Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 592/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 592/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 14922/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 592/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. M. L.

Judecător I. V.

Grefier N. A.

******

Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata U. D. C., cu sediul în C., ., nr. 13, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 4928 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare P. T., cu domiciliul în C., ., jud. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimata U. D. C., reprezentată de consilier juridic C. L., cu împuternicire de reprezentare juridică la dosarul cauzei, precum și intimata contestatoare P. T., personal și asistată de avocat H. V., care a depus împuternicire avocațială

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că, apelul a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, după care;

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului de față.

Consilier juridic C. L., pentru apelanta intimată U. D. C., a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței apelate, iar pe fond respingerea contestației ca fiind netemeinică și nelegală, susținând oral, în esență, motivele formulate în scris prin cererea de apel.

Avocat H. V., pentru intimata contestatoare P. T., a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului D., ca fiind temeinică și legală.

A solicitat cheltuieli de judecată, potrivit chitanței reprezentând onorariu de avocat.

A depus concluzii scrise.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 31.10.2013, contestatoarea P. T. a chemat în judecată pe intimata U. D. C. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea ca netemeinică și nelegală a deciziei nr. 1096/A/ /01.10.2013 prin care i-a fost încetat contractul individual de muncă, să fie obligată pârâta la reintegrarea sa pe postul ocupat anterior concedierii, sau în post similar, precum și la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii și până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4928 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul D., s-a admis contestația formulată de reclamanta P. T., în contradictoriu cu intimata U. D. C..

S-a anulat decizia nr. 1096/A/01.10.2013 emisă de intimată.

S-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.

A fost obligată intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.

A fost obligată intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D. a constatat și reținut următoarele aspecte:

Contestatoarea a fost angajată la Facultatea de Științe Sociale în funcția de operator, iar prin dispoziția de serviciu nr. 1541/27.03.2013 contestatoarea a fost înștiințată că începând cu data de 01.04.2013 își va desfășura activitatea ca operator la Editura Universitaria și Tipografia

din cadrul Universității din C..

Prin decizia nr. 1096 A/01.10.2013 s-a dispus, începând cu 30.10.2013, încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei ca urmare a desființării locului de muncă prin desființarea Facultății de Științe Sociale.

S-a menționat în decizie că U. din C. nu are posturi vacante compatibile cu pregătirea profesională care ar putea fi ocupate conform OG 77/2013.

Una dintre criticile contestatoarei vizează faptul că la data concedierii ocupa postul de operator, însă nu în cadrul Facultății de Științe Sociale, ci în cadrul Editurii Universitaria și Tipografia a Universității din C., conform dispoziției de serviciu nr.1541 din 27.03.2013.

Instanța a constatat că într-adevăr la data desfacerii contractului de muncă, salariata contestatoare era angajata Universității, în cadrul Editurii Universitaria și Tipografia, pe funcția de operator, prin urmare nu mai era angajata Facultății de Științe Sociale, de unde se pretinde că s-a desființat postul ocupat de aceasta.

Astfel, prin dispoziția de serviciu nr. 1541/27.03.2013 contestatoarei i s-a comunicat că începând cu 01.04.2013 își va desfășura activitatea ca operator la Editura Universitaria și Tipografia din cadrul Universității din C..

Intimata a susținut că prin această dispoziție de serviciu s-a dispus o măsură temporară, luată pentru protecția salariatului și a instituției pârâte, având în vedere cercetarea penală în derulare la acea dată.

În speță, s-a constatat că schimbarea locului de muncă al contestatoarei nu a avut un caracter temporar, nefiind menționat în cuprinsul deciziei un termen în acest sens; mai mult, intimata nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că măsura trecerii salariatei pe un post de operator în cadrul editurii a fost luată întrucât ar fi existat vreo cercetare penală în derulare la acea dată.

Independent de considerentele pe care angajatorul le-a avut în vedere la data emiterii dispoziției de serviciu nr. 1541/27.03.2013, s-a constatat că la data emiterii deciziei de încetare a raporturilor de muncă, contestatoarea deținea postul de operator la Editura Universitaria și Tipografia din cadrul Universității din C.. Prin urmare, la data de 01.10.2013 contestatoarea nu era angajată la Facultatea de Științe Sociale, iar intimata nu poate invoca drept motiv de concediere a contestatoarei desființarea locului de muncă prin desființarea Facultății de Științe Sociale.

Potrivit art. 65 C. muncii "Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă".

Potrivit art.272 C muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Intimata nu a făcut dovada că postul ocupat de salariata contestatoare la data de 01 10 2013 a dispărut din organigrama și statele de funcții ale instituției; nu a depus în apărare la dosarul cauzei documente (organigrama și statele de funcții) privind personalul didactic auxiliar din cadrul Editurii, deși instanța a acordat termen de judecată pentru depunerea documentelor și a emis chiar și adresă în acest sens; prin urmare nu a probat că desființarea postului ocupat de contestatoare a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă.

Față de cele expuse mai sus, având în vedere că locul de muncă ocupat de către contestatoare la momentul concedierii a fost la Editura Universitaria și Tipografia din cadrul Universității din C., instanța a constatat că în mod neîntemeiat intimata a dispus concedierea acesteia motivat de desființarea Facultății de Științe Sociale și implicit a postului de operator în cadrul acesteia, nefiind îndeplinite condițiile disp. art. 65 C. muncii.

Întrucât la dosarul cauzei nu s-au depus documente privind situația posturilor personalului angajat în cadrul Editurii Universitaria și Tipografia, față de împrejurările de fapt și de drept reținute anterior, instanța a găsit inutil a fi analizate celelalte critici ale contestatoarei.

În consecință, tribunalul a admis contestația și, în baza art. 80 C. muncii a anulat decizia nr. 1096 A/01.10.2013 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii, a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării contractului individual de muncă și până la reintegrarea efectivă.

În baza art. 453 C., a obligat intimata, la plata către contestatoare a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata U. D. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a criticat sentința civilă pronunțată de Tribunalul D., întrucât, instanța de judecată a interpretat greșit actul dedus judecății precum și întreaga speță, a interpretat și aplicat legislația aplicabilă speței în mod greșit, a respins nemotivat apărările instituției intimate, în consecință a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare.

În motivarea apelului s-a arătat că prin sentința civilă apelată, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta P. T. împotriva Deciziei nr. 1096A/01.10.2013. Prin motivarea sentinței apelate, instanța de fond a constatat că la data de 01.10.2013 locul de muncă al contestatoarei nu a mai fost la Facultatea de Științe Sociale, ci la compartimentul Editura Universitaria și Tipografia - structură fără personalitate juridică din cadrul instituției, drept urmare locul de muncă al contestatoarei nu a fost desființat. Mai mult instanța de fond a constatat că în cauză a operat o modificare a contractului de muncă al contestatoarei privind locul de muncă al acesteia, urmare a emiterii de către instituția intimată a dispoziției de serviciu nr. 1541/27.03.2013.

A precizat că, în opinia instanței de fond dispoziția de serviciu nr. 1541/27.03. 2013 are caracterul unui act adițional la contractul individual de muncă al contestatoarei.

S-a menționat că, nu sunt de acord cu constatările și soluția instanței de fond, pentru următoarele considerente:

1. Instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății și a aplicat greșit legea.

Instanța de fond prin considerentele hotărârii pronunțate, a interpretat greșit dispoziția de serviciu nr. 1541/27.03.2013.

In opinia instanței de fond, dispoziția de serviciu nr. 1539/27.03.2013 are caracterul unui act adițional la contractul de muncă al contestatoarei prin care s-a modificat locul muncii.

In opinia apelantei, dispoziția de serviciu nr. 1541/27.03.2013 nu este un act adițional la contractul de muncă al contestatoarei.

Instituția intimată a arătat prin întâmpinare motivația ce a determinat emiterea dispoziției de serviciu 1541/2013, respectiv faptul că în luna februarie 2012 au fost efectuate verificări la Facultatea de Științe Sociale, verificări în urma cărora s-au constatat neconcordanțe între cataloagele de note, baza de date electronică și Registrul Matricol. De aceste documente se ocupau în cadrul atribuțiilor de serviciu, angajatele secretariatului printre care și contestatoarea. Instituția intimată, a apreciat că neconcordanțele constatate sunt fapte ce îmbracă aspectul penal al existenței unor infracțiuni și a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptele persoanelor respective printre care și contestatoarea.

Pentru protejarea integrității bazelor de date, a Registrului Matricol și a cataloagelor de note, precum și pentru respectarea prezumției de nevinovăție a persoanelor respective, instituția intimată a luat hotărârea ca până la finalizarea cercetărilor penale, persoanele în cauză să-și desfășoare activitatea în cadrul altor compartimente ale instituției intimate.

D. urmare, prin emiterea dispoziției de serviciu nr. 1541/2013, nu se poate pune problema existenței unui acord al părților cu privire la schimbarea locului de muncă al contestatoarei.

Art. 41 alin.1 Codul Muncii prevede: „Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților".

S-a menționat că, în opinia instanței de fond, instituția intimată în calitate de angajator a modificat clauzele contractului individual de muncă, respectiv locul muncii, având acordul tacit al contestatoarei, în acest sens dovadă fiind executarea contractului astfel cum a fost modificat, respectiv îndeplinirea sarcinilor de operator la compartimentul Editura Universitaria și Tipografia.

Sub acest aspect instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 41 Codul Muncii, deoarece pe de o parte legiuitorul nu a reglementat existența acordului tacit în sfera relațiilor de muncă, iar pe de altă parte îndeplinirea activităților de serviciu nu poate fi reținută ca reprezentând acord privind schimbarea locului de muncă din partea contestatoarei.

Este evident că modificarea unor clauze ale oricărui contract sinalagmatic civil sau comercial, inclusiv ale contractului individual de muncă, nu se poate realiza prin voința unilaterală a unei singure părți, ci necesită și manifestarea acordului de voință a părții cocontractante.

In aplicarea acestui principiu fundamental al contractelor, legiuitorul de dreptul muncii stabilește regula conform căreia, nici angajatorul și nici salariatul nu pot modifica nici o clauză a contractului individual de muncă fără acordul expres al celuilalt, așa cum prevăd dispozițiile art. 41 Codul Muncii.

Acordul de modificare trebuie să fie expres și nu tacit sau subînțeles și trebuie să se manifeste fără nici un viciu de consimțământ. ( Tribunalul Gorj sentința civilă nr. 5386/21.12.2013)

In concluzie, prin emiterea dispoziției de serviciu 1541/2013 nu s-au întrunit condițiile prevăzute expres de dispozițiile art. 41 alin. 1 Codul Muncii și astfel nu a avut loc modificarea contractului individual de muncă cu privire la locul muncii.

Față de acest motiv, s-a apreciat că se impune admiterea apelului deoarece instanța de fond în luarea hotărârii a interpretat greșit actul dedus judecății și a aplicat greșit legea.

2. Instanța de fond a respins nemotivat apărările instituției intimate cu privire la caracterul temporar al dispoziției de serviciu nr. 1541/2013.

Instanța de fond a constatat că prin dispoziția de serviciu nr. 1541/2013 emisă de instituția intimată, a fost schimbat locul de muncă al contestatoarei de la Facultatea de Științe Sociale la compartimentul Editura Universitaria și Tipografia, fapt care intră sub incidența dispozițiilor art. 48 Codul Muncii.

În opinia apelantei, în cauza dedusă judecății nu sunt aplicabile dispozițiile art. 48 Codul Muncii.

U. din C. a arătat și motivat faptul că, motivele emiterii dispoziției de serviciu nr. 1541/2013 au fost în principal protejarea integrității bazelor de date, a Registrului Matricol și a cataloagelor de note, dar și pentru respectarea prezumției de nevinovăție a persoanelor respective, instituția intimată a luat hotărârea ca până la finalizarea cercetărilor penale, persoanele în cauză să-și desfășoare activitatea în cadrul altor compartimente ale instituției intimate.

De asemenea, s-a mai arătat, fiind vorba de o cercetare penală a cărei durată nu era cunoscută de instituția intimată, în dispoziția de serviciu nr. 1541/2013 nu se putea prevedea vreo perioadă.

Față de acest motiv, s-a apreciat că se impune admiterea apelului deoarece instanța de fond a respins nemotivat apărările instituției intimate cu privire la caracterul temporar și scopul emiterii dispoziției de serviciu nr. 1541/2013.

3. Instanța de fond a interpretat legislația aplicabilă speței greșit, precum și întreaga speță dedusă judecății.

Instanța de fond trebuia să constate faptul că Facultatea de Științe Sociale nu mai face parte din structura instituției intimate începând cu data de 01.10.2013, dată la care a intrat în vigoare HG nr. 493/2013.

Instituția intimată a emis decizii de încetare a contractului de muncă doar pentru salariatele Cotocel G. - L. și P. T. care la data de 01.10.2013 se mai aflau pe statul de funcții al Facultății de Științe Sociale, deoarece pentru acestea nu intervenise schimbarea locului de muncă, prin act adițional, conform art. 41 Codul Muncii.

Instanța de fond a interpretat greșit speța dedusă judecății, ajungând la concluzia nefondată potrivit căreia nu sunt îndeplinite condițiile dispuse de art. 65 Codul Muncii.

Prin dispozițiile art. 65 Codul Muncii, legiuitorul a stabilit două condiții majore privitor la concedierile care nu țin de persoana salariatului, respectiv:

- încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

- desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Cauza care a determinat concedierea contestatoarei a fost desființarea locului de muncă urmare a desființării Facultății de Științe Sociale în temeiul H.G.493/2013.

În concluzie, s-a mai precizat, în speță sunt incidente prevederile art. 65 Codul Muncii, prevederi pe care instituția intimată le-a respectat și aplicat în mod corect.

Față de acest motiv, s-a apreciat că, se impune admiterea apelului, deoarece instanța de fond a interpretat greșit legislația aplicabilă speței, precum și întreaga speță dedusă judecății.

4. Instanța de fond a interpretat și înlăturat greșit probatoriul depus în apărare de instituția intimată.

S-a arătat că, în considerentele hotărârii, instanța de fond prin motivarea dată arată că instituția intimată nu a făcut dovada că postul ocupat de contestatoare a dispărut din statele de funcții ale instituției și că instituția intimată nu a depus la dosarul cauzei documente ( organigrama și statele de funcții) privind personalul didactic auxiliar din cadrul compartimentului Editura Universitaria și Tipografia.

În considerentele hotărârii, instanța de fond prin motivarea dată arată că nu a ținut cont de toate înscrisurile depuse în apărare de instituția intimată.

Arată că prin adresa nr. 3232/06.06.2014, înregistrată la Registratura Tribunalului D. sub nr._/08.06.2014, instituția intimată a făcut dovada în fața instanței de judecată că la compartimentul Editurii Universitaria și Tipografia din cadrul Universității din C. nu au fost și nu sunt salariați încadrați ca personal didactic auxiliar, fapt ce nu mai impunea ca instituția intimată să depună la dosarul cauzei documente privind personalul respectiv (organigrama și statele de funcții).

Față de acest aspect, arată că în cazul în care instanța de judecată considera neconcludente susținerile din înscrisul intimatei, trebuia să motiveze înlăturarea și neluarea în considerare. În subsidiar, a arătat că nici contestatoarea nu a contestat susținerile din înscrisul intimatei și nici nu a produs la dosarul cauzei vreo dovadă contrarie prin care instanța de fond să înlăture cele susținute de instituția intimată prin adresa nr. 3232/06.06.2014.

In opinia apelantei, instanța de fond a greșit neținând cont de susținerile instituției intimate cuprinse în adresa nr. 3232/06.06.2014, în condițiile în care nu s-a produs vreo dovadă contrarie de către contestatoare.

- S-a mai menționat că, tot în considerentele hotărârii instanța de fond a reținut că instituția intimată nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că măsura trecerii salariatei pe un post de operator calculator în cadrul editurii a fost luată întrucât ar fi existat vreo cercetare penală în derulare la acea dată.

Apreciază că instanța de fond prin motivarea dată arată că nu a ținut cont sau nu a observat toate înscrisurile depuse în apărare de instituția intimată.

Arată că instituția intimată a depus la dosarul cauzei odată cu întâmpinarea și adresa nr._/21.06.2013 emisă de Poliția Municipiului C. privind persoanele și dosarele aflate în lucru.

Față de acest aspect consideră că instanța de fond a greșit neobservând adresa nr._/21.06.2013 și, mai mult, prin hotărârea pronunțată a culpabilizat nefondat instituția intimată.

În opinia apelantei, adresa nr._/21.06.2013 emisă de Poliția Municipiului C., constituie tocmai dovada că exista o cauză penală în derulare la acea dată și că măsura luată de instituția intimată privind trecerea salariatei pe un post de operator calculator în cadrul editurii a fost luată tocmai pentru a nu fi afectate cercetările penale.

Față de acest motiv, s-a apreciat că, se impune admiterea apelului, deoarece instanța de fond a înlăturat greșit sau nu a observat probatoriul depus în apărare de instituția intimată.

In concluzie, solicită, admiterea apelului și casarea sentinței apelate iar, pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației ca fiind netemeinică și nefondată.

În drept, a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod Proc.Civ.

Probează susținerile și motivele de apel cu înscrisuri.

Intimata contestatoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și pe cale de consecință menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul D..

Examinând sentința apelată, Curtea apreciază apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv de apel, referitor la interpretarea greșită de către prima instanță a dispoziției de serviciu nr.1539/27.03.2013 și a art.41 Codul Muncii nu este întemeiat.

Conform dispoziției de serviciu nr.1541/27.03.2013 emisă de apelanta U. C., reclamantei intimate i s-a adus la cunoștință faptul că începând cu data de 1.04.2013, aceasta își va desfășura activitatea ca operator la Editura Universitaria și Tipografia din cadrul Universității.

Cum anterior acestei date, reclamanta și-a desfășurat activitatea la Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității, în mod corect a apreciat prima instanță că dispoziția de serviciu a avut ca efect modificarea unui element principal al contractului de muncă și anume locul muncii.

Potrivit art.41 al.1 Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.

Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prezentului cod.

Articolul 42 Codul Muncii prevede care sunt aceste situații de excepție pentru modificarea unilaterală a locului muncii :delegarea sau detașarea salariatului, situații care nu se regăsesc în speță întrucât în aceste cazuri efectele au un caracter temporar, perioada de timp fiind stabilită de lege.

De asemenea și dispozițiile art.48 prevăd celelalte situații în care mai este posibilă modificarea temporară a locului muncii salariatului: în caz de forță majoră, ca sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție, în cazurile prevăzute de cod.

Prin dispoziția invocată de reclamantă nu se precizează perioada pentru care aceasta produce efecte juridice

Prin motivele de apel apelanta a invocat caracterul temporar al acestei dispoziții de serviciu, motivat de protejarea bazelor de date, registrului matricol, și cataloagelor dar și pentru respectarea prezumției de nevinovăție, până la finalizarea unor cercetări penale.

Efectuarea unor cercetări penale a celui în cauză nu constituie o împrejurare externă, imprevizibilă și de neînlăturat care să poată fi asimilată situației de forță majoră, ca excepție de la regula modificării contractului de muncă prin acordul părților.

Situația invocată de apelantă nu poate fi încadrată nici ca măsură de protecție a salariatului, acest lucru intervenind dacă pe baza recomandării medicale trebuie să se presteze o muncă mai ușoară sau pentru pensionarii de invaliditate gradul III care au capacitatea de muncă diminuată.

Cum apelanta nu motivează și nu dovedește caracterul modificării locului muncii contestatoarei nici ca sancțiune disciplinară, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanță că măsura nu are caracter temporar, neîncadrându-se în cazurile prevăzute expres de lege.

Astfel începând cu data de 1.04.2013, contestatoarea, ca efect al dispoziției de serviciu 1541/27.03 .2013, a început prestarea activității la noul loc de muncă, așa cum rezultă din statele de plată emise de Editura Universitaria, aflate la filele 275-276 dosar fond.

Faptul că apelanta nu a încheiat un act adițional la contract în formă scrisă, așa cum prevăd dispozițiile art.17 al.5 Codul Muncii, așa cum a procedat în cazul unei alte salariate aflată în aceeași situație, (așa cum rezultă din înscrisurile de la filele 288-290), nu poate fi imputat contestatoarei.

Cum contestatoarea, la momentul concedierii ocupa postul de operator în cadrul Editurii Universitaria și Tipografia din cadrul Universității, apare ca nefondată critica apelantei în sensul că nu se mai impunea ca angajatorul să depună la dosarul cauzei organigrama și statele de funcții ale acestui departament.

Astfel având în vedere că locul de muncă ocupat de către contestatoare la momentul concedierii a fost la Editura Universitaria și Tipografia din cadrul Universității ,Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile art.65 Codul Muncii raportat la faptul că motivarea concedierii se referă la desființarea Facultății de Științe Sociale.

Față de aceste motive în baza art.480 codul de procedură civilă apelul formulat urmează a fi respins ca nefondat.

În baza art.451 cod procedură civilă apelanta urmează a fi obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat,către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta U. D. C., cu sediul în C., ., nr. 13, jud. D., împotriva sentinței civile nr. 4928 din 25 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata contestatoare P. T., cu domiciliul în C., ., jud. D..

Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015.

Președinte,

L. M. L.

Judecător,

I. V.

Grefier,

N. A.

Red. Jud. L.M.L./17.02.2015

Tehnored. N.A./ 4 ex.

J. f. G. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 592/2015. Curtea de Apel CRAIOVA