Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 6441/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6441/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-12-2015 în dosarul nr. 6441/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6441
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamantul C. M. A., domiciliat în C., .. P4, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2339/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în C., . Lemn), nr. 85, jud. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat C. M., pentru apelantul reclamant C. M. A., lipsind intimata pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, după care;
Avocat C. M., pentru apelantul reclamant C. M. A., a depus la dosar fișa analitică la data de 30.11.2015, solicitând încuviințarea probei cu acest înscris.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisul depus la dosar, apreciind că este concludentă și utilă în soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat C. M., pentru apelantul reclamant C. M. A., a susținut oral motivele de apel formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile pronunțată de instanța de fond, în sensul admiterii și a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata obligațiilor fiscale prevăzute în contractul individual de muncă – impozit pe venit, CAS, asigurări de sănătate, asigurări sociale, etc, obligarea la plata restanțelor salariale actualizate cu rata inflației sau cu cea a dobânzii legale, precum și acordarea de daune cominatorii în cuantumul solicitat până la plata efectivă a tuturor drepturilor bănești cuvenite; cu cheltuieli de judecată.
Interpelat de instanță cu privire la admisibilitatea cererii de acordare a daunelor cominatorii, apărătorul apelantului reclamant a precizat că lasă la aprecierea instanței, arătând că apelantul reclamant insistă în această cerere.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, contestatorul C. M. A. a chemat în judecată intimata . solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunță să dispună anularea deciziei de concediere nr. 135/2014, plata drepturilor salariale în cuantum de 1170 lei/lună pentru ultimele 5 luni, respectiv martie – iunie 2014 actualizate cu rata inflației până la plata lor efectivă, achitarea tuturor obligațiilor fiscale prevăzute în contractul individual de muncă, impozit pe venit, CAS, asigurări de sănătate, casa de pensii, șomaj, etc, daune cominatorii în cuantum de 25.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2339/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de contestatorul C. M. A., în contradictoriu cu intimata ..
A fost anulat actul adițional nr. 76/18.03.2014 încheiat de intimată, precum și decizia de concediere nr. 135/27.06.2014 emisă de intimată .
A fost obligată intimata la plata diferențelor salariale dintre salariul cuvenit și cel încasat aferent perioadei 18.03._14 .
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
A fost obligată intimata la 1500 lei cheltuieli de judecată către contestator.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul intimatei începând cu data de 01.02.2009 în funcția de reprezentant comercial, după cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 4307 și până la data de 01.07.2014, când i s-a desfăcut contractul individual de muncă prin decizia nr. 135/2014,contestată în prezenta cauză.
Din decizia contestată s-a reținut că încetarea contractului individual de muncă a avut loc în baza art 65 alin 1 C.muncii ,când datorită dificultăților financiare intimata își restrânge activitatea și ca urmare, postul de economist se desființează.
S-a mai menționat în decizia contestată că la data încetării contractului individual de muncă, contestatorul a avut funcția de economist.
Obiectul prezentei cauze l-a constituit atât contestarea acestei decizii, cât și anularea actului adițional la contractul individual de muncă întocmit la data de 18.03.2014 .
Ca motiv de anulare a actului adițional la contractul individual de muncă întocmit la data de 18.03.2014 sub nr. 76,contestatorul a invocat nesemnarea lui de către acesta, precum și faptul că i-a fost adus la cunoștință târziu de către intimată.
Potrivit art. 41 C.muncii " Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:a)durata contractului;b)locul muncii;c) felul muncii;d) condițiile de muncă,e) salariul;f) timpul de muncă și timpul de odihnă".
Având în vedere apărările pârâtei, instanța va analiza dacă sunt îndeplinite condițiile legale privind modificarea unilaterală a contractului de muncă, prevăzută ca excepție în alin 2 al art 41 din Codul Muncii.
Astfel, s-a constatat că legiuitorul a prevăzut în art. 48 condițiile în care se poate modifica unilateral contractul individual de muncă și care elemente esențiale dintre cele enumerate la art. 41 alin 3 din același act normativ, se pot modifica . De observat că art 48 menționează doar două elemente ale contractului individual de muncă ce se pot modifica în situații de forță majoră și doar temporar, fără acordul salariatului și anume: felul și locul muncii. Or, în speța de față nu suntem în ipoteza forței majore și nici nu a intervenit o eventuală sancționare a angajatului.
Prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 76/18.03.2014 se constată că intimata a luat unilateral măsura modificării elementelor esențiale ale contractului individual de muncă, respectiv felul muncii și salariu, fără consimțământul salariatului, conform art. 41 alin 1 C. muncii .
Prin urmare, acest act adițional este lovit de nulitate absolută pentru lipsa consimțământului salariatului,motiv pentru care instanța va dispune anularea lui.
D. fiind că prin decizia de concediere s-a prevăzut încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, ca urmare a desființării postului de economist pe care contestatorul îl deținea la momentul concedierii și ținând seama că prin actul adițional nr. 76/18.03.2014 contestatorul a fost trecut, fără consimțământ, pe acest post, instanța va constata că și decizia de concediere este nelegală, întrucât dat fiind soluția de anularea a actului adițional 76/2014,contestatorul nu trebuia să dețină la momentul concedierii funcția ce a fost desființată,respectiv cea de economist.
Mai mult, decizia contestată nu cuprinde și unul dintre motivele obligatorii prevăzute de art 76 ,respectiv durata preavizului .
Față de cele expuse mai sus, instanța,în baza art 78 coroborat cu art 80 și art 41 alin 1 C.muncii, tribunalul a admis în parte acțiunea precizată, a anulat actul adițional nr. 76/18.03.2014 încheiat de intimată, precum și decizia de concediere nr. 135/27.06.2014 emisă de intimată .
Întrucât contestatorul nu a solicitat și repunerea părților în situația anterioară sub aspectul reintegrării pe funcția deținută anterior concedierii ,,iar în completarea la întâmpinare (f. 47-49 ) a arătat că a primit anumite sume de bani, instanța a obligat intimata doar la plata diferențelor salariale dintre salariul cuvenit avut anterior întocmirii actului adițional nr.76/18.03.2014 și cel încasat aferent perioadei solicitate,respectiv 18.03._14 .
D. fiind că reclamantul nu a dovedit culpa intimatei în ceea ce privește achitarea tuturor obligațiilor fiscale prevăzute în contractul individual de muncă, impozit pe venit, CAS, asigurări de sănătate, casa de pensii, șomaj și nici cu privire la plata drepturilor bănești aferente perioadei solicitate, instanța a respins celelalte capete de cerere având ca obiect achitarea obligațiilor fiscale prevăzute în contractul individual de muncă, precum și daunele cominatorii solicitate, ca neîntemeiate..
În baza art 453 și urm, a obligat intimata la 1500 lei cheltuieli de judecată către contestator reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul C. M. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a susținut că prima instanță a respins neîntemeiat cererile accesorii, motivând greșit, în ceea ce privește solicitarea de achitare a tuturor obligațiilor fiscale prevăzute in contract, aferente drepturilor salariale, că nu s-a făcut dovada culpei pârâtei în neîndeplinirea acestei obligații.
Consideră apelantul reclamant că această probă a fost făcut prin însuși faptul ca intimata a recunoscut neplata drepturilor bănești, astfel că nu mai era necesara o dovada in plus a culpei intimatei, de vreme ce aceste obligații decurg din contract si tot timpul au fost suportate de către angajator.
În același timp, apelantul a arătat că trebuie avut în vedere că sarcina probei in ceea ce privește plata drepturilor bănești și a obligațiilor aferente revine angajatorului care trebuia să dovedească achitarea drepturilor salariate si a obligațiilor aferente prin depunerea statelor de plata semnate de reclamant, ceea ce nu s-a întâmplat.
D. urmare, a susținut că, prin respingerea acestui capăt de cerere, i s-ar crea o situație împovărătoare, în sensul ca angajatorul va plati drepturile salariate restante, reclamantul urmând sa suporte plata obligațiilor fiscale, desi angajatorul este cel care are obligația sa le achite, condiții în care va fi pus in situația de a-și pierde drepturile bănești cuvenite si de a suporta plata unor obligații care nu îi revin.
De asemenea, a susținut că prima instanță, deși a obligat intimata la plata diferentelor salariale dintre salariul cuvenit si cel încasat, reținând că i-a fost modificat unilateral contractul de munca si i-au fost efectuate plați sporadice de valori mici, nu a obligat-o pe intimata si la plata acestor drepturi actualizate cu indicele de inflație sau a dobânzii legale.
Totodată, consideră că, în mod greșit, a fost respinsă cererea sa de obligare a intimatei la plata unor penalități pe zi/ întârziere până la efectuarea plății efective a drepturilor bănești restante, în condițiile în care intimata nu a dat dovadă de bunăvoință, neefectuând aceasta plata fie in timpul procesului, fie după pronunțarea sentinței apelate. A susținut apelantul că se impunea aplicarea unei sancțiuni si anume acordarea daunelor cominatorii in cuantumul solicitat, pentru a împiedica astfel un abuz din partea paratei in ceea ce privește plata cu întârziere a acestor drepturi,
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 480 Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă .. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Curtea, examinând sentinta atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute la art.477-478 NCPC, apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În mod gresit, a respins prima instantă capătul de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea obligatiilor fiscale aferente drepturilor salariale, pe considerentul că nu s-a făcut dovada culpei pârâtei în neîndeplinirea acesteia.
Argumentându-si astfel solutia adoptată, Tribunalul nu a avut în vedere faptul că achitarea obligatiilor fiscale a fost stabilită în sarcina angajatorului prin lege, astfel că neîndeplinirea unei obligatii prevăzute de lege sau decurgând din contract la termenele stabilite atrage răspunderea civilă, dacă nu se face dovada unei cauze exoneratorare de răspundere, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.
În acest sens, art.40 alin.2 lit.f C.Muncii prevede că angajatorul are, printre altele, obligația “să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii”.
În spetă, obligațiile fiscale datorate de reclamant sunt, potrivit legii, în sarcina societății pârâte angajatoare.
Astfel, potrivit art.32 din Legea nr.263/2010, „ Calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorată de către asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. I și II, respectiv de către angajatorii acestora se fac lunar de către angajatori.”
De asemenea, art.267 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății dispune că: „ Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au obligația să calculeze și să vireze la fond contribuția stabilită de lege datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă.”
În ceea ce privește contribuția datorată la fondul de șomaj, art.26 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă dispune că „ Angajatorii au obligația de a calcula lunar și de a plăti, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, o contribuție la bugetul asigurărilor pentru șomaj, a cărei cotă prevăzută de lege se aplică asupra bazei de calcul al contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj, stabilită potrivit legii, în situația persoanelor asigurate obligatoriu, prin efectul legii, prevăzute la art. 19.”
Referitor la impozitul pe salariu datorat de cei angajați în baza unui contract de muncă, Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prevede la art.57 alin.1 și 2 că impozitul datorat pentru veniturile din salarii se calculează și se reține la sursă de către plătitorii de venituri de la locul unde se află funcția de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul.
Dispoziții similare, în sensul obligației angajatorilor de a efectua reținerile necesare către bugetul de stat există și în Legea nr.200/2006 ( contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale), precum a și în alte acte normative ce reglementează modul de calcul a obligațiilor bugetare.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor legale enunțate, reținerea și virarea obligatiilor fiscale datorate de către angajat bugetului de stat pentru veniturile de muncă se realizează de către angajator.
Or, în conditiile în care pârâta, căreia îi revenea sarcina probei în conformitate cu art.272 C.Muncii, nu a făcut dovada achitării acestor obligatii fiscale, iar prima instanță a constatat că aceasta datorează reclamantului diferențe de drepturi salariale pe perioada 18._-30.06.2014, este întemeiată cererea prin care reclamantul salariat solicită achitarea de către societatea pârâtă angajatoare a obligatiilor fiscale prevăzute de lege, culpa pârâtei constând tocmai în nevirarea acestor contributii datorate bugetului la termenele stabilite.
Pentru aceleasi motive, Curtea apreciază ca întemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la actualizarea cu rata inflației a diferentelor de drepturi salariale constatate ca datorate la prima instantă. De vreme ce s-a retinut, prin hotărârea apelată, că pârâta nu si-a îndeplinit obligatia de a achita reclamantului drepturile salariale la nivelul cuvenit stabilit anterior încheierii actului aditional nr.76/18.03.2014, acesta este îndreptătit, potrivit art.166 alin.4 C.Muncii rap. la art.1531 alin1 si 2 teza I și art.1535 alin.1 NCC, la acordarea daunelor compensatorii sub forma actualizării diferentelor salariale, de la data la care obligatia de plată era scadentă lunar până la data plătii efective a acestora, actualizarea fiind menită a acoperi păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
În ceea ce priveste plata dobânzii legale la sumele mentionate, Curtea constată că aceasta nu a fost solicitată prin cererea introductivă sau printr-o cerere modificatoare formulată în conditiile art.204 NCPC la prima instantă, astfel încât nu poate fi primită solicitarea de plată a dobânzii direct în apel, în raport de disp. art.478 alin.1 și 3 NCPC.
Referitor la critica din apel vizând respingerea cererii de obligare a pârâtei la daune cominatorii, Curtea retine că solutia adoptată de prima instantă cu privire la acest petit este una corectă, desi are în vedere alte considerente decât cele expuse de Tribunal, considerente legate de inadmisibilitatea formulării unei astfel de cereri.
Sub acest aspect, se constată că institutia daunelor cominatorii, ca instrument creat de practica judiciară pentru constrângerea debitorului la îndeplinirea unei obligatii de a face sau de a nu face, nu-și mai găsește aplicarea ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, care la art.907 prevede expres că “ Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii.”
D. urmare, Curtea apreciază că acest capăt de cerere era inadmisibil, impunându-se mentinerea solutiei de respingere adoptată la prima instantă.
Având în vedere considerentele expuse anterior, se retine că apelul este fondat, astfel încât va fi admis ca atare si, în temeiul art.480 alin.1-3 NCPC, se va schimba în parte sentinta atacată, în sensul că va fi obligată pârâta . și la plata obligațiilor fiscale prevăzute de lege, precum și la actualizarea cu rata inflației a diferențelor salariale de la data scadenței până la data plății efective.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În temeiul art.453 NCPC, va fi obligată intimata pârâtă . la plata către apelantul reclamant C. M. A. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantul C. M. A., domiciliat în C., .. P4, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 2339/21.05.2015, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă .., cu sediul în C., . Lemn), nr. 85, jud. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că obligă intimata pârâtă . și la plata obligațiilor fiscale prevăzute de lege și la actualizarea cu rata inflației a diferențelor salariale, până la data plății efective.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimata pârâtă . la plata către apelantul reclamant C. M. A. a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Decembrie 2015.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/19.12.2015
Jud. fond E. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
