Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2601/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2601/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 985/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2601/2015
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul reclamant C. E. – Slatina, ..2, ., ., împotriva sentinței civile nr.1657/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . - SUCURSALA MUNTENIA, cu sediul în Rîmnicu V., ., jud. V., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. G. pentru intimata pârâtă . - SUCURSALA MUNTENIA, lipsind apelantul reclamant C. E..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat următoarele: apelul a fost declarat și motivat în termen legal, iar la dosarul cauzei prin serviciul registratură la data de 26 mai 2015, apelantul reclamant C. E. a depus cerere scrisă prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător,după care,
Avocat P. G. pentru intimata pârâtă . opune la cererea de amânare formulată de apelantul reclamant.
Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de apelantul reclamant, întrucât acesta avea timp suficient pentru ași angaja apărător, având în vedere că apelul a fost declarat la data de 05.01.2015, iar citația a fost primită la data de 03.04.2015.
Instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra apelului de față:
Avocat P. G. pentru intimata pârâtă . - SUCURSALA MUNTENIA, a arătat că în speță, întrucât judecătorul nu a fost înlocuit după ce s-a dat cuvântul în fond părților, nefiind incidente dispozițiile art.214 alin.3 din Codul de procedură civilă, care arată că dacă înlocuirea prevăzută la alin.2, a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol. Judecătorul care a pronunțat soluția pe lângă faptul că a administrat și analizat probatoriul avea cunoștință despre situația reală a cazului.
A învederat instanței că apelantul așa cum s-a constatat și în raportul de expertiză contabilă judiciară, a beneficiat de ore libere în perioada imediat lucrătoare, fiind pontat prezent. Nu a existat nicio rechemare a apelantului din concediu, așa cum prevăd dispozițiile art.82 alin.4 din C.C.M. 2012 – 2013, care arată că angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă în caz de forță majoră sau interese urgente, care impun prezența salariatului la locul de muncă.
Avocat P. G., față de motivele invocate prin întâmpinare a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul O.. A solicitat cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Tribunalul O. prin sentința civilă nr.1657 de la 24.11.2014 a respins acțiunea formulată de reclamant C. E., domiciliat în localitatea Slatina, .. 2, ., ., CNP_, în contradictoriu cu pârâta . - Sucursala Muntenia, cu sediul de corespondență în localitatea Rm. V., ., județul V..
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul C. E. a chemat in judecata pe pârâtă pentru: plata sporurilor pentru orele suplimentare prestate peste programul normal de lucru, pe perioada decembrie 2010 - decembrie 2013; plata orelor de munca prestate in perioada concediilor de odihna legale, pentru anii 2010,2011.2012; plata orelor lucrate, din perioada 01.03._11; plata zilelor lucrate in sâmbetele, duminicile si sărbătorile legale; plata diferențelor salariale dintre salariul de 75%, efectiv primit in anul 2012 si cel pe care trebuia sa-1 primească, in proporție de 100%.
Reclamantul a fost încadrat pe o perioada nedeterminata, forma de salarizare a fost în regie, în meseria de conducător auto la Sucursala "O. Inferior" din Slatina din cadrul .. București., începând cu data de 23.07.1997 potrivit contractului individual de munca nr._/24.07.1997 si pana la data de 03.03.2014, când potrivit deciziei nr. 40/03.03.2014 emisa de societatea noastră, i-a fost încetat contractul individual de munca in baza art. 65 alin. (1) coroborat cu art. 68 din Legea nr. 53/2003 (republicata) din Codul Muncii.
Legat de plata sporurilor pentru ore suplimentare prestate peste programul normal de lucru, pe perioada 20.03 2011 - decembrie 2013, așa cum s-a constatat prin probele administrate la dosar, în special prin raportul de expertiza contabila judiciara, orele lucrate peste programul de lucru au fost compensate cu ore libere în perioadele ulterioare, iar reclamantul a fost pontat prezent.
Este adevărat că din unele foi de parcurs, rezulta ca reclamantul ar fi lucrat in anumite zile, dar pe de o parte aceste foi de parcurs nu sunt documente justificative pe baza cărora sa se stabilească drepturi salariale, iar respectivele foi de parcurs nu sunt confirmate cursele de către furnizori, sau beneficiar, iar pe de alta parte reclamantul a beneficiat de ore libere in perioada imediat lucrătoare, fiind pontat prezent.
Potrivit art. 73 din CCM al S.C. Hidroconstrucția S.A. pentru perioada 2010 - 2013, se prevede ca "părțile convin a nu se considera ore suplimentare, indiferent de perioada anului când se prestează acest regim având in vedere specificul lucrărilor de construcții - montaj, rezultatul lunar al lucrului in regim industrial sau al lucrului in regim de 12/24 care depășește media de 170 ore/luna, deoarece plata normala si integral a orelor rotunjește veniturile din lunile când rezultatul este sub 170 ore/luna, făcând ca media anuala sa fie constanta".
De asemenea, potrivit art. 74 din același CCM aplicabil la nivel de unitate, se arata ca: "In situații speciale: calamități, salvarea sănătății si a vieții unor persoane, pericolul degradării unor produse sau lucrări, prevenirea si înlăturarea avariilor, orele prestate peste programul de lucru, sunt considerate timp de lucru. Aceste ore se pot cumula la solicitarea salariatului si se compensează cu timp liber corespunzător, iar in situația în care angajatorul nu poate asigura salariatului timp liber corespunzător, ele vor fi plătite astfel: cu un spor de 75% pentru ore de zi (in săptămâna); cu un spor de 100% pentru ore de zi (sâmbăta, duminica si sărbătorile legale si pentru ore de noapte".
Mai mult decât atât, reclamantul nu a făcut dovada ca a existat o solicitare in scris emisa de angajator in acest sens la care el si-a dat acordul, așa cum prevăd dispozițiile art. 72 alin. (1) din CCM.
S-a reținut și că prin răspunsul dat de reclamant la întrebarea nr. 13 din interogatoriul ce i-a fost luat răspunde: "Corespunde adevărului ca .. - Sucursala O. Inferior nu v-a rechemat la munca in concediul de odihna, după programul normal de lucru, în concediul fără salariu sau sâmbăta, duminica si sărbătorile legale? – s-a răspuns - eram chemat de doamna B. G. in interesul personal al acesteia - fapt pentru care nu se poate imputa nimic societății pârâte.
Legat de plata orelor de munca prestate în perioada concediilor de odihnă legale, pentru perioada 20.03.2011 - 2012, se reține ca reclamantul nu a fost "forțat" să muncească, așa cum susține prin acțiune, neexistând nici o dovadă în acest sens, și nu exista nici o rechemare a acestui salariat din concediu, așa cum prevăd dispozițiile art. 82 alin. (4) din C.C.M. 2010-2013, care arata ca: "Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihna in caz de forța majora sau pentru interese urgente, care impun prezenta salariatului la locul de munca. In acest caz, angajatorul are obligația de a suporta cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare in vederea revenirii la locul de munca precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihna".
În lipsa unei rechemări din concediu, pentru respectivele ore de munca, așa cum s-a reținut și prin raportul de expertiză contabilă judiciară, reclamantului i s-au acordat ore libere în perioadele următoare și a fost pontat.
Reclamantul a beneficiat atât de indemnizația de concediu de odihnă, dar și de prima de concediu.
Legat de plata zilelor lucrate în sâmbetele, duminicile si sărbătorile legale, nu exista nici o solicitare din partea societății pentru ca reclamantul sa efectueze munca în zilele de sâmbăta, duminica sau sărbătorile legale, iar reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens.
Și prin raportul de expertiza contabila judiciara se reține că pentru perioada invocata de reclamant, societatea pârâtă nu a înregistrat evenimente pentru a fi necesara efectuarea de ore suplimentare, iar pentru orele lucrate în zilele de sâmbăta, duminica și sărbătorile legale, reclamantului i s-au acordat ore libere in perioadele imediat următoare și a fost pontat.
Cu privire la plata diferențelor salariale dintre salariul de 75%, efectiv primit in anul 2012 si cel pe care trebuia sa-l primească, în proporție de 100%, s-a reținut ca salariul pe anul 2012 i-a fost acordat reclamantului, cât si altor salariați în funcție de mai mulți factori (situația economico - financiara a sucursalei, de perioada friguroasa, restrângerea activității) fiind aplicabile dispozițiile art. 69 din CCM al S.C. Hidroconstrucția S.A. pentru perioada 2010-2013 care prevede ca "Pentru perioada de întrerupere a lucrului din cauza condițiilor climaterice nefavorabile, acolo unde nu pot fi luate masuri de continuare a activității pe timpul iernii se vor aplica prevederile art. 13 al Legii nr. 215/1997 privind Societățile Comerciale din ramura C+M care au aderat si au cotizat In C S C”.
Pentru aceste considerente a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 49 de la 02.02.2015, Tribunalul O. a admis cererea formulată de pârâta . - Sucursala Muntenia, cu sediul în localitatea Rm. V., ., județul V., CUI_, J38/116/28.02.2014, în contradictoriu cu reclamantul C. E., CNP_, domiciliat în localitatea Slatina, .. 2, ., ., județul O..
S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1657/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în sensul că a fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 2.300 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin sentința civilă nr.1657/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. E., în contradictoriu cu pârâta . - Sucursala Muntenia.
Observând practicaua sentinței mai sus menționate, instanța a constatat că pârâta prin apărător a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 444 NCPC „Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Cum soluționarea capătului de cerere privind plata cheltuielilor de judecată intră sub incidența dispozițiilor mai sus menționate, instanța a constatat că aceasta este întemeiată și, în consecință, urmează să o admită.
În ceea ce privește cererea privind plata cheltuielilor, instanța a constatat următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. 451 alin. 1 NCPC „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.
Potrivit art. 452 NCPC, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Analizând actele dosarului, mandatarul avocat al pârâtei a depus ordinul de plată nr. 1643/19.06.2014 privind plata onorariului de expert în cuantum de 300 lei (fila 137 din dosar) și ordinul de plată nr. 2302/19.09.2014 privind plata onorariului de avocat în cuantum de 2000 lei (fila 181 din dosar) la data închiderii dezbaterilor, care au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014, aspect consemnat și în practicaua încheierii de amânare a pronunțării care face parte integrantă din sentință.
Având în vedere că pârâta a făcut dovada avansării cheltuielilor de judecată, în condițiile statuate prin dispozițiile art.452 NCPC, instanța, în temeiul art. 451 NCPC a obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 2.300 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. E. solicitând admiterea acestuia, anularea hotărârii atacate și rejudecând pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului arată că soluția adoptată este lovită, în primul rând de nulitate, fiind încălcate dispozițiile art.214 Cod pr.civilă, cu privire la „continuitatea instanței”.
Solicită să se constate că judecătorul care a pronunțat soluția nu a fost cel care a judecat procesul, care a administrat probatoriul, care avea cunoștință despre situația reală a cazului.
Susține că la data dezbaterii cauzei, ședința a fost prezidată de un alt judecător, care respingându-i obiecțiunile la raportul de expertiză, a luat cauza în pronunțare, deși la dosar nu a constatat, la termenul din 03.11.2014, să existe vreo motivare a înlocuirii magistratului care a avut spre soluționare cauza.
Apreciază că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor deduse judecății, iar pe cele ce s-a pronunțat nu le-a motivat.
Pe fondul cauzei a solicitat obligarea pârâtei la plata, pe ultimii 3 ani, a orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, a orelor în perioada CO legale, a zilelor de sâmbătă, duminică și sărbători legale lucrate, a perioadei 01.03._11 când, deși trimis în CFS a fost chemat la muncă (sub amenințare) și a prestat activități, conform foii de parcurs ACH_ și a bonului de transport aferent, precum și la plata diferențelor salariale dintre salariul de 75% primit, în anul 2012 și cel pe care trebuia să-l primească de 100%.
Arată că a solicitat ca probe, o expertiză contabilă care să cuantifice, în baza înscrisurilor depuse, dar și a celor existente în posesia pârâtei, drepturile bănești ce-i revin pentru perioadele lucrate în plus.
Mai arată că martora A. L., director de producție, sub a cărei îndrumare directă a lucrat în perioada iulie-decembrie 2013, afirmă că-i permitea să plece acasă după ora 16:30, că mergea cu mașina la domiciliu după terminarea programului, sau că ar fi trecut în plus ore, pe foile de parcurs, ceea ce nu este adevărat.
Apelantul mai arată că martora P. M., în calitate de șef birou mecanizare, nu poate afirma că nu are cunoștință dacă desfășuram activități în zilele de sâmbătă și duminici, întrucât foile de parcurs erau verificate, în ultimă instanță, de către acest compartiment.
În ceea ce o privește pe doamna expert, care se pronunță în lucrarea pe care ar mai fi solicitat o diferență de 1500 lei, solicită să se constate că aceasta s-a pronunțat pe lucruri necerute și nu s-a pronunțat pe obiectivele solicitate de instanță.
La dosar există o adresă prin care d-na expert susține că, deși a solicitat societății să-i pună la dispoziție și celelalte înscrisuri (foi parcurs, pontaje, ordine deplasare, bonuri mișcare transport), aceasta nu i le-a pus,totuși la data convocării lor, și în prezența sa (10.09.2014 când s-a și încheiat procesul-verbal depus la dosar), salariatul de la compartimentul mecanizare i-a pus la dispoziție doamnei expert toate înscrisurile, însă aceasta nu a vrut să le ia în seamă, afirmând că sunt irelevante. Chiar și așa aceasta concluzionează că a lucrat ore peste programul normal de lucru, în perioada CO, CFS, zile nelucrătoare și că acestea nu au fost compensate în bani și totuși nu cuantifică aceste perioade, așa cum i s-a solicitat de către instanță.
Apreciază însă, fără nici o susținere și cu o totală rea-credință, că ar fi primit zile libere ulterior „în urma înțelegerii verbale dintre reclamant și angajator”.
Solicită să se constate că sentința apelată este motivată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză întocmit, care în realitate, nu au acoperire și nu răspund obiectivelor stabilite.
La data de 16.03.2015 intimata . Sucursala „Muntenia” Rm.V. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca vădit temeinică și legală și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu ocazia acestui proces.
Având în vedere primul motiv de apel și anume cum că” apreciez că soluția adoptată este lovită de nulitate, fiind încălcate dispoz.art.214 Cod pr.civilă cu privire la continuitatea instanței”, arată că în speță nu este vorba de așa ceva, întrucât înlocuirea judecătorului nu a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, nefiind incidente dispozițiile art.214 alin.3 Cod pr.civilă, care arată că „dacă înlocuirea prevăzută la alin.2 a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol”.
Legat de susținerea că „apreciez că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor deduse judecății, iar pe cele ce s-a pronunțat nu le-a motivat”, de asemenea și această susținere este neîntemeiată, întrucât instanța de fond având în vedere raportul de expertiză coroborat cu celelalte probe administrate la dosar, a constatat că obiecțiunile formulate sunt irelevante, fiind lămurită conform probatoriului administrat în cauză.
Pe fond, se susține că apelantul a solicitat obligarea unității la plata pe ultimii trei ani de zile a orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, a orelor prestate în perioada concediului de odihnă legale, a zilelor de sâmbătă, duminică și sărbători legale lucrate, a perioadei 01.03._11 când, deși trimis în CFS a fost chemat la muncă (sub amenințare) și a prestat activități conform foii de parcurs ACH_ și a bonului de transport aferent, precum și la plata diferențelor salariale dintre salariul de 75% primit, în anul 2012 și cel pe care trebuia să-l primească de 100%.
Cu toate că prin încheierea de ședință din 16.06.2014 dată în cadrul dosarului de fond, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de societate în baza art.268 alin.1 lit.e Codul muncii, privind plata drepturilor salariale pentru ore suplimentare pe perioada decembrie_11, pentru ore de muncă prestate în perioada concediilor de odihnă pentru perioada_11 și pentru ore lucrate, pentru perioada 01.03._11, când apelantul-reclamant se afla în concediu fără plată, prin motivele de apel acest apelant a făcut din nou trimitere la respectivele perioade prescrise, fără să facă vreo motivare în acest sens.
Precizează că în mod corect s-a constatat că anumite ore dacă au fost lucrate peste programul de lucru, au fost compensate cu ore libere în perioadele ulterioare, când apelantul a fost pontat prezent.
Prin foile de parcurs nu sunt confirmate cursele de către furnizori, sau beneficiari, pe de altă parte apelantul, așa cum s-a arătat și cum s-a constatat și prin raportul de expertiză contabilă judiciară, a beneficiat de ore libere în perioada imediat lucrătoare fiind pontat prezent.
Legat de plata orelor de muncă prestate în perioada concediilor de odihnă legale, pentru anii 2010, 2011, 2012, arată că apelantul-reclamant nu a fost „forțat” să muncească, așa cum susține prin motivele de apel, neexistând nicio dovadă în acest sens, iar mai mult decât atât, nu a existat nicio rechemare a acestui apelant din concediu.
Cu privire la plata orelor lucrate, din perioada 01.03._11, în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, cu precizarea că nici pentru această perioadă nu a existat vreo rechemare emisă de societate.
Nu există nici o solicitare din partea societății pentru ca apelantul-reclamant să efectueze muncă în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, iar prin raportul de expertiză contabilă judiciară s-a reținut că „pentru perioada invocată de reclamant, societatea pârâtă nu a înregistrat evenimente pentru a fi necesară efectuarea de ore suplimentare, iar pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale reclamantului i s-au acordat ore libere în perioadele imediat următoare și a fost pontat”.
În concluzie, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca vădit temeinică și legală.În drept a invocat prevederile art.205 și următoarele Cod pr.civilă.
Apelul este nefondat.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză,nefiind,astfel,susceptibilă de anulare sau schimbare prin prisma dispozițiilor art.470 și următoarele Cod Procedură Civilă.
Având în vedere primul motiv de apel,în sensul că soluția adoptată este lovită de nulitate, respectiv cu încălcarea dispoz.art.214 Cod pr.civilă cu privire la continuitatea instanței”, Curtea consideră că,în speță aceste dispoziții legale nu au fost încălcate, întrucât înlocuirea judecătorului nu a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, nefiind incidente dispozițiile art.214 alin.3 Cod pr.civilă, care arată că, dacă înlocuirea prevăzută la alin.2 a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol.
Instanța de fond,având în vedere obiectul dedus judecății,a reținut o corectă și concretă situație de fapt atât în baza expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză,cât și a coroborării acestei probe cu celelalte acte depuse în cauză.
Pe fondul cauzei, apelantul a solicitat obligarea unității la plata pe ultimii trei ani de zile a orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru, a orelor prestate în perioada concediului de odihnă legale, a zilelor de sâmbătă, duminică și sărbători legale lucrate, a perioadei 01.03._11.
În mod corect a reținut instanța că salariul pe anul 2012 i-a fost acordat apelantului-reclamant, ca și altor salariați în funcție de mai mulți factori (situația economico-financiară a sucursalei, de perioada friguroasă, restrângerea activității, etc.) fiind aplicabile dispozițiile art.64 alin.(1) din CCM pentru perioada 2010-2013.
De asemenea, în mod corect s-a constatat că anumite ore au fost lucrate peste programul de lucru, au fost compensate cu ore libere în perioadele ulterioare, când apelantul a fost pontat prezent,eventualele chemări la serviciu ale reclamantului având loc în baza înțelegerilor dintre salariatul contestator și angajator.
Mai mult,pentru perioada concediului de odihnă respectiv, perioada 20.03.2011 – 2012,, se reține ca reclamantul nu a fost obligat să muncească, așa cum susține prin acțiune, neexistând nici o dovadă în acest sens,cum de altfel, nu exista nici o rechemare a acestui salariat din concediu.
În acest sens prevăd și reglementează dispozițiile art. 82 alin. (4) din C.C.M. 2010-2013, care arata ca: "Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihna in caz de forța majora sau pentru interese urgente, care impun prezenta salariatului la locul de munca. In acest caz, angajatorul are obligația de a suporta cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare in vederea revenirii la locul de munca precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a întreruperii concediului de odihna".
În lipsa unei rechemări din concediu, pentru respectivele ore de munca, așa cum s-a reținut și prin raportul de expertiză contabilă judiciară și cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantului i s-au acordat ore libere în perioadele următoare și a fost pontat.Mai mult, reclamantul a beneficiat atât de indemnizația de concediu de odihnă, dar și de prima de concediu.
Având în vedere toate aceste considerente,Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. E. împotriva sentinței civile nr.1657/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . - SUCURSALA MUNTENIA, cu sediul în Rîmnicu V..
În ceea ce privește cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată,Curtea, având în vedere culpa procesuală a apelantului coroborată cu dispozițiile art.453 Cod procedură Civilă,va admite doar în parte suma solicitată ca și cheltuieli de judecată,fiind la latitudinea instanței,în funcție de litigiul dedus judecății,de munca prestată de către apărătorul ales în cauză,de actele întocmite de către acesta,de a limita cuantumul acestor cheltuieli de judecată,în speță la 800 lei,reprezentând onorariu apărător ales,în favoarea intimatei.
Urmează ca instanța de apel să admită în parte cererea de acordare cheltuieli de judecată formulată de intimată și să oblige apelantul către aceasta la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant C. E. – Slatina, ..2, ., ., jud.O., împotriva sentinței civile nr.1657/24.11.2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . - SUCURSALA MUNTENIA, cu sediul în Rîmnicu V., ., jud. V..
Admite în parte cererea de acordare cheltuieli de judecată formulată de intimată și obligă apelantul către aceasta la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Mai 2015.
Președinte, I. V. | Judecător, F. D. | |
Grefier, N. D. |
red.jud.I.V.
4 ex/AS
j.f.C.T.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 592/2015. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 196/2015.... → |
|---|
