Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 23-03-2015, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2292/95/2014

Dosar nr._ ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1498/2015

Ședința publică de la 23 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. P.

Judecător R. M.

Grefier G. Ț.

***************

Pe rol, judecarea apelului declarat de pârâta . FORAJE MOTRU SA, împotriva sentinței civile nr.4045 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. C., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: apelanta a formulat cerere de amânare pentru lipsa consilierului juridic și intimatul reclamant a formulat cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată.

Curtea a respins, ca neîntemeiate, cererile de amânare formulate de apelanta pârâtă și de către intimatul reclamant și constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare apelul.

CURTEA:

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr.4045 din 18.11.2014, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul V. C., CNP_, domiciliat în comuna B., ., prin Sindicatul Sondorul al salariaților S.C. UEF Motru, cu sediul social în Motru, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta S.C. U. DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU, cu sediul în Motru, ., județul Gorj, având Cod fiscal R_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J18/116/18.03.2002.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului:

- suma de 2940 lei reprezentând diferență diurnă neachitată, cuvenită în baza art.48 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, sumele cuvenite urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății.

- contravaloarea a 10 de tichete cadou cuvenite pentru sărbătorile de P., anul 2012 și contravaloarea a 20 tichete cadou cuvenite pentru Ziua Sondorului, anul 2012, în baza art. 170, alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, sumele cuvenite urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății.

- contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru anul 2013, în conformitate cu prevederile art.170 alin.1 și în condițiile art.170 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, sumele cuvenite urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală cuvenită pentru drepturile bănești mai susmenționate.

S-a luat act că reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate în justiție .

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele;

Reclamantul V. C. este salariatul S.C. U. de Execuție Foraje Motru, în baza contractului individual de muncă nr.118/07.08.2000, modificat prin actul adițional nr.60/17.06.2013, încadrat ca și mecanic.

Prin acțiunea de față, reclamantul solicită contravaloarea tichetelor de masă, a tichetelor cadou și diurna cuvenită pe perioada 2011-2013, actualizate în funcție de indicele de inflație și dobânda legală la data achitării.

În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin.2 lit. c din Codul muncii republicat, angajatorul este obligat „să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă”.

Potrivit prevederilor art. 170 alin.1 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pentru anii 2011, 2012 și 2013, salariații S.C. U.E.F. Motru beneficiază de tichete de masă în cazul în care la data acordării rezultatul financiar cumulat este pozitiv. Numărul de tichete de masă pe salariat și lună este egal cu numărul zilelor lucrătoare prestate, dar fără a se depăși numărul de posturi programate pe luna respectivă.

La alin.2 se prevede că nu beneficiază de tichetele de masă prevăzute la alin.1 salariații care beneficiază de diurnă conform art. 48 alin.2.

De asemenea, la alin.3 se prevede că salariații S.C. U.E.F. Motru beneficiază de tichete cadou, în valoare de 10 lei/tichet, conform art. 168 alin.1 lit. g, după cum urmează:

- cu ocazia sărbătorilor de Pasti, 40 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet;

- cu ocazia Zilei Sondorului, 20 tichete cadou în valoare de 10 Iei/tichet;

- cu ocazia Sărbătorilor de C., 40 tichete cadou în valoare de 10 lei/tichet.

Conform prevederilor art. 48 alin.2 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pentru anii 2011, 2012 și 2013, pe perioada efectuării lucrărilor la beneficiar în regim de program prelungit (12 ore/zi) sau cazare la vagon, salariații au dreptul să primească o indemnizație de delegare de 20 lei/zi.

Așa cum rezultă din adresa nr.1577/20.05.2014 privind situația tichetelor cadou acordate depusă la fila 12 din dosar și adresa privind tichetele cadou ridicate de reclamant pentru anii 2011, 2012 și 2013-fila 41 din dosar, societatea pârâtă nu a acordat reclamantului tichetele cadou in integralitate pentru anul 2012, cuvenite pentru sărbătorile de Paști și Ziua Sondorului, în baza 170 alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității .

De asemenea, conform Tabelulului privind persoanele care au dreptul la diurnă cazare vagon pentru perioada anilor 2011, 2012, 2013, depus la dosar, precum și din susținerile pârâtei, rezultă că reclamantul V. C. avea dreptul la o diurnă, în cuantum de 3820 lei.

Conform concluziilor formulate de reclamant, prin Sindicat –depuse la dosarul cauzei, din suma de 3820 lei acesta a primit o parte și mai are de primit diferența in sumă de 2940 lei.

Prin urmare, se impune obligarea pârâtei să plătească reclamantului:

- suma de 2940 lei reprezentând diferență diurnă neachitată, cuvenită în baza art.48 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate;

- contravaloarea a 10 de tichete cadou cuvenite pentru sărbătorile de P., anul 2012 și contravaloarea a 20 tichete cadou cuvenite pentru Ziua Sondorului, anul 2012, în baza art. 170, alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate;

Sumele cuvenite vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății, pentru a se acoperi și prejudiciul cauzat ca urmare a devalorizării monedei naționale prin inflație.

Cu privire la tichetele de masă, instanța reține că, potrivit prevederilor C.C.M., salariații beneficiază de tichete de masă în cazul în care la data acordării rezultatul financiar cumulat este pozitiv. Așa cum rezultă din înscrisurile înaintate la dosar, depuse la filele 30-38, societatea a avut un rezultat financiar pozitiv la încheierea exercițiului financiar pe anul 2012, respectiv la data de 31.12.2012,(exercițiul financiar coincide cu anul calendaristic), înregistrând un profit în cuantum de 23.665 lei (conform Bilanț prezentat –rând 36-fila 35 din dosar. Prin urmare, în anul următor, respectiv începând cu data de 01.01.2013, pârâta era obligată să acorde salariaților tichete de masă conform prevederilor C.C.M., întrucât încheiase exercițiul financiar anual cu rezultat financiar pozitiv, respectiv cu un profit de 23.665 lei.

Pentru anii 2011 și 2012, pârâta nu era obligată să acorde tichete de masă, întrucât la încheierea exercițiului financiar pe anul 2010, respectiv pe anul 2011, societatea a înregistrat pierderi, neavând un rezultat financiar pozitiv. Astfel, la finele anului 2010 și începutul anului 2011, conform înscrisurilor depuse, societatea a înregistrat o pierdere de 346.544, iar la finele anului 2011 și începutul anului 2012, societatea a înregistrat o pierdere de 1.589.102 lei.

Așadar, potrivit clauzelor contractului colectiv de muncă, obligația de acordare a tichetelor de masă este condiționată de realizarea unui rezultat financiar cumulat pozitiv, astfel că pentru anii 2011 și 2012 nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acestor tichete, neavând nicio relevanță dispozițiile Legii nr. 571 din 22 decembrie 2013 privind Codul Fiscal, Capitolul II - Calculul profitului impozabil, art. 21 alin. l și 3 lit. e, invocate de reclamant în cadrul concluziilor pe fondul cauzei .

În consecință, va fi obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru anul 2013, în conformitate cu prevederile art.170 alin.1 și în condițiile art.170 alin. 2 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, sumele cuvenite urmând să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, pentru a se acoperi și prejudiciul cauzat ca urmare a devalorizării monedei naționale prin inflație.

În raport de prevederile art. 166 alin.4 din Codul muncii republicat, potrivit cărora „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului” și prevederile art. 1535 alin.1 din Codul civil, potrivit cărora, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului dobânda legală cuvenită pentru drepturile bănești cuvenite.

Conform concluziilor formulate pe fondul cauzei, instanța va lua act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate în justiție .

Împotriva sentinței a formulat apel pârâta S.C. U. DE EXECUȚIE FORAJE MOTRU S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare se arată că, în fapt, reclamantul este salariatul societății având meseria de șef de schimb.

În perioada 2011-2013 acesta a beneficiat de toate drepturile cuvenite, astfel încât instanța de fond în mod eronat a considerat că mai trebuie să-i fie achitate tichete de masă restante. În conformitate cu prevederile art. 170 alin.2 din CCM 2011-2013 se arată că „ Nu beneficiază de tichetele de masă prevăzute la alin. (1) salariații care beneficiază de diurnă conform art. 48 (2)" . Or, după cum chiar instanța reține la pag.4 și în dispozitivul sentinței atacate, reclamantul a beneficiat de diurnă conform art.48 alin.2 acțiunea fiind rămasa fără obiect. Prin urmare, dacă în CCM se prevede că în cazul în care salariatul beneficiază de diurnă nu mai beneficiază de tichete de masă iar reclamantul arată chiar el ca a beneficiat de diurnă.

În plus consideră că rezultatul financiar al societății nu ar fi permis oricum acordarea acelor tichete de masă, acest rezultat cumulat fiind negativ.

Față de cele arătate consideră că în mod nejustificat instanța de fond a considerat că reclamantul trebuia să beneficieze de tichete de masă, astfel încât solicită admiterea apelului formulat, să se dispună casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

Apelul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 466 și 467 cod procedură civilă, calea de atac a apelului este una devolutivă, analiza instanței de control judiciar urmând a se derula doar cu privire la criticile formulate prin motivele de apel.

În speță, apelanta pârâtă a criticat doar soluționarea capătului de acțiune privind acordarea tichetelor de masă pentru perioada 2011-2013, astfel că sentința primei instanțe a devenit definitivă cu privire la restul drepturilor bănești recunoscute de tribunal reclamantului.

Se constată că prima instanță a admis capătul de cerere privind acordarea tichetelor de masă doar pentru anul 2013, nu și pentru anii 2011, 2012, iar pentru anul respectiv s-a reținut corect că la încheierea exercițiului financiar din 31.12.2012 societatea a avut un rezultat pozitiv.

În acest sens se are în vedere extrasul din bilanțul contabil, din care rezultă că în anul 2012 unitatea a avut un profit de 23 665 lei.

Prin urmare, nu este fondată susținerea apelantei din finalul motivelor de apel în sensul că nu era datorat dreptul salarial deoarece societatea nu a realizat beneficii.

Instanța constată că dispozițiile art. 170 alin. 2 din CCM încheiat pentru anul 2013 au fost greșit aplicate de tribunal. Potrivit acestora, salariații care beneficiază de diurnă nu mai pot beneficia și de tichete de masă. Prin urmare, în condițiile în care s-a reținut dreptul reclamantului la primirea diurnei pentru anul 2013, nu se mai poate reține și dreptul la acordarea tichetelor de masă în aceeași perioadă de timp.

Instanța constată că în condițiile art. 1 din Legea 142/1998, salariaților li se recunoaște doar posibilitatea de a primi tichete de masă, acordarea acestora nefiind o obligație pentru angajator. Această concluzie rezultă din formularea textului articolului, care prevede că salariații pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma de tichete de masă.

Așadar, în condițiile în care angajatorul asigură salariaților alte mijloace materiale pentru achiziționarea de produse alimentare sau pentru plata efectivă a meselor, este posibil ca în acordurile colective sau individuale de muncă să se prevadă acordarea altui tip de locație.

În situația pârâtei apelante, partenerii sociali au convenit, ca principiu, acordarea tichetelor de masă atunci când situația financiară a angajatorului o permite, dar au convenit ca aceste tichete de masă să nu se poată da cumulat cu diurna. Mențiunea respectivă din CCM este una legală, nu face parte din categoria drepturilor la care salariații nu pot renunța și este în vigoare, nefiind anulată.

În consecință, constatând că reclamantului i s-a acordat de către tribunal diurna pentru anul 2013, drept care nu a fost contestat de angajator, nu se poate să i se acorde pentru aceeași perioadă de timp și dreptul la tichetele de masă.

Apreciind că sub acest aspect sentința primei instanțe nu este temeinică, potrivit art. 480 cod procedură civilă se va admite apelul, se va schimba sentința în parte sentința în sensul că respinge cererea privind acordarea c/val tichetelor de masă și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul, declarat de pârâta . FORAJE MOTRU SA, împotriva sentinței civile nr.4045 din 18.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant V. C., având ca obiect drepturi bănești.

Schimbă în parte sentința în sensul că respinge cererea privind acordarea c/val tichetelor de masă.

Menține restul dispozițiilor.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Martie 2015.

Președinte,

S. P.

Judecător,

R. M.

Grefier,

G. Ț.

Red.jud.R.M./01.04.2015

Tehn. 4ex/G.Ț

Jud.fond.S.V.U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 23-03-2015, Curtea de Apel CRAIOVA