Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 5707/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5707/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 5707/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5707
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă D.G.A.S.P.C O. împotriva sentinței civile nr. 688 din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă N. D. V., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata pârâtă N. D. V. reprezentată de avocat B. P., lipsind apelanta reclamantă D.G.A.S.P.C O.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat B. P., pentru intimata pârâtă N. D. V., a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, fond și apel, depunând chitanță reprezentând onorariu avocat.
Instanța în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 159 alin. 2 din Codul muncii, suma de 2832 lei reprezentând drepturi salariale pentru perioada 01.11._12, fiind încasată în mod legal de intimată.
Au fost invocate dispozițiile art. 10 și art. 38 din Codul muncii.
Pârâta a avut calitatea de angajat în cadrul D.G.A.S.P.C O. în perioada respectivă, a desfășurat efectiv activitate în cadrul acestei instituții, iar pentru această activitate a fost remunerată. Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 688 din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului O. în contradictoriu cu pârâta N. D. V..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâta a fost angajata reclamantei în funcția de asistent medical la Complex Servicii Persoane Adulte S. (CSPA S.), iar prin dispoziția nr. 4102/22.03.2011 (filele 9-10 dosar judecătorie) a fost sancționată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1715/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ a fost anulată în parte dispoziția de concediere nr. 4102/22.03.2011 și înlocuită sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea diminuării salariului cu 10% pe perioada de o lună, totodată fiind dispusă reintegrarea pârâtei din acțiunea de față, pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor aferente conform art. 80 din Codul muncii.
În executarea acestei sentințe, reclamanta a emis dispoziția nr._/26.10.2011 (filele 6-7 dosar), prin care a dispus reintegrarea pârâtei începând cu data de 01.11.2011, pe funcția de execuție de asistent medical, cu plata drepturilor salariale aferente perioadei 22.03._11.
Prin decizia nr. 2040/17.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ a fost admis recursul formulat împotriva sentinței nr. 1715/20.10.2011 și respinsă contestația formulată împotriva deciziei de concediere.
În raport de această situație reclamanta consideră că suma de 2832 lei achitată pârâtei cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 01.11.2011 – 20.02.2012 are un caracter necuvenit.
Este adevărat că prin admiterea recursului și desființarea sentinței prin care s-a dispus reintegrarea pârâtei, dispoziția de concediere rămâne în ființă, iar actele de executare făcute în puterea hotărârii casate sunt desființate de drept, dacă instanța nu dispune altfel (art. 311 C.p.c. de la 1865).
În ceea ce privește aspectele patrimoniale ale desființării ulterioare a sentinței executate de bunăvoie, urmează a se aplica dispozițiile art. 256 din Codul muncii, potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
În speță, sunt incidente aceste dispoziții astfel încât suma încasată cu titlu de despăgubiri reprezentând salarii și celelalte drepturi de care a beneficiat salariatul pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului de muncă – 22.03.2011 și data admiterii de către instanța de fond a acțiunii – octombrie 2011, reprezintă plată nedatorată, fostul salariat având obligația de a o restitui, întorcându-se executarea dispusa în baza titlului executoriu reprezentat de sentința instanței de fond. De altfel, pârâta a recunoscut caracterul necuvenit al acestei sume și a semnat în acest sens un angajament de plată către reclamantă (fila 16 dosar).
Însă, în baza aceleiași sentințe, salariatul a fost reintegrat și a prestat muncă, astfel că acesta are dreptul la contravaloarea muncii efectuate pe perioada cuprinsă între reintegrarea efectivă și admiterea recursului declarat de angajator, la baza remunerării stând însăși prestarea efectivă a muncii.
În speță, se solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani reprezentând salariul încasat tocmai pe această perioadă (noiembrie 2011- ianuarie 2011), respectiv 769 lei drepturi salariale nete primite pentru luna noiembrie 2011; 1.036 lei salariul net pentru luna decembrie 2011; 1.027 lei salariul net pentru luna ianuarie 2012, sume care nu au fost achitate ca urmare a executării unui titlu – sentința judecătorească de anulare a dispoziției de concediere, ci ca urmare a muncii prestate de salariat. În aceste condiții, în raport de dispozițiile art. 159 alin. 2 Codul muncii (pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani), aceste sume nu au un caracter necuvenit și au fost în mod legal încasate de pârâtă.
Pentru aceste considerente a fost respinsă cererea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D.G.A.S.P.C O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
În fapt, pârâta N. D. V. a fost angajată a D. O. la în funcția de asistent medical la Complex Servicii Persoane Adulte S. (CSPA S.), iar prin dispoziția nr.4102/22.03.2011. emisă de către Directorul general al D. O. a fost sancționată cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă și concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului conform an. 61 lit. a coroborate cu an. 62 alin. 1 din legea nr. 53 2003 Codul muncii.
Prin Sentința civilă nr.1715 pronunțată de Tribunalul O. din data de 20 octombrie 2011, în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea pârâtei N. D. V. si anume:
- s-a dispus anularea în parte a Dispoziției de concediere nr.4102:22.03.2011 în sensul că înlocuiește sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea diminuării salariului cu 10% pe o perioada de 1 lună;
- s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul ocupat anterior cu plata drepturilor salariale aferente conform art. 80 din Codul muncii.
Urmare Sentinței civile nr.1715/20 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul O., doamna N. D. V. a solicitat D. O. reîncadrarea și plata drepturilor salariale până la data reîncadrării în muncă. Directorul General al D. O. a emis în acest sens Dispoziția nr._/26.10.2011 de reintegrare și stabilire a drepturilor salariale și a fost plătită suma de 10.627 lei începând cu data de 22.03.2011 pârâtei N. D. V. reprezentând:
- sumă acordată aferentă perioadei 22.03._11 - 7937 lei reprezentând salariul net;
- sumă achitată pentru luna decembrie 2011 - 1036 lei sumă reprezentând salariul net;
- sumă achitată pentru luna ianuarie 2012 - 1027 lei sumă reprezentând salariul net.
Alte sume: sumă achitată ca accesorii ( dobânda, penalități de întârziere) -627 lei ca urmare a acordării drepturilor bănești conform Sentinței civile nr.1715 pronunțată de Tribunalul O., din data de 20 octombrie 2011, în dosarul nr._ și a depunerii declarațiilor rectificative.
D. O. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.1715/20.10.2011 pronunțată de Tribunalul O., iar prin decizia nr.2040 din data de 17.02.2012 pronunțată de către Curtea de Apel C. fost admis recursul, în sensul că s-a respins contestația pârâtei N. D. V..
Prin adresa D. O.. nr._/19.03.2012 pârâta N. D. V. a fost notificată să depună la casieria unității suma de 10.627 lei. reprezentând drepturi salariate necuvenite, încasate ca urmare a reîncadrării pe postul de asistent medical la CSPA S.. conform Sentinței civile nr. 1715 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ .
În data de 28.03.2012 pârâta N. D. V. s-a prezentat la sediul D. O. a semnat angajamentul de plată nr._/28.03.2012 prin care s-a angajat să plătească suma de 7.795 lei D. O. astfel 2001ei/ lună începând cu luna aprilie 2012 până în momentul achitării ei integrale.
Prin același angajament de plată pârtâta N. D. V. nu a vrut să plătească și sumele de:
- 769 lei drepturi salariate nete primite pentru luna noiembrie 2011,
- 1.036 lei drepturi salariate (salariul net) pentru luna decembrie 2011;
-1.027 drepturi salariale - (salariul net) pentru luna ianuarie 2012 considerând că aceste sume sunt necuvenite D. O. deoarece în aceste luni dumneaei a lucrat efectiv.
Potrivit Sentinței civile nr.1715 pronunțată de Tribunalul O., din data de 20 octombrie 2011, în dosarul nr._, a plătit integral pârâtei N. D. V. sumele considerate datorate chiar dacă aceasta nu a lucrat efectiv în această perioadă
Având în vedere cele menționate mai sus s-a solicitat admiterea apelului și obligarea pârâtei la plata integrală a sumei datorate în valoare de 2.832 lei.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466-482 NCPC.
Intimata a formulat întâmpinare înregistrată sub nr._/21.10.2015 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, iar apelanta a depus răspuns la întâmpinare ce a fost înregistrat sub nr._/30.10.2015.
Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Situația de fapt este necontestată în cauza de față. În urma unei sentințe prin care s-a dispus anularea deciziei de concediere, reclamanta D. O. a procedat în mod legal la reintegrarea în muncă a salariatei N. V. D., începând cu data de 01.11.2011. Aceasta înseamnă că salariata și-a reluat activitatea și a prestat muncă în favoarea angajatorului. Prin aceeași dispoziție nr._/26.10.2011, pe lângă dispoziția de reintegrare în muncă angajatorul a dispus și plata despăgubirilor constând în echivalentul drepturilor salariale până la data reintegrării în muncă.
Se constată astfel că dispoziția respectivă a vizat, pe de o parte, plata despăgubirilor la care angajatorul fusese obligat prin sentința de reintegrare în muncă, stabilite conform art. 80 din Codul muncii, iar, pe de altă parte, reintegrarea salariatei în muncă.
Suma solicitată prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar reprezintă salarii plătite în intervalul noiembrie 2011– ianuarie 2012, perioadă în care salariata a prestat muncă în favoarea angajatorului (aspect necontestat de angajator).
În această perioadă însă s-a derulat faza judecății recursului împotriva sentinței puse în executare, iar recursul a fost admis, cu consecința respingerii contestației formulate împotriva deciziei de concediere.
Controversa în cauza de față privește caracterul sumelor achitate contestatoarei pentru perioada în care aceasta a prestat muncă, după reintegrarea pe post și până la soluționarea recursului. Reclamanta susține că aceste sume au fost plătite necuvenit, deoarece decizia de concediere a rămas în ființă, considerându-se astfel îndreptățită la restituire, deoarece ar reprezenta, în opinia sa, drepturi necuvenite.
Pe de altă parte salariata susține că în intervalul noiembrie-ianuarie a prestat muncă, iar sumele primite i se cuveneau, deoarece reprezintă contraprestația muncii. Se pun astfel în discuție două texte legale:
Art. 256 alin. 1 din Codul muncii stabilește că „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”.
Art. 159 alin. 2 din Codul muncii prevede că „pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani”.
Curtea constată că instanța de fond a analizat corect cauza și a stabilit că sumele achitate salariatei au reprezentat contraprestația muncii efective, astfel că nu se poate reține că acestea ar fi fost plătite necuvenit, ca să poată fi pusă problema restituirii.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea constată că apelul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 480 din Codul de procedură civilă, urmează să îl respingă.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă prin avocat, Curtea constată că cererea vizează două aspecte: pe de o parte se solicită cheltuielile de judecată efectuate în faza apelului, iar pe de altă parte, se solicită cheltuielile de judecată efectuate cu ocazia judecății la prima instanță.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate în apel, sunt deplin incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
Cât privește cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță, aceasta este nefondată. Potrivit art. 452 din Codul de procedură civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor, asupra fondului cauzei”. În faza judecării în primă instanță, nu a fost respectate dispozițiile acestui text, astfel încât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată . Susținerea apărătorului pârâtei în sensul că nu a avut posibilitatea să depună dovada cheltuielilor, deoarece i-a fost respinsă cererea de amânare nu este fondată. În primul rând, se constată că instanța de fond a respins, motivat, cererea de amânare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 222 din Codul de procedură civilă, nefiind motive excepționale și neprevăzute care să fi împiedicat asigurarea substituirii. Această dispoziție a instanței nu a fost atacată pe calea apelului de către pârâtă. Mai mult, omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâtă prin întâmpinare nu poate fi rezolvată în cadrul apelului promovat de reclamantă.
În aceste condiții, având în vedere faptul că apărătorul nu a precizat valoarea onorariului distinct pentru apel și pentru fond, Curtea va determina o valoare egală pentru cele două faze procesuale, astfel încât urmează să oblige apelanta să achite suma de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul ca nefondat apelanta reclamantă D.G.A.S.P.C O. - CUI_, cu sediul în Slatina, ., jud. O. împotriva sentinței civile nr. 688 din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă N. D. V., cu domiciliul în Sârbii Măgura, ..
Obligă apelanta să achite suma de 750 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
4ex/03.12.2015
Jud. Fond: O. M. P. C.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 5722/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 877/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
