța de fond a respins în mod greșit acțiunea ca neîntemeiata.
Primul motiv de apel vizează ignorarea de către instanța de fond a faptului ca se aflau in prezența unui drept „câștigat” si care deci nu mai poate fi desființat în mod retroactiv.
Mai mult, Înalta Curte de Casație si Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii-Decizia nr.21/2013-a statuat ca „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanța lichida si exigibilă a angajatului contra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, si anume eșalonat și succesiv în cursul anului 2011, respective prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază".
Consideră că, dreptul autorului lor de a beneficia de acest premiu este câștigat atâta timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau in vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul.
In plus, încâlcind principiul potrivit căruia un drept câștigat nu poate fi desființat, se încalcă implicit si principiul neretroactivității. Astfel, ori de câte ori o lege noua modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Deci, în speță, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, legile ce au abrogat posibilitatea acordării lui (Legea nr.284/2010 ) intrând in vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui ( adică la data de 01.01.2011 ).
Susține că, instanța de fond prin respingerea acțiunii a încălcat atât principiul potrivit căruia un drept câștigat nu poate fi desființat, cât si implicit principiul neretroactivității legii civile.
Al doilea motiv de apel vizează încălcarea prevederilor art.l al Protocolului nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului. întrucât este vorba despre un drept salarial, asimilat unei „valori patrimoniale", în sensul art. 1 sus invocat.
Astfel, lipsirea autorului nostru de dreptul de a mai primi sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă indiscutabil o ingerință a statului care a avut ca efect privarea de acest «bun» în sensul art. l al Protocolului nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului.
Ca urmare, sub acest aspect instanța a încălcat prevederile Convenției Europeni a Drepturilor Omului .
În concluzie, cum pentru perioada indicata nu s-a acordat premiul anual și nici vreo majorare salariala, soluția respingerii acțiunii este nelegala si netemeinică.
Pe cale de consecința, în baza art.480 alin 2 NCPC, solicită admiterea apelului declarat si schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive.
Pârâtul M. Justiției a formulat A. INCIDENT împotriva sentinței civile nr. 3301 din 24.06.2015 pronunțată de T. M. în dosarul nr._ .
Arată că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu M. Justiției, C. de A. C., T. M., reclamanta P. A., domiciliată în Drobeta T. S., ., jud. M., CNP_ prin mandatar P. M., domiciliată în Drobeta T. S., ., jud. M., reclamanta a solicitat obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând premiul anual în salariul lunar, începând cu 1.01.2011 și în continuare, reactualizat, obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale.
P. Sentința civilă nr.3301 din 24.06.2015 T. M. a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Consideră că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință, solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate.
Mai arată că prin sentința pronunțată, instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de M. Justiției, reținând doar că excepția a fost invocată.
Având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția prescripției reiterează argumentele invocate la judecata în fond a cauzei astfel că, raportat la data introducerii acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune se impune având în vedere că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani, iar conform art. 268 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioara momentului introducerii acțiunii.
Totodată, arătă că potrivit art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, învederează aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
În aceste condiții, față de data introducerii acțiunii, precum și în considerarea prevederilor legale sus-menționate, solicită să se constatate că dreptul la acțiune al reclamantelor este prescris.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din codul de procedură civilă solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de M. Justiției și respingerea cererii de chemare în judecată formulată ca fiind prescrisă.
Solicită, în temeiul articolului 223 și art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă să se procedeze la soluționarea cauzei în lipsă.
Analizând apelul reclamantei, C. reține următoarele:
Premiul anual a fost reglementat prin Legea nr. 330/2009, care în art. 25 alin. 1 a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
A..2 al aceluiași articol a prevăzut că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate, iar alin. 3 dispune că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Potrivit alin.4 al aceluiași articol, plata premiului anual se face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legea recunoștea, în principiu, salariaților ale căror drepturi salariale erau stabilite potrivit acestor dispoziții, beneficiul premiului anual, a cărui cuantificare se realiza la finele anului 2010, când, în raport de prestația fiecărui salariat pe parcursul anului, se putea stabili dacă este persoană îndreptățită să primească acest premiu și care este cuantumul drepturilor salariale aferente acestui premiu.
La data de 31.12.2010 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 care în art. 8 a menționat că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi. Este vorba de majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază)/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice în anul 2010, care a fost acordată începând cu data de 1 ian.2011.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a schimbat destinația sumelor corespunzătoare premiului anual, înainte ca apelanta să dobândească calitatea de persoană îndreptățită la acest premiu, deci înainte de a se naște dreptul de a primi premiul anual aferent anului 2010. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009.
Este de reținut că prin decizia în interesul legii nr. 21/2013, cu caracter obligatoriu de la data publicării în Monitorul Oficial, instanța supremă a statuat cu caracter obligatoriu faptul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale din anul 2011, potrivit Legii 285/2010.
Măsura neacordării premiului anual ca sumă distinctă a fost menținută și în anii următori, premiul anual nemaifiind prevăzut în legile anuale de salarizare .
Nu este fondată susținerea legată de ingerința adusă asupra dreptului de proprietate și privarea de un bun reprezentând dreptul câștigat prin legislația în vigoare în anii anteriori. Instanța de fond a apreciat corect faptul că o creanță reprezintă o valoare patrimonială, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dacă are o bază suficientă în dreptul intern. Câtă vreme legiuitorul a înțeles să procedeze la modificări legislative și să stabilească o modalitate diferită de plată a unor drepturi, câtă vreme este singurul chemat să stabilească nivelul drepturilor salariale pentru angajații salarizați din bugetul de stat, nu se poate pune în discuție existența unui drept patrimonial cert.
Analizând apelul incident formulat de intimatul M. Justiției, C. reține următoarele:
Soluționarea apelului principal implică cercetarea fondului, astfel că vor fi analizate criticile formulate de acest apelant, nefiind incidente dispozițiile art. 472 alin. 2 Cod. pr. civ.
Se reține că reclamanta, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24 martie 2015, solicită obligarea pârâților la plata dieferențelor salariale începând cu data de 1 ian. 2011.
P. sentința apelată, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea.
C. reține însă, că cererea dedusă prezentei judecăți, având ca obiect plata unor drepturi salariale, este suspusă dispozițiilor legale privind termenul de prescripție, respectiv, art. 1 si 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 (pentru creanțele născute anterior datei de 11 oct. 2011) și art. 2517 Cod civil, pentru creanțele născute după . dispozițiilor noului Cod. civil.
Indiferent de temei, termenul de 3 ani s-a implinit deja pentru drepturile bănești aferente perioadei 1 ian. 2011/ 24 martie 2012 astfel că dreptul material la o actiune avand ca obiect aceste drepturi este prescris, impunându-se soluția respingerii acestei cereri ca prescrisă.
Față de toate aceste considerente, date fiind dispozițiilor art. 480 și art. 472 alin. 1 Cod. pr. civ., va fi rerspins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. A. și va fi admis apelul incident declarat de pârâtul M. Justiției.
Se va schimba în parte sentința, în sensul că va fi respinsă ca prescrisă cererea privind plata diferenței de drepturi salariale aferente perioadei 01.01._12.
Se va păstra restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta P. A. moștenitor - P. G. prin mandatar P. M. împotriva sentinței civile nr. 3301/24.06.2015 pronunțată de T. M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. M. și C. DE A. C..
Admite apelul declarat de pârâtul M. Justiției împotriva sentinței civile nr. 3301/24.06.2015 pronunțată de T. M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. M. și C. DE A. C..
Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge ca prescrisă cererea privind plata diferenței de drepturi salariale aferente perioadei 01.01._12.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Decembrie 2015.
Președinte, M. C. Ț. | Judecător, L. E. | |
Grefier, D. M. |
Red.jud.L.E./ 2ex. /30 dec. 2015
8 ex/AS
j.f. L.V. E.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3415/2015.... → |
|---|
