Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3676/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3676/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 14697/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3676
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L. N. A.
Judecător A. M.
Grefier M. V. A.
******************************
Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, Județul D., împotriva sentinței nr. 1706 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. S., NICOLAIDIS V., TRANĂ S., S. E., R. E., R. R., SGUBIN I., HÎRȘIE (I.) S., M. M. M., GRIGORIEV G., T. I. PRIN SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", cu sediul în C., C-T. L., nr. 32, Județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. E. pentru intimații reclamanți V. S., NICOLAIDIS V., TRANĂ S., S. E., R. E., R. R., SGUBIN I., HÎRȘIE (I.) S., M. M. M., GRIGORIEV G., T. I. PRIN SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", lipsind apelanta pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Consilier juridic C. E. pentru intimații reclamanți, a învederat instanței că nu mai are cererii de formulat și excepții de invocat .
În baza art. art. 482 Cod de procedură civilă raportat la art. 394 Cod de procedură civilă, Curtea a constată încheiată cercetarea procesului și a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic C. E. pentru intimații reclamanți V. S., NICOLAIDIS V., TRANĂ S., S. E., R. E., R. R., SGUBIN I., HÎRȘIE (I.) S., M. M. M., GRIGORIEV G., T. I. PRIN SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului de față.
Prin sentința nr.1706 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11.01._11 și, în consecință respinge acțiunea față de această perioadă.
S-a admis in parte acțiunea formulată de reclamant SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" cu sediul în C., . nr 32, județul D., pentru membrii de sindicat V. S. – CNP_, NICOLAIDIS V. – CNP_, TRANĂ S. – CNP_, S. E. – CNP_, R. E. – CNP_, R. R. – CNP_, SGUBIN I. – CNP_, HÎRȘIE (I.) S. – CNP_, M. M. M. – CNP_, GRIGORIEV G. – CNP_, T. I. – CNP_ în contradictoriu cu pârâtul DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. cu sediul în C., . 22, județul D..
S-a dispus obligarea pârâtei către fiecare reclamant, membru de sindicat, V. S., NICOLAIDIS V., TRANĂ S., S. E., R. E., R. R., SGUBIN I., HÎRȘIE (I.) S., M. M. M., GRIGORIEV G., T. I. la plata dobânzii pentru creanțele stabilite prin Sentința nr. 10/11.01.2010 pronunțata de Tribunalul D. - Secția Conflicte de munca si Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2009 începând cu data de 11.12.2011 si până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepția prescripției materiale a dreptului la acțiune, invocată din oficiu:
Prevederile referitoare la principiile de aplicare în timp a legii civile, conținute de art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora, „prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”.
Așadar, se observă că, prescripțiile extinctive începute înainte de 01 octombrie 2011 și neîmplinite până la această dată, reprezentând situații juridice în curs de realizare – facta pendentia - rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale parților.
Legea sub imperiul căreia prescripția a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât și pe cele de drept procesual referitoare la prescripție, chiar dacă aceasta s-a împlinit după . Codului civil
Dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958 rămân aplicabile în privința prescripțiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2013, astfel ca instanța poate invoca din oficiu excepția prescripției extinctive
Astfel instanța a înlăturat susținerile reclamanților privind aplicarea dispoz. art 2518 pct 1 cod civil și implicit pe cele privind termenul de prescripție de 10 ani care ar fi aplicabil în lumina noului cod civil.
Astfel, față de data promovării acțiunii de față 11.12.2014, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 11.01._11, invocată din oficiu, și, în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă, având în vedere că potrivit art.283 al. 1 lit. c Codul Muncii este reglementat termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește fondul:
Reclamanții au fost angajații unității pârâte în perioada solicitata cu privire la care s-a pronunțat anterior Tribunalul D. în cererea de acordare a diferențelor salariale cuvenite conform art.86 alin.2 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivelul unității pe anii 2007-2009 și art.236 CM.
Prin sentința nr.10/11.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009, depusă în copie la dosar, pârâta unitate școlară a fost obligată să plătească reclamanților drepturi salariale restante, corespunzător activității desfășurate.
Problema de drept supusă analizei este de a se determina dacă pentru sumele respective creditorii au dreptul la dobânzi și data de la care debitorul obligației stabilite prin sentința nr. 10/11.01.2010 are obligația de a achita creditorilor dobânda legală pentru întârzierea în executare.
Ipoteza acestei cauze este cea avută în vedere în decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Reclamanții, salariați din sectorul bugetar, au solicitat în cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
De asemenea Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Dezlegarea problemei de drept judecate prin decizia în interesul legii este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, cererea privind acordarea dobânzilor a fost apreciată ca întemeiată.
In ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile, s-a avut în vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În această cauză fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data de pronunțării. Sub acest aspect, Tribunalul a constatat că, potrivit regulii în materie, prevăzută la art.1088 alin.2 partea I tezei finale Cod civil, dobânda se acordă de la data introducerii acțiunii, numai că, de la această regulă există anumite excepții și anume: "afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept" -art.1088 alin.2 Partea a II-a a tezei finale Cod civil.
Ori, potrivit art.1079 alin.2 pct.3 Cod civil, debitorul este de drept în întârziere când obligația nu putea fi îndeplinită decât într-un timp determinat, ce debitorul a lăsat să treacă.
Potrivit dispozițiilor art.448 alin.1 pct.2 NCPC, hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept atunci când au ca obiect plata salariilor sau a altor drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă, iar potrivit dispozițiilor art.622 NCPC, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună-voie.
Aceeași dispoziție din norma generală este preluată de legea specială – Codul Muncii, care în art.274 prevede că hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept.
S-a constatat că, prin sentința civilă ce constituie titlu executoriu, pârâta a fost obligată la plata unor anumite sume de bani ce au, fără îndoială, ca izvor, raporturile juridice de muncă existente între salariat și unitatea de învățământ.
Așadar, obligația unității de învățământ pârâte de a achita sumele de bani a devenit exigibilă la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de fond, întrucât hotărârea acesteia era una executorie de drept, în conformitate cu prevederile art.448 alin.1 pct.2 NCPC.
Dobânzile legale trebuie acordate de la data pronunțării hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii și datorită faptului că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 nu au produs efecte în privința exigibilității creanțelor, în sensul amânării scadenței acestora.
Astfel, creanțele recunoscute în favoarea salariaților membri de sindicat, fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată este cu execuție imediată, chiar de la data pronunțării hotărârilor în primă instanță, potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul muncii, republicat. Aceasta înseamnă că plata trebuia făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional, obligația rezultată din aceste titluri executorii nefiind afectată de vreun termen.
Mai mult, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată nu s-a negat existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eșalonată a obligaților de plată conținute în aceste titluri.
Acest act normativ nu are semnificația exonerării debitorilor de plata daunelor-interese moratorii, întrucât art. 1082 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1530 din Codul civil din anul 2009, consacră principiul răspunderii debitorului pentru executarea cu întârziere, acesta putând fi obligat la despăgubiri, indiferent dacă a acționat cu intenție sau din culpă.
Răspunderea sa civilă va fi atrasă ori de câte ori nu se dovedește existența unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, reprezentată fie de cazul fortuit, forța majoră, fapta creditorului însuși ori fapta unui terț pentru care debitorul nu este ținut a răspunde. În plus, pentru ca fapta unui terț să producă efectul exonerator, este necesar ca aceasta să aibă caracteristicile forței majore sau ale cazului fortuit.
Or, eșalonarea plății instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, nu este o cauză exoneratoare de răspundere, ci constituie un eveniment pe care debitorii, deși îl puteau prevedea, nu au luat măsuri corespunzătoare, pentru a evita neexecutarea.
În același sens este și jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului, în care s-a statuat că unei persoane care a obținut o hotărâre judecătorească executorie împotriva statului, ca urmare a soluționării unui litigiu în favoarea sa nu i se poate cere să recurgă la proceduri de executare, pentru a obține executarea, reclamantului, în calitate de creditor, fiindu-i cauzat un prejudiciu material constând în imposibilitatea de a se folosi de banii săi, deci o pierdere de profit cauzată de imposibilitatea punerii în executare, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești pronunțate în favoarea sa.
Foarte important de reținut este și faptul că, împrejurarea că prin dispozițiile art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, modificată și completată, s-a prevăzut actualizarea acestor sume cu indicele prețurilor de consum, comunicat de Institutul Național de S. nu reprezintă un impediment legal în acordarea dobânzii legale penalizatoare, cu titlu de daune-interese moratorii, deoarece prin neexecutarea integrală a obligației de plată la data la care sumele erau datorate, adică la momentul când creanțele au devenit certe, lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul creditorilor un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Totodată, actualizarea creanțelor nu asigură repararea integrală a prejudiciului produs, având o natură juridică diferită de aceea a dobânzii solicitate de reclamanți.
Astfel, actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens).
În schimb, dobânda legală penalizatoare, reprezentând câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut din investirea banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, se acordă cu titlu de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere și acoperă beneficiul nerealizat (lucrum cessans).
Așadar, acordarea dobânzii legale, până la data plății integrale a drepturilor stabilite prin titluri executorii, alături de actualizarea cu indicele de inflație nu conduce la o dublă reparare a prejudiciului, ci asigură o reparare integrală a acestuia, în acord cu dispozițiile art. 1084 din Codul civil din anului 1864.
In consecința, având în vedere și admiterea excepției prescripției extinctive a dreptului material pentru perioada 11.01._11, instanța a admis in parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor bănești, cuvenite și neachitate, conform sentinței nr. 10/11.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2009 calculată începând cu 11.12.2011 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie :
În motivare a arătat că din interpretarea dispozițiilor art.1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, rezultă că acordarea daunelor-interese moratorii impune, drept condiții-premisă necesare și obligatorii, existența unei obligații ajunse la scadență, precum și fapta ilicită și prejudiciabilă a debitorului constând în executarea cu întârziere a acestei obligații exigibile.
Sub aspectul condiției ca obligația să fie ajunsă la scadență, aceasta nu este îndeplinită întrucât, prin stabilirea, pe cale legislativă, a unor termene pentru executare (O.G. nr.71/2009), măsură dublată de suspendarea executării potrivit dispozițiilor dreptului comun, obligațiile pecuniare care formează obiectul acestei reglementări speciale nu mai sunt pure și simple, ci au fost afectate de termene legale suspensive.
Pe calea acestei reglementări (O.G. nr.71/2009) s-a instituit un moratoriu legal ce constă în suspendarea exigibilității creanțelor, având ca efect amânarea executării acestor obligații, dincolo de momentul la care acestea ar fi trebuit să fie executate, măsura legislativă cu caracter temporar fiind motivată de împrejurări obiective, speciale. De esența termenului suspensiv legal este faptul că acesta este întotdeauna stabilit în favoarea debitorului, concluzie care se desprinde și din interpretarea dispozițiilor art. 1024 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.413 alin. (1) din Codul civil din 2009.
Principalul efect al moratoriului legal instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, potrivit dispozițiilor art. 1023 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.414 din Codul civil din 2009, constă în amânarea exigibilității obligației. Astfel, pendente termine, instituția nu poate fi considerată în întârziere, întrucât datoria sa, deși există, nu este ajunsă la scadență. Așadar, în condițiile în care obligațiile de plată ce formează obiect al reglementării instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu sunt ajunse la scadență decât pro parte, în limita tranșelor anuale, care de altfel au și fost achitate în condițiile art. 1 și 2 din acest act normativ, iar, pentru viitor, acestea nu sunt ajunse la scadență, pretențiile reclamantei, de acordare a daunelor- interese moratorii, cu titlu de acoperire a prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată conform reglementării speciale, nu au o bază legala.
Aceste considerente demonstrează că, pe de o parte, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru nașterea dreptului reclamantei la daune-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici condițiile generale, de angajare a răspunderii civile a instituției noastre, atât timp cât condițiile pentru nașterea dreptului la daune-interese lato sensu se subsumează condițiilor generate ale răspunderii civile, sfera primei noțiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua.
În principiu, indiferent de izvorul originar al creanței, răspunderea debitorului pentru pasivitatea manifestată în executarea unei hotărâri judecătorești de obligare la plata unei sume de bani este o răspundere delictuală, dispozițiile art. 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.535 din Codul civil din 2009, ce reprezintă norme generale referitoare la efectele obligațiilor, fiind aplicabile doar în privința prejudiciului, ca element al răspunderii civile.
Or, pentru atragerea răspunderii civile, nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui fapt ilicit, deoarece îndeplinirea unei activități impuse de lege reprezintă o cauză justificativă care înlătură caracterul ilicit al faptei. Se observă că prejudiciul invocat de reclamanți pretins a fi reparat prin obligarea instituției la plata daunelor-interese moratorii, este determinat de acțiunea de a fi făcut plata prin aplicarea strictă a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, act normativ a cărui conformitate cu principiile constituționale și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului a fost constatată de Curtea Constituțională și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
A arătat că la data de 07.04.2015 Tribunalul D. prin sentința civilă nr. 1706/2015 a admis acțiunea Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii" în numele membrilor de sindicat de sindicat și a dispus obligarea instituției la plata dobânzii aferente creanțelor înscrise în titlul executoriu nr._/2011 de la data când hotărârea a devenit executorie, atât pentru sumele plătite cu întârziere cât și pentru cele rămase neachitate până la data plății integrale a acestor sume.
Instanța de fond a considerat că era obligația instituției să achite sumele de bani de la momentul pronunțării sentinței civile, deoarece această sentință civilă era executorie de la momentul pronunțării ei, însă instanța de fond a pierdut din vedere faptul că instituția nu putea să achite aceste sume deoarece OUG 71/2009 interzicea acest lucru obligând-o să achite aceste sume eșalonat.
Potrivit art. 1 alin 3 din OUG 71/2009 „Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
Având în vedere modalitatea de plată și termenele stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009, a apreciat că plata drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești în favoarea salariaților DGASPC D. nu presupune culpa Direcției Generale de Asistență Sociala și Protecția Copilului D., pentru a o putea sancționa prin obligarea la plata unei dobânzi legale, deoarece potrivit art. 1 sumele au fost actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
De asemenea, rațiunea pentru care O.U.G. nr. 71/2009 a fost adoptată, a constat în posibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv redresarea nivelului deficitului bugetar, astfel cum rezultă din preambulul actului normativ
Având în vedere cele menționate, a solicitat să se admită apelul și să se dispună modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Apelul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Sumele prevăzute în titlul executoriu reprezintă drepturi salariale datorate de către angajator și neachitate de către acesta.
Prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între anii 2010 și 2012.
Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective iar prin OUG 92/2012 s-au avut în vedere și titlurile executorii obținute ulterior anului 2010 de salariații din sectorul bugetar. Prin cele două acte normative nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, ele devenind exigibile la momentul stabilit legal, respectiv în luna de plată a dreptului salarial, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Creanțele reclamanților constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârii judecătorești.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, republicat, salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Art. 171(1) din Codul muncii, republicat, stabilește că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1082 Cod civil de la 1864, potrivit cărora debitorul este obligat la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și dispozițiile art. 1088 cod civil care dispun că pentru obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală.
Dispozițiile din noul cod civil, invocate de reclamantă în motivele de apel, nu sunt aplicabile în speță, întrucât efectele viitoare ale altor situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data săvârșirii ori producerii lor, așa cum rezultă din art. 6 alin 2 NCC, art. 3 din Legea 71/2011, precum și interpretarea per a contrario a art. 6 alin. 6 NCC.
Din interpretarea dispozițiilor art. 111, 112, 114 din Legea 71/2011 rezultă că prevederile noului cod civil referitoare la plata dobânzilor, punerea în întârziere nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui cod. Cum drepturile salariale stabilite prin titlul executoriu privesc perioada de timp anterioară intrării în vigoare a noului cod civil, se aplică dispozițiile Codului civil în vigoare la data când dreptul salarial s-a născut și a devenit scadent.
Prin criticile formulate, apelanta susține, în principal, că dobânda nu este datorată, întrucât obligația de plată nu este ajunsă la scadență.
Aceste susțineri au fost infirmate prin decizia nr. 2/2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către ICCJ care a stabilit, de principiu, dreptul celor în favoarea cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești irevocabile, prin care s-a stabilit că sunt îndreptățiți să primească diferențe salariale (datorate și neachitate), de a solicita și obține dobânda legală aferentă acestor drepturi, pe perioada eșalonării plății lor prin OUG 71/2009 . Întrucât această chestiune de drept a litigiului a fost dezlegată printr-o decizie obligatorie, orice discuție (referitoare la prejudiciu și culpa debitorului obligației) este de prisos, câtă vreme nu se invocă o stare de fapt și de drept diferită de cea analizată de instanța supremă.
Astfel, instanța supremă a stabilit că suspendarea legală a executării silite a titlurilor executorii prin OUG 71/2009 nu este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese, în condițiile art. 1088 cod civil, că . actului normativ reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
S-a statuat că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Prin instituirea legală a obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum se realizează o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens), în timp ce dobânda reprezintă beneficiul de care creditorul este lipsit (lucrum cessans).
În concluzie, drepturile salariale cu privire la care s-a pronunțat titlul executoriu sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constatată de către instanța de judecată prin hotărârea judecătorească respectivă.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, Curtea reține următoarele:
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățite reclamantele pentru neexecutare integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că, repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art.1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
În raport de argumentele expuse mai sus, Curtea constată că prin obligarea angajatorului la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv fiind neîntemeiat.
De altfel, în condițiile art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată de ÎCCJ prin Decizia 2/2014 asupra problemei de drept supusă analizei instanței de față este obligatorie, astfel că nu mai pot fi susținute criticile apelanților privind exigibilitatea creanței, întrunirea elementelor răspunderii delictuale, cumulul dobânzii cu reactualizarea creanței, îndreptățirea creditorului la plata dobânzii.
În ceea ce privește data de la care a fost acordată dobânda, se constată că dobânda solicitată are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat prin neplata la scadență a drepturilor salariale recunoscute prin titlurile executorii iar obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la o dată anterioară, data care se încadrează în termenul legal de prescripție de 3 ani dinainte de introducerea acțiunii de față.
Privitor la suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție prin actele normative succesive care au eșalonat plata drepturilor bănești, ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a pronunțat prin decizia nr.7/2015, dată la 27.04.2015 în dosarul nr._ /N.P/C, stabilind că „plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată, cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese – moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Prin urmare, dreptul reclamanților creditori de a pretinde despăgubiri s-a născut din momentul săvârșirii faptei ilicite prejudiciabile, anume de la data la care hotărârea judecătorească, deși executorie de drept potrivit art. 274 din Codul muncii, nu a fost pusă în executare, și de la momentul respectiv debitorul datora dobânda legală.
În același timp însă, de la același moment a început să curgă și termenul de prescripție a dreptului la acțiune, astfel încât sumele solicitate prin prezenta hotărâre pot fi acordate numai în limitele termenului general de prescripție de 3 ani. Prin urmare, sumele solicitate prin prezenta hotărâre trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani. Cum cererea pendinte a fost promovată la data de 11.12.2014, dobânda legală se va plăti de la data de 11.12.2011, cum corect s-a pronunțat instanța de fond.
Apelanta a susținut că nu există temei legal în baza căruia să facă plata dobânzii, nefiind în culpă, ori în condițiile în care instanța de judecată, valorificând Decizia în interesul legii nr. 2/2014 a ÎCCJ, a dispus plata, angajatorul are obligația de a executa hotărârea judecătorească
Apreciind ca legală și temeinică sentința atacată, conform art. 480 alin.1 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, Județul D., împotriva sentinței nr. 1706 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. S., NICOLAIDIS V., TRANĂ S., S. E., R. E., R. R., SGUBIN I., HÎRȘIE (I.) S., M. M. M., GRIGORIEV G., T. I. PRIN SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII", cu sediul în C., C-T. L., nr. 32, Județul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Președinte, M. L. N. A. | Judecător, A. M. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.Jud. M.L.N. A.
Tehn.I.C./ex.4/25.09.2015
Jud.Fond/M.F.
| ← Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 2898/2015. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 102/2015.... → |
|---|
