Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 6409/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6409/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 6409/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6409
Ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. L.
Judecător G. I.
Grefier M. V. A.
***************************
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantul F. I., cu domiciliul în C., ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2587 din 02.06.2015 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . SA, cu sediul în Tg J., . nr. 5, județul Gorj, și S. E. IȘALNIȚA, cu sediul în comuna Ișalnita, .. 101, județul D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant F. I., asistat de avocat M. V., intimatele pârâte . SA și S. E. IȘALNIȚA, reprezentate de consilier juridic S. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul este declarat și motivat în termenul legal, după care;
Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, în baza art. 392 Cod de procedură civilă, raportat la art. 216 Cod de procedură civilă și art. 482 Cod de procedură civilă, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat M. V. pentru apelantul reclamant F. I., a expus oral motivele de apel formulate în scris în raport de care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat,reținerea cauzei pentru rejudecare în vederea evocări fondului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic S. C. pentru intimatele pârâte . SA și S. E. IȘALNIȚA, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 2587 din 02.06.2015 a respins acțiunea formulată de reclamantul F. I., în contradictoriu cu pârâtele . SA și S. E. Ișalnița.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei . SA, în perioada dedusă judecății.
Prin actul adițional nr. 3/19.02.2013 la contractul individual de muncă la capitolul K, litera c), este prevăzut dreptul reclamantului de a primi o primă de vacanță conform contractului colectiv de muncă aplicabil.
Reclamantul a susținut prin acțiunea formulată că nu i-a fost achitată suma de 2000 lei, reprezentând diferența contravaloare primă de vacanță pentru anul 2014.
Acesta a arătat că a solicitat acordarea acestei prime de vacanță prin cererea nr.351 la data de 04.02.2014, uzând de prevederile art 139 din conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât societatea nu îi acordase integral acest drept.
În opinia acestuia, pârâta avea această obligație legală și contractuală conform dispozițiilor art 150 alin (4) Codul muncii și art 139 conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Ulterior, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a recunoscut că i-a fost achitată prima de vacanță integral, însă acest lucru s-a făcut cu întârziere, în luna iunie 2014, solicitând plata despăgubirilor daunelor cauzate prin executarea cu întârziere a acestei obligații.
Instanța a reținut că, potrivit documentelor depuse (fișa de evidență a retribuției pentru luna februarie 2014, borderou de plată a sumei de 1000 lei către bancă pe luna februarie 2014, ordin de plată transfer suma de 1000 lei la Reiffeisen Bank la CEC Bank, extras de cont Reiffeissen Bank, fișa de evidență a retribuției pentru luna iunie 2014, extras de cont CEC Bank privind virarea în contul reclamantului a sumei de 3272 lei) coroborate cu susținerile părților, plata primei de vacanță a fost făcută integral, în doua tranșe, respectiv la 10.02.2014 și la 14.07.2014.
Așa cum a rezultat din extrasul hotărârii nr. 5 din 23.01.2014 s-a acordat prima de vacanță în anul 2014 începând cu data de 01.07.2014, repartizează în mod egal pe 6 luni - iulie-decembrie 2014 - cu îndeplinirea cumulativă a două condiții: efectuarea a cel puțin 10 zile de concediu de odihnă și depunerea și înregistrarea cererii doar după efectuarea a cel puțin 10 zile de concediu.
Potrivit hotărârii nr. 1 din 01.03.2013, Comisia paritară administrație sindicate a stabilit că ,,prima de vacanță cuvenită salariaților va fi acordată la cererea acestora, după efectuarea a cel puțin 10 zile de concediu de odihnă, în cuantumul cuvenit pentru întreg concediul anual conform unei programări la plata stabilită de conducerea unității, până la data de 30 septembrie a anului."
Conform hotărârii comisiei paritare, unitatea putea acorda prima de vacanță până la data de 30 septembrie 2014.
Astfel, instanța a considerat că unitatea și-a îndeplinit obligația de plată integral până în data de 30.09.2015, astfel încât primul capăt de cerere este neîntemeiat, a fost respins, ca de altfel și cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata dobânzilor aferente, ce a fost respinsă în baza principiului accesorium sequitur principale.
Referitor la capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat plata sumei de 4000 lei reprezentând contravaloarea primei jubiliare pentru vechime neîntreruptă timp de 35 ani aferent anului 2013 și plata sumei de 2000 lei reprezentând cota de combustibil (1000 lei pentru perioada iunie-decembrie 2013 și 1000 lei pentru perioada ianuarie-iunie 2014), instanța a reținut că aceste drepturi bănești au fost prevăzute în contractul colectiv de muncă și în contractul individual de muncă, sub condiția prevederii acestor sume în fondul de performanță.
Unitatea pârâtă a recunoscut că reclamantul a împlinit vechimea neîntreruptă în sistemul energetic, însă a arătat că nu s-a îndeplinit condiția cumulativă ca în anul 2013 să se realizeze producția de energie electrică
Astfel, în art 219 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, se prevede că se constituie un fond de performanță economică care este inclus în cheltuielile totale cu munca vie.
Pentru anul 2013, acordarea către salariați a fondului de performanță se face în următoarele condiții:
a) realizarea unei producții de energie electrică de 9 TWh până la data de 01.08.2013 pentru care se vor acorda 50% din cota de combustibil ce se cuvine tuturor salariaților
c) realizarea unei producții de energie electrică de 17 TWh până la data de 30.11.2013 condiție pentru care se vor acorda diferența din cota de combustibil prevăzută în anexa nr. 12, pct. 13, prima jubiliară prevăzută în anexa nr. 11, pct. 6.
Se observă că, pentru plata celei de-a doua părti din cota de combustibil pentru anul 2013, ca de altfel și pentru plata primei jubiliare, contractul colectiv de muncă a impus îndeplinirea unei producții de 17TWh, pe care unitatea a arătat că nu a fost realizată.
Pentru anul 2014, același articol 219 din contractul colectiv de muncă precizează că acordarea către salariați a fondului de performanță se va stabili de comun acord prin act adițional la contractul colectiv de muncă. Însă acest act adițional nu a fost încheiat la nivelul anului 2014, astfel încât acordarea acestor drepturi bănești era nefondată în lipsa prevederilor.
De altfel, prin răspunsul la întâmpinare, și reclamantul a recunoscut faptul că nu s-a încheiat act adițional la conform contractul colectiv de muncă la nivel de unitate privind modul de acordare a fondului de performanță pentru anul 2014, însă a considerat că unitatea angajatoare era datoare să plătească drepturile bănești prevăzute în conform contractul colectiv de muncă, aferent anului 2013, întrucât pe acest an a fost realizată producția de a cărei îndeplinire era condiționată atribuirea fondului de performanță.
Susținerile reclamantului, potrivit cărora pentru anul 2013 a fost modificat nivelul producției realizate de la 17 TWh la 12 TWh, nu au fost probate, astfel încât instanța a apreciat că nu s-a realizat nivelul producției de energie impus prin clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru a fi acordată cea de-a doua tranșă din cota de combustibil aferentă anului 2013 și premiul jubiliar
Deși reclamantul a arătat că nu s-a încheiat un act adițional pentru anul 2014 care să stabilească modul de acordare a fondului de performantă, faptul că acest contract colectiv de muncă a fost încheiat pe o durata de 2 ani de la data înregistrării ei la ITM Gorj-19.02.2013, în opinia sa pct 1 din art 219 ar trebui să se aplice obligatoriu pe aceasta perioada de 2 ani, indiferent ca nu este încheiat acest act adițional.
Instanța nu poate retine aceste argumente, atâta timp cât art. 219 din contractul colectiv de muncă prevede expres doar condițiile și modul de acordare a fondului de performanață, în speță, prima jubiliară și cota de combustibil pentru anul 2013, iar referitor la anul 2014 menționează expres că posibilitatea de acordare se va stabili de comun acord prin act adițional la contractul colectiv de muncă.
Drepturile bănești corespunzătoare primei jubiliare și cotei de combustibil sunt înscrise în contractul individual de muncă al reclamantului, însă sunt condiționate de fondul de performantă stabilit de contractul colectiv de muncă.
Or, art 219 din contractul colectiv de muncă condiționa la rândul său aplicarea acestui fond de performanță pe anul 2014 de încheierea unui nou act adițional la contractul colectiv de muncă.
Întrucât acest act adițional nu a fost încheiat, s-a reținut că nu s-au îndeplinit nici condițiile suspensive de acordare a acestor drepturi, și, pe cale de consecință, aceste drepturi aferente anului 2014 nu sunt datorate.
Urmare a respingerii acțiunii principale, conform principiului accesorium sequitur principale, instanța a respins și cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzilor aferente sumelor cerute cu titlu de prima jubiliară și cota de combustibil, precum și cererea privind plata cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant.
În ceea ce privește cererea societății pârâte la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins-o, având în vedere că acesta nu a depus nici un înscris doveditor privind existența și întinderea cheltuielilor efectuate, potrivit art. 452 C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul F. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În acest sens a arătat în primul rând că, respingerea primului capăt de cerere privind acordarea dobânzii legale aferente primei de vacanță pentru 2014 este una netemeinică, întrucât cu începere de la 15 01.2014 a beneficiat, conform planificării la nivel de unitate, în întregime și dintr-o dată, în natură de cele 35 de zile de concediu cuvenite pentru anul 2014, astfel că nu se impunea ca aceasta să-i fie plătit în mod fracționat.
Cererea pentru acordarea primei de vacanță aferente anului 2014 beneficiază de prevederile art. 139 din contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de unitate, înregistrat la I.T.M Gorj sub nr. 175 din 19.02.2013, care dispune că atât indemnizația de concediu, cât și prima de vacanță, se plătesc cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu {art. 150 alin. 4 Codul muncii), adică la data de 10.01.2014.
Prevederile Hotărârii nr. 5/23.01.2014 a directoratului intimatei, se aplică de la data adoptării ei, neputând avea efect retroactiv, astfel că obligația legală și contractuală a acesteia (art. 150 alin. (4) Codul muncii, respectiv din prevederile art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la I.T.M Gorj sub nr. 175 din 19.02.2013), era de a-i plăti prima de vacanță cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu, 15.01.2014, adică la data de 10.01.2014.
Clauzele contractului colectiv de muncă evocate de instanța de fond trebuiau interpretate având în vedere prevederile art. 1.349 alin. (1) – (2) din cod civil român, în vigoare la data nașterii drepturilor. Astfel, a rezultat fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului.
De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat „plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii”, ci „prima de vacanță se acordă salariaților”, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli și obligativitatea sa fără îndeplinirea vreunei condiții de performanță.
Prima de vacanță trebuia, legal să i se acorde o singură dată, chiar și în situația în care zilele de concediu ar fi fost efectuate separat cum greșit a reținut instanța de fond prin decizia apelată.
Angajatorul a procedat în mod abuziv, contrar dreptul Uniunii Europene și a Legii nr. 53/2003 - republicată și în vigoare, fără a ține cont că dreptul la concediul anual plătit nu este condiționat de existența unei perioade minime de activitate efectivă (Hotărârea din 20 ianuarie 2009 în cauzele conexate C-350/06 și C-520/06, Gerhard Schultz-Hoff c/ Deutsche Rentenversicherung Bund (C-350/06) și Stringerși alții c/ Her Majestys Revenue and Customs (C-520/06), astfel că prima de vacanță urmează același regim conform și principiului aqcesorium sequiturprincipale.
Instanța de fond a achiesat la apărările intimatei de a condiționa în mod nelegal plata primei de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului, de realizarea fondului de performanță etc. și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget, fapt care este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
Prin cel de al doilea motiv de apel a invocat, respingerea greșită a capătului nr. 2 de cerere privind plata primei jubiliare pentru vechime neîntreruptă timp de 35 ani, astfel că hotărârea este de asemenea netemeinică întrucât, reclamantul a solicitat acordarea acestui drept contractual raportându-se la vechimea sa neîntreruptă în muncă de peste 35 de ani în cadrul aceluiași angajator, în speță în sistemul energetic.
A îndeplinit întru-totul condițiile necesare acestui beneficiu salarial (are vechimea necesară; a primit spor de fidelitate; s-a îndeplinit fondul de performanță economică pe unitate pentru anul 2013).
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei jubiliare pentru anul 2013 s-a făcut din culpa unității angajatoare, contrar dispozițiilor art. 272 Codul muncii, iar instanța de fond a reținut prin decizia apelată că apelantul nu a făcut dovada faptului că pentru anul 2013 a fost modificat nivelul producției realizate (fondul de performanță pe unitate) de la 17 TWh la 12 TWh și că acest plan a fost îndeplinit.
Prin cel de al treilea motiv de apel și ultimul, apelantul a invocat respingerea capătului nr. 3 de cerere privind plata cotei de combustibil pentru perioada iunie - decembrie 2013, respectiv pentru perioada ianuarie - iunie 2014, așa încât soluția este netemeinică întrucât, chiar dacă pentru anul 2014 nu s-a încheiat un act adițional la contractul colectiv de muncă, nu se justifică neacordarea cotei de combustibil pentru anul 2013, atâta timp cât s-a îndeplinit fondul de performanță economică pe unitate pentru anul 2013, iar unitatea angajatoare s-a prevalat de propria-i culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin acest contract, urmare a necuprinderii în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării cotei de combustibil pentru anul 2013.
Conform art. 8, art. 23, art. 24 pct. 6, art. 34, art. 219 și art. 224 din contractul colectiv de muncă nr. 175 din 19.02.2013 înțelegerea asumată de părțile semnatare s-a făcut pentru o perioadă de 2 ani de la data înregistrării ei la I.T.M - Gorj: 19.02._15, ceea ce implică și acordarea cotei de combustibil în această perioada, iar pentru anul 2014 se impunea a se face prin raportare la fondul de performanță negociat pentru 2013, în lipsa unui nou acord asumat de părți.
A solicitat admiterea apelului, cu consecința firească a admiterii acțiunii introductive, astfel cum a fost formulată și ulterior precizată ca fiind fondată și temeinică, cu obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, efectuate atât în fond și cât și în apel.
În drept, a invocat dispozițiile art. 461, art. 466 alin. (1), art. 468 alin (1) – (2), alin. (5), art. 471 alin. (1), art. 476, art. 479 -481 C.pr.civ., art. 41 alin. (5) din Constituția României, art. 1.349 alin. (1) – (2), art. 1.350, art. 1.381 - 1.382, art. 1.385 și art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 - republicată(Cod civil român), art. 8, art. 37 - 38, art. 144 alin. (1), art. 150, art. 160, art. 166 alin. (4), art. 170, art. 253, art. 266 - 270 și art. 272 - 273 din Legea nr. 53/2003 - republicată (Codul muncii, art. 133, art. 144 alin. (1), art. 148, art. 154 și art. 208 - 211 din Legea nr. 62/2011 -republicată (Legea dialogului social).
Prin întâmpinare, intimata . SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând că cu privire la acordarea primei de vacanță apelantul a renunțat la acest capăt de cerere și că în realitate a solicitat acordarea acesteia și a primei jubiliare de la 13.02.2014, după efectuarea unei părți din concediul de odihnă.
Apelantul nu a solicitat plata indemnizației de concediu înainte de plecarea sa în concediu, ci după ce a efectuat mai mult de jumătate din durata acestuia, așa că nu a fost prejudiciat și nu s-a depășit termenul de 30.09.2014, astfel că nu pot fi acordate dobânzi pentru neplata primei de vacanță.
În ceea ce privește prima jubiliară a arătat că plata acesteia este condiționată de realizarea fondului de performanță pentru anii 2013-2014, respectiv de realizarea unei anumite producții de energie electrică, iar în concret nu a fost realizată condiția realizării producției de 17 Twh până la 30.11.2013, iar acordarea cotei de combustibil pentru iunie-decembrie 2013 este condiționată tot de realizarea aceleiași producții.
Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, arătând că este îndreptățit la dobânzile legale, prima jubiliară și cota de combustibil pentru motivele expuse prin cererea de apel și reluate pe scurt prin acest răspuns formulat.
Apelul este nefondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1) teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelantului din motivul de apel privind aplicarea greșită a dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, respectiv art 150 alin (4) Codul muncii și art 139 conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și a aprecierii greșite a situației de fapt, de către prima instanță, în condițiile în care hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, așa cum prevede art.425 C.pr.civ.
În acest sens, instanța a reținut corect că în privința diferenței pentru prima de vacanță pentru anul 2014, conform hotărârii comisiei paritare, unitatea putea acorda prima de vacanță până la data de 30 septembrie 2014, astfel, că unitatea și-a îndeplinit obligația de plată integral până în data de 30.09.2015, situație în care a fost respinsă și cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata dobânzilor aferente.
Apelantul și-a întemeiat solicitarea privind aceste drepturi pe dispozițiile art. 139 din contractul colectiv de muncă (CCM) la nivel de unitate, înregistrat la I.T.M Gorj sub nr. 175 din 19.02.2013, care dispune că atât indemnizația de concediu, cât și prima de vacanță, se plătesc cu cel puțin 5 zile lucrătoare înaintea plecării în concediu {art. 150 alin. 4 Codul muncii), adică la data de 10.01.2014, dar instanța a avut în vedere împrejurarea că diferența contravaloare primă de vacanță de achitat de 2000 lei, a fost achitată până în luna iunie 2014, aspect confirmat de apelant prin răspunsul la întâmpinarea de la fond (fila 79 dosar fond).
Din materialul probator administrat în cauză, a rezultat că apelantul nu a solicitat prima de vacanță anterior plecării sale în concediu de odihnă, așa cum prevăd dispozițiile legale și convenționale invocate de acesta (art 150 alin (4) Codul muncii și art 139 conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate), făcând acest lucru abia la data de 13.02.2014 (fila 38 dosar fond), după ce efectuase o parte din concediul de odihnă.
Prin urmare, acesta nu poate invoca propria culpă și pe de altă parte în raport de data plății diferenței contravaloarii primei de vacanță de 2000 lei, care a fost achitată până în luna iunie 2014, nu se putea reține o culpă a angajatorului, plata nefiind efectuată cu întârziere, așa cum corect a apreciat prima instanță, astfel că nu puteau fi acordate dobânzile legale solicitate.
În aceste condiții, nu se poate reține nici incidența în cauza de față a Hotărârii din 20 ianuarie 2009 în cauzele conexate C-350/06 și C-520/06, Gerhard Schultz-Hoff c/ Deutsche Rentenversicherung Bund (C-350/06) și Stringerși alții c/ Her Majestys Revenue and Customs (C-520/06), pe care a invocat-o apelantul în primul său motiv de apel în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, având în vedere faptul că în cauză s-a solicitat plata dobânzilor legale, prima de vacanță fiind plătită în integralitatea sa de către intimată, aspect confirmat chiar de apelant.
Nu sunt întemeiate nici criticile apelantului din cel de al doilea motiv de apel, în condițiile în care intimata a făcut dovada că în anul 2013 nu s-a realizat producția de energie electrică, chiar dacă apelantul a îndeplinit condiția vechimii neîntrerupte în sistemul energetic de 35 de ani, astfel că în mod corect a fost respinsă cererea acestuia.
De asemenea, instanța a apreciat judicios în raport de probele administrate în cauză că, nu a fost modificat nivelul producției realizate (fondul de performanță pe unitate) de la 17 TWh la 12 TWh, iar concluzia care s-a impus a fost cea a neîndeplinirii uneia dintre condițiile care permiteau acordarea primei jubiliare.
Nu pot fi primite nici criticile invocate prin cel de al treilea motiv de apel, cu privire la cota de combustibil, pentru același raționament folosit corect de către instanță, având în vedere că pentru anul 2013 acordarea acestei cote a fost condiționată de realizarea producției de 17Twh și pentru că acest indicator nu a fost realizat, nu se putea acorda nici dreptul solicitat, iar pentru anul 2014 nu fost încheiat un act adițional pentru a fi acordate aceleași drepturi, prin acordul părților, în temeiul art.219 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Art.41 alin.(5) din Constituția României republicată prevede că „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”, dar în litigiul de față nu se poate reține că aceste drepturi nu au fost respectate pentru faptul că la nivelul anului 2014 nu fost încheiat un act adițional de către sindicate și patronat.
Art.1349 Cod civil reglementează răspunderea civilă delictuală, iar art.1350 Cod civil răspunderea contractuală, dar instanța de fond nu a fost învestită în aceste limite, după cum nu sunt aplicabile nici dispozițiile art.1381-1382 Cod civil, care reglementează „obiectul reparației” și pe cel al „răspunderii solidare”în cazul “reparării prejudiciului în cazul răspunderii delictuale”, sau art.1385 Cod civil care reglementează “întinderea reparației “ și art.1535 “daunele moratorii în cazul obligațiilor bănești “.
Nici celelalte critici nu sunt întemeiate, astfel că în temeiul art. 480 alin.(1) C. pr. civ., apelul se privește ca nefondat și va fi respins, păstrându-se sentința instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul F. I., cu domiciliul în C., ., ., ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 2587 din 02.06.2015 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte . SA, cu sediul în Tg J., . nr. 5, județul Gorj, și S. E. IȘALNIȚA, cu sediul în comuna Ișalnita, .. 101, județul D..
Decizie definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Președinte, M. L. | Judecător, G. I. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud. M.L.
Jud.fond M.I.
Tehnored. A.G./2ex.
Data 21.12.2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 6441/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 5722/2015.... → |
|---|
