Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1930/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1930/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 5269/95/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1930/2015
Ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. C. Ț.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă U. S. Libere din Învățământ Gorj cu sediul în Tg J., ., județul Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat D. V., domiciliat în comuna Dragotești, ., județul Gorj, împotriva sentinței nr.40/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul C. T. Mătăsari cu sediul în oraș Mătăsari, ., județul Gorj având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține pricina spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 40/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj cu sediul în Tg J., ., județul Gorj, CUI_, în numele și pentru membrul de sindicat D. V. CNP_, domiciliat în comuna Dragotești, ., județul Gorj în contradictoriu cu pârâtul C. T. Mătăsari cu sediul în oraș Mătăsari, ., județul Gorj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, membrul de sindicat D. V. este angajat la pârâtul C. T. Mătăsari, în funcția de paznic.
În esență, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj a susținut că salariul de încadrare al membrului de sindicat nu a fost corect calculat, fiind stabilit sub nivelul salariului minim garantat pe țară stabilit prin actele normative adoptate.
De asemenea, a susținut că nu s-a calculat în mod corect nici sporul de vechime, în raport de vechimea în muncă, ca procent din salariul de bază, la nivelul salariului minim brut și plata diferențelor de drepturi salariale pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii.
Membrul de sindicat al reclamantei face parte din personalul contractual din sectorul bugetar, fiind de esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar faptul că aceste drepturi se stabilesc prin lege.
Începând cu data de 01.01.2010, drepturile salariale ale personalului din cadrul sectorului bugetar au fost reglementate prin Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 285/2011 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri public.
Conform prevederilor art.22 din Legea nr.330/2009 „sporurile, majorările, precum și indemnizațiile de conducere care, potrivit prezentei legi, sunt incluse în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare, după caz, sunt prevăzute în notele din cuprinsul anexelor la prezenta lege”.
Așa cum rezultă din prevederile notei 2 la anexa II/14- reglementări specifice personalului contractual din unitățile bugetare subordonate autorităților administrației publice/alte funcții comune din sectorul bugetare privind salariile de bază pentru personalul plătit din fonduri publice, care desfășoară activitate de secretariat-administrativ, gospodărire, întreținere-reparații și deservire, în care se include și funcția de fochist, sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază.
Potrivit prevederilor art.1 alin.2 din Legea nr.284/2010, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în această lege.
La art. 1 din Legea nr.285/2010 se prevede că: „Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%”.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010, în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.
În baza prevederilor O.U.G. nr.19/16 05. 2012 (art.1 alin.1), cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, respectiv cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012 și cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.
În ceea ce privește anul 2013, instanța reține că potrivit disp. art. 1 din O.U.G. 84/12.12.2012 „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”.
Ulterior a fost emisă O.U.G. 103/14.11.2013, care la art.1 și 2 prevede că:
„(1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.
(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Referitor la contractele colective de muncă, instanța a reținut că, potrivit disp. art. 132 alin.1 din Legea nr.62/2011 „ clauzele contractelor colective de muncă pot stabili drepturi și obligații numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege”.
De asemenea, la art.138 alin.1 din Legea nr.62/2011 „prin contractele/acordurile colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani și în natură, altele decât cele prevăzute de legislația în vigoare pentru categoria respectivă de personal”, iar în conformitate cu prevederile alin.3, „drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime și maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale”.
Totodată, la alin.2 al aceluiași articol se prevede că „prin excepție de la prevederile art. 129 alin. (3) contractele colective de muncă în sectorul bugetar se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite, în limitele și în condițiile stabilite prin acestea”.
Cu privire la contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar nr. 59.276 din 2 noiembrie 2012, invocat de reclamantă, instanța a observat însă că acest contract colectiv de muncă a fost încheiat pe o durată de un an de la momentul înregistrării, așa cum rezultă din articolul 9 din contract; cum părțile nu au convenit asupra prelungirii, valabilitatea acestuia a încetat la data de 2 noiembrie 2013. Prin urmare, reclamanta nu se mai poate pretinde ulterior datei de 02 noiembrie 2013 drepturi izvorând din acest contract colectiv de muncă.
Așadar, conform prevederilor legale mai sus menționate, sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază al acesteia, fapt ce rezultă din deciziile de încadrare, precum și din actele adiționale la contractul individual de muncă ce au fost semnate de reclamantă.
De asemenea, instanța a reținut că salariul minim garantat pe țară este stabilit prin hotărâre de guvern.
Astfel, potrivit art. 1 alin 1 din HG nr. 1193/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră, iar alin. 2 prevede că pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1.
Începând cu data de 01.01.2012, prin art. 1 din HG nr. 1225/2011, salariul de bază minim garantat pe țară a fost stabilit la 700 lei, prin art. 1 din HG nr. 23/2013 la suma de 750 lei începând cu data de 1 februarie 2013, iar din 1 iulie 2013 salariul minim brut a fost stabilit la 800 lei lunar prin același act normativ, pentru ca prin HG nr. 871/2013 să se stabilească începând cu data de 01 ianuarie 2014 un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată de 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014.
Așa cum rezultă din ștatele de plată ale membrului de sindicat al reclamantei, salariul de bază al acestuia nu este mai mic decât salariul minim brut garantat, el beneficiind de un salariu lunar brut de 700 lei începând cu data de 01 ianuarie 2012 (stat de plată – fila 48 din dosar), 756 lei începând cu data de 01 iunie 2012 (stat de plată – fila 53 din dosar), 812 lei începând cu 01 februarie 2013 (fila 36 din dosar), 850 lei începând cu 01.01.2014 (fila 61 din dosar) și de 900 lei începând cu data de 01.07.2014 (raport per salariat – fila 32 din dosar), fiind respectate prevederile hotărârilor de guvern mai sus menționate.
În ceea ce privește perioada anterioară anului 2012, instanța reține că au fost aplicate diminuările prevăzute de art.1 alin.1 din Legea 118/2010, care la art.1 alin.2 prevede că „în situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei”.
Din statele de personal pe perioada în litigiu, înaintate la dosar, a rezultat că au fost respectate și aceste prevederi legale.
În concluzie, instanța a reținut că sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază al membrului de sindicat al reclamantei, în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior, iar salariul de bază acesteia nu este situat sub nivelul salariului minim garantat pe țară.
De altfel, în condițiile în care era nemulțumit de stabilirea și calculul drepturilor salariale, membrul de sindicat al reclamantei avea posibilitatea de a contesta deciziile de încadrare conform prevederilor Legilor 330/2009 și 284/2010.
S-a reținut că membrul de sindicat al reclamantei nu a contestat deciziile de reîncadrare și mai mult a semnat actele adiționale la contractul individual de muncă fără obiecțiuni.
Față de considerentele arătate, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-reclamantă U. S. Libere din Învățământ Gorj, în numele membrului de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond a interpretat în mod greșit temeiul legal invocat prin cererea de chemare în judecată, pronunțând o soluție netemeinică și nelegală.
În acest sens a menționat faptul că prin actele normative succesive nominalizate în cererea introductivă, personalului din unitățile bugetare i s-a stabilit salariul de bază minim brut garantat pe țară pentru un program de lucru complet, invocând și dispozițiile art.162 alin.3 și 160 Codul muncii.
Cât privește sporul de vechime, a arătat că el se regăsește în HG 281/1993, Legea cadru nr.330/2009 sau în contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, astfel că salariul de bază trebuia calculat corespunzător funcției de încadrare, cu luarea în considerare a salariului minim brut pe țară garantat în plată, iar sporul de vechime se calculează în formă procentuală, prin raportare la salariul de bază calculat potrivit dispozițiilor legale menționate în cererea introductivă.
A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466-482 cod procedură civilă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Problema dedusă judecății este cea referitoare la modul de stabilire a salariului unei persoane încadrată în sectorul bugetar, în raport cu dispozițiile legale care garantează respectarea salariului minim brut pe economie, respectiv dacă, în calcularea salariului personalului încadrat în sectorul bugetar, salarizarea va porni de la salariul minim brut, garantat la nivel național - urmând ca de la acest nivel să i se aplice procedura specială de calcul prevăzută de lege - ori, dacă, aplicându-se dispozițiile legale cu caracter special - în cauză, cele aplicabile personalul încadrat în învățământ - se va urmări ca salariul rezultant, calculat conform procedurii speciale de calcul, să nu se situeze sub cuantumul salariului minim brut, garantat la nivel național.
Reclamanta face parte din categoria personalului încadrat în sectorul bugetar, drepturile sale salariale fiind stabilite prin acte normative cu caracter special, instanța de judecată și angajatorul având obligația să respecte aceste dispoziții legale, în virtutea principiului de drept „specialia generalibus derogant”.
Potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009 ” începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.”
În aplicarea acestui text de lege, începând cu data de 01.01.2010 conform prevederilor art. 5 alin.3 din OUG nr. 1/2010, salariile de bază ale funcțiilor de execuție si ale funcțiilor de conducere cuprind sporul de vechime in munca si alte sporuri si indemnizații care fac parte din salariul de bază.
Totodată, potrivit art. 10 din legea 284/2010, salariile de bază (…) și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință.
Această modalitate de calcul s-a menținut și după . legii 285/2010, respectiv pentru anul 2011, lege care prin art. 9 prevede componentele sistemului de salarizare iar prin art. 10, procedura, modalitatea de stabilire a acestuia: înmulțirea coeficientului de ierarhizare cu valoarea de referință, aceasta fiind pentru anul 2011, 600 lei, valoare care s-a menținut la acest cuantum și pentru anul 2012, potrivit art. 4 din legea 283/2011.
Curtea reține că soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la primul capăt de cerere este legală și temeinică, soluția contrară - expusă de reclamantă prin acțiune, respectiv prin motivele de apel, golind practic de conținut atât dispozițiile referitoare la procedura de stabilire a salariului personalului încadrat în sectorul bugetar cât și pe cele referitoare la stabilirea valorii de referință în cei doi ani consecutivi la nivelul de 600 lei.
Totodată, după cum s-a reținut în mod corect și de către instanța de fond, în raport cu dispozițiile art. 9 din legea 285/2010, salariul brut este compus din salariul de încadrare (în care sunt incluse sporurile cu caracter permanent, printre care sportul de vechime în muncă) și alte sporuri și indemnizații prevăzute de lege, includerea sporurilor în salariul de bază în cazul personalului bugetar, garantând respectarea articolului 2 atât cel din H.G. 1993/2010 cât și cel din H.G. 1225/2011, potrivit cărora, pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior salariului de bază minim brut pe țară, garantat în plată.
Dispozițiile legale în vigoare atât în anul 2010, cât și în 2011 prin care sporul de vechime a fost introdus în salariul de bază au fost supuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind în repetate rânduri că nu contravin legii fundamentale.
De altfel, chiar o parte din dispozițiile legale invocate de reclamantă prin acțiune în susținerea pretențiilor sale se referă la majorări de salariu sau la modul de stabilire a salariului de bază în care au fost incluse sporuri. În acest sens se au în vedere prevederile art. 1 alin. 2 și 3 din Legea 285/2010, art. 1 alin. 2 din OUG 103/2013
După . Legii 1/2011 și a Legii 63/2011 a fost menținut sistemul de salarizare în învățământ care a presupus pornirea de la un salariu de bază în care este inclus sporul de vechime.
Cât privește referirile pe care apelanta reclamantă le-a făcut la dispozițiile H.G.23/2013, respectiv H.G.871/2013, Curtea constată că aceste acte normative prin care statul garantează plata unui salariu minim brut la nivel național – deci pentru toți salariații - nu intră în contradicție cu actele normative care reglementează salariul în plată al apelantei reclamante, acesta situându-se peste minimul brut, stabilit la nivel național .
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă U. S. Libere din Învățământ Gorj cu sediul în Tg J., ., județul Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat D. V., domiciliat în comuna Dragotești, ., județul Gorj, împotriva sentinței nr.40/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul C. T. Mătăsari cu sediul în oraș Mătăsari, ., județul Gorj având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2015
Președinte, I. M. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M./23.04.2015
4ex/G.L.
J.F.E.G.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








